Curs 5 (21.03.

2017)

Limba română literară în a

doua jumătate a secolului al
XVII-lea şi în secolul al XVIII-lea
(perioada 1640-1780)

Particularităţi lingvistice şi
stilistice (I)
1. Caracteristici lingvistice
1.1. Fonetică
1.2. Morfologie
1.3. Sintaxă
1.4. Formarea cuvintelor
1.5. Lexic

2. Caracteristici stilistice
2.1. Stil savant, „ornat” – manierism.
Monumentalizarea retorică a limbii de cultură
2.2. Stil retoric-oratoric
2.3. Naraţiune şi dialog: tehnică narativă şi
efecte de oralitate
1. Caracteristici lingvistice
1.1. Fonetică
(a) Fonetisme vechi

- eliminarea unor fonetisme vechi: ridica (prin

asimilare; anterior rădica), umbla (îmbla), boier
(boiar), prieten (priiaten)
(b) Evoluţii fonetice
Vocalism
- evoluţii mascate de grafie: reducerea diftongului
ea (aceastea / acéstea; feméia), pierderea
treptată a lui -u final şi a secvenţei -iu (direptŭ,
agiutoriŭ); oscilaţii (-u păstrat mai ales după
grupuri consonantice; la Neculce, -u frecvent)
(c) Fenomene regionale
Vocalism
- închiderea lui e la i în poziţie medială şi mai ales
finală – în special în Moldova
degite, vinit
cetati, oasti, di (Neculce)

- diftongul ea final redus la è / e deschis - în Moldova:

avè, mè, vidè (Neculce)

- diftongul ia > iè în Moldova:

spăriè, tăièt (Neculce)

- ă preaccentual deschis la a: barbat (Moldova)

Consonantism
- conservarea regională: [dz], [dj/ğ]
= consecvent în Banat, predominant în Moldova,
oscilant în Transilvania; înlocuite în Muntenia

- pronunţia dură după s, z, ţ, dz şi labiale (m,

v, p: mărg) – dominantă în Nord; moi în
Muntenia
Obs.: refl. să – general
- pronunţia dură după ş, j - în creştere, mai ales
în Nord
- palatalizarea labialelor (mai ales Moldova):
mai des f > h (hiare)
mai rar celelalte – p> k’ (chiapteni, Dosoftei),
b > g’

“Iară partea femeească din Moldova are cu totul altă

vorbă decât partea bărbătească; căci ele schimbă
silaba bi și vi în ghi și hi adică în loc de bine, zic
ghine; vie, hie și silaba pi o schimbă în chi; precum
pizma, chisma, piatră chiatră; încă și un bărbat când
se deprinde cu vorba aceasta cu greu poate să se
desvețe și se vădește singur pe sine zicând, c'au șezut
prea mult în brațele maică-sa; pentru aceia și ocăresc
ceilalți pe unii ca aceia, zicându-le feciori de babă”.
(Cantemir, Descriptio Moldaviae)
- palatalizarea dentalelor (Banat) fratye

- Obs.: multe fonetisme moldoveneşti la Dosoftei

şi Neculce
(d) Particularităţi grafice

- unele fenomene regionale pătrund rar în scris

- grafia i pentru î: ride, sint, singe
 Iar cei din cetati s-au spărietŭ, socotindu că n-or
putè să ţii cetatea. Ce-au căutat numai a faci
ponturi di paci şi a s-închina şi cu multu dar pentru
oştile moschiceşti ce perisă. Şi domnii leşeşti cari era
în cetati încă să n-aibă nici o nevoi dispre moscali,
să margă şi să s-închine craiului Frederic. Şi cu
această tocmală au şi deschis porţile, ş-au întrat
moscalii în cetati. Iară craiul Lişinschii, mai înainte,
când să bătè, de era încungiurată Gdanţca di
moscali, au făcut meşterşug c-un păscar
(Neculce)
__________
speria < lat. *expavorere se+î- > se-
cunjura < lat. coniurare să+ î->s-î
meşterşug < magh. mesterség
pont < magh. pont
1.2. Morfologia

