https://www.prostemcell.

ro/social/o-societate-fara-bariere-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-2015-
2020.html

http://www.assoc.ro/wp-content/uploads/2015/10/POSDRU-54702-Ocuparea-persoanelor-cu-
dizabilitati_Psihologia-angajatorului-cu-privire-la-angajarea-acestora.pdf

Termenul de „calitatea vieţii” este greu de definit şi mai ales greu de utilizat în mod operaţional
în cercetare, în proiectare, prognoză şi planificare socială. Faptul de a avea „o viaţă de
calitate” este în mod firesc dezirabil, mai ales datorită puternicului accent pe care societatea
contemporană îl pune pe experienţa nemijlocită a vieţii, asociind trăirea cu vitalitatea şi
dinamismul, pe de o parte, dar şi pe calitate (a produselor, a serviciilor), considerată unul dintre
cele mai importante criterii de evaluare a activităţii organizate.

Ca să vorbim despre acest subiect trebuie să luăm în considerare o serie de factori de care
depinde calitatea vieţii, şi acest subiect devine şi mai delicat, şi mai greu de dezbătut când vine
vorba de persoanele cu dizabilităţi. Conceptul actual de calitatea vieţii are un caracter
complex şi multidimensional. În ceea ce priveşte calitatea vieţii a persoanelor cu dizabilităţi,
trebuie să luăm în considerare mai mute aspecte, care contribuie în egală măsură şi sunt esenţiale
pentru o calitate cât se poate de dezirabilă a vieţii în ceea ce priveşte această categorie de
perosane. Aceste aspecte de care depinde calitatea vieţii persoanelor cu dizabilităţi sunt
următoarele accesibilitate, participare, egalitate, ocuparea forţei de muncă, educaţie si formare
profesională, protecţie socială, sănătate. Dacă aceste factori nu sunt prezente, apar problemele
legate de calitatea scăzută a vieţii, este important de remarcat faptul că toate aspectele prezentate
mai sus trebuie să fie prezente, fiindcă merg mână în mână şi nu putem vorbi de o calitate a vieţii
dezirabilă dacă o persoană cu dizabilitate are accesibilitate însă nu are un loc de muncă sau nu
beneficiază de formare profesională

În acest referat eu am ales să detaliez două aspecte din cele amintite mai sus, şi anume
problematica ocupării forţei de muncă şi aspectul legat de educaţie si formarea profesională a
persoanelor cu dizabilităţi, ffindcă aeste două sunt foarte strâns legate. Prima dată voi prezenta
nişte date statistice actuale, după care analizez situaţia reală, existentă, iar la final voi prezenta
nişte aspecte care ar trebui să existe, cu nişte obiective, care ar trebui îndeplinite, pentru a
elimina barierele, date de situaţia actuală, care împiedică persoanle cu dizabilitate în a avea o
calitate a vieţii dezirabilă din punctul de vedere al ocupării unui loc de muncă.

La 31 martie 2018 numărul total de persoane cu dizabilităţi a fost de 805.159 persoane. La 31

martie 2018, rata persoanelor cu dizabilităţi la populaţia României a fost de 3,62%.

Numărul persoanelor cu dizabilitate de tip profund reprezintă 38,41% din total, cele cu severă
50,39% iar cele cu dizabilitate medie şi uşoară 11,20% . Cu cât este mai sever gradul de
dizabilitate, cu atât participarea pe piața forței de muncă este mai redusă. Până în 2002, rata
ocupării persoanelor cu dizabilități nu a fost niciodată analizată. Mai mult, ocuparea persoanelor
cu dizabilități nu a făcut niciodată obiectul unei politici active și coerente de abordare a
nevoilor speciale ale persoanelor cu dizabilități. De aceea, nu există date statistice pentru anii
1999 și 2002, care sa descrie evoluția ratei de ocupare a persoanelor cu dizabilități.

