Alexitimia

Implicaţii psihologice şi psihopedagogice

Emotiile: În teoriile neurobiologice emoţiile sunt definite într-o manieră pragmatică, ca fiind “stări
produse de recompense şi pedepse, precum şi de modificările ce survin în recompense şi pedepse ”
(Cârneci, 2006)

Emoţiile pot fi produse de primirea, omiterea sau încetarea unei recompense sau a unei pedepse.
Inversarea unei asocieri stimul-întărire produce efecte opuse asupra comportamentului. Omiterea sau
încetarea unei întăriri pozitive scade probabilitatea emiterii răspunsului respectiv.

Una din caracteristicile de maximă relevanţă a fiinţei umane este complexitatea emoţiilor, determinată
în special de modul superior de structurare a sistemului cognitiv. Componenta emoţională a vieţii a
constituit un motiv de fascinaţie permanentă asupra umanităţii, preocuparea pentru fenomenele
emoţionale influenţând tendinţele şi curentele artistice (literare, muzicale, arte vizuale), precum şi
concepţiile filosofice, religioase şi politice din diverse perioade istorice. Varietatea cunoştinţelor de ordin
descriptiv ale simţului comun, rezultatul unor observaţii atente şi de fineţe asupra spiritului uman şi-au
pus amprenta şi asupra modelelor teoretice vehiculate de psihologia clasică

Primele abordări teoretice ale emoţiilor au fost descriptive, rezultatul fiind o taxonomie a proceselor
emoţionale:

procese emoţionale primare;

emoţii;

dispoziţii afective;

sentimente;

pasiuni.

Potrivit psihologiei clasice, procesul emoţional este tridimensional:

1. Modificări organice, vegetative;

2. Manifestări comportamentale: gesturi, mimica, expresii vocale;

3. Trăirea afectivă a relaţiei cu lumea (I.Radu, 1991).

Componentele unui episode emotional:

cognitivă

subiectivă (trăirea fenomenologică)

motivaţională (tendinţe de acţiune si stări de pregătire a unei acţiuni),

somatică (sau fiziologică)

motorie (comportamente si acţiuni). (Moors, 2010)

Funcțiile componentelor episodului emotional:

a. evaluarea stimulului sau appraisal,

b. monitorizare (control si reglare),

c. pregătirea si susţinerea unei acţiuni

d. acţiuni şi comportamente. (Moors, 2010)

Componentă Funcţie

Cognitivă Evaluarea
stimulului,Appraisal
Subiectivă

Motivaţională
} Monitorizare ( control si
reglare)
Somatică Pregătirea si susţinerea
Motorie unei acţiuni

Acţiuni, Comportamente

Ce sunt atuci emotiile? Emoţiile sunt definite de unii autori ca fiind stări mentale exclusiv intenţionale,

de alţii ca fiind atât intenţionale, cât si fenomenologice; alţi autori definesc emoţiile ca fiind stări
mentale pur fenomenologice. O stare mentală intenţională este direcţionată spre ceva sau despre ceva,
una fenomenologică este definită ca ireductibilă (quale) si pur subiectivă.

Definirea emotiilor este problematica : Cercetătorii sunt in dezacord in privinţa componentelor de inclus
în emoţie sau identificate cu emoţia.

Unii autori izolează câteva componente ale episodului emoţional si le identifică cu emoţia: James(1890)
identifică emoţia cu componenta subiectivă, iar Frijda (1986) o identifică cu cea motivaţională.

Există un dezacord între autori şi in privinţa ordinii apariţiei componentelor unui episod emoţional, unii
propun o ordine fixă, alţii refuză existenţa unei astfel de ordini.
Autorii care acceptă existenţa unei ordini fixe, echivalează emoţia fie cu una dintre componentele
episodului emoţional, fie ca fiind tot episodul emoţional.

Primii susţin că restul componentelor sunt fie cauze, fie consecinţe ale emoţiei; cei din urmă propun
existenţa unor etape anterioare si succesive in emoţie (cauzalitate vs secvenţialitate). (Moors, 2010)

Autorii exclude din categoria emotiilor:

reflexele

durerea

senzaţiile termice

atitudinile

preferinţele.

Teorii cognitive ale emotiilor: Moors propune o clasificare a teoriilor cognitive ale emoţiilor pe baza:
cauzalităţii emoţiilor, ordinea în care au fost situate componentele episodului emoţional.

