PROIECT DE CERCETARE

Relaţia dintre activităţile de recreere şi timp liber în familie şi

funcţionarea familiilor copiilor cu dizabilităţi

Szabo Eva Zsuzsanna

Cluj-Napoca

2020
 Motivaţie

Datorită practicii observaţionale, în ultimii 3 ani am avut ocazia să interacţionez cu foarte

mulţi copii cu dizabilităţi, astfel am ajuns să cunosc şi familiile copiilor, prin interacţiunile pe
care le am avut cu părinţii care aduceau copii la şcolă, sau datorită cadrelor didactice care ne-au
oferit nişte informaţii despre familiile acestora. Din păcate în majoritatea cazurilor, părinţii
copiilor erau divorţaţi, sau nu aveau o familie unită, funcţională. Un alt lucru pe care am
observat, este faptul că părinţii copiilor nu se implică în educaţia copiilor, de exemplu în cadrul
programului „Şcoala altfel” erau activităţi la care trebuiau să participe şi părinţii dar majoritatea
lor nu au venit, sau nici nu au dus copii la şcoală în ziua respectivă. Astfel am decis să studiez pe
tema aceasta, şi să fac o cercetare, pentru evaluarea unei potenţiale interdependenţe dintre
funcţionarea familiilor cu copii cu dizabilităţi şi activităţile de recreere şi de petrecere a timpului
liber cu familia.

Scopul cercetării este evaluarea nivelului de funcţionare a familiilor cu copii cu

dizabilităţi, investigarea măsurii în care activităţile de recreere şi de petrecere a timpului liber
contribuie la îmbunătăţirea funcţionării familiilor. Un alt scop al cercetării este evaluarea
frecvenţei cu care familiile copiilor cu dizabilităţi se implică în activităţile de petrecere a
timpului liber, şi care sunt activităţile care domină în cazul familiilor dintre cele 2 tipuri de
activităţi prezentate : activităţile nucleu, sau activităţile de echilibru.
 Tematica cercetării şi studii relevante privind tematica cercetării

Numerose cercetări au dovedit faptul că activităţile de timp liber şi recreere în famile

exercită o infulenţă pozitivă asupra, funcţionării familiilor (Freeman& Zabriskie, 2003; Orthner
& Mancini,1991; Zabriskie, 2000, 2001; Zabriskie & Freeman, 2004; Zabriskie & McCormick,
2001, 2003). Abilitatea familiilor de a funcţiona adecvat ca un sistem depinde de măsura în care
conştientizează şi îsi împlinesc nevoile de adaptare şi coeziune (Olson 2000). Familiile devin
conştienţi de aceste nevoi în cadrul activităţilor de recreere şi timp liber (Zabriskie, Freeman,
2004). Activităţile de recreere şi de timp liber a copiilor cu dizabilităţi în care sunt implicaţi şi
familiile lor, sunt în strânsă legătură cu funcţionarea familiilor, şi calitatea vieţii de familie.
Activităţile de recreere contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii în general, şi ajută la învăţarea
unor deprinderi de viaţă cotidiană. În familiile cu un nivel ridicat de stres, această corelaţie dintre
funcţionarea familiei, şi activităţi de recreere în familie s-ar putea să fie esenţial pentru o
funcţionare sănătoasă a familiei. Majoriatatea cercetărilor s-au axat pe identificarea şi descrierea
tiparelor activităţilor de petrecere a timpului liber din cadrul familiilor cu copiii cu dizabilităţi,
astfel au descoperit mai multe diferenţe între familiile cu copiii fără dizabilităţi şi familiile în
care sunt copiii cu dizabilităţi. În activităţile de recreere şi petrecerea timpului liber a copiilor cu
dizabilităţi se implică de obicei un sau doi membrii ai familiei, de obicei mama sau tata, şi de
foarte rare ori ambele părinţi, dar nu toată familia, iar majoritatea acestor activităţi se desfăşoară
în casa familiilor. Însă activităţile sub aer liber aduc mai multe beneficii în ceea ce priveşte
îmbunătăţirea funcţionării familiilor cu copii cu dizabilităţi, fiindcă dezvoltă încrederea în
sine,creşte dorinţa de a participa la asemenea activităţi şi îmbunătăţeşte relaţiile atât din cadrul
familiei, cât şi în afare ei. Părinţii copiilor cu dizabilitatăţi văd activităţile de recreere ca având o
importanţă foarte mare şi benefică pentru îmbunătăţirea calităţităţii vieţii de familie. Fraţii fără
dizabilitate tind să îşi găsească activităţi individuale de petrecere a timpului liber la vârsta
adolescenţei, însă copiii cu dizabilitate depind foarte mult de familiile lor sau de diverse
instutuţii pentru a participa la activităţi de petrecere a timpului liber.

