Gestionarea situaţiilor de criză educaţională în clasa de elevi/

grupa de preşcolari

Criza educaţională = eveniment sau complex de evenimente inopinate, neplanificate,

generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea ori siguranţa grupului respectiv
şi membrilor acestora.

Identificarea principalelor tipuri de crize (Viorica Ghinea):

a. după gradul de dezvoltare în timp:
- instantanee;
- intermitente (dispar după aplicarea măsurilor de intervenţie, dar reapar după o periodă
de timp)

b. după gradul de relevanţă:

- critice (pot conduce la destructurarea organizaţiilor)
- majore (prezintă efecte importante, fără a împiedica redresarea organizaţională)

c. după numărul subiecţilor implicaţi:

- individuale;
- de grup;
- colective, globale

Demersuri în gestionarea situaţiilor de criză educaţională:

1. Identificarea şi cunoaşterea situaţiilor de criză (între elevi/ studenţi; între părinţi şi
profesori; inter-grupuri)
2. Etiologia situaţiei de criză (analiza surselor informaţionale, explorarea multicriterială
a cauzelor)
3. Decizia – necesită operativitate, listare de alternative
4. Program de intervenţie
5. Aplicarea măsurilor
6. Controlul
7. Evaluarea

Teorii explicative ale comportamentului agresiv

- agresivitatea este înnăscută,

pozitie susţinuta de autori precum Sigmund Freud si Konard Lorenz. In viziunea lui Freud,
oamenii se nasc cu instinctul de a agresa si de a fi violenţi.

- agresivitatea e un raspuns la frustrare

Cei care susţin această afirmaţie pleacă de la convingerea ca agresivitatea este determinată de
conditiile externe. Cea mai populara si cea mai cunoscuta este teoria frustrare - agresiune,
formulată de J. Dollard. Teoria lui Dollard a fost supusă ulterior unor revizii.

1
 - agresivitatea este un comportament social invăţat

Această poziţie este legată, în special, de numele lui A. Bandura, care formulează teoria
învăţării sociale a agresivitatii. Conform acestei teorii, comportamentul agresiv se învaţă prin
mai multe modalităţi: direct, prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente; prin
observarea unor modele de conduită ale altora, mai ales ale adulţilor.

Jacques Pain (2000; 72), identifica două tipuri de violenţă in mediul şcolar:

a. violenţele obiective, care sunt de ordinul penalului (crime şi delicte), şi asupra cărora se
poate interveni frontal;

b. violentele subiective, care sunt mai subtile, de atitudine, şi care afectează climatul şcolar.
Sunt incluse aici dispreţul, umilirea, sfidarea, lipsa de politeţe, absenţele de la ore.

Bullying-ul este un act comportamental repetat, indreptat spre rănirea fizică sau mentală a
unei persoane. De asemenea, el se caracterizeaza prin comportamentul unei persoane care
încearcă să obtină supremaţia asupra altora. Cel mai usor se poate observa această formă de
violenţă în grupurile de copii. Şcoala este mediul in care se manifesta cel mai des luptele
pentru putere. Cine este cel mai de temut din clasa, care este „gasca periculoasa”? Cei care
se ocupa cu astfel de comportamente de obicei îi lovesc pe cei din jur, îi fac de ruşine, îi jignesc
şi le pun diverse porecle.

Modelul de intervenţii pozitive şi sprijin pentru un comportament adecvat

(adaptat după Walker et al., 1966):

Prevenirea terţiară focalizată pe intervenţii individualizate pentru elevi

în situaţie majoră de risc de comportament deviant.

Prevenirea secundarã focalizată pe intervenţii adresate

grupurilor de elevi în situaţie de risc de comportament deviant.

Prevenirea primarã focalizată pe intervenţii adresate

tuturor actorilor dintr-o clasă/ şcoală.

Elemente specifice intervenţiilor de prevenire de nivel III (terţiar):

- planuri individuale de intervenţie;
- dezvoltarea de parteneriate şcoală – familie – instituţii specializate (în funcţie de
nevoile elevului, acestea pot fi din domeniul asistenţei sociale, medical etc.)
- formarea cadrelor didactice în identificarea deficienţelor de dezvoltare şi a strategiilor
specifice de intervenţie pentru asistarea acestor elevi;
- dezvoltarea competenţelor de intervenţie în situaţii de criză;
- asistenţă specializată pentru diminuarea comportamentelor deviante extreme;
- evaluări comportamentale funcţionale regulate;
- dezvoltarea de planuri de intervenţie comportamentale, evaluarea şi revizuirea
constantă a acestora.

