Strategia pentru reducerea comportamentelor

perturbatoare la nivel de şcoală

Rolul de manager ne obligă permanent la reflecţie şi autoreflecţie asupra credinţelor şi

valorilor implicate pe care le transmitem către colegii noştri atât prin comportamentul
propriu, cât şi prin modul în care reuşim în fiecare zi să răspundem nevoilor specifice de
îngrijire şi educaţie ale copiilor pentru care suntem prezenţi la grădiniţă şi în sala de grupă.
Comceptele şi ideile practice sunt structurate astfel încât să sprijine managerul în
planificarea sau revizuirea demersurilor pentru dezvoltarea grădiniţei ca organizaţie orientată
pe îndeplinirea unor obiective educaţionale specifice.Pentru a produce în mod real
dezvoltarea instituţională şi recunoaşterea grădiniţei ca furnizoare de educaţie adaptată
nevoilor şi condiţiilor contextului socio-economic actual, activitatea managerului trebuie să
fie în concordanţă cu politicile, normele şi legile care reglementează situaţia învăţământului
în general şi a celui preşcolar în mod particular.
Managementul eficient al unei unităţi de ănvăţământ înseamnă un echilibru pentru
înţelegerea şi cunoaşterea aspectelor teoretice ale managementului (ştiinţa) dar şi abilităţi
pentru orchestrarea armonioasă a resurselor şi activităţilor grădiniţei (competenţa).Ştiinţa şi
arta de a conduce presupun pintre altele:
 viziune clară, de ansamblu, împărtăşită în echipă asupra viitorului grădiniţei;
 înţelegerea şi asumarea misiunii acesteia ca organizaţie:
 atitudinea empatică, dar şi raţională faţă de preşcolari, părinţi şi echipă sau
colegi;
 conduită profesională focalizată pe promovarea valorilor autentice:
responsabilitate, asumare, încredere, toleranţă, respect, progres, civism etc.;
 motivaţie pentru dezvoltarea profesională;
 practică profesională centrată pe evaluarea constantă a calităţii activităţii
proprii şi preocupare pentru îmbunătăţirea activităţii individuale şi
instituţionale;
 progres personal.
 Educatorul-manager isi creeaza conditiile necesare pentru reusita activitatilor la
grupa, nu numai sub aspectul precizarii clare a obiectivelor, prelucrarii continutului tematic,
alegerii strategiilor, etc., ci si al celorlalte date care faciliteaza desfasurarea optima in plan
pedagogic: conditii ergonomice, psihologice, sociale, operationale, inovatoare, normative.
   Dimensiunea ergonomica asigura conditiile materiale, de confort actional: dispunerea
mobilierului in sala, adaptarea spatiului la necesitatile somato-fiziologice de sanatate ale
elevilor, pavoazarea salii de grupa.
 Dimensiunea psihologica se refera la modalitatile de respectare, utilizare, antrenare,
stimulare a particularitatilor individuale ale copiilor, a capacitatilor de joc si invatare
(distribuirea ratinala a sarcinilor de invatare, organizarea conditiilor necesare, a timpului,
stimularea si atribuirea de responsabilitati, utilizarea relatiilor de cooperare in rezolvarea
sarcinilor, in coordonarea ritmurilor, in luarea de decizii).
               Dimensiunea sociala asociaza grupa de copii si grupul social. Ca grup social, grupa
de copii ridica probleme precum: componenta numerica a grupei, interactiunea membrilor
grupei, scopurile comune pe termen scurt si lung, compozitia si organizarea, dinamica,
coeziunea ca rezultat al interactiunilor, sintalitatea ca personalitate a grupului, problematica
liderilor formali si informali, modul de circulatie al informatiilor in grup, realizarea
comunicarii, directii de transmitere si receptare.
                 Dimensiunea normativa indica normele, regulile, cerintele care stau la baza
constituirii grupei, reglarii desfasurarii activitatii sale, manifestate sub forma unor obisnuinte,
uzante, constante si stereotipuri comportamentale.
                 Dimensiunea operationala arata modul de percepere, aplicare, interiorizare,
respectare a normelor in grup. Educatorul recurge la o serie de proceduri de interventie:
recompensa sau sanctiune, conduita de dominare, de negociere-intelegere, terapia
ocupatinala, sustinerea morala. Toate acestea reduc situatiile de criza normativa, de
inadaptare scolara, previn starile tensionale, efectele psihologice ale inadaptarii la grup si
activitate.
                 Dimensiunea inovatoare implica intelegerea necesitatii de ameliorare, schimbare,
perfectionare a vietii si activitatii grupei si luarea de decizii adecvate, aplicarea lor
progresiva.
                  In problematica managementului grupei de copii, un loc aparte, alaturi de
disciplina, il reprezinta inceputul anului scolar, dar si prevenirea comportamentelor negative,
interventia si tratarea acestora. Educatorul-manager, interesat de prevenire, are ca barometru
de control climatul de activitate din clasa, disciplina, atentia.
  Consecintele unui management defectuos sunt reprezentate de: lipsa de motivare,
oboseala, deprecierea climatului educational, atitudinea copiilor de ignorare si indiferenta,
agresivitate si violenta. Mecanismele de a preveni, interveni si rezolva aceste consecinte
nefaste presupun anumite strategii de interventie ale cadrului didactic, strategii de sorginte
manageriale. Succesul unui management al grupei de copii presupune, pana la un punct, si
preventie inainte de dezvoltarea situatiei problematice. Abilitatea de detectare a crizelor in
fazele initiale este de foarte multe ori mai valoroasa decat tratamentul interventionist
postfestum.

