Sunteți pe pagina 1din 12

Tema: Organizarea și funcționarea familiei ca instituție socială

1. Perspective teoretice de analiză a familiei


2. Funcționalitatea familiei ca instituție socială

1. Perspective teoretice de analiză a familiei


Trăind întotdeauna şi pretutindeni în societate, oamenii sunt legaţi unii de alţii prin
relaţii sociale dintre cele mai diferite. Există însă o relaţie prezentă în toate
orânduirile şi clasele sociale, la toate popoarele şi în toate epocile istorice, relaţia
care uneşte prin căsătorie pe bărbat şi femeie şi care include, de asemenea, pe
copiii acestora. Aşa cum se ştie, acest ansamblu de legături poartă numele de
familie şi constituie unul dintre cele mai complexe şi importante domenii ale vieţii
sociale1.
Fiind o realitate socială destul de complexă, familia a devenit – inevitabil –
subiect şi obiect predilect al cercetărilor inter – disciplinare şi multi – disciplinare,
printre care putem evidenţia următoarele: de sociologie, psihologie, drept,
psihologie socială, sociologie juridică, psihoterapie şi psihopatologie. Au apărut o
serie de paradigme care încearcă să explice funcţionalitatea familiei, fiecare având
concepte, poziţii şi metode de investigare proprii.
Definirea noţiunii de familie ridică dificultăţi. Dacă am încerca să o definim,
am fi influențați de tipul de structură familială în care am trăit sau trăim. În acest
sens, Comentariul General al Comitetului pentru Drepturile omului explică: “ …
conceptual de familie poate diferi în anumite privinţe de la stat la stat, şi chiar de
la regiune la regiune, în cadrul aceluiaşi stat, nefiind astfel posibilă stabilirea unei
definiţii universal valabile…” , şi, în continuare, tot cu referire la flexibilitatea
definiţiei date familiei: “ este interpretată pretutindeni, ca o structură ce include
toate persoanele înrudite din societatea respectivă”2.
Familia urmăreşte să asigure satisfacerea unei complexe game de trebuinţe şi
aspiraţii ale membrilor care o constituie. Ea are caractere comune cu alte instituţii,
grupuri umane, însă totodată se distinge de acestea prin unele trăsături care îi sunt
absolut proprii şi îi dau o semnificaţie de incontestabilă originalitate.
Astfel, în general admitem că familia:
 este unicul grup social caracterizat de determinări naturale şi biologice, singurul
în care legăturile de dragoste şi consanguinitate capătă o importanţă
primordială;
 este singurul grup întemeiat esenţial pe afecţiune, condiţii juridice sau penale
practice. Ele sunt acceptate mutual, neintervenind decât pentru a consolida
legăturile reciproce de înţelegere rezultate din unitatea de aspiraţii şi scopuri;

1
BULGARU M. Aspecte teoretice şi practice ale asistenţei sociale.- Chişinău:Centrul Editorial USM, 2003, p.24
2
Ghid de aplicare practică a Convenţiei cu privire la drepturile copilului.- Chişinău: Editura CARTIER, UNICEF,
2001, p.78
1
 constituie cea mai mică societate umană, unitate elementară şi totodată cea mai
naturală şi mai necesară, anterioară statului şi oricărui alt grup social în
perspectiva logică şi cronologică;
 se întemeiază, în mod esenţial pe valori de intimitate, armonie şi bunăvoinţă,
pure şi imediate;
 împacă în modul cel mai fericit respectul faţă de tradiţie cu deschiderea spre
viitor;
 transmite celor tineri un tezaur de experienţe moştenite şi amplifică şi
prelucrează aceste experienţe proiectând în viitor planuri, speranţe şi aspiraţii.3
Malinovski (1944) consideră că educaţia este una dintre nevoile
fundamentale, alături de nevoia de subzistenţă, înrudire, adăpost, protecţie,
activitate, igiena ale fiinţei umane de pretutindeni şi dintotdeauna; familia
(nucleară) reprezentând răspunsul cultural imediat la aceste nevoi. In primii ani de
viaţă, în care sunt aşezate bazele personalităţii umane familia reprezintă întreaga
“societate” a copilului.4
Familiile din societăţile contemporane au suportat în ultimele decenii
transformări profunde, atât de importante, încât termenul de familie a devenit tot
mai ambiguu, tinzând să acopere astăzi realităţi diferite de cele caracteristice
generaţiilor precedente. Dinamismul structurii şi funcţiilor familiei poate părea
multora surprinzător. Opinia curentă, preluată şi în discursul politic şi științific,
afirmă că familia este cea mai fidelă în păstrarea tradiţiilor şi a valorilor naţionale.
Contrar acestor opinii, familia este mai puțin "depozitară" şi mai curând
"barometrul" al schimbărilor sociale.5
Definiţiile date familiei au încercat să pună în evidenţă o serie de aspecte de
ordin structural şi funcţional: familia este un grup care îşi are originea în căsătorie,
fiind alcătuit din soţ, soţie şi copiii născuți din unirea lor (grup căruia i se pot
adăuga şi alte rude) pe care îi unesc drepturile şi obligaţii morale, juridice,
economice, religioase şi sociale (Strauss C.L.); familia constituie un grup înzestrat
cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri, care respectă anumite tradiţii, chiar
inconştient, care aplică anumite reguli de educaţie, care creează o atmosferă
(Vincent R.); familia este un grup social, realizat prin căsătorie, cuprinzând oameni
care trăiesc împreună, cu o gospodărie casnică în comun, sunt legaţi prin anumite
relaţii natural-biologice, psihologice, morale şi juridice (Badina O., Mahler Fr.).6
Familia apare ca elementul natural şi fundamental al societăţii, una dintre verigile
sociale cele mai vechi şi mai specifice în asigurarea continuităţii şi afirmării fiinţei
umane.

