Ghid Auxiliar Cultură Și Tradiții Rrome

Titlu proiect:
Unim România prin educație

Proiect nr.: 2021-EY-PICR-0003
Editura Corint Pro Educație

— București 2022 —
FAMILIA
FAMILIA
material didactic auxiliar
CAP. 1
Implicarea familiei
în educația copilului
3
CAP. 1 Implicarea familiei în educația copilului
Familia
Implicarea familiei
în educația copilului
Cuvântul familie provine din famulus („sevitor”) care înseamnă, potrivit Dicţionarului
etimologic al limbii latine, „ansamblul sclavilor şi al servitorilor ce trăiau sub acelaşi acoperiş”.
Familia reprezintă grupul persoanelor legate prin relații de rudenie. Aceasta se întemeiază
pe căsătoria liber consimțită de soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților
de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.
Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din
partea societății și a statului (conform Declarației Universală a Drepturilor Omului).
4
Identitatea națională este modelată de elementele culturii grupului etnic: limbă, obiceiuri,
tradiții, legende, mituri ale originii. Conștiința națională determină sentimentul de apartenență
la o națiune ale cărei trăsături distinctive și limbă sunt percepute ca fiind „ale noastre”, pe care
le iubim. Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul
la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase.
(conform Constituției României).
Plecând de la aceste definiţii, se pot contura următoarele caracteristici ale familiei, valabile
în orice etapă a evoluţiei acesteia:
• existenţa unui anumit număr de persoane, în funcție de percepția proprie a familiei;
• reunirea lor ca urmare a actului căsătoriei – nu și în cazul familiilor tradiționale rome;
• existența unui ansamblu de drepturi şi de obligaţii garantate juridic între membrii grupului
familial; în familiile de romi acestea sunt garantate și apărate de stabor sau kris (legea
nescrisă a romilor);
• relaţiile interpersonale, de ordin biologic, psihologic şi moral, dintre membri;
• climatul sau atmosfera psihosocială, manifestându-se într-un cerc restrâns, limitativ al
comunității apartenente;
• ansamblul de norme şi reguli privind conduita membrilor grupului familial;
• organizarea structurală, cu o anumită distribuţie a rolurilor şi a sarcinilor familiale;
• îndeplinirea unor funcţii în raport cu societatea.
Din punct de vedere sociologic, familia priveşte comunitatea umană întemeiată prin căsătorie
din diferite puncte de vedere:
• familia simplă (formată din părinţii şi copiii lor necăsătoriţi, proprii sau adoptivi), numită
familie nucleară;
• familia extinsă (în cadrul căreia convieţuiesc laolaltă mai multe generaţii, sub autoritatea
unui şef patriarhal);
• familia de origine (familia în care individul se naşte şi se dezvoltă până la căsătorie);
• familia de procreare (familia întemeiată de fiecare individ ajuns la maturitate);
• familia de rezistenţă (definirea familiei în funcţie de locuinţă) etc.
Așadar, putem susține că familia este unicul grup social caracterizat de determinări naturale
şi biologice, singurul în care legăturile de dragoste şi consanguinitate capătă o importanţă
primordială. Putem spune că familia este o mică societate, ce se bazează pe valori de intimitate,
armonie și bună stare.
5
Familia constituie un subiect de studiu al multor discipline: sociologie, psihologie,

Familia
psihopedagogie, demografie, filosofie, ştiinţe juridice. Conceptul de familie are mai

multe sensuri, menite să sugereze multitudinea tipurilor de familii şi a conduitelor în care se
manifestă funcţiile ei.
 Din punct de vedere psihologic, familia reprezintă un grup social care s-a constituit prin
căsătorie, a urmat ordinea firească, aceea de a avea urmași, asumându-și astfel niște
drepturi morale, sociale, juridice și economice.
 Din punct de vedere psihopedagogic, familia este definită ca „un grup primar caracterizat
prin puternice relaţii de tipul face to face, prin asocierea şi colaborarea intimă a tuturor
membrilor ei”.
 Din punct de vedere sociologic, familia se defineşte ca fiind un „grup de persoane unite
prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, ce se caracterizează prin comuniune de viaţă, de
sentimente, de interese”.
 Din punct de vedere juridic, familia reprezintă „grupul de persoane între care există
drepturi şi obligaţii care îşi au originea în acte juridice precum căsătoria, înfierea, rudenia
sau raporturile asimilate relaţiei de familie”.
Într-un sens restrâns, familia reprezintă grupul format dintr-un cuplu căsătorit şi copiii
acestuia. În cadrul formării unei familii, rolurile conjugale se modifică și se dezvoltă continuu,
generând apariția unui alfabet al conviețuirii umane, a stimei și a siguranței reciproce. Membrii
familiei trebuie să conștientizeze că este necesar ca fiecare să respecte tradițiile celuilalt,
preluând experiențele moștenite, dar trebuie să existe și dorința comună de a progresa,
de a se organiza astfel încât să faciliteze generațiilor următoare obținerea stării de bine și
capabilitatea de a alinia principiile învățate în familie la regulile și normele societății aflate
într-o continuă modernizare.
Structura familiei și rolurile membrilor unei familii pot fi diferite de la o societate la alta, cu
reglementări diferite, cu drepturi juridice distincte, dar și modul de exercitare a autorității din
cadrul unei familii poate fi diferit.
Relația dintre două persoane de sexe diferite (conform reglementărilor juridice din România
și a creștinismului) poate fi validată în societate prin actul de căsătorie, fără a fi necesar să
se mențină regulile tradiționaliste din vechime, bazate pe diverse criterii stabilite în propria
intimitate, existând și posibilitatea legală de a desface acest contract de căsătorie, indiferent
de religiile care acceptă sau nu acest lucru.
6
Structura şi funcţiile familiei
Familia este structurată și organizată pe baza unor seturi de cerințe care pot susține
integritatea și funcționalitatea acesteia, fiind necesar însă ca structura sa să fie flexibilă.
După căsătorie, cei doi soți devin subsistemul adulților, numit și marital, care are rolul
principal de a modela intimitatea și angajamentul. Acest subsistem poate stimula învățarea,
creativitatea și creșterea, ducând astfel la acomodarea reciprocă, mai precis la susținerea
aspectelor pozitive ale partenerilor și la actualizarea aspectelor creative ale acestora, aspecte
inactive până atunci.
Subsistemul paternal se formează atunci când se naște primul copil și cuprinde părinții, dar
și membrii familiei extinse (bunicii). Responsabilitatea acestui subsistem este mare, având rol
în dezvoltarea copiilor din punct de vedere psihologic, emoțional, atitudinal, comportamental,
social și, totodată, având capacitatea de a impune limite și reguli. În momentul în care
subsistemul începe să aibă disfuncții, copiii devin instabili emoțional. Aceleași efecte le pot
avea și mediile exterioare cu care copii interacționează, de exemplu anturajele.
Primul grup social dintr-o familie îl constituie frații. Aceștia învață de la vârste fragede că
sunt egali, că pot negocia între ei, că pot coopera; pot cunoaște competiția și submisivitatea,
suportul și sprijinul reciproc.
7
Indivizii ce compun sistemul familial interacţionează şi se influenţează reciproc,

Familia
dezvoltând raporturi interumane complexe. Membrii familiei au drepturi reglementate

juridic, roluri şi obligaţii corespunzătoare funcţiilor familiei dintr-o societate căreia îi este
propriu un anumit model cultural. Realizarea funcţiilor culturale, economice, sociale ale familiei
garantează satisfacerea necesităţilor şi împlinirea aspiraţiilor membrilor săi.
Familia are un rol important în societate, îndeplinind mai multe funcții: economică, de
socializare, de solidaritate, sexual-reproductivă etc.
• Funcția economică
Are rolul de a asigura resursele materiale, financiare, necesare existenței familiei; oferă
libertatea familiei de a satisface toate nevoile stipulate în Piramida lui Moslow. Această funcție
este realizată de cei doi soți, care sunt activi pe piața muncii.
• Funcția de socializare
Reprezintă funcția de educare în scopul asimilării de către copii, dar și de ceilalți membri
ai familiei, a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor de comportament caracteristice
unui anumit grup social. Rolul funcției de socializare este de a integra în societate persoana
(copilul), devenind astfel o reflecție a părinților. Această funcție este foarte importantă mai cu
seamă pentru faptul că asigură transmiterea limbii materne, a obiceiurilor a cutumelor și a unor
patternuri comportamentale urmașilor.
• Funcția de solidaritate
Constă în asigurarea unității și stabilității familiei, implicând manifestarea sentimentelor de

afecțiune, respect, apartenență la grupul familial, încrederea membrilor familiei unii în alții,
dezvoltarea intimității, a ajutorării și a susținerii reciproce de-a lungul timpului.
• Funcția sexual-reproductivă
Are în vedere satisfacerea sexuală reciprocă a celor doi soți și, totodată, rolul de concepere
a copiilor. Cele două componente ale acestei funcții sunt tratate diferit în funcție de familie:
în unele se pune accentul pe împlinirea sexuală, în timp ce în altele se acordă o importanță
deosebită aducerii pe lume a copiilor.
Din cauza schimbărilor economice și a influențelor occidentale, multe cupluri aleg să
împlinească doar funcția afectiv-sexuală, în detrimentul celei reproductive.
8
Într-o familie „sănătoasă”, copiii, adulţii şi cei în vârstă primesc cu toţii îngrijirea şi sprijinul
de care au nevoie: mâncare, adăpost, îmbrăcăminte, protecţie. Acolo unde familiile sunt
incapabile să furnizeze aceste servicii, membrii lor suferă şi îşi găsesc substitute în relitatea
imediată, refugii care, nu de puţine ori, sunt periculoase.
Multe familii reuşesc foarte bine să le insufle membrilor săi deprinderi, valori şi atitudini
care să le fie utile pentu a-şi întemeia prietenii, pentru a obţine joburi mai bune, pentru a
contribui la progresul social. În familii, indivizii îşi însuşesc valori şi comportamente pozitive
şi sunt criticaţi pentru cele negative; din acest punct de vedere, familiile sunt cele ce menţin
indivizii împreună şi îi permit societăţii să funcţioneze.
Din punct de vedere sociologic, „familia contemporană cunoaşte un proces de eroziune
structurală, de demisie de la funcţiile sale, o degradare continuă a autorităţii, implicit a calităţii
mediului educativ specific (în primul rând, prin slăbirea controlului asupra copiilor şi prin
îngustarea registrului de influenţare a acestora)”.
9
Familia
Tipurile şi modelele familiei
Încă de la începuturile sale familia a presupus exercitarea unei puteri, aceasta revenindu-i,
printr-o deducţie logică, celui mai puternic din punct de vedere fizic, adică bărbatului, care
va veghea asupra tuturor membrilor reuniţi sub autoritatea sa. Elementul central – bărbatul,
cu predilecţie în ipostaza sa de soţ şi tată; elementul secundar – femeia, ca soţie şi mamă, iar
undeva la contingentul dintre cele două planuri – copilul.
Un popor se deosebeşte de un alt popor prin tradiţiile şi obiceiurile sale. Acestea caracte
rizează modul de a trăi şi de a gândi, reprezentând atât emblema, cât şi mândria lui. În general,
este un ansamblu de elemente aflate într-o ordine neîntâmplătoare, care funcționează pe baza
unor reguli și dispune de echilibru. Prin sistem înțelegem nu numai o sumă a părților lui, ci și
relațiile dintre acestea.
10
Raportat la familie, aceasta este văzută ca o sumă a membrilor ei componenți și interacțiunea
dintre ei, aceasta realizându-se după anumite reguli, având anumite funcții și existând
permanent tendința menținerii unui echilibru în interiorul ei.
Ca și sistemele în general, familiile pot fi:

• închise: nu relaționează aproape deloc cu mediul înconjurător;
• deschise: relaționează cu mediul înconjurător, funcționează după regulile și principiile
proprii, fiind foarte rezistente la schimbare; de exemplu, familiile care au foarte puțini
prieteni, care nu sunt vizitate de rude, vecini, prieteni, care își educă copiii doar după
propriile principii și sunt reticente la idei sau modalități noi de funcționare. Pentru a-și
menține stabilitatea și echilibrul dinamic, familia folosește mecanisme de feedback,
acestea fiind pozitive sau negative.
11
Realitatea cotidiană şi unele statistici recente descriu, destul de sumbru, o societate

Familia
bolnavă, debusolată, cu schimbări majore și radicale, într-o continuă mișcare. Toate aceste
schimbări, care determină șomaj, sărăcie, educaţie precară, care nu-l ajută pe individ să
găsească o cale prin care să se salveze şi să adere la un nivel superior al societăţii, generează
o serie întreagă de dereglări familiale. Astfel, se înregistrează un număr tot mai mare de familii
dezorganizate sau de divorţuri.
Viața de zi cu zi, necesitatea de supraviețuire angrenează uneori familia în diferite munci

nesigure și fluctuante care solicită responsabilități multiple, conducând de multe ori la
abandon, la distanțarea părinților de proprii copii, determinând o degradare morală, afectivă
și emoțională a familiei, ajungându-se chiar la violențe fizice și verbale, la abandonarea
sistemului de învățământ sau la manifestarea unei agresivități continue în spațiul școlar din
tendița asumării rolului de leadership.
De-a lungul schimbărilor politice și de asumare a diferitelor roluri în societatea civilă, familia,
ca nucleu esențial în societate, s-a adaptat continuu la aceste modificări, la implementarea
unor acțiuni ce validează valorile spirituale existente de-a lungul anilor.
Iubirea pe care o pot oferi părinţii copiilor, dăruirea, sacrificiul nu pot fi date de nicio instituţie
cu pretenţia de a fi preluat integral rolul educativ al familiei.
Apariția modernismului a influențat și tipologia familiilor tradiționale, micșorându-se numărul
de membrii al acestora și renunțându-se, de cele mai multe ori, la conviețuirea bunicilor cu
nepoții lor. Aceste schimbări sunt percepute şi în relaţiile dintre părinţi şi copii. Încă din perioada
interbelică, emanciparea femeii, respectiv intrarea acesteia în sfera muncii profesionale, nu i-a
redus din sarcini, ci, dimpotrivă, le-a suplimentat, inconvenientul fiind implicarea din ce în ce
mai redusă în educarea și dezvoltarea emoțională a copiilor. Unele mame au ales chiar să
recurgă la sprijinul instituțiilor abilitate, lăsând copiii temporar în grija acestora, cazuri în care,
însă, apar schimbări majore în relația părinți-copii sau în comportamentul acestora.
Modelele familiale se bazează pe distincţia dintre domeniul privat al acestora, asociat

naturii, şi sfera publică, cu instituţiile şi dezideratele ei, în intenţia de a identifica modalităţile
de coroborare a celor două aspecte şi explicarea unor fenomene nou-apărute în sfera familiei.
Astfel avem:
1. Modelul tradiţional european
Conform acestui model, familia este considerată o asociere naturală cu caracter privat. Este
alcătuită dintr-un bărbat, o femeie şi copii lor naturali. Soţul este capul familiei, este responsabil
12
cu asigurarea mijloacelor economice necesare acesteia. Fiind soţ şi tată, este recunoscut ca
autoritatea centrală în raport cu ceilalţi membri ai familiei, deţine controlul asupra modului de
alocare a resurselor în interiorul şi în afara familiei, este reprezentantul familiei în sfera publică.
Soţia răspunde de organizarea vieţii domestice, conduce gospodăria, îngrijeşte şi educă
copiii, nefiind implicată în deciziile majore. Modelul se bazează pe o diviziune strictă a rolurilor
domestice, pe subordonarea femeii.
2. Modelul contractualist
Are ca punct de plecare individul autonom, stăpân pe viaţa sa. Consideră relaţiile interumane
ca opţionale, selective şi susceptibile de a fi negociate şi tratate ca subiecte ale unor înţelegeri
de tip contractual. Căsătoria este considerată un parteneriat încheiat conform voinţei părţilor.
Soţii pot decide prin contract modul de administrare a relaţiilor personale şi financiare în timpul
căsătoriei şi în eventualitatea unui divorţ. Statul nu se amestecă în încheierea contractelor
maritale, astfel încât libertatea oricărui om este limitată doar de obligaţiile autoasumate.
13
3. Modelul comunitar
Familia
Se fundamentează pe ideea că familia este expresia unor relaţionări personale şi sociale

mai ample decât cele individuale. În primul rând, orice persoană devine autonomă după ce
a parcurs o perioadă îndelungată de dependenţă în care a fost modelată de apartenenţa la
o comunitate etnică, religioasă, socială, regională. În al doilea rând, familia este precondiţia
oricărei forme de viaţă socială, iar mariajul nu este considerat având ca scop principal relaţia
dintre doi oameni, ci posibilitatea perpetuării generaţiilor. În consecinţă, rolurile şi îndatoririle
sociale sunt o sarcină politică, ceea ce implică opţiuni şi valori. Așadar, problema căsătoriei
între persoane de acelaşi sex aparţine domeniului decizional comunitar, care operează pe
baza sistemelor colective de judecată după principiul „cei mulţi au dreptate”. Acest model
articulează valorile comune, dar limitează libertatea individuală şi pluralismul social.
4. Modelul bazat pe drepturi
Abordarea legislaţiei familiei din perspectiva drepturilor subliniază importanţa privatităţii