2
 STRATEGII PENTRU MENTINEREA DISCIPLINEI LA CLASĂ

Educaţia este o acţiune organizată care presupune, cu necesitate, acceptarea şi

respectarea unor cerinţe, reguli şi dispoziţii elaborate şi impuse din exterior, concomitent cu
instituirea unor modalităţi de control asupra acceptării şi respectării lor.
Disciplina impune câteva reguli astfel asigurând ordinea exterioară indispensabilă
oricărei acţiuni organizate.
Mecanismele de a preveni, interveni şi a rezolva problemele disciplinare presupune
strategii de intervenţie ale cadrului didactic, de natură managerială; prevenţia este mult mai
importantă (valoric) decât rezolvarea postfactum ale unor situaţii de criză.
Grupul-clasă, şi chiar şi cadrul didactic, tinde să-i valorizeze pe aceia care se supun
foarte uşor normelor explicite, dar este bine să-i aprecieze şi pe dizidenţi, pentru că critică şi
curajul de care dau dovadă.
Autoritatea profesorului nu se reduce la posesia cunoştinţelor de specialitate, ci derivă
şi din capacitatea acestuia de a alterna strategiile didactice, adaptându-le sistemelor
educaţionale, de a repartiza responsabilităţi elevilor (apelând chiar şi la delegare) de a mobiliza
elevul spre cooperare, de a purta un dialog real profesor-elev.
Ideile de mai jos aparţinând lui Sharon Berry vizează câteva strategii de menţinere a
disciplinei la clasă. Studiile arată că principalele cauze care facilitează apariţia unor manifestări
nedorite în clasă sunt :
- inconsecvenţa cadrului didactic
- planificarea ineficientă a dascălului
- lipsa de respect a dascălului ridică uneori probleme
În general tulburările de conduită ale elevului sunt şi consecinţe ale unui management
defectuos al clasei.

I. PRINCIPII FUNDAMENTALE
- Dovedeşte autodisciplină.
- Relaţia cu părinţii elevilor este bine să fie una de colaborare/cooperare.

II. PREGĂTIRI NECESARE

- Estetizează sala de clasă pentru a putea desfăşura ore ordonate şi disciplinate.
Cooptează şi părinţii în acest demers.
- Menţine un microclimat plăcut.
- Fii organizat(ă).
- Stabileşte secvenţe repetitive pentru fiecare activitate educativă.
- Foloseşte aşezarea băncilor ca pe o metodă de realizare a unei bune discipline.
- Stabileşte împreună cu elevii regulile clasei tale.
- Încurajează-i pe elevii care respectă regulile.
- Punctualitatea este esenţială.
- Pregăteşte-ţi temeinic activitatea de predare. Utilizează diverse metode interactive.
- Adaptează sarcinile de predare capacităţilor de învăţare ale elevilor.
- Nu utiliza materiale care solicită prea mult timp pentru prezentare şi care pot crea confuzie.
- Respectă stilurile diferite de învăţare ale elevilor, precum şi caracteristicile lor de
personalitate.
- Concentrează-te asupra a ceea ce elevii vor face şi mai puţin asupra a ceea ce ei vor citi, vor
scrie, vor spune.

3
- Asigură elevilor ocazia de a se organiza şi de a se grupa în echipe. Încurajează cooperarea şi
competiţia non-antagonică.
- Dă tuturor elevilor, chiar şi celor mai dificili, posibilitatea de a accepta roluri
responsabile de conducători, deoarece acestea pot influenţa pozitiv atitudinea acestora.
- Transmite-le elevilor ideea că eşti mândru(ă) de ceea ce ei devin şi de ceea ce ei realizează,
fapt care asigură concentrarea ta ca manager pe evoluţie (progres) şi nu pe perfecţiune.
- Fii un model pentru elevi prin modul în care faci faţă crizelor, dezamăgirilor,
frustrărilor şi mâniei.
- Fii tu însăţi/ însuţi.
- Insistă pe respectul faţă de ceilalţi(adulţi).
- Respectă elevii.
- Manifestă optimism pedagogic.
- Fii consecvent(ă).
- Fii corect(ă), fără discriminări şi favoritisme.
- Utilizează ascultarea activă.
- Nu te enerva.
- Nu umili elevii şi evită sarcasmul.
- Nu reacţiona exagerat şi nu transforma incidentele minore în confruntări majore.
- Nu interveni dacă ştii că un comportament nedorit va dispărea de la sine.Ignoră-# Nu ameninţa
cu nici o acţiune pe care nu poţi sau nu o vei îndeplini.
- Tratează comportamentul nedorit în mod individual; nu generaliza şi nu culpabiliza întregul
grup pentru acesta.
- Dacă unele comportamente nedorite sunt răspândite în întreaga clasă, concentrează-te asupra
liderului acesteia. Poţi recurge şi la o probă sociometrică.
- Nu pune elevii în postura de a-şi pârâ colegii.
- Dovedeşte că ai simţul umorului.
- Ironia este o formă a agresivităţii verbale; utilizată în exces şi în momente nepotrivite creează
tensiune.
- Când ai greşit, recunoaşte acest lucru. Uneori poţi să-ţi ceri chiar şi scuze.
- Alcătuieşte un istoric al clasei (album, mapă cu lucrări ale elevilor, diplome etc.).
- Trimite-le părinţilor atât informaţiile negative, cât şi cele pozitive, începând cu cele pozitive.
Ţine permanent legătura cu părinţii elevilor.
- Propune-ţi zilnic să ai mai degrabă interacţiuni pozitive decât negative, atât cu clasa în
general, cât şi cu elevii care creează probleme.

