DIDACTICA LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

MODELUL COMUNICATIV-FUNCȚIONAL ÎN PREDAREA LIMBII ȘI

LITERATURII ROMÂNE
-Eseu -
PRIOTEASA ELENA
CONVERSIE P.I.P.P. ANUL II
Limba s-a născut din necesitatea de a comunica, de transmite generațiilor următoare
roadele căutării, trecerea experienței în cuvânt constituind efortul viu al actului comunicării.
Despre limbă se spune, cu deplin temei, că este elementul cel mai durabil al unui popor, al
unei națiuni. Limba română este o disciplină importantă, deoarece pe cunoașterea ei se
sprijină însușirea tuturor cunoștințelor, care fac din om un membru folositor societății și
constituie pentru oameni cel mai prețios instrument al cunoașterii.
Predarea limbii române în învăţământul preuniversitar urmăreşte înţelegerea de către
elevi a bogăţiei limbii și folosirea ei corectă în relaţiile ei cu oamenii. Numărul mare de ore
repartizat prin Planul-cadru de învățământ studiul limbii române evidențiază importanța
acestui obiect în procesul instructiv-educativ. Cu mult timp înainte de a deveni școlari, copiii
folosesc în mod curent limba ca mijloc de comunicare specific umană.
Ca limbă maternă, limba română se însușește spontan din primii ani de viață, în cadrul
conviețuirii sociale, în relațiile dintre copii și adulți, practica reprezentând faza inițială a
însușirii limbii. Ulterior perfecționarea folosirii ei se realizează prin contribuții numeroase și
variate, dintre care cea mai substanțială și mai eficientă este cea a școlii. Studiul limbii
române are o însemnătate cu totul deosebită în formarea multilaterală a școlarului. Fără
însușirea corespunzătoare a limbii române nu poate fi concepută evoluția intelectuală viitoare
a școlarilor, pregătirea lor corespunzătoare la celelalte discipline de învățământ, precum și
legătura cu activitatea socială.
Statutul și specificul didacticii limbii și literaturii române decurg din importanța socio-
culturală a limbii și a literaturii și, mai ales, din dubla valență a limbii materne în școală: cod
lingvistic și disciplină de învățământ vizând statutul școlarului mic ca vorbitor în formare,
obiect activ al ambianței lingvistice școlare și al didacticii limbii, în special.
Noul curriculum la limba şi literatura română are în vedere studiul limbii materne pe
baza modelului comunicativ-funcţional, care propune o viziune integrată a celor trei domenii
specifice: limbă, literatură şi comunicare. Din această perspectivă, literatura oferă domeniilor
limbă şi comunicare un material divers sub aspect textual, lingvistic şi discursiv. Pe de altă
parte, cunoaşterea elementelor de construcţie a comunicării, circumscrise domeniului limbii,

1
oferă studiului textului literar sau nonliterar instrumente utile pentru descifrarea, analiza şi
interpretarea textelor. Comunicarea este cea care asigură coeziunea domeniilor: literatura este
privită ca un act de comunicare, bazat pe un pact între autor şi cititor, iar limba este văzută nu
ca finalitate a însuşirii unor reguli sistemice, ci tocmai ca aplicare a achiziţiilor din acest
domeniu în receptarea sau în producerea mesajelor.
Scopul studierii limbii române în perioada şcolarităţii este acela de a forma progresiv
un tânăr cu o cultura comunicaţională şi literară, capabil să înţeleagă lumea din jurul său, să
comunice şi să interacţioneze cu semenii săi, să utilizeze în mod eficient şi creativ capacităţile
proprii, să poată continua în orice fază a existenţei sale procesul de învăţare.
Curriculum-ul pentru învăţământul primar este structurat în funcţie de un model
comunicativ-funcţional care presupune predarea integrată a capacităţilor de receptare şi de
exprimare orală, cât şi a capacităţilor de receptare a mesajului scris si de exprimare in scris.
Conform acestui nou model comunicarea este un domeniu complex care înglobează procesele
de receptare a mesajului oral şi a celui scris (citire, lectură), precum şi cele de exprimare
orală, respectiv de exprimare scrisă. Domeniile limbii române (citire, lectură,gramatică,
compunere) sunt definite acum în termeni de capacităţi: receptarea mesajului oral, receptarea
mesajului scris, exprimarea orală şi cea scrisă.
Comunicarea este prezentată în calitatea sa de competenţă fundamentală, acoperind
deprinderi de receptare şi exprimare orală, respectiv scrisă.
Clasa I este singura clasă în care se mai disting două din vechile domenii ale limbii,
citirea şi scrierea, atunci când se predă în mod tradiţional cu oră specială de citire şi oră
specială de scriere.
Noul model comunicativ-funcţional (predarea integrată) faţă de predarea tradiţională
are avantajul menţinerii interesului activ al elevilor, activităţile nemairepetându-se. Trecând
pe parcursul aceleiaşi lecţii de la activitatea de citire la cea de scriere s-a constatat că elevii
sunt mai relaxaţi şi participă cu mai mult interes la activitate, se menţine trează atenţia
elevilor prin alternarea citirii cu scrierea.
Perspectiva funcțională vizează achiziția și reconfigurarea structurilor lingvistice
fundamentale în scopul constituirii, la fiecare elev, a unui sistem lingvistic individual eficient.
Vizează formarea unei capacități de comunicare coerentă în raport cu constrângerile
sistemului, dar și cu succes adecvată situațiilor de acționare prin limbaj – subperspectiva
pragmatică. O preocupare, recurentă ca obiect de analiză, în multe cercetări metodico-
științifice, centrală, privește structurarea la copil a unui „inventar” lexical bogat, nuanțat,
activ, subtil, capabil să corespundă unui decupaj conceptual din ce în ce mai fin al lumii
vehiculate de limbaj. Se regăsesc în această perspectivă educarea rostirii, formarea structurii