Activităţile de recreere şi de petrecere a timpului liber au fost studiate începând cu anul

1930, şi de atunci aceste studii au evoluat atât din puct de vedere teoretic, cât şi din punct de
vedere al analizelor statistice. Cercetătorii afirmă faptul că în prezent, activităţile de recreere şi
de petrecere a timpului liber este cel mai important factor, şi unicul factor care contribuie la
dezvoltarea unităţii familiei, a relaţiilor sănătoase între soţi, respectiv părinte-copil, şi fraţi
(Couchman, 1988). Studiile curente şi noile modele teoretice în cercetările asupra familiilor
promovează înţelegerea mai bună , şi direcţii mai precise pentru dezvoltarea acelor servicii care
contribuie la dezvoltarea funcţionării familiilor (Zabriskie 2001, p.30). De-a lungul timpului
cercetările au dovedit că există o relaţie pozitivă între activităţile de recreere care implică familia
şi funcţionarea pozitivă a familiei (Hawks, 1991, Holman, Eperson 1989, Orthner, Mancini 1991,
Zabriskie, McCormick,2001). Aceste activităţi dezvoltă abilităţile de comunicare, de gândire, şi
învăţare, aduce benefii pentru familia întreagă, însă în activităţile pentru familiile cu un copil cu
dizabilitate accentul se pune pe copil (Mactavish & Schleien, 1997; Mactavish et al., 1997).
Aceste activităţi nu facilitează dezvoltarea unor strategii de coping la stres, fiindcă de multe ori
reprezintă un factor care declanşează stresul în familiile cu copii cu dizabilităţi şi nu numai. Însă
beneficiile aduse de activităţile de recreere şi de timp liber cu familia depăşesc aspectele negative
date de stres (Horna, 1994; Mactavish & Schleien, 2004).

Relaţia dintre funcţionarea familiei şi activităţile de recreere şi petrecere a timpului liber

în familie poate fi evaluată din perspectiva teoretică a sistemelor familiale (Orthner, Mancini,
1991). Teoria sistemului familial se axează pe dinamica familei , care include putere, relaţii
structuri, patternuri de comunicare, şi roluri (Rothbaum, Rosen, Ujiie, Uchida 2002). Pornind de
la acest cadru teoretic, funcţionarea familiilor pot fi înţelese privindu-le mai mult ca pe o unitate.
Mulţi cercetători afirmă faptul că teoria sistemelor familiale vede familia ca pe o unitate orientată
spre scop, dinamică, un sistem interconectat care afectează, şi sunt de asemenea afectate de
mediul înconjurător.

Modelul nucleu şi de echilibru al funcţionării familiei s-a dezvoltat din teoria sistemului
familial, model descris anterior. Acest model presupune o relaţie directă între modalităţile de
petrecere a timpului liber cu familia şi unitatea, adaptabilitatea (Zabriskie & Freeman, 2004).
Modelul nucleu, şi de echilibru îmbină ideea lui Iso-Ahola (1984) care se referă la nevoia
stabilităţii şi schimvării, cu ideea lui Kelly (1999), despre două moduri diferite de petrecere a
timpului liber cu familia. Indivizii au tendinţa de a căuta atât stabilitate cât şi schimbare,
structură-varietate, atât aspecte familiare, cât şi aspecte necunoscute într-o singură activitate de
recreere şi petrecere a timpului liber. Modelul nucleu şi de echilibru identifică două categorii de
bază a activităţilor de petrecere a timpului liber: nucleu, şi echilibru. Aceste două sunt văzute ca
principalele caracteristici al activităţilor de recreere, şi satisfac nevoile, de stabilitate şi
schimbare din cadrul familiei (Zabriskie & McCormick, 2001).