familiei. Recunoaşte natura politică, dar şi caracterul negociabil al normelor şi valorilor sociale.
Există două poziţii distincte privind drepturile:
• concepe familia ca entitate unitară îndreptăţită să fie ocrotită de stat;
• atribuie drepturile fiecărui individ care trebuie protejat de prejudiciile pe care statul le-ar
putea aduce opţiunilor şi comportamentelor sale intime.
5. Modelul bazat pe drepturi şi responsabilităţi relaţionale
Consideră individul ca fiind o entitate distinctă, dar şi o persoană puternic implicată în

relaţii de dependenţă, îngrijire, responsabilitate, iar familiile ca fiind asociaţii cu caracter privat,
entităţi modelate de ordinea politică şi juridică. Drepturile nu mai sunt privite ca aparţinând
indivizilor, ci, mai curând, ca revendicări fundamentale ce decurg din relaţii umane de diferite
grade de privatitate.
Calitatea de părinte nu o poți dobândi nativ sau după studiul unor cărți, ci survine instinctual,
fără a fi amenințată calitatea sau asumarea responsabilităților din cadrul unei familii. Rolul
de părinte se descoperă și se finisează în timp, după asumarea multor acțiuni pe care le
implementează în mod instinctual, primar, însă cadrul se recentrează repede, lăsând deoparte
ce uneori este o adevărată profesie, artă, dar şi ştiinţă. Pentru ca familia contemporană să-
şi poată exercita funcţiile pe care le are, apare o nevoie acută de o pregătire emoțională a
părinţilor.
14
Este bine-cunoscut faptul că, pentru ca o familie să-şi exercite rolul educativ trebuie să
îndeplinească nişte condiţii: un anumit nivel intelectual, valori morale, autoritate, cadru material
de viaţă. Ideal ar fi ca în fiecare familie cu copii să existe posibilităţile enumerate anterior, dar,
chiar și în această situaţie, ar mai fi necesar un lucru: vocaţia de părinte. În plus, ca şi educatorul
din şcoală, şi părintele trebuie să depună un efort continuu de autoinstruire şi autoperfecţionare.
Societatea interculturală presupune un anumit tip de relații între membrii societății compuse
din mai multe minorități naționale. Relațiile se construiesc demontând barierele xenofobe,
existând un schimb al cunoașterii obiceiurilor și al tradițiilor sau o bună cunoaștere a istoriei.
15
FAMILIA
CAP. 2
Metode flexibile adaptate

la diverse contexte
17
CAP. 2 Metode flexibile adaptate la diverse contexte
Familia
Metode flexibile adaptate

la diverse contexte
Principiile care fundamentează proiectarea educaţiei diferențiate
În familie, părinții propun o serie de valori și principii conforme cu propriile lor personalități
și caractere. Copiii, în mod evident, vor perpetua valorile și principiile familiei de proveniență
până când vor începe să aibă discernământ și să își construiască personalitățile după propriile
credințe.
Copiii sunt influențați în mare sau mică măsură de mediul, conjuctura sau anturajele din care
fac parte, motiv pentru care, în unele cazuri, acestora li se conturează un profil diferențiat de
ceilalți copii cu care interacționează, mai cu seamă în spațiul școlar.
18
Așadar, învățarea trebuie să fie, evident, concentrată pe tipuri diferite de inteligență,
cooperare, integrare și acceptare. În cazul claselor cu stiluri diferite de învățare, este impetuos
necesar să se aloce sarcini cu mai multe opțiuni și cu grade diferite de dificultate, facilitând astfel
formarea capacităților de învățare independentă, promovând lucrul în echipă, cooperarea și
gândirea critică. Evaluarea trebuie să fie continuă şi cu rol de diagnostic, pentru a înţelege
cum trebuie adaptată predarea la nevoile elevilor. Este necesar să se valorifice strategii de
evaluare multiple. Cadrele didactice trebuie să asigure elevilor cadrul adecvat de dezvoltare
diferențiată, până la individualizare, prin descoperirea aptitudinilor personale, a trăsăturilor
caracteristice proprii, a unui stil cognitiv individual, a unui ritm de învăţare şi dezvoltare adaptat
fiecăruia.
Strategia didactică reprezintă un mod de combinare a metodologiei didactice şi a mijloacelor
de învăţământ prin care se asigură selecţia, organizarea şi desfăşurarea unei secvenţe de
instruire. Trebuie utilizate strategiile de tip euristic, constituite în jurul metodelor problematizării,
studiului de caz, proiectului, metodelor şi tehnicilor specifice stimulării creativităţii, organizării
pe grupe mici şi omogene.
19
Este necesar ca elevii să fie testați la începutul fiecărui ciclu școlar, pentru a se putea
Familia
afla ritmul, stilul, capacitatatea lor de învățare și nivelul achizițiilor, astfel încât proiectarea
didactică să fie realizată diferențiat. O strategie de diferenţiere a conţinuturilor este aceea
de a facilita învăţarea unei teme în mod integrat, pluridisciplinar, astfel încât grupuri de elevi
cu interese, abilităţi şi cunoştinţe diferite să poată aprofunda tema respectivă din perspective
diferite.
Proiectarea conținuturilor implică un proces de diversificare a metodelor de predare și
a strategiilor didactice, personalizând activitățile de învățare în funcție de competențele
demonstrate de-a lungul unei perioade de timp, introducând activități atât de dezvoltare
cognitivă, cât și de dezvoltare emoțională, care să stimuleze empatia, emoțiile și creativitatea.
Din punct de vedere pedagogic, diferenţierea se realizează la trei niveluri: conţinut, proces
de instruire, produs.
Metodele alternative de predare asigură o mai bună diferențiere a stilurilor de învățare,

captarea atenției, dezvoltarea gândirii critice și dezvoltarea competențelor de a lucra în
echipă, de a promova continuu principiile egalității de șanse, a echității și a nediscriminării:
conversaţia euristică, demonstraţia, problematizarea, studiul de caz, portofoliul, lucrările
20
practice, experimentul, lucrul pe grupe, tehnica utilizării fişelor de muncă independentă
(fişe de dezvoltare, de recuperare, de exersare, de creaţie), utilizarea fişelor individuale de
progres sau a diagramelor de progres al clasei, toate acestea având în debut o acțiune de
sensibilizare, de transpunere a elevului în situația expusă. Cadrul didactic trebuie să manifeste
empatie continuă, astfel încât elevii să înțeleagă rolul acesteia și modul în care se reflectă la
nivel de grup.
Este necesară precizarea obiectivelor evaluării corelate gradual, în funcţie de complexitate, cu
conţinuturile informaţionale (cunoştinţe declarative) și cu criteriile de performanţă (cunoştinţe
procedurale – deprinderi, abilităţi etc.) vizate.
Este impetuos necesar ca fiecare cadru didactic să aibă propriul său caiet în care să-și noteze
atât elemente ce țin de progresul sau regresul elevilor, dar și aspecte de ordin psihologic și
comportamental, astfel încât, în timp, elevul să beneficieze de mai multe tipuri de intervenție.
În orice context educaţional este de preferat ca rolul profesorului să fie unul de facilitator
al învăţării, cu atât mai mult în cadrul învăţării diferențiate. De aceea, printr-o gamă largă de
strategii manageriale şi educaţionale, acesta trebuie să urmărească în etapa de proiectare a
demersurilor educaţionale nevoile academice ale elevului:
• să înţeleagă şi să valorizeze scopurile educaţionale;
• să fie implicat activ;
• să coreleze materia cu experienţele sale de viaţă;
• să îşi asume responsabilitatea pentru propria învăţare, prin stabilirea propriilor obiective şi
urmărirea intereselor proprii;
• să aibă experienţa succesului;
• să primească feedback realist şi prompt;
• să primească recompense utile pentru performanţele sale;
• să perceapă învăţarea orientată de către adult ca o activitate recompensatorie;
• să aibă suficient timp pentru a integra învăţarea;
• să aibă contacte pozitive cu colegii;
• să primească o instrucţie potrivită cu stilul de învăţare propriu;
• să fie implicat în autoevaluarea învăţării şi a efortului propriu.
21
Profesorul trebuie să fie atent la nevoile comune, dar şi la cele individuale ale elevilor,
Familia
să respecte curriculumul, dar și să gândească independent la ceea ce este specific claselor

la care predă şi să ajusteze demersul didactic în consecinţă. Cadrul didactic trebuie să asigure
transferul de la complexitatea informaţiei la simplitatea abordări ei, selectând materialul de
lucru în funcţie de elevi. Din acest motiv, unii profesori recomandă culegeri de texte, manuale
școlare alternative sau alte auxiliare școlare. Cadrul didactic care este dedicat profesiei ştie
să lucreze creativ cu conţinutul, procesul şi produsul învăţării, creând un climat de respect
reciproc şi asumându-şi roluri noi, precum cel de consultant, facilitator, moderator, chiar
de participant activ la procesul de învăţare, devenind un agent al schimbării și un promotor
al dezvoltării personalizate.
Învăţarea diferenţiată presupune adaptarea procesului instructiv-educativ la capacitățile

individuale, la ritmul şi stilul de învăţare al elevului, la interesele şi abilităţile fiecăruia. În acest
sens, Casa Corpului Didactic asigură cursuri de formare specializate, încurajând și susținând
autoperfecționarea cadrelor didactice active și dedicate acestei profesii.
Femei rome — Slobozia Bradului, jud. Vrancea
22
PROGRAME DE EDUCAȚIE ȘCOLARĂ ALTERNATIVĂ
Programele afterschool
Acestea sunt o replică a grădinițelor cu program prelungit, dovedindu-se extrem de benefice

pentru toți actorii implicați în proces: cadre didactice – elev – părinte. Au o programă extrem de
complexă și cuprinzătoare, reușind să țină locul celorlalți membrii ai familiei și chiar al părinților
implicați în lupta pentru supraviețuire și dezvoltarea subsistemului. Rolul familiei tradiționale,
ce grupa mai multe generații, este așadar preluat de un astfel de centru, ce își asumă obiective
educaționale foarte generoase.
Step by Step
Este o metodă alternativă de educaţie dezvoltată în SUA, care promovează metode de

predare-învăţare centrate pe copil şi pe implicarea familiei. În România, sistemul de educaţie
Step by Step este recunoscut de Ministerul Educaţiei, fiind aplicat din 1994 în grădiniţe şi şcoli
publice, dar şi în câteva instituţii private de învăţământ.
23
Familia
Programele educaționale A doua șansă
Acestea se adresează tinerilor și membrilor familiilor elevilor ce n-au absolvit nicio formă de
învățământ, fiind analfabeți funcțional.
Femei rome – Slobozia Bradului, jud. Vrancea
În cadrul acestui program educațional, structura anului școlar diferă de cea de la învățământul
de zi. Planul cadru al programului educațional A doua șansă – nivel primar se desfășoară pe
perioada a 17 săptămâni, nivelul de studii putând fi încheiat după susținerea unei evaluări
finale.
În cadrul programului educațional A doua șansă – secundar inferior, durata studiilor este
de patru ani, alternând educația de bază și cea profesională. Tânărul va susține o evaluare a
educației de bază și apoi o probă practică, în funcție de specializarea/profilul SAM-ului/liceului
profesional/grupului școlar respectiv, pentru care va obține certificat de calificare profesională
nivel II, astfel putând fi activ pe piața muncii.
Programul educațional poate fi continuat ulterior absolvirii celor patru ani de studiu, pe
ruta progresivă, respectiv până în clasa a XIII-a – seral, tânărul putând să susțină examenul de
bacalaureat și să devină astfel absolvent eligibil pentru ciclul de învățământ superior, colegii
sau universități.
24
Examen pentru evaluarea cunoștințelor – Tulcea, jud. Tulcea
În cadrul programului educațional se promovează conceptul de echitate și egalitate de

șanse, fără a induce ideea discriminării de gen, etnie, religie, statut social etc. Ca și în sistemul
de învățământ de masă, cursanții/adulții sunt egali din toate punctele de vedere, având aceleași
premise de studiu: cu toții avem dreptul la o educație de calitate!
Din punct de vedere al genului, există dificultăți în frecventarea cursurilor în cazul cursanților
din rândul unor familii de romi cu un mare bagaj cultural, tradițional și, desigur, influențat atât
de viziunea societății masculine cu privire la statutul femeii în perioada interbelică, dar și de
sistemele de guvernare patriarhale ce supun femeia romă la segregarea de cursanții de gen
masculin, pentru a respecta și legile nescrise ale Rromanipen-ului, respectiv principiul pur-
impur. De exemplu, în Slobozia-Bradului, județul Vrancea, s-au constituit clase de A Doua Șansă
– nivel primar pentru fetele/femeile de etnie romă separate de cele mixte, ca să le sprijine
acestora dreptul la educație și, totodată, să se respecte și tradițiile, valorile cutumiale cu care
vin adulții din cadrul programului. Astfel, frecvența la cursuri este foarte mare și, totodată, foarte
inspirantă când soacrele stau în aceeași bancă cu nurorile.
25
Familia
Femei rome – Slobozia Bradului, jud. Vrancea
Din punct de vedere al structurii programului și al diversității adulților participanți, ar fi

impetuos necesare și studiul limbii materne sau a istoriei romilor, pentru a înțelege motivele
pentru care au început căsătoriile timpurii, de ce există teama colectivă în ceea ce privește
asumarea grupului etnic, ce presupune stima de sine și care sunt premisele unei societăți
deschise, integratoare, tolerante și nediscriminatorii. Ca părinte rom este nevoie să înțelegi
fundamentele discriminării și ale nediscriminării, ale factorilor ce pot influența percepția
membrilor unei comunități cu privire la grupul cu anumite practici tradiționale ce s-a străduit
secol după secol să perpetueze atât limba maternă, cât și cutumele, principiile longevității
tradițiilor. Astfel, după ce toate neamurile de romi vor milita pentru unitate și diversitate
în cadrul grupului, combătând toate sistemele de superioritate și de inegalitate între
diferite neamuri de romi, educația va prima, în paralel cu păstrarea tradițiilor și perpetuarea
limbii materne.
Programe de educație remedială
Se observă un mare dezinteres față de studiu, față de cititul individual în timpul liber, ceea ce
cauzează atât la nivel cognitiv, cât și lingvistic, prin utilizarea unui vocabular limitativ, apelându-
se la uzul multor jargoane și acronime. Toate acestea conduc la lipsa coerenței în exprimare,
la dezacorduri sau nonsens.
26
Politicile de integrare educațională recomandă utilizarea acestei forme de recuperare, de
sprijinire a elevilor cu carențe în învățare sau exprimare, prin aplicarea Planului de intervenție
personalizat (PIP), ce conține un set de acțiuni care vizează identificarea sunetelor, a literelor, a
citirii fluente, a coerenței și a comprehensiunii. Viziunea pe termen lung este de a-l sprijini pe
elevul ce nu a reușit să păstreze ritmul clasei să aloce timp distinct exercițiilor de literație, care
să fie încurajate și continuate apoi de părinți.
În cazul elevilor ce vorbesc fluent limba maternă acasă, vom observa în dialogul lor oral,
dar mai cu seamă în exprimarea scrisă, că există un deficit de pronuție a unor grupuri de
sunete sau chiar a unor cuvinte, cauzate de influențele și regulile de pronunție din limba
maternă, aceasta având, la rândul ei, influențe persane, slave, maghiare sau turcești, în
funcție de neamul de romi și regiunea domiciliului. Este recomandat să se lucreze diferențiat
cu acești elevi, după programul școlar, astfel încât să se poată corija și încrederea în sine, să
fie capacitați și responsabilizați în procesul de recuperare sau de dobândire a cunoștințelor
deficitare.
Cluburi de educație alternativă
Aceste cluburi sunt neinstituționalizate, devenind parteneri ai unităților școlare, fără o

programă sau strategie certă, însă implementează, dezvoltă și garantează schimbarea în rândul
elevilor prin programe de leadership, mentorat și multe activități socio-culturale, sportive și
psiho-sociale pentru părinții beneficiarilor.
Cea mai utilă metodă de a sprijini elevul în spațiul școlar este de a-i identifica aptitudinile,
competențele dobândite pe căi informale și de a le transforma în propriile convingeri de a
studia pe termen lung, de a învăța ce presupune competiția și performanța.
Un exemplu concret îl constituie elevii din trei unități școlare din sectorul 5, București, care au
descoperit că au aptitudini pentru sport de performanță, promovându-se fotbalul și în rândul
fetelor, muzică etc. Ei au fost încurajați de artiști consacrați (Connect-R, Damian Drăghici, Alex
Velea, Alina Șerban, Ema Dei etc.), dar și de oameni din presă, cu distincții, precum George
Lăcătuș. Impactul vizitelor și al dialogului dintre elevi și aceste persoane publice a avut rezonanță
nu doar în ceea ce privește sportul, muzica sau teatrul, ci, mai ales, în schimbarea percepției
despre sistemul educațional, despre importanța construirii unui fundament educațional pentru
un parcurs academic de succes ce-ți poate garanta ocuparea unui loc de muncă pe piața muncii.
Dincolo de cunoștințele cognitive, de dobândirea unor noțiuni științifice, elevii au nevoie de
identificarea unor modele, a unor mentori, factori care să-i determine să-și creioneze propriile
țeluri, obiective pe termen lung, astfel încât să fie determinați să atingă succesul. În cazul fetelor
27
de etnie romă este un drum și mai anevoios, întrucât acestea ajung să învețe să viseze,
Familia
să se vadă practicând diferite meserii, însă tradițiile năruiesc totul în jurul vârstei de 12-16
ani. Tradiția nu poate fi combătută, însă percepția părinților referitoare la importanța educației
în rândul fetelor poate fi schimbată treptat, cu garanția păstrării purității acestora.
Un impact puternic asupra mentalității elevilor și, mai cu seamă, al părinților acestora l-a
avut teatrul. Cu ajutorul lui, elevii au descoperit nevoia de empatie, de comunicare asertivă
și de deschidere din partea colegilor. Au fost încurajați să aibă un parcurs educațional de
lungă durată după implementarea unor planuri de intervenții personalizate și a unui program
de educație remedială, care să-i sprijine să dobândescă noțiunile și deprinderile conform
nivelului de studiu, combătând astfel barierele lingvistice de non-literație și non-dezvoltare
emoțională.
Trupa de teatru la Berlin
28
ALTE METODE DE EDUCAȚIE ALTERNATIVĂ
Școala mamelor/soacrelor/bunicelor
Intersecționalitatea Rromanipen-ului (culturii rome) și puterea executivă a bărbatului rom

