CONFLICTUL ŞI SOLUŢIONAREA ACESTUIA

Conflictul în clasa de elevi

“Ai răbdare, fii hotărât, sever şi blând, fii drept şi capabil de dăruire neîncetată. Să nu ţi se pară nimic
prea mult şi prea greu când e vorba de a ajuta la creşterea puiului de om!”

În orice clasă de elevi pot apărea conflicte ce constau în stări tensionale ce se pot instala la niveluri diferite:
1. elev-elev;
2. diriginte-elevi;
3. profesori-elevi;
4. clasa de elevi-alte colective de elevi;
5. elevi-părinti.
Situaţia de criză poate fi definită ca un eveniment sau un complex de evenimente neaşteptate ,generatoare de
periculozitate pentru climatul ,sănătatea ori siguranţei clasei şi a membrilor acesteia.
Principalele tipuri de crize:
după gradul de dezvoltare în timp:
- instantanee
- intermitente
b. după gradul de relevanţă:
- critice
- majore
c. după numărul subiecţilor implicaţi:
- crize individuale
- crize de grup
- crize colective globale

Cauzele care pot genera conflicte si crize sunt foarte diferite, situându-se atât la nivelul
profesorului, la nivelul elevului, cât şi la nivelul dirigintelui, al conducerii şcolii sau al părintilor. Aceste
conflicte sunt cel mai adesea provocate de:
lipsa de comunicare sau de comunicarea defectuoasă;
insuficienta cunoaştere a elevilor şj a specificului interacţiunii în clasa de elevi;
lipsa de atenţie în raport cu dorinţele şi aşteptările actorilor implicaţi în educaţie;

1
lipsa de obiectivitate a educatorului în conduita faţă de elevi, supraîncărcarea elevilor cu sarcini nediferenţiate,
aplicarea rutinieră a aceloraşi măsuri în raport cu toţi elevii, nevalorificarea şi lipsa de apreciere a aptitudinilor
elevilor, nesesizarea la timp a influenţelor informale asupra elevilor, neacceptarea exprimării unor opinii opuse sau
modificate de către elevi;
recurgerea la argumentul autorităţii în rezolvarea unor probleme, pasivitatea, amânarea rezolvării problemelor;
menţinerea unor catalogări, ,,etichete", cu privire la elevi;
afirmarea, deschisă sau nu, a neîncrederii, neantrenarea elevilor în luarea deciziilor;
nediscutarea cu elevii a regulilor şi a consecinţelor încalcării acestora, neexersarea înţelegerii şi acceptării
sanctiunilor şi recompenselor, slaba comunicare cu părinţii, slaba comunicare cu consiliul profesoral al clasei şi
cu conducerea şcolii.
Tipuri de conflicte:
1. de cumul - acumulare de stări tensionale prin nerezolvarea oportună sau prin neprevenire;
2. de idei - prin menţinerea ideilor personale în raport cu rezolvarea unei sarcini;
3. de interese, de motive;
4. interpersonal - legate de primirea şj rezolvarea unor roluri, sarcini;
5. intragrup - legate de realizarea unor acţiuni, sarcini atunci când nu sunt încă bine formate deprinderile de
cooperare;
6. intergrup;
7. izolate sau permanente;
8. incipiente sau consolidate;
9. minore sau complexe;
10. manifeste sau latente;
11. la nivelul clasei sau cu extindere externă;
12. psihologice;
13. didactice;
14. psihosociale;
15. manageriale;
16. combinate;
17. cu cauze imediate sau cu cauze în experienţa anterioară;
18. rezolvabile la nivelul clasei, în grup sau individual sau cu implicarea unor factori externi.
Prin nerezolvare, un conflict poate degenera în criză, aceasta constand într-un eveniment neaşteptat,
neplanificat, efect al unei acumulări tensionale, generatoare de stres şi de periculozitate în raport cu climatul
educativ de la nivelul clasei, dar chiar şi cu integritatea fizică sau psihică a actorilor actului educaţional. Se
impune nu numai rezolvarea acestor situaţii de criză, cât, mai ales, prevenirea acestora.