Activităţile nucle sunt de obicei simple, se referă la activităţile zilnice ale familiei, implică
costuri scăzute, se desfăşoară acasă, nu necesită planificare, organizare ci sunt spontane. Acest
tip de activităţi ajută la dezvoltarea unităţii familiei, şi aduce membrii famileiei mai aproape şi
întămpină următoarele nevoi: stabilitate, familiaritate, structură. Activităţile de tip nucleu pot fi
următoarele: jocuri de tablă, prepararea mâncării împreună, jocuri de cărţi, vizionarea unui film
acasă, rugăciunea comună.

Activităţile de tip echilibru sunt mai puţin obişnuite, necesită mai mult timp, efort, bani
şi organizare şi durează mai mult. Echilbrul între adaptabilitatea şi unitatea familiei este văzut ca
un factor foaarte important pentru funcţionarea sănătoasă a familiilor. Aceste activităţi presupune
situaţii în care familia întâmpină diferite provocări, la care trebuie să facă faţă, astfel învaţă
strategii de adaptare şi rezolvare de probleme la nivelul unităţii. Planificarea acestor activităţi
presupune depăşirea zonei de comfort, fapt care facilitează creşterea , dezvoltarea familiei, şi
îndeplineşte următoarele nevoi: schimbare, noutate, varietate, provocare. Ca şi activităţi de tip
echilibru putem numi: vacanţele, ieşirea în parc, ieşire la film.

Metodologia cercetării

Obiective ale cercetării

1. Evaluarea activităţilor de recreere şi petrecere a timpului liber care apare cel mai frecvent
în viaţa familiilor cu copii cu dizabilităţi
2. Evaluarea nivelului de funcţionare a familiilor
3. Evaluarea nivelului de suport de care necesită copilul de dizabilitate
4. Evaluarea relaţiei între activităţile de recreere şi petrecere a timpului liber şi funcţionarea
familiei

Întrebări de cercetare

1. Va exista o relaţie semnificativă între activităţile de recreere şi de petrecere a timpului

liber şi funcţionarea familiei
2. Va exista o relaţie între activităţile nucleu şi funcţionarea familiei
3. Va exista o relaţie între activităţile de echilibru şi funcţionarea familiei
4. Vor exista diferenţe între frecvenţa cu care familiile participă la activităţile nucleu şi cele
de echilibru

Participanţii la studiu

În realizarea studiului vor fi implicate 6 familii cu un copil, sau mai mulţi copii cu
dizabilitate, indiferent de tipul de dizabilitate. Familiile să fie alcătuite din doi părinţi, şi
copii, din care minim unul să aibă o dizabilitate. Copiii cu dizabilităţi dar şi fraţii acestora
trebuie să aibe vârste cuprinse între 10 şi 18 de ani, deoarece completarea chestionarelor, şi
evaluarea lor prin instrumentele folosite necesită un nivel de înţelegere.

Familia 1
 Familia compozită din tată, mamă, o feitiţă de 14 an cu sindrom Down şi sora ei de
17ani. Fetiţa cu sindrom Down a fost integrată încă din clasa pregătitoare în şcoală de masă
cu însoţitoare. Familia se implică foarte mult în educarea fetiţei cu Down, beneficiază de mai
multe terapii, umblă la înnot, la balet. După naşterea fetiţei, mama s-a înscris la specializarea
de psihopedagogie specială ca să ofere tot ajutorul şi sprijinul de care are nevoie fetiţa. Sora
mai mare o acceptă, încă de mică a înţeles că sora ei se va dezvolta mai lent, şi că va avea
nevoie de mai multă atenţie şi sprijin din partea lor. Familia petrece mult timp împreună, mai
ales în timpul weekendului, când este un eveniment în oraş întotdeauna participă, se duc la
tartu, teatru de păpuşi, la spectacolele de balet a fetelor, la concerte.

Familia 2

Familia 2 este compusă din mamă, fetiţa cu sindrom Down, fratele ei de 18 ani şi bunica
maternă a fetiţei,. Părinţii au divorţat când fetiţa a avut 2 an şi câteva luni. Mama are grijă
atât de fetiţa ei, cât şi de mama ei care este în fotoliu rulant. Trăiesc din ajutor social, şi duc o
viaţă modestă, mama nu are loc de muncă, fiindcă trebuie să stea acasă cu mama şi fetiţa ei,
care este în clasa 6 , are 16 . Îşi petrec majoritatea timpului acasă, ieşind din când în când în
parcul din aproierea locuinţei.