3
BERGE A. Mediul familial.- Bucureşti: E.D.P., 1970, pag.82.
4
Apud. COJOCARU D. Copilăria şi construcţia parentalităţii. Asistenţa maternală în România. –Iaşi: Polirom,
2008, pag.25
5
MIHAILESCU I. Familia în societăţile europene. –Bucureşti: Editura Universitatii, 1999, pag. 52
6
Apud. MITROFAN I., Mitrofan N. Familia de la A la Z, Mic dicţionar al vieţii de familie. –Bucureşti: Ed.
Ştiinţifică, 1991, pag.141
2
Familia reprezintă şi cea mai importantă cale de transmite a normelor
culturale din generaţie în generaţie (R.K.Merton); acţiune exercitată de generaţiile
adulte asupra celor tinere în vederea creării în ea a fiinţei sociale (Em.Durkheim).7
E. Albu defineşte familia ca fiind purtător de substanţă educogenă
primară 8, adică de valori ce vor fi interiorizate de la cea mai fragedă vârstă. O altă
definiţie întâlnim la Larisa Cuzneţov, care consideră că familia reprezintă un
organism social complex, care formează o multitudine de configuraţii relaţionale şi
personalităţi unicale. De aceea, după cum concretizează autoarea, influenţele
educative ale familiei sunt o expresie directă a valorilor, a relaţiilor ce se stabilesc
în interiorul familiei şi a modelelor comportamentale oferite de membrii acesteia 9.
Familia este mediul în care se pun bazele formării personalităţii copilului,
socializării lui. Familia reprezintă agentul acţiunii educative care fixează în individ
habitusul primar (P.Bourdieu), ea creează un mediu cultural propriu, menţine
continuitatea culturală, transmiţând moştenirea culturală (M. Voinea) 10.
În raport cu educaţia copiilor, familia este definită ca "unitate socială
constituită din adulţi şi copii, între care există relaţii de filiaţie - naturală (de sânge)
sau socială, indiferent de orice alte considerente".11 O asemenea definiție este
apreciată ca uzuală în cercetările privind raporturile familiei cu educaţia, chiar dacă
este o definiţie nesatisfăcătoare din perspectiva teoriei sociologice - care insista
asupra caracterului contextual-istoric al oricărei definiţii, asupra utilizării
termenului “pluralism familial”.
În societăţile (post) moderne se regăsesc o pluralitate de
structuri/configuraţii familiale, printre care:
 cuplul fără descendenţi;
 concubinajul;
 familia monoparentală - care poate apărea în urma decesului unui
părinte, divorţului sau abandonului familial, a adopţiei sau a creşterii
copiilor în afara căsătoriei;
 căsătoria deschisa - care permite schimbarea partenerului dacă aceasta
este în interesul fiecăruia şi al cuplului;
 familia reconstituită - în care partenerii au mai fost căsătoriți şi au
descendenţi din mariajele anterioare, la aceştia putându-se adăuga
proprii descendenţi;
 familia reorganizată - alcătuită fie din doi parteneri divorţaţi sau
văduvi fără copii, fie din parteneri dintre care (doar) unul are
descendenţi din mariaj(e) anterioar(e);