Nominală:
- a invariabil, care variabil etc.
- oscilaţia pluralelor: barbe (Neculce), măhrămi
(Antim)
- demonstrativul GD fem. ceii – general
 Verbală:
- formele iotacizate sunt concurate de cele refăcute
(t, d, n), mai ales în Banat-Hunedoara şi Moldova:
aud, răspund, ascut, ţin, vin
- auxiliarul de viitor cu afereză (mai ales în Mold.): a
face
- imperfectul – forme analogice cu –u (3pl.) în
Banat; cu –m (1sg) – rar, mai ales în Muntenia
- auxiliarul perfectului compus – rar a, în Muntenia
- perfectul simplu fără -ră (1,2 pl.): vădzum, prinset
- perfectul supracompus – mai ales în nord (au fost
agiuns)
- dispare condiţionalul sintetic
- se păstrează infinitivul prohibitiv lung
- pasivul reflexiv – frecvent (s-au îngropat)
1.3. Sintaxa

- apoziţia acordată – O ticăloase Radule (Let.C)

- dativul posesiv adnominal – nepot lui Traian (CC)
- pasivul reflexiv
- pre/pe OD impus
- dublarea clitică – mai frecventă
dar: fiii ei au părăsit pre tine (BB.1688)
- dubla negaţie – impusă
Excepţie; nici – nici te lasă (CC)
- extinderea conjunctivului
dar: a mai trăi au vrut
- noi locuţiuni conjuncţionale (îndată ce, fiindcă,
chiar să, de...şi)
Sintaxă populară vs. sintaxă cultă
(savantă)

• SP: coordonarea copulativă, anacoluturi...

• SC(S): dislocări, inversiuni, verbul în poziţie

finală, perioade, construcţii participiale şi
gerunziale, preferinţă pentru infinitiv
1.4. Formarea cuvintelor

- câtinţă ‚cantitate’, nesimţitoreşte ‚pe nesimţite’

(Cantemir)
1.5. Lexic

- multe slavonisme culte abandonate

 grecisme culte şi populare
Cantemir, Ist.Ier.:
• politie el. Tot nărodul cetăţii, tîrgul, cetatea,
fruntea, boierimea oamenilor.
• porii el. Găurici prin piielea omului, prin carile
ies sudorile.
• praxis el. Facere după învăţătură, urmarea
lucrului.
• siloghismos el. Socoteală adevărată, carea la
dialecticii din trii protase să face.
• simptomatic el. Din întîmplare, din cădére, carile
nu din tocmala înainte mărgătoare s-au făcut.
• simbathia el. Învoinţa firilor; împreună pătimire.
• sinonim el. Tiz, fîrtat, a cărora fiinţă neamului
alta, iară numele unul.
• simfonie Tot un glas, tocmirea la cuvînt, la glas.
Turcisme

• beizade, caimacam, capichehaie, paşă, aga,

vizir, caftan, mazâl, surghiun...
• ibric, lighean, felegean
• hain, teptil
• cîţiva cai turceşti cu podoabe scumpe şi leghian
cu ibric de argint şi alte lucruri scumpe.
• Şi dîndu-i cahfè, nu ştiè cum o va bè. Şi au
început a închina: „Să trăiască împăratul şi
viziriul!“. Şi închinînd, au sorbit felegeanul, ca
altă băutură.
• bacşişuri da mari, că era om bun
• Neştiind vizirul nemic, au triimis împăratul un
om al său din casă teptil , de-au îmblat în
Moldova şi-n Ieşi pe tot locul, şi nu l-au ştiut,
nice l-au priceput nime (Ion Neculce)
neologisme latine

