MANAGEMENTUL GRUPEI DE PREȘCOLARI

STUDIU INDIVIDUAL

EDUCATOARE: TÎRZIU ALEXANDRA

GRĂDINIȚA CU P.P. CĂSUȚA CU POVEȘTI

Managementul educaţiei reprezintă acea ştiinţă pedagogică, elaborată interdisciplinar,

pentru studierea evenimentelor care intervin într-o activitate pedagogică: decizie, organizare,
gestiune. In sistemul social de educaţie şi învăţământ, educatorii trebuie să se raporteze la cei pe care
îi educă, să stabilească relaţii de cooperare cu părinţii acestora şi cu alţi factori interesaţi ai societăţii.
Ei nu educă numai la catedră sau în clasă, ci, prin fiecare contact relaţional cu copiii şi părinţii,
desfăşoară o muncă de creştere şi dezvoltare, de conducere şi direcţionare.

Educatorul-manager îşi creează condiţiile necesare pentru reuşita activităţilor la grupă, nu numai sub
aspectul precizării clare a obiectivelor, prelucrării conţinutului tematic, alegerii strategiilor, etc., ci şi
al celorlalte date care facilitează desfăşurarea optimă în plan pedagogic: condiţii ergonomice,
psihologice, sociale, operaţionale, inovatoare, normative.

Dimensiunea ergonomică asigură condiţiile materiale, de confort acţional: dispunerea mobilierului

în sală, adaptarea spaţiului la necesităţile somato-fiziologice de sănătate ale elevilor, pavoazarea sălii
de grupă.

Dimensiunea psihologică se referă la modalităţile de respectare, utilizare, antrenare, stimulare a

particularităţilor individuale ale copiilor, a capacităţilor de joc şi învăţăre (distribuirea raţinală a
sarcinilor de învăţare, organizarea condiţiilor necesare, a timpului, stimularea şi atribuirea de
responsabilităţi, utilizarea relaţiilor de cooperare în rezolvarea sarcinilor, în coordonarea ritmurilor,
în luarea de decizii).

1
Dimensiunea socială asociază grupa de copii şi grupul social. Ca grup social, grupa de copii ridică
probleme precum: componentă numerică a grupei, interacţiunea membrilor grupei, scopurile comune
pe termen scurt şi lung, compoziţia şi organizarea, dinamica, coeziunea ca rezultat al interacţiunilor,
sintalitatea ca personalitate a grupului, problematica liderilor formali şi informali, modul de
circulaţie al informaţiilor în grup, realizarea comunicării, direcţii de transmitere şi receptare.

Dimensiunea normativă indică normele, regulile, cerinţele care stau la baza constituirii grupei,
reglării desfăşurării activităţii sale, manifestate sub forma unor obişnuinţe, uzanţe, constanţe şi
stereotipuri comportamentale.

Dimensiunea operaţională arată modul de percepere, aplicare, interiorizare, respectare a normelor în

grup. Educatorul recurge la o serie de proceduri de intervenţie: recompensă sau sancţiune, conduită
de dominare, de negociere-înţelegere, terapia ocupaţinală, susţinerea morală. Toate acestea reduc
situaţiile de criză normativă, de inadaptare şcolară, previn stările tensionale, efectele psihologice ale
inadaptării la grup şi activitate.

Dimensiunea inovatoare implică înţelegerea necesităţii de ameliorare, schimbare, perfecţionare a

vieţii şi activităţii grupei şi luarea de decizii adecvate, aplicarea lor progresivă.

In problematica managementului grupei de copii, un loc aparte, alături de disciplină, îl reprezintă

începutul anului şcolar, dar şi prevenirea comportamentelor negative, intervenţia şi tratarea acestora.
Educatorul-manager, interesat de prevenire, are ca barometru de control climatul de activitate din
clasă, disciplina, atenţia.

Consecinţele unui management defectuos sunt reprezentate de: lipsa de motivare, oboseala,
deprecierea climatului educaţional, atitudinea copiilor de ignorare şi indiferenţă, agresivitate şi
violenţă. Mecanismele de a preveni, interveni şi rezolva aceste consecinţe nefaste presupun anumite
strategii de intervenţie ale cadrului didactic, strategii de sorginte manageriale. Succesul unui
management al grupei de copii presupune, până la un punct, şi prevenţie înainte de dezvoltarea
situaţiei problematice. Abilitatea de detectare a crizelor în fazele iniţiale este de foarte multe ori mai
valoroasă decât tratamentul intervenţionist postfestum.

2
 Spre deosebire de managementul şcolii sau al altor medii educaţionale, managementul grupei de
copii este definit de două aspecte: de specificul relaţiei educator-copii, al cărei scop este formarea
dezvoltării personalităţii copiilor şi de problematica specifică – pedagogică şi metodică. Iar aceste
două aspecte generează maximă responsabilitate în ceea ce priveşte comportamentele şi intervenţiile
educatorului.

BIBLIOGRAFIE

 Păun, E., 1999, “Scoala – abordare sociopedagogică”, Polirom, Iaşi;

 Tomşa, Ghe., 2005, “Psihopedagogie preşcolară şi şcolară”, Bucureşti.