Strategia Moldova 2020: Prioritatea 1: Studii relevante pentru carieră

Analiza situaţiei

Capitalul uman este printre puţinele resurse care oferă un avantaj comparativ Republicii Moldova. Şi totuşi, dacă
forţa de muncă nu este specializată în domeniile solicitate de potenţiali investori – ofertanţi ai locurilor de
muncă – capitalul uman rămâne a fi o resursă nevalorificată.

Actualmente, în Republica Moldova activează:

- 75 de instituţii de învăţământ secundar profesional (17 şcoli de meserii, 59 de şcoli profesionale, 2 licee
profesionale, 6 şcoli de meserii pe lângă penitenciare, 2 şcoli de meserii private), în care învaţă 21,4 mii de
elevi;
- 48 de colegii (42 publice şi 6 private), în care îşi fac studiile 32,2 mii de studenţi;
- 33 de instituţii de învăţământ superior (19 publice şi 14 private), în care, în anul de studii 2010-2011, îşi
făceau studiile 107,8 mii de studenţi.
Pe fundalul unei expansiuni universitare tot mai accentuate (1990/1991 – 54 mii de studenţi, 2010/2011 – 107,8
mii de studenţi), ambele tipuri de învăţământ vocaţional/tehnic nu au fost în stare să se poziţioneze în calitate de
alternativă viabilă pentru absolvenţii şcolilor şi liceelor (învăţământ secundar profesional: 1990/1991 – 59 mii de
studenţi, 2010-2011 – 21,4 mii de studenţi; învăţământ mediu de specialitate: 1990/1991 – 50 mii de studenţi,
2010-2011 – 32,2 mii de studenţi).

În general, studiile universitare devin din ce în ce mai accesibile, iar limitările de vârstă au fost excluse. La fel,
numărul mare de studenţi în învăţământul superior, comparativ cu numărul mult mai mic al persoanelor care îşi
fac studiile în învăţământul secundar profesional şi mediu de specialitate (vocaţional/tehnic), demonstrează
faptul că studiile universitare reprezintă o prioritate pentru cetăţenii Republicii Moldova. Popularitatea
învăţământului superior este în creştere, cu toate că 71,3% din studenţi îşi fac studiile prin contract cu achitarea
taxei de studii.

Cheltuielile pentru educaţie în Republica Moldova au atins recordul de 9,5% din PIB, media europeană fiind de
5,5% din PIB, fără ca să producă un impact economic şi social semnificativ. În anul 2009, alocările financiare per
elev în învăţământul secundar profesional au constituit 10224 lei, ceea ce este cu 15% mai mult decât în
învăţământul mediu de specialitate (8709 lei/elev/an) şi cu 33,5% (6802 lei/student/an) mai mult decât în
învăţământul superior1. Cu toate că învăţământul secundar profesional este cel mai scump, cele mai mari
probleme se atestă anume pe acest segment. În anul 2010, conform metodologiei BIM (Biroul Internaţional al
Muncii), numărul şomerilor cu studii secundar profesionale a constituit 22,8 mii de persoane, sau 24,8% din
numărul total de 92 mii de şomeri, fiind mai mare faţă de numărul şomerilor cu studii superioare (18,3 mii),
medii de specialitate (12,0 mii), liceal, mediu general (22,0 mii) şi gimnazial (16,8 mii), înregistrând cel mai înalt
nivel de abandon şcolar (24,5%).