7
Apud STANCIULESCU E. Sociologia educaţiei familiale, vol. I.-Iaşi: Polirom, 1997, pag. 59
8
ALBU E. Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenţi. Prevenire şi terapie. -
Bucureşti: Aramis, 2002, pag.46-47
9
CUZNEŢOV L. Etica educaţiei familiale. Chişinău: CEP ASEM, 2000, pag.99
10
Apud BULGARU M. Sociologie. vol II. Chişinău: Centrul Ed. USM, 2003, pag. 154
11
Apud STANCIULESCU E. Sociologia educaţiei familiale, vol. I.-Iaşi: Polirom, 1997, pag. 26
3
 celibatul - menaj în care individualitatea se manifestă ca persoană
singură, autonomă. Pe lângă aceste configuraţii familiale, în societăţile
(post)moderne proliferează şi alte experimenţe neofamiliale.12
Varietatea formelor familiale deseori este explicată prin opoziţia dintre
modelele tradiţionale ale familiei şi cele care neagă cutumele, deoarece în
construcția sferei familiale intervin factori sociali, economici şi personali care
dizolvă frontierele ce disting anumite tipuri de familie
În cadrul familiei sau grupului familial este necesar să se asigure un
echilibru şi armonie între membrii ce o compun. Menţinerea echilibrului sistemului
familial reprezintă un obiectiv prioritar al societăţii contemporane. Astfel, putem
susţine că familia constituie un sistem social format din părţi componente
interdependente şi interactive.
O schimbare într-o parte a sistemului produce modificări în celelalte părţi
ale acestuia. Indivizii ce compun sistemul familial interacţionează şi se
influențează reciproc dezvoltând raporturi interumane complexe. Ca şi orice alt
sistem, ea este compusă şi din subsisteme:
 subsistemul marital,
 subsistemul parental,
 subsistemul copiilor
 subsistemul bunicilor.
La fel ca orice sistem şi sistemul familial tinde să realizeze un echilibru între
subsistemele sale. În cadrul sistemului familial se constituie o multitudine de relaţii
dintre membrii care compun subsistemele sistemului familiei (părinţi-copii; copii-
bunici; soţ-soţie).
Membrii familiei au drepturi reglementate juridic, roluri şi obligaţii
corespunzătoare funcţiilor familiei dintr-o societate căreia îi este propriu un anumit
model cultural. Realizarea funcţiilor culturale, economice, sociale ale familiei
garantează satisfacerea necesităţilor şi împlinirea aspiraţiilor membrilor săi.
Astfel în cadrul familiei se asigură echilibrul emoţional, sexual şi economic.
Dar şi relaţiile economice, politice, culturale, psihosociale ale societăţii ce răzbat în
realitatea vieţii de familie îi determină echilibrul şi dezechilibrul, armonia şi
dizarmonia. Ultimele depind în mare măsură de elementele sistemului familial.
Doar atunci când se realizează o compatibilitate desăvârșită între elemente, când se
păstrează unele proporţii de egalitate între ele în dezvoltare, doar atunci se
realizează armonia familiei. Se disting trei tipuri de compatibilitate: socială,
psihologică şi antropologică (biologică, fiziologică şi spirituală). Ele sunt
caracteristice atât soţilor, cât şi celorlalți membri ai familiei:
 Compatibilitatea socială constă în potrivirea concepţiilor, planurilor
de viaţă, conceperea sensului vieţii, a valorilor, necesităţilor. Acest tip
de compatibilitate se formează sub influența societăţii, a apartenenţei
de grup, pătură socială, nivel de studiu, educaţia. Ea se reflectă în
activitatea şi comunicarea fiecărui om, ca cetăţean al societăţii.