                     Spre deosebire de managementul scolii sau al altor medii educationale,

managementul grupei de copii este definit de doua aspecte: de specificul relatiei educator-
copii, al carei scop este formarea dezvoltarii personalitatii copiilor si de problematica
specifica – pedagogica si metodica. Iar aceste doua aspecte genereaza maxima
responsabilitate in ceea ce priveste comportamentele si interventiile educatorului
Managementul grupei de copii se referă la ansamblul de strategii, pe care cadrul
didactic îl crează şi care are la bază reguli şi norme stabilite astfel încât copiii să se implice
în realizarea sarcinilor de învăţare într-o atmosferă de cooperare. Aceste reguli desigur
necesită cunoaşterea grupei de copii, nivelul de dezvoltare al acesteia, a valorilor ce o
guvernează.
În ceea ce privește strategia de organizare a activității la clasă, am constatat că pentru
a înlătura sau a reduce comportamentele perturbatoare este necesară pregătirea permanentă și
planificarea activităților ce se desfășoară pe parcursul unei zile. Cadrul didactic trebuie în
permanență să fie pregătit, limbajul potrivit, vocea adaptată, scopurile și obiectivele
activităților bine stabilite pentru a asigura succesul activității. De asemenea personalitatea
cadrului didactic este foarte importantă, el este cel care reuneşte resursele materiale, umane,
cele de natură pedagogică şi psihologică. Este foarte important ca educatoarea/cadrul didactic
să cunoască stadiul de dezvoltare al fiecărui copil, caracterul şi temperamentul,
disponibilităţile intelectuale. În cadrul activităţilor, cadrul didactic se preocupă de
socializarea copilului, îi oferă posibilitatea de a cunoaşte mediul înconjurător, prin activităţi
planifícate, care au în vedere formarea de priceperi şi deprinderi a copilului preşcolar precum
şi integrarea cu succes în societate. Copilul trebuie sprijinit astfel încât să se formeze ca şi
om, să îşi asume responsabilităţi ale propriului comportament.
La nivelul grupei de copii sunt stabilite seturi de reguli (prin scris şi desene), ele sunt
zilnic vizualizate de copii, s-au familiarizat cu ele, astfel că atunci când nu sunt respectate îşi
fac unii altora observaţii. Aceste reguli sunt formulate într-o manieră pozitivă şi le oferă
încredere, stabilitate, la nivelul grupei şi micşorează numărul abaterilor disciplinare. De
exemplu: ,,Să fim buni unii cu alţii”, ,,Să fim atenţi la activităţi, oferind răspunsuri”, ,,Să
vorbim calm şi cu răbdare”, ,,Să ne ajutăm unii pe alţii”, ,,Să cerem permisiunea”, ,,Să nu
lăsăm dezordine” , ,,Să îi iubim şi să îi respectăm pe cei din jur”. Pentru a avea succes şi a fi
respectate aceste reguli atunci când sunt încălcate copilul este atenţionat, iar dacă aceasta
continuă să fie încălcată copilul va fi recompensat prin diferite stimulente: stimulente
materiale (buline, figurine), aplauze, cuvinte de laudă, permisiune pentru activităţi care îl