La 31 decembrie 2004, conform statisticilor ANPH, erau angajate 11.872 persoane cu

dizabilități. Înregistrările se bazează pe date furnizate de serviciile publice de asistență socială
din țară și din București și de Asociația Nevăzătorilor din România.

Rata de ocupare a persoanelor cu dizabilități a fost în trimestrul II a anului 2011 de 23,9%, deşi
există prevederi legislative incurajatoare ca, de exemplu: scutirea de impozit pe salariu pentru
persoanele incadrate in gradul sever sau profund.

Numărul persoanelor cu dizabilitate angajate în muncă este alcătuit din numărul adulților cu
dizabilitate cu vârsta cuprinsă între 18 –60 ani. La data de 1 ianuarie 2011 erau angajate în
muncă 28.420 de persoane cu dizabilităţi.

În privinţa tipului de dizabilitate, cel mai bine reprezentat în rândul persoanelor încadrate în
muncă este dizabilitatea de tip somatic, persoanele cu dizabilitate motorie situându-se pe
locul 2, cu o pondere de 24,2% din totalul persoanelor cu dizabilitate încadrate. Din cadrul
persoanelor cu dizabilitate mentală cumulează 30,3% din numărul total al persoanelor cu
dizabilitate, sunt angajate în muncă 2.333, adică un procent de 8,2% din totalul persoanelor cu
dizabilităţi.

Accesul limitat la ocuparea forţei de muncă poate determina însă un nivel ridicat de risc de
excluziune socială şi de sărăcie pentru persoanele cu dizabilitati. Faţă de cauzele evidenţiate, alţi
factori determinanţi sunt: dispariţia de pe piaţa muncii a unor meserii tradiţionale, practicate de
persoane cu anumit tip de dizabilitate, accesibilitatea redusa până la şi la locul de muncă, lipsa
adaptării rezonabile si a tehnologiilor de acces, slaba informare privind avantajele pentru
angajatori, limitele sistemului educational care nu acopera integral necesitatile de pregatire
pentru munca a persoanelor cu dizabilitati si altele.

Una dintre principalele carente identificate in privinta accesului pe piata muncii este determinata
de necunoasterea potentialului persoanelor cu dizabilitati, in special din perspectiva activitatii si
participarii.

Numarul redus al serviciilor de sprijin pentru persoanele cu dizabilitati, de tipul angajare asistata,
adaptarea locului de munca, transport adaptat, reprezinta o cauza importanta a mentinerii unei
rate scazute de ocupare. In plus, multe persoane cu dizabilitati au nevoie de consiliere sustinuta
pentru cresterea increderii in sine, de instruire si dezvoltare a abilitatilor, de pregatire in vederea
anagajarii.

In Romania, in domeniul ocuparii persoanelor cu dizabilitati, functioneaza sistemul de cota.

Conform cadrului legislativ in vigoare, orice angajator public sau privat cu cel putin 50 de
angajati are obligatia de a angaja persoane cu dizabilitati, intr-un procent de minim 4%.
Statisticile arata insa ca, de cele mai multe ori, angajatorii prefera celelalte optiuni din lege: sa
plateasca la bugetul de stat jumatate din salariul minim pe economie corespunzator fiecarei
persoane cu dizabilitati neangajate ori sa achizitioneze bunuri sau servicii de la unitatile
protejate. Astfel, desi initiat ca o masura activa, sistemul de cota nu a dus la o rata crescuta de
ocupare pentru persoanele cu dizabilitati de aceea, una dintre provocarile viitoare se leaga de
cresterea si diversificarea serviciilor aferente ocuparii prin utilizarea sistemului de cota intr-un
mod activ.

Necesitate

Mediul de muncă trebuie să fie accesibile pentru oricare tip de dizabilitate. Informarea periodică
a persoanelor cu dizabilităţi despre locurile de muncă disponibile.