III. STRATEGII SPECIFICE

- Utilizează tăcerea ca mijloc corectiv.
- Încearcă să nu te adresezi clasei până când nu ai certitudinea că toţi elevii ascultă.
- Încearcă să stabileşti un contact vizual permanent cu elevii.
- În vederea semnalării unui comportament (in)disciplinat al elevului, aşează în dreptul său, pe
bancă, steguleţe sau steluţe, diminuând sau mărind, după caz, numărul lor.
- Evită întrebările al căror răspuns este aşteptat după o ordine previzibilă.
- Fii gata să schimbi metoda de lucru cu una de genul întrebare-răspuns, când simţi că elevii
au obosit să te asculte.
- Orientează-i pe elevi către operaţia de extragere a unor principii de viaţă din conţinutul
predat.
- Solicită sarcini precise de la elevi.
- Recunoaşte cele mai mici îmbunătăţiri în comportamentul elevilor.
- Remarcă orice comportament care-ţi place.
- Comunică cu elevul indisciplinat, întrebându-l dacă şi cum poţi să-l ajuţi.

4
- În situaţii dificile foloseşte o voce scăzută pentru discursul în clasă; nu ridica tonul pentru ca
elevul să depună un efort în plus pentru a te asculta, în loc să vorbească sau să facă gălăgie.
- Manifestă răbdare.
- Recunoaşte că atunci când un elev persistă în indisciplină, acest fapt este deseori un semn al
unei nevoi mai profunde, de obicei nevoia de atenţie sau de dragoste.
- Evită pedepsele care umilesc elevul.

IV. METODE DE INTERVENŢIE PERSONALĂ

- Explică-i clar elevului în ce constă comportamentul lui nedorit.
- Încearcă să-l faci să înţeleagă că ceea ce a făcut este un lucru dăunător pentru întreaga clasă,
evitând întrebări de genul: ,,De ce te porţi aşa?” pentru că el rareori ştie de ce !
- Arată-i elevului că ai încredere în el.
- Aminteşte-i comportamentul pe care îl aştepţi de la el.
- Dacă elevul se comportă într-un anumit fel, înseamnă că acceptă şi consecinţele care decurg
din aceasta. Ajută-l pe elev să înţeleagă că el şi-a ales sancţiunea.
- Asigură-l pe elev că te interesează persoana sa.
- Dacă crezi că e nevoie, aminteşte-i consecinţele care se pot produce atunci când problemele
continuă.
- Dacă se repetă comportamentul nedorit, poţi să închei cu el un acord scris cu privire la
comportamentul său.
- Nu discuta situaţia elevului cu alte persoane; confidenţialitatea este fundamentală.
- Ia legătura cu părinţii, dar dovedeşte tact, considerându-i aliaţi şi nu salvatori.
- Izolarea, interzicerea participării la unele activităţi etc. sunt eficiente mai ales pentru elevul
care doreşte să fie pe placul celorlalţi.
- Laudă şi încurajează !!!

Disciplinarea
A disciplina = a sprijini elevul/ preşcolarul să înveţe comportamente noi, dezirabile, a-i ajuta
să-şi dezvolte competenţe şi simţul responsabilităţii propriilor acţiuni.
O clasă disciplinată se caracterizează prin:
1. mediu pozitiv de învăţare – bazat pe reguli clare, înţelese şi acceptate de elevi/ preşcolari
şi profesori, pe relaţia de încredere între profesor şi elevi/ preşcolari. Este important ca elevii/
preşcolarii să se simtă în siguranţă şi respectaţi, pentru ca metodele profesorului să aibă impact.
2. consecvenţă în aplicarea regulilor – un mediu pozitic şi securizant de învăţare este asigurat
prin consecvenţă şi consistenţă în activitatea de zi cu zi şi în mesajele transmise.
3. tratarea oricărui comportament problematic ca pe o oportunitate de învăţare – folosim
metodele de disciplinare ca instrumente de învăţare şi nu ca instrumente de depistare şi
sancţonare a greşelilor.