12
CIUPERCA C. Cuplul modern - între emancipare si disolutie. –Alexandria: Ed. TIPOALEX, 2000, pag. 162
4
 Compatibilitatea psihologică se exprimă prin potrivirea intelectelor,
caracterelor, temperamentelor, sociabilităţii, comunicativităţii,
sentimentelor, motivelor de trai în comun. Pe cît de armonios se
combină aceste calităţi la soţi şi ceilalţi membri ai familiei, pe atît de
apropiat este gradul compatibilităţii personale.
 Compatibilitatea antropologică în forma sa biologică elucidează
potrivirea în trăsături, mimică, forma feţei, corpului etc. În forma sa
fiziologică acest tip denotă potrivirea particularităţilor sistemului
nervos, ale activităţii nervoase superioare etc. De cele mai dese ori
prin compatibilitatea fiziologică se subînţelege compatibilitatea
sexuală.
La fiecare dintre aceste tipuri de compatibilitate în familie între soţi şi
ceilalţi membri pot fi atît coincidenţă, cît şi necoincidenţă, momente de
compatibilitate şi incompatibilitate personală. Pentru menţinerea unei armonii a
cuplului este necesară o bună educaţie a ambelor parteneri, un comportament
civilizat, o iscusinţă de a combina reuşit toate tipurile de compatibilitate.
Incompatibilitatea duce doar la deteriorarea, dizarmonia relaţiilor în cadrul
familiei. Iar în acest caz suferim cu toţii: familia, societatea.
Autorul I. Mihăilescu defineşte familia ca un grup social, care este format
din reproducere biologică şi îndeplineşte funcţiile reproducerii culturale sau ale
socializării membrilor săi, în plus faţă de reproducerea generală intrinsecă
activităţii lui biologice centrale. Mai aducem definiţia micului dicţionar
enciclopedic, unde familia este tratată drept formă istorică de comunitate umană,
între membrii căreia există relaţii întemeiate pe consanguinitate şi înrudire, acestea
fiind sancţionate prin norme sociale.13
Familia este şi grupul social fundamental care orientează şi socializează
urmaşii, asigurînd continuitatea biologică şi culturală a societăţii. Din cele spuse
reiese că definirea familiei conţine cel puţin două direcţii de abordări:
 sociologică
 juridică
În sens sociologic, familia ca formă specifică de comunitate umană
desemnează grupul de persoane, unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie ce se
caracterizează prin comunitate de viaţă, interese, aspiraţii. Specificul vieţii de
familie este determinată de multitudinea relaţiilor ce i-au naştere în familie: relaţii
fiziologice, psihologice, economice, morale, afective etc. Privită din această
perspectivă, familia de provenienţă a oricărui individ se identifică cu grupul
imediat de rude al acestuia: părinţii, fraţii şi surorile. În tipul acesta de familie,
rudenia este, fără îndoială, izvorul fundamental, reperul permanent şi universal al
comunităţii familiale. Rudenia declanşează raporturi specifice, bazate pe reguli
foarte severe, cu privire la morala, raporturi sexuale, drepturi şi obligaţii. Aici se
regăsesc interdicţiile (tabuurile) referitoare la raporturile sexuale între rude,
sancţiunile juridice şi morale prevăzute de comunitate în cazul încălcării
prescripţiilor, solidaritatea şi ataşamentul membrilor grupului de rude. Rudenia
13
Apud BULGARU M. Sociologie. vol II. Chişinău: Centrul Ed. USM, 2003, p.47.
5
este şi va fi un element potenţial şi frecvent utilizat în structura relaţiilor
economice, un reper esenţial al existenţei şi activităţii umane, o punte de legătură
cu elementele structurale ale sistemului social, un reper permanent al devenirii
noastre ca specie.
În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există
drepturi şi obligaţii care îşi au originea în anumite acte.
Juridic şi sociologic14, familia implică următoarele tipuri de relaţii:
 între soţi;
 dintre ascendenţi şi descendenţi;
 relaţiile dintre descendenţi;
 relaţiile dintre alte persoane care fac parte din familie (bunici, nepoţi,
socri, gineri etc.)
Reglementările juridice ale relaţiilor de familie trebuie să fie cunoscute. Ele
sunt prezentate de sociologul şi antropologul francez Levi-Strauss15 în următoarea
viziune:
 familia îşi are originea în căsătorie;
 familia constă din soţ, soţie şi copii născuţi din uniunea lor;
 grupul este unit prin drepturi şi obligaţii morale, juridice, economice,
sociale, incluzând de asemenea şi interdicţiile sexuale.
Familia constituie unitatea fundamentală a societăţii şi mediul natural pentru
creşterea şi bunăstarea copilului16. Responsabilitatea creşterii unui copil presupune
în primul rând asigurarea unui cămin şi a unei familii, deci a unui mediu optim
pentru dezvoltarea sa fizică şi psihică.
O definiţie larg cuprinzătoare a familiei este cea prezentată în preambulul
Convenţiei ONU privind drepturile copilului: “…unitatea fundamentală a
societăţii, şi mediul natural pentru creşterea şi bunăstarea tuturor membrilor săi,
şi în mod deosebit copiii, trebuie să beneficieze de protecţie şi de asistenţa de care
are nevoie pentru a putea să joace pe deplin rolul său în societate” 17. Mai mult
decât atât, “ copilul trebuie să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de
fericire, dragoste şi înţelegere”.
În art. 23 al Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice,
familia este percepută ca “elementul natural şi de bază al societăţii…având dreptul
de a fi ocrotită de către societate şi stat”, iar în proiectul său pentru Consfătuirea
Generală cu privire la “ Rolul familiei în promovarea drepturilor copilului”
Comitetul pentru Drepturile copilului declară: “Familia este instituţia de bază a
societăţii pentru supravieţuirea, protejarea şi dezvoltarea copilului”. În legislaţia
familiala din Republica Moldova, definiţia data familiei se întâlnește în art. 48,
alin.1 al constituţiei: “ familia constituie elementul natural şi fundamental al
societăţii şi are dreptul la ocrotirea din partea societăţii şi a statului”.