• pompa lăt. Petrecanie, alaiu, tocmala, slava,

şicuirea oştii împărăţiii.
prezenţie lăt. Starea de faţă, aflarea de nainte, de
nainte la obraz.
prezentuieşte lăt. Arată, de faţă îl scoate, înainte
îl pune. (Cantemir)
• temperament lăt. Aşedzămîntul, stîmpărarea
firii, întregimea sănătăţii. (Cantemir)
• răspublică (Miron Costin)
 Miron Costin, De neamul moldovenilor:
“Multe obicéiuri de ale Rîmului sîntŭ acum la
turci ca acéstea, ce iau şi ei de a zécea oameni şi
iară aşa îi împart pre la grădini întăi, apoi în
ceata ienicérilor şi fac şi ei apoi din slujitori
bătrîni oturaci, curugii şi timaruri. Toate
acéstea şi altile multe obicéiuri de la Împărăţiia
Rîmului sîntŭ, că şi ienicérii cum sîntŭ acum la
turci, la Rîm pritoriiani, adecă pedestrime de
divan le zice, cum la turci culoglu şi aşa
bulucurile pre numere: biringi, ichingi, iuciungi;
la rîmléni primani, secundani, terţiiani,
cvartani,
tot pre numere bulucurile, adecă: cei dintăi, cei
ai doilea, cei ai treilea, cei ai patrulea, pre
numărŭ să ştiia bulucurile. Şi nu-i divă că la turci
vedem obicéiurile acéstea, care au fostŭ şi la
Împărăţiia Rîmului, căci că Ţarigradul şi cîte ţări
ţin turcii în ceasta parte de lume, care să chiamă
Evropa, parte de Împărăţiia Rîmului ieste.”
(Miron Costin, De neamul moldovenilor)
2. Caracteristici stilistice

2.1. Stil savant, „ornat” – manierism.

Monumentalizarea retorică a limbii de
cultură
2.2. Stil retoric-oratoric
2.3. Naraţiune şi dialog: tehnică narativă şi
efecte de oralitate
1. Stil savant, „ornat” – manierism.
Monumentalizarea retorică a limbii de
cultură
Cantemir

- cuvinte savante
- perioada retorică – ritm, simetrie, perechi
- figuri semantice
- sintaxa – inversiuni, intercalări: hiperbat, tmeză
- amplificare
Sintaxa livrescă – D. Cantemir:

- modele latine / modele orientale

- stil umanist clasic / manierist-baroc
- retorică oratorică (perioada construită prin
subordonare, argumente, dialogism) + poetică
(juxtapunere, paralelism, eufonie)
- proza rimată sau ritmată
- eufonie, reliefare
• Moldovanu, Dragoş, 1997, Dimitrie Cantemir.
Între Orient şi Occident, Bucureşti, EFCR.
• Mihăilescu, Gabriel, 2002, Universul baroc al
„Istoriei ieroglifice”. Între retorică şi imaginar,
Bucureşti, FNSA.
(a) Figurile inversiunii şi ale reversibilităţii –
inversiune, chiasm
(b) Figurile incongruenţei (oximoronul,
hiperbatul, contrastul stilistic)
(c) Figurile amplificării (enumerare, gradaţie,
paranteză, sinonimie)
(d) Figurile de sunet [„Figurile iluziei”] – ritm,
rimă, eufonie
(a) Inversiune
- verbul în poziţie finală / rimă
voroavii ce să răspundză nu putea și visul
cum ar tâlcui nu știia (Cantemir, Istoria
Ieroglifică = CII)
 Ieri, când soarele fruntea cailor spre apus și
carul spre coada ursului celui mic își întoarce,
pre marginea prundișului încoace și încolea,
pentru ca meleanholiia să-mi rășchir,
primblându-mă și pentru lucrurile asupră-ne
stăruitoare în multe gânduri învaluindu-mă,
Moliia, carea blanele strică, în timpinare îmi
ieși. (CII)
- asociere cu elipsa:

 Iară unde îndoința, acolea și nedejdea, și unde

nedejdea, acolea și începătura mângâierii ieste
(CII)
(b) Dislocare
- dislocări (hiperbat - separarea a doi constituenţi
legaţi sintactic, în relaţie de dependenţă, în
acelaşi grup sintactic – printr-un element
exterior grupului; tmeza – dislocare
morfologică)

