În septembrie 2015, Republica Moldova, alături de alte 192 state membre ale ONU, a adoptat

Declarația Summit-ului privind Dezvoltarea Durabilă, prin care s-a angajat să pună în aplicare Agenda
2030 pentru Dezvoltare Durabilă. Astfel, până în anul 2030, țara noastră, de rând cu celelalte țări,
urmează să-și mobilizeze eforturile pentru a elimina toate formele de sărăcie, pentru a combate
inegalitățile și pentru a aborda problemele schimbărilor climatice.
Agenda 2030 reprezintă un plan de acțiune pentru Oameni, Planetă și Prosperitate. Aceasta este foarte
complexă, cuprinzând 17 obiective generale
și 169 de obiective specifice care includ toate aspectele-cheie ale dezvoltării: economice, sociale și de
mediu.
 Obiectivul 4: Garantarea unei educaţii de calitate și
promovarea oportunităţilor
de învăţare de-a lungul vieţii pentru toţi

 Accesul la educaţia de calitate este esenţial pentru funcţionarea adecvată a unei

societăţi durabile. În general, educaţia este considerată, în mod greșit, doar un
proces care precede intrarea pe piaţa forţei de muncă. Educaţia ar trebui să fie
tratată ca un proces care se derulează pe tot parcursul vieţii, indiferent de vârstă.
Dezvoltarea durabilă înseamnă, în esență, asigurarea unor condiţii bune pe această
planetă pentru generaţiile viitoare. Aşadar, din perspectiva Agendei 2030, educația
este o temă fundamentală.
Rezultatele naționalizării indicatorilor ODD 4
La nivel global pentru evaluarea obiectivului 4 au fost stabiliți 11 indicatori, din care 9 au fost
considerați relevanți pentru Republica Moldova. Din indicatorii relevanți, 8 indicatori sunt va-
lorici , iar 1 indicator este narativ. 
 Țintele:
4.1 Până în 2030, asigurarea faptului că toate fetele și toți băieții absolvă învățământul primar și secundar
gratuit, echitabil și calitativ, care să conducă la rezultate relevante și eficiente pe planul învățării
4.2 Până în 2030, asigurarea faptului că toate fetele și toti băieții au acces la dezvoltarea timpurie de calitate,
îngrijire și educația preșcolară, astfel încât să fie pregătiți pentru învățământul primar.
4.3 Până în 2030, asigurarea accesului egal pentru toate femeile și toți bărbații la educație tehnică,
vocațională și terțiară, inclusiv universitară, accesibilă și calitativă.
4.4 Până în 2030, creșterea substanțială a numărului de tineri și adulți care dețin competențe relevante,
inclusiv competențe tehnice și vocaționale, care sa faciliteze angajarea, crearea de locuri de muncă decente și
antreprenoriatul.
4.5 Până în 2030, eliminarea disparităților între sexe în educație și asigurarea accesului egal la toate
nivelurile de învățământ și formare profesională a persoanelor vulnerabile, inclusiv a persoanelor cu
dizabilități, a populațiilor indigene și a copiilor aflati în situații vulnerabile.
4.6 Până în 2030, asigurarea faptului ca toți tinerii și o proporție substanțială a adulților, atât bărbați, cât și
femei, dispun de competențe elementare, precum alfabetizarea și aritmetica elementară.
4.7 Până în 2030, asigurarea faptului că toți elevii dobândesc cunoștințele și competențele necesare pentru
promovarea dezvoltării durabile, inclusiv, printre altele, prin educația pentru dezvoltare durabilă și stiluri de
viață durabile, drepturile omului, egalitatea de gen, promovarea unei culturi a păcii și non-violenței, cetățenia
globală și aprecierea diversității culturale și a contribuției culturii la dezvoltarea durabilă.
 La nivel global, ultima decadă a înregistrat un progres major în cazul creșterii accesului la educație
și înmatriculare în școli la diferite nivele, cel mai mult în rândul fetelor. Cu toate acestea, aproape 260
milioane de copii au rămas neșcoliți în 2018 – aproape 1/5 din populația globală a acestei grupe de
vârstă.
