Conflictul.

Situații de conflict
Conflictul reprezintă una din formele cele mai puternice de interacţiune dintre indivizi, o forţă
care ne împinge pe calea dezvoltării personale, conflictul creşte motivaţia pentru schimbare,
menţine coeziunea grupurilor sociale. Astfel, nu prezenţa conflictului în sine determină rezultatul
negativ/pozitiv a situaţiei de conflict, ci modul în care este abordat conflictul. Un obiectiv major
al prezentei lucrări îl constituie încercarea de a explora modalităţile în care situaţiile de conflict
pot fi abordate eficient, astfel încât toate părţile implicate să aibă beneficii cât mai mari, cu alte
cuvinte, să creăm situaţii victorie-victorie.

Conflictul – este o confruntare a poziţiilor, părerilor, valorilor, ideilor pe care oamenii se

străduie să le rezolve cu ajutorul convingerii sau acţiunilor pe fonul de manifestare a emoţiilor.
Dezvoltarea sau apariţia conflictului are loc după schema: situaţia conflictuală plus cauza este
egal conflict.

Conflictul apare acolo unde sunt cel puţin două păreri diferite, a căror analiză presupune
ascultare activă şi empatie din partea celor implicaţi.

Situații de conflict

1) Conficte între elevi

Printre cele mai dese cauze se pot enunţa:

- Atmosfera competitivă a procesului educaţional;

- Intoleranţa scăzută la frustrare;

- Abilităţi comunicative scăzute;

- Incapacitatea exprimării emoţiilor negative;

- Dorinţa de afi rmare cu orice preţ;

- Invidia, antipatia reciprocă;

- Lupta pentru dominarea grupului;

- Lipsa priceperilor de rezolvare a confl ictelor;

- Utilizarea greşită a puterii de către cadrul didactic;

- Agresiunile nemotivate din partea colegilor, criticile aduse familiilor lor, agresarea prietenilor;

- Aroganţa, minciunile şi ridiculizarea aspectului fi zic.

În soluţionarea acestor conficte un rol determinant îl are profesorul. El trebuie să fi e un

pacificator care utilizează, însă, constructiv conflictul în vederea atingerii finalităţilor
educaţionale stabilite. Acest scop poate fi atins doar cunoscând, cauzele iniţiale concrete ale
conflictului apărut. Utilizarea repetată şi consecventă a tehnicilor de rezolvare a confl ictelor de
către profesori va face ca elevii să fi e capabili, după un timp, să-şi rezolve singuri confl ictele şi
să nu le aducă de fi ecare dată în faţa profesorului. Acest lucru are efecte benefi ce asupra
atmosferei din clasă, contribuind la crearea unei comunităţi educaţionale în care elevii se sprijină
unii pe alţii.

Exemplu: (un elev ia peste picior un alt elev pentru faptul că nu poate pronunța corect
litera ”r” );

2) Conflictele dintre profesori

Conflictele dintre profesori sunt determinate, în special de:

-lupta pentru obţinerea unor avantaje (de exemplu, obţinerea salariului merit, a gradului didactic
etc); ƒ

- lupta pentru obţinerea unor funcţii de conducere (şef de catedră sau de comisie metodică,
membru în consiliul de administraţie, director adjunct, director); ƒ

-dorinţa de a-şi satisface propriile interese (program de lucru select); ƒ

-dorinţa de afi rmare (obţinerea de premii de către elevii lor care participă la diverse concursuri
şcolare).

Nu lipsesc însă nici cauze cum sunt: existenţa unor convingeri şi opinii diferite, a unor valori
diferite, deosebirile în plan temperamental şi cultural. Conflictele dintre profesori pot fi de natură
personală sau profesională.

Voi evidenţia în cele ce urmează câteva recomandări privind îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi
profesori:

- Formarea deprinderilor de comunicare efi cientă, şi dezvoltare a toleranţei faţă de ideile diferite
ale altor persoane;

- Organizarea activităţilor ce necesită cooperarea grupului

- Oferirea de soluţii concrete profesorilor în privinţa modului în care au lucrat cu unii elevi difi
cili din clasele la care predau sau la care îi observă pe colegi.

