Sunteți pe pagina 1din 2

Climatul educaţional

În sistemul social de educaţie şi învăţământ profesorii trebuie să se raporteze la cei pe care îi


educă, să stabilească relaţii de cooperare cu elevii şi părinţii acestora şi cu alţi factori interesaţi ai
societăţii. Ei nu educă numai la catedră, în clasă, ci prin fiecare contact relaţional cu copiii şi
părinţii desfăşoară o muncă de creştere şi dezvoltare, de conducere şi direcţionare. Activitatea
cadrelor didactice se desfăşoară în faţa unor individualităţi psihice umane în formare. De aici
derivă necesitatea unei maxime responsabilităţi faţă de comportamentele şi intervenţiile
educatorului.

Planificare a activităţilor  cu caracter instructiv şi educativ: determină sarcinile şi obiectivele pe


variate niveluri, îşi structurează conţinuturile esenţiale şi alcătuieşte orarul clasei, etc.;

Organizarea activităţilor clasei: fixează programul muncii instructiv-educative, structurile şi


formele de organizare. Cousinet a atribuit educatorului sarcina de a constitui şi determina
climatul şi mediul pedagogic;

Comunicarea informaţiilor ştiinţifice: seturile axiologice sub forma mesajelor, stabileşte


canalele de comunicare şi repertoriile comune. Activitatea educativă implica de altfel şi un
dialog perpetuu cu elevii ilustrat prin arta formulării întrebărilor,  dar şi prin libertatea acordată
elevilor în structurarea răspunsurilor (merită să subliniem de asemenea şi stimularea elevilor în
facilitarea procesului de punere a întrebărilor). Dialogul elev-profesor necesită un climat
educaţional stabil, deschis şi constructiv;

Conducerea activității  desfăşurate  în clasă direcţionând procesul asimilării, dar şi al formarii


elevilor prin apelul la Normativitatea educaţională. Durkheim defineşte conduita psiho-
pedagogică a educatorului prin intermediul noţiunii de "dirijare" care facilitează construcţia
sentimentelor şi a ideilor comune;

Coordonarea în globalitatea lor a activităţilor instructiv-educative ale clasei, urmărind în


permanenţă realizarea unei sincronizări între obiectivele individuale ale elevilor cu cele comune
ale clasei, evitând suprapunerile ori risipa şi contribuind la întărirea solidarităţii grupului;

Îndrumarea elevilor pe drumul cunoaşterii prin intervenţii punctuale adaptate situaţiilor


respective, prin sfaturi şi recomandări care să susţină comportamentele şi reacţiile elevilor;
Motivarea  activității  elevilor prin formele de întăriri pozitive şi negative; utilizează aprecierile
verbale şi reacţiile nonverbale în sprijinul consolidării comportamentelor pozitive; orientează
valoric prin serii de intervenţii cu caracter umanist tendinţele negative identificate în conduitele
elevilor; încurajează şi manifestă solidaritate cu unele momente sufleteşti ale clasei;

Consilierea  elevilor în activităţile şcolare, dar şi în cele extraşcolare, prin ajutorare, prin sfaturi,
prin orientarea culturală şi axiologică a acestora. Un aport deosebit îl are intervenţia educatorului
în orientarea şcolară şi profesională dar şi în cazurile de patologie şcolară

Control al elevilor în scopul cunoaşterii stadiului în care se află activitatea de realizare a


obiectivelor precum şi nivelele de performanţă ale acestora. Controlul nu are decât un rol
reglator şi de ajustare a activităţii şi atitudinii elevilor

Evaluare: măsura în care scopurile şi obiectivele dintr-o etapă au fost atinse prin instrumente de
evaluare sumativă, prin prelucrări statistice ale datelor recoltate şi prin elaborarea sintezei
aprecierilor finale. Judecăţile valorice pe care le va emite vor constitui o bază temeinică a
procesului de caracterizare a elevilor.

Dimensiunea relaţionare – se referă la două aspecte cheie, respectiv colaborarea şi comunicarea la mai
multe niveluri: dintre cadrele didactice, dintre cadrele didactice şi părinţi, dintre cadrele didactice şi
copii;

Educatoarea reprezintă persoana ale cărei opinii, decizii, cunoştinţe sunt tratate ca fiind tabu, ce
spune doamna neputând fi contestat de nimeni. Desigur, asta se întâmplă doar în situaţia unei
comunicări normale şi a unei relaţii bune educator-educat.

Mediul familial influenţează în mare măsură, pozitiv sau negativ, dezvoltarea fizică şi
intelectuală a copilului, în funcţie de caracteristicile sale: familie armonioasă, cu nivel cultural
ridicat sau dimpotrivă, cu probleme în cuplul parental (certuri, divorţ, maltratarea copiilor etc.).
De regulă, familia se plasează undeva între pozitiv şi negativ, influenţele putând fi şi de un fel şi
de altul. Copilul este receptiv la atitudinile, comportamentele, limbajul, relaţiile părinţilor sau la
relaţiile dintre părinţi şi copii.

Colegii de grădiniţă acţionează ca factor de socializare a copilului. Mulţi preşcolari îşi dezvoltă
capacitatea de comunicare în contact cu cei de aceeaşi vârstă.

S-ar putea să vă placă și