14
BULGARU M. Sociologie . Chişinău: CE USM, 2003, vol II, p.47.
15
Ibidem, p.49
16
BULGARU M. Metode şi tehnici în asastenţa socială.- Chişinău: Centrul Editorial USM, 2002, p. 93
17
Culegere de acte normative Drepturile familiei şi copilului.- Chişinău: Editura MUSEUM, UNICEF, 2001,p.5
6
Pornind de la adevărul că pentru majoritatea dintre noi cea mai parte a vieţii
se desfășoară în cadrul unei structuri familiale sau de model familial, recunoscute
sau nu instituţional, sub numele de căsătorie, este firesc de a acorda acestui
fenomen social o atenţie deosebită. Unindu-i pe soți şi urmaşii lor, familia e una
din formele iniţiale ale comunităţii sociale a oamenilor, grupul ei mic în care se
realizează funcţiile de importanţă vitală pentru societate. Familia are un rol
important în stabilirea valorilor, normelor, în educarea şi transmiterea acestora
generaţiilor noi. De asemenea, are rolul de a da naştere unei generaţii sănătoase,
bine educate ce ar putea să se integreze cu uşurinţă în societate.
În literatura româneasca de specialitate, familia, ca formă de relaţii sociale
dintre oamenii legaţi între ei prin căsătorie sau rudenie, este privită atît din punct
de vedere sociologic, cît şi juridic. În sens sociologic, familia, fiind o formă
specifică de comunitate, desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie,
filiaţie sau rudenie, cere se caracterizează prin comunitate de viaţă, interese şi
întrajutorare18.
Dicţionarul UNESCO înţelege prin familie “forma de comunitate umană,
întemeiată prin căsătorie, care uneşte pe soţi şi pe descendenţii acestora prin
relaţii strânse de ordin biologic, economic, şi spiritual”19. Potrivit altor noţiuni şi
definiţii, familia reprezintă:
 realitate biologică prin uniunea ce se realizează între un bărbat şi o
femeie şi prin procreare;
 realitate socială prin comunitatea de viaţă între persoane ce o compun;
 realitate juridică datorită reglementării unei categorii importante de relaţii
între oameni prin norme juridice;

Astfel antropologul francez Claude Levi-Strauss20 defineşte familia ca un grup


organizat, care îşi are originea în căsătorie şi constă în soţ, soţie şi copiii născuţi
din unirea lor, din relaţia lor, deşi uneori acestui grup restrâns i se pot adăuga şi
alte rude. Grupul familial este unit prin drepturi şi obligaţiuni morale, juridice,
economice, religioase şi sociale.
Pornind de la definiţia dată, se impune să deosebim în cadrul ei o serie de
aspecte, necesare pentru o analiză sociologică amplă în fenomenul familiei. În
primul rând, trebuie să se aibă în vedere că grupul familial variază după nivelurile
sale de structură. Din acest punct de vedere deosebim familia simplă şi familia
extensivă. Familia simplă, sau nucleară este formată din părinţi şi copiii lor
necăsătoriţi (proprii sau adoptaţi). Până la momentul căsătoriei individul aparţine,
în majoritatea cazurilor, ca fiu sau ca fiică, familiei din care provine, adică familiei
de orientare (familie nucleară de proveniență a unei persoane).
Prin căsătorie individul își constituie propria familie, familia de procreare
(familie nucleară constituită prin mariaj), care rămâne potenţial de procreare chiar
dacă partenerii nu intenţionează să aibă copii. Tot prin căsătorie, individul devine,

