Sistemele educaționale publice au rolul de a contribui la asigurarea de oportunități educaționale

cât mai egale pentru elevi prin realizarea unei educații incluzive.

Haug a identificat patru criterii principale pentru evaluarea educației incluzive:

1. Colegialitate: toți elevii ar trebui să fie membri ai unei clase și parte a vieții sociale, culturale
și profesionale la școală.
2. Participare: ar trebui să li se permită elevilor să contribuie la binele comun și să aibă ocazii
egale de a beneficia de pe urma apartenenței la comunitate.

3. Democrație: toți elevii ar trebui să aibă ocazia de a discuta și de a influența subiectele care
privesc educația proprie.

4. Beneficiu: toți elevii ar trebui să primească o educație care este în avantajul lor din punct de
vedere social și personal.

POLITICI EUROPENE:

Incluziunea copiilor cu CES în sistemul de masă este în continuare privită ca o prioritate.
Folosirea abordărilor personalizate, prin planuri individuale de învățare și evaluare continuă, și
pregătirea și sprijinul profesorilor pentru provocările predării copiilor cu CES sunt identificate și
de către acest raport ca fiind cele mai bune metode de a îmbunătăți calitatea educației și de
a promova incluziunea.

Alte metode de îmbunătățire a educației persoanelor cu CES sunt: îmbunătățirea calității și
accesibilității învățământului timpuriu, pentru a oferi tuturor copiilor, și în special a celor cu
CES, o bază solidă de la care să pornească, și pentru a crește motivația ulterioară a
elevilor; oferirea de sprijin suplimentar pentru copiii cu CES dincolo de activitatea la clasă;
îmbunătățirea accesului la educația pentru adulți pentru persoanele cu CES și alte grupuri
vulnerabile; îmbunătățirea calității serviciilor de consiliere pentru a sprijini elevii cu CES în
hotărârea asupra unei traiectorii în educația lor, și pentru a le permite ulterior integrarea de
succes pe piața muncii.

POLITICI NAȚIONALE:

Sistemul de identificare a nevoilor speciale, precum și de orientare școlară a copiilor cu nevoi
speciale este împărțit între instituții de învățământ – comisiile interne de evaluare continuă,
dar care au o misiune destul de redusă, și instituții ce țin de asistența socială și protecția
copilului.

Aceasta din urmă deține atribuțiile majore în deciziile care privesc evaluarea și orientarea școlară
a copiilor cu nevoi speciale sau cu dizabilități. În acest context, se poate clar observa dualitatea
sistemului, și în același timp aportul relativ scazut al instituțiilor ce țin de educație și învățământ
în ceea ce privește evaluarea, dar mai ales orientarea școlară a acestor copii. În ceea ce privește
finanțarea, pentru copiii cu CES se acordă o serie de drepturi materiale și alocații zilnice de
hrană.
 Cu toate acestea, ar fi utilă o evaluare și chiar o revizuire a acestor măsuri în sensul de a delimita
clar facilitățile cu caracter compensator pedagogic de cele care reprezintă prestații sociale.

În plus, din cauza lipsei de definire și de precizări clare cu privire la incluziune și integrare, unele
centre de educație incluzivă au interpretat eronat aceste concepte și au integrat copii cu diferite
dizabilități și chiar grade crescute de dizabilitate în aceleasi grupe/formațiuni de studiu. Acest
lucru poate avea urmări nefaste în dezvoltarea acestor copii, deoarece nu se au în vedere nevoile
individuale ale elevului și tratarea lor ca atare.

Toate aceste aspecte menționate mai sus fac ca situația din Romania cu privire la accesul la
educație incluzivă a copiilor cu CES să nu fie tocmai cea mai fericită. Datele statistice
confirmă această situație, deși monitorizarea accesului la educație al persoanelor cu dizabilități
și/sau CES este una greoaie în Romania.

STUDIU DE CAZ: DANEMARCA

Danemarca are una din cele mai articulate concepții cu privire la incluziune ca principiu esențial
în educație și societate, comparativ cu alte state din spațiul european. Astfel, educația incluzivă
este definită ca dezvoltarea unei școli pentru toți. Mai concret, la nivel de școală, nevoile fiecărui
elev sunt tratate individual, iar scopul instituțiilor de învățământ este acela de a oferi
ajutorul profesional necesar pentru ca toți elevii să aibă rezultatele dorite. Cu alte cuvinte, elevul
devine elementul central și întreg sistemul educațional gravitează în jurul lui pentru a-i oferi
sprijinul și ajutorul necesar. În acest sens, pregătirea profesorilor a fost regândită pentru a putea
răspunde cerințelor diverse cu care se pot confrunta.