Familia 3

Băieţel cu paralizie cerebrală de 12 ani, cu 2 fraţi gemeni de 8 luni, tata şi mama. Mama
este îngrijitorul primar al băiatului cu dizabilitate, de când s-au născut fraţii lui, bunica
maternă şi paternă le ajută foarte mult, şi de dimineaţă stă într-un centru pentru copiii cu
dizabilităţi 5 ore pe zi, unde beneficiază de terapii, şi relaţionează cu alţi copiii cu dizabilităţi.
Familia trăieşte o viaţă destul de socială, însă decâns s-au născut gemenii, nu se mai duc atâr
de des la evenimente, sau activităţi de recreere ca şi înainte.

Familia 4

Băieţelul de 15 ani cu autism locuieşte împreună cu mama şi tatăl lui, şi surioara lui de 3
ani. Băieţelul umblă la şcoală specială, este în clasa a 7-a. Beneficiază de terapia ABA, şi de
terpaie de limbaj.

Familia 5
 Familia de 4, mama, tata, şi două surori, fetiţă cu sindrom Down de 22 de ani, şi sora ei
de 26 de ani. Sunt o familie echilibrată, tatăl lucrează, iar mama împreună cu fetiţa cu sinrom
Down au o afacere împreună, personalizează tricouri cu desenele fetiţei, şi le vind online. În
fiecare săptămână participă la diferite spectacole, şi concerte, fetiţa cu sindrom Down fiind
pasionată de muzică.
Instrumente utilizate în cercetare

1. FACES III. (Family adaptability and Cohesion Scales)

2. FLAP (Family leisure activity profile)
3. Scală socio-demografică adaptată de Dysches

FACES, versiunea a treia a scalei pentru evaluarea coeziunii şi adaptabilităţii familiilor,

evaluează percepţia membrilor familiilor în legătură cu experienţele pecare le-au avut în familie.
În scală sunt incluse 2 dimensiuni care conform specialiştilor din domeniul psihologiei şi al
psihoterapiei de familie sunt cele mai importante pentru abordarea terapeutică a unui sistem
familial, aceste dimensiuni sunt... coeziunea şi adaptabilitatea/flexibilitatea. Scala include 20 de
itemi cu răspunsuri închise distribuite pe o scală de tip Likert. 10 itemi sunt pentru evaluarea
percepţiei unui membru despre coeziune, iar celelalte 10 fac referire la adaptabilitatea sistemului
familial. este o scală cu 30 de itemi, care evaluează funcţionarea familiei. Scala cuprinde 16 de
întrebări pentru evaluarea unităţii, coeziunii familiei, iar 14 de întrebări care evaluează
adaptabilitatea. Foloseşte scala Likert.

FLAP constituie un inventar de activităţi care măsoară modul în care familiile se implică în
activităţile de recreere şi de petrecere a timpului liber a copiilor cu dizabilităţi, bazată pe Modelul
nucle şi de echilibru al funcţionării familiale. Participanţii trebuie să identifice activităţile la care
participă de obicei împreună cu familia din 16 categorii de activităţi prezentate. 8 întrebări fac
referire la activităţi de tip nucleu, iar celelalte 8 fac referire la activităţi de recreere de echilibru.
Instrumentul evaluează atât frecvenţa cât şi durata acestor activităţi.
 Rezultate

FACES III.

3 din cele 5 familii au avut scoruri ridicate atât la evaluarea coeziunii cât şi la evaluarea adaptabilităţii,
iar 2 familii au avut scoruri semnificativ mai scăzute.

FACES III Fam1 Fam2 Fam3 Fam4 Fam5

Scor Coez 45 35 44 34 47

Scor Adapt 50 30 50 35 50

Scor final 95 65 94 69 97

FLAP

FLAP Fam1 Fam2 Fam3 Fam4 Fam5

Act. nucleu 8 6 7 7 8

Frecv-durată 33-36 19-22 29-31 28-31 36-39

Total act. nucleu 1188 418 899 868 1404

Act. echilibru 8 2 6 7 8
 Frecv-durată 30-33 5-6 28-23 26-25 35-34

Total 990 30 644 650 1190

act.echilibru

Scor total act 2178 448 1518 1518 2594

nucleu+echilibr
u

Rezultatele evaluării cu FACES, arată că majoritatea familiilor participă cu o frecvenţă mai rificată la
activităţile de bază cu familia, cum ar fi activităţile care se desfăşoară acasă, gătitul, servitul mesei
împreună, sau jocurile de societate, chiar şi în cazul acelor familii, care au obţinut scoruri mari,
activităţile de tip nucleu sunt îm mai mare măsură prezente în viaţa familiilor, decât cele de tip echilibru,
însă această discrepanţă dintre frecenţa activităţilor de tip nucleu şi echilibru este mai mare în cazul
familiilor care au obţinut un scor semnificativ de scăzut. În ceea ce priveşte durata acestor activităţi, am
avut aceeaşi observaţie, durata activităţilor este mai mare în cazul activităţilor, obişnuite, de tip nucleu.