au drept consecință abandonul școlar și realizarea căsătoriilor timpurii. Diferența de gen și
dezvoltarea emoțională a fetelor și a băieților necesită să fie abordate în ansamblu, deoarece
acest lucru ajută la înțelegerea efectului influențelor biologice, psihologice și sociale asupra
performanțelor în cadrul oportunităților de dezvoltare personală, educațională, emoțională și
profesională, precum ridicarea nivelului de sănătate și a calității vieții.
Sunt seminții precum: spoitorii, gaborii, argintarii, căldărarii, horahaii, ciubotarii și chiar
ursarii ce manifestă și respectă un set de legi nescrise, cutume și obiceiuri se s-au perpetuat
de-a lungul secolelor, mai cu seamă după dezrobirea robilor din 1856. Una dintre aceste
legi nescrise face referire la puritatea fetei și a modului în care aceasta ar accepta modelarea
caracterului ei, ca fenomen firesc, din partea socrilor și a cumnaților mai mari. Căsătoria timpurie
are rădăcini străvechi, provenite chiar din India, putându-se observa similarități mai cu seamă
când se pregătește zestrea fetei, condiționată de altfel de viitorii socri, ce pot impune, pe
lângă o sumă de bani, aur, mobilier, obiecte vestimentare și chiar bovine. Neamurile de romi
mai sus enumerate respectă întocmai aceste principii de pur-impur, ujo-mahrime, și, pentru a
preveni eventualele neplăceri sau suferințe ale fetei, o îndepărtează de mediul școlar, unde, în
viziunea comunității, poate fi ispitită să frecventeze anumite locații ce-i pot dăuna imaginii sau
să fie îmbrățișată de vreun băiat, ceea ce ar presupune căsătoria imediată a acesteia. Așadar,
căsătoriile timpurii sunt, teoretic, un sistem de protecție a fetei, ca aceasta să nu aibă niciun
motiv de umilire sau suferință din partea noii familii.
Puritatea fetei se definește în cultura romă astfel: fata nu a fost văzută în preajma vreunui
băiat sau în locații precum baruri, birturi, parcuri etc. neînsoțită de părinți sau frați mai
mari. Tatăl este cel care monitorizează evoluția fetei ca preadolescent, iar mama acesteia
o educă cu multă atenție în gestionarea atribuțiilor necesare rolului de soție, mamă, noră
și cumnată. De cele mai multe ori, fetițele rome devin mult prea devreme responsabile de
managementul unei case, iar apoi mame. Căsătoriile timpurii conduc către un lanț vicios de
viitoare probleme economice, sociale și, mai cu seamă, familiale, tocmai din lipsa educației
sau a dezvoltării armonioase ca preadolescenți și adolescenți, sau a incompatibilității dintre
29
cei doi actori, soț-soție, care urmează să conviețuiească împreună pentru a nu atrage
Familia
stigmatul din partea comunității.

Tinerele mame, de cele mai multe ori, nu își pot sprijini copiii în procesul de efectuare a
temelor, de aprofundare a învățării sau de capacitare a acestora să devină competitivi, tocmai
pentru că nu dețin aceste competențe.
Astfel, unitatea școlară poate veni în sprijinul comunității respective, al tinerelor mame,
implemetând diverse proiecte de educație socială (cum să respecte o instituție, cum se
creează o legătură cu unitatea școlară, care este rolul profesorului diriginte, ce înseamnă stima
de sine, ce presupune asumarea și responsabilizarea etc.) sau de educație pentru sănătate a
mamelor (prevenție contraceptivă – un subiect ce nu poate fi discutat oricând și oricum întrucât
femeile rome nu abordează niciodată astfel de discuții din cauza principiului „lajao” (rușine),
motiv pentru care multe femei din diferite neamuri de romi nu acceptă un consult medical
ginecologic). Femeile rome nu dezvoltă un sentiment al apartenenței când se raportează la soț
în fața membrilor comunității, de aceea folosesc expresia: „Iertisar man!” (Iartă-mă!) când vor
să exprime comuniunea sau apartenența.
30
„De vorbă la o cafea” cu mame rome
Întâlnirile se pot organiza bilunar, cu resurse minimale, invocându-se motivul „a sta de vorbă
la o cafea”, pentru ca acestea să nu se simtă constrânse sau stânjenite în ceea ce privește
exprimarea liberă și cordială.
Construirea încrederii între comunități pentru a garanta succesul

educațional
Valorificarea relațiilor școală – comunitate este un element important al cooperării cu

comunitățile locale. Atunci când membrii unei comunități manifestă încredere în persoanele
care implementează proiecte educaționale, sunt mai predispuși să participe la activitățile din
proiect și să-și împărtășească deschis gândurile și opiniile; prin urmare, intervențiile ajung să
producă rezultate concrete și consistente.
31
Cadrele didactice care implementează proiecte educaționale reușesc să răspundă

Familia
așteptărilor de a satisface nevoile copiilor prin construirea încrederii și identificarea

„promotorilor cheie” ai unității școlare, cum ar fi mediatorul școlar rom sau profesorul rom
de limba romani (care au stabilit relații de încredere cu comunitatea), conștientizând că va fi
un proces dificil și complex. În comunitățile de romi în care cadrele didactice nerome ajung în
calitate de „străini” – e gaӡe, necunoscuți membrilor comunității, este necesar să se investească
mult timp și energie pentru a stabili și construi relații de încredere (pakiv) între aceștia. În
comunitățile în care eforturile de integrare sunt realizate de cadre didactice cu experință și
renume în viziunea membrilor comunității – „i domna”, care se bazează pe rețele și relații de
încredere existente (membrii familiei care au avut deja experiențe educaționale cu aceștia
și care au lăudat eforturile respectivelor cadre didactice, recomandându-le și altor membrii
ai comunității, sau care au dezvoltat forme de respect bazat pe încredere și afinitate față de
acestea), pot organiza activități pe termen mai lung și pot colabora cu persoane în moduri mai
profunde și mai participative (cu timpul, cadrele didactice învață noțiuni de bază, elementare
pentru comunitatea pe care o deservesc în spațiul școlar, dobândind și competențe lingvistice
minimale de adresare și salut, suficiente cât să fie percepuți ca „doamna/domnul care ne ajută!”.
Realizarea unor schimbări tangibile care să răspundă nevoilor comunității și care să abordeze
în mod transparent preocupările comune atât ale romilor, cât și ale celor de alte etnii este, de
asemenea, esențială pentru ca încrederea și participarea școlară să fie periodică, integratoare,
bazată pe diversitate, cooperare și dialog deschis.
Serbările școlare
Pe lângă activitățile cognitive și disciplinare, serbările școlare contribuie la dezvoltarea

personalităţii armonioase a copiilor, cultivând înclinaţiile şi aptitudinile acestora de la cea mai
fragedă vârstă, organizând raţional şi plăcut timpul liber.
32
Activităţile extraşcolare au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferă cele mai eficiente
modalităţi de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare, deoarece sunt factorii
educativi cei mai apreciaţi şi mai accesibili sufletelor acestora.
În pragul desfășurării acestor evenimente școlare, toți membrii familiei sunt angrenați în
pregătirea copilului, preocupându-se temeinic de memorarea rolului, dar și de achizițiile
vestimentare. Situația economică a fiecărui elev, a familiei sale, îl poziționează pe acesta în
roluri mai bune, mai evidente, dovedindu-se că poate să-și asume rolul respectiv.
Între mediul rural și mediul urban sunt diferențe uriașe în ceea ce privește organizarea unei
serbări școlare. Sunt comunități de romi care se află la limita subzistenței, care nu-și pot permite
trei mese pe zi, fără documente de identitate și fără sprijin din partea autorităților locale, iar la
polul opus se află exuberanța altor comunități cu „turnulețe”, care eclipsează orice alt copil prin
modul de expunere și asumare a rolului, debordând de vestimentație scumpă, aur și cadouri
uriașe.
În organizarea serbărilor școlare există riscul neechității, mai ales în cazul în care se ocupă
părinții elevilor, mai cu seamă în preajma sărbătorilor de iarnă, când serbările presupun dăruirea
unor cadouri copiilor în prezența lui Moș Crăciun. Deciziile cu privire la organizarea acestor
evenimente trebui gândite strategic, prin asumarea unor riscuri de disconfort pentru părinții
care fac diverse propuneri de achiziții costisitoare (fotograf, prăjituri, tematică specifică etc.)
fără a avea teama situației financiare. În astfel de situații există riscul ca unii elevi, ce probabil nu
își permit nici propria pereche de pantaloni, să nu participe la serbare. Pentru a evita astfel de
inechități se recomandă realizarea unui plan de acțiune cu obiective clare, invitarea la eveniment
a unor ONG-urilor sau a autorităților locale și solicitarea sprijinului acestora, prezentându-li-se
numărul de beneficiari cu situație economică precară și, eventual, o descriere a comunității și
a posibilităților de oferte de locuri de muncă pentru părinți, reușind astfel motivarea elevilor
pentru performanță.
Serbarea școlară are un caracter atractiv, elevii participând într-o atmosferă de voie bună şi
optimism, cu însufleţire şi dăruire. Învăţarea versurilor şi interpretarea artistică sunt realizate de
elevi cu bucuria şi plăcerea caracteristice unei preocupări pentru timpul liber. Este binecunoscut
faptul că memorarea se realizează mai puternic atunci când fondul afectiv-pozitiv este mare şi
contribuţia copilului la pregătirea şi organizarea unui spectacol artistic trebuie privită ca un
scop în sine de a oferi ceva spectatorilor (părinților), dar și lor: distracţie, înălţare sufletească,
plăcere estetică, satisfacţie – toate acestea îmbogăţindu-le viaţa, făcând-o mai frumoasă, mai
plină de sens și mai motivantă pentru participarea școlară.
33
Familia
Serbare școlară – copii romi
În cadrul serbărilor școlare, atunci când există clase mozaic (și cu elevi ce aparțin altor
minorități), este important să se introducă elemente familiare din tradițiile și obiceiurile
acestora, cum ar fi jucatul caprei, a ursului sau a semănatului, astfel încât să existe și elemente
de capacitare și responsabilizare a elevilor etnici, care să le confere totodată părinților siguranța
că se promovează echitatea și aprecierea pentru fiecare cultură și popor.
Evenimente de creștere a imaginii unității școlare
Este utilă organizarea evenimentelor în care să poată fi angrenați părinții elevilor, astfel încât
aceștia să se apropie de instituție, combătându-se sentimentul de „străin”. Aceste evenimente
pot fi propuse și dezbătute cu părinții elevilor la fiecare început de an școlar, în cadrul primelor
ședințe, prezentându-li-se scopul și obiectivele fiecărei acțiuni. Astfel de evenimente pot fi:
34
Ziua Națională a României
Părinții pot sprijini unitatea școlară în organizarea evenimentului prin realizarea unui
minimuzeu românesc cu elemente tradiționale, cum ar fi: port tradițional românesc, șervete,
prosoape tradiționale, vase de lut, macate și alte elemente pe care le au acasă sau le realizează
împreună. Un astfel de muzeu, într-un spațiu vizibil în unitatea școlară, conferă sentimentul de
unitate, de egalitate și de mândrie a apartenenței. Pot fi propuse și alte activități despre care se
consideră că ar avea impact în comunitatea respectivă, care să vizeze cooperarea, colaborarea
și egalitatea de șanse.
Ziua Minorităților
În luna decembrie, pe data de 18, se poate organiza acest eveniment fie în spațiul școlar,
fie într-o locație stabilită printr-un parteneriat cu autoritatea locală. Este un eveniment care se
raportează la foarte multe culturi fascinante, care necesită implicarea părinților și manifestul
unei empatii, toleranțe și colaborari în organizarea unui program artistic în care pot fi prezentate
35
costumele tradiționale ale fiecărei minorități, cântece tradiționale în limbile materne

Familia
ale minorităților participante, dar, mai cu seamă, prezentarea artei culinare a fiecărei
minorități. În organizarea acestui eveniment părinții au un rol foarte important: mamele pot
găti împreună, iar tăticii se pot ocupa de realizarea obiectelor și a expozițiilor de meșteșuguri
tradiționale fiecărei minorități, realizându-se astfel un liant de încredere între aceștia. Este un
eveniment complex, extrem de divers în culturi, artă culinară și tradiții, ce nu poate decât să
confere mândria apartenenței la un grup etnic.
Ziua Unirii Principatelor Române
Poate fi un eveniment care să evidenţieze, într-o formă estetică, achiziţiile acumulate de copii
în ceea ce privește dezvoltarea creativităţii. În procesul de învăţare a unor poezii patriotice sau
a unor roluri ca parte din scenete bine alese, sunt momente de satisfacţie şi bucurie pe care le
trăiesc cei implicaţi, dar maxima încărcătură emoţională se dezvoltă în rândul părinților elevilor.
Importanţa unor asemenea festivităţi este foarte mare, pentru că ele lărgesc orizontul spiritual
36
al elevilor şi contribuie la acumularea de noi cunoştinţe, îmbogăţesc şi remontează viaţa
afectivă, stimulând sentimente nebănuite sau dezvoltându-le pe cele slab manifestate anterior.
Evenimentul în sine contribuie la dezvoltarea simţului de răspundere, prin dorinţa de reuşită,
favorizează concentrarea atenţiei pe parcursul desfăşurării programului, prezența părinţilor, a
bunicilor și a cadrelor didactice trezind în copil energia de a învinge timiditatea, stimulându-i
independenţa de acţiune. În această zi este obligatoriu de purtat ia, iar hora organizată la
finalul evenimentului le va trezi copiilor sentimentul de unitate: împreună la școală, împreună
pentru România.
Ziua Limbilor Materne
22 februarie este o zi cu un mare impact emoțional în rândul elevilor, care asistă la diferite
manifestări în alte limbi materne fără a se simți ofensați din cauza barierelor lingvistice.
Evenimentul determină elevul să-și asume apartenența la grupul etnic și să prezinte elementele
tradiționale ca pe niște valori ce merită împărtășite.
Copii în costume tradiționale la evenimentul „Meserii tradiționale rome”
37
Familia
Fiecare minoritate națională poate organiza evenimente școlare în funcție de un calendar

al activităților aprobate de inspectorul de specialitate. Acestea vor putea diminua barierele
dintre elevi, oferindu-le posibilitatea de a-și valorifica cutumele.
Întâlniri individuale cu părinții elevilor
În cadrul acestor întâlniri nu trebuie transmisă niciodată eventuala nemulțumire față de

activitatea școlară a elevului. Nu trebuie utilizată negația în exprimare, ci reiterată ideea de
încredere „că se poate și mai bine” și prezentată nevoia de cooperare pentru a descoperi
care sunt barierele, problemele, motivând astfel părintele să se deschidă, să ofere informații
cu privire la situația reală pe care o are și cum aceasta influențează parcursul educațional al
copilului. În momentul în care se descoperă problemele reale ale unui copil, care îi afectează
implicarea în procesul de învățare, cadrul didactic va știi exact unde trebuie să intervină. Orice
tip de sprijin li se oferă părinților, eventual și cu ajutorul altor factori care pot interveni, le
conferă acestora încredere și determinarea de a încuraja/motiva copilul să-și îmbunătățească
frecvența și situația școlară.
Nu trebuie adresate culpe părinților pentru modul în care se manifestă copiii în spațiul
școlar, ci, dimpotrivă, trebuie să li se solicite sprijinul în modelarea atitudinii acestora,
prezentându-li-se și riscurile la care elevii ar putea fi expuși: scăderea notei la purtare sau
situația de repetenție.
În fiecare județ din țară există organizații neguvernamentale care pot sprijini atât din punct de
vedere social, cât, mai ales, prin oferirea de suport psihologic copiilor ce manifestă perturbări
comportamentale, acestea neconstituindu-se în ședințe propriu-zise, ci fiind transpuse în piese
de teatru, activități ludice sau jocuri alternative.
În cadrul orelor de curs este necesară introducerea elementelor de consiliere a elevilor,
elemente ce au legătură cu realitatea lor imediată, astfel încât aceștia să se implice activ în
procesul de învățare. De exemplu, în debutul orei de Științe elevii pot fi întrebați ce determină
un comportmanet violent, cum ar trebui să ne putăm cu animalele, cum ne jucăm cu acestea.
Răspunsul poate fi condus către dezvoltarea emoțiilor, afectivitate etc.
Unii părinți ai elevilor din mediul rural sau cu un nivel scăzut de educație nu pot percepe
întotdeauna mesajul cadrului didactic, deoarece au lacune, motiv pentru care este recomandat
a se utiliza un limbaj simplu, pe înțelesul acestora. O mare parte dintre ei nici măcar nu reușesc
38
să înțeleagă modul de calcul a mediei generale sau cât de importantă este nota dată pentru
purtare. Ei pot fi ajutați să înțeleagă aceste lucruri, li se poate explica cum pot beneficia de burse
sociale, burse de merit sau burse de studiu sau cât de importante sunt media notelor claselor
gimnaziale și a mediei obținute după susținerea Evaluării Naționale, de acestea depinzând
admiterea elevilor la licee sau la SAM-uri.
39
FAMILIA
CAP. 3
Crearea legăturilor
dintre școală și familie
41
CAP. 3 Crearea legăturilor dintre școală și familie
Familia
Crearea legăturilor dintre

