Plumb

Publicată în anul 1916, poezia „Plumb” deschide volumul de debut al lui George
Bacovia, căruia îi împrumută și numele, scrierea fiind o artă poetică în care autorul își exprimă
viziunea sa despre lume insistând asupra menirii sale ca artist.
Simbolismul este curentul literar, apărut în a doua jumătate a secolului XIX în Franța, ca
reacție la romantism. Și-a creat o individualitate proprie atât prin folosirea simbolului, cât și
prin percepția sinestezică asupra universului. Mediul exterior influențează percepția trăirilor
interioare, aspect redat prin corespondență și sugestie, iar la rândul ei, muzicalitatea interioară
susține la nivel sonor ideile poetice.
Bacovia cultivă o poezie a excesului și asta la nivelul fiecărui text. Scopul lui Bacovia nu
este detalierea mesajului, ci repetiția paroxistică a unor idei. Artificialitatea stărilor este căutată
acum cu ardoare. Unele cuvinte sunt reluate obsesiv în contexte și ele repetate. Legea
fundamentală a acestei poezii este recurența, iar efectul ei ultim este uzura formelor aduse în
joc.
O primă trăsătură a curentului prezentă în opera bacoviană este utilizarea tehnicii
simbolului. Se poate remarca astfel imaginea centrală a plumbului, care din punct de vedere
chimic și fizic este un metal foarte greu ce izolează radiația, de culoare gri închis, sugerând o
stare de apăsare și de discomfort. Cromatica monotonă contribuie la reliefarea unui decor
sumbru, griul fiind un amestec de non-culori. Muzicalitatea exterioară este de cele mai multe ori
armonioasă, însă imaginile sonore care confer muzicalitatea interioară sunt dissonate, stridente.
O altă trăsătura a simbolismului prezentă este relația de simetrie și corespondență în care
este prezentat universul interior. Iubirea este cazută în somn „Dormea întors amorul meu de
plumn”, fiind într-o stare premergătoare morții, prin pozitia nefireasca în care se află. Cuvântul
„plumb” devine de această data sinonim cu pierdut, împietrit. Sentimentul cel mai profund,
iubirea, își anunță dispariția. Lirismul se interiorizează, aflându-se din ce în ce mai pregnant sub
semnul tragismului. Strigătul de chemare a amorului marchează durerea sfâșietoare, dar și
speranța unei posibile reveniri, dovadă verbul la conjunctiv din structura „am început să-l strig”.
Iubirea, care ar trebui să reprezinte un refugiu, nu oferă calea salvatoare, iar aripile sunt lipsite
de puterea înălțării, sugerând prăbușirea în gol „Si-i atârnau aripile de plumn”. Fenomenul
morții este ireversibil, fapt sugerat de o nouă percepție tactilă „Era frig…”, care implică obsesia
sfârșitului.
Cititorul receptează pozia ca pe o artă de a simți. Prin folosirea sugestiei se exprimă fidel
corespondența dintre elementele naturii și stările sufletești. Universul este perceput sinestezic:
vizual („funerar veștmânt” „flori de plumb”, „coroane de plumb”), tactil („era frig”, „era vânt”),
auditiv („scârțâiau”, „am început să-l strig”).
Element important de compoziție, titlul introduce și simbolul fundamental din lirica
bacoviană, semnificativ tocmai pentru faptul că simtetizează emblematic toată complexitatea
sufletească a eului liric symbolist. Plumbul este preferat pentru conotațiile sale coloristice sau
tactile. Simbol saturnian, acest metal se leagă de alchimie, ilustrând iluzia transformării unei
stări în alta, iluzia salvării, deznădejdea, greutatea absolută ce apasă sufletul, fiind emblema
căderii, a unui zbor în jos.
Laitmotivul poeziei este prezent încă din titlu. Plumbul este un simbol repetat de șase ori
în text, ceea ce conferă muzicalitate și exprimă corespondența dintre un element al naturii și
stările sufletești exprimate liric. În sens denotativ, plumbul este un element chimic, un metal
greu, de culoare cenușie. Sensul contativ derivă din cel propriu si sugereaza, in plan poetic,
apăsarea, monotonia.
În concluzie, prin atmosferă, muzicalitate, zugrăvirea stărilor sufletești de angoasă,
folosirea tehnicii simbolului și a corespondenței dintre planul interior și cel exterior, poezia
„Plumb” se încadrează în estetica simbolistă fiind o reprezentare a întregului univers bacovian.