Clasificarea pe baza a 3 dimensiuni:

Activare

Intensitate

Diferenţiere

3 nivele de analiza: nivelul funcţional (ce face?)

nivelul algoritmic

(care sunt mecanismele?)

nivelul implementaţional

( care este suportul fizic?).

Teoriile sunt grupate in familii de teorii care, fie răspund la întrebări diferite, fie dau răspunsuri complet
diferite la aceleaşi întrebări.

Diferenţele dintre teorii pot fi regăsite in:

condiţiile de operare a răspunsurilor emoţionale (automate vs non-automate),

input (stimulul, răspunsul fizic al persoanei la stimul,

outputul unui alt proces) etc.

Teoria lui James (1890): susţine că un stimul activează direct cortexul senzorial, care declanşează (într-un
fel nespecificat) răspunsuri somatice periferice si motorii. Feedback-ul, acestor răspunsuri fizice, se
întoarce în cortexul senzorial unde produce trăirea emoţională. Aceasta nu este decât conştientizarea
reacţiilor corporale. Emoţia este echivalată cu experienţa emoţională. (Moors, 2010)

Teoria lui Schachter(1964): este bifactorială, în prima etapă stimulul input generează o stare
nediferenţiată de arousal fiziologic, iar in a doua etapă arousalul este atribuit unei cauze presupuse.
Rezultatul atribuirii cauzei arousalului este trăirea subiectivă, echivalată de autor cu emoţia Arousalul
determină intensitatea emoţiei, iar procesul de atribuire produce calitatea emoţiei (specificitate,
diferenţiere). Atribuirea aceluiaşi arousal unor stimuli diferiţi produce emoţii diferite. (Moors, 2010)

Teoria Appraisalrurilor: porneşte de la premizele că emoţiile sunt post-cognitive, iar cogniţiile nu sunt
exclusiv conştiente. sugerează că mare parte a procesului de activare a unei emoţii este non-conştient si
automat. teoria propune că stimulul declanşează appraisaluri ale acestuia(conştiente şi/sau
inconştiente), care activează tendinţe de acţiune si răspunsuri fiziologice, acestea pot determina
acţiuni/comportamente (componentă opţională). trăirea subiectivă este rezultatul interacţiunii acestor
componente, iar emoţia reprezintă fundalul tuturor proceselor mentale. eventualele comportamente
pot fi urmate de un proces de atribuire a cauzei emoţiei şi/sau de etichetare a acesteia(componentă
opţionale)

Teoria retelelor: spune că emoţiile sunt stocate în şi activate din memorie, prin endocarea informaţiilor
despre stimuli, tendinţe de acţiune, răspunsuri, înţeles conceptual şi experienţa emoţională sub formă
de noduri. Această teorie se bazează pe modelele asociative ale învăţării si pe modelele reţelelor
semantice.Nodurile fiecărei emoţii specifice sunt organizate în scheme şi reţele.

Teoria afectelor programate: susţine că procesul de generare a unei emoţii este compus din două părţi:
de la stimul până la emoţie şi consecinţele emoţiei. Prima parte include două procese: evaluarea
stimulului la nivel cognitiv (funcţionare similară cu modelul teoriei appraisalurilor), al doilea proces se
referă la traducerea evaluărilor stimulului în alte componente ale emoţiei( nivel
implementaţional).Porneşte de la premizele că fiecare emoţie are un circuit neuronal unic, dezvoltat in
decursul evoluţiei speciei umane, iar emoţiile îndeplinesc funcţii adaptative specifice.

Teoria lui Barrett (2006) porneşte de la teoria afectului central al lui Russell (2003). Acesta din urmă
propune două variabile sub-emoţionale: arousal si valenţă, combinarea lor generează afectele
centrale.Russell sugerează că emoţiile sunt doar constructe socio-culturale, ele neexistând in realitate, ci
fiind categorizări ale afectelor centrale.

Teoria cognitivismului fiziologic: fie consideră că emoţiile sunt identificabile cu cogniţiile, fie cauzate de
cogniţii. În al doilea caz, emoţia este identificată cu una dintre componentele ulterioare ale episodului
emoţional: trăirea subiectivă, motivaţia, răspunsurile somatice sau motorii şi este cauzată de judecarea
(evaluarea) unui stimul.