18
FILIPESCU I. P. Tratat de dreptul familiei.- Bucureşti: Editura ALL, 1993,p.4
19
STĂNOIU A., VOINEA M. Sociologia familiei, T.U.B., 1983, p. 6
20
BULGARU M. Elemente de antropologie.- Chişinău: Centrul Editorial USM, 2007, p. 28
7
în majoritatea cazurilor, membru al familiei de orientare a partenerului său –
familia socrilor şi a cumnaţilor – aparținând deci încă unei familii, familiei prin
alianţă.
Familia extensivă este familia constituită din mai mult de două generaţii,
care trăiesc împreună şi împart responsabilităţile. Dacă familia simplă apare ca
unitate separată de soţ sau de soţie, sau de ambii, apoi familia extensivă este
condusă de cei mai vârstnici, sau de către un consiliu format, de asemenea de cei
mai vârstnici.
Sociologul american Thomas Burch susţine că persoanele care trăiesc în aceeaşi
locuinţă, indiferent dacă sunt sau nu rude, sunt considerate membrii ai aceiaşi
unităţi familiale. În aceste caz unitatea familiei este în funcţie de locuinţă şi este
cunoscută în literatura sociologică ca familie de rezidenţă.
Deşi familia este relativ independentă în raport cu societatea, în interiorul căreia
se formează, organizarea şi evoluţia ei sunt determinate şi influențate, în ultimă
instanţă, de modul de organizare a societăţii pe care o reprezintă. Comparativ cu
alte instituţii sociale, familia este o structură cu mult mai stabilă, tradiţională, bine
organizată, care, având raporturi şi interese interne puternice, se destramă cu mult
mai lent sub influența factorilor sociali, decât alte grupuri21. Unii din primii
cercetători ai evoluţiei formelor istorice ale familiei a fost istoricul elveţian J.
Bachofen, urmat de renumitul cercetător american J. Morgan.
Se consideră că primele investigaţii sociologic ale familiei au fost realizate
de către F.Le Play, care a efectuat studii monografice despre familiile muncitoreşti,
ce au stat ulterior la baza multor cercetări. De asemenea, şi problemele privind
transformarea familiei au fost studiate de renumitul sociolog rus-american
P.Сорокин, care a plasat acest grup social organizat la baza ierarhică a structurilor
sociale. Pentru prima data au fost divizate funcţiile familiei şi ale altor instituţii
sociale, în primul rând, funcţia statutară şi de socializare. Conform acestor autori,
apartenenţa familială este cea mai importantă coordonată socială, care evidenţiază
poziţia socială a individului în spaţiul social, determinându-i linia de
comportament.
Familia a fost și este un mediu de generare și regenerare a resursei umane,
dar și al formării personalității viitorilor adulți, care constituie mediu natural al
copilului, exercitând o influență esențială asupra dezvoltării acestora.
În concluzie, putem menţiona că referindu-ne la particularităţile specifice
ale transformării instituţiei familiei în Republica Moldova, putem specifica că
dezvoltarea intensivă a proceselor de industrializare şi de urbanizare, creşterea
nivelului de instruire al populaţiei, perfecţionarea sistemelor de asistenţă medicală
acordate familiei, mobilitatea sociala şi teritorială, conduce la modificarea relaţiilor
manifestate între partenerii noi realităţi, căreia familia a încercat să-i facă faţă,
modificându-și modul de constituire, mărimea, funcţiile şi structura.
2. Funcţionalitatea familiei ca instituție socială

21
PALADI Gh. ( coord) Familia: Probleme Sociale, Demografice şi Psihologice.-Academia de Ştiinţe a Moldovei ,
Centrul de Cercetări Medicale şi Sociodemografice ale familiei, p.38.

8
Familia constituie instituţia socială fundamentală, care contribuie la
existenţa umanităţii şi condiţia principală de asigurare a continuităţii neamului
omenesc.
Privită ca celulă de bază a societăţii, familia îndeplineşte funcţii specifice
„care nu pot fi transferate altei instituţii sociale” (G. Murdok). Funcţiile esenţiale
ale familiei pot fi prezentate schematic sub forma următorului sistem de concepte
(Fig.1).

Figura 1. Funcţiile familiei


Din figura prezentată mai sus, putem determina funcţiile principale, care
integrate în 4 cadrane, răspund unor necesităţi ale institutului familial. Astfel, dacă
ne referim la cadranul III profesional-ocupaţional, funcţia economică/productivă
devine esenţială, deoarece contribuţia în bugetul familial, trebuie să fie asigurată de
către toţi membrii familiei.
Imaginea pe care ne-o oferă sistemul conceptual prezentat mai sus impune
cîteva precizări şi completări:
1. funcţia de solidaritate vizează, de fapt, „sâmburele principal” al grupului
primar familial, asigurând esenţa societăţii umane prin promovarea relaţiilor
specifice oamenilor, a coeziunii, a afectivităţii şi intimităţii, a formelor de
ajutor inter- uman, de cooperare şi negociere „paşnică”. În baza interviurilor
realizate pot menţiona faptul, că din cele 4 familii intervievate, nici una nu
ştia care este caracteristica acestei, pentru că dacă ar exista solidaritate între
soţi, atunci nu ar exista probleme între membrii familiei.
2. funcţia de socializare vizează „mecanisme de integrare” în copil a valorilor
şi normelor sociale, fără de care nu s-ar putea vorbi de solidaritate socială
reală, şi nici de o funcţionare normală a societăţii, atunci cînd copiii de
astăzi deveniţi adulţi vor conduce sistemul social22. Socializarea primară este
fundamentală nu numai pentru destinul individual, ci şi pentru destinul
colectiv, al nostru, al tuturor. Nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a
favoriza buna funcţionare a instituţiei familiale şi pentru a asigura fiecărui
copil condiţii adecvate de formare socială.
3. funcţia economică se poate concretiza prin dezvoltarea activităţilor