școală și familie
Idealul educaţional constă în formarea şi dezvoltarea integrală a personalităţii din
perspectiva exigenţelor culturale, axiologice, social-economice, ştiinţifice şi politice ale
societăţii democratice pentru asumarea unui ansamblu de valori necesare propriei dezvoltări,
realizării personale şi integrării sociale şi profesionale într-o societate a cunoaşterii, în contextul
valorilor europene şi general-umane. Realizarea acestui ideal nu poate fi concepută fără o
legătură strânsă între cei trei piloni care stau la baza educaţiei permanente, de calitate. Aceşti
piloni sunt: şcoala, familia, comunitatea – trei surse principale pentru dezvoltarea şi educarea
personalităţii umane.
Şcoala este, pe de o parte, o instituţie care oferă un serviciu social, care este direct influenţată
de ceea ce se întâmplă în mediul social, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, norme, valori
recunoscute şi acceptate social; pe de altă parte, are o logică internă de dezvoltare, reproduce
propriile norme şi valori, are propriul sistem de organizare.
Privită dintr-o altă perspectivă, şcoala este o instituţie care funcţionează într-o comunitate
alcătuită din mai mulţi factori de educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi
neguvernamentale, agenţi economici etc., care au la rândul lor o ofertă educaţională explicită
şi/sau implicită. Organizaţiile şcolare sunt, astfel, supuse presiunii multiplilor factori: a grupurilor
ideologice care activează la nivel local, a sistemelor politice, a condiţiilor economice şi a
diverselor tendinţe manifestate în societate. Astfel, asupra şcolilor sunt manifestate influenţe
de ordin: economic, politic, cultural şi ideologic. Ele depind de mediul în care funcţionează
în ceea ce priveşte: obţinerea resurselor materiale, resursele umane, resursele financiare,
resursele informaţionale etc.
Şcoala funcţionează într-un context social larg, complex, alcătuit din societatea globală,
constituită ca sistem social global (naţional, statal). Influenţele contextului social global asupra
instituţiilor de învăţământ se materializează în: finalităţi ale educaţiei (scopuri şi obiective),
conţinuturi ale disciplinelor, modul de organizare a sistemului de educaţie şi a instituţiilor,
reglementări de ordin juridic şi administrativ. Pe de altă parte, şcoala funcţionează într-un
context social imediat, într-o comunitate locală şi zonală care furnizează elevii, dar care are un
set de aşteptări cărora instituţia şcolară trebuie să le răspundă.
42
Elevă romă în costum tradițional
Familia reprezintă principalul factor al parteneriatului şcoală-familie. Pe de o parte, este un

factor de educaţie informală, pe de altă parte, aceasta are obligaţii şi drepturi care decurg
din statutul de elevi al copiilor ei în sistemul formal de educaţie. Parteneriatul şcoală – familie
poate contribui la creşterea factorilor educogeni ai familiei prin activităţi specifice. Părinţii pot fi
sprijiniţi să conştientizeze rolul pe care îl au în educaţia copiilor lor, să descopere şi să îndrepte
comportamente şi atitudini greşite în familie, să fie încurajaţi să se implice în activităţi educative.
Implicarea familiei în parteneriatul şcoală – familie este condiţionat de gradul de interes
al familiei faţă de şcoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează şcoala.
Cu cât şcoala reprezintă o valoare a familiei, cu atât gradul de implicare a familiei este mai
43
mare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniţi de părinţi, care au în familie atitudini
Familia
pro-şcoală adecvate obţin performanţe şcolare ridicate şi au un grad de aspiraţie ridicat

faţă de nivelul de şcolarizare pe care doresc să-l atingă. Atitudinea familiei faţă de şcoală
se transferă şi copiilor şi se manifestă în gradul de interes faţă de activităţile şcolii, faţă de
teme, faţă de rezultatele evaluării, faţă de aprecierile cadrelor didactice, față de proiectele și
programele pe care le implementează unitatea școlară.
În cadrul abordărilor contemporane ale fenomenului educaţional se impune tot mai mult
implicarea cadrelor didactice în relaţii de cooperare cu părinţii copiilor şi cu alţi factori sociali
interesaţi de educaţie. Rolul cadrelor didactice nu se mai reduce doar la educaţia la catedră sau
în clasă. Partener principal al şcolii, familia se defineşte ca instituţie socială şi ca grup specific
care dispune de o influenţă considerabilă în raport cu membrii săi.
Este un fapt cert că sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care plasează problemele legate de
buna educaţie a copiilor printre cele mai importante preocupări ale lor. Sunt părinţi care ştiu
că visurile lor frumoase privitoare la viitorul copiilor nu se înfăptuiesc de la sine. Printre ei
sunt părinţi care ţin o strânsă şi permanentă legătură cu şcoala. Ei se străduiesc, îndrumaţi de
cadrele didactice, să creeze în mediul familial o ambianţă prielnică unei dezvoltări sănătoase
a copilului. În felul acesta, influenţa favorabilă exercitată de şcoală asupra elevului continuă
şi acasă. Şcoala oferă acestor părinţi, prin intermediul diriginţilor, a consilierului școlar și al
mediatorului școlar, recomandări în ceea ce privește dezvoltarea armonioasă a copilului, nu
doar din punct de vedere cognitiv, ci, mai cu seamă, emoțional.
Dar există şi alt tip de părinţi, care consideră că nu în toate cazurile este necesară menţinerea
unei legături permanente cu şcoala. Este o abordare incorectă. Ajutorul calificat al cadrelor
didactice este de neînlocuit, fiindcă ei au tocmai profesia de educator. Menirea şcolii este de
a găsi cât mai multe şi eficiente forme de colaborare, de atragere a părinţilor într-un dialog
eficace care să aibă ca rezultat formarea unor cetăţeni care respectă normele și regulile impuse
de societate, care doresc să acceadă pe trepte superioare ale societăți prin ocuparea unor
locuri de muncă.
Colaborarea şcolii cu familia trebuie să se focuseze, în mod firesc, pe calitatea educaţiei:
obiective superioare, metode de predare alternative, dotarea unității școlare cu noile tehnologii,
care să atragă elevul, să-l motiveze să devină activ și să se aventureze în diferite competiții
școlare.
Mediul familial destructurat, caracterizat prin lipsa de angajament din partea părintelui/
părinţilor, caracterul permisiv în raport cu randamentul şcolar sau violenţa în familie pot
avea multiple influenţe negative: repetenţie, probleme disciplinare, vagabondaj, abandon,
infracţionalitate, consum de droguri sau de alcool, probleme pe care şcoala le poate combate
44
numai responsabilizând familia şi elevul cu sprijinul consilierului psihopedagogic al şcolii şi al
mediatorului școlar, iniţiind programe centrate pe parteneriatul cu părinţii, organizând centre
educative pentru părinţi, transformând comitetele de părinţi în factori activi şi în conectori între
şcoală şi familie.
Întâlnire între cadru didactic și părinți de copii romi
Educaţia şcolară poate contribui la diminuarea devianţei şcolare numai dacă se deschide
către problemele comunităţii şi ale elevilor. Conexiunea şcoală – comunitate este apreciată
și propulsată în probleme precum abandonul şcolar, devianţa juvenilă şi integrarea copiilor
cu cerinţe educative speciale, elevi care aparțin minorităților naționale. Din punct de vedere
cultural, această relaţie se poate concretiza prin iniţierea unor manifestări culturale, tradiționale,
interculturale, în care elevii să poată dovedi schimbarea, acceptarea, toleranța, combaterea
discriminării și a xenofobiei pentru comunitate: prin expoziţii, ateliere de creaţie, implicare
în acţiuni comunitare (de exemplu, acţiuni de ecologizare a unor parcuri), implicare în
campanii umanitare, activităţi de voluntariat, activități și spectacole cultural-artistice cu prilejul
45
calendarului școlar sau al minorităților naționale. Se urmăreşte şi crearea oportunităţii

Familia
implicării membrilor comunităţii în activităţile elevilor: organizarea şi sponsorizarea unor

evenimente, participarea la campanii de ajutorare şi susţinere a elevilor care înregistrează
performanţe şcolare, dar care au posibilităţi materiale reduse în cadrul familiei etc.
Grup de elevi romi în vizită la muzeu
Migrația părinților: cauze și efecte
În ultimul deceniu s-a dezvoltat foarte mult forma particulară a fenomenului migraţionist: în
căutarea stării de bine, a asigurării unui trai decent, mulți părinți aleg să plece la muncă peste
hotare, iar copiii sunt lăsați în grija unei persoane anume desemnată, cunoscută, care primește
responsabilitatea de a fi tutore al copilului. De cele mai multe ori, această persoană face parte
din familie: bunici, unchi, mătuși (dacă ambii părinți sunt plecați la muncă) sau un părinte (dacă
doar unul dintre părinți muncește în străinătate).
46
Această nouă situaţie, a copiilor rămaşi acasă cu părinţi emigranţi, generează o întreagă serie
de efecte, unele benefice din punct de vedere economic (în ceea ce privește poziționarea în
societate și satisfacerea unor plăceri), dar mai ales defavorabile pentru copii. Aceasta tendinţă
de creştere a emigraţiei temporare are şi un efect notabil asupra dezvoltării psihofiziologice a
copiilor, dar influenţează negativ și formarea acestora ca adulți.
Într-o familie funcțională, un copil crescut în echilibru are șanse să devină un om competent,
onest și perseverent. Din păcate însă, mulți dintre copiii rămași fără părinți dezvoltă lacune
emoționale, devin introvertiți, timizi, tăcuți, iar situația școlară lasă de dorit. Copiii au nevoie
continuă de atenție și, chiar dacă ambii părinți sunt plecați, ideal ar fi ca relația cu proprii copii
să se mențină prin intermediul mijloacelor de comunicare online.
Migraţia nu este un fenomen independent, ci se află în relaţie cu mai multe elemente,
factori şi procese, influenţându-şi reciproc evoluţiile. Mai mult decât atât, prin complexitatea
sa generează multiple consecinţe asupra unor domenii diverse ale vieţii private sau ale unei
colectivităţi. Migraţia influenţează direcţiile de evoluţie a mai multor procese demografice,
sociale, economice, putând aminti în acest sens: volumul şi structura demografică a
47
comunităţilor locale şi evoluţia fenomenelor socio-demografice specifice acestora,

Familia
structura şi funcţionalitatea gospodăriilor de la originea şi destinaţia fluxurilor, relaţiile

dintre resursele locale de forţă de muncă şi populaţia din zona respectivă, calitatea şi stilul de
viaţă, sistemul de valori personal şi comunitar. Influenţa culturală asupra familiei, dobândită prin
migraţie, se regăseşte şi la nivelul reconsiderării dimensiunii familiei, a relaţiilor dintre membrii
acesteia, a rolurilor asumate de fiecare dintre aceştia, a valorilor şi a credinţelor personale.
În cadrul comunităților tradiționale de romi, migrația conduce la abandon școlar și
înlocuiește stabilirea unor perspective de viitor cu soluția unei migrări temporare, întrucât în
spațiul european n-au locuri de muncă, trăind de pe urma serviciilor sociale. Sunt însă și familii
întregi care se stabilesc peste hotare, respectând normele firești de integrare prin obținerea
unui loc de muncă și înscrierea copiilor la toate formele de învățământ.
În aceste condiții, parteneriatul dintre şcoală şi comunitate este absolut necesar în cazul
copiilor ai căror părinţi au migrat la muncă în străinătate. Eforturile sunt de ambele părţi, iar
şcoala trebuie să-şi diversifice oferta prin extinderea serviciilor de asistenţă psihologică la
nivelul întregii ţări. Cadrele didactice trebuie informate mai mult, pentru a se implica în activităţi
specifice de asistenţă socială. Pe de altă parte, autorităţile locale trebuie să facă eforturi pentru
optimizarea serviciilor de asistenţă socială şi de colaborare cu şcoala.
48
În astfel de situații cadrele didactice trebuie să acorde mare atenție elevilor, oferindu-le
siguranță și protecție emoțională. Membrii familiei în a căror grijă se află copiii trebuie să fie
invitați cât mai des la întâlnirile cu cadrele didactice pentru a monitoriza evoluția psihomotrică
a copiilor, pentru a se asigura că există toți factorii determinanți în dezvoltarea acestora.
Este foarte dificil pentru copiii lăsați în grija altor rude să participe la activitățile de educație
alternativă, din diferite inconveniente: orarul tutorilor, activități casnice sau situații când sunt
mai mulți membri ai familiei cu vârste mai mici. În
spațiul școlar, copiii care au ambii părinți plecați în
străinătate se simt abandonați, motiv pentru care
unii dintre ei cad într-o altă extremă, dincolo de
timiditate: devin violenți fizic și verbal, cu o situație
școlară scăzută sau înclinată spre abandon școlar.
Pentru că nu este un fenomen izolat, trebuie
acordată atenţie efectelor pe care migraţia le
produce în sfera devianţei sociale, idee abordată de
numeroşi sociologi. Delincvenţa este un fenomen
de inadaptare socială de care se face vinovat fie
individul, fie un anumit context social.
Tabăra de romi Bari
Educaţia este o prioritate pentru politicile publice naționale și internaţionale în ceea ce

privește construirea societăţii de mâine. Reducerea abandonului şcolar şi facilitarea accesului
grupurilor defavorizate la educaţie sunt obiective esenţiale pentru crearea unei societăţi juste,
în care excluziunea socială să fie eradicată.
În România, romii reprezintă grupul social cu riscul cel mai crescut de excluziune socială, acces
scăzut la educaţie şi abandon şcolar. De aceea, una dintre măsurile adoptate la nivel naţional
a fost înființarea posturilor de mediatori școlari, care să faciliteze relaţia dintre comunităţi rome
şi şcoli.
Accesul la educaţie şi eradicarea sărăciei sunt primele pe lista Obiectivelor de Dezvoltare
ale Mileniului1: reducerea sărăciei severe; realizarea accesului universal la educaţia primară;
promovarea egalităţii între sexe şi afirmarea femeilor; reducerea mortalităţii infantile; îmbunătă
ţirea sănătăţii materne; combaterea HIV/SIDA, a malariei şi a altor boli; asigurarea sustenabilităţii
mediului; crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare) sunt corelate la nivel global. Educa
ția este puntea de legătură între toate aceste opt obiective, astfel încât să putem garanta copiilor
și tinerilor posibilitatea creării unui viitor sigur, just, în care excluziunea socială să fie eradicată.
1 Declaraţia Mileniului, adoptată în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului de 191 ţări, printre care şi
România, fixează Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului.
49
Încă din anul 1990, o politică de integrare a copiilor de etnie romă în spațiul școlar
Familia
recomandă existența următoarelor resurse umane:
▶ mediatorul școlar
Este un model copiat de la francezi, dar cu o fișă a postului total diferită, mediatorul școlar
având rolul de intermediar între unitatea școlară și comunitatea de romi. În perioada 1990-
1995, mediatorul școlar era angajatul unor organizații neguvernamentale, cu responsabilități
trasate de organizația angajatoare. Abia începând cu anul 2000 au apărut inițiative legislative ce
prevedeau angajarea mediatorului școlar de către unitățile școlare cu o pondere semnificativă
de elevi romi. În anul 2007 s-a finalizat fișa postului mediatorului școlar, aceștia devenind angajații
unităților școlare, a unor Consilii Locale, a ONG-urilor, dar și a Centrelor Județene de Resurse
Umane. Formarea și perfecționarea acestora a revenit Ministerului Educației, însă fără o formă
de studiu formală sau de perfecționare universitară. În COR, mediatorul școlar este asimilat cu
postul de pedagog școlar, condiția minimală de angajare a acestuia fiind cea de absolvent de
gimnaziu. În 2011, când a apărut Legea 1 a educației, aceasta stipula ca mediatorul școlar să fie
angajat numai cu condiția de a fi absolvit liceul pedagogic, specializarea Mediere școlară, sau
să fie licențiat al Facultății de Asistență Socială. Nu se schimbă grila de salarizare a mediatorului
școlar, în schimb în COR apare ca funcție distinctă, aceea de pedagog școlar și mediator școlar.
▶ profesorul de limba și literatura romani, de istoria și tradițiile romilor și de

