Tema

Familia ca instituție socială.

Socializarea și personalitatea
Introducere

Trăind întotdeauna şi pretutindeni în societate,

oamenii sunt legaţi unii de alţii prin relaţii sociale
dintre cele mai diferite. Există însă o relaţie prezentă în
toate orânduirile şi clasele sociale, la toate popoarele şi
în toate epocile istorice, relaţia care uneşte prin
căsătorie pe bărbat şi femeie şi care include, de
asemenea, pe copiii acestora. Aşa cum se ştie, acest
ansamblu de legături poartă numele de familie şi
constituie unul dintre cele mai complexe şi importante
domenii ale vieţii sociale
Etimologic
 lat., famulus – servitor – ansamblul sclavilor și servitorilor
ce locuiau sub același acoperiș, iar mai apoi casa în
întregime: stăpânul pe de o parte și soția, copiii și sclavii pe
de altă parte.
Ca instituție și grup social a fost cercetată de mai mulți
savanți, printre care: Fr. Le Play, Ernest Engel, G.
Murdock, C. L. Strauss etc.
Admitem că familia I:

este unicul grup social caracterizat de determinări

naturale şi biologice, singurul în care legăturile de
dragoste şi consanguinitate capătă o importanţă
primordială;
este singurul grup întemeiat esenţial pe afecţiune,
condiţii juridice sau penale practice. Ele sunt acceptate
mutual, neintervenind decât pentru a consolida
legăturile reciproce de înţelegere rezultate din unitatea
de aspiraţii şi scopuri;
Admitem că familia II:

constituie cea mai mică societate umană, unitate

elementară şi totodată cea mai naturală şi mai necesară,
anterioară statului şi oricărui alt grup social în
perspectiva logică şi cronologică;
se întemeiază, în mod esenţial pe valori de intimitate,
armonie şi bunăvoinţă, pure şi imediate;
împacă în modul cel mai fericit respectul faţă de tradiţie
cu deschiderea spre viitor;
transmite celor tineri un tezaur de experienţe
moştenite şi amplifică şi prelucrează aceste experienţe
proiectând în viitor planuri, speranţe şi aspiraţii.
Definițiile familiei I
familia este un grup care îşi are originea în căsătorie,
fiind alcătuit din soţ, soţie şi copiii născuți din unirea
lor (grup căruia i se pot adăuga şi alte rude) pe care îi
unesc drepturile şi obligaţii morale, juridice,
economice, religioase şi sociale (Strauss C.L.);
familia constituie un grup înzestrat cu caracteristici
proprii, cu anumite obiceiuri, care respectă anumite
tradiţii, chiar inconştient, care aplică anumite reguli de
educaţie, care creează o atmosferă (Vincent R.);
Definițiile familiei II
familia este un grup social, realizat prin
căsătorie, cuprinzând oameni care trăiesc
împreună, cu o gospodărie casnică în
comun, sunt legaţi prin anumite relaţii
natural-biologice, psihologice, morale şi
juridice (Badina O.)
Trăsături ale familiei
Familia reprezintă în orice societate o formă de
comunitate umană, alcătuită din cel puțin 2 persoane
unite prin căsătorie (1 bărbat și o femeie), legați între
ei prin relații biologice, care au drepturi și obligații
reciproce, legiferate sau nu și care desfășoară o serie
de funcții.
Ea reprezintă un ansamblu de relații sociale
reglementat prin norme juridice sau sociale difuze.
Relațiile din cadrul ei pot fi: dintre soți (parteneri);
dintre soți și copii; dintre copiii aceluiași cuplu; dintre
membrii cuplului cu alte persoane din fam. lărgită.
Criterii de clasificare a familiei I
1. În funcție de numărul de generații:
 familie nucleară – formată din soți, soție
și copiii acestui cuplu.
 familie extinsă (lărgită) – modelul
tradițional care se referă, la numărul de
generații ce împărțeau aceiași casă (3-4
generații), de ex. Muzeul satului la
București
 Criterii de clasificare a familiei II
2. În
funcție de criteriul locuinței:
familia de rezidență – membrii căreia locuiesc
împreună;
familia de interacțiune – grup de prieteni între
care există relații de rudenie, dar și de ajutor
reciproc, schimb de produse, vizite reciproce.
Criterii de clasificare a familiei III
3. În funcția de poziția unei persoane:
familia de origine – sunt părinții copilului;
familia proprie – familia pe care și-a creat-o copilul.
4. În funcție de criteriul normalității:
familii funcționale (normale) – se desfășoară toate
funcțiile adecvat normelor societății, de ex., socializarea
pozitivă a copiilor și tuturor membrilor familiei;
familii disfuncționale (anormale) – au loc abateri de la
realizarea unor funcții ale familiei (monoparentale/
incomplete, disfuncționale, vulnerabile).
Funcțiile familiei
I. Funcții interne – contribuie la crearea unui regim de viață intimă,
menit să asigure tuturor membrilor u8n climat de securitate, protecție
și afecțiune.
II. Funcții externe – asigură în esență dezvoltarea firească a
personalității fiecărui membru al grupului, socializarea și integrarea
în viața socială.
Principalele funcții interne ale familiei sunt:
1. Biologico – sanitară – include cerințele de procreare a copiilor și
asigurarea cerințelor de igienă și sănătate pentru toți membrii
familiei. În acest sens, în F., se creează deprinderea de respectare a
tuturor normelor de igienă, începând cu cea individuală și finisând
cu colectivă. Fiecare F., tb., să primească nota maximă în competiție
cu igiena, p/u că reprezintă progres și dezvoltare socială.
Funcțiile familiei II
2. Economică - indicatorul principal al echilibrului în familie. Familiile
în care se desfășoară această funcție, sunt integrate în familii
organizate, ce au posibilitatea de ași rezolva în mod competent toate
obligațiile de către stat și societate. În familiile tradiționale, copiii care
depășeau vârsta majoratului erau implicați în munci agricole pe care le
poseda această familie, determinând promovarea „educației prin
muncă” a tuturor membrilor grupului familial.
O latură deosebită a acestei funcții o formează „locuința”, spațiul
de locuit a acesteia. Ea permite desfășurarea vieții de familie, asigură o
atmosferă plăcută de lucru și odihnă plăcută pentru membrii ei. În
cazul unei locuințe proaste, necorespunzătoare ca spațiu ,sau
neigienice, nu se produce odihna adecvată a membrilor familiei, ce ar
putea accentua preluarea unor maladii, care în cazul unor asemenea
locuințe se pot agrava.
Funcțiile familiei III
O altă latură a acestei funcții este studierea bugetelor de familie, ce
permit scoaterea în evidență a raportului dintre venituri și cheltuieli. În
societățile dezvoltate, acesta este echilibrat, adesea volumul cheltuielilor
este cu mult sub cel al veniturilor. Această familie își creează o rezervă
de venituri, ce poate fi realizată sub diverse forme: studii peste hotare,
excursii, completarea bibliotecii, procurarea automobilului etc.
Pentru a studia bugetele de familie, ne putem raporta la nivelul de trai al
acesteia. Cu cât nivelul cheltuielilor de hrană este mai redus, cu atât
nivelul de viață este mai ridicat în societatea respectivă. Este necesar ca
hrana în familie să fie diversificată , cu un conținut bogat de vitamine, ce
ar asigura unei persoane circa 3200 de calorii pe zi.
3. De solidaritate familială – ajutorul bazat pe sentimente de dragoste și
respect dintre părinți și copii, între frați și surori, față de bătrânii din
familie, bolnavi sau infirmi.
Funcțiile familiei IV
4. Pedagogico – educative și morale se referă la asigurarea
educației și învățământului copiilor, socializarea primară a acestora.
Totul începe cu valorile promovare de părinți în familie. În prisma,
familiile se clasifică în:
A. Familii înalt educogene ce manifestă o susținere permanentă a
copiilor în sistemul educațional participă activ la viața școlară a
copilului său, care devine un copil educat echilibrat.
B. Familii satisfăcător educogene – parțial se implică în viața școlară a
copilului său, adesea promovând nereușite din perspectiva
pedagogică și nu parentală.
C. Familii slab educogene – care nu se implică deloc în viața școlară a
copiilor lor. Devin copii ce renunță destul de ușor la continuarea
studiilor, adesea devin copiii străzii și serviciilor sociale.
Structura personalității

