Operă literară-cultă(scrisă),în versuri ,lirică-pastel

Operă literară –populară(orală),în versuri ,lirică–doina

Pastelul –Iarna de Vasile Alecsandri

După Dicționarul de termeni literari ,liricul ,,desemnează totalitatea
operelor literare care se constituie pe baza categoriei estetice de liric ,categorie
prin care eul creator își exprimă în opera de artă în chip nemijlocit reacția față
de fenomele lumii exterioare și față de propriile metamorfoze interioare,, .
În același dicționar se menționează ,,dacă poezia lirică este prin excelență
o poezie a eului,în ea trebuie să domine eul poetic ,, ,de asemenea ,,trăirile
exprimate de lirică sunt de o infinită diversitate ca și reacțiile omenești,ele se
pot grupa în câteva mari categorii tematice:
-cele care exprimă pure stări ale eului interior,indiferent de cauza care le-a
produs (de la bucurie la suferință);
-cele care exprimă relațiile eului cu ceilalți oameni (singurătate, dragoste,
prietenie);
-cele axate pe relația dintre eu și lume (natura,creație,religie).
Poezia este o creație literară atractivă pentru copii,datorită unor
particularități ale acestor creații de care ei se simt atrași ,fără a avea
posibilitatea să și le explice cum ar fi ritmul,rima ,sonoritatea unor combinații
de cuvinte,tablouri din natură atractive.Elevii pot să înțeleagă și să simtă ce
transmit acestea ;imaginile frumoase pe care copii pot să le înțeleagă cu
ajutorul profesorilor au două virtuți ,una formativă (deoarece acestea
contribuie la formarea unei exprimări frumoase,îngrijite la elevi) și una
educativă(care aduce o contribuție însemnată la formarea omului care
apreciază frumosul și este sensibil la el).Elevii ajung mai târziu capabili să
aprecieze frumosul ,să-l caute,să se bucure de el,deci ajung oameni sensibili,
care nu pot avea decât un comportament civilizat.
Imaginile auditive și vizuale ,muzicalitatea versurilor,armonia cuvintelor
impresionează copii ,dacă profesorul știe să le pună în valoare.
Poezia pentru copii poate fi grupată în diferite forme;important este să
respectăm gradul de accesibilitate pentru copiii cărora ne adresăm.
Una dintre aceste grupe poate fi POEZIA DESPRE NATURĂ.
Poezia ,, Iarna ,, face parte din ciclul ,, Pasteluri ,, parte a liricii lui Vasile
Alecsandri. Această poezie conturează priveliști surprinse de sensibilitatea
poetului ,impresionând prin dragostea față de natură.
Poetul ,deși avea o fire solară,care prefera primăvara și vara,a închinat și
iernii un număr apreciabil de poezii,iarnă înfățișată sub diferite aspecte :
instalarea anotimpului alb ,cu ninsori abundente,cu frigul aspru,cu zile
însorite ,înveselite de imaginea săniilor până la apariția primelor semne ale
primăverii.
Pastelul ,, Iarna,,conturează un tablou alb,registrul vizual este predominant
în conturarea peisajului de iarnă.
În prima stofă se fixează dimensiunea spațială,care se întinde din văzduh
până pe pământul țării ,sugerat de ,,ai țării umeri dalbi,,. Iarna apare
personificată într-un personaj fantastic ,înspăimântător ,,cumplita iarnă,, ,
care cerne norii de zăpadă trimițând ,, lungi troiene călătoare,,. Imaginea
fulgilor de zăpadă este realizată cu ajutorul unei comparații ,,Fulgii zbor,plutesc
în aer ca un roi de fluturi albi ,,. Poetul surprinde că această plutire grațioasă,se