educație muzicală în limba romani
În anul 2000, în cadrul Universității București – Facultatea de Psihopedagogie s-a înființat

secția de învățământ Institutori – limba romani, cu formă de învățământ la distanță. Aceasta a
reușit, în opt ani, să formeze și să specializeze peste 450 de tineri de etnie romă din întreaga
țară, care mai activează și astăzi în sistemul educațional românesc, iar un procent de peste 15%
dintre absolvenți sunt cadre didactice care asigură studiul limbii materne peste hotare.
Din păcate, nu a existat susținere financiară în vederea menținerii secției, iar acreditarea
acesteia în următorii ani nu a mai fost posibilă.
▶ inspectorul pentru romi (2000-2007) sau inspector pentru minorități
Reprezintă o altă resursă umană, care coordonează activitatea celorlalte două resurse
menționate anterior. Inspectorul pentru romi a devenit ulterior inspector pentru minorități (în
peste 95% dintre județe), fapt care a scăzut eficiența acestuia în cele mai multe județe din țară
sau chiar a dispărut total pe alocuri.
50
În ansamblu, situația se îmbunătățește încetul cu încetul, având mai mulți actori de etnie
romă care facilitează accesul la educație, putându-se constata o creștere palpabilă a elevilor
din învățământul preșcolar. Însă, din păcate, după anii 2017 fenomenul de abandon școlar
s-a extins, cei care părăsesc timpuriu școala fiind fie expuși riscului de sărăcie, fie victime
ale sistemului educațional defectuos din ultimii patru ani școlari, mai cu seamă în perioada
pandemiei globale.
O altă cauză a abandonului școlar, pe lângă căsătoriile timpurii la câteva neamuri de romi,
o reprezintă discriminarea etnică, religioasă, socială și, nu în ultimul rând, economică. De
asemenea, din anul 2016, se evidențiază un alt fenomen ca rezultat al xenofobiei și al ignoranței
sociale, segregarea școlară1. Aceasta este împărțită în mai multe forme: în clasă, elevii romi
sunt poziționați în ultimele bănci, în unitatea școlară se formează clase numai de elevi romi, se
organizează forme de învățământ numai cu elevi de etnie romă.
▶ egalitatea de șanse, promovarea conceptului de toleranță și stoparea

xenofobiei prin introducerea disciplinei „Educație interculturală”
La nivel internațional, prim-vicepreședintele Frans Timmermans declara: „UE se întemeiază

pe valorile toleranței și ale egalității. Nu toți cetățenii UE împărtășesc aceste valori, ceea ce este
inacceptabil. Dacă se dorește eliminarea prejudecăților, a segregării și a discriminării cu care
1 https://www.edu.ro/sites/default/files/proiect%20ORDIN%20CADRU%20interzicere%20segregare%20sco-
lara.pdf
51
romii încă se confruntă în momentul de față, statele membre trebuie să își intensifice
Familia
eforturile pentru a îmbunătăți integrarea persoanelor de etnie romă.”1

Cadrul Uniunii Europene pentru strategiile naționale de integrare a romilor a acordat
acestora un loc prioritar pe agenda politică națională și a contribuit la definirea țelurilor, la
instituirea structurilor, a finanțării și a monitorizării necesare în vederea îmbunătățirii integrării
romilor în întreaga Europă. Cu toate acestea, conform evaluării, în domenii precum educația,
ocuparea forței de muncă, sănătatea și accesul la locuințe, îmbunătățirile aduse sunt inegale și
nesemnificative.
La nivel european, segregarea este, de asemenea, un punct slab în învățământ, rămânând
problematică în anumite țări, peste 60% dintre copiii romi fiind separați de ceilalți copii în
Slovacia, Ungaria și Bulgaria.
În 2011, Comisia Europeană a adoptat un cadru al Uniunii Europene pentru strategiile
naționale de integrare a romilor, care are drept scop eliminarea decalajului dintre romi și restul
populației în patru domenii principale: educație, ocuparea forței de muncă, asistența medicală,
accesul la locuințe.
Politici de integrare a elevilor de etnie romă în exercițiul de aderare la

Uniunea Europeană
România a avut dreptul să adere la Uniunea Europeană în anul 2005, după multe eforturi,
obținând statutul de observator activ la nivelul tuturor instituțiilor comunitare, ceea ce a
permis țării noastre să își exprime punctul de vedere, fără drept de vot, în procesul de luare a
deciziilor la nivel comunitar, putând astfel influența aceste decizii și promovându-și interesele
naționale.
Apoi, România a fost observator activ în următoarele instituții ale Uniunii Europene: Par
lamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comitetul Reprezentanților
Permanenți – COREPER I și II, Grupurile de lucru ale Consiliului, Comitetele și grupurile de lucru
ale Comisiei Europene, Comitetului Regiunilor și Consiliului Economic și Social.
Începând cu 1 ianuarie 2007, România intră propriu-zis în Uniunea Europeană, după ce
şi-a dus la bun-sfârşit politicile de integrare a romilor. Într-un raport al ţării se vorbea despre
îmbunătăţirea situaţiei romilor la nivel educaţional, sănătate, ocupare şi egalitate de şanse,
combaterea şi prevenirea discriminării, şi au fost propuse soluţii de eradicare a sărăciei din
rândul romilor (una dintre temele de reflecţiei a României la aderarea la Uniunea Europeană).
1 https://ec.europa.eu/info/policies/justice-and-fundamental-rights/combatting-discrimination/roma-eu/ro-
ma-equality-inclusion-and-participation-eu_ro
52
Strategiile Consiliului Europei cu privire la minoritatea romă
Prima strategie a romilor din 2001 a fost cumva un eşec, întrucât niciunul dintre obiective
nu s-a realizat. România se afla încă pe primul loc în Europa în ceea ce privește neincluziunea
romilor pe segmentele educaţie, sănătate şi ocuparea locurilor de muncă.
În primăvara lui 2011, Comisia Europeană a comunicat un document destinat strategiilor
naţionale privind incluziunea romilor până în anul 2020. Acest document a fost adoptat de
toate statele membre, conştientizând că este o mare provocare şi responsabilitate să reuşeşti
să integrezi economic şi social etnicii romi. Această comunicare a fost publicată în vara lui
2012, iar România s-a alăturat activ la discuţiile ce au condus la elaborarea Cadrului European.
În anul 2013, Comisia Europeană a propus un set de recomandări în vederea integrării romilor,
acesta devenind astfel primul instrument juridic adoptat vreodată de Uniunea Europeană.
53
Familia
Romii în perioada de asimilare forțată
În România, comunismul a fost instaurat de către sovietici, în anii 1945-1947. Principalele

etape ale impunerii acestuia au fost: instaurarea guvernului Petru Groza (6 martie 1945),
falsificarea alegerilor parlamentare (19 noiembrie 1946) și abdicarea forțată a regelui Mihai
I (30 decembrie 1947). Tot la 30 decembrie 1947 s-a proclamat Republica Populară Română,
liderul politic al acesteia fiind Gheorghe Gheorghiu-Dej.
La începutul anilor ’60, conducerea politică de la București a început să se distanțeze de cea
de la Moscova. Venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, în martie 1965, a răcit și mai mult
relațiile româno-sovietice.
Lui Ceaușescu îi aparține inițiativa schimbării denumirii țării, din Republica Populară Română
în Republica Socialistă România.
54
În timpul regimului comunist nu existau „naţionalităţi conlocuitoare”, ci era egalitate
deplină între cetăţenii ţării. Romii au fost sedentarizaţi şi asimilaţi forţat. Nu aveau voie să-şi
practice meseriile tradiţionale, fiind obligaţi să muncească fie în dezvoltarea industriei, fie în
Cooperativele Agricole de Producție (C.A.P.-uri). Erau obligaţi să parcurgă şcoala elementară,
dar nu şi învăţământul universitar. Perioada „decreţeilor” a fost o perioadă a fricii în masă în
sânul familiilor care nu mai doreau copii, deoarece era interzis atât avortul legal, cât și cel
provocat. Multe femei şi-au pierdut viaţa în această perioadă, încercând tot felul de leacuri
„băbeşti”, unii dintre „medicii de ocazie” petrecându-şi viaţa în închisoare după ce fuseseră
prinși sau „pârâți”.
“Asimilarea a fost principiul tacit al politicii socialiste faţă de romi. Socialismul a

distrus, în mare măsură, profesiile tradiţionale ale romilor şi prin aceasta multe dintre
componentele vieţii lor tradiţionale. Ele au supravieţuit într-o anumită semilegalitate
şi relativ marginal. Cei mai mulţi romi au început să se „topească” în noul mod de
viaţă. Probabil că timpul istoric a fost prea scurt pentru a da posibilitatea completei
modernizări a vieţii romilor şi, cu atît mai puţin, dezvoltării unei culturi etnice proprii
moderne, pentru care, în ciuda ostilităţii oficiale, existau însemnate presiuni.” (Zamfir
şi Zamfir, 1993, p. 153I
Cei mai mulţi romi fără şcoala elementară umpleau fermele de cartofi, floarea-soarelui,
struguri sau porumb. Reprezentau mâna de lucru cea mai ieftină şi cea mai eficientă. Astfel,
„dragomanul”, „ţiganul” care îi reprezenta pe cei care munceau efectiv, încheia un parteneriat
cu şefii de fermă pe timp de iarnă (ca arvună), iar primăvara plecau imediat la muncă. Romii se
ocupau de toate procesele agricole: semănat, prăşit, tăiatul viilor, săpatul de trei ori (deci în trei
etape). Toamna, romii se ocupau cu strângerea recoltelor, selectarea produselor pe calitate,
depozitarea acestora, iar în luna octombrie se retrăgeau la casele lor. Cei mai mulţi romi aveau
datorii pe care reuşeau să le acopere după întoarcerea de la ferme, dar nu le mai rămâneau
bani, ci doar cu produsele agricole primite pentru munca depusă.
În perioada comunistă, romii şi-au dezvoltat simţul proprietăţii, au căpătat drepturi egale,
discriminarea şi segregarea nefiind un subiect al acelei perioade.
„Socialismul a promovat o ideologie a nediscriminării etnice. Formal, atitudinea

antiţigănească a fost activ descurajată. Economic, profesional şi social, romii au primit
în acest regim şansa de a se integra în modul de viaţă modern, chiar dacă adesea în
mod forţat. Familiile au fost obligate să trimită copiii la şcoală.” (ibidem)
55
Familia
Strategia naţională de integrare a romilor – A.N.R.
În anul 2004, s-a înfiinţat un nou organism pentru minoritatea romă, Agenţia Naţională
pentru Romi (A.N.R.), condus de un preşedinte cu rang de secretar de stat. S-a adopta H.G.
nr. 1703 din 14/10/2004 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Romi,
aceasta fiind organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică,
coordonat de Ministerul coordonator al Secretariatului General al Guvernului şi preluând
atribuţiile Oficiului pentru Problemele Romilor (O.P.R.) din structura Departamentului pentru
Relaţii Interetnice (D.R.I.).
În acest an, 2015, romii par a se bucura de adoptarea unei alte strategii, extrem de contro
versate de către societatea civilă, care şi-a adus aportul la scrierea şi punctarea problemelor
întâlnite în comunităţile de romi. Este vorba despre ,,strategia de incluziune a cetățenilor români
aparținând minorității rome pentru perioada 2015-2020”, aceasta conținând și recomandările
europene în ceea ce priveşte incluziunea romilor.
56
La conducerea acestui organism guvernamental cu rol de secretar de stat se află domnul
Vasile Daniel, avocat de profesie. Anterior acestuia au fost: Mariea Ionescu, Iapornicu Laurenţiu,
Dincă Gheorghe, Gruia Bumbu, Daniel Rădulescu, iar în prezent se află Iulian Paraschiv.
De menţionat că comunităţile de romi nu cunosc acest organism, nu ştiu ce rol are, deoarece
liderii formali şi nonformali îl menţionează pe reprezentantul romilor în Parlamentul României,
respectiv fostul deputat al romilor, Nicolae Păun. Acest cerc vicios al reprezentării politice se
combate mai greu, întrucât din cercetarea realizată s-au evidenţiat discrepanţe de opinie între
liderii formali şi cei nonformali, care, din păcate, se reflectă asupra comunităţilor de romi.
Reprezentarea minorităţii rome în spaţiul European
Astăzi, în Europa, neamul de romi constituie o etnie distinctă, având drepturi constituţionale
şi civile. Schimbările radicale ale unor neamuri de romi, atât în ceea ce priveşte limba maternă,
cât și portul, tradițiile, ocupațiile au făcut ca aceștia să se diferenţieze, să apară o treaptă de
superioritate între ei, asistându-se astfel la construcția unei elite a romilor. Există în prezent,
reprezentanți ai minorității rome în toate domeniile de intervenție, atât la nivel național, cât
și internațional, atât în societatea civilă, cât și în cadrul unor instituții: Parlamentul României
– avându-l ca reprezentant pe deputatul romilor, Manea Cătălin Zamfir, Consiliul Europei –
avându-l ca reprezentant pe Marius Tudor.
57
Familia
Romii în construcția României de astăzi
Perioada post-comunistă
Această perioadă, de după căderea comunismului, a fost cumva similară cu cea de după
dezrobirea romilor, când aceştia n-au ştiut ce să facă cu „libertatea”. În decembrie 1989, se
constituie Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, care avea mai multe obiective,
printre care recunoaşterea minorităţilor naţionale ca factor constitutiv al statului. Conform
Legii nr. 92 din 1990, art. 4 – minorităţile etnice aveau dreptul la un reprezentant în Camera
Deputaţilor. Se înfiinţează Consiliul Minorităţilor Naţionale, care se afla sub tutela guvernului şi
care avea ca obiectiv negocierea modului de distribuire a fondurilor alocate de către executiv
pentru organizaţiile minorităţilor etnice.
UDMR ajunge la guvernare în 1996, înfiinţându-se Departamentul pentru Minorităţile
Naţionale, nume ce avea să se schimbe în anul 2000, devenind Departamentul pentru Relaţii
Interetnice (DRI). În structura acesteia s-a înfiinţat şi Oficiul Naţional pentru Romi.
În anul 1998, se constituie Comisia interministerială pentru protecţia minorităţilor naţionale,
adoptându-se Ordonanţa nr. 137 în anul 2000, care privea prevenirea şi combaterea tuturor
formelor de discriminare.
În anul 2001, conform H.G. nr. 430, este propusă şi aprobată Strategia guvernamentală de
îmbunătăţire a situaţiei romilor.
În această perioadă începe practic a treia migraţie a romilor. Odată cu intrarea în Uniunea
Europeană şi dreptul la liberă circulaţie, romii caută un trai mai bun şi sigur în spaţiul european.
Problema migraţiei se acutizează pe an ce trece, devenind treptat o barieră politică şi turistică
atât pentru România, cât şi pentru statele membre.
Efectele crizei identitare
Istoricul Petre Petcuţ descoperă, în urma unei ample cercetării la Arhivele Statului Român,
modul în care romii sunt menţionaţi în România de astăzi, după cum urmează:
• 1385 – Dan I, domnitor al Ţării Româneşti dăruieşte Mănăstirii Tismana 40 de sălaşe de
„aţigani”;
• 1388 – Mircea cel Bătrân doneză Mănăstirii Cozia, ctitor al acesteia, 300 de sălaşe de ţigani;
• 1390-1406 – în Transilvania sunt amintiţi 17 romi de cort, robi ai boierului Costea al lui
Mircea cel Bătrân;
58
• 1414 – există un document în care se specifică că Alexandru cel Bun îi dăruieşte lui Toader
Pitic, pentru „credincioasa lui slujbă”, trei sate în care se aflau și țigani, fiind chiar stipulat
numele unuia dintre sate, „Țigănești”.
Originea romilor
Delia Grigore (profesor universitar – Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția Limba
romani) și Mariana Sandu (istoric rom) reușesc să transpună secvențe din istoria originii
romilor, arătând că romii se trag din nord-vestul Indiei, de unde au fost alungați de către
padihașii pakistanezi ca urmare a ocupării Indiei. Migrația romilor din India s-a realizat timp
de mai multe secole, pe trei mari traiectorii: Asia Mică (Turcia de astăzi), Imperiul Bizantin și
Balcani. În timpul migrației și a „poposirii” romilor în Imperiul Bizantin au primit denumirea
de „athinagoj”, însemnând „de neatins”, fiind astfel confundați cu o ceată ecletică, cu vrăjitori
și „leproși”, motivul fiind înfățișarea lor neîngrijită. Această denumire s-a păstrat în toate țările
din Europa: gypsy, zingeri, tzigoiner, țîganski, țigan, cingani, hitanos etc., însă nu se mai cunosc
originile acestei denumiri.
59
Familia
Deportarea romilor şi Parudimos (Holocaustul)
Ion Antonescu, conducător al statului român, a decis intrarea României în al Doilea Război
Mondial în anul 1942. El a primit de la rege gradul de „mareşal”, ca urmare a acţiunilor sale
militare în Basarabia și Bucuvina.
Mareşalul Antonescu a încheiat un pact cu Adolf Hitler cu scopul de a eradica elementele
eterogene și parazitare (romii şi evreii), aşteptând în schimb teritoriile româneşti pierdute în
1940. În consecință, el dă un ordin de deportare a ţiganilor în anul 1942, pe 24 mai, urmând
a fi trimiși în Transnistria 11 441 de ţigani nomazi şi 13 176 de ţigani sedentari, adică un total
de 24 686 de țigani. Deportările s-au facut în anii 1942 şi 1943, iarna, condamnându-i astfel
pe romi la o moarte prin îngheț, foame, izbucnirea unor boli dureroase, primele victime fiind
copiii, pentru că nici aceştia nu au fost scutiţi de deportare.
Adolf Hitler, în dorinţa de eradicare a persoanelor cu handicap, a leneşilor, a evreilor şi de
promovare a rasei „pure”, devine un aprig criminal de război, masacrând în diverse moduri mii
de oameni. Lagărele de exterminare erau „lagărele terorii” sau „lagărele morţii”. Mărturiile celor
care au supravieţuit atrocităţilor descriu tablouri greu de imaginat.
Societatea civilă din România şi spaţiul european militează pentru recunoaşterea
„Samudaripenului” şi, în fiecare an, în data de 3 august, delegaţii din toate ţările europene
comemorează la Auschwitz şi la Birkenhaw romii sacrificaţi fără o cauză nobilă, doar pentru că
erau diferiți prin aspect, limbă, port, ocupație și statut social.
Auschwitz
60
Romii, un popor fără un stat sau un guvern propriu care să-l poată proteja, au supravieţuit de
milenii tocmai prin păstrarea, aproape intactă, a tradiţiilor strămoşilor lor.
Nomadismul, ca mod de viaţă, reprezintă în opinia etnologilor o modalitate eficientă de
conservare a unui tip de viaţă arhaic, a unei organizări sociale tradiţionale, în condiţiile în care
comunitatea nomadă are tendinţa de a crea o barieră psihologică, ce o separă de sedentari şi
o protejează de influenţe aflate în neconcordanţă cu propriul sistem de valori.
În familia tradiţională romă, fiecare persoană ocupă un loc aparte, îşi cunoaşte şi îşi respectă
statutul şi rolul, prevenindu-se astfel conflictul de rol, cauza multor traume intrafamiliale în
societăţile moderne. Fiecare membru ştie ce presupune asumarea obligaţiilor şi a drepturilor
ce sunt bine definite, ce nu crează confuzii şi îndoieli.
61
Stima de sine
Familia
În psihologie, termenul „stimă de sine” este folosit pentru a descrie percepția generală a
unei persoane despre propria valoare. Cu alte cuvinte, cât de mult se valorizează o persoană.
Stima de sine poate fi o parte importantă a succesului personal și poate determina oamenii
să se simtă înfrânți sau trişti atunci când este scăzută. Poate, de asemenea, să îi determine
să facă alegeri nepotrivite, să intre în relații toxice sau să nu reușească să-și atingă întregul
potențial. Dar și prea multă stimă de sine poate fi dăunătoare relaţiilor personale, aşa cum este
menţionat în tulburarea de personalitate narcisistă.
Nivelul stimei de sine la extremele înalte sau joase ale spectrului poate fi nesănătos. Așadar,
cel mai bine este să atingi un nivel de echilibru, undeva în zona de mijloc. O viziune realistă și
pozitivă asupra noastră este considerată ideală.
În rândul elevilor de etnie romă stima de sine este premisa fiecărui cadru didactic rom sau
mediator școlar, deoarece în spațiul școlar apar deseori situații de inadaptare a copiilor romi
sau de xenofobie manifestată de toți actorii clasei, aceste forme de discriminare trezind în
mintea multor elevi depresii care ulterior pot conduce către abandon.
Cadrele didactice rome au, pe lângă sarcina de a transforma conținutul științific în realități
imediate adolescenților, și rolul de mentor, de promotori al unor valori educaționale ce conduc
către construcția unei elite rome.
Elevi romi la concursuri școlare
62
În mentalul colectiv al romilor nu există noțiunea de „doamnă” decât prin raportare la cel
„străin” de neam, care nu aparține comunității și care are „totul”. Este foarte adevărat însă
că, în ultima decadă, s-au ridicat foarte mulți tineri ce promovează educația în mass-media
sau cu ajutorul site-urilor de socializare, iar impactul cel mai mare îl are „roba” pe care
mulți romi o îmbracă la absolvire. Tocmai de aceea, cadrele didactice au rolul de a încuraja
părinții elevilor romi în a-i susține să își continue studiile, dar și de a identifica soluții de
menținere a elevilor ce nu au posibilități financiare la școală, eventual cu sprijinul societății
civile.
O altă realitate este aceea că, odată ce tinerii romi absolvesc o formă de învățământ
universitar, nu-și mai asumă aparteneța la grupul etnic, făcându-și apariția stigmatul, dorința
de a nu fi asemuit cu cei care definesc stereotipurile: „analfabeți”, „murdari”, „cerșetori”.
Din păcate, mulți dintre aceștia rămân captivi într-o continuă tulburare identitară, ce va
rămâne netratată dacă nu vor găsi aliați cu care să discute și ceea ce încearcă să ascundă:
stigmatizarea.
Empowerment – atingerea performanțelor școlare
Empowerment (împuternicire) este conceptul de a fi capacitat asupra direcției în care se