Judecăţile sunt definite ca reprezentări propoziţionale cu valoare de adevăr. Emoţiile diferă atunci când
conţinutul judecăţilor diferă.
Teoriile filozofice ale perceptiei: susţin că emoţiile nu trebuie identificate exclusiv cu reprezentările
propoziţionale, reprezentările perceptuale fiind mult mai importante. aceste teorii au apărut ca reacţie
împotriva cognitivismului filozofic. procesele implicate în emoţii sunt similare proceselor in percepţie:
apar automat, instant, non-intenţional şi sunt greu/imposibil de suprimat.

5 criterii de diferentiere ale teoriilor cognitive ale emotiilor:

1. Definiția emoțiior

2. Componentele invocate în explicarea

activării, intensităţii si diferenţierii

emoţiilor;

3. Nivelul adresat( funcţional, algoritmic,

implementaţional);

4. Mecanismele de declanşare a emoţiilor

5. Ordinea componentelor episodului emoţional.

Asemenari ale teorillor cognitive a emotiilor: componenţiale(există un acord major între

componentele incluse); multe presupun că emoţia este post-cognitivă și poate fi automata; pot fi
implicate mecanisme si tipuri multiple de reprezentări mentale. Se poate observa o evoluţie de la
asumpţia că procesările mentale implicate sunt non-automate, propoziţionale si secvenţiale la asumpţia
că procesările implicate in episodul emoţionale sunt adesea automate, perceptuale si paralele. (Moors,
2010)

Clasificarea emotiilor

Emoţii de bază vs complexe:

Emotii: In privinţa structurării interne a clasei emoţiilor,

există multe dezbateri între cercetători. Un grup de teoreticieni (Darwin, Ekman, Izard ş.a.) împart
emoţiile in: emoţii de bază şi emoţii complexe. Emoţiile de bază sunt considerate, în această accepţiune,
componentele din care este construită întreaga viaţă emoţională. Emoţiile complexe reprezintă forme
recombinate sau mai elaborate ale emoţiilor de bază.

Numarul emotiilor de baza: Numărul emoţiilor de bază variază între teoreticienii din acest grup,
deoarece utilizează criterii diferite de incluziune: semnal neuronal unic (Izard ş.a.),expresie facială unică
(Ekman ş.a.), model unic al răspunsului fiziologic (Ekman, Levenson, Friesen ş.a.), calitate experenţială
unică (Oatlez & Johnson ş.a.), model unic al appraisalurilor (Roseman ş.a.) etc.
Emotii de baza: Ekman a propus iniţial existenţa a 6 emoţii primare: teama,dezgustul, furia,
tristeţea,uimirea bucuria. În urma rezultatelor cercetărilor pe care le-a efectuat ulterior, a adăugat
emoţia de dispreţ listei iniţiale, numărul emoţiilor de bază ajungând astfel la 7.

6 emotii de baza + dispretul

Un alt grup de cercetători susţine că nu există emoţii universale, primitive sau primare; ci un set restrâns
de variabile sub-emoţionale, acestea reprezentând cărămizile din care este construită viaţa noastră
emoţională. În cazul acesta, categorizarea variabilelor sub-emoţionale (appraisal-uri, arousal etc.)
reprezintă punctul focal, emoţiile. (Moors, 2010)

Emotii positive vs emotii negative

Din puncte de vedere al valenţei, emoţiile pot fi împărţite in următoarele categorii: negative(ex. tristeţea
sau furia), pozitive (ex. bucuria, compasiunea) si neutre (uimirea).

Emoţiile negative focalizează atenţia pe o problemă si declanşează proceduri corective.

Ele duc la îngustarea şi restricţionarea repertoriului gândire-acţiune momentan al unei persoane.

(Haidt, 2003)

Emoţiile pozitive apar, în general, în situaţii de siguranţă, nu necesită focalizarea atenţiei şi duc la
lărgirea spectrului gândire-acţiune, din acel moment, al persoanei

Aceasta devine mai deschisă la idei noi, relaţii noi si posibilităţi noi.

Emotiile positive

Din punct de vedere al tendinţelor de acţiune, emoţiile pozitive încurajează comportamente pro-sociale,
construirea de relaţii interumane, exersarea abilităţilor şi autodezvoltarea. Aceste comportamente se
pot dovedi deosebit de stenice pe termen lung, când mediul va deveni mai solicitant (Haidt, 2003).

