Alternative la parentalitate

Definirea
conceptului
Încă de la începutul secolului XX, au existat definiții ale conceptului de familie ce permit
interpretări diverse. Burgess (1926) a precizat următoarele: ,,Printr-o unitate de personalități care
interacționează, se face referire la un lucru care trăiește, se schimbă și creste. Unitatea reală a
vieții de familie nu presupune o concepție legală sau un contract formal, ci interacțiunea
membrilor...’’
Pornind de la această definiție, se enumeră mai multe tipuri alternative de familie, care fac
referire la identitatea părintelui / părinților, și modalitatea de concepere a copilului avut.
 Tipuri de familie
Familia nucleară este cunoscută sub denumirea de familie clasică și
implică părinți și copii care trăiesc împreună în același cămin. Acesta

1. este cunoscut ca modelul tradițional de familie, acceptat social la

nivel general.

În componența familiei extinse se regăsesc membrii familiei nucleare împreună cu alte

rude apropiate, precum bunicii, unchii, mătușile și verii. Chiar dacă acest tip de

2.
familie poate oferi un suport social și emoțional extins, implică și anumite provocări în
gestionarea relațiilor, studiile (Bengtson și Allen, 1993) evidențiind importanța
comunicării în menținerea armoniei în cadrul acestui tip de familie.
 Tipuri de familie
Familia monoparentală reprezintă familia formată dintr-un părinte care-și
crește singur copilul. Acest tip de familie poate fi rezultatul unui divorț,
3. decesul unuia dintre părinți, a unei decizii conștiente a unuia dintre părinți de
a crește copilul sau a abandonului unuia dintre părinți (McLanahan, S., &
Percheski, C., 2008)