- Când apar anumite probleme într-o clasă sau alta, ceilalţi profesori să fi e încurajaţi să se
focalizeze asupra problemei şi nu asupra elevilor implicaţi.

Foarte delicate sunt conflictele unor profesori cu echipa managerială în general sau cu
managerul şcolii în special. Pentru evitarea şi/sau rezolvarea rapidă a unor astfel de conflicte,
este bine ca fi - ecare parte să adopte un comportament proactiv, prin care se caută îmbunătăţirea
relaţiilor interpersonale, dar şi a celor organizaţionale. Echipa managerială trebuie să facă cât
mai transparentă activitatea lor, iar deciziile să fi e luate în comun cu tot colectivul.

Exemplu: ( doi profesori vor să înainteze același elev la olimpiadele obiectelor lor care se
desfășoară în aceeași zi la aceeași oră).
 3) Conflictele dintre cadrele didactice şi elevi
Conflictele dintre profesori şi elevi au la bază cauze multiple, printre care:

- Nerezolvarea unor stări mai vechi, pe fondul cărora se acumulează noi tensiuni.

- Stimularea, aprecierea inegală practicată în activitate.

- Supraîncărcarea cu sarcini nediferenţiate, corelată cu evaluarea incorectă.

- Evaluarea subiectivă a cunoştinţelor şi a comportamentului afectiv-atitudinal.

- Neacceptarea unor opinii opuse sau modifi cate exprimate de elevi.

- Recurgerea la autoritate în rezolvarea unor probleme care se ivesc.

- Pasivitatea sau amânarea rezolvării unor probleme.

- Nestăpânirea unor nemulţumiri cauzate extern, dar prelungite în clasă.

- Neadaptarea la evoluţia dezvoltării elevilor, la particularităţile de vârstă.

- Lacune în formarea deprinderilor de cunoaştere reciprocă, de muncă în grup, de cooperare, de

acceptare reciprocă.

- Neantrenarea elevilor în managementul activităţii – în organizare, în luarea deciziilor curente,

în coordonare, în evaluare, în reglare.

Pentru a evita apariţia acestor tipuri de confl ict, profesorul nu trebuie să-şi utilizeze puterea în
mod discreţionar, cu scopul de a evidenţia lipsa de putere a elevilor. Autoritatea profesorului
trebuie să se manifeste constructiv prin crearea unui mediu propice învăţării, prin menţinerea
ordinii şi prin evidenţierea a ceea ce este mai bun din elevi. În schimb, autoritarismul solicită
implicit supunere oarbă şi conformismul din partea elevilor. Deşi pare efi cient, autoritarismul
rezolvă problemele doar pe termen scurt şi doar superfi cial, întrucât confl ictul cu elevii şi
ostilitatea acestora se vor menţine. De aceea, trebuie gândită şi realizată exercitarea autorităţii,
dar fără a cădea în autoritarism.

Pentru aceasta trebuie să :

- Stabiliţi reguli de conduită cu ajutorul elevilor;

- Discutaţi cu elevii importanţa fi ecărei reguli;

- Decideţi împreună cu elevii consecinţele pentru încălcarea regulilor;

- Nu faceţi nici un rabat de la respectarea regulilor – trebuie să existe şi sancţiuni mai puţin
grave pentru a putea fi aplicate când există circumstanţe atenuante.

Orice rezolvare a confl ictelor implică o mai bună comunicare cu elevii. Cu cât comunicarea
este mai bună şi mai completă, cu atât crearea unui climat de siguranţă fi zică şi psihică va fi mai
probabilă, iar confl ictele vor fi mai uşor de rezolvat.
Exemplu: (Bogdan a primit nota 9 la teza la matematică și consideră că merita mai mult. În
semn de protest, mototolește lucrarea și o aruncă)

4) Conflictele între părinţi şi cadrele didactice

Principalele cauze ale acestor conflicte sunt:

• Comunicarea defectuoasă ca urmare a neînţelegerilor sau numărului mic de contacte pe

parcursul unui an şcolar;

• Confl ictul de valori şi lupta pentru putere: părinţii au prejudecăţi bazate pe experienţele lor
anterioare sau nu le este clar care este rolul profesorilor în viaţa copiilor.

