Lucian Blaga

Autorul ne spune ca a fost cel de-al 9-lea copil al familiei Blaga, iar nasterea sa avea sa umple
un gol in sufletul parintilor dupa moartea Leliei care murise in chinuri groaznice dupa ce suferise
arsuri in urma contactului cu apa clocotita. Anii copilariei sunt prezentati intr-o atmosfera tipic rurala,
insa copilul manifesta preocupari ce depasesc nivelul specific taramului de basm. Intr-una din zile,
jucandu-se cu unul din baietii din sat, a avut impresia ca poate sa atraga dupa el deplasarea norului,
iar celalat copil remarcase si el ca poate si el sa deplaseze norii odata cu el, ceea ce implica o
deplasare a cerului in constiinta celor doi copii. Copilul Lucian Blaga a propus ca fiecare sa o ia intr-o
alta directie si in acest fel orientandu-se in directii opuse, astfel, cerul care ii urmeaza se va se despica
si vor putea vedea ce se ascunde acolo.

Altadata, Lucian Blaga auzise de la tatal sau ca urmele lasate pe plante nu reprezinta altceva
decat scuipatul cucilor. Tatal lui Lucian Blaga ii spusese ca prezenta acestei pasari ar putea sa aiba
efecte nedorite si cand se intampla ca un cuc sa scuipe dupa copil daca il nimereste acel copil nu mai
creste.

Aflat la vie impreuna cu tatal sau, in perioada pranzului tatal obosit s-a odihnit putin, timp in
care baiatul a auzit cantecul cucului si fiind cuprins de spaima deoarece se auzea cucul chiar deasupra
lui. L-a trezit pe tatal sau explicandu-i ce se intampla. A fost un prilej de amuzament pentru parintele
care ii explica acum copilului ca este doar o simpla poveste si nu trebuie sa creada in asemenea
povesti.

Cu multa caldura isi aminteste de satul natal, de casa parinteasca "O cladire veche destul de
masiva" lasata mostenire de bunicul lui, Simion Blaga, care fusese preot in acest sat. Notele de lirism
se degaja din preferinta pentru amanuntele oferite in legatura cu aceasta casa si imprejurimile ei. El
recurge in acest sens la tehnica detaliului semnificativ. Multe dintre momentele evocate par
desprinse din Amintirile din Copilarie de Ion Creanga. La fel ca pentru autorul humulestean, si pentru
Lucian Blaga copilaria este asemenea taramului din basme si evident "activitatea de baza" o
constituia jocul, in stransa legatura cu elementele din natura "Timpul mi-l iroseam in joaca aproape
neintrerupta. Cugetul nostru isi invata imperativele de la pasari si flori, astfel ca datoria noastra era
numai aceea de a creste"

Dar a venit vremea sa mearga la scoala si isi aminteste cu exactitate perioada in care a
inceput scoala "la 1 septembrie 1902 eram la Sebes, inscris in clasa intai primara la Scoala Germana".
A fost condus in clasa de doi frati mai mari, Liciniu si Longin, iar cel din urma, dupa ce copiii erau
asezati in banci a venit sa verifice unde a fost asezat Lucian Blaga. Longin a luat decizia sa il mute pe
fratele sau in locul unui baiat aflat in fata lui, fara a tine cont ca ocuparea locurilor se facea in functie
de meritele elevului, ceea ce inseamna ca schimbarile puteau sa se faca foarte des. Dupa intrarea la
ore a batranului dascal acesta a fost informat de catre elevul ce fusese mutat fortat ca nu este locul
pe care trebuie sa il ocupe, indicand si vinovatul. Astfel Lucian Blaga a ajuns sa ocupe ultimul loc din
clasa. Intamplarea aparent neinsemnata avea sa-l influenteze atat de mult incat a luat hotararea sa
invete foarte mult si sa ajunga in primele banci "Si am inteles un lucru. Am inteles ca acum incepea
scoala adevarata". A fructificat avantajul pe care il aveau romanii (nefiind vorbitor de limba germana)
sa nu fie obligati sa vorbeasca. Lui Lucian Blaga nu i se pareau deloc dificle nici "Scrierea literelor
gotice ce semana cu degtele mele mic si subtiri, nici aritmetica, imi aparea ca un tinut, de care nu
eram strain si pentru a carui deplina nu are in stapanire trebuia sa insusec doar o seama de expresii".
Doar in 3 saptamani a reusit sa ajunga primul in clasa si pe totul parcursul intregului an scolar nimeni
nu l-a clintit de acolo. In timpul saptamanii putea sa isi intalneasca si parintii care se duceau la targ in
fiecare zi de joi. Era prilejul si sa primeasca banii de buzunar (2 creitari), insa cand tatal sau a aflat ca
este primul i-a dat, pentru a-l incuraja, 5 creitari.