Din lista emoţiilor pozitive propuse de Ekman, in 1994, enumerăm: bucuria, veneraţia, mândria faţă de
o realizare etc.

Emotii functionale vs disfunctioonale

Privite prin prisma dimensiunii stenice, emoţiile pot fi divizate în funcţionale si disfuncţionale.

Această dimensiune este diferită de dimensiunea valenţei, emoţiile funcţionale pot fi pozitive (ex.
bucurie, amuzament, uşurare), cât si negative (ex. iritare, teamă).

Emoţiile disfuncţionale pot fi, de asemenea, de valenţă pozitivă sau negativă (ex. furie, depresie).

FUNCŢIONALITATEA SAU DISFUNCŢIONALITATEA UNEI EMOŢII ESTE CONFERITĂ DE : tipul de trăire

subiectivă cauzată

tipul evaluării cognitive implicate (raţionale vs iraţionale)

comportamentelor generate (adaptative vs dezadaptative).

FAȚA UMANĂ: este unul dintre stimulii cei mai relevanți pentru adaptarea umană datorită valorii sociale
și emoționale;

Propria noastră față și fețele celorlalți conțin

informații privind:

 identitatea noastră
 genul
 vârsta
 emoțiile
 intențiile
 starea de sănătate

calitatea de partener (Rhodes, 2006)

Structuri neurocognitive implicate în procesarea Expresiilor faciale: Modelul principal de recunoaştere a

feţelor diferenţiază între procesarea identităţii feţei şi emoţiilor exprimate de către feţe (Bruce & Young,
1986; Martens, Leuthold, & Schweinberger, 2010). O reţea complexă de structuri ale creierului din
cortexul occipital şi cel temporal a fost identificată a fi crucială pentru procesarea feţelor. Girusul
fusiform, adică aria fusiforma a feţei (fusiform face area, FFA) extrage foarte repede informaţii
perceptive pe baza proprietăţilor structurale ale feţelor, descifrând trăsăturile statice fiind considerată
locaţia desemnată pentru procesarea identităţii.

Sulcusul temporal superior (superior temporal sulcus, STS) contribuie la realizarea unei categorizări
grosiere a stimulului ca având sau nu valenţe emoţionale prin reprezentarea elementelor dinamice ale
expresiei feţei (Haxby, Hoffman, & Gobbini, 2000).

Din aceste două structuri inputul procesat ajunge la complexul amigdalian şi la cortexul orbitofrontal,
ambele fiind arii cheie pentru cogniţia socială.

Expresiile faciale si recunoasterea emotiilor: Cercetările ultimelor decenii, din domeniul expresiilor
faciale, au strâns dovezi tot impresionante în sprijinul teoriei că emoţiile de bază au expresii faciale
unice, distincte si universale, nedepinzând de cultura din care provine o persoană. (Ekman, 2004). De
asemenea, multe cercetări au demonstrat faptul că oamenii pot recunoaşte corect emoţiile exprimate
prin intermediul expresiilor faciale, semnificativ peste probabilitatea şansei.(Ekman 1997, 2004;
Matsumoto, 1988, 2001, 2005)

Ekman (1969, 1973, 1997, 2004) a adus dovezi în sprijinul teoriei că, atât expresiile emoţionale faciale,
cât şi capacitatea de a recunoaşte stările emoţionale care stau în spatele expresiilor faciale, sunt
universale şi înnăscute. Însă aceleaşi rezultate sugerează că e nevoie de exerciţiu pentru îmbunătăţirea
performanţei în recunoaştere.
Dimensiunea culturala a expresiilor faciale: Există o componentă culturală care influenţează puternic
comportamentul de exprimare facială a emoţiilor: regulile de afişare. Aceste reguli sunt învăţate social
şi variază, adesea, de la o cultură la alta. Acestea dictează în ce condiţii, căror persoane, cine, ce fel de
expresie emoţională facială poate afişa. Determină, în consecinţă, comportamente de mascare,
exagerare, diminuare sau ascundere a expresiei emoţiei trăite. (Ekman 2004)

Microexpresiile faciale: Ekman (1997) a realizat studii extensive ale microexpresiilor faciale. Acest
termen denumeşte expresii emoţionale faciale cu o durată foarte scăzută, sub 0,5 secunde.

