Costache Alexia

XI A

Simbolismul

Poezia „Toamna” de Alexandru T. Stamatiad face parte din curentul

literar numit simbolism. Simbolismul are ca trăsătură principală
sugerarea unor stări sufletești nedefinite. Aceste trăsături sunt prezentate
prin raportarea la corespondența dintre diferite senzații. În poezia dată,
eul liric își compară sentimentele cu schimbările pe care le manifestă
natura în cadrul anotimpului toamna, apelând la senzații auditive,
vizuale și olfactive. În versurile „Flori uitate-n glastre, drumuri prăfuite/
Dangăte de clopt, stinse, răgușite,..”, se pot observa următoarele stări
prin care trece eul liric: monotonia, lipsa desperanță, tristețea și
singurătatea. Versurile „Cântece stridente, zări pustii, departe,/ Țipete
ascuțite, undevadeparte,..” ne arată că eul liric privește cu nostalgie
vremurile bune în care era fericit, acum acea fericire fiind ceva mult prea
îndepărtat. El numai posedă motivația și puterea de a reveni la aceste
stări pozitive, astfel le privește ca fiind ceva mult prea îndepărtat și greu
de atins. În versurile „Nopți fără de stele, vise sfărâmate,/ Picături de
sânge, frig, singurătate”, eul liric își descrie starea emoțională, viața lui
devenind atât de întunecată asemenea unui cer fără stele. O altă trăsătură
a simbolismului este muzicalitatea versurilor. În poezia dată, la finalul
fiecărei strofe apare versul „Toamna!”, astfel formându-se refrenul.
Repetarea acestui vers evidențiază asemănările între schimbările bruște
care au loc în natură în momentul trecerii de la vară la toamnă și între
sentimentele eului liric care este doborât de singurătate. Fericirea sa,
care poate fi asimilată cu vara, reprezintă ceva mult prea îndepărtat
pentru el, astfel rămâne în această stare de suferință.