Îmbunătăţirea relaţiilor cu părinţii prin diminuarea posibilităţilor apariţiei unor confl icte
presupune :

• Informarea periodică, în scris sau verbală, a părinţiilor în legătură cu realizarea obiectivelor

educaţionale, cu reliefarea progreselor înregistrate de copilul lor.

• Creşterea numărului de contacte în care solicitaţi părinţilor sugestii şi opinii

• Familiarizarea cu ideile diferite ale părinţilor privind desfăşurarea procesului de învăţământ şi

explicarea, pe înţelesul lor, a demersului educaţional care a generat diferenţele de opinii.

Exemplu: (la o ședința cu părinții, mama Mariei reclamă faptul că fiica sa nu a fost
selectată de către profesoară să facă parte din numărul de elevi delegați la un concurs
regional).

5) Conflict între colegi

Exemplu: ( Bogdan și Vladislav sunt colegi de bancă, la ora de sport Bogdan lovind
mingea peste plasă întâmplător se respinge în Vladislav).

6) Conflict părinte-copil:
Exemplu: ( Tatăl lui Cristinei contabil. El insistă ca și fiica sa să studieze la specialitatea
de contabilitat, chiar dacă ea își dorește să studieze finanțe și bănci).

7) Conflict între prieteni:

Exemplu: ( Vladislav și Lilian sunt buni amici, dar uneori Vladislav face glume proaste pe
seama înălțimii lui Lilian, acesta hotărăște să întrerupă relația de prietenie cu Vladislav).