Durata unei microexpresii faciale poate fi, în cazuri extreme, de 0,03 secunde, clipeşte si o ratezi.

Sunt indicatori ai unei trăiri emoţionale mascate sau foarte rapid procesate. (Ekman, 2004)

Durata macroexpresiilor este între o jumătate de secundă – 4 secunde și sunt expresii faciale tipice.
Acestea adesea se repetă și se potrivesc cu ceea ce persoana spune și tonul vocii persoanei.
Durata obişnuită a expresiilor emoţionale faciale, manifestate neobstrucţionat de regulile de afişare, se
situează în intervalul 0,5 - 4 secunde şi implică zona întregii feţi.

Sunt denumite de cercetători macroexpresii şi sunt uşor de sesizat de către o persoană atentă.

Macroexpresiile apar mai frecvent când o persoană este singură sau în prezenţa celor apropiaţi.

False : simularea deliberată a unei emoții fără a fi simțită respectiva emoția;

Mascate: o expresie falsă realizată să acopere o macroexpresie;

La ora actulă, există două direcţii majore de studiu a fenomenelor emoţionale, indiferent de
paradigma ştiinţifică adoptată: a) studiul emoţiilor ca proces, vizând stabilirea structurilor de
profunzime responsabile de producerea reacţiilor emoţionale;

b) Studiul interacţiunii dintre procesele emoţionale şi cele cognitive.

Alexitima
Alexitimia reprezintă o tulburare de comunicare afectiv-cognitivă.

Persoanele care prezintă această tulburare au dificultăţi în a identifica şi exprima verbal propriile emoţii.

Alexitimia nu este considerată o tulburare psihică şi nu este inclusă în DSM.

Totuşi, ea pare să fie relaţionată cu unele tulburări: PTSD (Yehuda et. Al., 1997), tulburarea de
personalitate borderline ( Zlotnik, Mattia & Zimmerman, 2001), disociere ((Irwin& Melbin-Helberg,
1997), depresie ( Honkalampi et al. , 2000).

Termenul provine din:

grecescul a (prefix care defineşte lipsa a ceva),

lexis (vorbire, cuvânt)

thimos (emoţii) şi poate fi tradus ad literam ca “ o lipsă a cuvintelor despre sentimente” (a lacke of
words for feeling).

Cauzele alexitimiei sunt dificil de determinat: Unele studii indică o componentă genetică (Fukunishi &
Paris, 2001),

Altele incriminează expunerea la experienţe traumatice (ex. abuzul coilului), care pot restricţiona
exprimarea emoţională (Krystal, 1988).

Experienţele traumatice pot duce la deconectări între cele două emisfere ale creierului (Schore, 2001),
şi pot conduce la disociere (Siegel, 2000).

Prevalenta alexitimiei: Alexitimia pare a fi o caracteristică relativ stabilă, distribuită normal în

populaţia adultă (Taylor, 1994).

Între 10 % şi 15 % din populaţia adultă pare a avea alexitimie (Parker, Taylor & Bagby, 1989), cu o
prevalenţă mai mare în rândul bărbaţilor ( Yelsma, 2005).

Caracteristicile alexitimiei:

1. Dificultăţi în exprimarea emoţiilor ( Taylor, 1984).

2. Dificultăţi în identificarea emoţiilor. Copiii cu alexitimie nu pot distinge între emoţiile negative şi

pozitive, ci sunt conştienţi doar de componenta fiziologică a emoţiei.

3. Probleme fizice: oboseală, dureri de cap, dureri de stomac (James, 1994), diabet (Koski et al., 1988),
anorexie (Zonnevylle-Bender et al., 2004). Boli serioase ale copiilor au fost asociate cu nivele înalte de
alexitimie ale părinţilor (Fukunishi & Paris, 2001).

4. Dificultăţi în reglarea expresiilor emoţionale (James, 1994).

5. Competenţă emoţională scăzută (Ciarrochi et al., 2002)

6. Probleme comportamentale (agresiuni, anorexie, bulimie, abuz de substanţe), despre care se

presupune că sunt încercări de a modula emoţiile puternice (van der Kolk & Fisler, 1994)

Competenţa emoţională: „ modul în care copiii răspund emoţional, aplică strategic cunoştinţele despre
emoţii şi expresiile lor în relaţiile cu alţii, astfel încât ei pot negocia schimburi interpersonale şi îşi pot
regla propriile experienţe emoţionale.” (Saarni, 1990)

Componentele specifice ale competenţei emoţionale sunt:

înţelegerea emoţiilor,
exprimarea emoţiilor

reglarea emoţiilor.

