Centrul de formare profesională a lucrătorilor medicali şi

farmaceutici cu studii medii mun. Bălţi

PROBLEMELE DE SĂNĂTATE ALE

FAMILIEI ŞI COMUNITĂŢII
 Evoluţia şi progresul omenirii sunt strîns legate de afirmarea şi dezvoltarea
diferitor forme de comunităţi umane, dintre care familia reprezintă una din
verigile cele mai stabile şi importante. Oamenii îşi petrec viaţa şi îşi desfăşoară
activitatea în comunităţi bine determinate, iar familia este pentru fiecare om o
realitate socială împortantă.
Medicina de familie, cu principiile ei s-a încadrat în sistemul de ocrotire a
sănătăţii în R.M.
Ce este familia: Este elementul natural şi fundamental al societăţii.
Familia reprezintă un grup social structurat după anumite norme culturale,
un ansamblu de raporturi individuale între bărbatul-soţ şi femeia-mamă (cuplul
conjugal), între părinţi şi copii, între fraţi şi surori.
Familia este o formă de comunicare umană întemeiată prin căsătorie, care
uneşte pe soţi şi descendenţii acestora prin relaţii strînse de ordin biologic,
economic, psihologic şi spiritual. Ea are o anumită structură, anumite funcţii, şi
o anumită patologie(disfuncţii familiale).
Familia este nucleul organizării sociale, umane, asigurînd continuitatea
biologică a speciei umane.
Medicina contemporană este orientată nu numai asupra sănătăţii
individuale şi a comunităţilor mari, ci şi asupra sănătăţii familiei şi terapiei
acestui micro grup social în care sănătatea şi personalitatea fiecărui membru
influenţează efectiv sănătatea şi personalitatea celorlalţi.
Problema familiei interesează astăzi un număr mare de specialişti
/psihologi, medici, jurişti, pedagogi, sociologi/ care analizează structura,
funcţiile, semnificaţiile multiple ale familiei, rolul ei în viaţa socială, problemele
ei speciale.
Sistemul familial este un sisten adaptiv complex aflat într-o permanentă
schimbare. El are o dublă deschidere (exterioară şi interioară) şi este construit
în scopul de a face faţă dezordinilor care intervin în evoluţia familiei (boala,
suferinţa, înstrăinarea, dispariţia). Modificîrile survenite în viaţa uni singur
2
membru al familiei induc modificări de raporturi între componenţi cu consecinţe
importante asupra stabilităţii întregului sistem familial. Pentru a înţelege mai
bine sănătatea şi patologia familiei acesta trebuie considerată un sistem bio-
psiho-socio-cultural, care are ca subsistem – individul, persoana, ca suprasistem
– colectivitatea/comunitatea şi ca megasistem – naţiunea/ţara în contextul
popoarelor lumii.
Familia are următoarele caracteristci:
 familia este o oganizaţie formată din membrii care se găsesc într-o stare de
interdependenţă;
 familia este un organism care-şi caută echilibrul, se adaptează continuu
pentru a-şi exercita funcţiile sale;
 familia reprezintă un întreg cu sarcini unitare, dar şi diferenţiate în funcţie de
cerinţele societăţii şi membrelor familiei.
Dezvoltarea sanogenă a familiei depinde de bună organizare internă de
stabilirea unor scopuri reale, de nivelul de informare-comunicare.
Un rol hotărîtor în menţinerea sau recîşigarea echilibrului familiei îl
joacă medicul de familie cu echipa sa.
Fiecare familie îşi are propriile sale caracteristici. Medcul de familie şi
a/m de familie trebuie să cunoască structura şi funcţiile acesteia, deoarece
problematica psiho-socială a familiei se intersectează profund cu sarcinile ce
revin sectorului sanitar.

Structura şi funcţiile familiei.

Familia este una din cele mai vechi şi stabile forme de comunicare umană.
Pe parcursul unei generaţii multe caracteristici ale societăţii şi ale naturii se pot
schimba, iar stilul de viaţă se poate schimba chiar de mai multe ori. Familia
însă rămîne neclintită, mutaţiile din mediul social sau natural, chiar sub forma
unor cataclizme, o pot supune la cele mai grele încercări, dar nu o pot distruge,
familia fiind una dintre cele mai stabile unităţi umane.
3
 Familia are următoarele caracteristci:
 este un microgrup social caracterizat prin determinări naturale şi biologice,
în carelegăturile de dragoste şi cele consanguine au o importanţă
fundamentală;
 este singurul grup socal întemeiat pe afecţiune, condiţii juridice, scopuri,
legături reciproce de înţelegere;
 este cea mai mică formă de organizare socială, cea mai naturală şi
necesară statului şi oricărui grup social;
 este întemeiată pe relaţii de intimitate , armonie, bunăvoinţă
 este cea mai aptă de a asigura membrilor ei o dezvoltare multilaterală,
armonioasă;
 îmbină respectul faţă de tradiţii, constituind cadrul natural în care se
formează personalitatea copiilor, familia este mediul perfecţonării
părinţilor.
Familia se poate împărţi în şase grupe structurale:
1. familia nucleară formată din soţi şi copii;
2. familia nucleară cu copii adoptaţi (sau din altă căsătorie sau din casa
copilului);
3. familia nucleară lărgită: soţii, copii + rude, prieteni;
4. familia nucleară în curs de dezorganizare – relaţiile au un caracter
contradictoriu, atmosfera nefavorabilă (conflicte, neînţelegeri) relaţii care
duc la divorţi;
5. familia dezorganizată – familie incompletă, ce se caracterizează prin
absenţa unui părinte (divorţ, deces, ş.a.);
6. concubinajul: cuplu cu sau fără copil, care duce o existenţă nelegalizată.
Funcţiile familiei se împart în interne şi externe.
Funcţiile interne constă în crearea unui regim de viaţă intimă a familiei pentru
asigurarea tuturor membrilor unui climat de solidaritate şi sprigin. Dintre
funcţiile interne menţionăm:

4
1) funcţia biologică de reproducere, prin care se asigură continuitatea
biologică a societăţii;
2) funcţia de întreţinere şi creştere a copiilor;
3) funcţia educaţională (umanizarea şi socializarea copiilor, contribuind la
continuitatea culturală a societăţii);
4) funcţia de solidaritate familială (ajutorul reciproc între membrii familiei);
5) funcţia economic;
6) funcţia psihologico-socială (dezvoltarea sentimentului de identificare între
membrii familiei).
Funcţiile externe prevăd asigurarea posibilităţilor de dezvoltare a
personalităţii fiecărui membru al familiei ca el să se poată încadra în viaţa
comunitară şi socială.
Funcţiile externe:
1) încadrarea vieţii de familie în ansamblul activităţilor comunitare;
2) încadrarea adulţilor apţi de muncă în procesul social de producţie.
În cadrul acestor funcţii o parte din atribuţii revin exclusiv familiei, iar altă
parte este preluată parţial de comunitate.
Prin structura şi funcţiile sale familia asigură membrilor ei:
- cadrul material al existenţei
- asigurarea reproducerii umane
- pregătirea copiilor pentru rolul de adulţi
- stabilizarea emoţională şi psiho-socială
- transmiterea valorilor morale şi tradiţiilor
- cooperare economică internă
- protecţia membrilor familiei

Sanogeneza familiei
Familia reprezintă mediul primar al fiinţei umane în care se cultivă, creşte,
se menţine sănătatea şi apar sau se agravează bolile.
5
 Preocupările pentru sanogeneza familiei ocupă un loc important în cadrul
medicinei de familie, întrucît în mediul familiei se poate acţiona în modul cel
mai eficient pentru prevenirea bolilor şi a invalidităţilor. În această direcţie
acţionează medicina de familie, care se ocupă de îngrijirea şi protecţia sănătăţi
omului înaintea şi în timpul perioadei de concepţie, precum şi în restul etapelor
de dezvoltare şi de viaţă ale omului, realizînd o permanentă cunoaştere şi
modelare a stilului de viaţă la nivelul familial.

Factorii determinanţi ai stării de sănătate a familiei sunt:

 factorul biologic, genetic (Zestrea de sănătate)
 habitatul uman (locuinţa)
 mediul social (condiţiile de igenă şi confort, nutriţia, atmosfera spirituală,
raporturile dintre generaţii, etc.)
 stilul, modul de viaţă al familiei
 accesul către serviciile de sănătate şi modul de utilizare a acestuia.
Dar familia poate deveni ş un factor de risc pentru sănătatea membrilor ei în
următoarele situaţii:
- condiţii sociale (rutina economică, interesele materiale în întemeierea
familei, persoane străine în intimitatea vieţii de familie, etc.);
- condiţii psihologice (divorţ, deces, conflicte între generaţii, eşecuri
profesionale);
- cauze psiho-somatice (boli fizice, mintale, aşterea copilului malformat);
- deprinderi nocive (alimentaţia neraţională, consumul alcoolului/drogurilor,
fumatul).
Condiţiile de mai sus pot duce la instalarea şi agravarea patologiei familiale,
mai ales în următoarele împrejurări ca:
- familie dezorganizată
- părinţi cu tulburări psihice
- în cadrul bolilor genetice
6
 - boli venerecice transmise intrafamilial
- focare de boli infecţioase nestăpînite epidemiologic
Pentru evaluarea periodică a stării de sănătate a familiei utilizăm următorul
sistem de indicatori:
A. Statusul familiei:
- starea economică,
- încărcătura ereditară,
- situaţii stresante,
- rezistenţa la problemele vieţii,
- lipsa de cunoştinţe sau experienţa în diferite întrebări care apar;
B. Statusul femeii în perioada reproductivă:
- vîrsta la prima sarcină,
- starea de sănătate,
- obiceiuri dăunătoare mai ales în timpul sarcinii,
- istoria reproductivă a femeii;
C. Statusul copiilor şi tinerilor:
- creşterea şi nutriţia,
- comportamentul şi dezvoltarea,
- rezultatele preşcolare şi şcolare,
- patologie (morbiditate, mortalitate);
D. Statusul vîrstnicilor:
- activităţi şi preocupări,
- deficienţe şi regresiuni,
- izolare şi dependenţă,
- patologie (morbiditate, mortalitate).
Direcţiile principale de acţiune pentru asigurarea sănătăţii familiei sunt:
- formarea şi funcţionarea optimă a organismului familial;
- promovarea sănătăţii familiei prin cultivarea unui stil de viaţă igienic şi
asigurarea condiţiilor pentru exprimarea deplină a funcţiilor familiei;

7
- depistarea factorilor de risc şi supravegherea familiilor expuse la acţiunea
acestora;
- dezvoltarea cercetării ştiinţifice interdisciplinare (medicale, psihologice,
sociologice).
La nivelul medicinei de familie deosebim următoarele probleme de sănătate:
 formarea familiei, reproducerea, contracepţia;
 supravegherea copilului de la naştere pînă la vîrsta adultă;
 supravegherea adultului;
 profilaxia îmbătrînirii precoce şi supravegherea vîrstnicilor;
 educaţia pentru sănătate;
 supravegherea epidemiologică;
 vaccinările.