 Cum te Dumnădzău rabdă şi nu te cu un cias

mai înainte prăpădéşte? (Cantemir, Divanul
= D)
 A Brebului dară voroavă într-acesta chip fu
(CII)
 Dară nu ai istoriile citit, nice ai hronicele
cercat (...)?(Cantemir, D.)
 te voiu precum rea să fii cunoaşte (Cantemir,
D.)
(c) Amplificare

-incidente, paranteze
- enumerare + gradaţie (climax); „legea
membrelor crescătoare” (Moldovanu 1997: 89)

 toate cele spre vicleșugul și scăderea

Inorogului, pre cât prin mână îi vini, gândi,
grăi, lipi, dezlipi, aședză, făcu și isprăvi
 Eu m-am vechit, m-am veștedzit și ca
florile de brumă m-am ovilit. Soarele m-au
lovit, căldura m-au pălit, vânturile m-au negrit,
drumurile m-au ostenit, dzilele m-au vechit, aii
m-au îmbătrânit, nopțile m-au schimosit și,
decât toate mai cumplit, norocul m-au urgisit și
din dragostele tale m-au izgonit. Iară acesta
nou, vios, vlăgos, ghizdav și frumos, ca
soarele de luminos, ca luna de arătos și ca
omătul de albicios ieste. (CII) [ternar]
 Ochii Șoimului, pieptul leului, fața trandafirului,
fruntea iasiminului, gura bujorului, dinții
lăcrămioarelor, grumadzii păunului, sprâncenele
corbului, părul sobolului, mânule ca aripile,
degetele ca radzele, mijlocul pardosului, statul
chiparosului, pelița cacumului, unghele inorogului,
glasul bubocului și vârtutea colunului are.

_______________
cacum = hermină
sobol = samur
buboc = pui...
colun = măgar
 Limba cea ca clopotul cine ț-au legat? Gura cea
ca doba ce ț-au astupat? Voroava cea ca
pohoaiele ploilor cine ț-au înghețat? Glasul cel
ca tunul fulgerului ce ț-au amorțit? Mulțimea
cuvintelor cele ca păcura izvorâtoare și ca
năboiul pe toate șesurile clevete lor năbușitoare
cine ț-au oprit?
  Ce mângâiare i-au rămas? Nici una. Ce
sprijeneală i-au rămas? Nici una. Ce priietin i să
arată? Nici unul. Munți, crăpați, copaci, vă
despicați, pietri, vă fărâmați! Asupra lucrului ce
s-au făcut plângă piatra cu izvoară, munții
puhoaie pogoară, lăcașele Inorogului,
pășunele, grădinele, cernească-să, pălească-să,
veștedzască-să, nu înflorească, nu
înverdzască, nici să odrăslească, și pre
domnul lor cu jele, pre stăpânul lor negrele,
suspinând, tânguind, nencetat să pomenească.
Ochiuri de cucoară, voi, limpedzi izvoară, a
izvorî vă părăsiți, și-n amar vă primeniți. (...)
[ritmul]
Clătească-să ceriul, tremure pământul, aerul trăsnet,
nuării plesnet, potop de holbură, întunerec de negură
vântul să aducă. Soarele zimții să-și rătedze, luna,
siindu-se, să să rușinedze, stelele nu scântăiedze, nici
Galactea să luminedze. Tot dobitocul ceresc glasul să-și
sloboadză, faptă nevădzută, plecându-să, vadză. Cloșca
puii răzsipască. Lobăda Lira să-și zdrobască, Leul
răcnească, Taurul mugească, Aretele fruntea să-și
slăbască, Racul în coajă neagră să să primenească,
Capricornul coarnele să-și plece, Peștii fără apă să să
înece, Gemenii să să desfrățască, Ficioara frâmsețe să-și
grozăvască, cosița galbănă în negru văpsască, Scorpiia
ascuțit acul să-și tâmpască, Strelețul arcul frângând,
ținta nu lovască, Cumpăna dreptatea nu mai arete,
Apariul topască-să-n sete.
O, faptă nefăcută și poveste neaudzită, o,
lucru nelucrat

Parigmenon (derivare)
Poliptoton (flexiune)
(d) Metadiscurs: hiperbola – numită şi practicată