2
 Strategii de prevenire a conflictelor:
1.modelul Canter - profesorul să se manifeste pozitiv în toate situaţiile, să ajute elevii să conştientizeze scopurile
şi cerinţele de rezolvare şi, mai ales, normele disciplinare, de participare, utilizând stimulările adecvate;
2. modelul Glasser - terapia realităţii, cu raportarea permanentă a
comportamentului la specificul mediului, la cerintele şi dificultăţile lui, prin analize şi dezbateri;
3. modelul Kounin — rolul “efectului de undă” asupra grupului atunci când se aplică o sancţiune unui elev;
4. modelul modificărilor de comportament - întărirea unui comportament se datorează consecinţelor
pozitive sau negative pe care le are; întărirea, prin confirmare, a unui comportament pozitiv duce la repetare, iar
lipsa de întărire a celor negative va determina suprimarea lor, ambele situaţii determinând modificări
comportamentale;
5. modelul consecinţelor logice - elevul trebuie să se autoanalizeze şj să prevadă consecinţele abaterilor, cu
sprijinul dirigintelui şi al clasei.
Etapele transformării unui conflict în criză
1. DISCONFORTUL - senzaţia intuitivă că ceva nu este în ordine fără a putea spune exact ce;
2. INCIDENTUL - fapte mărunte, schimburi scurte sau acute de cuvinte;
3. NEÎNŢELEGEREA - concluzii eronate în legatură cu o anumită situaţie datorită exprimării
neclare;
4. TENSIUNEA - percepţia altei persoane şi a tuturor acţiunilor acesteia este distorsionată;
5. CRIZA - manifestări de violenţă verbală sau fizică, întreruperea relaţiei.
Structura intervenţiilor în situaţiile de criză în clasa de elevi
1. IDENTIFICAREA ŞI CUNOAŞTEREA SITUAŢIEI DE CRIZĂ
2. ETIOLOGIA SITUAŢIEI DE CRIZĂ
3. LUAREA DECIZIEI
4. ELABORAREA PROGRAMULUI DE INTERVENŢIE
5. APLICAREA MĂSURILOR
6. REALIZAREA CONTROLULUI
7. EVALUAREA

Strategii rezolutive
(în cadrul programului de intervenţie)
1. Ascultarea, receptarea părerilor exprimate de cei în conflict, apelând la empatie pentru a le înţelege;
2. Identificarea motivului real, generator al stărilor de tensiune;
3. Analiza comparativă, cu obiectivitate, a variantelor expuse;
4. Găsirea punctelor comune pozitive, pentru a fi utilizate ca puncte de plecare în construirea soluţiilor;

3
5. Discuţia individuală, cu fiecare parte, pentru a completa informaţiile cauzale;
6. Sugerarea punerii în situaţia celuilalt;
7. Discuţia la nivelul grupului, ca studiu de caz;
8. Arbitrajul, implicarea unei părţi neutre sau medierea, consultanţa, consilierea;
9. Punerea în situaţii de comunicare, variată pentru o mai mare deschidere;
10.Punerea în situaţii de exprimare emoţională;
11.Utilizarea sistemului recompenselor;
12.Organizarea de discuţii de grup şi cu alţi factori interesaţi (părinţi,
consilier, prieteni);
13. Antrenarea părţilor în conflict în proiecte comune;
14 .Cererea de scuze în mod direct, la nivel de grup sau clasă, cu explicaţia necesară;
15.Raportarea în comun la situaţii mai dificile, obstacole, amenintări;
16.Imaginarea a cât mai multor consecinţe pozitive şi negative şi analiza lor comparativă de către părţile
implicate;
17.Schimbarea grupului sau reconstruirea după alte criterii;
18.Apelul la factori de specialitate ( medici, jurişti, psihologi, asistenţi sociali) în cazul abaterilor şi devierilor
grave de comportament;
19.Utilizarea sistemului de sancţiuni şi pedepse.
Managementul clasei,ca disciplină din sistemului ştiinţelor educaţiei ,vizează aspectul esenţial al muncii
profesorului;administrarea eficientă, sub semnul valorilor civic-democratice a activităţilor specifice sălii de clasă,
plecând de la premisa că şcoala anticipează şi pregăteşte absolvenţii în vederea implicării in viaţa socială, dar şi
pentru a reacţiona adecvat în rezolvarea conflictelor interne unei societăţi democratice.
Azi şcoala românească se zbate în plasa unor conflicte nesfârşite, iar profesorii, absolvenţi ai unui sistem de
pregătire încă inadecvat, nu sunt întotdeauna capabili să administreze în spiritul valorilor unei societăţîi deschise
respectivele conflicte.

Bibliografie:
Nicola, Ioan, Microsociologia colectivului de elevi, E.D.P. Bucureşti, 1979
Stan, Emil, Managementul clasei, Ed.Aramis, Bucureşti, 2000
Ulrich, Cătălina, Managementul clasei de elevi-învăţarea prin cooperare,Ed.Corint, Bucureşti, 2000.