Rolul competentei emotionale: Înţelegerea emoţiilor presupune identificarea stărilor emoţionale în sine
şi în alţii, precum şi dezvoltarea unui vocabular care să descrie aceste stări.

Exprimarea emoţiilor exprimarea verbală şi nonverbală a stărilor emoţionale.

Reglarea emoţiilor presupune managementul sistematic şi eficient al emoţiilor, atât pozitive, cât şi
negative.

Competenţa emoţională are o importanţă critică pentru dezvoltarea limbajului şi reuşita academică.

Indicatori ai competentei emotionale:

Recunoaşterea propriilor emoţii şi ale altora;

Interpretarea corectă a răspunsurilor celorlalţi;

Înţelegerea şi predictibilitatea propriilor acţiuni;

Rezolvarea problemelor sociale;

Empatie faţă de ceilalţi, în special faţă de cei diferiţi;

Abilitatea de mediere a conflictelor,

Tulburari ale limbajului si functionarea sociala si emotionala: Copiii cu tulburări ale limbajului sunt
nevoiţi să facă faţă unor provocări deosebite atunci când se străduiesc să înţeleagă şi să exprime
limbajul mai complex necesar ascultării, vorbirii, citirii şi scrierii.

Tulburările limbajului produc o limitarea semnificativă în funcţionarea acestuia.

În plus, acest tip de tulburări sunt asociate în viaţa reală cu dificultăţi de ordin pragmatic, ceea ce
îngreunează realizarea unor interacţiuni sociale eficiente.

Elevilor cu deficienţe de limbaj le este mai greu să comunice şi să participe din plin la interacţiunile
sociale faţă de ceilalţi elevi de aceeaşi vârstă (Brinton & Fujiki, 1999).

Problemele de limbaj au fost deasemenea asociate cu probleme sociale şi de comportament.

Profesorii îi descriu pe elevii cu probleme datorate limbajului ca având:mai multe probleme de

comportament şi mai puţine aptitudini sociale decât ceilalţi elevi de aceeaşi vârstă (Brinton & Fujiki,
1999), retraşi, reticenţi şi impulsivi (Fujiki et al., 2002).
 În ceea ce priveşte relaţiile cu cei de aceeaşi vârstă, copiii cu tulburări ale limbajului sunt:mai puţin
acceptaţi, le este mai greu să formeze şi să menţină prietenii şi au mai puţini prieteni cu care se
joacă,mănâncă, sau în activităţile dinafara şcolii (Gallagher, 1993).

o relaţie şi între maltratare şi deprinderile reduse de limbaj.

Acei copii care au fost neglijaţi obţin scoruri mai mici chiar decât copiii care au fost abuzaţi la testele de
înţelegere a textelor (Culp et al., 1991).

Copiii abuzaţi prezintă expresivitate verbală redusă (Coster et al., 1989), participă mai puţin frecvent la
interacţiuni verbale sociale (Coster & Cichenti, 1993),conţinutul limbajului este mai puţin variat şi mai
repetitiv (Coster et al., 1989).

Deşi, din aceste studii reiese clar că mulţi copii cu tulburări ale limbajului experienţiază o mulţime de
dificultăţi de ordin social decât ceilalţi copii de aceeaşi vârstă, se ştie puţin despre măsura în care
deteriorările limbajului corelează cu alexitimia.

Există totuşi studii în care copii cu tulburări ale limbajului prezintă şi unele caracteristici asociate
alexitimiei: identificare redusă a emoţiilor (Courtright & Courtright, 1983), înţelegerea limitată a
sentimentelor celorlalţi (Timler, 2003), dificultăţi de interpretare a motivaţiilor şi intenţiilor personajelor
din povestiri (Ford & Milosky, 2003).

Scopuri ale intervenţiei asupra copiilor care prezintă caracteristicile alexitimiei

 creşterea conştientizării interne şi conectarea experienţei fizice cu emoţiile

 creşterea conştientizării propriei stări emoţionale
 conectarea dintre emoţii şi expresiile acestora.