Pentru Republica Moldova, capitalul uman reprezintă resursa de bază a dezvoltării pe termen
lung. Potrivit Raportului de Evaluare națională voluntară a progresului privind implementarea Agendei
2030, angajamentul țării, în contextul ODD4, reprezintă înțelegerea că educația trebuie considerată o
prioritate absolută. Potrivit datelor prezentate în Raport, accesibilitatea școlilor în țară a crescut recent,
însă mulți copii, adolescenți și tineri cu dizabilități încă se confruntă cu probleme și bariere
considerabile în accesarea educației, din variate moive:
• clădirile școlilor nu au rampe de acces,
• din motivul funcționării sistemului de cabinete – nu este asigurată urcarea la etaj,
• spațiile auxiliare nu sunt adaptate
 Totodată conform datelor Biroului Național de Statistică din 2019 prezentate în Raportului privind situația
tinerilor din Moldova și interacțiunea acestora cu ODD, ponderea elevilor cu cerințe educaționale speciale și cu
dizabilități încadrați în instituții de învăţământ cu destinație generală este în creștere. Astfel, în anul de studii
2018/19 în instituțiile de învățământ din țară au fost înscriși 10269 elevi cu cerințe educaționale speciale și cu
dizabilități, inclusiv 9560 elevi încadrați în instituțiile de învățământ general și 709 elevi – în școli pentru copii cu
deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.
O parte semnificativă a tinerilor nu au acces la studii post gimnaziale. Aproximativ 21% din tineri cu vârsta
cuprinsă între 18 și 24 de ani, cu nivel de educație elementar (scăzut), părăsesc timpuriu sistemul educațional.
Această pondere a rămas neschimbată comparativ cu anul 2010. În ultimii ani, ponderea bărbaților din această
grupă este în ușoară scădere, iar ponderea femeilor este în ușoară creștere. Pentru a preveni acest fenomen, este
important ca răspunsul de politici să fie unul adecvat și să se plieze pe nevoile specifice ale tinerilor bărbați și
femei, inclusiv ai celor din zonele rurale și urbane.
În contextul ODD4, autoritățile naționale din Republica Moldova își asumă o viziune destul de ambițioasă.
Aceasta vizează oferirea oportunităților tuturor oamenilor de a-și dezvolta, de la vârstă fragedă și pe tot parcursul
vieții, cunoștințe, abilități și competențe necesare pentru a-și valorifica cât mai bine potențialul atât în viața
personală, cât și în cea profesională, precum și pentru a se adapta cât mai ușor la imperativele timpului, în special la
cele ce țin de dezvoltarea durabilă.
Instituții și elevi în învățământul primar și secundar
general, pe tipuri de instituții și medii
 În anul 2020, în Moldova, au fost înregistrate 1255 de instituții de învățământ general,
dintre care 19 sunt private. Dintre acestea, funcţionează 783 gimnazii, 353 licee şi 13 școli
pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică. De asemenea, pe teritoriul
țării noastre mai funcționează 29 de filiale ale gimnaziilor și liceelor, care sunt incluse în
rapoartele instituțiilor de bază. În cele 13 școli pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea
intelectuală sau fizică sunt înscriși 627 de elevi. În acelaşi timp, numărul de copii cu cerințe
educaționale speciale integraţi în şcolile obişnuite constituie circa 7,7 mii elevi și 1,5 mii
elevi cu dizabilități.

În prezent, un număr mai mare decât oricând de copii și adolescenți sunt înscriși în sistemul
de învățământ preșcolar, primar și secundar. Și în general, fetele și băieții au o participare școlară
aproape egală în cifre. Dar pentru mulți copii, participarea școlară nu duce la învățare.
Progresele care au dus la îmbunătățirea accesului la educație și calitatea învățării nu sunt egale în
întreaga lume. Participarea școlară a copiilor și învățarea sunt esențiale în lupta împotriva sărăciei,
prevenirii bolilor și pentru construcția unor societăți mai rezistente și pașnice.
UNICEF se concentrează pe echitate și incluziune pentru a le oferi tuturor copiilor șanse de a beneficia
de educație de calitate și de programe de dezvoltare a abilităților, începând din copilăria timpurie și în
adolescență, oricine ar fi ei, oriunde ar trăi și indiferent de veniturile familiilor lor.
 În contextul pandemiei Covid 19 educația trece printr-o transformare majoră, și
anume digitalizarea, pentru desfășurarea procesului educațional fără întreruperi.
Pandemia ne pune la încercare resursele imediate, dar ne oferă, în același timp, o
oportunitate să investim în copiii noștri. Investiția în copii, inclusiv în cei mai
vulnerabili, cere eforturi concertate și o redistribuire echitabilă a fondurilor înspre
educația timpurie și cea obligatorie. Această investiție va reduce absenteismul și
părăsirea temporară a școlii, ceea ce va crește numărul tinerilor participanți la
învățământul terțiar, care vor fi pregătiți pentru cerințele pieței muncii.