Studiile arată că în familiile monoparentale, copiii pot experimenta diverse probleme emoționale și comportamentale,
acestea având o incidență mai mare decât în cazul familiilor nucleare. Un studiu realizat de McLanahan și Sandefur
(1994) arată că pot apărea dificultăți în crearea unor relațiilor stabile, atât în cadrul familiei, cât și în afara acesteia.
Copiii din familii monoparentale pot avea un risc crescut de a dezvolta probleme de comportament și de performanță
școlară. Studiile arată că suportul emoțional și financiar consistent poate atenua aceste efecte negative asupra dezvoltării
copiilor (Amato, 2005).
 Familia adoptivă
Familia adoptivă este o alternativă ce implică un proces legal și emoțional complex și de lungă
durată în cele mai multe cazuri, implicând dificultăți în adaptarea, integrarea și gestionarea
identității.
Copiii adoptați pot experimenta întrebări identitare și sentimente de separare. Rezultatele unui studiu
de meta-analiză realizat de Juffer și van IJzendoorn (2005) au arătat că suportul emoțional și
abordarea deschisă a părinților adoptivi sunt esențiale în gestionarea acestor aspecte.
Copiii adoptați pot prezenta diferite nevoi de adaptare, iar intervenția timpurie poate fi crucială
pentru o dezvoltare sănătoasă. Un studiu de cercetare realizat de Fergusson, Lynskey și Horwood
(1995) evidențiază că susținerea continuă și integrarea în comunitate sunt factori cheie.
Familia Reconstituită
Acest tip de familie este format din părinți care au copii din relațiile anterioare și decid să întemeieze o
altă familie. Acest tip de familie poate aduce cu sine dinamici complexe în relații și în interacțiunea cu
copiii proveniți din căsătoriile anterioare, mai ales dacă fiecare dintre părinți aduce cu sine un alt copil.
Copiii din familii reconstituite pot experimenta ajustări dificile în legătură cu noii membri ai familiei.
Papernow (1993) subliniază importanța realizării unor etape riguroase de integrare și comunicării
eficiente în cadrul acestor familii.
Copiii pot experimenta nevoi specifice de adaptare, și de siguranță din partea părintelui biologic iar
susținerea adultului în navigarea acestor schimbări este crucială. Un studiu de cercetare realizat de
Ganong și Coleman (2004) subliniază faptul că stabilirea unor reguli clare și susținerea relației copilului
cu părintele biologic sunt factori cheie.
 Familia cu Părinți de Același Sex
În ceea ce privește dinamica de cuplu, Potrivit unui studiu realizat de Goldberg (2010), s-a constatat că
relațiile de cuplu dintre părinții de același sex pot fi la fel de satisfăcătoare și stabile ca cele dintre
cuplurile heterosexuale. Calitatea relației de cuplu este influențată mai degrabă de factori precum
comunicarea și sprijinul reciproc decât de genul partenerilor. Rezultatele cercetării realizate de Farr et
al. (2019) sugerează că familiile cu părinți de același sex pot prezenta o stabilitate similară sau chiar
mai mare decât familiile heterosexuale. Stabilitatea relațională poate contribui la un mediu sănătos
pentru dezvoltarea copiilor.
Familia cu Părinți de Același Sex - Impactul asupra
dezvoltări copiilor
Bos et al. (2020), a demonstrat că în familii cu părinți de același sex, copiii pot dezvolta o mai mare
capacitate de înțelegere și acceptare a diversității, inclusiv a diversității de gen și orientării sexuale.
Cercetarea realizată de Farr et al. (2018), sugerează că în familii cu părinți de același sex, copiii pot fi
expuși la un risc mai mare de bullying și stigmatizare, dar acest lucru poate varia în funcție de contextul
social și cultural.
Conform unor meta-analize, precum cea realizată de Fedewa et al. (2015), nu există diferențe semnificative
în ceea ce privește dezvoltarea psiho-socială a copiilor din familii cu părinți de același sex comparativ cu
cei din familii tradiționale.
 Metode alternative de procreare
Există mai multe tehnologii alternative de procreare precum: Inseminarea artificială, Fertilizarea In
Vitro, gestația surogat au impact atât asupra părinților, cât și asupra copilului implicat.
Tehnologiile reproductive sunt renumite pentru capacitatea acestora de a oferi oportunitatea de
a alege persoanelor care se confruntă cu diverse situații care fac imposibilă parentalitatea
tradițională. Atât monitorizarea medicală cât și gestionarea travaliului, pe lângă utilizarea de
contraceptive și avortul, sunt toate aspecte bine-definite ale tehnologiilor reproductive. Numai
detaliile specifice se schimbă în continuare, odată cu introducerea de noi metode și dispozitive
(Jaggar, 1994).
 Metode alternative de procreare
Reproducerea umană asistată medical
• Inseminarea Artificială
• Fertilizarea In Vitro
• Transferul intrafalopian de gameți (GIFT)
• Transferul intrafalopian de zigoți (ZIFT)
• Injectarea intracitoplasmatică de spermatozoizi (ICSI)
Un aspect interesant în ceea ce privește fertilizarea în vitro este o rată crescută a nașterii prin
cezariană. Femeile infertile au raportat anxietate mai ridicata fata de rezultatul sarcinii lor, comparat
cu femeile care concep în mod spontan. Astfel, este posibil ca și creșterea aparentă în rata de naștere
prin cezariană să reflecte alegerea pacientului, și nu o anormalitate biologica inerenta la sarcinile
obținute prin inseminare articiala care să necesite această intervenție (Shevell et al., 2005).
 Metode alternative de procreare
Mamele surogat
În ceea ce privește mamele surogate, în general ele nu trăiesc probleme semnificative legate de
relația cu cuplurile care au apelat la serviciul lor, de momentul predării bebelușului, sau de reacțiile
celor din jurul femeilor în cauză. Problemele emoționale sesizate de unele mame surogat în