 încă cu putință de ar fi fost, toate tropurile

ipervolicești unul peste altul grămădind, scaun
decât a lui Zefs mai înalt preste ceriuri i-ar fi
aședzat
Măsură-te, minciună, și vedzi minciună
decât toată minciuna mai mare! Cumpănește-
te, vicleșug, și cunoaște vicleșug mai greu decât
tot vicleșugul. Târâiește-te, boală, și simți boală
mai lângedă decât toată boala. Sai, moarte, și
gustă moarte mai amară și mai omărâtoare
decât toată moartea! Spune, răutate, de ieste
în tine răutate de rea cât aceasta răutate ! O,
răutate, răutate, de trii ori răutate și iar
răutate.

Cumul de figuri: repetiţie, poliptoton, parigmenon, hiperbolă, invocaţie,

personificare, paralelism sintactic
(e) contrastul stilistic

 Șoimul, după ce prin multă vreme nu cu puțină

dosadă, bolbăieturi și buiguituri ca aceasta de la
Hameleon ascultând, mai mult a-l mai răbda nu
putu, ce în chip ca acesta voroava îi întoarsă,
dzicând: „O, Hameleon, Hameleon, jiganie
spurcată, Hameleon, o, puterile cerești câte văpsele
ai pe piiele, atâtea pedepse să-ți dea supt piiele! O,
pricaz de năcaz și pacoste pricaznică, Hameleoane,
bălaur mic și zmău în venin, Hameleoane, domnul
diavolului și dascălul cacodemonului, Hameleoane,
fundul răutăților și vârvul vicleșugurilor,
Hameleoane, mreajea dracului și painjina tartarului,
Hameleoane, o, răutatea răutăților și vicleșugul
vicleșugurilor, Hameleoane!
Cu care mijloc, pricină a i să da vădzind, de
lucru spurcat și *scărăndăvicios ca acesta să
apucă, ca el, organul fărălegii, vasul otrăvii,
lingura vrăjbii, tocul minciunilor, silța amăgelii,
cursa vicleșugului, văpsala strâmbătății și
vândzitoriul dreptății să să facă priimi

- metafora

*dezgustător
 cum să dzice cuvântul, cu o falcă în ceriu și
cu alta în pământ, la Șoim alergă, catră carile,
ochii întorcând, fața, în divuri, în chipuri
mutând, voroava amestecând, limba
bolborăsindu-i, balele mărgându-i și gura
aspumându-i, scârșnetul glasului articulul și
înțelegerea cuvântului îi astupa. Între cele multe
brehăite, ceste puține căptușite cuvinte de-
abiia să înțelegea

- În divurĭ, în chipurĭ, în foarte multe felurĭ.

- a brehăi – a lătra (contaminare cu a behăi, DER)

- expresii populare
DA, s.v. căptuşi
 Într-acesta chip Hameleon, după fețe, și gândul, și
cuvântul, și lucrul, nepărăsit mutându-și, ca acestea
cu nedogorit obraz cătră Șoim borâia, a cărora
greață el a suferi nemaiputând: „Piei de aicea,
dzisă, o, jiganie spurcată și fățarnică, că eu mai
mult a-ți răspunde nici îmi trebuie, nici mi să cade,
de vreme ce singură răutatea ta destul îți răspunde
și fapta carea ai lucrat de sațiu în toată lumea o
povestește! Că într-adevăr cel ce dinceput ai fost, tot
acela ești și tot acela vei fi, până când, ca căpușile
de singe împlându-te, ca cârceii beșicându-te,
plesnind, vei crăpa. "
2.2. Stil retoric-oratoric

– Varlaam, Miron Costin, C. Cantacuzino, Cantemir,

Antim
• ilustrat de predici, cuvântări (oratorie religioasă şi
laică), dar şi de alte texte argumentative (prefeţe,
lucrări polemice)
• tradiţie şi educaţie retorică
Țițeron, marele acela a romanilor
Dimosthenis, a limbii lătinești părinte, a
ritoricăi canon, a cuvântului îndreptariu, a
vorovii frumoasă neapotrivită pildă și mai a
tuturor științelor domn... (Cantemir, Hronicul)
contactul cu destinatarul – formule de
adresare (formule ceremonioase,
solemne, marcate afectiv)