Din punctul de vedere al pieţei forţei de muncă, în Republica Moldova, la ora actuală, se înregistrează 970 mii de
persoane cu vârsta 15-29 de ani sau 27,2% din numărul total al populaţiei. Rata şomajului printre ei constituie
16,5%, de 1,8 ori mai înaltă decât rata şomajului la nivel de ţară (9,4%).Conform datelor BNS, în anul 2010, doar
1
Educaţie vocaţională la răscruce: o analiză a deciziilor de politici în sistemul învăţământului mediu de specialitate,
Sergiu Lipceanu, IDIS Viitorul, 2010
1
22% din tineri au găsit un loc de muncă, imediat după absolvirea sistemului de învăţământ. O pătrime a părăsit
primul loc de muncă din cauza salariilor mici, iar 17,7% au plecat la muncă peste hotare. Tinerii din oraşe
reuşesc într-o proporţie mai mare să găsească un loc de muncă permanent, decât cei din mediul rural (75% faţă
de 54%).

Care este starea actuală ce caracterizează domeniul vizat în prioritate?

Învăţământul profesional (superior, mediu de specialitate, secundar profesional), actualmente, se confruntă cu

anumite provocări:
- Lipsa Agenţiei de Asigurare a Calităţii, care trebuie să asigure evaluarea şi acreditarea instituţională şi a
programelor de formare/dezvoltare profesională a specialiştilor pentru piaţa muncii. Mecanismele
actuale de evaluare şi certificare a instituţiilor, programelor, calificărilor sunt ineficiente, nu asigură
transparenţă şi credibilitate. Lipsa unei structuri de asigurare a calităţii determină gradul redus al
calităţii studiilor.
- Programele de studii rămân a fi foarte teoretizate şi necesită eforturi semnificative pentru a schimba
această situaţie. Ponderea orelor practice nu este suficientă pentru a achiziţiona abilităţile profesionale
necesare.
Responsabilitatea pentru politicile de instruire şi formare antreprenorială este împărţită între mai multe
instituţii: Ministerul Educaţiei, Ministerul Economiei, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă.
Iniţiativele de includere a instruirii antreprenoriale aparţin organizaţiilor internaţionale.
- Deficienţe privind Cadrului Naţional al Calificărilor şi Standardelor ocupaţionale. Pentru învăţământul
superior a fost deja elaborat Cadrul Naţional al Calificărilor, fapt care reprezintă un mare pas înainte,
însă cerinţele stipulate urmează a fi reflectate în standardele educaţionale şi în curricula. La nivel de
învăţământ vocaţional/tehnic constatăm inexistenţa Cadrului Naţional al Calificărilor, în care se include
şi profilul absolventului pe domenii de formare, influenţând pozitiv calitatea pregătirii profesionale.
În vederea racordării sistemului educaţional la cerinţele pieţei muncii, este necesar, în primul rând, ca
patronatele, sindicatele şi ministerele de resort să elaboreze standardele ocupaţionale şi să revadă
nomenclatorul de profesii, iar Ministerul Educaţiei, în baza acestora, să stabilească standardele
educaţionale, curricula şi criteriile de examinare.
Nomenclatorul specialităţilor pentru colegii conţine specialităţi improprii acestui nivel de instruire
(cibernetică, organizarea teritoriului, evaluarea imobilului etc.). Totodată, lipsesc specialităţi pentru
domeniile: servicii tehnice, informaţionale, transport şi comunicare, socio-culturale, agriculturii,
industriei, care ar trebui pregătite la acest nivel al calificării.
- Deficienţe de prognozare a forţei de muncă. Cu toate eforturile depuse pentru realizarea planului de
înmatriculare, care, în cele din urmă, ar trebui să satisfacă solicitările de forţă de muncă, pe piaţa muncii
se atestă deficit la anumite specialităţi şi surplus de forţă de muncă la alte specialităţi, precum şi
calitatea forţei de muncă sub aşteptările angajatorilor. Acest lucru demonstrează că actuala procedură
de întocmire a planurilor de înmatriculare trebuie perfecţionată. În altă ordine de idei, având o
economie volatilă, este destul de dificil de realizat prognoze exacte privind necesarul de forţă de muncă.
- Ineficienţa mecanismelor de interacţiune a instituţiilor de învăţământ cu sfera de cercetare-
dezvoltare, mediul de afaceri, piaţa muncii. La momentul de faţă nu există mecanisme eficiente de