săptămânile de după naștere au slăbit în intensitate odată cu trecerea timpului (Jadva, 2003). O alta
cercetare (Van den Akker, 2003) sugerează rezultate asemănătoare, precizând că experiența ca mamă
surogat a fost importantă și foarte pozitivă pentru majoritatea femeilor, cu toate că unele experiențe
negative au fost raportate. O astfel de experiență a implicat psihopatologie, dar nu s-au înregistrat
diferențe semnificative în calitatea vieții.
 Impactul asupra copiilor
Părinții copiilor concepuți prin reproducere asistată par să aibă relații
bune cu proprii copii, chiar și în familiile în care unui părinte îi lipsește
legătură genetică cu copilul. În privința copilului, nu există dovezi
conclusive despre deficiențe cognitive apărute la copii concepuți prin
tehnologii reproductive. Dezvoltarea socio-emoțională este complet
funcțională (Golombok & MacCallum, 2003).
 Atunci când se discută probleme legate de dezvoltarea tradițională, se face o distincție
între identitatea de gen, comportamentul de gen-rol, și orientarea sexuală. Identitatea de
gen se refera la auto-identificarea ca bărbat, femeie sau non-binar. Genul-rol include
comportamente și atitudini care sunt considerate explicit că masculine sau feminine în
diverse culturi, cu diferențe individuale Orientarea sexuală reprezintă atracția sexuală
unei persoane față de alte persoane, unde există orientarea heterosexuală, bisexuală și
homosexuală. Cu aceste aspecte definite, se precizează că nu s-au descoperit rezultate
care să indice o confuzie legată de identitatea de gen la copiii cu mame lesbiane, că
exemplu (Green, 1978).
În mod similar, Kirkpatrick et al. (1981) nu sugerează nicio indicație de diferențe între
un grup de copii crescut de mame lesbiene și unul cu mame heterosexuale singure.
Green et al. 1986) au organizat o cercetare pentru a compara cele doua tipuri de familii
monoparentale, raportând că nu se sprijină frica conform căreia mamele lesbiene ar
provoca confuzie în identitatea de gen la copiii lor. Golombok et al. (1983) au aplicat
interviuri standardizate pentru studiul lor pe 37 de copii cu mame lesbiene și 38 de copii
cu mame heterosexuale. Studiul a inclus și chestionare pentru părinți și profesori. Nu s-
au găsit diferențe semnificative între dezvoltarea psihosexuala și identitară de gen la
cele două grupuri.
Alt studiu (Brewaeys et al., 1997) a inclus 30 de
familii cu mame lesbiene, având copii aflați în
intervalul de vârstă 4-8 ani. Aceștia au fost
concepuți prin inseminare cu un donator. Ei au fost Calitatea interacțiunii între mama și copil în
comparați cu 38 de familii heterosexuale care aveau
familiile lesbiene a fost superioară celei dintre tată
un copil rezultat de asemenea prin inseminare cu
și copil în ambele grupuri heterosexuale. Percepția
donator, și alte 38 de familii cu un copil conceput
copiilor față de proprii părinți a fost similară în
natural. S-a aplicat o varietate de metode, incluzând
un interviu standardizat și chestionare pentru
toate tipurile de familie. În ceea ce privește
părinți, cât și testarea psihologică a fiecărui copil dezvoltarea comportamentală și emoțională, băieții
pentru a colecta datele necesare. Calitatea relațiilor și fetele crescuți de mame lesbiene erau bine-
de cuplu și calitatea interacțiunilor mamă-copil nu ajustați și nu au afișat diferențe față de copiii
au prezentat diferențe între familiile de mame proveniți din familii heterosexuale.
lesbiene și oricare dintre cele două grupuri
heterosexuale
 Consiliere Pre și Postnatală
În cadrul unui studiu de caz (Bunescu, 2021), orientarea terapeutică
principală aplicată a fost cea umanist-experientiala. Intervenția de
consiliere a fost oferită unei femei însărcinate cu vârsta de 30 de
ani, acest proces continuând post-partum. Ședințele au avut rezultate
pozitive, obtinandu-se o auto-reglare a emoțiilor și facilitandu-se
crearea rolului maternal în timpului sarcinii, cât și după naștere. În
perioada prenatală, femeia a dobândit o încredere crescută în
propriul corp, ceea ce a facilitat nașterea, și abilitatea de a construi o
imagine, anume să dea o formă și o semnificație copilului pe care îl
aștepta. Post-partum, clienta a reușit să identifice aspectele
valoroase pentru ea fără a resimți un nivel înalt de stres și presiune.
O cercetare-pilot (Reay et al., 2005) a testat eficiența potențială a
psihoterapiei interpersonale de grup ca o formă de tratament pentru
depresia post-natală. 18 mame cu acest tip de depresie au participat la
două ședințe individuale și opt sesiuni în grup. O sesiune
psihoeducationala cu durata de două ore a fost ținută pentru partenerii
participantelor. Scorurile de severitate au scăzut între perioada pre-
tratament și cea post-tratament. S-a stabilit de asemenea o îmbunatățire a
relației cu partenerul. Rezultatele confirmă faptul că psihoterapia
interpersonală de grup poate îmbunătăți severitatea simptomelor pentru
femeile care suferă de depresie post-natală.
 Stresul parental
Metodele alternative de a deveni părinte implică un nivel variabil de stres
parental. Aceste alternative aduc cu ele provocări unice și aspecte specifice
care pot influența sănătatea mentală a părinților implicați. Studiile în
domeniu oferă o privire asupra impactului stresului asupra acestor tipuri de
parentalitate și identifică factorii care pot contribui la această experiență.
 Adopția și stresul parental
Adopția poate implica un nivel de stres legat de îndelungatul proces, inclusiv așteptarea
pentru un copil, procedurile legale și ajustarea la noua dinamică familială. Un studiu de
Fergusson et al. (1996) a evidențiat că adulții care au fost adoptați pot prezenta anumite
vulnerabilități psihologice, ceea ce poate genera stres suplimentar pentru părinți.