22
BULGARU M. Elemente de antropologie.- Chişinău: Centrul Editorial USM, 2007, p.53.
9
formative;
 funcţia ocupaţională a familiei: fiecare membru al grupului, inclusiv copiii
trebuie să aibă o ocupaţie, timpul trebuie „ocupat” cu ceva util şi mai ales
educativ-formativ;
 funcţia productivă a familiei: chiar dacă epoca „auto-consumului”, a
economiei casnice a trecut, rămâne funcţional rolul formării pentru muncă a
copilului, obişnuinţa de a face ceva util zilnic, şi de a deveni independent
economic.
4. funcţia reproductiv – sexuală se exercită, ipotetic vorbind, între două
extreme sau „situaţii limită”:
 dragoste deplină şi viaţă sexuală „culturală”, chiar în lipsa reproducerii;
 lipsa „dragostei sexuale” asociată însă cu acceptarea reproducerii23.
Familiile fără copii, în trecut erau stigmatizate, în deosebi dacă se are în
vedere modelul cultural, potrivit căruia „ părinţii nu trăiesc atât pentru ei, ci pentru
realizarea în viaţă a copiilor lor”;
5. funcţia comunitară şi de vecinătate – de „educaţie socială” , „de
exteriorizare afectivă” şi de umanizare a celor dezumanizaţi, de intervenţie
şi de reacţie publică în sprijinul celor marginalizaţi, vulnerabili sau excluşi
socialmente.
6. funcţia de rezistenţă în faţa „schimbărilor explozive” şi de conservare a
constantelor sociale.
7. funcţia de adaptare, totodată, la transformările necesare şi la noile exigenţe
ale progresului social şi familial.
O ALTĂ ANALIZĂ COMPLEXĂ A FUNCŢIILOR FAMILIEI permite să le
clasificăm în funcţii interne şi funcţii externe.
Funcţiile interne contribuie la crearea unui regim de viaţă intimă, menit sa
asigure tuturor membrilor familiei un climat de securitate, protecţiei şi afecţiune.
Funcţiile externe asigura în esenţa dezvoltarea firească a personalităţii fiecărui
membru al grupului, socializarea şi integrarea corespunzătoare în viața socială.
Principalele funcţii interne în familie sunt:
 funcţia biologică şi sanitară, care înglobează cerințele de procreare a
copiilor şi de asigurare a cerințelor de igiena şi sănătate pentru toţi membrii
familiei. În acest sens trebuie sa fie asigurat controlul periodic privind sănătatea
tuturor membrilor familiei. Latura de igiena în familie este esenţială.
 funcţia economică reprezintă indicatorul principal de echilibru intr-o
familie. Funcţiile economice în familie diferă de la o generaţie la alta şi de la o
societate la alta.
O latură deosebit de importantă în cadrul funcţiei economice a familiei o
formează "locuinţa", respectiv spaţiul locuit de membrii grupului familial. În
momentul studierii aspectelor legate de locuinţă, trebuie să avem în vedere mai
mulţi indicatori: de suprafaţa totală a locuitei, de numărul de persoane ce trăiesc în
locuinţa dată, să determinăm numărul familiilor care locuiesc în acest spaţiu, care

23
ILUŢ P. Familia - Cunoaştere şi asistenţă.- Cluj – Napoca: Ed. Argonaut, 1995, pag. 38.
10
este suprafaţa unei camere de dormit şi câte persoane dorm în această camera, cum
sunt împărţite în general camerele în locuinţa dată, care este situaţia copiilor din
acest punct de vedere, să fim atenţi asupra faptului cum este dotat apartamentul şi
fiecare cameră în parte.
 funcţia de solidaritate familiară includ ajutorul bazat pe sentimentele
de dragoste şi respect între părinţi şi copii, între fraţi şi surori, faţă de bătrânii din
familie sau faţă de bolnavi şi infirmi.
 funcţia pedagogico-educativă şi morală vizează asigurarea educaţiei şi
a învățământului copiilor, socializarea primară a acestora. Modul în care părinţii
reuşesc să-şi educe copiii, să-i integreze în viaţa de familie şi în societate variază în
funcţie de valoarea care li se acordă copiilor în cultura respectivă. Din acest punct
de vedere nu putem vorbi despre un mod universal, identic pentru toate familiile,
de realizare a funcţiilor lor de socializare. La noi, de exemplu, se consideră că
”bătaia e ruptă din rai”. În alte comunităţi, însă, pedeapsa copiilor prin bătaie este
strict interzisă.
Familia asigură nu numai îngrijirea fizică a copiilor, ci îi învaţă şi
regulile sociale, fiindcă în familie se dezvoltă personalitatea copilului; chiar din
primii ani din viaţă părinţii învaţă copilul tipurile de comportament necesare pentru
a se încadra în societate. Copiii observă cum se comportă părinţii lor, preluând
modele de comportament de la părinţi. După cum susţin unii specialişti în
domeniu, copilul joacă, ca şi actorul de teatru, diferite roluri și cu atâta
credibilitate – și convingere dar și cu talent. Jucând aceste roluri, copilul le
însuşeşte ca modele de comportament. Încă din primii ani de viaţă copilul învaţă în
familie că rolurile sunt complementare. Observând comportamentul celor mari şi
comportându-se pe sine la părinţi, copilul înţelege treptat că în societate, în mica
lui societate care este familia, rolurile sunt complimentare, pe măsură ce copilul
creşte, măsura relaţiilor sale sociale se lărgeşte tot prin intermediul familiei, el
ajunge la o concepţie mai largă asupra rolurilor de adulţi. Făcând o serie de vizite
cu părinţii, el observă cum se comportă alţii, din afara familiei, şi astfel pe zi ce
trece mai învaţă ceva nou.
Copilul însuşeşte rolurile sociale specifice societăţii sale, precum şi
credinţele, valorile şi normele de baza cărora acestea sunt posibile. Menirea
socializării este să asigure continuitatea societăţii prin formarea culturală a
generaţiilor 24. De aceea e necesar ca socializarea să se realizeze prin:
 Expunerea selectivă către copii a comportamentelor pozitive şi,
respectiv, prin ascunderea comportamentelor negative, precum evitarea certurilor
între părinţi, în faţa copiilor;
 Implicarea şi responsabilizarea treptată a copiilor în activităţi
consacrate social, precum cele din gospodărie şi, respectiv, la grădiniţă şi la şcoală;
 Recompensarea comportamentelor pozitive prin recunoaştere,
elogiere, prestigiu şi solicitare şi, respectiv, sancţionarea comportamentelor