i. uman

i. social

individualitate

Personalitate

Masca Socială
Funcțiile familiei V
5. De socializare a familiei - asigură dezvoltarea copilului
ca personalitatea independentă, dezvoltându-i dragostea
față de toți membrii familiei, promovată prin respect,
încredere și protecție, vaccinând datoria morală față de
„neputința viitoare” a membrilor adulți a familiei, ce va
avea consecință asupra respectului prognozat.
Este procesul de transmitere din generație în generație
a comportamentelor, atitudinilor și reprezentărilor față de
înaltul simț față de părinți ce trebuie să devină Elementul
Sfânt al tuturor copiilor, care în consecință fac față
facultăților în care sunt înmatriculați, fără implicarea
părinților în „educarea acestora”.
Tipologia personalității
În familie sunt educate 3 tipuri de personalitate:
Primară – datorat muncii socializării primare, respectă
normele, valorile și regulile transmise de agenții
socializării primare ( părinți, bunei, grup de prieteni).
Civică – realizat în baza manifestării unui activism sporit din
partea societății civile (ONG-uri, asociații filantropice),
ce generează comportament de ajutorarea reciprocă.
Juridică – este cea bazată pe drepturi și obligații, ce urmează
a fi respectate de toți membrii societății. Din momentul
încălcării acestora, urmează sancțiuni care ar avea drept
scop modificarea de comportament
Socializarea copiilor
Socializarea se manifestă pe parcursul întregii vieți, implicând forme și
mijloace specifice de realizare și anume:
 Formează educația, stăpânirea instinctelor și nevoilor, satisfacerea lor
într-un mod prevăzut de societatea respectivă;
 Insuflă aspirații și năzuințe în vederea obținerii unor calități și lucruri, a
unui prestigiu;
 Permite transmiterea unor cunoștințe și posibilitatea satisfacerii unor
anumite roluri;
 Asigură o calificare profesională și alte calități necesare de viață.
Socializarea este procesul maturitate ce permite cunoașterea progresivă a
normelor și valorilor, a modurilor de a reacționa la ele a copilului. Agenții
ce permit producerea acestui proces sunt pentru socializarea primară –
membrii familiei, rude apropiate ale acesteia, prietenii familiei.
Socializarea copiilor II
Agenții socializării secundare sunt membrii instituțiilor oficiale/
formale/neformale la care aderă copilul (profesorii, educatorii,
grupul de copii de la grădiniță, de la școală, membrii familiei,
rudele apropiate ale familiei etc.) pentru a participa în proces
educațional, dar și agenții socializării primare.
Agenții socializării anticipative sunt reprezentanții instituțiilor
oficiale și nu numai, pe care copilul o dobândește pe parcursul vieții,
din diverse surse de informare: mass – mediei, opiniei grupurilor de
influență, internetului, care au avut alte scopuri, decât cele ale
educației adecvate a generației tinere. „Balena albastră”, avea scopul
de a „motiva” adolescenții în manifestarea unor comportamente diferite
de cele ale semenilor săi, atingând frecvent limite critice.
Vă doresc o zi frumoasă!