Il cuprindea insa de multe ori dorul de casa "Aveam doua umbre, o umbra de zi si o umbra de
noaptea. Umbra de zi era a soarelui, umbra de noaptea era a dorului, ma chinuia dorul de casa!".
Astfel ca, sambata dupa-amiaza se ducea deseori in sat, distanta fiind doar de 4km "Ma furisam in
taina spre vatra parinteasca si nu pe drumul catre, ci de-a lungul raului, caci directiunea scolii a pus
sub interdictie aceste vizite inoportune ce ne scoteau dintre carti". Lucian Blaga facea acest gest in
fiecare saptamana si de fiecare data despartirea duminica seara era, cum spune el, sfasietoare.

Lucian Blaga manifesta un respect deosebit fata de tatal sau, iar una dintre dovezi o poate
constitui caracterizarea, chiar daca intr-o forma laconica, accentul cazand pe trasaturile morale. "[...]
tata era de-o exuberanta si de-o volubilitate deosebit de simpatica, atunci cand se nimerea sa se
simta in largul sau, intre prieteni ce-i aratau intelegere. Autorul semnaleaza si starea de sanatate a
tatalui sau, motiv pentru care au luat decizia in vacanta mare din vara anului 1903 sa porneasca spre
zona de munte unde parintii lui nu mai fusesera. Descrie locurile prin care au trecut amintind de
Sebes pentru a ajunge la Sascior, un sat in care oamenii se indeletniceau cu olaritul dar care ieseau in
evidenta sub aspect fizic prin trasaturi aparte [...] un targusor situat chiar sub poale de munte si cu
uliti pline de gusati"

Drumul a continuat spre Capalna, localitate mentionata si in piesa de teatru Arca lui Noe,
este un sat, cum spune autorul "adunat ca intr-o caldare". Copilul este fascinat de frumusetea
locurilor, de peisajul in care se incadreaza stancile, iar atentia ii este atrasa de o formatiune geologica
despre care tata ii spune ca se numeste "Masa Jidovului" "Era un picior de stanca, inalt de sute de
metri, purtand in varf o lespede enorma, orizontala, anasamblul semanand cu o masa gigantica",
universul montan reprezinta pentru copil un univers fabulos, motiv pentru care muntele este surprins
intr-o aura mitica. "Toate impreuna alcatuia impreuna mare intalnire Muntele. Acesta era asadar
Muntele, despre auzisem atatea.". Muntele este totodata invaluit in mister vrajit pentru copilul ce il
admira curios pentru tot ceea ce este in jurul sau. Dincolo de coordonata spatiala muntele era si o
poarta care permitea trecerea intr-un alt timp: un timp mitic, auroral. Odata ce au iesit din zona de
munte au revenit pe coordonata vremelniciei, a efemeritatii. Prezenta in imparatia muntilor l-a
inspirat in creearea poeziei "Muntele vrajit". Depasind spatiul romanesc am putea face o translatare
intr-o alta zona pentru a ne aminti prin interogatia "Dar muntii unde-s?" de Epopeea lui Ghilgames. In
afara de imprejurimile surprinzatoare copilul este incantat de prezenta pastorilor pe care ii asculta cu
luare aminte urmarind cu aceeasi atentie activitatile de baza ale acestora, evident participand cu
insufletire, cum ar spune Creanga, si la masa oferita de generosii pastori.

Folosind procedeul alternantei, Lucian Blaga ofera informatii despre anii de scoala petrecuti
in Brasov. Autorul avand 11 ani atunci impreuna cu fratele sau in varsta de 15 ani, trebuia sa mearga
la Brasov la liceul Saguna. Nu calatorise pana atunci cu trenul, de aceea pentru el era o adevarata
provocare, de aceea calatoria pe care urma sa o faca toata noapte. Toti elevii care se aflau in acel
tren au fost nevoiti sa se dea jos din tren de mai multe ori in diferite gari pentru a urca in alte
vagoane iar acest supliciu avea sa ii insoteasca pe tot parcursul calatoriei cu tot cu bagajele pe care le
aveau care erau destul de grele pentru varsta lor.