8) Conflict între administrație și elev

Exemplu: ( Nerespectarea dress code-ului de către Gheorghe)
 Tehnici de soluţionare a conflictelor. Majoritatea participanţilor la procesul de instruire şi
educare pot să fie implicaţi în conflicte dintre cele mai diferite cu unii elevi. De cele mai multe
ori, identificarea şi „manipularea“ elevilor în sens pozitiv, depinde în bună măsură de abilitatea
profesorului, de capacitatea sa de persuasiune raţional-afectivă.
De exemplu, un prim pas poate fi făcut printr-o reconstituire clară a faptelor care au condus la o
astfel de situaţie şi identificarea persoanelor implicate în conflict. Conştientizarea unor astfel de
aspecte este necesară pentru o bună gestionare şi soluţionare a conflictului. Pentru soluţionarea
conflictelor dintre elevi, dar şi dintre profesor şi elevi pot fi întrebuinţate mai multe tehnici:
a) Aplanarea tensiunilor. Presupune o încercare a profesorului de a mulţumi toate părţile
implicate în conflict. În această situaţie există riscul neglijării problemelor reale pe care elevii le
au, el acţionând de dragul „calmării“ situaţiei. Altfel spus, intervenţia profesorului este posibilă
atunci când una dintre părţi este dispusă să satisfacă interesele celeilalte, în dauna propriilor sale
interese, considerând că armonia şi stabilitatea sunt vitale în clasă şi, atunci, trebuie menţinute cu
orice preţ.
b) Forţarea înţelegerii. Este utilizată îndeosebi în cazul în care profesorul doreşte, cu orice preţ,
obţinerea armoniei, fără a manifesta consideraţie faţă de aşteptările, nevoile şi sentimentele
elevilor. De obicei, această modalitate de rezolvare a conflictului se bazează pe puterea de
constrângere a profesorului, care se foloseşte abuziv de influența pe care o are asupra elevilor săi.
Pe termen scurt, este posibilă o reducere a conflictului, dar efectele nu sunt dintre cele favorabile
pe termen lung. Într-un climat de constrângere randamentul va scădea, pot apare frustrări şi, în
consecinţă, conflicte mai grave.
c) Compromisul. Presupune concesii reciproce, ambele părţi obţinând o oarecare satisfacţie.
Această posibilitate de soluţionare a conflictelor porneşte de la supoziţia că există întotdeauna o
cale de „mijloc“ pentru soluţionarea diferendelor, dezacordurile fiind rezolvate prin negocierea
unei soluţii de compromis. Compromisul este, de fapt, o soluţie de împăcare a tuturor părţilor
implicate.
d) Confruntarea. Această cale de abordare este adoptată atunci când se încearcă o rezolvare
definitivă a conflictului şi constă în acceptarea diferenţelor legitime dintre părţi, deoarece se
consideră că soluţionarea conflictului rezidă în recunoaşterea onestă a diferenţelor.
e) Medierea. Se dovedeşte a fi eficientă atunci când cele două părţi aflate în conflict nu mai sunt
dispuse la o confruntare onestă, datorită neîncrederii reciproce. O a treia persoană, cu rol de
mediator (profesorul), va încerca să provoace o întâlnire între părţi şi să favorizeze comunicarea
deschisă. În acest fel, se creează oportunităţi egale pentru ambele părţi de a-şi exprima
sentimentele. Pentru a reuşi în demersul său, mediatorul trebuie să inspire încredere, armonie şi
stabilitate, deoarece, numai procedând astfel, oferă o şansă de împăcare a părţilor adverse şi apoi
crearea unui cadru propice pentru comunicarea constructivă.
f) Negocierea. Participanţii la procesul instructiv-educativ, profesorul şi elevii, negociază câte
ceva în fiecare zi. Situaţiile în care este necesară negocierea sunt dintre cele mai diverse:
adoptarea unui punct de vedere comun într-o anumită chestiune, adoptarea unei strategii de
acţiune etc. Poziţiile exprimate sunt diferite şi pentru a aborda aceste diferenţe şi a le depăşi, ei
recurg la negociere. Este de aşteptat ca ambele părţi să-şi modifice într-un fel cererile sau
solicitările şi să cedeze din punctele şi argumentele lor de plecare. În schimb, negocierile cu
adevărat creative pot să nu se bazeze doar pe compromis, pentru că părţile sunt capabile să
inventeze o soluţie, care să satisfacă pe toată lumea. g) Arbitrajul. Este necesar atunci când părţile
au căzut de acord că nu se înţeleg şi îşi exprimă dorinţa de a ceda profesorului controlul asupra
situaţiei. În general, putem stabili următoarele situaţii în care este necesar arbitrajul profesorului:
emoţiile intense par să blocheze realizarea unui acord între elevi, percepţii greşite sau stereotipuri
care blochează relaţiile pozitive, comportamente negative repetate (furie, acuzaţii aduse celorlalţi,
insulte), care creează bariere în calea înţelegerii între părţi, incompatibilitatea intereselor pe care
părţile nu pot să le reconcilieze. Evident, profesorul nu ar trebui să fie părtinitor sau influenţabil
de către una dintre părţile aflate în conflict. Câtă vreme elevii reuşesc să-şi rezolve în mod direct
şi într-o manieră constructivă diferendele nu este necesară intervenţia profesorului. Când disputa
ajunge într-un impas major (de pildă, este extrem de pasională, agresivă, comunicarea fiind
blocată), intervenţia profesorului rămâne, adesea, singura soluţie. În cazul elevilor cu abateri
disciplinare, comportamentul dezirabil se poate obţine atunci când el acceptă în mod liber
scopurile urmărite şi normele de conduită necesare pentru realizarea lor, se arată interesat de
valorile vehiculate de profesori şi doreşte să şi le însuşească. Deci, disciplinarea elevilor nu se
obţine doar prin constrângerea bazată pe sancţiuni, ci mai ales prin convingere şi acceptarea
regulilor de comportare civilizată.
Soluţionarea conflictelor este foarte adesea posibilă numai prin compromis. Acesta
funcţionează, de exemplu, atunci când puţinele resurse trebuie împărţite corect. Dacă prăjitura
este mică şi fiecare primeşte o bucată la fel de mică, pot accepta soluţia chiar dacă rămân
flămânzi. Dar dacă este implicat un conflict de valori sau de credinţe religioase, compromisul nu
prea este posibil. Iar dacă un conflict este determinat de divizări etnice sau de rasă, există
pericolul expulzării sau al exterminării fizice a membrilor unei părţi. Cu cât abordarea
conflictului de către părţi este mai raţională, cu atât este mai mare şansa de a soluţiona conflictul
prin negociere şi compromis, mai degrabă decât prin violenţă. Soluţionarea raţională a
conflictelor cere ca părţile să facă distincţia dintre problemă şi adversar şi să respecte demnitatea
umană a adversarului din perspectiva drepturilor omului.