SUBDIALECTUL MUNTENESC

PROIECT REALIZAT DE

BANCILA VLAD

DRAGOMIR ALEXANDRU

DUTA NICOLETA

SANDA ALEXANDRU
 Subdialectul muntenesc

Subdialectul muntenesc se vorbește în partea de sud a României,

în Muntenia(județele Ilfov, Argeș , Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Călărași,
Teleorman, Olt, în jumătatea sudică a județului Buzău, în jumătatea sudică
a județului Brăila), în sudul Dobrogei (județul Constanța, sudul județului
Tulcea), în Oltenia (județele Dolj, Vâlcea, estul județelor Mehedinți și Gorj),
în sudul Transilvaniei (județul Brașov, sudul județului Sibiu).
Subdialectul muntenesc are 3 arii:
- muntenească propriu-zis
- dobrogeană
- oltenească .

Trăsături tipologice . Fonetica .Vocalismul

*Păstrarea africatelor c^, g^ .
*Realizarea diftongului âi în cuvintele câine, pâine, mâine, mâini.
*Păstrarea lui e și ea după labiale: merg, să meargă .
* Existența unui u final ultrascurt : omu, pomu.
o În aria muntenească propriu-zis , dacă într-un cuvânt sunt doi e,
se produce întâi o disimilare, apoi o asimilare: casele > casile >
casili.
 În aria muntenească s, z, și ț nu sunt dure , vocalele anterioare ce
urmează rămân ca atare; ș , j și r sunt palatalizate:
 ușă > ușe, păpușă > păpușe, coajă > cuaje, țigară > țigare.
o Sistemul vocalic oltenesc este mai arhaic şi mai deschis decât cel
muntenesc; Vocalele i, e şi diftongul ea când sunt precedate de s, z, ţ,
 care au caracter dur evoluează la î, ă şi a: sîtă, sîlă, săte, zamă, zăce,
ţapă, ţăpuşe, ţîu muşcăţăl, ţăs, douăzăci, cară, covăsî, zâd.
 În vocalismul oltenesc au apărut şi o serie de diftongi(ai, ăi, oi, ei) creaţi
prin anticiparea caracterului palatal al lui k’, g’; aceşti diftongi se integrează
firesc într-un sistem vocalic mai deschis : deoaik’e, oǐchii, ureǐche, veǐche,
Costaǐche, Petraǐche, Taǐche.
o În aria oltenească , s, z, ț, j sunt dure obligând vocalele
anterioare să treacă în seria centrală , iar diftongul ea să se
monoftongheze la a: săcure, sîngur, sară ; zîc, zăr, zeamă , țapă , țîu,
țăpuș ; jîr
o În Muntenia, după d sau p (din prepoziții sau prefixe) vocalele
anterioare devin centrale: dă , dăcât, dăstupat, dîntre, dășchid,
dăspart; pă .
o În Oltenia se produce anticiparea elementului palatal de la k :
uoik , raik iu, straik ină.