Odata ajunsi in Brasov, Lucian Blaga si fratele sau Liciniu, au mers pentru inceput in cartierul
in care fratele lor, Liviu ce se casatorise in vara aceea isi gasise o casuta in zona denumita "Ciocrac".
Frant de oboseala, Lucian Blaga a adormit pana la pranz si cand s-a trezit s-a simtit surprins de
nostalgia dupa locurile natale si de dorul pentru parinti "Ma napadea o jale de neiduplecat pe la
inima pe la tample, prin ochi, si se alegea nod in gat. Ma vedeam parasit. N-am sa mai vad pe Mama
si Tata un an intreg! Ce leac voi gasi acestui gol?". Baiatul era napadit de plans si refuza sa raspunda
intrebarilor pus de cei din jur insa a inceput sa treaca peste aceasta stare odata ce, dupa pranz, a iesit
cu Liciniu in oras, pentru a-si cumpara "chipiile de studenti". Retine ca si-a cumparat chipiu in stil
frantuzesc, iar al lui Liciniu avea panglica albastra. Avea sa fie prima victorie impotriva momentelor
nostalgice. Unul dintre profesorii pe care ii retine este "dascalul de latina N.S." ce ii se parea atipic
conditiei de profesor. Desi profesorul nu isi propunea niciodata si prefera sa foloseasca in adresare
numerele de inscriere ale elevilor, totusi a retinut numele lui Lucian Blaga si numai dupa 2-3
spatamani de cursuri a castigat simpatia dascalului pentru raspunsurile date. In pofida faptului ca
fratele sau, Liviu si unchiul Iosif predau la scoli aflate in aceeasi cladire, totusi relatiile dintre profesori
nu erau acelea de amicitie, de ajutorare, iar profesorul sau de latina nici macar nu se saluta cu fratele
sau unchiul sau. Aprecierile erau exclusiv consecinta efortului de a invata manifestat de lucian Blaga.

Intr-o zi profesorul a intrat foarte furios in clasa si a rostit cu voce rasunatoare numele: Blaga.
Baiatul s-a ridicat speriat dar in scurt timp avea sa afle ca din acel moment ii ramane misiunea sa ii
examineze pe elevi si sa treaca notele intr-un carnetel.

Spre marea surpriza a celor trei frati (Lucian, Liciniu, Liviu) au primit vizita celor doi parinti
veniti sa faca o vizita gazdei la care erau cazati cei doi liceeni.

Familia la care a fost gazudit Lucian Blaga nu a lasat o impresie prea placuta baiatului din
cauza temperamentului violent al macelarului pus parca mereu pe sfada ceea ce aducea suplicii
familiei sale. Copiii aflati in gazda isi intalneau sa-l vada cat mai rar cu putinta. Avand nevoie de bani,
Lucian Blaga l-a ajutat pe unul din colegii din vechiul regat dandu-i acestuia meditatii. Era preocupat
cel mai mult de geografie trecand apoi la astronomia care ii aducea sentimentul "Unei cresteri
personale ai unei treziri." Ii ajuta pe foarte multi colegi din scoala chiar din clasele mai mari carora le
facea nu odata hartile primite ca tema pentru acasa si fiind ca erau reusite erau felicitati de catre
profesorul lor fara sa stie ca hartile fusesera desenate de altcineva.

In primavara anului 1903, de Florii, a plecat la Lancram, pentru a-si petrece vacanta acasa. A
aflat ca tatal sau este bolnav si ca a fost nevoit sa se trateze la un sanator din muntii Boemiei.
Tratamentul nu l-a ajutat prea mult, starea lui s-a inrautatit, iar familia a crezut de cuviinta sa-si
petreaca in jurul Sebesului pentru a se putea bucura de aerul curat de acolo. Acasa ramasesera
Lucian, Lionel si Liciniu. Au fost anuntati insa ca tatal lor murise, iar Lucian Blaga punea moartea
tatalui sau pe seama tradarii Muntelui. In asemenea circumstante, Mama s-a vazut nevoita sa vanda
casa si pamantul din Lancram pentru a se muta la Sebes.

