Atenţia împărtăşită la copiii

Sunt enumerate 3 categorii de comportamente ale comunicării sociale timpurii anume:

comportamente de atenţie împărtăşită, solicitarea conportamentului, stimulării,
comportamente de interacţiuni sociale. Solicitarea atenţiei, sau a comportamentului unei alte
persoane se referă la abilităţile copilului de a se folosi de limbajul nonverbal pentru a obţine un
obiect, sau atenţie unei persoane. Comportamentele de atenţie împărtăşită se referă la acele
comportamente nonverbale prin care copiii vor să atragă să menţină atenţia adultului asupra
unui obiect sau eveniment. Comportamentele de interacţiune socială se referă la capacitatea
copilului pentru a se angaja în interacţiuni de tipul turn-taking cu îngrijitori.

Aceste categorii majore de comportamente din cadrul comunicării sociale pot să fie clasificate
astfel: comportamentele sunt iniţiate de copil, sau comportamente ca şi răspunsuri la
stimularea adulţilor. Astfel clasificăm:

Atenţie împărtăşită iniţiată se referă la frecvenţa cu care un copil foloseşte contactul vizual,
indicarea, cu intenţia de atrage atenţia adultului asupra unui obiect sau eveniment.

Răspuns la atenţie împărtăşită , această constă în abilitatea copilului de a urmării cu privirea

obiectul indicat de către adult prin indicarea cu degetul sau prin privire.

Iniţierea în solocitarea comportamentului se referă la abilitatea copilului de a folosi limbajul

non verbal pentru a solicita ajutor cu scopul de a obţine o jucprie , de exemplu prin indicare cu
degetul, întinderea mâinii spre jucăria dorită.

Răspuns la solicitarea comportamentului, constă în abilitatea copilului de a răspunde la

solicitarea verbală sau gestuală a adultului cu scopul de a obţine un răspuns comportamental
sau un obiect de la copil.

Iniţierea comportamentelor de interacţiune socială , se referă la măsura în care copilul este

capabil să iniţieze interacţiuni de turn-taking cu adutul, dar şi măsura în care provoacă adultul
de a stabili o relaţie de unu la unu prin schimbarea rolurilorr în comunicare, sau joc.

Răspuns la interacţiune socială se referă la frecvenţa contactului vizual, a gesturilor, la

schimbarea rolurilor în comunicare , ca şi răspuns la iniţierile adultului în ceea ce priveşte
stabilirea unei relaţii de comunicare prin alternarea rolurilor.
Atenţia împărtăşită în cazul copiilor cu sindrom Down

În cazul copiilor cu dezvoltare tipică, limbajul şi abilităţile de atenţie împărtăşită se dezvoltă

mână în mână, fapt care nu este prezent în dezvoltarea copiilor care prezintă întârzieri în
dezvoltarea limbajului, sau întârziere în dezvoltarea generală. În cazul copiilor cu sindrom Down
asincronismul între dezvoltarea limbajului şi a comportamentelor de atenţie împărtăşită poate
fi explicată prin faptul că ei achiziţionează limbajul expresiv mult mai târziu decât acesta ar fi
aşteptat având în vedere nivelul de dezvoltare cognitivă.

A fost realizat unstudiu care a avut ca scop determinarea modului în care se dezvoltă atenţia
împărtăşită la copiii cu dezvoltare tipică, la copiii cu sindrom Down, şi cu tulburări din spectrul
autist, şi daca diferite variante ale atenţiei împărtăşite influenţează drbutul şi dezvoltarea
vorbirii. Rezultatele acestui studiu au demonstrat faptul că în sindromul Down şi în tulburarea
din spectrul autist, influenţează experienţele de interacţiune prin atenţie împărtăşită cu ceilalţi.
Copiii cu sindrom Down pot să se angajeze în interacţiuni sociale mai uşor însă ei prezentau
dificultăţi în ceea ce priveşte acordarea atenţiei pentru simboluri în perioadele de atenţie
împărtăşită.

Dificultăţile de atenţie împărtăşite sunt privite ca şi o dificultate care aparţine tabloului de

simptomatologie a tulburărilor din spectrul autist, şi în cazul sindromului Down aceste dificultăţi
apar datorită dificultăţilor şi întârizierilor abilităţilor expresive ale limbajului. În cadrul studiului
copiii erau observaţi în diferite contexte şi intervale de comunicare. Copiii erau angajaţi
aproape pe tot parcursul jocului de comunicare, au inrat în interacţiune atât cu partenerul de
joacă, cât şi cu obiecte, chiar şi copiii cu autism s-au angajat în situaţiile de joc, însă cu o
frecvenţă mai scăzută în comparaţie cu copiii cu dezvoltare tipică, şi cei cu sindrom Down, ei
erau angajaţi cu o medie de 85% din perioada de 30 de minute a observaţiei. Unele contexte de
comunicare presupuneau dificultăţi mai mari copiilor cu tulburari din spectrul autist, ei erau mai
puţin eficienţi în situaţiile care presupuneau comentarea unor contexte, şi copiii cu sindrom
Down s-au angajat mai mult în contextele de interacţiune cu evaluatorii. Aceste difernţe între
diferitele contexte de interacţiune care nu apăreau în cazul dezvoltării tipice, sugerează faptul
că este important să acordăm atenţie nu numai modului în care un tip de dizabilite poate
influenţa dezvoltarea atenţiei împărtăşite, dar şi modul în care acesta ar putea să aibă impact
supra dorinţei unui copil pentru a se angaja în interacţiuni care au ca scop solicitarea,
comentarea. (These context differences, which were not apparent in the typically-developing
sample, suggest that it is important to consider not only how a disorder may impact forms of
joint engagement but also how it may impact a child’s willingness to become engaged in
interactions that focus on specific functions such as commenting and requesting.)