Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Scolarii nu pricep rostul darurilor si raman cu ochii holbati unii la altii, pana ce parintele
hotaraste ca in urma, procitaniei, de sambata, de fiecare gresala sa-i arda scolarului
cate un sfant Nicolai. Prima care a mancat papara a fost chiar Smarandita care a bufnit
in ras cand parintele isi facea cunoscuta hotararea.
Copiii s-au speriat de "Calul Balan" si de "Sfantul Nicolai" incat au ramas inlemniti, dar
parintele a stiut sa-i imblanzeasca, impartindu-le pitaci si colaci din biserica si "treaba
mergea struna".
Scolarii fac progrese vizibile sub indrumarea lui badita Vasile, dar, in lipsa preotului si a
dascalului, gasesc un mijloc original de distractie: vaneaza muste si bondari cu
ceasloavele. Consecinta unei astfel de fapte este, in mod firesc, pedepsirea copiilor prin
"mangaierea" cu sfantul ierarh Nicolai.
Sub aspectul constructiei naratiunii se observa ca relatarea intamplarilor se face la
persoana Ide unul dintre personaje, Nica a lui Stefan a Petrei, care povesteste fapte la
care a participat direct sau a fost martot.
Aceasta tehnica narativa este specifica intregii opere Amintirii din copilarie, dar ea se
intalneste si in alte opere literare.
Partea 3 : Rezumat
Autorul face o prezentare a satelor din preajma Humuleştilor, dintre care „satele Boiştea
şi Ghindăuanii, care înjugă numai boi ungureşti la carăle lor; unde plugurile rămân
singurele pe brazdă în ţarină, cu săptămânile, prisăcile fără prisăcar, holdele fără jitar, şi
nime nu se atinge de ele; iar oamenii din aceste sate nu ştiu ce‐i judecata.”. Şi a
locurilor istorice de lângă Humuleşti, printre ele Cetatea Neamţului, „îngrădită cu pustiu,
acoperită cu fulger”, sau mănăstirile bucovinene, către care trecând au străbătut
Humuleştiul „Câţi domni şi mitropoliţi s‐au rânduit la scaunul Moldovei”.
Din tot ce se învăţa la şcoală, cel mai dificil li se părea studiul gramaticii, ale cărei reguli
trebuiau învăţate pe de rost, încât „Unia dondăneau ca nebunii, pănă‐i apuca ameţeală;
alţii o duceau numai într‐un muget, cetind pănă le perea vederea; la unia le umblau
buzele parcă erau cuprinşi de pedepsie”. Iar Trăsnea învaţă „iată cum: «Ce este
gramatica română, este... ce este, este... este arata... nu arata, artea... artea... ce...
ce... ce ne învaţă... învaţă...»”.
„Aproape de Crăciun, Pavel făcu o pereche de ciubote de iuft” lui Mogorogea. La un joc,
pentru că Mogorogea, „fudulindu‐se cu ciubotele cele nouă, juca numai lângă fata
vornicului”, Zaharia hotărăşte să‐i distrugă ciubotele. Văzându‐şi peste câteva zile
încălţămintea ruptă, Mogorogea îl acuză pe Pavel. Între ei se iscă o ceartă şi Nică şi
Zaharia reuşesc cu greu să‐i despartă.
Tatăl lui Mogorogea îi aduce acestuia „trei purcei grijiţi gata.”; colegii flăcăului îi propun
să frigă un purcel, dar sunt refuzaţi. Ca să se răzbune, ei îi taie, pe când dormea,
cusătura de la mânecă „în dreptul unei talpe” şi îi pun chibrituri aprinse. Trezit din somn
de durere, Mogorogea îl crede vinovat pe Pavel şi îi pune un cărbune încins pe piept.
Pavel, care dormea dus, se trezeşte cu „răcnit”, iar „odată cu răcnitul” izbeşte cu
picioarele în sobă şi o dărâmă. Între Pavel şi Ioan „se încinge o bătaie crâncenă”, la
care se adună vecinii să‐i despartă. În agitaţia generală dispar cei trei purcei.
După cele întâmplate, grupul se mută la altă gazdă, împreună cu moş Bodrângă, după
care se află despre desfiinţarea şcolii şi transferarea celor mai tineri la Socola.
Partea 4 : Rezumat
Este reamintită opoziţia lui Nică faţă de plecarea, la dorinţa mamei, către Socola: „Cum
nu se dă ursul din bârlog, ţăranul de la munte, strămutat la câmp, şi pruncul, dezlipit de
la sânul mamei sale, aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti”. Căci Iaşul, unde se află
seminarul de la Socola, este prea departe, pentru a reveni „la clăci în Humuleşti, pe
unde ştiam noi, ţinând‐o tot o fugă, ca telegarii.”. În disperare, băiatul se gândeşte să
Intrând în Iaşi, trecătorii îl ironizează pe căruţaş („– Moşule, ie sama de ţine bine
telegarii ceia, să nu ieie vânt; că Iaşul ista‐i mare şi, Doamne fereşte, să nu faci vro
primejdie!...”), după care călătorii ajung la destinaţie, alături de „o mulţime de dăscălime
adunată de pe la catiheţi, din toate judeţele Moldovei: unia mai tineri, iar cei mai mulţi cu
nişte târsoage de barbe cât badanalele de mari, şezând pe iarbă, împreună cu părinţii
lor, şi preuţi şi mireni, şi mărturisindu‐şi unul altuia păcatele!”.