Consonantismul
Consoanele s, z, ș , j și ț au caracter dur în Oltenia, în Muntenia , j și r se
pronunță muiat.
În partea de nord-est și în estul Munteniei labialele se palatalizează ;
fenomenul se află în fază inițială :
p + e, i, i >ph’y piele > ph’ yele
b + e, i, i > bh’y bine> bh’ yne
f + e, i, i > fh’y fier > fh’ yer
v + e, i, i > vy vin > vyn
m + e, i, i > my miere >myere
În partea de sud a Olteniei, f și v cunosc o palatalizare specifică :
 f + e, i, i > fk /sk fier > fk er /sk er
v + e, i, i > vg /zg vierme > vg ‘erme / zg’erme
Dintre trăsăturile consonantismul graiului oltenesc amintim faptul că s, ţ, z
(uneori şi r) sunt dure, d şi p, în situaţiile descrise, sunt palatalizate, s, j’, k’, g’ au
un grad de palatalizare mai mare, iar c, g mai mic : otară, păhară, curăle, dăsprins,
dăzbrac, dăşchid, dăscalţ, oik’, Laike, unt' ,, unchi ”, D'ord'e,,, Gheorghe .
În poziție inițială, h este rostit slab (aină „haină ”, uoț „hoț ”). În
alte situații apare acolo unde nu exista: haripă , halea.
Morfosintaxa
 Articolul posesiv genitival este variabil.
 În succesiunea a două verbe, al doilea este la conjunctiv. Auxiliarul
perfectului compus este a la persoana a 3-a .
 Conjunctivul verbelor a da, a sta, a bea, a lua, a vrea este să stea, să dea,
să bea, să ia, să vrea.
 Imperativul verbelor a aduce și a veni este adu! și vino!
 Se remarcă preferința pentru vocativul în -o: Leano!, Anico!
 În Oltenia, substantivele feminine terminate în -ă tind să -și formeze
un plural în -i pentru a evita omonimia morfologică determinată de
caracterul dur al consoanelor s, z, , j, z:
 casă – case > casă – casă > casă – căși
 Existența unei alternanțe vocalice suplimentare a /ă ca marcă a pluralului:
 albie – ălbii; palmă – pălmi
 Articolul demonstrativ are formele:
 -ăl, a, ăi, ăle (în Muntenia)
- al, a, ai, ale (în Oltenia).
 Existența unui pronume de politețe mediu: tale, tălică .
 În Oltenia, adjectivul demonstrativ are o singură formă (de masculin)
pentru plural: băieții ăștea, fetele ăștea, drumurile ăștea.
 Tendința de a trece verbele de conjugarea a II-a la conjugarea a III-a
și invers: a cade, a place, a scade, a vede; a cusea, a țesea.
 La imperfect, în Muntenia se folosesc forme fără desinența -u, în vreme
ce, în Oltenia, au această desinență .
 Absența lui -r de la formele de plural ale mai mult ca perfectului:
cântasem, cântaseți, cântase.
 În graiurile muntenești -r apare la perfectul compus: am cântatără , am
făcutără, iar la indicativ prezent, conjunctiv prezent și la gerunziu, apar
forme iotacizate: (eu ) cei, spui, să spui, îu, viu, să viu, ceind, țîind, viind.
 În graiurile oltenești, perfectul simplu este folosit frecvent, la toate
persoanele și are valoare aspectuală (se referă la o acțiune trecută ,
terminată de curând); persoana a 2-a are desinența -i (fusese i > fusesei,
pusese i > pusesei). Persoana a II-a a mai mult ca perfectului este exprimată
prin i-, desinenţă generală în graiul din Oltenia. Poate fi vorba de un fapt
arhaic, i- fiind anterior lui –şi ( cântaseşi, puseseşi ), extins de la perfect. La
tema (tu )cântase ( lat. cantavisses ) , -i s-a adăugat foarte devreme ca
desinenţă specifică de persoana a II-a ( ca la prezent şi imperfect ): gasâsăi,
intrasăi, pusasăi.
 În Oltenia, verbele de conjugarea a IV-a care se conjugă cu sufixul -
esc la persoanele 1, 2, 3, 6 la indicativ prezent și conjunctiv prezent
apar fără sufix: amoarte, se pérpele, să jéluie, ciugoale, jumoale.
 Existătendința de prefixare a verbelor cu în-/îm-: împlimba, împarfuma.
 Graiurile oltenești au un sistem ternar la adverbele demonstrative: aici
(aproape de mine), aici (aproape de tine), acolo. Acestea se raportează la
 câte una din cele trei persoane: aici indică locul unde se află persoana I, aci
persoana a II-a, iar acolo persoana a III-a.
 Adverbele demonstrative sunt întărite de particula - șa: (a )icișa, (a)coloșa,
coleașa.
 Se constată absența dublei negații în graiurile oltenești:
 Are decât un copil.
 Am mâncat decât un covrig.
 În graiurile oltenești, sufixul -ete este extrem de productiv, formând atât
substantive comune, cât și proprii, nume de familie: brabete, ochete,
lăntete, făcălete, vârfete; Purcărete, Ciuculete, Ionete.

Lexic
Lexicul muntenesc abundă în construcţii cu valoare afectivă ( modale,
consecutive etc.), ca expresie a intensităţii : „Se cruci ca de mama dracului; Se
văicăreau cât le lua gura, c-ai fi crezut că se scufundă pământu, nu altceva;;
Plângeau de mama focului; Mireasa era o haia lungă, lungă, de nu-i ajungeai cu
mâna-n cap”.
De ex:drugă „știulete”, păpușă „scul de arnici”, clupsă „cursă de
șoareci”, tron „sicriu”, cioacă „un fel de zăvor”, „cârlig de rufe”, a chiti „a
așeza lucrurile”, chită „mănunchi”.
sacsie „ghiveci de flori”, cotoi „picior de pasăre ”, câță „bibilică ”, șoșoi
„iepure de
câmp”, dul „umflătură ”, a se șoimăni „a se betegi”, a gherăni „a
zgâria”, bubat „pojar”,
 În aceeaşi ordine putem adăuga și imprecaţiile cu caracter popular: Arz-o
focu s-o arză de săcure; Fir-ar a boalii să fie( boală=bală „monstru, dihanie”);
vezi jurata aia de săcure ( jurată „afurisită,blestemată”); Neşte jurate de stelniţe;
Fir-ar fi fost închinată de zi ( prin contragerea unei construcţii mai largi: a fi
închinată dracului , cf. DA,s. închina) ; Cine naiba l-o pus?”.
Poreclele, superstiţiile şi obiceiurile dau o precizare suplimentară despre
psihologia comunităţii, despre felul în care îşi exteriorizează sentimentele sau se
raportează la ceilalţi.
Majoritatea sunt tehnici consacrate de a te ajuta să eviţi o primejdie, considerându-
se că ea poate fi atrasă prin invocarea numelui. De aici vin acele interdicţii, de tipul
„Să nu zici şarpe în luna martie, că te întâlneşti cu el” etc
“Şi-o luă băiatu nost înapoi spre casă, tot pe picere. Da, de la un loc
încolo găsî o ocasie cu car , dete omului câţiva creiţari şi mearsă el cu ocasia-aia
cam vreo zi întreagă, Măi mearsă el o noapte pe jos şi apucase acasă în ziua
hailaltă.”(…)
“E! ce-ai cu săcurea? Las-o focului aci, une-o fi pus-o alde tat-tu …Aoleu!
muică…apoi cân l-oi pune cu postava aici,lângă mine …o să cadă săcurea-aia de-
aci, de sus, peste copil …şi o să mi-l omoare”;