îndreaptă cineva sau asupra a ceea ce ar trebui să facă pentru a crea viața pe care și-o dorește
– cu o mai mare conștientizare și intenționalitate – în mod proactiv, în viitorul pe care uneori nu
și l-a propus, dar la care a îndrăznit să viseze.
De cele mai multe ori, elevii de etnie romă nu răspund la ore din diferite motive: fie au teama
că răspunsul este greșit și se vor afla într-o zonă de disconfort, fie de teama celorlați (când este
vorba de bulliyng), fie ca să nu fie certați etc. Cadrele didactice de etnie romă, prin studiul
limbii materne, capacitează elevii romi să dea un răspuns indiferent de corectitudinea acestuia,
încercând să transforme greșelile în subiecte de analiză, de brainstorming, motivându-i să
devină empatici, creativi și inovativi. Partea de sensing pe care o exersează cadrele didactice
rome invită elevii romi să se exprime liber, să vorbească despre ei, despre temerile pe care
încearcă să le ascundă. Pentru ca uneori trebuie să scriem pentru a descoperi ceea ce știm cu
adevărat!
Capacitând elevii să răspundă, să fie proactivi, nu facem altceva decât să-i ajutăm să-și schimbe
percepția despre educație, schimbarea atitudinii determinând rezultatele satisfăcătoare
ulterioare.
63
Familia
Fetiță romă la școală
Totodată, părinții elevilor sunt îndemnați să aibă un dialog sincer, firesc și loial față de unitatea
școlară, angajându-se într-un parteneriat cu aceasta, care să ofere claritatea unui scop comun,
a unei viziuni comune și a unor obiective clare și reale.
Capacitarea elevilor de către cadrul didactic rom este un proces de durată, bazat pe
încredere și susținere. Toți cei implicați, din toate categoriile sociale, trebuie să învețe împreună
concepte precum: atitudine pozitivă, recunoștință, iertare, armonie, zonă de confort, toleranță,
nondiscriminare, empatie, egalitate de șanse și echitate.
Conceptul de empowerment se manifestă și asupra cadrelor didactice nerome, întrucât și
aceștia interacționează cu elevii ce sunt într-o continuă schimbare, determinându-i treptat să-
și modifice percepția despre romi, despre studiul limbii materne, despre interculturalitate și
transdisciplinaritate.
64
Elevii de etnie romă vin de acasă cu un uriaș bagaj cultural, cutumiar, pe care, de cele
mai multe ori, îl ascund de teama unei eventuale persecutări. Însă cadrul didactic rom sau
mediatorul școlar rom promovează cutumele pe care au reușit strămoșii să le transmită prin
viu-grai, nuanțându-le în piese de teatru sau în dansuri tradiționale, având ca scop nu numai
manifestul unui eveniment foarte important din viața romilor, ci, mai ales, diseminarea acelor
cutume în rândul neromilor, cu sens de intercunoaștere, interrelaționare și schimbarea unor
valori culturale foarte importante.
65
Capacitarea resursei umane rome

Familia
Combaterea xenofobiei este unul dintre obiectivele pe care și le-a propus Strategia
națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului
instigator la ură aferentă perioadei 2021-2023, Anexa 1, prin Decizia prim-ministrului nr.
138/2019 privind înfiinţarea Comitetului interministerial pentru combaterea antisemitismului,
xenofobiei, radicalizării şi discursului de ură1, respectiv Obiectivul general nr. 3: Continuarea
demersurilor pe plan internațional pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării
și discursului instigator la ură”.
De cele mai multe ori, cadrele didactice rome se simt descurajate să mai rămână în sistemul
educațional românesc din motive precum: stimă de sine scăzută, lipsa obținerii gradelor didactice,
lipsa unei remunerații juste, lipsa colaborării cu consorțiul cadrelor didactice, lipsa unei afinității
politice etc. De aceea, consilierul pentru minorități din cadrul Ministerului Educației organizează
bianual întâlniri cu acestea, fie la nivel național, fie la nivel județean, oferindu-le sprijin emoțional
și motivația unei creșteri profesionale prin angrenarea lor în diferite programe și proiecte de
perfecționare și consolidare a noțiunilor științifice. De asemenea, un rol important în capacitarea
cadrelor didactice o are inspectorul pentru minorități, acesta având și posibilitatea de a menține
cadrele didactice rome în sistemul educațional, motivându-i prin alocarea unor premii speciale
pentru eforturile depuse, organizarea unor cercuri pedagogice prietenoase de încurajare și
promovare a performanțelor pe care le-au dobândit într-un anumit interval de timp etc.
1 https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/05/ANEXA-1-4.pdf
66
Capacitarea acestor resurse umane ar trebui realizată și de către managerii unităților școlare
angajatoare, de către consiliile locale și de societatea civilă. Nu este deloc ușor pentru un
cadru didactic rom să facă parte dintr-un colectiv format din cadre didactice rasiste sau cu
prejudecăți, sau să sfătuiască elevii să aibă o stimă de sine puternică în condițiile în care chiar
el este copleșit de ignoranță și frustrare din partea colegilor neromi.
Capacitarea cadrelor didactice rome este confirmată atunci când aceștia au elevi ce participă
la diferite olimpiade și concursuri școlare, atunci când devin activi la câte un ONG etc. Din
păcate, nu toate cadrele didactice rome ajung să aibă participanți la aceste olimpiade, așadar,
nu toate cadrele didactice rome ajung să fie capacitate, împuternicite, cunoscute sau validate
ca fiind buni profesioniști.
Mediul educativ familial
Mediul educativ familial are mult de suferit şi în cazul familiilor monoparentale, rezultate
prin divorţ, decesul unuia dintre părinţi, abandon permanent din partea unuia dintre soţi
sau separare. De asemenea, un nivel redus de instrucţie şi de cultură al părinţilor (inclusiv
pedagogică) duce la neîndeplinirea funcţiei educative a familiei de astăzi. Cauzele pot fi:
slaba pregătire şcolară elementară, incapacităţi intelectuale, cantonarea în idei preconcepute
şi mentalităţi greşite, neîncredere în educatori, lacune educative, dependenţă exclusivă de
conţinuturile educaţiei de tip tradiţional etc.
În cazul coabitării părinţi – bunici, se înregistrează astăzi o intervenţie educativă intensă din
partea bunicilor, uneori neacceptată de părinţii copiilor. Pe lângă aceasta, exemplul negativ al
părinţilor, lipsa de experienţă a cuplului tânăr, neîmplinirile unuia sau ale ambilor soţi, neputinţa
soţilor de a controla diferenţele comportamentale dintre ei completează lista lipsurilor din
unele familii din zilele noastre.
Educaţia copiilor în familia contemporană nu se mai poate face empiric, după modul
exclusiv tradiţional, sau din instinct, aşa cum dictează sentimentele. Dacă aspirăm cu adevărat
la o societate emancipată material, social şi spiritual, rolurile parentale trebuie să fie şi ele
conştiente, calificate şi raţionale.
Fiind vorba de relaţii interumane nu se pot institui norme şi programe definitive şi obligatorii,
întrucât valorile şi atitudinile educative familiale sunt foarte variate. În acest sens, se poate
spune că nu există o rețetă a comportamentului parental care, aplicată, să conducă automat la
dezvoltarea optimă a copiilor, soluţiile fiind totdeauna găsite în experienţa cotidiană comună.
O colaborare mai evidentă se înregistrează în ciclul primar, când copilul este puţin speriat de
regimul strict de muncă. În clasele mici are loc un dublu fenomen: familia, acolo unde este
67
suficient de iniţiată, se străduieşte să întregească, să suplinească şcoala când copiii se

Familia
găsesc în impas, fapt deloc neglijabil; şcoala, la rândul ei, provoacă indirect un anumit
interes printre părinţi pentru lucruri pe care nu le-au studiat sau le reîmprospătează anumite
cunoştinţe uitate, neglijate, ignorate.
La polul opus ca preocupare se află unii părinţi, îndeosebi din mediul rural, mult prea
ocupaţi cu treburile din gospodărie şi agricultură. Copiii din aceste familii se descurcă singuri,
fiecare cum poate, iar colaborarea dintre familie şi şcoală este sporadică, de obicei provocată
de şcoală.
Presiunile exercitate de familii asupra şcolii sunt comparabile cu cele exercitate de şcoală
asupra familiilor elevilor, iar ponderea influenţei fiecărei instanţe asupra celeilalte nu poate fi
măsurată. Presiunea se exercită în modalităţi şi grade foarte diferite de la o unitate şcolară la
alta, de la un cadru didactic la altul, în funcţie de următoarele variabile: nivelul şcolar, structura
populaţiei şcolare, tipul de organizaţie şcolară, vârsta şi originea socială a cadrului didactic.
De obicei nu lipsa de interes este cea care determină neimplicarea părinţilor în educarea
copiilor, ci există bariere autentice care blochează drumul, precum: lipsa timpului, neînțelegerea
sistemului, diferențele culturale, un nivel al cunoștințelor scăzut, întâlnirile plictisitoare, folosirea
de către dascăli a expresiilor pe care nu le înțeleg.
68
Obligații parentale:
• asigurarea unui mediu familial favorabil;
• consecvenţă în dialogul cu şcoala;
• cunoaşterea copilului, pentru a putea identifica neputinţa/refuzul, lenea/oboseala;
• seriozitate, stimulări echilibrate şi raţionale;
• aprecierea corectă a notei şcolare;
• cultivarea respectului pentru muncă, pentru şcoală;
• verificarea permanentă a modului în care copilul îşi petrece timpul liber;
• atitudine promptă la apariţia primelor semne de rezistenţă faţă de învăţătură (neatenţie,
refuz, protest, absenţe); depistarea cauzelor, stabilirea surselor de corectare împreună cu
copilul, evidenţierea micilor progrese;
• folosirea metodelor stimulative: explicaţia, îndemnul, dirijarea ponderată, exemplul pozi
tiv etc;
• punerea în valoare şi crearea condiţiilor pentru dezvoltarea unor talente;
• cultivarea perseverenţei prin familiarizarea unor acţiuni (prin recompense, evaluări critice
periodice, lăsându-l să lupte singur cu greutăţile, cerându-i să îndeplinească sarcini precise
şi, pe cât posibil, agreate de copil);
• cerinţe la nivelul posibilităţilor copilului, creşterea gradată a acestora;
• eliminarea din comportamentul parental a următoarelor atitudini: refuz în a acorda ajutor
la o materie din motive de incompetenţă; luarea în derâdere a preocupărilor şcolare;
transfer de responsabilitate pe umerii celuilalt părinte; dezarmarea în faţa iniţiativelor
copilului; neînţelegere a regresului de moment şi etichetarea acestuia ca o stare definitivă;
jignire, etichetări irevocabile; recompensarea cu bani a notelor mari; nemulţumire faţă de
prestaţia învăţătorului; acuzaţii de lipsă de obiectivitate a şcolii, a unui profesor anume;
neînţelegere a rolului activităţii din vacanţă; neluarea în seamă a mesajelor şcolii, încredere
exagerată în copil; condiţionarea notelor mari de recompense sau sancţionări exagerate;
umilirea copilului, deplângerea reputaţiei pierdute a familiei cauzată de eşecul şcolar al
copilului.
Raporturile dintre părinţi şi copiii acestora sunt raporturi educative, cu repercursiuni asupra
formării lor, lucru de care ar trebui să fie conştienţi toţi părinţii. Atitudinile, comportamentele,
vorbele părinţilor, influenţează atitudinile, comportamentul şi modul de a fi al copiilor.
69
Climatul educaţional familial cuprinde ansamblul de stări psihice, moduri de