Asigurarea serviciilor de sprijin , a trasnportului de la domiciliul persoanei la locul de muncă

Program prescurtat în cazul dizabilităţilor mai severe

Asigurarea persoanelor cu dizabilităţi a unor traininguri pentru sarcinile pe care le vor îndeplini.

Programe de pregătire a lucrătorilor în legătură cu persoanele cu dizabilităţi.

În România, toţi cetăţenii au drepturi egale de acces la toate nivelurile si formele de invatamant
preuniversitar si superior. Totuşi există o problemă, anume absenta unei abordari coerente a
educatiei incluzive pentru toti copiii. Acest fapt determina o serie de lacune si dificultati privind
rolul si importanta serviciilor de sprijin, a adaptarii rezonabile, a tehnologiei de acces si a altor
aspecte relevante pentru problematica incluziunii. Această problemă apare ca şi consecinţă a
unui număr semnificativ de scăzut a serviciilor de educaţie timpurie prin urmare copiii cu
dizabilitate nu beneficiază din timp sau niciodată de astfel de servicii. Conform unor studii copiii
cu dizabilitate din România au o participare redusa la scoala. De asemenea s-a constatat o rată
destul de crescută a neşcolarizării şi a abandonului şcolar.

Conform informaţiilor INS evidentiaza, in ultimii cinci ani, relativa constanta a efectivelor de
copii si elevi din invatamantul preuniversitar special - de la invatamantul prescolar la cel
posticeal care cuprindea 25.302 persoane la nivelul anului scolar 2013/2014. Informaţiilr
furnizate de MECS evidenţiază că copiii si elevii cu dizabilitati si CES din invatamantul de
masa remarca o crestere constanta, dar lenta, a acestei categorii: 17037 elevi cuprinsi in servicii
educationale de sprijin; 4754 elevi cu certificat de orientare scolara, dar care nu beneficiaza
servicii de sprijin in acelasi an scolar.

În ceea ce priveşte datele referitoare la participarea persoanelor cu dizabilităţi la învăţământul

superior nu sunt colectate la nivel naţional.

Ca şi o barieră pentru şcolarizarea copiilor cu dizabilităţi în învăţământul de masă constiuie

insuficienţa resurselor financiare. În cazul în care părinţii doresc ca copilul lor cu dizabilitate să
fie integrat într-o şcolă de masă, părinţii trebuie să găsească un însoţitor lângă copil, persoană
care este plătită de părinţi.

Alte aspecte care împiedică educaţia copiilor cu dizabilităţi din învăţământul special suntŞ
insuficienta numarului de profesori de sprijin, absenta altor categorii de resurse umane alocate
serviciilor educative specializate si/sau accesul limitat la astfel de servicii in afara scolii,
indeosebi in mediul rural.

Lipsa tehnologiilor asistive, a accesibilizarii spatiilor scolare si/sau a transportului adaptat

generalizat conduc la situatii de abandon scolar pentru copiii si tinerii cu dizabilitati.

Alte dificultăţi care apar în educaţia copiilor cu dizabilităţi: insuficienta personalului de sprijin,
in special in mediul rural, lipsa unei pregatiri a personalului pentru aplicarea noilor atributii,
absenta unor metodologii si proceduri unitare la nivel national, colaborarea defectuoasa cu alte
institutii cu rol in evaluarea copiilor cu dizabilitati.

Necesitate

Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilitati la educatie si formare, in forme si contexte

adaptate, in comunitatile in care traiesc.

OS.2 - Dezvoltarea competentelor persoanelor cu dizabilitati necesare participarii depline si

egale la educatie si formare, ca membri activi ai comunitatii din care fac parte.

OS.3 - Asigurarea calitatii serviciilor educationale si de formare, adaptate nevoilor persoanelor

cu dizabilitati si relevante din perspectiva incluziunii.

OS.4 - Cresterea gradului de constientizare in familie, scoala, comunitate si societate a

importantei si nevoii respectarii dreptului la educatie si formare profesionala pentru toate
persoanele cu dizabilitati.