Cum pusasăi dumneata, tată, săcurea-n grindă, nu puteai s-o iei de aci, cân
intrasăi la ele în bordei şi le găsâsăi plângân?” Ia starăţi mereu, mă nene, mă, şi
darăţi mai bine căpătâiu-ala de-ci şi cioplirăţi şi vo doauă piroaie de lemn”;

( Nărojii- Stelian Sterescu)

Trasaturile lingvistice specifice subdialectului muntenesc:

- laindicativ prezent, conjunctiv prezent și la gerunziu, apar forme iotacizate:

să nu rămâie, să vie

-r apare la perfectul compus: n-am declaratără, n-am plătitără,

-în succesiunea a două verbe, al doilea este la conjunctiv:au promis tânărului Goe să-
l ducă-n București
- după d sau p vocalele anterioare devin centrale: dasupra

-transformarea vocalei ă în e ușă > ușe

-vocalele i, e şi diftongul ea când sunt precedate de s, z, ţ, care au caracter dur

evoluează la î, ă şi a:Vasâle, pusă,găsî, mearsă, săcure

-adverbele pronominale demonstrative aici, aci, acolo şi se raportează la câte una

din cele trei persoane: aici indică locul unde se află persoana I, aci persoana a II-a
și acolo la persoana a IIIa:postava aici,lângă mine …o să cadă săcurea-aia de-aci,
de sus, peste copil

-perfectul simplu, ca timp al naraţiei, e folosit frecvent: făcu, muie, tăie

- în poziție inițială, h este rostit slab , dar în alte situații apare acolo unde nu
exista: hailaltă.

- articolul demonstrativ are formele: a (a nost), alde ( alde tat-tu)

- persoana a II-a a mai mult ca perfectului este exprimată prin desinența i-, :
pusasăi, intrasăi, găsâsăi

-alături de formele de plural ale imperativului negativ la care se recunoaşte

infinitivul lung : nu mă lăsarăţi apar şi forme de imperativ pozitiv create analogic:
„Ia starăţi mereu, mă nene, mă, şi darăţi mai bine căpătâiu-ala de-ci şi cioplirăţi şi
vo doauă piroaie de lemn”;
Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam'mare, mămiţica şi tanti Miţa au
promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai.(…)

- Mam'mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie!

- Vine, vine acuma, puişorul mamii! răspunde cucoana. (…)

Tot într-un timp, iacătă conductorul intră să vază cine s-a suit de la staţia din urmă.
- Biletele, domnilor!
Cocoanele arată biletele dumnealor, explicând d-lui conductor de ce nu poate şi
Goe să făcă acelaşi lucru: fiindcă biletul era în pamblica pălăriei, şi, dacă a zburat
pălăria, fireşte c-a zburat cu pamblică şi cu bilet cu tot. Dar avea bilet.
- Parol! chiar eu l-am cumpărat! zice tanti Miţa.
Conductorul însă nu înţelege, pretinde bilet; daca nu, la staţia apropiată, trebuie să-l
dea jos pe d. Goe. Aşa scrie regulamentul: dacă un pasager n-are bilet şi nu declară că
n-are bilet, i se dă o amendă de 7 lei şi 50 de bani, şi-l da jos din tren la orice staţie.
- Dar noi n-am declaratără? strigă mamiţa.
- Ce e vinovat băiatul dacă i-a zburat pălăria? zice mam'mare.
- De ce-a scos capul pe fereastră? eu i-am spus să nu scoată capul pe fereastră!
zice cu pică urâtul.
- Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Miţa urâtului...
- Uite ce e, cucoană - zice conductorul - trebuie să plătiţi un bilet...
- Să mai plătim? n-am plătitără o dată?
- Şi pe dasupra un leu şi 25 de bani.
- Şi pe dasupra?...
( D-l Goe…, I. L. Caragiale)

Surse:
www.scribd.com

www.wikipedia.com

https://biblioteca.regielive.ro/referate/romana/subdialectul-muntenesc-246059.html