Familia
relaţionare interpersonală, atitudini etc. ce caracterizează grupul familial o perioadă mare

de timp. Acest climat poate fi pozitiv sau negativ. El se interpune ca un filtru între influenţele
educaţionale exercitate de părinţi şi achiziţiile comportamentale realizate la nivelul personalităţii
copilului. Şcolarul are nevoie, acasă, de un mediu de viaţă în care să se simtă în siguranţă.
Într-un climat educativ pozitiv, părinţii sunt calmi, înţelegători, afectuoşi, destul de flexibili
în raporturile cu copilul, fără însă a-i satisface orice capriciu. Copilul simte că părinţii sunt
preocupați de el, că sunt interesaţi de necazurile sau problemele lui, dar şi de rezultatele
şcolare. Familia este un cadru de disciplină ferm, în care şi copiii şi părinţii împărtăşesc acelaşi
nivel de exigenţă.
Climatul familial negativ este caracterizat prin lipsa de autoritate a mamei/tatălui, rolul de
părinte nefiind îndeplinit cu calm şi consecvenţă, părinţii ajungând deseori la divergenţe
în legătură cu disciplinarea copilului; în multe asemena cazuri copilului i se aplică pedepse
corporale, este ameninţat şi admonestat.
În ordinea importanţei, condiţiile de mediu familial care se corelează cu situaţia de
nepromovare a sarcinilor şcolare sunt:
• atitudinea de neacceptare a dorinţelor copilului de către părinţi;
• expectanţe exagerate şi presiunile către învăţare, fără a-i acorda copilului încurajare şi
suport afectiv;
• atitudinea severă faţă de copil;
• atitudini negative faţă de profesori, şcoală, activitatea intelectuală.
Un climat familial hiperautoritar afectează negativ dimensiunea atitudinală relaţională a

personalităţii copilului. Acesta va deveni apatic şi indiferent faţă de ceea ce se întâmplă în
jurul lui, va protesta şi se va revolta faţă de influenţele exercitate asupra lui, toate acestea ca
urmare a frustărilor acumulate în timp. Ca urmare, copiii vor fi adesea timizi şi inhibaţi, dar se
pot manifesta şi după modelul tatălui lor, ca fiinţe rebele şi autoritare.
Pentru a realiza în fapt un parteneriat educaţional bazat pe asumarea valorilor democratice,

este necesar ca societatea românească să realizeze o schimbare de valori, atitudini şi
comportamente la nivelul tuturor factorilor sociali care ar trebui să se implice în susţinerea
educaţiei: oameni ai şcolii, părinţi, elevi, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi
nonguvernamentale.
70
Lipsa de interes pentru nevoile şi preocupările celeilalte persoane menţine o distanţă
emoţională faţă de persoană sau faţă de un subiect neplăcut. Bariere pot apărea şi la nivel
mental al actorilor comunicării. Ele pot astfel lua forma unor:
▶ stereotipuri: acestea sunt convingeri referitoare la caracteristicile, atributele şi
comportamentele specifice membrilor unei categorii sociale și pot fi uneori însoţite de o
serie de atitudini negative faţă de membrii grupului respectiv. Ceea ce este specific este
lipsa de cunoştinţe suficiente despre acel grup;
▶ prejudecăţi: sunt atitudini negative, ce presupun generalizări nefavorabile în legătură
cu membrii unui grup anume. Prejudecăţile pe care le avem faţă de un grup/organizaţie/
instituţie sunt cu atât mai puternice cu cât cunoaştem mai puţine despre respectivul grup/
organizaţie/ instituţie.
Astfel de bariere apar şi în cadrul comunicării şcoală – comunitate, dar dacă actorii acestei
relații sunt instruiţi asupra acestor probleme se pot evita eşuarea comunicării şi apariţia
conflictului.
Deoarece comunicarea este coordonata esenţială a vieţii, ea înseamnă mai mult decât a
stăpâni cuvintele şi trebuie făcută în mod constructiv. Iniţierea, susţinerea şi dezvoltarea unei
comunicări cu comunitatea, precum şi centrarea interesului asupra elevului, ca cetăţean al
acestei comunităţi, vor aduce în mod inevitabil beneficii şcolii, răsplătind efortul celor care
cred cu adevărat că școala și comunitatea trebuie să se susţină reciproc.
71
FAMILIA
CAP. 4
Familia – participare activă în

procesul educațional al copilului
73
CAP. 4 Familia – participare activă în procesul educațional al copilului
Familia
Familia – participare activă

în procesul educațional
al copilului
Familiile rome
Conceptul de familie, ca și în cazul altor naționalități, este extrem de important, având la

bază un set de principii ale culturii rome – Rromanipen, dar și un bagaj emoțional și cultural
provenit dintr-o relație de interdependență cu propria familie și valori ale acesteia.
74
Manifestul cotidian se fundamentează pe cele trei principii ale Rromanipen-ului, respectiv:
▶ Pakiv (pachiv): credință, onoare, respect.
Acest principiu nu face referire doar la religie, ci, mai cu seamă, la respectul pe care-l are
fiecare individ în comunitatea restrânsă, cu care creează o înțelegere tacită asupra existenței
unei forme a încrederii reciproce. De asemenea, se face referire la validarea onoarei „capului
de familie”, respectiv a tatălui, căruia i se alocă un respect deosebit prin atitudinea și
comportamentul copiilor, prin modul în care aceștia respectă comunitatea și o sprijină prin
diferite acțiuni.
▶ Phralipen: fraternitate
În cadrul familiilor, rolul cel mai important îl ocupă bătrânii, cei care organizează mese festive
cu prilejul diferitelor evenimente sau sărbători. Scopul acestora este menținerea familiei unite,
propagarea tradițiilor de respectare și prețuire a conceptului de familie, evitându-se astfel o
eventuală înstrăinare a copiilor sau influențarea acestora de a părăsi comunitatea.
▶ Bahtalipen: noroc, soartă, destin
Acest principiu se aplică diferit în funcție de neamul de romi, însă scopul rămâne același:
bunăstarea copiilor ce urmează a se căsători. Încă de la vârste fragede, fetițele sunt învățate
arta gătitului, a curățeniei în casă, modul de relaționare și prioritizare a membrilor familiei.
Pe lângă aceste principii, în cadrul familiilor de romi există și relația dintre laӡo – rușine
și antonimul acestuia. Această „rușine” împiedică copiii să manifeste diferite acțiuni ce pot
fi condamnate de către membrii comunității. De exemplu, fata să fugă cu un băiat care nu
aparține comunității sau aceluiași neam de romi.
Pentru a preveni aceste acțiuni ce pot atrage „rușinea” asupra întregii familii, fetelor le este
interzis să mai frecventeze cursurile școlare începând cu vârsta de 12 ani, când încep să devină
curioase și interesate de „a iubi”. Astfel, tatăl fetei organizează logodna acesteia și se asigură
că fiica lui va avea respect din partea viitoarei familii, dar și din partea membrilor comunității,
având astfel posibilitatea să beneficieze de bunăstare, cadouri și sprijin și din partea familiei
aliate.
În centrul familiei se află tatăl, numit „stâlpul casei”, care are rolul de a asigura partea financiară,
statutul social și păstrarea relației cu comunitatea. Tatăl nu-și aduce aportul la decorarea casei
și nu are alte atribuții gospodărești.
75
Rolul mamei diferă însă de la un neam de romi la un altul, respectiv:

Familia
• la romii gabori și la căldărari, femeia are reguli clare, ocupându-se de creșterea copiilor,
de educația acestora, de managementul casei; aceasta își aduce aportul la bunăstarea familiei
prin realizarea unui comerț cu haine secondhand, covoare și vase de alamă.
• la romii căldărari, femeia nu lucrează, nu are o relație cu alți membri ai societății, fiindu-i
interzis să vorbescă cu alte persoane, mai ales de sex opus. În regiunea de est a țării, aceasta
practică un comerț cu saci de rafie, țigări de contrabandă sau saci de plastic. Aceste venituri
sunt mici, însă îi conferă stabilitate în deciziile ce fac referire la decorarea casei sau la schimbări
mici în gospodărie;
Femeile din aceste neamuri de romi nu au dreptul să ia decizii, solicitând socrilor dreptul de
a vorbi și de a-și exprima opiniile. Nu participă la evenimente din afara comunității, nu au o
viață socială și nu se implică în relația cu școala. Rolul tatălui este primordial, alocându-i-se
întotdeauna bucatele cele mai mari și mai bune, având vase pentru spălat și curățat sau ștergare
total separate de ale celorlalți membrii ai familiei. De
asemenea, copiii au vase pentru spălat și ștergare separate
de ale părinților. Toate aceste restricții survin în urma aplicării
conceptelor de pur-impur, considerându-se că este impur
să speli pantalonii cu cămașa. Mama-soacră este cea care
manageriază și casa nurorii, implicându-se în orânduirea
sarcinilor și în creșterea copiilor, fiind respectată de toți
membrii familiei. Puterea tatălui și modul înțelept de a-și
conduce familia sunt validate de membrii comunității în
funcție de modul în care sunt îmbrăcați copiii, mama, de
cum arată casa și de cât aur poartă. Datoria tatălui este să
achiziționeze până la căsătoria fetelor cât mai mulți cocoșei
(monezi de aur), cu care ulterior se realizează o salbă pe
care i-o dăruiește la nunta acesteia.
• la romii spoitori, rolul femeii este diferit, având mai multe drepturi și mai puține reguli.
Foarte rar aceste femei se regăsesc pe piața muncii, de regulă în serviciile de curățenie. De
asemenea, tatăl este „zeul familiei”, care, pe lângă atribuțiile financiare și sociale, asigură și un
lanț invizibil de protecție a familiei, respectând conceptul de pur-impur încă de la vârsta de 10-
12 ani în ceea ce privește educarea fetelor, căsătorindu-le de mici.
Cele trei neamuri de romi mai sus enumerate nu acceptă destrămarea căsătoriei, mai cu
seamă a infidelității. Însă, când singura soluție este anularea căsătoriei, cuplul este adus în fața
staborului, a krisului unde este judecat, se cercetează cui aparține culpa și se stabilesc sumele
de plată și atribuțiile pe care le au fiecare dintre membrii familiei. Tatăl rămâne însă agățat cu
76
acel lanț invizibil și veghează și după desfacerea căsătoriei la bunăstarea familiei, căreia îi alocă
o sumă considerabilă de bani, considerându-se că femeia romă, mai cu seamă mama, nu-și mai
poate reface viața, nu se mai poate căsători, fiind interzisă aducerea unei alte persoane în viața
copiilor, mai ales a fetelor.
Aceste trei neamuri de romi sunt extrem de vizibile în societate, atât prin portul traditional,
cât și prin faptul că sunt păstrători fideli ai tradițiilor și ai limbii rromani. Uneori aceste trei
neamuri de romi inspiră teamă, deoarece nu există multe congruențe într-un dialog cu aceștia,
neîncercându-se combaterea xenofobiei, întrucât viața familială a acestora se manifestă diferit
și cumva „închis” în interiorul comunității.
77
În cadrul acestor neamuri de romi nu se acceptă alt neam de romi, mai cu seamă când
Familia
se discută despre noi alianțe, cum este căsătoria.

Neamurile de romi ursari, rudari, vătrași sau ciubotari se confundă în societate, întrucât
nu au un port tradițional, fiind primii integrați în perioada comunistă în procesul de integrare
forțată. Aceștia păstrează însă un set de cutume cu ocazia desfășurării unui calendar religios cu
diverse semnificații și credințe.
Ursarii vorbesc limba romani și păstrează tradiția „purității” prin purtarea fustelor lungi, însă
nu plisate. În cadrul familiei, actorul principal este copilul, mai cu seamă dacă primul născut
este băiat, creându-se similitudini cu multe alte etnii. Mama este cea care păstrează o legătură
strânsă cu școala, considerându-se că factorul sau cheia principală în schimbare, în acceptare
și în dialog deschis o constituie educația.
În viziunea acestor neamuri de romi, discriminarea poate fi combătută doar prin intermediul
educației și frecventarea tuturor nivelurilor de studii, dar toate acestea pot surveni doar în
cadrul familiilor ce sunt active pe piața muncii, unde și mama are un rol, aceasta fiind integrată,
având drept de decizie în toate acțiunile familiei.
78
Așadar, familiile de romi păstrează un set de reguli și cutume care asigură funcționarea
subsistemului și a rolului fiecărui actor. Copilul devine nucleul principal în viziunea părinților,
considerându-se că „neamul trebuie să meargă mai departe”. Lipsa educației conduce la
supraviețuire în special prin sprijin din partea statului sub formă de ajutor social, servicii de
hrană (cantină) sau sprijin în ceea ce privește încălzirea (o sumă minimă în vederea achiziționării
lemnelor, a cărbunilor sau a altor forme de obținere a căldurii) și, desigur, nu există posibilități
de dezvoltare personală a membrilor familiilor.
Naşterea unui copil în cadrul comunităţii va creşte statutul familiei respective. Pentru
întreaga familie, dar şi pentru întreaga comunitate, fertilitatea femeii este vitală. O vorbă din
bătrâni spune: „ femeia fără copii este ca pomul fără fructe”. Femeia sterilă va avea altă poziţie,
negativă, atât în faţa soţului, cât şi a socrilor ei, aceștia privind-o cu dispreţ şi milă (în concepția
populară se consideră în astfel de situații că „femeia a avut relaţii intime cu strigoii”).
În general, la romi, copilul reprezintă întruchiparea purităţii absolute şi o adevărată garanţie
a continuităţii familiei sau chiar a neamului. O femeie cu un copil în braţe este considerată a fi o
femeie purificată de prezenţa copilului şi poate trece prin faţa bărbaţilor după molifta copilului
de patruzeci de zile.
79
În ciuda faptului că în societate se perpetuează stereotipurile că minoritatea romă

Familia
nu este activă pe piața muncii, toate neamurile de romi poartă denumirea meseriilor
pe care le-au practicat. Folosim imperfectul deoarece unele dintre meseriile tradiționale nu
se mai practică astăzi din cauza lipsei pieței de desfacere. Talciocurile și târgurile au rămas
singurele variante de expunere și de vânzare a obiectelor de uz casnic realizate de către romii
tradiționali, motiv pentru care, în cadrul multor familii de romi, reconversia profesională a fost
necesară pentru a supraviețui. De exemplu, gaborii care se ocupau cu realizarea și montarea
jgheaburilor și a acoperișurilor fac acum comerț cu covoare și haine secondhand.
Modernismul și schimbările economice au adus modificări în nucleul familial. Neavând o

sursă de venit sigură, s-a produs migrația romilor în spațiul european. Migrația a atras după sine
modificări ale rolurilor în cadrul familiilor, copiii trecând în plan secund, lăsați în grija bunicilor
sau a celor mai apropiate rude.
Fenomenul migraţiei a existat dintotdeauna, concretizat prin transhumanţă, invazii, colonizări
şi cruciade, sau provocate, în general, de atracţia exercitată de regiunile mai bogate asupra
populaţiilor mai sărace. Nu există niciun exemplu în istorie al vreunei ţări a cărei influenţă politică
şi economică să nu fi beneficiat de o demografie dinamică sau de acţiunea unei populaţii
importante şi omogene. Putem considera că nu există o asemenea sinergie a factorilor politici,
economici sau demografici a căror conjuncţie să nu poată provoca mişcări de migrare.
80
Acest fenomen al migrației capătă o amploare şi mai mare în zonele mai „sărace” ale ţării,
zone cu un nivel de dezvoltare încă foarte scăzut, unde a găsi un loc de muncă a devenit o
problemă majoră pentru comunitate.
În acest context, plecarea unui număr considerabil de persoane peste hotare, fie în căutarea
unui loc de muncă propriu-zis, fie în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, a lăsat în urmă
un număr foarte mare de copii lipsiţi de prezenţa părinţilor în procesul de creştere şi dezvoltare.
Numărul din ce în ce mai mare de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate conturează un
nou fenomen social cu care România se confruntă în momentul de faţă.
Impactul pe care plecarea părinţilor îl are asupra bunei dezvoltări a copiilor, nevoile pe care
aceşti copii le au pe perioada lipsei părinţilor determină diverse manifestări comportamentale
de tipul absenteismului, abandonului şcolar, minciunii, vandalismului, insubordonării, refuzului
conformării la rigorile şcolare, actelor de violenţă, delictelor sexuale, furtului, toxicomaniei etc.
Motive ale apariţiei unor astfel de comportamente deviante sunt lipsa de supraveghere, lipsa
grijii părinteşti, corelate cu absenţa interesului autorităţilor, inclusiv şcolare, faţă de problema
copiilor rămaşi fără îngrijire în urma migrării părinţilor.
Migraţia şi consecinţele ei trebuie privite într-o lumină foarte realistă, tocmai pentru că este
un proces care se răsfrânge – în mod diferit şi cu intensitate diferită – asupra tuturor aspectelor
uman-geografice.
Problema cea mai gravă provocată de migrarea externă este legată de situaţia copiilor lăsaţi
acasă (abandonaţi temporar). În acest context se ridică următoarele întrebări:
▶ Ce se întâmplă cu copiii abandonaţi temporar?
▶ Cine îi va ajuta sau îi va supraveghea pentru a se dezvolta emoțional și psihologic normal?
▶ Poate cineva să substituie cu adevărat părinţii?
Opinia publică românească reacţionează aproape zilnic la aceste aspecte (mass-media, mai
ales presa scrisă şi TV). Unele anchete au arătat că rolul părinţilor migranţi este suplinit de
rude, mai ales de bunici, sau, în procente mai reduse (se estimează între 15-20% din totalul
cazurilor), copiii au fost plasaţi sub protecţia statului (asistenţi maternali profesionişti, centre de
plasament).
Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii
să aibă succes la şcoală şi, mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, cadrele didactice şi ceilalţi
membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor
o comunitate de suport care începe să funcţioneze.
81
Familia
Relaţia de colaborare dintre şcoală, familie şi comunitate vizează următoarele aspecte:

• perfecţionarea abilităţilor şcolare ale elevilor;
• îmbunătăţirea programelor de studiu şi a climatului şcolar;
• îmbunătăţirea abilităţilor educaţionale ale părinţilor;
• dezvoltarea abilităţilor de lideri ale părinţilor;
• conectarea familiilor cu membrii şcolii şi ai comunităţii;
• stimularea serviciului comunităţii în folosul şcolii;
• sprijinirea cadrelor didactice în munca lor;
• crearea unui mediu mai sigur în şcoli.
Prin această lucrare dorim să readucem în prim-planul activităţii tuturor educatorilor cola
borarea cu familiile elevilor, cu membrii comunităţii, îmbunătăţirea acestei cooperări, care
va avea o influenţă pozitivă asupra procesului de educaţie a copilului, pentru o civilizaţie
democratică şi liberă, care să-i confere posibilităţi multiple de afirmare.
Festivitate de premiere a copiilor romi
82
Sprijinul din partea şcolii şi colaborarea dintre familie, şcoală şi comunitate constituie
elemente cheie în realizarea beneficiilor maxime pentru toţi copiii. Colaborările care strâng
laolaltă toţi partenerii şi elementele necesare pentru un sprijin comprehensiv şi unitar
dobândesc un maxim de eficienţă când au la bază şcoala.
Personalul şcolii, părinţii şi membrii comunităţii trebuie să elaboreze o strategie de implicare
în activităţile şcolii şi să lucreze împreună, oferind pregătirea şi condiţiile materiale necesare
implementării ei.
Strategiile simple pot influenţa performanţele şi comportamentul şcolar al elevilor şi vor
încuraja părinţii să devină mai interesaţi şi mai implicaţi în comunitate. Implicarea părinţilor
în educaţia copiilor conduce la îmbunătăţirea performanţelor şcolare şi a prezenţei la cursuri,
precum şi la reducerea ratei abandonului şcolar şi a delicvenţei, acolo unde este cazul. Părinţii
şi familia au un impact puternic asupra educaţiei copiilor.
Copiii ai căror părinţi le ascultă problemele, îi sprijină în efectuarea temelor, se implică,
transformând experienţele de zi cu zi ale copilului în oportunităţi de învăţare sau îi îndrumă
cu ajutorul materialelor şi instrucţiunilor oferite de cadrele didactice, obţin rezultate şcolare
impresionante.
Roba de absolvire
83
Implicarea părinţilor în educaţia copiilor lor şi asistarea acestora în îndeplinirea

Familia
sarcinilor şcolare contribuie la diminuarea efectelor sărăciei şi a absenţei educaţiei formale.