Pentru a dezvolta şi menţine o clasă/ grupă disciplinată este important să ne asigurăm că:
▪ se încurajează rutine eficiente ale clasei, pentru aspecte administrative.
Exemplu:
- copiii îşi verifică lucrurile din ghiozdan la ieşirea din clasă;
- se asigură că banca a rămas curată;
- salută;
- ies din clasă în rând etc.

▪ există reguli privind comportamentul în clasă/ grupă;

▪ metodele de disciplinare sunt ferme, corecte şi transmit un mesaj pozitiv copiilor;

5
 ▪ programul de disciplinare îi învaţă pe copii autodisciplina;
▪ suntem dispuşi la asigurarea programului de disciplinare pe termen lung.

GHIDAREA COMPORTAMENTULUI COPILULUI PRIN APELUL LA REGULI

1. Când suntem în clasă vorbim cu voce de interior.

Ţipetele pot răni urechile celorlalte persoane.

2. Vorbesc politicos cu colegii mei: spun “TE ROG FRUMOS” când doresc ceva, spun
“MULŢUMESC”, spun “PARDON” când vreau să trec şi cineva stă în calea mea.

3. Sunt atent ca mâinile şi picioarele mele să nu lovească pe nimeni.

Şi eu sunt trist când cineva mă loveşte şi nu-mi place.

4. Când suntem ÎN CLASĂ MERGEM.

Dacă alergăm în clasă putem să ne rănim sau să-i rănim pe cei din preajma noastră.
Este distractiv să ALERGĂM şi putem să facem acest lucru când suntem AFARĂ.

Paşi în gestionarea comportementelor problematice

Definirea comportamentelor (operaţionalizarea problemei) – identificarea
comportamentelor unui elev şi care este ţinta modificării.
Pentru fiecare situaţie problematică trebuie identificate comportamentele care apar şi care ne
determină să etichietăm (neatent, obraznic etc.).

Operaţionalizaţi problemele de disciplină cu care vă întâlniţi la clasă după exemplele de

mai jos:

Situaţia problemă Operaţionalizarea problemei

Ioana este neatentă la ore.
Ionuţ este indisciplinat.
Ioana realizează numai parţial sarcinile primite în
timpul orei.
Ioana vorbeşte cu colegul de bancă.
Ioana cere lămuriri colegului de bancă.
Ionuţ face remarci ironice la adresa colegilor.
Ionuţ vorbeşte în acelaşi timp cu un alt coleg.
Ionuţ răspunde fără să ridice mâna.

6
Pentru definirea corectă a comportamentelor care se doresc a fi modificate se impune:

- identificarea exactă a ceea ce spune sau face persoana respectivă;

- distincţia între comportamente şi stări interne (emoţii: trist, furios) Ex.: “este supărat”
nu este un comportament, ci o stare emoţională. O stare emoţională nu poate fi
înregistrată, în schimb, exprimarea în comportamente a acestei stări poate fi înregistrată
obiectiv.
- Distincţia dintre comportamente şi alte stări (ex.: “a învăţa”, “a fi atent”);
- Distincţia dintre comportamente şi atitudini (ex.: “responsabil”, “înţelegător”);
- Distincţia dintre comportamente şi rezultate (ex.: teme, curăţenie);
- Distincţia dintre comportamente şi valori (ex.: onestitate, adevăr)

Pentru analiza comportamentelor, trebuie să se identifice ce face elevul, nu ce nu face şi acestea

trebuie desemnate prin verbe la diateza activă şi la forma afirmativă.

Ex.:
Problema de disciplină Corect
Elevul X sfidează Tace când este întrebat.
profesorul. Priveşte pe fereastră.
Se joacă cu telefonul mobil.
Petrece timp cu alţi colegi
care au aceleaşi
comportamente.
Incorect
Nu răspunde când este
întrebat.
Nu se uită la profesor.
Nu este atent.
Se lasă influenţat de alţi
colegi care au atitudine
negativă faţă de profesor.

Cum gândim şi cum reacţionăm la comportamentele problematice ale copiilor?

