Sunteți pe pagina 1din 2

Ganduri pentru credinciosi mei – VINE TOAMNA CADE BRUMA -poate este lung si

plictisitor dar incercati


Fiecare lăcaş de închinăciune, fie paraclis, capelă sau biserică, are un ocrotitor biserica
noastra o are ca ocrotitoare pe Maica Domnului
Cuvântul HRAM vine din limba slavona, si înseamna casa, o casa exceptionala în care
locuieste Dumnezeu cu alesii Sai. Se pare ca numele acesta l-a dat patriarhul Iacob, care fugind
de mânia fratelui sau Naum, s-a culcat într-o câmpie, cu capul pe o piatra, si a avut un vis
minunat: a vazut o scara ce unea cerul cu pamântul, si pe care urcau si coborau îngerii
Domnului. Trezindu-se din vis, Iacob a grait ²Locul acesta este casa lui Dumnezeu si poarta
cerului , si a uns piatra cu untdelemn sfintit, si l-a numit pe evreeste Bethel, sau casa lui
Dumnezeu (Facere 28:12-19).
Ce inseamna a fi credincios in diaspora inseamna a constientiza curgerea la vale a
vietii si ati da seama ca viata este pretioasa ca timp necesar 24 h/ 24 ca sa il castig pe
Domnul prin trairea mea , nu numai duminica sunt crestin ci in orice moment – FIIND MEREU
BUCUROS SI CU NADEJDE ca ma aflu pe calea unirii cu Dumnezeu .
Cautam mereu pe Dumnezeu in alta parte dar NU in interiorul nostru – si aceasta este
drama cea mai mare - mergem drum lung si nu il gasim - El fiind inlauntrul nostru dar noi
trebuie sa curatam rezidurile care s-au depus acele dioptrii care trebuie schimbate in
interiorul nostru .
Numai spovedania sincera , curata cu lacrimi FACE SA CURGA DIN NOI UN IZVOR DE
VIATA DIN CARE SA SE ADAPE SI CEI DIN JURUL NOSTRU .
Forta unei parohii NU este una administrativa sau financiara ci este capacitatea de a
NASTE OAMENI DUHOVNICESTI – IN BISERICA TREBUIE SA TE SIMTI IUBIT SI IN IUBIRE OMUL
SE SCHIMBA .
Problema ca iubirea sau schimbarea noi mereu o asteptam de la altii sa vina si NU de la noi
din interiorul nostru .Iubirea este intre doua persoane si trebuie sa fac relatie cu Domnul ca
El sa simta lucrul acesta – iubirea nu trebuie sa fie numai dintr-o inima ca altfel nu este
iubire .Domnul asteapta de la mine sa iubesc cum iubeste El- neconditionat - nu asteapta
nimic in scimb la iubirea care mi-o ofera ca in altfel s-ar numi santaj ( te iubesc daca ma
iubesti) menirea omului pe pamant este sa se asemene cu Dumnezeu in MILA . Dumnezeu
in nemasurata sa iubire mereu se milostiveste spre noi si asteapta ca si noi la randul nostru
sa fim milostivi cu aproapele nostru – AICI ESTE CHEIA CU CARE SE DESCHIDE CERUL –
Intrucat ati facut unuia din acesti prea mici ai mei , Mie mi-ati facut , aici are loc intalnirea
cu Domnul in SMERENIE ,in privirea care se umezeste in palma care transpira vazand pe
Domnul in aproapele .
Atata timp cat nu ma gasesc vinovat pe mine ci pe altii nu ma voi putea vindeca de
orbire . Mereu vedem pacatele celorlalti si vrem sa ii indreptam pe altii ca la carte dar cand
este vorba de noi spunem - Doamne mai ingaduieste -ma sau Doamne fi milostiv cu mine .
Vorbim mereu de golul din sufletul omului de forma lui Dumnezeu care nu poate fi umplut
decat de Dumnezeu .In momentul in care stiu ca Dumnezeu este o persoana si El are stari
ca si mine si Lui ii este dor de mine si El se intristeaza cand vede ca eu L-am scos din creatia
sa -NU MAI AM BUCURII SUNT MEREU TRIST , MEREU NEMULTUMIT SI NU CONSTIENTIZEZ
PACATUL in care sunt – atunci mai am drum mult de parcurs pana la Domnul .
Viata cu Domnul este una de multumire continua si cum exclama psalmistul cat de
minunate sunt lucrurile Tale Doamne .
Doresc credinciosilor pe care ii pastoresc sa fie mereu veseli , in crezatori in Domnul sa
auda chemarea Domnului – veniti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni . Odihna si
pacea numai de la Hristos vin si din impartasirea cu El .
Cand va simtiti obositi si impovarati de pacate sa stiti Fiul lui Dumnezeu si-a dat
viata sa ne ierte pacatele , ca El te asteapta sa poti sa strigi – NU mai traiesc eu ci HRISTOS
LOCUIESTE IN MINE.
Sunt 16 ani de cand suntem impreuna sa ne adunam duminica de duminica si in
fiecare sarbatoare sa fim impreuna si sa ne simtim ca o familie ,impreuna fiind frati cu Hristos
si avand acelasi tata pe Dumnezeu si aceeasi mama , impartasim aceleai doruri – de cei
dragi pe care i-am lasat acasa si mancand aceeasi paine a strainatatii.
Biserica avand rolul de a ne aduna laolalta si de a ne propovadui cuvantul iubirii
adus de Hristos pe pamant ,bucurie de a trai cu Domnul
Hramul bisericii anula cesta il sarbatorim duminica la sfarsitul Sfintei Liturghii -cand
vom savarsii si parastas pentru cei adormiti frati ai noastrii
FIECARE ADUCE CE CREDE DE CUVIINTA – BUCURIE IN INIMA , BUCATE TRADITIONALE DE
CARE NE VOM BUCURA TOTI IMPREUNA

S-ar putea să vă placă și