facilitare a interacţiunii dintre agenţii economici şi sistemul de formare profesională. Această
interacţiune dintre ei are loc doar la solicitarea unilaterală: fie din partea instituţiilor de învăţământ,
care au nevoie de plasamente de practică, fie din partea agenţilor economici, care au nevoie de anumiţi
2
 specialişti. O asemenea abordare nu produce schimbări la nivel de curricula şi nu contribuie semnificativ
la sporirea calităţii procesului educaţional.
O încercare de formare a punţii de legătură dintre sectorul economic şi mediul educaţional a fost
crearea Comitetelor sectoriale pe domenii, însă, în prezent, sunt create Comitete doar în domeniul
construcţiilor şi în domeniul agriculturii şi industriei alimentare. Atât la nivel organizaţional, cât şi la nivel
de competenţe, acestea necesită activităţi de consolidare a capacităţilor.
În ceea ce priveşte sfera de cercetare-dezvoltare, Academia de Ştiinţe şi institutele subordonate
acesteia sunt unicii beneficiari ai fondurilor bugetare destinate pentru cercetare şi dezvoltare, fiind
unicele instituţii în care este concentrat acest proces.
- Pregătire profesională insuficientă a cadrelor didactice. În anul de studii 2009-2010, cadrele didactice
cu studii medii de specialitate şi secundare profesionale constituiau 44,2% din totalul de cadre didactice
din învăţământul secundar profesional2. Aceste cadre nu au beneficiat de pregătire psiho-pedagogică
necesară pentru asigurarea procesului de predare. Personalul care predă în ateliere, în mare parte, nu a
lucrat niciodată în condiţii reale de producere. Vârsta medie a profesorilor şi maiştrilor-instructorilor din
învăţământul secundar profesional este de 52 de ani. Un şir de rapoarte relatează că, în ultimii 10 ani,
majoritatea cadrelor didactice nu au participat la activităţi de formare profesională continuă, cu
excepţia unor activităţi organizate în cadrul Universităţii Tehnice din Moldova şi al Institutului de Ştiinţe
ale Educaţiei.
În învăţământul superior, de asemenea se atestă problema cadrelor didactice. În unele instituţii există
deficit de cadre didactice tinere, care nu rezistă şi abandonează locul de muncă în favoarea altor
ocupaţii.
- Hipercentralizarea mecanismelor de gestionare financiară a instituţiilor de învăţământ superior,
diminuarea rolului criteriilor de performanţă şi relevanţă în procesul de alocare de către stat a
mijloacelor financiare destinate universităţilor. Modul de finanţare a sistemului de învăţământ
profesional afectează direct calitatea procesului de formare profesională iniţială a studenţilor.
Finanţarea oferită nu asigură mijloacele de instruire indispensabile pentru realizarea procesului didactic
şi, în special, pentru procurarea materialelor consumabile necesare pentru orele practice (motorină şi
benzină pentru viitorii ingineri-mecanici/şoferi, produse alimentare pentru viitorii tehnologi în
alimentaţie, materiale de construcţie pentru viitorii ingineri-constructori etc.). 3 O problemă de ordin
financiar este şi lipsa cadrului legislativ şi normativ adecvat pentru folosirea mijloacelor speciale la
discreţia administraţiei. Pe de altă parte, odată cu sporirea resurselor extrabugetare, se reduc alocările
bugetare, lucru care descurajează managerii activi.
- Taxa de cămin este foarte redusă şi nu corespunde costurilor reale suportate de instituţii pentru
întreţinerea unui elev/student. Creşterea preţurilor la serviciile comunale nu a fost însoţită şi de
modificarea taxelor de cămin. Statul subvenţionează în proporţie redusă cheltuielile de întreţinere a
căminelor.
- Taxa de studii. Reglementarea centralizată a mărimii taxelor de studii de către autorităţi afectează
considerabil situaţia materială a instituţiilor de învăţământ. Taxele de studii nu reflectă costurile reale
suportate de instituţii în procesul de instruire pe unitate de elev/student, din acest considerent fiind
necesară majorarea acestora pentru a le ajusta la necesităţile şi cheltuielile reale. În prezent, taxele
acoperă, aproximativ, doar jumătate din costurile suportate de instituţii în procesul educaţional.