Fertilizarea In Vitro și stresul parental

FIV poate fi o procedură extrem de stresantă pentru cuplurile care se confruntă cu
probleme de fertilitate, stres ce poate afecta chiar reușita acestei proceduri. Femeile
implicate pot manifesta anxietate în timpul tratamentului, creată mai ales de teama
de eșec a procedurii (Verhaak, C. M. et al. (2007).
 Gestația surogat și stresul parental
Cuplurile care apelează la această metodă se confruntă cu temeri legate de:
• Eșecul procedurii medicale
• Lipsa creării unei legături emoționale cu părinții biologici, legătură ce, cred ei, se va forma doar
cu mama purtătoare
• Preocuparea cu privire la posibilele probleme legale ce pot apărea între părinți și mama surogat
• Stigmatizarea socială legată de decizia de a apela la o mamă surogat
• Probleme juridice care implică drepturile părintești și custodia după naștere
• Costurile implicate
• Sănătatea și dezvoltarea copilului, atâta timp cât nu au un control asupra acțiunilor mamei surogat
 Resurse de suport
Aceste frici pot fi adresate și gestionate prin comunicare deschisă între
părinți, mama surogat, și profesioniștii implicați în proces. Suportul
psihologic și consilierea pot juca, de asemenea, un rol crucial în gestionarea
anxietăților și pregătirea părinților pentru experiența cu mama suroga
 Resurse de suport
Familiile non-tradiționale au un set unic de nevoi care rareori sunt adresate de mediul în
care trăiesc. Resursele posibile includ grupurile de suport și serviciile comunitare adresate
tipurilor specifice de familii, precum centre care lucrează cu persoane LGBTQ+ și
terapeuți care sunt cunoscuți ca ,,gay-friendly’’ pentru a evita prejudecățile cu care se poate
confrunta un părinte non-heterosexual.

De asemenea, este necesar să se educe comunitatea din jur în legătură cu diversele

alternative la parentalitate, deoarece de exemplu și până în prezent părinții
monoparentali sau cei care concep un copil prin inseminare artificială trăiesc o anume
stigmă socială (Le Goff, 2012; Nachtigall et al., 1997).
 Perspective de viitor
Pentru femeile cu depresie post-natala, intervenția psihologică este o opțiune bună, care duce la
o reducție semnificativă din punct de vedere clinic a simptomelor. Consilierea poate fi eficientă
ca terapie cognitivă de comportament în grup. Beneficiile intervenției psihologice pot fi
maximizate prin asigurarea acestora într-o manieră individuală (Milgrom et al., 2005). Ca
metode alternative de oferire a serviciilor, terapeuții ar trebui să țină cont de faptul că
videoconferința poate să nu fie un cadru potrivit pentru toți clienții, dar în funcție de context se
pot observa îmbunătățiri semnificative în recuperarea personală așa cum se sugerează într-un
studiu (Hensel et al., 2020) cu un eșantion format din femei aflate în perioada post-partum.
 Perspective de viitor