“Elevul e rău.”
Când gândeşte astfel, profesorul are Consecinţe pentru elev:
tendinţa: ▪ Crede el însuşi că este rău şi acest
▪ Să eticheteze copilul, în faţa clasei lucru nu se poate schimba;
sau a părinţilor; ▪ Pune pe seama acestui lucru orice
▪ Să pună pe seama copilului orice comportament pe care îl face;
rezultat negativ; ▪ Stima de sine poate fi afectată;
▪ Să folosească metode autoritare de ▪ Performanţa academică poate
disciplinare; scădea;
▪ Să evite să încerce noi metode de ▪ Interesul elevului faţă de tot ce se
disciplinare; întâmplă în clasă este scăzut.
▪ Să nu aprecieze progresele mici ale
elevului, să ignore
comportamentele adecvate ale
acestuia;
▪ Să generalizeze această etichetă şi
asupra performanţei academice a
elevului (copilul devine “rău” şi la
învăţătură).
“Elevul nu a înţeles ce am spus.”

7
 Când gândeşte astfel, profesorul are
tendinţa:
▪ De a merge la elev şi de a-i repeta;
▪ De a verifica dacă a înţeles sarcina
şi de a-l întreba dacă o poate face;
▪ De a-l întreba cu ce va începe
pentru realizarea sarcinii;
▪ De a-i preciza elevului momentul
când trebuie să se apuce de sarcină
şi momentul în care trebuie să o
finalizeze.
Consecinţe pentru elev:
▪ Se simte important şi respectat că
profesorul îi acordă atenţie
individual;
▪ Se simte motivat să se apuce de
sarcină;
▪ Are o atitudine pozitivă faţă de
relaţia cu profesorul;
▪ Îşi dezvoltă o preferinţă specială
pentru obiectul de studiu respectiv.

Cauze ale comportamentelor problematice

Un elev care nu ştie răspunsul la o întrebare a profesorului, îl întreabă pe colegul de bancă.

Comportamentul de a întreba colegul de bancă este urmat de beneficii imediate: obţinerea
răspunsului corect al colegului de bancă la întrebare, evitarea stării neplăcute de a nu
cunoaşte răspunsul. Acest comportament va continua atât timp cât va fi urmat de răspunsurile
corecte ale colegului şi se va opri în situaţia în care va fi urmat de refuzul colegului de a
răspunde la întrebare, sau de obţinerea unor răspunsuri greşite.

Comportament Consecinţă

Întreabă colegul de bancă. (şi imediat) Obţine răspunsul corect.

Evită starea neplăcută
de a nu şti răspunsul.

Principiul 1.
Dacă un comportament apare și este urmat de consecințe pozitive imediate, apariția
comportamentului în viitor este întărită.
Consecinţele pozitive şi imediate se numesc întăriri pozitive. Comportamentele sunt întărite
de consecinţele lor pozitive imediate.

Putem împărţi consecinţele pozitive imediate ale comportamentelor în două categorii:

- oferă ceva dorit de subiect;
- scapă subiectul de ceva nedorit.

Consecinţe pozitive imediate Tipuri de întăriri

Oferă ceva ce îşi doreşte. Întărire pozitivă (se obţine ceva)
Scapă de ceva ce nu îşi doreşte. Întărire negativă (se elimină ceva)

Principiul 2.
Consecinţele imediate modifică comportamentul. Consecinţele pe termen lung nu
modifică comportamentul.

Ex.:

8
Cunoaştem beneficiile pe termen lung ale practicării exerciţiului fizic asupra sănătăţii. Cu
toate acestea, nu toţi dintre noi practică exerciţiul fizic.
Cunoaştem beneficiile pe termen lung ale unui comportament alimentar sănătos. Cu toate
acestea, nu toţi dintre noi mănâncă sănătos.

Analiza consecinţelor unui comportament negativ

Comportament Consecinţe Pozitive/ Imediate/ Certe/

negative viitoare incerte (=
uncertain)
Primeşte nota 1 pentru că a copiat. N V U
Este mustrat de profesor. N V U
Se simte bine pentru că a aflat P I C
rezolvarea la sarcina de lucru din
lucrare.
Este mustrat de părinţi. N V U
Copiază la Se simte mai bine pentru că ştie că P I C
lucrare are mai puţine şanse de a primi o
pedeapsă/ mustrarea.

PIC
NIC

PIU
PVC
NVC
NIU NVU
PVU

Consecinţele cu efectul cel mai puternic Consecinţele cu efectul cel mai slab

Importanţa înţelegerii cauzelor comportamentelor problematice:

o evităm să blamăm elevul;
o evităm să ne blamăm pe noi înşine;
o alegem metodele cele mai eficiente de intervenţie;
o găsim o modalitate de intervenţie pe termen lung, nu doar o reacţie pe moment;
o evităm să reacţionăm “personal” (ridicarea tonului, ţipat, scoaterea elevului în faţa
clasei, “mâinile sus”, “în picioare”, pedepse corporale, dezaprobarea excesivă, scăderea
notei la purtare/ la obiectul predat, atitudine superioară, implicarea altor persoane “chem
directorul”, “chem părinţii la şcoală” etc.)