Existenţa unui mediu familial favorabil, cu aşteptări înalte în ceea ce priveşte succesul şcolar al
copilului, se corelează sistematic cu performanţe ridicate la învăţătură.
Dincolo de orice considerente circumstanţiale, conexiunea şcoală – familie – comunitate

este fundamentată pe finalităţi primordiale (realizarea unei personalităţi armonioase, integrare
socială, fericire individuală) şi pe obiective comune (cunoaşterea/autocunoaşterea copilului în
vederea alegerii carierei şi pentru optimizarea demersurilor educative; formarea şi exersarea
unor convingeri şi deprinderi privind munca, în general, şi învăţătura, în special; socializare
deplină; planificarea existenţei personale etc.)
Legăturile dintre şcoală, familie şi comunitate sporesc nivelul cunoştinţelor, evoluţia socială
şi emoţională, starea de satisfacţie a elevilor.
Astfel, apar următoarele întrebări:
▶ Ce aşteaptă părinţii de la şcoală?
▶ De ce şi cum anume se implică părinţii şi comunitatea în educaţia copiilor?
▶ Care sunt factorii care influenţează implicarea părinţilor şi a comunităţii?
▶ Ce aşteaptă şcoala de la părinţi şi comunitate?
În aceste condiţii, soluţiile tradiţionale ale nevoii de educaţie, în mare măsură cu caracter
cantitativ şi fundamentate pe cunoaştere, nu mai sunt adecvate. Nu este suficient ca fiecare
copil să acumuleze, la o vârstă fragedă, un volum de cunoştinţe pe care să le folosească apoi
de-a lungul întregii vieţi. Fiecare individ trebuie să fie pregătit să profite de ocaziile de a învăţa
care i se oferă de-a lungul vieţii, atât pentru a-şi lărgi orizontul cunoaşterii, cât şi pentru a se
adapta la o lume în schimbare, complexă, interdependentă.
Pentru a reuşi să ducă la bun sfârşit aceste cerinţe, educaţia trebuie organizată în jurul a patru
tipuri fundamentale de învăţare, care, pe parcursul vieţii, constituie pilonii cunoaşterii: a învăţa
să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti împreună cu alţii, a învăţa să fii. Aceste patru căi ale
cunoaşterii formează un întreg, deoarece între ele există numeroase suprapuneri, intersectări
şi schimburi.
Până acum, educaţia s-a concentrat în special pe a învăţa să ştii şi, într-o măsură mai mică,
pe a învăţa să faci. Celelalte două elemente sunt lăsate la voia întâmplării sau se presupune
că rezultă din primele două. Este necesar însă ca, în orice formă de învăţământ, acestor patru
componente să li se acorde importanţă egală, astfel încât educaţia să fie privită ca o experienţă
84
totală desfăşurată pe parcursul întregii vieţi şi care se ocupă atât de dezvoltarea capacităţii
de înţelegere, cât şi de modul cum sunt aplicate cunoştinţele, în centrul preocupărilor sale
situându-se individul şi locul acestuia în societate.
A învăţa să ştii presupune, pe lângă achiziţionarea informaţiei, mai ales stăpânirea
instrumentelor cunoaşterii, putând fi privită ca mijloc, dar şi ca scop în viaţă. Ca mijloc, permite
fiecărui individ să înţeleagă propriul mediu înconjurător, suficient pentru a duce o viaţă demnă,
pentru a-şi dezvolta anumite abilităţi ocupaţionale şi pentru a comunica. Ca scop, baza sa este
plăcerea de a înţelege, de a şti şi de a descoperi.
Lărgirea orizontului cunoaşterii permite omului să înţeleagă mai bine mediul înconjurător în
varietatea lui şi duce la sporirea curiozităţii individuale, stimulează spiritul critic şi încurajează
gândirea independentă. De aceea, este vital ca toţi copiii, indiferent de vârstă, să poată dobândi
cunoştinţe ştiinţifice în mod adecvat şi să devină ,,prieteni ai ştiinţei pe viaţă” .
A învăţa să ştii presupune însuşirea modului cum trebuie să înveţi, făcând apel la puterea
de concentrare, la memorie şi la gândire. Educaţia elementară creează fundamentele care fac
posibilă învăţarea de-a lungul întregii vieţi, atât în aria muncii, cât şi în afara acesteia.
Elevi romi
85
Familia
A învăţa să faci, deşi nu poate fi disociat de a învăţa să ştii, se apropie mai mult de
problema pregătirii vocaţionale: cum pot fi învăţaţi copiii să pună în practică ceea ce au
învăţat şi cum poate fi adaptată educaţia la viitoarea structură a muncii, în condiţiile în care este
imposibil de prevăzut cu exactitate în ce mod va evolua această structură.
Viitorul economiilor industriale depinde de abilitatea acestora de a transforma progresele
cunoaşterii în inovaţii care să stea la baza demarării unor noi afaceri şi creării unor noi locuri de
muncă. A învăţa să faci nu se mai referă, prin urmare, la pregătirea individului pentru o sarcină
practică foarte clară, scopul final fiind, de obicei, contribuţia la fabricarea unui produs.
A învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi, a învăţa regulile convieţuirii, aceasta reprezintă una
dintre problemele majore din zilele noastre.
Prin mass-media, publicul larg devine spectatorul neputincios al conflictelor proliferate. Aşa
cum arată Raportul către UNESCO, educaţia nu a reuşit până acum să remedieze această stare
de lucruri. Nu există strategii educaţionale în măsură să mijlocească evitarea conflictelor mari,
soluţionarea lor pe cale paşnică, amiabilă, prin cultivarea respectului faţă de semeni, faţă de
cultură şi de valorile spirituale.
Rolul şcolii este atât acela de a reliefa diversitatea rasei umane, cât şi de a facilita conştientizarea
similitudinilor dintre indivizi şi interdependenţa acestora. Şcolile trebuie să fructifice orice
ocazie pentru a-i educa pe copii în acest sens încă din primii ani ai copilăriei. Unele discipline
sunt deosebit de potrivite unui asemenea scop: geografia umană, începând cu învaţământul
primar, şi limbile şi literaturile moderne în etapa următoare.
Colaborarea la obiective comune poate estompa diferenţa şi chiar conflictele dintre indivizi,
se arată în Raport. În viaţa de zi cu zi a şcolii, implicarea profesorilor şi a elevilor în proiecte
comune ar putea urmări iniţierea în rezolvarea conflictelor, oferindu-le elevilor un punct de
referinţă pentru viitor şi consolidând în acelaşi timp relaţia profesor-elev.
A învăţa să fii reafirmă cu fermitate principiul fundamental conform căruia educaţia
trebuie să contribuie la dezvoltarea multilaterală a fiecărui individ: minte şi trup, inteligenţă,
sensibilitate, simţ estetic, asumarea responsabilităţii şi adoptarea unor valori spirituale. Tuturor
indivizilor trebuie să li se ofere posibilitatea să-şi dezvolte o gândire critică independentă şi să-
şi contureze propriile criterii de judecată, astfel încât să poată decide singuri asupra atitudinii
adoptate în diferite împrejurări. Progresul tehnic ar putea genera dezumanizarea lumii dacă
educaţia nu va reuşi să încurajeze fiecare persoană să-şi rezolve propriile probleme, dacă
nu va crea posibilitatea copiilor să înţeleagă lumea din jurul lor şi să aibă un comportament
responsabil şi corect. Mai mult decât atât, rolul esenţial al educaţiei trebuie să fie acela de a
acorda oamenilor libertatea de a gândi şi judeca, de a simţi şi crea, astfel încât să-şi dezvolte
talentele şi să rămână, cât mai mult posibil, la cârma propriei vieţi.
86
Eleve rome în fața școlii în care învață
Într-o lume în permanentă schimbare, trebuie să se acorde un loc deosebit imaginaţiei

şi creativităţii, ca expresia cea mai clară a libertăţii umane, ameninţată de o standardizare a
comportamentului individual. Secolul al XXI-lea are nevoie de această diversitate de talente şi
personalităţi, de indivizi excepţionali, esenţiali în orice tip de civilizaţie.
Dezvoltarea individului, care începe la naştere şi continuă de-a lungul întregii sale vieţi, este
un proces dialectic ce are ca punct de plecare cunoaşterea de sine, pentru a se deschide
apoi spre relaţiile cu cei din jur. Astfel, educaţia devine o călătorie interioară ale cărei etape
corespund celor ale maturizării continue a personalităţii, un proces puternic individualizat şi, în
acelaşi timp, unul al construirii interacţiunilor sociale.
Cei patru piloni ai educaţiei nu se raportează exclusiv la una dintre fazele vieţii sau la un
anumit spaţiu. Atât etapele, cât şi dimensiunea spaţială a educaţiei trebuie reconsiderate în
interacţiune şi complementaritate, astfel încât fiecare individ să poată beneficia la maximum
pe parcursul vieţii de ambientul educaţional în permanentă îmbunătăţire.
87
BIBLIOGRAFIE
• Agabrian, Mircea, Milea, V., Parteneriate şcoală-familie-comunitate. Studiu de caz, Editura

Institutul European, Iaşi, 2005;
• Agabrian, Mircea, Şcoala, familia, comunitatea, Editura Institutul European, Iaşi, 2007;
• Băran-Pescaru, Adina, Parteneriat în educaţie, Editura Aramis, Bucureşti, 2001;
• Băran-Pescaru, Adina, Parteneriat în educaţie, familie-şcoală-comunitate, Editura Aramis,
Bucureşti, 2004;
• Bunescu, Gheorghe, Educaţia părinţilor. Strategii şi programe, E.D.P., Bucureşti, 1997;
• Chiru, Mihaela, Cu părinţii la şcoală – ghid pentru profesori, Editura Humanitas Educaţional,
Bucureşti, 2003;
• Cosma, Traian, Şedinţele cu părinţii în gimnaziu, Editura Polirom, Iaşi, 2001;
• Cristea, Sorin, Dicţionar de termeni pedagogici, E.D.P., Bucureşti, 1998;
• Cucoş, Constantin, Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1998.

Ghid Auxiliar Cultură Și Tradiții Rrome

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid Auxiliar Cultură Și Tradiții Rrome

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Titlu proiect:

Unim România prin educație

Editura Corint Pro Educație

Familia constituie un subiect de studiu al multor discipline: sociologie, psihologie,

psihopedagogie, demografie, filosofie, ştiinţe juridice. Conceptul de familie are mai

Indivizii ce compun sistemul familial interacţionează şi se influenţează reciproc,

dezvoltând raporturi interumane complexe. Membrii familiei au drepturi reglementate

Constă în asigurarea unității și stabilității familiei, implicând manifestarea sentimentelor de

Tipurile şi modelele familiei

Ca și sistemele în general, familiile pot fi:

Realitatea cotidiană şi unele statistici recente descriu, destul de sumbru, o societate

Viața de zi cu zi, necesitatea de supraviețuire angrenează uneori familia în diferite munci

Modelele familiale se bazează pe distincţia dintre domeniul privat al acestora, asociat

1. Modelul tradiţional european

Se fundamentează pe ideea că familia este expresia unor relaţionări personale şi sociale

4. Modelul bazat pe drepturi

Abordarea legislaţiei familiei din perspectiva drepturilor subliniază importanţa privatităţii

5. Modelul bazat pe drepturi şi responsabilităţi relaţionale

Consideră individul ca fiind o entitate distinctă, dar şi o persoană puternic implicată în

Metode flexibile adaptate

Metode flexibile adaptate

Metodele alternative de predare asigură o mai bună diferențiere a stilurilor de învățare,

• să înţeleagă şi să valorizeze scopurile educaţionale;

• să fie implicat activ;

• să coreleze materia cu experienţele sale de viaţă;

• să aibă experienţa succesului;

• să primească feedback realist şi prompt;

• să primească recompense utile pentru performanţele sale;

• să perceapă învăţarea orientată de către adult ca o activitate recompensatorie;

• să aibă suficient timp pentru a integra învăţarea;

• să aibă contacte pozitive cu colegii;

• să primească o instrucţie potrivită cu stilul de învăţare propriu;

• să fie implicat în autoevaluarea învăţării şi a efortului propriu.

să respecte curriculumul, dar și să gândească independent la ceea ce este specific claselor

Învăţarea diferenţiată presupune adaptarea procesului instructiv-educativ la capacitățile

Femei rome — Slobozia Bradului, jud. Vrancea

Acestea sunt o replică a grădinițelor cu program prelungit, dovedindu-se extrem de benefice

Este o metodă alternativă de educaţie dezvoltată în SUA, care promovează metode de

Programele educaționale A doua șansă

Femei rome – Slobozia Bradului, jud. Vrancea

În cadrul programului educațional se promovează conceptul de echitate și egalitate de

Femei rome – Slobozia Bradului, jud. Vrancea

Din punct de vedere al structurii programului și al diversității adulților participanți, ar fi

Programe de educație remedială

Cluburi de educație alternativă

Aceste cluburi sunt neinstituționalizate, devenind parteneri ai unităților școlare, fără o

Trupa de teatru la Berlin

Intersecționalitatea Rromanipen-ului (culturii rome) și puterea executivă a bărbatului rom

stigmatul din partea comunității.

Construirea încrederii între comunități pentru a garanta succesul

Valorificarea relațiilor școală – comunitate este un element important al cooperării cu

Cadrele didactice care implementează proiecte educaționale reușesc să răspundă

așteptărilor de a satisface nevoile copiilor prin construirea încrederii și identificarea

Pe lângă activitățile cognitive și disciplinare, serbările școlare contribuie la dezvoltarea

Serbare școlară – copii romi

Evenimente de creștere a imaginii unității școlare

costumele tradiționale ale fiecărei minorități, cântece tradiționale în limbile materne

Ziua Unirii Principatelor Române

Ziua Limbilor Materne

Copii în costume tradiționale la evenimentul „Meserii tradiționale rome”

Fiecare minoritate națională poate organiza evenimente școlare în funcție de un calendar

Întâlniri individuale cu părinții elevilor

În cadrul acestor întâlniri nu trebuie transmisă niciodată eventuala nemulțumire față de

• să înţeleagă şi să valorizeze scopurile educaţionale;

• să fie implicat activ;

• să coreleze materia cu experienţele sale de viaţă;

• să aibă experienţa succesului;

• să primească feedback realist şi prompt;

• să primească recompense utile pentru performanţele sale;

• să perceapă învăţarea orientată de către adult ca o activitate recompensatorie;

• să aibă suficient timp pentru a integra învăţarea;

• să aibă contacte pozitive cu colegii;

• să primească o instrucţie potrivită cu stilul de învăţare propriu;

• să fie implicat în autoevaluarea învăţării şi a efortului propriu.

▶ profesorul de limba și literatura romani, de istoria și tradițiile romilor și de

▶ inspectorul pentru romi (2000-2007) sau inspector pentru minorități

▶ egalitatea de șanse, promovarea conceptului de toleranță și stoparea