asociază cu atingerea lor înghețată care provoacă fiori.Personificarea țării într-o
frumoasă femeie cu ,, umeri albi,, este subliniată de tresărirea înfiorată
provocată de răceala fulgilor de nea ,,fiori de gheță,,.
Poetul insistă,în cea de-a doua stofă,asupra abundenței zăpezii ,căzând
continuu,gata să îngroape totul ,,Ziua ninge,noaptera ninge,dimineața ninge
iară!,,.Acest lucru sugerează uimirea și spaima resimțite la instalarea
dominatoare a iernii ,care o să înghită totul,ca la sfârșitul lumii.Frumoasa țară
se îmbracă într-o zale argintie,gata parcă de război.Comparația ,,ca un vis de
tinerețe printre anii trecători,, accentueză atmosfera de ușoară tristețe
determinată de perspectiva trecerii iremediabile a timpului.
Stofa a treia conturează peisajul terestru pustiu și îngropat sub albul
zăpezii.Linia orizontului se pierde în imensitatea albă ,,Tot e alb pe câmp,pe
dealuri,împregiur,în depărtare,,. Plopii se pierd în zare ca umbre ale vieții
dispărute ,,ca fantasme albe,,.Pe întinderea pustie lipsită de orice semne ale
vieții , de unde s-au șters urmele și drumul , se văd ,,satele pierdute sub clăbuci
albii de fum,,.Totul se pierde în albul rece al omătului care stârnește neliniște și
teamă.Doar fumul alb ne poartă cu gândul la căldura din vetre,singurul semn
de viață care se păstrează în pustiul de zăpadă.Culoarea dominantă a tabloului
este dată de culoarea alb,prin repetarea lui,dar și prin cuvintele zăpadă,
troienele, fulgii, gheață, ninge, ,,Tot e alb pe câmp,pe dealuri,împregiur,în
depărtare,/ Ca fantasme albe plopii înșirați se pierd în zare,,.
Ultima stofă aduce o schimbare în peisajul de iarnă.Ninsoarea
încetează ,norii se risipesc,soarele apare alungând sentimentul de spaimă care
pusese stăpânire pe sufletul poetului.Lumina puternică a soarelui,atât de
îndelung așteptată ,,doritul soare ,, , ,,strălucește și dismiardă oceanul de
ninsoare,, .Metafora ,,oceanul de ninsoare,, aduce sugestia imensității albe,iar
verbul ,,dismiardă,, completează printr-o mișcare plină de căldură umană
sentimentul de duioșie,ca după o lungă despărțire.Tabloul de iarnă până atunci
neclintit,tăcut,lipsit parcă de viață ,se însuflețește la apariția saniei care trece
peste văi și a sunetului vesel de zurgălăi.Sentimentul de bucurie ,de optimism al
vieții ,triumfă în finalul poeziei,risipind spaima.
Poezia ,, Iarna,, rămâne unul dintre cele mai fine pasteluri ale ,,bardului
de la Mircești ,, realizând un tablou de iarnă în tonuri delicate. În plan
vizual ,tabloul amplu impresionează prin tonurile alb-argintii,prin orizonturile
largi ,în care formele se pierd,sub zăpada abundentă,într-o lumină palidă a unui
soare stins ,abia zărit dintre nori.Poetul surprinde câteva detalii specifice ale
peisajului:câmp,dealuri,plopi,sat,cer înnorat,soare,întindere pustie.Satele
ascunse și ele de zăpadă se ghicesc după fumul alb ,,clăbuci albii de fum ,, .
Poezia se încheie într-o tonalitate amplă ,optimistă,alunecarea saniei
însoțită de clinchetele de clopoței risipind nemișcarea și tăcerea iernii.
Termenul ,, pastel ,, preluat din artele plastice ,desemnează un tablou
realizat în tușe palide ,delicate,abia creionate.Accentul cade pe imaginile
vizuale statice.
Bibliografie :
Dicționar de termeni literari (1996),Editura Academiei ,București
Artur Gorovei Literatura populară,București,Ed.Minerva 1985