Programe de interventie socio-emotionala

PROGRAMUL DESCRIEREA PROGRAMULUI

Promoting Alternative Thinking
Strategies (PATHS; Greenberg &
Kusche, 1993)
A fost conceput pentru copiii de vârsta micii şcolarităţi care sunt
surzi; a fost adaptat pentru clasele obişnuite. Programul are trei
unităţi: pregătire şi autocontrol (12 lecţii), sentimente şi relaţii (56
de lecţii), rezolvarea cognitivă a problemelor interpersonale (33 de
lecţii). Programul a fost evaluat prin trei studii randomizate.
Socio-Emotional Intervention for
At-Risk 4-Year-Olds (Denham &
Burton, 1996)
A fost conceput pentru copiii de vârstă preşcolară. Intervenţia
durează 32 de săptămâni şi include trei componente: construirea
relaţiilor, înţelegerea şi reglarea emoţiilor (adaptată după PATHS) şi
reolvarea cognitivă a problemelor interpersonale. Intervenţia este
implementată de profesorul de la clasă. Programul a fost evaluat
printr-un studiu nerandomizat.

School Intervention Program
(SIP; Hyter, Atchinson, & Blashill,
2006)
Intervenţia se adresează copiilor din şcolile elementare şi medii,
propunând o educaţie incluzivă realizată în cadrul clasei. Cadrul de
intervenţie este multidisciplinar şi presupune mai mulţi
profesionişti din terapie ocupaţională şi asistenţă socială.
Programul este alcătuit din opt unităţi şi include activităţi literare,
de gândire critică, deprinderi sociale de a exprima şi a recepta
limbajul şi funcţii executive. Evaluarea programului este în curs de
derulare, neexistând deocamdată date în acest sens.

Model de intervenţie pentru copiii cu alexitimie

SCOPUL: Conectarea experienţei fizice şi a emoţiilor

PROBLEMA: Distresul exprimat ca simptomatologie somatică

STRATEGIA:

 reflectarea la starea fiziologică (ex. recunoaşterea bătăilor inimii, transpiraţie, durere în stomac)
 recunoaşterea stărilor cognitive (ex. gândurile care trec prin minte)
 exersarea activităţilor de calmare (Greenberg & Kusche, 1993)
 potrivirea stării fizice şi a sentimentelor

SCOPUL: Creşterea conştientizării propriei stări emoţionale

PROBLEMA: Dificultatea identificării sentimentelor

STRATEGIA:

 diferenţierea între emoţiile confortabile şi cele inconfortabile (Greenberg & Kusche, 1993,
PATHS)
 distribuirea de expresii ale feţei pentru fiecare emoţie învăţată (Greenberg & Kusche, 1993)
 folosirea unei benzi a emoţiilor şi a feţelor care exprimă emoţii pe propria bancă (Greenberg &
Kusche, 1993)
 descrierea emoţiilor prin intermediul jocurilor
 identificarea emoţiilor în scenarii, fotografii, imagini video
 joc de rol al emoţiilor
 interpretarea unor cântece referitoare la sentimente (Fesbach & Cohen, 1988)
 identificarea sentimentelor folosind un tabel al sentimentelor
 prezentarea indiciilor fizice şi comportamentale pentru identificarea emoţiilor
 distingerea între emoţiile principale şi cele reactive (Ford et al., 2006)
 modelarea vocală, facială şi corporală a emoţiilor (Giddan et al., 1995)

SCOPUL: Conectarea emoţiei şi a expresiei emoţionale

PROBLEMA: Dificultatea de exprimare a sentimentelor
STRATEGIA:
 utilizarea unor modalităţi speciale (artă, muzică, dans, pantomimă, activităţi ritmice)
 desenarea înainte, în timpul şi după incidente specifice (Gerber, 1994)
 scrierea de poezii
 angajarea în jocuri de simulare şi scenarii acting out
 prezentarea vocabularului pentru a diferenţia emoţiile pe un continuum
 prezentarea vocabularului, a formării propoziţiilor şi a structurilor narative pentru a conecta
emoţiile cu expresiile lor
 modelarea paralingvistică (ton şi volum) şi nonlingvistică a expresiilor emoţionale (expresii
faciale, gesturi, postură); presupunerea emoţiilor altora (Hyter, Atchison, & Blashill, 2006)
 reflectarea la stările interne, expresiile emoţiilor şi variabilele contextuale în naraţiuni (Westby,
1994)