9
Identificarea cauzelor unui comportament se numeşte analiza funcţională a
comportamentului.

Funcţii ale comportamentelor Exemple

Funcţia de a obţine ceva:
- beneficii sociale sau emoţionale
(atenţie, laudă, confort emoţional
etc.);
- beneficii tangibile (accesul la o
activitate preferată, o jucărie,
intimitate etc.)
Funcţia de a evita ceva sau a scăpa de
ceva:
- sarcini aversive sau consecinţe
negative (sarcini dificile,
plictisitoare, care necesită timp
îndelungat, critică etc.);
- stări emoţionale negative (frică,
ruşine);
- situaţii (interacţiuni cu adulţi, colegi
etc.)
Funcţia de a obţine şi evita ceva simultan.
Funcţia de a comunica ceva.
Vorbeşte neîntrebat pentru a obţine atenţia
profesorului.
Lipseşte de la oră pentru a evita să fie
ascultat sau criticat.
Vorbeşte cu colegul de bancă pentru a scăpa
de sarcina dificilă primită în clasă.
Cere voie afară pentru a nu fi văzut
plângând.
Face remarci ironice la adresa colegilor,
pentru a obţine atenţia acestora şi pentru a
scăpa de ora plictisitoare.
Face doar o parte din sarcină, pentru a
comunica faptul că nu a înţeles, că nu
doreşte să răspundă la tablă, în faţa colegilor
etc.

Funcţiile identificate mai sus sunt corespunzătoare unor nevoi pe care toţi oamenii le au şi care
asigură funcţionarea optimă a acestora. Aceste funcţii nu pot fi considerate bune sau rele. În
schimb, comportamentele care răspund acestor funcţii pot fi evaluate.
Cele mai frecvente nevoi pentru a căror satisfacere apar comportamente problematice la copii/
elevi sunt:
➢ obţinerea atenţiei adultului;
➢ obţinerea recunoaşterii din partea colegilor;
➢ obţinerea confortului emoţional;
➢ siguranţa (securizarea).

Exerciţiu:

Completaţi în tabelele de mai jos comportamentele problematice care au funcţia de a satisface

o nevoie. Apoi, notaţi comportamentele dezirabile care ar putea să le înlocuiască pe cele
problematice, astfel încât nevoia să fie satisfăcută.

Nevoia Comportamente dezirabile Comportamente problematice

10
 Atenţia adultului 1. ridică mâna pentru a răspunde 1. vorbeşte neîntrebat;
la oră
2. ………………………… 2. …………………………

3. ………………………… 3. …………………………

4. ………………………… 4. …………………………

Nevoia Comportamente dezirabile Comportamente problematice

Recunoaştere din 1. le oferă explicaţii colegilor 1. face glume proaste pe seama
partea colegilor când e solicitat; profesorului;
2. ………………………… 2. …………………………

3. ………………………… 3. …………………………

4. ………………………… 4. …………………………

Nevoia Comportamente dezirabile Comportamente problematice

Confort 1. solicită ajutorul profesorului în 1. chiuleşte de la ore de teama de a
emoţional realizarea temei; nu fi ascultat;

2. ………………………… 2. …………………………

3. ………………………… 3. …………………………

4. ………………………… 4. …………………………

Nevoia Comportamente dezirabile Comportamente problematice

Siguranţă 1. îşi face prieteni; 1. îi jigneşte pe alţii;
(securizare)
2. ………………………… 2. …………………………

3. ………………………… 3. …………………………

4. ………………………… 4. …………………………

Acelaşi comportament poate avea funcţii diferite, determinate de aspectele care în preced
(antecedente).
Ex.:
Un elev îşi schimbă locul în bancă. Antecedentele pot fi: geamul clasei s-a stricat; foştii colegi
de bancă s-au certat.

Principiul 3.

11
Un comportament continuă să apară în situaţiile în care a fost întărit în trecut, şi nu mai
apare în situaţiile în care nu a fost întărit în trecut.

Ex.:
De câte ori Alexandra vrea bani de buzunar şi îi cere mamei, aceasta îi dă (consecinţă imediată
pozitivă). Când Alexandra îi cere bani de buzunar tatălui, acesta nu îi dă. Ca urmare,
Alexandra cere de obicei bani de buzunar mamei şi nu tatălui.

Antecedente Comportament Consecinţe

(Behavior)

Mama este prezentă. Alexandra cere bani. Alexandra obţine bani.

