Modalităţile narării sunt povestirea şi reprezentarea.

Povestirea faptelor este uneori însţită de

reflectiile/ comentariile naratorului şi este dublata de un plan al semnificatiilor simbolice.
Registrele stilistice popular, oral şi regional confera originalitate limbajului, care difera de al
nara¬torului popular prin specificul integrarii termenilor, al modului de exprimare. „Prin astfel
de mijloace, Creangă restituie povestirea funcţiunei ei estetice primitive, care este de a se adresa
nu unor cititori, ci unui auditor, capabil a fi cucerit prin toate elementele de sugestie ale graiului
viu". (Tudor Vianu – Arta prozatorilor români).
Limbajul cuprinde: termeni şi expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, ziceri tipice/
eruditia paremiologica (frecventa proverbelor, a zicatorilor introduse in text prin expresia vorba
ceea). Citatul paremiologic are o serie de efecte artistice: da rapiditate povestirii, anuland alte
explicatii, produce haz, confera perspectiva umanismului popular asupra intamplarilor.

Oralitatea = calitatea stilului de a părea fi spus in faţa unui auditoriu, şi nu scris. Este
realizată prin:
- interjecţii: eeh! Ah!
- verbe imitative: a fornăi, a hornăi
- dativul etic: calul mi ţi-l ridică pe Spân…, trântindu-mi-l
- adresare directă: ce-i de făcut? Vă rog să m-ascultaţi
- exclamaţii şi interogaţii: Ce să vezi? Mare-i Dumnezeu!
- dialog
- expresii paremiologice: La plăcinte înainte, la război înapoi… Lac să fie,
că broaşte sunt destule… Deal cu deal s-ajunge, darămite om cu om…
- expresii populare: a umbla frunza frăsinelului, a bleşti din gură, a trage butucul
- regionalisme lexicale şi fonetice: amu, sfâşiet, cetind, răpede, samă, vadră, obrăzar
- expresii şi fraze ritmate: Feciori de ghindă, fătaţi în tindă