2
Studiu de referinţă în contextul „Procesului Torino”, ETF, 25 mai 2010
3
Educaţie vocaţională la răscruce: o analiză a deciziilor de politici în sistemul învăţământului mediu de specialitate,
Sergiu Lipceanu, IDIS Viitorul, 2010
3
 Probleme specifice pentru învăţământul vocaţional/tehnic:
- Cheltuieli nejustificate de întreţinere a infrastructurii masive. Majoritatea instituţiilor de învăţământ
secundar profesional şi mediu de specialitate au o capacitate de până la 500-600 de locuri. Toate au în
gestiune blocuri de studii, ateliere de producere şi cămine studenţeşti. Actualmente, numărul mediu de
elevi/studenţi pe instituţie constituie 286 (20879 de studenţi în 73 de instituţii). Infrastructura existentă
este utilizată aproximativ la 50% din capacitate. Reieşind din datele demografice, se prevede reducerea
considerabilă a contingentului cu vârsta 16 -18 ani, fapt care va condiţiona şi mai mult reducerea
numărului de elevi/studenţi în anii următori. Astfel, raportul dintre infrastructura masivă a instituţiilor
şi numărul redus de elevi/studenţi implică cheltuieli de întreţinere nejustificate.
- Baza materială precară. În pofida faptului că în ultimii ani Guvernul, precum şi un şir de proiecte
internaţionale, au dotat unele instituţii cu echipament tehnologic modern, în marea lor majoritate
acestea continuă să dispună de echipament învechit care nu facilitează dezvoltarea abilităţilor
profesionale. În condiţiile dezvoltării tehnico-informaţionale accelerate, este dificilă asigurarea
instituţiilor de învăţământ vocaţional/tehnic cu utilaj de ultimă oră. Acest lucru devine imposibil, mai
ales, în situaţia în care şcolile profesionale instruiesc şi formează muncitori calificaţi la 8-12 specialităţi
concomitent.4

Ce impact au problemele din domeniul vizat asupra populaţiei, în general, şi

asupra anumitor grupuri, în particular?

Problemele enumerate subminează calitatea procesului educaţional. Consecinţele problemelor sunt resimţite
nemijlocit în sectorul economic. Se atestă ponderea relativ mică a absolvenţilor care se încadrează în câmpul
muncii conform calificărilor obţinute în instituţiile de învăţământ, iar absenţa unor mecanisme de monitorizare a
carierei profesionale a acestora fac ca problema să fie mai puţin vizibilă. Circa 30 % din absolvenţi nu activează
conform calificărilor obţinute în şcoli profesionale, colegii şi universităţi, fapt care denotă irelevanţa studiilor şi
incapacitatea de angajare. Conform angajatorilor, tinerii angajaţi nu deţin mixul de cunoştinţe şi aptitudini
necesare pieţei muncii, pentru că planurile educaţionale şi conţinutul disciplinelor nu asigură relevanţa studiilor 5.