• „fiii miei întru Hristos iubiţi” (Varlaam)

• „Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ...”
(Costin)
• „Caută-te dară acum, cetitoriule, ca într-o
oglindă şi te privéşte de unde eşti” (Costin)
• „prealuminate, cinstite, iubitul mieu frate” „mai
marele mieu şi iubit frate”; „dulcele mieu iubit
mai mare frate” (Cantemir, D.)
• „ Acéste doaî vestite şi nebiruite monarhii, o,
iubiţii miei ascultători” (Papagaia; Cantemir, II)
• „iubiţii miei ascultători şi cititori şi cinstiţ şi de
bun neam boiari” (Antim)

- interogaţii
- dubitaţie, deliberaţie
- dramatizarea, prolepsa

• Iar de mă veţ întreba în ce chip îl înjurăm, să vă

spuiu: cînd înjurăm de lege pre cineva, pre
Dumnezeu înjurăm (Antim) / prolepsă
(anticiparea obiecţiei)

• Dzice-va neştene: prea tîrziu ieste; după sutele

de ani, cum să vorŭ putea şti poveştile
adevărate, de atîtea vacuri? Răspunzŭ: Lăsat-
au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii
omeneşti, scrisoarea (Costin, DNM)
Ce poate cineva să dzică: Cine și de unde ești tu,
o, omănașule? Din mijlocul varvarilor ieri-
alaltăieri ieșind, de năprasnă nemérnic te ivești.
Ce caută la tine arme ca acélea? De unde? Și în
lupta monomahiii când ti-ai învățat? Unde și
carile îți sint puterile și alalte cătră acéstea
trântituri, trébnice măiestrii cu carile înnaintea
putérnicei tiranii ca aceștia macar a te ivi,
necum biruința a nedejdui să poți? La acéstea
îndămână ne iaste răspunsul. Adecă, precum noi
sintem să facem ca helvetul cel tânăr ...
(Cantemir, H.)
 ethosul oratorului
- asumarea persoanei I singular şi a interiorităţii
- pluralul auctorial, pluralul autorităţii, pluralul de
solidaritate (asociere)

Eu voi da seama de ale méle, cîte scriu. (Costin)

• Începutul ţărilor acestora şi neamului
moldovenescŭ şi muntenescŭ şi cîţi sînt şi în
ţările ungureşti cu acest nume, romîni şi pînă
astăzi, de unde sîntŭ şi de ce seminţie, de cînd şi
cum au dăscălecat acéste părţi de pămîntŭ, a
scrie, multă vréme la cumpănă au stătut
sufletul nostru. Să înceapă osteneala aceasta,
după atîta véci de la discălecatul ţărîlor cel
dintăi de Traian împăratul Rîmului, cu cîteva
sute de ani peste mie trecute, să sparie
gîndul. A lăsa iarăş nescris, cu mare ocară
înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori,
ieste inimii durére. Biruit-au gîndul să
mă apucŭ de această trudă (Costin)
• toposul modestiei
Mă vei ierta, iubite cititoriule, căci nu ţ-am scris
acéste sémne la locul său. Crede neputinţii
omeneşti, créde valurilor şi cumplitelor vrémi,
întreabă pe ce vrémi am scris şi cît amŭ scris. Aş
hi lipit acéste sémne la rîndul său, ce amu era
trecut rîndul la izvodul cel curat şi scriitori carii
izvodescŭ, puţini să află, iară tipar nu-i. Deci
aicea de acéste sémne îţi dau ştire şi ales
povéstea lăcustelor, care cu ochii cumŭ veniia
am prăvit. (Costin, L)
• Supt scutul nebiruitelor tale puteri, slabe și
lângede osirdiile méle să aciuedz și să le scutesc
alerg. Pre tine, bunule Doamne, pricina cea
dintăi și pricinitoriul a tuturor bunătăților
credzind și cunoscând, în binele fratelui și în
folosul de aproapelui (pentru carile tare
poruncindu-ne, după tine, în dragostea lui,
toată légea și prorociia să cuprinde și voia ta a
să împlé, arăți) lucrușorul acesta cu tine l-am
început și, cu nenumărate și nemăsurate
milostivirile tale, iată că l-am și săvărșit.
(Cantemir, H)
• m-au rînduit şi pre mine Dumnezeu şi m-au pus,
om mic fiind şi smerit, păstor mic la turmă
mică, la dumneavoastră, pre care eu nu vă am,
nici vă şiu turmă mică, ci mare şi înaltă (Antim)
vs.
• aveţi datorie cu toţii, de la mic pînă la mare să
mă ascultaţ la céle ce vă învăţ de bine şi de folos,
că acea ascultare nu o faceţ mie, ci lui Hristos
(Antim)
• Să vedem dară acum de ţinem porunca lui
Dumnezeu şi de ascultăm pre Hristos la céle ce
ne învaţă. Eu socotesc să fim departe de acea
ascultare, cît e ceriul de pămînt (Antim)