Realizat de Jitaru ( Sava ) Iulia ,

Conversie PIPP,anul I,grupa A
 Doina este o specie a literaturii populare aparținând genului liric ,o
poezie prin care autorul își exprimă sentimentele(în mod direct) și convingerile
față de unele împrejurări ale vieții față de timp,natură și față de sine
însuși.Poate fi cântată(sau recitată cu acompaniament muzical),dar are un
caracter intim,personal,fiind o expresie a sentimentelor umane.
Poezia ,,Doină,, exprimă sentimentele creatorului anonim,în toate
momentele decisive ale vieții.Versurile ei îi mângâie sufletul și îi alină tristețea
în clipele de restriște și vibrează de bucurie în clipele de fericire.Doina este
inseparabilă de viața românului.
Repetiția de la începutul poeziei,asociată cu un epitet expresiv reprezintă o
formulă de adresare plină de afectivitate:,,Doină,doină ,cântec dulce,, . Versul
ei vrăjit îl încântă și îl ține în loc în loc : ,,Când te-aud ,nu m-aș mai
duce !,, ; ,,Când răsuni,eu stau în loc,, .
Expresivitatea doinei impresionează adânc prin atributele ei unice,vitalitate
și pasiune ,, viers de foc,, . Rotația anotimpurilor este transpusă în versul ei
sensibil,bucuria la venirea primăverii o dată cu renașterea naturii sau tristețea
la sosirea iernii : ,, Bate vânt de primăvară,/Eu cânt doina pe afară,/De mă-ngân
cu florile/Și privighetorile,, .Ritmurile eterne ale naturii apar în cântecul
doinei,în șoaptele florilor sau în versul melodios al privighetorilor ,care cântă
bucuria de viață și optimismul.O dată cu venirea iernii aspre ,
viscoloase,românul își mângâie zilele cu cântecul doinei,pe care îl cântă trist
lângă vatră: ,, Vine iarna viscoloasă/Eu cânt doina-nchis în casă, /De-mi mai
mângâi zilele,/ Zilele și nopțile.
Spațiul exterior ostil ,bântuit de viscol,îl face pe țăran să se retragă în
casă,într-un spațiu închis,pe care îl simte la fel de constrângător.Melodia doinei
îi mai alină tristețea și dorul după spațiile deschise ,în care se simte liber și
fericit.
La venire primăverii ,simțind renaștere naturii,românul își simte sufletul
tresărind la cântecul tumultos al doinei haiducești .,, Frunza-n codru cât
învie ,/Doină cânt de voinicie,, . Doina își schimbă tonalitatea și în funcție de
ecourile comunicării om –natură, omul simțind adânc viața naturii : ,,Cade
frunza gios ,în vale,/Eu cânt doina cea cu jale,, .
Mai presus de această legătură a omului cu natura pe care o simțim
transpusă în cântec, doina reprezintă însuși sufletul românesc.Acest cântec
izvorât din adâncul ființei sale îi dă tăria de a rezista,de a trece peste necazuri și
suferințe și totodată îi redă încrederea în viață în clipele de restriște.Suspinul
doinei și șoapta acestuia redau în nuanțe infinite sensibilitatea
românului ,însăși rațiunea lui de a trăi ,înfruntând cu bărbăție soarta potrivnică:
,, doină zic,doină suspin,/Tot cu doina mă mai țin./Doină cânt ,doină șoptesc
,/Tot cu doina viețuiesc ,, .
Într-o formă simplă și armonioasă,plină de sensibilitate ,poetul anonim
surprinde relația indisolubilă dintre cântecul doinei și sufletul însetat de frumos
al românului.
Epitetele sugerează însușirile inconfundabile ale doinei : muzicalitatea
(,,cântec dulce,,) și pasiunea răscolitoare (,,viers de foc,,)care izvorăsc din
versurile ei.Poetul surprinde totodată tematica bogată a doinei, ,,doina de
voinicie,, ,transmițând spiritul justițiar al românului ,frate cu codrul,sau ,,doina
de jale,, oglindind ,printre altele și tristețea poporului la moartea naturii.
Repetițiile au rolul de a amplifica varietatea sentimentelor .Cuvântul ,,doină,,
,accentuat de multe ori prin inversiune,scoate în evidență importanța acestei
specii în viața românului.De asemeni ,repetițiile amplifică ideea de timp
îndelungat de când doina a apărut în viața poporului : ,, De –mi mai mângâi
zilele,/Zilele și nopțile,, .
Comuniunea om-natură oglindită în rotația anotimpurilor este sugerată tot
prin repetiția :,, Frunza-n codru cât învie,, este asociată cu cântecul doinei ,așa
cum căderea frunzelor stârnește tristețea : ,,Cade frunza gios,în vale,, .
Enumerațiile scot în evidență elementele esențiale ale naturii primăvăratice
oglindite în cântecul doinei : ,,De mă-ngân cu florile /Și privightorile,, sau relația
,, Doina zic,doina suspin,/Tot cu doina mă mai țin./Doina cânt,doina
șoptesc,/Tot cu doina viețuiesc,, .Doina reprezintă elixirul tinereții fără
bătrânețe,este mijlocul prin care românul a trăit și a supraviețuit tuturor
vitregiilor istoriei,sorbind din această apă vie.
Personificările subliniază însușirile omenești ale naturii (,, frunza-n codru cât
învie,, , ,,mă-ngân cu florile,, )pe care doina le transpune ca-ntr-o oglindă
fermecată.
Utilizarea prezentului indicativ aduce cântecul doinei mai aproape de
sufletul românului și al cititorului.Timpul prezent este același cu prezentul
etern al doinei,iar veșnicia este asociată cu continuitatea românilor pe aceste
meleaguri.Asocierea prezentului cu persoana I singular conturează într-un mod
expresiv sufletul românului ,sensibil la cântecul doinei și la miracolul
naturii ,plin de pasiune,de speranță și de bucuria de a trăi.

Bibliografie :
Dicționar de termeni literari (1996),Editura Academiei ,București
Artur Gorovei ,Literatura populară,București,Ed.Minerva 1985

Realizat de Jitaru ( Sava ) Iulia ,

Conversie PIPP,anul I,grupa A