2
gramaticale, a raportării stilistico-funcționale, toate aspectele ce configurează nucleul stabil al
competenței lingvistice în condițiile unei diversități derutante, care afectează uneori
comportamentul lingvistic al elevului.
În cadrul abordării comunicativ-funcţionale, limbajul nu mai este văzut ca un obiect de
studiu în sine, izolat de modurile şi registrele în care funcţionează, ci ca instrument prin care
fiinţele umane intră în relaţie unele cu altele. Scopul acestor interrelaţii variază de la intenţia
de a transmite informaţie, la cea de a influenţa comportamentul celuilalt sau de a exprima
sentimente şi opinii proprii. Studiul vizează deci înţelegerea modului în care limbajul
funcţionează în întregul său, precum şi formarea unor capacităţi de a-l transforma în
instrument eficient de comunicare. De aici şi tipologia largă a discursului oral şi scris, extinsă
dincolo de sfera descriptivului şi narativului, înspre informaţional, explicativ, injonctiv şi
argumentativ. Şi de aici diversitatea situaţiilor de comunicare ce depăşesc adesea spaţiul
strâmt al şcolii şi conturează contexte autentice,,non-didactice"”de exemplu: interviuri luate
părinţilor, scrisori adresate unor editori, rezumate redactate, scrierea unui ghid al localităţii,
editarea unei reviste a clasei, etc. În acelaşi timp însă, pentru a fi un instrument suficient de
comunicare, limbajul trebuie cunoscut ca un sistem de legi proprii, iar această cunoaştere este
condiţia obligatorie a corectitudinii şi fluenţei comunicării.
Punerea în practică a modelului comunicaţional şi a principiilor lui este un demers
dificil şi incitant în acelaşi timp. Şi asta pentru că, spre deosebire de varianta tradiţională ce
separa şcoala de realitate, învăţătura de rosturile ei concrete, noua abordare încearcă să creeze
o zonă de confluenţă a ştiinţei de carte cu viaţa: un fel de spaţiu de simulare a stării de
ponderabilitate pe care o presupune aşezarea în real, Ceea ce însă şcoala modernă încearcă să
facă este să lege cele două trepte, să deschidă un fel de spaţiu de acomodare a şcolii cu lumea;
o zonă de preîntâmpinare a complexităţii şi dificultăţii ei. Şi în această formă de bună
pregătire şi ocrotire stă, cred, valoarea modelului comunicativ.
Adecvarea didacticii la exigenţele modelului funcţional presupune depăşirea variantei
tradiţionale ce aborda modular limba şi literatura, restituind, astfel o imagine discontinuă
asupra disciplinei. Acest fapt presupune corelarea în cadrul aceloraşi unităţi de învăţare, a
lecţiilor de limbă, literatură şi comunicare, precum şi alternarea, în cadrul aceleiaşi lecţii, a
activităţilor de asimilare de cunoştinţe cu cele de comunicare globală. În acelaşi timp, însă,
noua didactică presupune prezenţa unor trasee de învăţare explicite, transparente, prin care
profesorul face vizibili paşii învăţării şi care permit elevului să înţeleagă cum învaţă şi să
înveţe cum să înveţe.
De fapt, a-l învăța pe micul școlar să citească și să scrie, în perspectiva evoluției lui
viitoare, înseamnă a-l învăța cum să învețe. Învățarea cititului ca principal instrument al

3
muncii de învățare și de formare a elevilor constituie un obiectiv de prim ordin al școlii. Se
poate afirma că întreaga evoluție a elevilor, atât în școală cât și în viață, depinde de măsura în
care ei și-au însușit instrumentele muncii intelectuale, în primul rând cititul, până la nivelul la
care acestea vor constitui modalități de autoinstruire. Formarea și dezvoltarea capacității
elevului de a se orienta într-un text citit este o sarcină esențială a învățământului primar.
Însușirea tehnicii cititului este subordonată sarcinii de a-i învăța pe elevi cum să folosească
manualul, cu alte cuvinte, de a-i învăța cum să învețe.
Cititul și scrisul deschid școlarului noi posibilități de cunoaștere a realității și noi
forme ale comunicării interumane. Activitatea de scriere este indisolubil legată de cea de
citire. Dar scrisul constituie și un mijloc de exprimare, de comunicare, chiar și un mijloc de
cultivare a capacităților intelectuale, precum și a unor trăsături de caracter.
Aşadar, paradigma comunicativ-funcţională schimbă fundamental accentele. Literatura
nu mai este un domeniu static, în care elevii studiază despre texte, ci devine un domeniu
dinamic, care presupune pe lângă cunoaştere, şi comunicare. Accentul se schimbă deci
dinspre produs (opera literară), spre proces (lectura operei) receptorul intrând într-un dialog
deschis cu textul, pe care îl interoghează şi căruia îi oferă răspunsuri personale.

*.. Curnculum National pentru învatamântul obligatoriu, Cadru de referinta, MEN.CNC, Bucuresti, Ed.

Connt, 1998