• vă pohtim de ascultare. (Antim)

Dară noi, acum, că ne numim creştini, de pe ce
fapte bune socotiţ că ne vom arăta creştinătatea
şi blagocestiia ce avem şi să fim aleşi şi
despărţiţi de neamurile ce zicem noi că sînt
păgîni? De vom zice: de pe credinţă, ne înşălăm,
că noi credinţă nu avem: că de am avea
credinţă am iubi pre Dumnezeu şi am păzi
cuvintele lui (Antim)
pathos

- lexicul emoţiilor
cu umilit suflet și cu înfrântă inimă (Cantemir, H)

- exclamaţii
- interpelări
O, fiiule, carele eşti mort, Lazare îngropatule în
groapa nesimţirei, eşi afară! Vino odată în sine-
ţi. Vezi-ţi ticăloşiia ta. Lasă acel obiciaiu rău al
păcatului (Antim)
- interogaţii

• cu multă scîrbă de inimă îmi întorc cuvîntul

cătră dînsul şi-i zic, precum zicea Hristos cătră
jidovi, pentru Lazar: “Unde l-aţi pus pre
dînsul?” Unde ţi-ai pus păcătosule, sufletul tău
cel iscusit, cel frumos, cel minunat, cel vrédnic?
unde ţi-ai îngropat partea cea mai aleasă a
sinelui tău, zidirea cea mai iscusită a
dumnezeeştii puteri, soţiia cea iubită a
îngerilor? Unde iaste frumuséţea acéia a
închipuirii cei dumnezeeşti? (Antim)
Unde iaste podoaba a darului celui dumnezeesc?
Unde iaste slava? Unde sînt frumuséţele lui céle
minunate, carele îl arăta mai luminat decît
soarele? Aşa, făr’de socoteală ai lăsat să se
piarză păcatul şi să-l vînture, ca ţărîna, vîntul.
Dară cum nu te milostiveşti asupră-ţ? Cum nu-ţ
plîngi nenorocirea? (Antim)
• Cine în lume ieste atîta de înţelept căruia altă
înţelepciune să nu-i trebuiască? Cine dintre
muritori ieste atîta de învăţat căruia mai multă
partea învăţăturii să nu-i lipsască? Cine în tot
theatrul acesta ieste atîta de ascuţit la minte
carile vînt să socotească a altor cuvinte? Şi cine
ieste acela carile a dzice va îndrăzni că mai mult
o mînă decît o mie a sprijeni sau a pohîrni
poate?).(Cantemir, Ist.Ier.)
Aleasă iaste, cu adevărat, ca soarele, pentru că
iaste încununată cu cu toate razele darurilor
dumnezeeşti şi strălucéşte mai vîrtos între
celelalte lumini ale ceriului. Aleasă iaste şi
frumoasă ca luna, pentru că cu lumina
sfinţeniei stinge célelalte stéle şi pentru marea şi
minunata strălucire de toate şireagurile stélelor
celor de taină să cinsteşte, ca o împărăteasă.
Aleasă iaste ca revărsatul zorilor, pentru că ia
au gonit noaptea şi toată întunecimea păcatului
şi au adus în lume zioa cea purtătoare de viaţă.
(Antim)
Aleasă iaste, că iaste izvor carele cu curgerile
cereştilor bunătăţ adapă sfînta bisérică şi tot
sufletul creştinesc. Aleasă iaste, că iaste
chiparos carele cu înălţimea covîrşeşte ceriurile
şi pentru mirosul cel din fire s-au arătat departe
de toată stricăciunea. Aleasă iaste, că iaste crin,
că măcar de au şi născut între mărăcinii
nenorocirii ceii de obşte, iar nu ş-au pierdut
niciodată podoaba albiciunii. Aleasă iaste, că
iaste nor carele n-au ispitit nici o greime a
păcatului. Aleasă iaste (Antim)
- antiteza

