Proiectul de intervenţie în şcoală

Proiectul de intervenţie în şcoală reprezintă o configuraţie organizată de resurse (umane,

materiale, informaţionale, financiare, tehnologice) care, prin intermediul unor activităţi specifice,
urmăreşte să răspundă necesităţilor de dezvoltare particulare ale unei şcoli.
Proiectele de intervenţie şcolară pot avea ca scop remedierea unor dificultăţi sau
prevenţia instalării unor deficienţe informaţionale, de deprinderi sau abilităţi.
a) Proiectele de remediere
Specificul proiectelor de remediere provine din locusul adresat al deficitelor. Ele pot
urmări remedierea deficitelor informaţionale sau de abilităţi ale elevilor sau profesorilor,
considerând că locusul lipsei de eficienţă se situează la nivelul acestora. Astfel, profesorii pot fi
informaţi despre stiluri de învăţare sau caracteristicile copiilor cu ADHD cu scopul de a
individualiza practica de predare şi evaluare la clasă, elevii pot fi învăţati deprinderi de învăţare
sau comportamente asertive pentru a-şi îmbunătăţi performanţele şcolare, etc.
Proiectele pot fi de asemenea centrate pe mediu, plasând în acest caz locusul riscului şi al
intervenţiei în mediul social şi fizic. Astfel intervenţia va viza modificarea, restructurarea sau
retragerea unor condiţii din mediu care au o influenţă negativă asupra dezvoltării şcolii. O nouă
concepţie de aranjare a băncilor în spaţiile de clasă, înfiinţarea cercurilor pentru copii şi a
revistelor şcolare pot fi modificări de mediu menite a creşte creativitatea elevilor şi angajarea lor
activă în sarcini şcolare şi extra-şcolare.
Proiectele cu cea mai mare şansă de reuşită sunt proiectele centrate pe interacţiunea
persoană – mediu, care au în vedere atât modificări la nivelul persoanelor implicate cât şi al
mediului şi vizează în special interacţiunea dintre ele.
În funcţie de specificitatea rezultatelor aşteptate, proiectele pot să fie: specifice ( ex. să
urmărească adaptarea condiţiilor de învăţare la necesităţile copiilor cu deficienţe de scris) sau
generale (ex. dezvoltarea capacităţii de a stabili obiective educaţionale calibrate).
b) Proiectele de prevenţie
Această categorie de proiecte s-a dezvoltat în cadrul psihologiei sănătăţii. Aplicate în
mediul şcolar, proiectele de prevenţie pot să vizeze o serie de aspecte legate de procesul de
învăţământ, cu scopul de creştere a eficienţei şcolii în furnizarea de educaţie.
 Proiectele de prevenţie primară se adresează întregii populaţii şcolare şi vizează diminuarea
incidenţei unei probleme prin eliminarea factorilor declanşatori, înainte ca aceştia să o
producă. Proiectul poate viza modificarea mediului şi a patternurilor de interacţiune a
factorilor implicaţi. (ex. Dezvoltarea unor abilităţi de comunicare eficientă între părinţi şi
copii, înainte ca problemele de comunicare să fi apărut).

1
 Proiectele de prevenţie secundară vizează reducerea numărului de cazuri care dezvoltă
anumite probleme sau tulburări, în rândul grupurilor considerate având o mai mare
predispoziţie pentru dezvoltarea problemelor respective. (ex. copiii proveniţi din medii socio-
economice defavorizate pot dezvolta într-o măşură mai mare tulburări de citire, de aceea ei
pot deveni ţinta unui program de prevenţie secundară, care prin intervenţii specifice să reducă
numărului copiilor cu dificultăţi de citire proveniţi din acest grup).
 Proiectele de prevenţie terţiară sunt proiectele care vizează limitarea consecinţelor negative
ale unei probleme (ex. cunoscută fiind asocierea dintre tulburările atenţionale de tip ADHD
cu dificultăţile de interacţiune socială, proiectul poate viza dezvoltarea la copiii cu ADHD a
unor deprinderi sociale).

Procesul de realizare a unui proiect de intervenţie în şcoală:

1. Analiza nevoilor - Un proiect de intervenţie şcolară răspunde întotdeauna unor necesităţi
de dezvoltare specifice unei şcoli. Principala modalitate de cunoaştere a acestor necesităţi este
analiza de nevoi, modalitate prin care se încearcă obţinerea de informaţii sistematice şi obiective
despre instituţia căreia se adresează. O analiză complexă de nevoi vizează următoarele domenii:
 analiza scopurilor şcolii, întrucât proiectul este de obicei corelat cu scopurile şcolii;
 analiza indicilor cantitativi: numărul elevilor, vârsta, rata abandonului, rata delincvenţei,
spaţiul şcolar, dotarea cu resurse educaţionale, personalul, numărul posturilor ocupate,
calificarea ocupanţilor posturilor;
 analiza indicilor calitativi: ambianţa, relaţiile dintre diversele categorii de personal,
mediul social de provenienţă al elevilor şi cadrelor didactice, modul de comunicare,
circulaţia informaţiei şi calitatea acesteia;
 analiza complexă a comunităţii din care face parte şcoala: componentele comunităţii şi
evoluţia lor în timp, explorarea nevoilor şi problemelor comunitare, relaţia dintre şcoală
şi comunitate;
 analiza contextului politic, economic, social si tehnologic (analiză de tip ecologic, care
consideră şi influenţa mediului mai larg asupra educaţiei): analiza politicilor educaţionale
naţionale, regionale, locale; analiza resurselor economice – dacă există o recesiune
economică, ce resurse se pot oferi educaţiei, nivelul mediu al câştigurilor; analiza
percepţiei sociale a educaţiei, a problemelor sociale existente; analiza nivelului de dotare
tehnologică a instituţiilor educaţionale;
 Analiza SWOT vizează identificarea punctelor tari ale şcolii (S=Strenghts), a punctelor
slabe, care trebuie eventual remediate sau de care va trebui să se ţină seama în propunerea

2
 proiectului de dezvoltare şcolară (W=Weaknesses), oportunităţile care există în
momentul de faţă şi care ar putea susţine sau favoriza un anumit tip de proiect
(O=Opportunities) şi de asemenea riscurile percepute care ar putea determina acceptarea
unui anumit proiect (T=Threats). Punctele tari şi slabe ale şcolii se referă la elementele
interne ale şcolii: resurse umane şi materiale, motivaţie, expertiză; în timp ce
oportunităţile şi riscurile se referă la mediul extern, relaţiile cu administraţia din sistemul
educaţional sau administraţia locală, situaţia economică şi a pieţei de muncă.
Dintre metodele care se pot utiliza în analiza nevoilor fac parte: discuţii individuale cu persoane
cheie din interiorul şcolii, chestionarul aplicat persoanelor care pot furniza cea mai validă
informaţie pe domeniul de interes al analizei; analiza documentelor şcolii; discuţii de grup, fie
grup nominal, care cuprinde persoane nominalizate de către cercetător pentru a discuta o temă
dată, fie experţi chemaţi din mai multe domenii pentru a discuta o temă importantă (metoda
Delphi), forumuri comunitare la care participă întreaga comunitate pentru discutarea problemei
vizate.
Prin aceste metode se obţine o descriere a necesităţilor şcolii, care specifică individul, grupul sau
serviciul care prezintă o problemă şi are nevoie de intervenţie specifică. Ulterior se stabilesc
priorităţile.
2. Conceperea proiectului
În prima fază se formulează obiectivele. Acestea sunt eficiente dacă sunt formulate cât mai
specific şi pot fi operaţionalizate şi măsurate. O modalitate de elaborare a acestora poate fi după
metoda SMART (Simple – concrete, Measurable – măsurabile, Attendable – pertinente,
Realizable – realizabile, Timed – la momentul oportun).
Pe baza acestor obiective se generează soluţii alternative la problemă şi implicit planul de
intervenţie: resursele necesare (materiale, umane, informaţionale), metodele utilizate în fiecare
din variante, responsabilii, momentul desfăşurării şi modalităţile de evaluare a eficienţei
proiectului. Proiectul de dezvoltare şcolară răspunde la întrebări simple ca: de ce?, ce?, cum?,
cine?, cu ce?, când?, cu ce rezultate?.
Forma proiectului de intervenţie şcolară:
Motivaţia proiectului (De ce ?)
Scopuri şi obiective propuse (Ce ?)
Strategii şi căi de realizare (acţiuni concrete) (Cum ?)
Responsabilităţi (Cine ?)
Resurse (umane, financiare, materiale) (Cu ce ?)
Termene (Când ?)

3
 Rezultate aşteptate (Cu ce rezultate ?)
3. Dezvoltarea proiectului
După stabilirea planului de intervenţie se creează materialele necesare pentru implementarea sa:
broşuri de prezentare, materialele utilizate în activităţile specifice, materialele utilizate în
monitorizarea şi evaluarea finală a eficienţei proiectului.

Procesul complet de realizare a unui program de dezvoltare şcolară cuprinde şi etapele

următoare, respectiv, implementarea proiectului, evaluarea şi diseminarea rezultatelor,
însă pentru evaluarea finală este suficientă conceperea planului şi dezvoltarea proiectului.

4. Implementarea proiectului si monitorizarea implementării pe baza observaţiilor şi

scalelor de evaluare, respectiv autoevaluare.
5. Evaluarea rezultatelor presupune atât evaluarea internă cât şi cea externă, pornind de
la obiectivele şi termenele propuse, resursele utilizate şi rezultatele obţinute.
6. Diseminarea rezultatelor – prezentarea rezultatelor şi aplicarea proiectului în contexte
noi.