Lucian Blaga a avut ocazia cat timp s-a aflat in Brasov sa-l cunoasca pe Aurel Vlaicu "Tanarul
Aurel Vlaicu, o aparitie oachesa, zvelta, tinea in mana un mic aparat, cu aripi albe, ca o jucarie"

In anul 1911, Lucian Blaga avea sa plece in excursia la care nu ar fi visat vreodata tinand
veniturile familiei. O ruda mai indepartata de a sa, Iosif Blaga, profesor din Brasov, organiza excursii
in Italia. O asemenea calatorie era pregatita timp de 7 ani, iar copiii erau familiarizati cu locuri pe care
le vizitau prin orele de istorie, de literatura si pe parcursul celor 7 ani adunau suma necesara. Vazand
tristetea pe fata lui Lucian Blaga si-a dat seama ca motivul il putea reprezenta excursia din Italia la
care participau de data aceasta si sotia profesorului impreuna cu fiica lor Marioara, colega de clasa cu
Lucian Blaga, amandoi facandu-si temele impreuna in ultima perioada. Mai erau vreo 10 zile oana la
plecarea in excursie, cand unchiul Iosif i-a sugerat sa adreseze o solicitare pentru cele 120 de coroane
de care avea nevoie bancii "Sebeseana", cu atat mai mult cu cat tatal lui Lucian Blaga il cunoscuse pe
doctorul Elekes. Astfel, Lucian Blaga putea sa participe la aceasta excursie inceputa in luna aprilie cu
plecarea din Brasov spre Predeal. Au oprit apoi in Bucuresti unde au vizitat academia si a avut ocazia
sa rascoleasca manuscrisele lui Eminesscu. Apoi au luat trenul spre Constanta si s-au imbarcat pe un
vapor care i-a dus spre Constantinopol. Au avut la dispozitie cateva ore sa viziteze capitala Imperiului
Otoman, iar ceea ce a vazut Lucian Blaga a fost o cladire impresionanta numita Adria Sofia (Sf.
Intelepciune) despre care a scris mai tarziu un articol in revista "Gandirea". Au petrecut doua zile la
Atena. A fost fascinat de constructiile intalnite aici, si de mitologia lor. Urmatoarea oprire a fost la
Napoli, unde trebuia sa viziteze cat mai multe muzee.

Dupa vizita de la Pompei s-au intors in timpul serii cu trenul la Napoli, unde urma sa mearga
la opera fiindca se reprezenta Tosca. Dupa ce au vizitat ceea ce isi propusesera, profesorul le-a dat
voie sa se bucure de o zi libera in care sa se plimbe pe unde doresc ei. Lucian Blaga a intrat intr-o
librarie si neavand suma necesara pentru a-si cumpara o carte s-a multumit cu o revista in care erau
cuprinse note din filozofia lui Bergson. Li s-a povestit apoi despre Columna lui Traian, langa care
fusese gasit "odihnindu-se in cojocul sau, ca sun un brad carpatic, Badea Cartan, ciobanul care a venit
pe jos din Tara Fagarasului, pana aci, calauzit de nostalgii milenare". La Roma au stat vreo 10 zile,
astfel ca au avut ocazia sa viziteze mai multe edificii. Cateva zile au fost consacrate vizitarii
Vaticanului si a urmat Via Apia care "cu chiparosii melancolici ne-a comunicat sentimentul marii
istorii". Au stat cateva zile in Florenta, o zi au ramas in Venetia, pentru ca apoi sa se intoarca in tara,
Lucian Blaga tinand sa le povesteasca tot ceea ce vazuse fratelui sau, Liviu, si sotiei acestuia.

Un alt moment important relatat este acela al examenului de Bacalaureat sustinut in iunie
1914. Dupa finalizarea examenului s-a intors acasa unde a avut parte de o surpriza: mai multi tinerii
entuziasti luasera initiativa infiintari unei trupe de teatru romanesc transilvanean. Intors acasa s-a
dedicat scrisului si in acest sens isi facea notite legate de studiul teoriei cunoasterii. Alterneaza astfel
scrisul cu activitatile culturale.

In vara anului 1916 era prezent in Viena unde il insotea pe fratele sau care trebuia sa se
prezinte in fata unei comisii medicale si sa se hotarasca daca este cazul sau nu sa fie prelungita
scutirea de "slujba ostaseasca". S-au plimbat mai multe zile la rand. A ajuns si la biblioteca
universitatii unde a intalnit un fost coleg de liceu.

Urmarind cronologia evenimentelor, Lucian Blaga isi aduce aminte cu placere de intrarea la
universitate, iar aici are ocazia sa o cunoasca pe Cornelia Breticeanu care ii va deveni mai tarziu sotie.

Studiile sale au continuat la Viena unde isi pregateste de altfel teza de doctorat.

In aceasta lucrare cu un caracter autobiografic tine sa prezinte articolul semnat de Nicolae

Iorga aparut in neamul romanesc, Nicolae Iorga bucurandu-se de prestigiu, iar la cursurile sale, salile
deveneau neincapatoare.