Tata este prezent. Alexandra cere bani. Alexandra nu obţine bani.

Alexandra îi cere bani mamei în viitor şi nu îi mai cere tatălui.

Pentru realizarea analizei funcţionale a unui comportament este necesar să identificăm şi

antecedentele care preced imediat comportamentul (ce se întâmplă imediat înainte ca
respectivul comportament să apară).

Ex.:
Pentru un comportament disruptiv al lui Andrei în timpul orei/ activităţii, analiza funcţională
completă arată astfel:

Care este funcţia comportamentului? Ce obţine sau evită Andrei prin comportamentul lui?

Antecedente Comportamentul Consecinţe

imediate imediate

Stă în ultima Andrei agită Profesoara merge

bancă. mâinile în aer şi către Andrei şi îi
Profesoara este în scoate sunete cere să se
partea din faţă a ciudate la urechea liniştească.
clasei. colegului de
Este primită o bancă. Toţi colegii îl
sarcină de lucru. privesc pe Andrei
Elevii rezolvă şi râd înăbuşit.
sarcina de lucru.
Profesoara îi ajută
pe alţi elevi la
sarcina primită.

12
Funcţia comportamentului este de a obţine atenţia profesoarei şi a colegilor.

Concluzie:
Antecedentele reprezintă stimuli, evenimente, circumstanţe care preced comportamentul
imediat înainte de apariţia lui. Prezenţa antecedentelor creşte probabilitatea reapariţiei
comportamentului, pentru că sunt anticipate consecinţe pozitive. Este mult mai probabil pentru
un comportament să apară în anumite circumstanţe şi mai puţin probabil să apară în alte
circumstanţe.
Ca urmare, o metodă de reducere/ eliminare a unui comportament, precum şi de
prevenire a apariţiei lui este modificarea antecedentelor. Această metodă de management
comportamental se numeşte metoda de control a stimulilor.

Metode indirecte de realizare a analizei funcţionale:

- interviul structurat cu alţi profesori, cu părinţii sau cu copiii.
Interviul are ca scop obţinerea de informaţii despre ceea ce face mai probabilă apariţia
comportamentului, precum şi despre diferitele efecte pe care comportamentul le are, odată
realizat.

Instrumente utilizate pentru a identifica funcţia unui comportament

Fişa de observaţie ABC

Numele elevei/ elevului: Laura Data obs.: ……………..

Observator: ………………… Ora: ……………
Activitate: comportament problematic pe terenul de joacă
Antecedente Comportament Consecinţe
(Behavior)
Laura se alătură unui grup de Laura aşteaptă ca mingea să- Fetele nu aruncă mingea
patru fete care se joacă cu i fie aruncată. înspre Laura.
mingea. Laura strigă: “Aruncaţi
mingea către mine!”

Mingea este aruncată din Laura strigă: “Am zis să o Fetele îi aruncă mingea, ea o
nou. arunci la mine, nesimţito!” scapă. O altă fată, Ana, o
prinde şi o aruncă spre
Nicoleta.

Andreea se îndepărtează cu Laura aleargă după ea, o Andreea plânge. Laura ia

mingea. loveşte şi îi spune: “Dă-mi-o mingea.
mie, fir-ar să fie!”

Întăririle pozitive
Reguli de folosire a întăririlor pozitive:

13
1. Să aplicăm consistent întăririle pozitive, de fiecare dată când apare comportamentul, măcar
în etapa de învăţare (când copilul achiziţionează un nou comportament)
2. Să utilizăm întăriri prin raportare la un comportament ţintă – copilului i se explică pentru ce
primeşte întărirea şi i se oferă doar după ce a avut loc comportamentul.
3. Să oferim imediat întăriri – la 3-5 sec. după ce comportamentul a apărut.
4. Să utilizăm o gamă largă de întăriri (dacă un tip de întărire este folosită prea mult apare
saţietatea).
5. Să ne asigurăm că elevul/ copilul nu obţine întăririle şi prin alte comportamente decât cel
vizat de noi (copilul nu are acces la întăriri prin alte comportamente).

Tipuri de întăriri

Întăriri Biologice Stimuli cu importanţă biologică

primare Apă, hrană, somn, căldură, stimulare
sexuală
Întăriri Naturale Efecte dorite, produse de
secundare comportament în mediu
- apăs tasta – apare litera pe ecran;
- închid geamul – nu mai intră
frigul;
- termin sarcina – am timp liber
Sociale Simbolice Obiect care indică simbolic valorizarea
celui ce-l primeşte
- diplome, trofee, medalii
Verbale, Cuvinte de valorizare
nonverbale – bravo, super, minunat
Gesturi:
îmbrăţişări, bătaie pe umăr, zâmbet
Concrete, Obiecte cu o anumită valoare
tangibile economică:
Căni, tricouri, excursii

Întărirea pozitivă nu înseamnă recompensă!