Analiză comparativă

Analizând rezultatele finale obţinute după aplicarea scalelor, am realizat că există o relaţie direct
proporţională între scorul obţinut la evaluarea tipurilor de activităţi de recreere, şi funcţionarea familiei
ca un grup coeziv şi echilibrat. Astfel informaţiile prezentate în partea teoretică a acestei lucrări s-au
confirmat. Putem să exemplificăm această relaţie direct proporţională cu extremităţile din studiu, după
cum vedem pe diagramă Fam 5 a obţinut cele mai ridicate scoruri la ambele evaluări, cu cât participă la
mai multe activităţi de recreere şi cu cât durata şi frecvenţa acestor activităţi este mare, cu atât creşte şi
scorul indicatorului adaptabilităţii şi coeziunii. Iar situaţia opusă este prezentă la fam a 2-a unde au
obţinut valori scăzute la ambele evaluări . Un lucru interesant pe care l-am observat analizând
rezultatele este în cazul familiei 3 şi 4, ambele au obţinut aceleaşi scoruri la evaluarea frecvenţei şi
duratei privind articiparea la cele 2 tipuri de activităţi de recreere cu familia, însă este o diferenţă destul
de mare între scorul pe care l-au obţinut în cazul sclaei FACES. Familia 3 care a obţinut un scor mediu, în
comparaţie cu celelalte familii (1518), a avut un scor la fel de ridicat la evaluarea coeziunii şi
adaptabilităţii ca şi familiile cu scorurile cele mai ridicate la evaluarea activităţilor (diagrama 1).
 Analiză comparativă
2594

2178

1518 1518

448
97
95 65 94 69
Fam1 Fam2 Fam3 Fam4 Fam5

FACES FLAP

Diagrama 1

Concluzii
Majoritatea familiilor cu copii cu dizabilităţi participă la activităţi de recreere şi de
petrecere a timpului liber de tip nucleu.

Va fi o interdependenţă semnificativă între frecvenţa cu care participă la activităţi de

recreere şi nivelul de funcţionare a familiei

Familiile care participă la activităţi de recreere de echilibru vor funcţiona mai bine, în
comparaţie cu familiile care desfăşoară activităţi de petrecere a timpului liber de tip nucleu.

Limite
Cel mai important factor care poate influenţa rezultatele oricărei cercetări îl reprezintă
numărul subiecţilor, astfel şi în cadrul acestei cercetări trebuie să menţionăm ca limită numărul
mic al participanţilor, fapt care influenţează negativ acurateţea concluziilor în raport cu
întrebările de cercetare, de asemenea rezultatele nu pot fi generalizate pentru toţi copiii care
prezintă dificultăţi de comprehensiune. O altă limită este reprezentată de metodele şi tehnicile de
evaluare care pot genera stări de anxietate, frustrare, frică de a nu da răspunsuri indezirabile
social.
 Bibliografie

Johnson, H. (2013) Strenghtening families: Core and balance leisure activities. Găsit online la
adresa: http://momitforward.com/strengthening-families-core-and-balance-leisure-activities/

Hornberger Dodd, C D (2007) Contributions of family leisure to family functioning among

families that include children with developmental disabilities, BYU Scholar Archive

Roberts, J. (20014) Core and Balance Model Of Family Leisure Activities. G[sit online la adresa:
https://prezi.com/cvxpabtsybbe/core-and-balance-model-of-family-leisure-activities/

Bruce Kuehl, P. (1982) Family andaptability and evaluation scales: Couple Form (FACES II-
Copule form): its validity and reliability in a Midwestern sample. A Masetr’s Thesis. B.A. University of
Wisconsin Green Bay.

Townsend, J., Van Puymbroeck, M., Zabriskie, R. (2017) The Core and Balance Model of
Family Leisure Functioning: A Systematic Review (436-456 )