24
GHEBREA G. Statutul social al tineretului roman: puncte critice grupuri de risc, soluţii posibile.- Bucureşti //
ICCV, 1995, p. 18

11
negative prin critice, ridicularizare, evitare şi ostracizare.
Socializarea vizează sensul valoric al societăţii. Conform antropologului
american Ralph Linton, socializarea este un proces prin care individul învaţă ceea
ce trebuie să facă pentru ceilalţi şi ceea ce poate în mod legitim să aştepte de la ei.
Făcând o generalizare a celor menţionate anterior, putem specifica şi
faptul că familiile din societățile contemporane, fie ele dezvoltate sau în curs de
dezvoltare, au suportat în ultimele decenii transformări profunde. Schimbările
intervenite sunt atât de importante, încât şi termenul de familie a devenit tot mai
ambiguu, el tinzând să acopere astăzi realităţi diferite de cele caracteristice
generaţiilor precedente. Dinamismul puternic al structurii şi funcţiilor familiei
poate părea multora surprinzător şi, mai mult decât atât, este uneori considerat în
mod negativ. Opinia curentă preluată deseori şi în discursul politic şi ştiinţific,
afirmă că familia este cea mai fidelă păstrătoare a tradiţiilor, a valorilor naţionale,
că ea este unul dintre cele mai conservatoare (în sensul bun al termenului)
segmente sociale. Contrar acestor opinii, familia este mai puţin „depozitară” şi mai
curând „barometrul” tuturor schimbărilor sociale. Ea a devenit tot mai sensibilă la
toate principalele transformări petrecute în societate.
În societăţile europene, familia caută să se debaraseze de „gloria”
conservatorismului, de „meritul” de a fi păstrătoarea valorilor tradiţionale. Are loc
un proces vizibil de emancipare, de democratizare, de de laicizare şi liberalizare a
vieţii de familie. Uneori, familia se opune societăţii prin nerespectarea normelor
legale sau etice promovate de către societate sau prin neaderarea la virtuţile
convenabile din punct de vedere social. Disoluţia colectivităţilor locale petrecute în
numeroase ţări, schimbarea sau dispariţia controlului social direct, au favorizat,
într-o anumită măsură, această tentativă de emancipare şi modernizare. În acelaşi
timp, schimbările economice şi sociale au contribuit la apariţia unor disfuncţii
familiale(cel puţin astfel considerate din punct de vedere al societăţii globale)25.
Schimbările petrecute în modelele familiale şi în comportamentul familial
nu privesc doar pe cei implicaţi în relaţiile familiale, ci ele prezintă interes pentru
societate în întregul ei. Pe măsura dezvoltării economice, sociale, relaţiile dintre
familii şi societate nu şi-au diminuat importanţa; dimpotrivă, reţeaua acestor relaţii
a devenit şi mai densă şi mai complexă. Integrată tot mai puternic în societatea
globală, familia aste tot mai mult condiţionată de schimbările economice şi sociale
şi, la rîndul ei, influenţiază tot mai mult dinamismul social global.
Pornind de la această corelaţie generală, putem constata că situaţia familiei a
fost mult afectată de deteriorarea situaţiei economice generale a ţări. Cu toate
acestea, deteriorarea unor aspecte ale vieţii de familie este mult mai redusă decît
declinul economic al ţării. Recunoaşterea dependenţei dintre familie şi societate nu
exclude faptul că familia are şi propriul său dinamism, datorită acţiunii unor factori
specifici acestui grup social.

25
BULGARU M. Aspecte teoretice şi practice ale asistenţei sociale. Chişinău: Centrul Editorial USM, 2003, p. 17
12