pasionează sau jocuri la alegerea copilului, aşezarea acestuia în primul rând, conducător de
joc etc.
În cadrul activităţior educatoarea trebuie să dea dovadă de mult tact pedagogic şi
pricepere, activitatea să fie plăcută, atractivă, antrenantă, durata acesteia să fie adaptată
nivelului de vârstă pentru a fi productivă, să îmbine armonios sarcinile instructiv-educative
cu latura distractivă, copilul să se joace muncind şi să muncească, jucându-se, deoarece la
nivel preşcolar activităţile se bazează mai mult pe joc. Jocul realizează dezideratul învăţării
prin joc, nu numai în clasă, ci şi în timpul liber, în şcoală, în familie, cu prietenii.
Atunci când activitatea este perturbată de comportamentul copiilor, să o
redirecţioneze spre realizarea obiectivelor stabilite.
Există mai multe tipologii de copii:
 Monopolizatorii – întrerup des, vorbesc mult, se repetă, le place să se audă
Aceştia sunt trataţi cu mult calm, atragerea atenţiei prin pronunţarea mai accentuată a
numelui, sublinierea ideii ce a fost prezentate;
 ,,Pe lângă temă” – caută atenţia celor din jur, te fac să-ţi pierzi timpul cu idei care un
ţin de subiectul respectiv
Aceştia sunt opriţi cu fermitate, repetarea discuţiilor despre subiectul/tema zilei, se
pun întrebări legate de temă, pentru a îndruma copiii să se concentreze spre răspunsuri;
 ,,Trăgătorii de elită” – şoptesc stânga –dreapta, încearcă să atragă atenţia către ei
Aceştia sunt aşezaţi în faţa clasei pentru a împărtăşi ceea ce comentează şi li se atrage atenţia
asupra faptului că nusunt atenţi;

În situaţia în care apar probleme minore, comunicarea non-verbală este suficientă.

Mici acţiuni: schimbarea expresiei feţei, afişarea unei imagini expresive tristă, deplasarea în
apropierea copilului, bătăi cu degetele în obiecte tari pentru a suna sau un clopoţel pentru
atenţionare.
În situaţia în care comunicarea non-verbală nu are efectele dorite, atunci cadrul
didactic intervine prin următorii paşi: i se explică verbal, foarte clar efectele negative ale
acţiunii lui şi i se atribuie o altă srcină de lucru care să îi oprească comportamentul problemă.
Desigur că pot exista situaţii în care nu sunt suficiente aceste intervenţii, atunci cadrul
didactic solicită sprijin din exterior, discută comportamentul copilului cu familia, solicită
intervenţia directorului şi a unui cadru specializat (consilier şcolar, psiholog, medic), după
caz.

BIBLIOGRAFIE:
Carmen Sonia Duşe, ,,Controlul, îndrumarea şi evaluarea activităţii într-o unitate;
Managementul instituţiei şcolare; Management vs. leadership; Mentorat şi managementul
timpului; Proiectul de dezvoltare şcolară PDS” – suport de curs, Sibiu 2017

Iucu, Romiţă B., Managementul clasei de elevi- Aplicaţii pentru gestionarea situaţiilor de
criză educaţională”, ediţia a II-a revăută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi, 2006