Mediul de afaceri din Republica Moldova, în special exportatorii, se plâng pe insuficienţa calificărilor şi calitatea
redusă a studiilor candidaţilor la locurile de muncă. 85% din companii menţionează că se confruntă cu problema
lipsei forţei de muncă calificate6, întreprinderile solicită un nivel mai înalt de profesionalism sau competenţe
specifice din partea lucrătorilor. Cel mai des, agenţii economici menţionează că se confruntă cu decalajul
semnificativ dintre necesităţile lor şi cunoştinţele profesionale ale absolvenţilor instituţiilor de învăţământ
vocaţional/tehnic. Programele educaţionale determină şi adaptabilitatea redusă a tinerilor muncitori la condiţiile
companiei. Acest fapt, de cele mai dese ori, duce la o fluctuaţie sporită de personal. Pe de o parte, este muncitorul
nemulţumit de faptul că nu poate face faţă cerinţelor, pe de altă parte, este patronul care nu beneficiază de
randamentul scontat al resurselor umane angajate. Este alarmant şi faptul că tinerii muncitorii nu dau dovadă de
devotament faţă de muncă, fapt confirmat de 52,2% companii respondente 7.
4
Studiul de referinţă în contextul „Procesului Torino”, 25 mai 2010
5
Sinteza consiliului consultativ din 26.07.2011, tema „Noi competenţe pentru o nouă creştere economică: probleme şi
soluţii”, Ministerul Economiei.
6
„Relaţiile de muncă în Republica Moldova din perspectiva companiilor”, realizat de PNUD şi Guvernul Belgiei
7
„Relaţiile de muncă în Republica Moldova din perspectiva companiilor”, realizat de PNUD şi Guvernul Belgiei

4
Productivitatea joasă a muncii tinerilor angajaţi şi calitatea redusă a produselor/serviciilor se încadrează într-un
cerc vicios, care, la rândul său, determină salarizarea modestă. Salariile ne-competitive sunt un alt motiv al lipsei
de atractivitate a întreprinderilor. Pentru absolvenţii învăţământului secundar profesional, problema şomajului
este mai acută, decât pentru cei care au absolvit învăţământul mediu de specialitate sau superior. Cota acestora,
în structura şomajului, a atins cifra de 28% în anul 2009. În acest context, emigrarea forţei de muncă devine o
problemă tot mai stringentă.

Care sunt tendinţele ulterioare în domeniul vizat în cazul neintervenţiei

Guvernului?

Calificările vor deveni tot mai importante în Republica Moldova odată cu îmbătrânirea rapidă a populaţiei: forţa de
muncă se va reduce cu 11% în deceniul următor, creşterea economică cere ca oferta mai mică de lucrători să fie
înzestrată cu calificări mai productive. Cererea pe piaţa muncii este în creştere pentru locuri de muncă de
calificare superioară (CEDEFOP 2015). Ponderea locurilor de muncă care vor necesita calificare superioară şi medie
va constitui 79%. Până în 2050, se aşteaptă o scădere cu 25% a forţei de muncă în ansamblu pe republică.
Creşterea trebuie să provină din sporirea productivităţii şi actualizarea calificărilor 8.

În cazul neinterveţiei Guvernului, efectele nedorite ale problemei se vor aprofunda. Această situaţie, conjugată cu
prognoza demografică nefavorabilă, contestă mitul precum că în Moldova forţa de muncă este multă, calificată şi
ieftină. În consecinţă, pe piaţa muncii se va atesta un dezechilibru substanţial dintre cerere şi ofertă, precum şi un
deficit de forţă de muncă calificată. Atragerea investiţiilor, în lipsa capitalului uman solicitat, este destul de dificilă.
Acestea, luate la un loc, fac ca piaţa Moldovei să devină şi mai puţin atractivă. În cazul neintervenţiei cu acţiuni
concrete, va continua alimentarea rândurilor emigranţilor, fără a se valorifica potenţialul de creare a locurilor de
muncă pe piaţa internă.

Racordarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei muncii este imanentă. Continuarea acestei situaţii constituie
un risc major şi pentru sistemul educaţional, pentru că, în contextul deschiderii posibilităţilor de accesare a
învăţământului din spaţiul european, potenţialii studenţi vor prefera alte destinaţii educaţionale.

8
Sinteza consiliului consultativ din 26.07.2011, tema „Noi competenţe pentru o nouă creştere economică: probleme şi
soluţii”, Ministerul Economiei.
5