Se necesită accentul pus pe rolul paternal și relația dintre tată și bebeluș, deoarece unele
cercetări sugerează o diferență între tați și mame la acest capitol (Flouri & Buchanan, 2003). De
asemenea, se cere intervenția psihologică și pentru tați, dat fiind că pot apărea simptome
depresive și la aceștia (Da Costa et al., 2019).
 Concluzii
Considerăm importante câteva aspecte cu privire la Alternativele de parentalitate
În primul rând, accesul la servicii de consiliere pre și postnatală pentru toate tipurile de familii, adaptate
la diversitatea experiențelor și nevoilor acestora este crucială.
De asemena, în cazul familiilor cu părinți de același gen,pPromovarea unei culturi de acceptare și
eliminarea stigmatizării asociate cu diversele modalități de parentalitate pentru a sprijini integrarea și
bunăstarea familiilor non-tradiționale, cât și asigurarea egalității de șanse cu privire la accesul la
tehnologii reproductive, precum fertilizarea in vitro și gestația surogat, pentru cupluri și indivizi,
indiferent de orientarea sexuală sau statutul marital.
Pe lângă Consilierea Pre și Postnatală, este importantă dezvoltarea programelor de suport pentru relațiile
de cuplu și parentalitate, ținând cont de nevoile specifice ale părinților atât din familiile tradiționale, cât
și din familiile non-tradiționale.
 Bibliografie
Bengtson, V. L., & Allen, K. R. (1993). The Life Course Perspective Applied to Families Over Time. In P. G. Boss, W. J. Doherty, R. LaRossa, W. R. Schumm, & S. K. Steinmetz (Eds.), Sourcebook of Family Theories and Methods: A Contextual
Approach (pp. 469–499). Plenum Press.
Bunescu, O. (Iunie, 2021). Pre and Postnatal Experiential Counseling in the Online Environment. A Case Study. Journal of Experiential Psychotherapy, vol. 24.
Burgess, E. W. (1926). The family as a unity of interacting personalities. The Family, 7(1), 3–9. https://doi.org/10.1177/104438942600700101
Brewaeys, A.; Ponjaert, I.; Van Hall, E. V.; & Golombok, S. (1 Iunie, 1997). Donor insemination: child development and family functioning in lesbian mother families. Human Reproduction, Vol. 12, Issue 6, p. 1349–1359,
https://doi.org/10.1093/humrep/12.6.1349
Da Costa, D., Danieli, C., Abrahamowicz, M., Dasgupta, K., Sewitch, M., Lowensteyn, I., & Zelkowitz, P. (2019). A prospective study of postnatal depressive symptoms and associated risk factors in first-time fathers. Journal of Affective Disorders, 249,
371–377. https://doi.org/10.1016/j.jad.2019.02.033
Farris, D. N., & J., B. A. J. (2020). International Handbook on the demography of marriage and the family. Springer International Publishing, p. 201-213.
Fergusson, D. M., Lynskey, M. T., & Horwood, L. J. (1996). Childhood sexual abuse and psychiatric disorder in young adulthood: II. Psychiatric outcomes of childhood sexual abuse. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry,
34(10), 1365-1374.
Flouri, E., & Buchanan, A. (2003). What predicts fathers’ involvement with their children? A prospective study of intact families. British Journal of Developmental Psychology, 21(1), 81–97. https://doi.org/10.1348/026151003321164636
Goldberg, A. E. (2010). Lesbian and Gay Parents and Their Children: Research on the Family Life Cycle. Washington, DC: American Psychological Association.
Ganong, L., & Coleman, M. (2004). Stepfamily Relationships: Development, Dynamics, and Interventions. Springer Publishing Company.
Gartrell, N., & Bos, H. (2010). US National Longitudinal Lesbian Family Study: Psychological adjustment of 17-year-old adolescents. Pediatrics, 126(1), 28-36.
Golombok, S. (2015). Modern families: Parents and children in new family forms. Cambridge University Press.
Golombok, S., & MacCallum, F. (2003). Practitioner review: Outcomes for parents and children following non ‐traditional conception: What do clinicians need to know? Journal of Child Psychology and Psychiatry, 44(3), 303–315.
https://doi.org/10.1111/1469-7610.00123
Green, R. (1978) Sexual identity of 37 children raised by homosexual or transsexual parents. American Journal of Psychiatry, 135, 692–7
Green, R., Mandel, J. B., Hotvedt, M. E., Gray, J., & Smith, L. (1986). Lesbian mothers and their children: A comparison with solo parent heterosexual mothers and their children. Archives of Sexual Behavior, 15(2), 167–184.
https://doi.org/10.1007/bf01542224
Hensel, J. M., Yang, R., Vigod, S. N., & Desveaux, L. (2020). Videoconferencing at home for psychotherapy in the postpartum period: Identifying drivers of successful engagement and important therapeutic conditions for meaningful use. Counselling and
Psychotherapy Research, 21(3), 535–544. https://doi.org/10.1002/capr.12372
Jadva, V. (2003). Surrogacy: The experiences of surrogate mothers. Human Reproduction, 18(10), 2196–2204. https://doi.org/10.1093/humrep/deg397
Jaggar, A. M. (1994). Living with contradictions: Controversies in Feminist Social Ethics. Routledge.
Juffer, F., & van IJzendoorn, M. H. (2005). Behavior Problems and Mental Health Referrals of International Adoptees: A Meta-analysis. JAMA, 293(20), 2501–2515.
0025.1981.tb01403.x
Bibliografie
Kirkpatrick, M., Smith, C., & Roy, R. (1981). Lesbian mothers and their children: A comparative survey. American Journal of Orthopsychiatry, 51(3), 545–551. https://doi.org/10.1111/j.1939-