din bună, rea, din dragă, urâtă şi din blândă

groaznică, din frumoasă, grozavă, din
folositoare, stricătoare şi – cu un cuvânt să dzic
– din înviitoare, omorâtoare te schimbi
(Cantemir, Div.).

Plânge pentru tine besérica. Plâng drepţii.

Plânge îngerul, păzitoriul sufletului tău, pentru
căci véde, aiave, pierzarea ta. Şi nu verşi o
lacrămă, nu te întristezi, nu vii în căinţă.
(Antim)
 logos

- structurarea discursului - conectori

▫ derept aceaia, în scurte cuvinte, acuma dară
(Antim)
▫ una... alta
▫ întâi... a doua
- subliniere metadiscursivă
▫ Deci, precum am şi mai dzis (Cantemir II)
▫ că v-am spus mai sus că (Antim)
- paranteze
Figuri semantice – metafora, comparaţia -
- Alegoria

• Precum un om casnic, vrînd ca să samene grîu

curat în holda lui, pune multă nevoinţă de-l
cérne şi-l curăţă de neghină şi de altele, aşa şi
sfinţii părinţii noştri au pus multă nevoinţă de
au cernut cu ciurul chibzuielii toată sfînta
scriptură şi au ales ca nişte grîu curat din toate
bunătăţile cîte ar putea fi, acéste trei bunătăţ
mari: credinţa, nădéjdiia şi dragostea şi le-au
sămînat în holda sfintei bisérici, adică în
adunarea şi în inima celor credincioşi. (Antim)
• lați câmpii ritoricăi cutreierând, atâta să
rășchiră și să răpéde, cât nu slujba condeiului
scriitoriu, ce chipul lopății a omului
vânturătoriu să véde a face; și cu atâta arsură a
poftii cinstii să înfocadză, cât și scrumul și
cenușea inimăi în aerul deșértii slave să fie
vânturat slujitorii cuvântului a giudeca nu să
siesc. (Cantemir, H)
• parigmenon:
nici a ceriului lată lăţime, nici a sferii
pământului groasă grosime (Canbtemir, Div.)

• chiasm: AB-BA
Cămila nepăsărită și pasirea necămilită
(Cantemir, Ist.Ier.)

• amplificare sinonimică
dzis-am şi dzic şi nestăpînit voiu dzice
(Cantemir, Ist.Ier.)
 perioada retorică: frază lungă, simetrică,
arborescentă, ritmată
Bibliografie
• Mazilu, Dan Horia, 1986-1987, Proza oratorică în
literatura română veche, I-II, Bucureşti, Minerva.
• Mihăilescu, Gabriel, 2002, Universul baroc al „Istoriei
ieroglifice”. Între retorică şi imaginar, Bucureşti, FNSA.
• Moldovanu, Dragoş, 1997, Dimitrie Cantemir. Între
Orient şi Occident, Bucureşti, EFCR.
• Stoica, Gabriela, 2012, Afect şi afectivitate.
Conceptualizare şi lexicalizare în româna veche,
Bucureşti, EUB.