Sistemul educațional din Republica Moldova se confruntă cu o lipsă acută de cadre didactice. Pentru
a completa necesitățile școlilor și grădinițelor este nevoie de peste 2000 de pedagogi, potrivit unui
raport al Ministerului Educației și Cercetării al RM. Cele mai multe posturi vacante sunt de educatori,
profesori de matematică, profesori de limba și literatura română, fizică, educație fizică și limba
engleză.
Cea mai mare lipsă este înregistrată în grădinițe.
În pofida numărului mare de locuri vacante în sistemul de învățământ, tinerii nu se prea grăbesc să-și
continue studiile la pedagogie, iar cei care absolvesc facultățile de profil, de multe ori evită să se
angajeze în câmpul muncii, cauza fiind salariile mici și reformele distructive în domeniul educației.
Lipsa de cadre didactice afectează simțitor procesul educational.
Abandonul şcolar presupune părăsirea şcolii generale înaintea absolvirii, renunţarea la studii
deliberat sau forţat de anumite împrejurări.
Abandonul şcolar este o problema majoră, care mai are serioase consecinţe sociale
Abandonul este o stringență din perspectiva sistemului educațional, dar și una la nivelul întregii
societăți, ponderea foarte mare a migrației externe are consecințe grave în cazul copiilor rămași
acasă în grija bunicilor, altor rude, vecinilor sau, în unele cazuri, rămași fără îngrijire. Efectele
sînt atît în plan psihologic cît și social: echilibrul psihologic, integrarea în medii dubioase, riscul
apariției unor comportamente infracționale, cu consecințele negative asociate.
conform figurii 1 putem observa că 46% din subiecţi absentează din motivul indiferenței
părinților și lipsei motivației sau controlului din partea 25% 13% 16% 46% Frica de
sancțiuni frica de conflicte cu colegii lipsa interesului față de școală indiferența
părinților 159 acestora, iar diferenţa de 54 % absentează din următoarele motive: frica
de sancţiuni, neinteresul faţă de şcoală, frica de conflicte cu colegii. Implicarea parentală
este un aspect-cheie pentru prezenţa şcolară a copilului, dar variabilele familiale mai
vaste sunt, de asemenea, un factor contextual de risc. Cercetarea actuală denotă că
familiile preadolescenţilor cu comportament de refuz şcolar sunt deseori marcate de
coeziune slabă şi conflict considerabil, detaşare, izolare. Creşterea absenteismului şcolar
şi a riscului de abandon au fost recent studiate în legătură cu părinţii alcoolici. Alţi
factori de risc includ divorţul, vecini problematici şi abordări neadecvate ale copiilor. A
fost depistat că doar 54% din eleviii cu dificultăţi de prezenţă şcolară au trăit cu ambii
părinţi şi 39% au trăit cu un singur părinte. Elevii care trăiesc în comunități socialmente
nefavorabile, nesigure, care includ supravegherea deficitară a unui adult sunt supuşi
riscului de absenteism şcolar. Elevii care au fost abordați cu vulgaritate sunt mai
predispuşi să nu meargă la şcoală decât cei cărora acestea nu le-au fost aplicate.
 Concluzii
1. Cele mai importante cauze ce pot conduce la absenteism şcolar sunt cele de natură personală,
familială, şcolară şi socioeconomică. Dintre toţi aceşti factori, merită a fi puşi în discuţie cei de
natură personală.
2. În cazul în care influenţele din jur sunt predominant negative şi apar pe fondul insuficientei
maturizării emoţionale a preadolescenţilor, aceştia vor experimenta diverse comportamente, unele
indezirabile social, cum ar fi, de exemplu, fuga de la ore sau absenteismul şcolar. Prin urmare, este
foarte important ca preadolescentul să fie motivat şi consiliat, astfel că atunci când trăieşte diferite
momente de criză educaţională să ştie să le gestioneze corespunzător.
3. La nivelul proceselor cognitive, elevii care absentează au un control intern scăzut/foarte scăzut,
ceea ce ne demonstrează că sunt mai mult externaliști decât internaliştii de aceea le vine la greu să
descopere mai rapid regulile în rezolvarea de probleme şi utilizarea mai bună a experienței în
sarcinile 160 experimentale, ei simt că soarta, norocul sau şansa afectează evenimentele prin care
trec.
4. La nivelul atitudinilor, nivelului de autoarealizare a acestor elevi, datorită localizării controlului
în afară, externaliştii tind să perceapă un control mai redus asupra propriei soarte şi aceasta îi face
să aibă un grad scăzut al motivaţiei de realizare.