Întăriri vs. recompense

Întărirea pozitivă Recompensa

Este asociată clar cu un comportament.
Intervine în timp ce, sau imediat după ce
elevul demonstrează comportamentul
dezirabil.
Copilul învaţă un mesaj de schimbare.
Motivează elevul să continue
comportamentul.
Este asociată de obicei cu un rezultat
pentru care elevul a făcut mai multe
comportamente (nu ştim dacă toate sunt
dezirabile).
Ex.: îl lăudăm că şi-a făcut tema, pe care,
de fapt, a copiat-o de la colegi în pauză.
Intervine după o perioadă, când se pot
vedea rezultatele; timp în care nu ştim ce
alte comportamente a mai făcut copilul.
Copilul mai doreşte recompense.
Demotivează pe ceilalţi elevi, care nu
primesc recompense.

14
 Avem resurse nelimitate de întăriri pozitive
(zâmbet, cuvinte, atenţie etc.).
Menţine comportamentul.
Resursele sunt limitate şi poate apărea
competiţia neproductivă între elevi.
Ex.: pârâtul
Nu are numaidecât efectul de a menţine
comportamentul dorit, ci comportamentele
care au dus la obţinerea rezultatului (unele
dintre ele putând fi indezirabile).

Extincţia
Metoda extincţiei porneşte de la principiul că, dacă am identificat ce întărire menţine un
comportament, lipsa acesteia va avea ca rezultat diminuarea sau stoparea comportamentului.
Ca metodă de disciplinare, extincţia presupune retragerea întăririlor ce menţin comportamentul
problematic.

Înainte de folosirea acestei metode, realizăm analiza funcţinală a comportamentului, pentru a

ne asigura că am identificat întărirea care menţine comportamentul.

Ex.: De fiecare dată când un elev spune cuvinte indecente, cadrul didactic opreşte lecţia, se
uită la elev, se încruntă, îi spune să înceteze, repetă instrucţiunile etc. Ceilalţi colegi râd, se
înghiontesc, se uită la elevul respectiv. Toate aceste comportamente oferă atenţia pe care o
caută elevul, iar comportamentul lui se va repeta, pentru a obţine acelaşi efect.

Pot apărea erori în aplicarea extincţiei.

Ex.: Un profesor doreşte să folosească extincţia pentru a elimina comportamentul problematic
al Cameliei, de a vorbi cu vecinul de bancă la lucrare. De aceea, profesorul încearcă să ignore
acest comportament atunci când îl observă, considerând că el se va reduce treptat. În această
situaţie însă, întărirea care menţine comportamentul Cameliei nu este atenţia profesorului, de
aceea eliminarea acesteia nu va produce nicio modificare în comportament.
Eroarea produsă în acest exemplu se referă la identificarea incorectă a întăririi şi retragerea unui
comportament al adultului, care, de fapt, nu este o întărire pentru comportamentul problematic.

Pedeapsa
Pedeapsa este o tehnică de modificare comportamentală, care are ca scop reducerea
comportamentului şi se adresează doar comportamentului. Ca metodă corectă de intervenţie
pentru reducerea comportamentului, este interzis ca pedeapsa să afecteze persoana sau
imaginea sa de sine.
În mod frecvent, aplicarea pedepsei conduce la scăderea stimei de sine a persoanei şi la alte
efecte secundare, pentru că diferenţa între pedepsirea persoanei şi pedepsirea comportamentului
este greu de realizat.
Ca metodă de management comportamental, pedeapsa este clasificată în două categorii:

Pedeapsa “pozitivă” Apariţia comporamentului este urmată de

aplicarea unui stimul aversiv, care este
urmată de reducerea comportamentului
problematic.
Ex.: pedepse fizice (lovirea persoanei),
pedepse verbale (ameninţarea, etichetarea
– nesimţit, prost etc.).
15
 Pedeapsa “negativă” Apatiţia comporamentului este urmată de
retragerea unui stimul plăcut (beneficiu),
care este urmată de reducerea
comportamentului problematic.â
Ex.: sancţiuni (financiare, luarea unor
obiecte sau retragerea unor privilegii –
interdicţia de a ieşi pe afară, de a se uita la
TV etc.), time out.

Rezultatele cercetărilor psihologice şi pedagogice arată că:

Pedeapsa este o metodă ineficientă de disciplinare.

Pedeapsa afectează dezvoltarea elevului ca persoană.
Pedeapsa afectează performanţa academică a elevului.

16