PLUMB

George Bacovia este un poet simbolist al literaturii romane, apartinand

periaodei interbelice. Originalitatea sa consta in impunerea unui nou univers de
aspiratie: targul de provincie, intensitatea obsesiva cu care traieste spaima de
moarte si de dezintegrare a materiei.
Fiecare anotimp prezentat de autor este un rezultat al propriei sale imaginatii,
natura aducand cu sine semnale trecerii in nefiinta.
Toamna este anotimpul specific bacovian, dominat de o ploaie continua,
egala, monotona si ancorata in vesnicie. Infernul acvatic tinde sa invadeze intreg
universul. Semnele peisajului autumnal se identifica cu semnele mortii: cavou,
langa mort, era frig etc. Acest anotimp este obsesia mortii in toata esenta sa, cadrul
cel mai potrivit ei fiind sfarsitul de toamna.
Poezia Plumb a aparut in volumul omonim de debut in 1916 si este o arta
poetica in care se evidentiaza un ansamblu de trasaturi care compun viziunea
despre lume si viata a unui autor, despre menirea lui in univers, comunicata intr-un
limbaj literar particularizat de un lexic stilizat.
Titlul poeziei este un leitmotiv, pentru ca apare de 6 ori si denumeste un
metal. Este un symbol care exprima corespondenta dintre un element al naturii si
starile sufletesti exprimate poetic.
Plumbul este cel mai greu metal, un element chimic care sugereaza in plan
poetic apasarea sufleteasca, monotonie, spatiul inchis. Este un metal rece ce induce
ideea de moarte si de lipsa a afectivitatii; prin caderea de un sunet surd, fara ecou,
care semnifica strigatul de ajutor al eului liric. Plumbul este folosit si la sigilarea
sicriilor, ceea ce semnifica faptul ca eul liric este captiv intr-un spatiu inchis.
Structura: Cele 2 catrene ale poeziei sunt structurate pe doua planuri:
exterior/macrocosmic si interior/microcosmic. Cu un numar mic de elemente
lexicale, evidentiaza expresivitatea temei abordate excesiv, existent fara contur sau
consistent ape care este nevoit sa traiasca eul liric.
Cele 2 planuri ale poeziei se valideaza cu ajutorul principiului simbolist al
corespondentelor, astfel avem pentru planul realitatii exterioare: funerar vestmant,
era vant, scartaiau, era frig, aripile de plumb, care sunt in concordanta cu planul
realitatii interioare: stam singur, amorul meu, si-am inceput sa-l strig.
Repetarea obsesiva a cuvantului plumb de 6 ori in pozitii simetrice
accentueaza si o face vie, palpabila, aceasta stare de deprimare, de adormire a
sufletului.

Poetul se foloeste de valoarea stilistica a timpului imperfect care sugereaza o

actiune inceputa in trecut dar de durata, punand in evidenta persistenta starii
sufletesti din care nu mai poate scapa eul liric.
Punctele de suspensie fragmenteazz discursul liric si accentueaza trairile
poetice, sentimentul de asteptare a unui orizzont de timp mai bun.
Metafora cavou semnifica lumea linistita in care traieste poetul, in care nu
au loc evenimente fericite si poate semnifica chiar conceptual de temnita, in care
salasluieste sufletul sau limitat de nemurire. Verbul si pronumele la persoana I
valideaza eul liric exprimat subiectiv.
Sicriele dormeau adanc, lemnul din care sunt confectionate este inlocuit cu
plumbul pentu a evidentia greutatea care faciliteaza starea de somnolenta grea.
Florile de obicei sunt associate frumusetii, gingasiei; acum sunt alaturate
oxymoronic plumbului devenind artificiale, pierzandu-si valorea de viu si prevestind
moartea.
Verbul la pers. I Stam interiorizeaza discursul prin aparitia motivului
singuratatii:Stam singur in cavou. Aparitia vantului aduce o perceptive tactila,
completata de o imagine auditiva prin prezenta verbului onomatopoeic scartaiau
care datorita consoanelor stridente s, c, r accentueaza disconfortul psihic.
Coroanele de plumb tradeaza un sunet funebru care amplifica prezenta unui
inevitabil sfarsit.
Corespondentul sicrielor de plumb este amorul meu de plumb care
doarme intors. Sentimetul iubirii este invocat cu disperare de catre eul liric izolat,
dar acesta este invadat si peitrificat de plumb. Adverbul de mod intors sugereaza
intoarcerea cu fata spre apus, adica spre moarte.
In versul Stam singur langa mort poetul se autovizualizeaza in aceasta
lume ostila si se priveste din afara pe sine, ca pe un obiect. Mortul este de fapt
sufletul lui, coplesit de atata greutate.
Imaginea tactile si era frig produce si ea o senzatie de discomfort,
accentuate de punctele de suspensie. Aripile, la romantici, sunt simbolul liberatii,
insa in structura atarnau aripile de plumb, aripile atribuite autorului sugereaza
coborarea, greutatea, atractia telurica morbida, anuland ideea oricarei posibile
evadari, prabusirea definitiva in moartea fiind ireversibila.
Predomina propozitiile principale care dezvaluie incapacitatea poetului de a
comunica. Obsesia epitetului de plumb duce la ideea de instrainare atat de lume
cat si de sine insusi, poetul devenind incapabil sa iasa din impreiul starilor
depressive, grele, pietrificate.