Le Goff, J.-F. (2012). La stigmatisation des Familles Monoparentales. Dialogue, n° 194(4), 45–56. https://doi.org/10.3917/dia.194.0045
McHale, J. P., & Lindahl, K. M. (2011). Coparenting: A conceptual and clinical examination of family systems. American Psychologist, 66(4), 257.
McLanahan, S., & Percheski, C. (2008). Family Structure and the Reproduction of Inequalities. Annual Review of Sociology, 34, 257–276.
McLanahan, S., & Sandefur, G. (1994). Growing Up With a Single Parent: What Hurts, What Helps. Harvard University Press.
Milgrom, J., Negri, L. M., Gemmill, A. W., McNeil, M., & Martin, P. R. (2005). A randomized controlled trial of psychological interventions for postnatal depression. British Journal of Clinical
Psychology, 44(4), 529–542. https://doi.org/10.1348/014466505x34200
Nachtigall, R. D., Tschann, J. M., Quiroga, S. S., Pitcher, L., & Becker, G. (1997). Stigma, disclosure, and family functioning among parents of children conceived through donor insemination.
Fertility and Sterility, 68(1), 83–89. https://doi.org/10.1016/s0015-0282(97)81480-x
Reay, R., Fisher, Y., Robertson, M., Adams, E., & Owen, C. (2005). Group interpersonal psychotherapy for postnatal depression: A pilot study. Archives of Women’s Mental Health, 9(1), 31–39.
https://doi.org/10.1007/s00737-005-0104-
Searle, B., & Mace, R. (2008). Who Keeps Children Alive? A Review of the Effects of Kin on Child Survival. Evolution and Human Behavior, 29(1), 1–18.
Sbarra, D. A., Hazan, C., & Pianta, R. C. (2011). Adult romantic attachment and marital satisfaction: Evidence for dyadic configuration effects. Journal of Personality and Social Psychology, 100(6),
117-134.
Shevell, T., Malone, F. D., Vidaver, J., Porter, T. F., Luthy, D. A., Comstock, C. H., Hankins, G. D., Eddleman, K., Dolan, S., Dugoff, L., Craigo, S., Timor, I. E., Carr, S. R., Wolfe, H. M., Bianchi, D.
W., & D’Alton, M. E. (2005). Assisted Reproductive Technology and pregnancy outcome. Obstetrics & Gynecology, 106(5, Part 1), 1039–1045.
https://doi.org/10.1097/01.aog.0000183593.24583.7c
Van den Akker, O. (2003). Genetic and gestational surrogate mothers’ experience of surrogacy. Journal of Reproductive and Infant Psychology, 21(2), 145–161.
https://doi.org/10.1080/0264683031000124091
Papernow, P. L. (1993). Becoming a Stepfamily: Patterns of Development in Remarried Families. Jossey-Bass
Verhaak, C. M., Smeenk, J. M., Evers, A. W., Kremer, J. A., Kraaimaat, F. W., & Braat, D. D. (2007). Women’s emotional adjustment to IVF: A systematic review of 25 years of research. Human
Reproduction Update, 13(1), 27-36.