- Studiu publicat în Clinical Psychology Review, 2007, Vol.

27 – Legătura dintre
stilurile parentale și nivelul de anxietate la copii – B. D. Mcleod, J. J. Wood, J. R.
Weisz
- Studiul s-a desfășurat sub formă de metaanaliză, bazat pe 47 de studii care au cercetat
legătura dintre rolul parental și nivelul de anxietate la copii. S-a descoperit faptul că în
pofida majorității ipotezelor care susțineau faptul că nivelul de anxietate este mai
crescut la copiii ignorați de părinți, nivelul de anxietate era de fapt mult mai ridicat în
rândul copiilor cu părinți hiperprotectori și dornici de control.
- Tot în Clinical Psychology Review, a fost studiată în anul 2000 problematica legată de
influența depresiei postnatale asupra stilului parental, la femei. Cercetarea a analizat
46 de studii și a concluzionat faptul că depresia postnatală prelungită este asociată cu
un stil parental neglijent, neasumat. Studiul vorbește despre faptul că mamele care au
suferit depresie postnatală prelungită își asumă mult mai greu rolul de părinte spre
deosebire de mamele care experimentează baby-blues. Cu toate acestea, se
menționează faptul că trebuie luate în vedere mai multe aspecte: precum statutul
socio-profesional, relația de cuplu, veniturile etc.
- Studiu realizat de Boston College, 2017, The new dad: The career caregiving
conflict, realizat pe parcursul a 8 ani, pe un eșantion de 742 de tați. Studiul a dorit
observarea tipologiilor de tați odată cu nașterea copilului și totodată surprinderea
conflictului dintre noul statut de părinte și statutul socio-profesional. Se vorbește de-a
lungul studiului despre una dintre problematicile cu care tații se confruntă atunci când
copilul apare pe lume, și anume dificultatea de a împărți rolurile din viața lui în mod
egal. În raport cu partenerul de cuplu, au fost descoperite 3 tipuri de tați:
- Bonding-ul în cazul taților se realizează ceva mai dificil spre deosebire de cazul
mamelor. Ca urmare a faptului că mama a purtat fătul timp de 9 luni și continuă să îl
alăpteze ulterior, relația cu aceasta este mult mai pregnantă spre deosebire de relația cu
tatăl (motiv pentru care este mult mai ușor pentru o mamă să își asume noul statut). Cu
toate acestea, există o serie de evenimente cheie și în relația tată-copil, care pot spori
asumarea rolului de proaspăt părinte și crește nivelul bonding-ului:
 S-a constatat faptul că rolurile părinților în creșterea copilului sunt totuși
distincte. Mama este cea care se ocupă mai degrabă cu latura verbală (îi
vorbește mult, îi cântă, îl învață cuvinte etc.), iar tatăl este cel tinde mai mult
către latura fizică (sport, joacă). Jocul este o modalitate ideală de a întări
legătura dintre tată și copil.
 Foarte multe studii vorbesc despre importanța zâmbetului copilului (în special
primul zâmbet față de părinte) pentru o relație strânsă. (sentimente de
apreciere/valorificare/validare etc.)
 Contactul vizual și hrănitul bebelușului. Deși tatăl nu poate alăpta copilul
asemenea mamei, este important să îl țină în brațe și să facă contact vizual cu
el în timp ce îl hrănește chiar și cu biberonul. S-a constatat faptul că mai mult
decât contactul cu sânul, este important contactul vizual (care se poate realiza
de către ambii părinți)
- Studiu realizat în Canada, în 2002, publicat în Hormones and Behaviour, legat de
schimbările hormonale ale proaspeților tătici – s-a constatat faptul că tăticii care se
află în identificare cu partenerele lor însărcinate suferă o serie de schimbări hormonale
care îi pregătesc pentru noul rol de părinte (testosteronul scade o treime, pe când
prolactina și cortisolul – conectate cu femeia însărcinată – cresc).