Sunteți pe pagina 1din 2

MESAJUL UNEI OPERE LIRICE

Mesajul unei opere lirice reprezintă un cumul al ideilor, al sentimentelor şi al stărilor pe care
poetul intenţionează să le transmită cititorului, în mod direct, prin vocea eului liric, cu scopul de a
sensibiliza, de a-l impresiona din punct de vedere estetic. Accentul este pus pe subiectivitate, pe nota
afectivă, ce susţine caracterul confesiv al textului.

În opinia mea mesajul textului/fragmentului X scoate în evidentă/pune în lumină…(formulezi


ideea centrală/sentimentele sau stările transmise, generalizând, făcând referire şi la tema textului).

În primul rând, semnificaţiile textului sunt transmise prin intermediul ideilor poetice
exprimate prin vocea eului liric: (care este ipostaza eului liric+mărcile lexico-gramaticale, care sunt
ideile poetice, le formulezi pe baza textului cu citate; sentimentele şi stările exprimate+modurile de
expunere)

În al doilea rând, mesajul operei lirice este redat printr-un limbaj artistic, figurile de stil,
dobândind, în context, valenţe deosebit de expresive. Astfel, imaginile artistice:
vizuale...auditive...etc. (care vor fi interpretate). Un rol important în transmiterea mesajului poetic îl
au şi figurile de stil... (3-4 figuri de stil-interpretate).

În concluzie, poezia X de Y are un conţinut ideatic, original, profund, interesant, inedit…, iar
mesajul transmis este unul profund/relevant, deschis interpretărilor cititorului ce ia contact cu
universul ficţional propus de poet.
Mesajul unui text epic/ sau/Opinia despre semnificațiile unui text epic

Mesajul unei opere literare reprezintă împletirea ideilor, a sentimentelor și a semnificațiilor


exprimate cu ajutorul mijloacelor artistice, prin care scriitorul își invită cititorul să pătrundă dincolo de
țesătura textuală a operei sale, în căutarea sensurilor ascunse.

Textul literar X de Y este o operă epică, care are ca temă... . În opinia mea mesajul desprins din
acest text este acela că...(o frază despre ce este vorba în fragmentul citat, mai ales despre morala
acestuia).

În primul rând, mesajul este sugerat de conținutul de idei al textului. (Rezumatul textului,
comentând anumite pasaje relevante pentru temă sau care demonstrează opinia noastră referitoare la
tema textului).

Titlul X, oferă o cheie de interpretare a semnificațiilor textului. (explicația titlului-anunță un


motiv central al operei literare/stabilește coordonatele spațio-temporale ale poeziei/reprezintă o
metaforă ce anticipează sensurile profunde ale acestei opere literare, etc.).

În al doilea rând, perspectiva naratorului obiectiv oferă o cheie de interpretare în ceea ce


privește mesajul fragmentului citat. ( se găsește și se explică o secvență din care reiese părerea
naratorului legată de temă, de deciziile unui personaj, de comportamentul acestora, etc) SAU
Perspectiva naratorului subiectiv oferă o cheie de interpretare în ceea ce privește mesajul fragmentului
citat. Implicându-se afectiv în acțiune, el își evidențiază propriile opinii față de întâmplările relatate,
procedeu care conferă un aer de autenticitate discursului narativ (exemple explicate, spunând ce
sentimente sau atitudini reies din gândurile sau vorbele naratorului-personaj). În plus, modul în care
sunt construite personajele sugerează viziunea autorului asupra...

De asemenea, limbajul artistic are un rol important în relevarea mesajului textului. (folosirea
diminutivelor cu rol afectiv, a figurilor de stil care subliniază anumite sentimente =ideile/sentimentele
sunt accentuate prin folosirea semnelor de punctuație cu rol stilistic (cu exemple), etc.).

În concluzie, consider că opera literară X de Y pune în lumină ...(scrieți ideea pe care ați desprins-o voi
din textul literar). Astfel, textul impresionează prin ideile exprimate și prin mesajul profund desprins din
fragmentul citat

S-ar putea să vă placă și