Sunteți pe pagina 1din 5

Indicatori statistici. Indicatori absoluți și relativi.

4.1. Indicatorii absoluţi şi indicatorii derivaţi. Felurile indicatorilor


derivaţi

Cercetarea statistică a fenomenelor şi proceselor social-economice are ca obiectiv principal analiza


aspectelor cantitative nemijlocit sesizabile pentru a afla şi caracteriza esenţa, natura şi calitatea
acestora. Unitatea dialectică dintre trăsăturile cantitative şi calitative ale fenomenelor şi proceselor
social-economice sub raportul structurii, interdependenţelor, al modificărilor în timp şi în spaţiu este
exprimată sintetic cu ajutorul indicatorilor statistici. Trebuie subliniat că natura sau calitatea
fenomenului sau procesului este definită prin cercetările teoretice specifice domeniului căruia îi
aparţine acesta, statistica adăugând doar rigoarea expresiilor cantitative a indicilor săi.

Indicatorul statistic este expresia numerică a unui fenomen, proces sau a unei categorii economico-
sociale, definite în timp şi spaţiu, este rezultatul procesului cercetării statistice, are un conţinut real,
obiectiv determinat, o formă de calcul şi o formă specifică de exprimare.

Indicatorii statistici se pot grupa în : indicatori primari sau absoluţi şi indicatori derivaţi.

Indicatorii primari sau absoluţi (mărimi absolute) exprimă direct nivelul real de dezvoltare al
caracteristicii cercetate, caracterizând fenomenul sau procesul la modul cel mai general din punct de
vedere cantitativ. Ei rezultă în urma observării şi centralizării statistice a datelor individuale de masă,
fie prin înregistrarea directă, fie prin însumarea totală sau parţială a datelor individuale de acelaşi fel.
Indicatorii obţinuţi la etapa de înregistrare a datelor se mai numesc şi indicatori individuali (locali) şi
exprimă valoarea caracteristicii observate la nivelul fiecărei unităţi statistice. Se notează de obicei prin
𝑥𝑖 .

Fiecare caracteristică inclusă în programul de cercetare prezintă un anumit nivel la înregistrarea


manifestărilor individuale ale fenomenului observat. Prin centralizare se stabilesc niveluri totalizatoare
pe grupe de manifestări pe întreaga colectivitate statistică. Deci se poate spune că indicatorii absoluţi
exprimă volumul grupelor şi a întregii colectivităţi, precum şi nivelul cumulat al diferitelor
caracteristici pe grupe de unităţi şi pe ansamblul colectivităţii. Datele primare se exprimă în unităţi de
măsură specifice caracteristicii observate (m, kg, cm, l, bucăţi, etc.), deosebindu-se între ele numai în
privinţa ariei de cuprindere şi a momentului / perioadei de înregistrare.

Indicatori derivaţi se obţin în faza de prelucrare statistică a mărimilor absolute prin aplicarea
metodelor şi procedeelor variate de calcul statistic (comparaţii, abstractizări, generalizări).

Indicatorii derivaţi au menirea de a pune în limită şi de a face posibilă analiza aspectelor calitative a
fenomenelor şi proceselor cercetate. În acest scop ei exprimă: raporturile cantitative dintre diferitele
caracteristici statistic, dintre diferitele părţi ale unei colectivităţi sau dintre fenomenele ce se găsesc
într-un anumit grad de interdependenţă; valorile tipice care se formează în mod obiectiv în cadrul
aceleiaşi perioade de timp sau în dinamică; gradul şi forma de variaţie a caracteristicilor cercetate;
legăturile de interdependenţă dintre fenomene; tendinţa obiectivă de manifestare a fenomenelor; rolul
şi contribuţia diferiţilor factori la formarea şi modificarea mărimii unui fenomen complex.
Indicatorii derivaţi folosiţi pentru rezolvarea problemelor se calculează sub formă de mărimi relative,
mărimi medii, indicatori ai variaţiei, indici statistici, indicatori ce caracterizează corelaţia dintre două
sau mai multe caracteristici etc. Fiecare dintre aceşti indicatori exprimă anumite trăsături ale
colectivităţii şi numai prin utilizarea combinată a indicatorilor absoluţi şi derivaţi se ajunge la
cunoaşterea multilaterală a fenomenelor studiate în continua lor dezvoltare.

Indicatorii derivaţi au un caracter abstract, chiar dacă uneori se exprimă în unităţi de măsură specifice (
de exemplu, în cazul mediilor). Însă forma abstractă a indicatorilor derivaţi nu le scuteşte de cerinţa de
a avea un conţinut real. Nu este suficient ca mărimea derivată să fie corect calculată din punct de
vedere statistic, ea trebuie să fie totodată, naţională şi realistă, să corespundă naturii fenomenului sau
procesului cercetat. Pentru aceasta, statistica recurge la o serie de teste care au la bază principiile
teoriei probabilităţilor, iar statisticianul trebuie să posede cunoştinţe în domeniul de cercetare – în
special în economie – întrucât acceptarea sau respingerea indicatorilor derivaţi este deseori hotărâtă de
raţiunea economică şi de cunoaşterea teoretică.

4.2. Noţiune de mărime relativă şi importanţa ei

Trecerea de la concret la abstract, de la mărimi absolute la mărimi derivate se efectuează prin


compararea datelor prin raportare, obţinându-se mărimi relative (indicatori relativi). Altfel spus
indicatorul relativ este rezultatul comparării sub formă de raport a doi indicatori statistici şi exprimă
printr-un singur număr proporţiile indicatorului raportat faţă de indicatorul luat ca bază de raportare
(comparare).

Mărimile relative sunt folosite în toate domeniile în care se utilizează metodele şi tehnicile de calcul şi
analiză statistică. Forma de exprimare a lor se stabileşte cu gradul de variaţie a fenomenelor, a
scopului urmărit , precum şi particularităţile specifice ale fenomenelor cercetate.

Pentru ca operaţia de comparare sub formă de raport să se facă corect şi rezultatul să aibă semnificaţia
reală este necesar să se îndeplinească următoarele cerinţe:

- între termenii comparaţi să existe o legătură obiectivă, o corespondenţă logică;


- termenii să fie pe deplin comparabili (ca sferă de cuprindere, ca metodologie de calcul sau
determinare etc.);
- baza de comparaţie să fie semnificativă, să reprezinte într-adevăr un temei real pentru a
măsura şi exprima termenul comparat şi pentru a obţine o informaţi pertinentă şi utilă.

Din punct de vedere statistic, datele pot fi comparate prin diferenţă şi prin comparare. Comparaţia prin
diferenţă poate fi făcută numai pentru termeni de acelaşi fel, exprimaţi în aceleaşi unităţi de măsură.
Rezultatul obţinut arată cu câte unităţi diferă, în mărime absolută, termenul comparat de termenul
considerat ca bază de comparaţie.

Raportul a doi indicatori de aceeaşi speţă, exprimaţi în aceleaşi unităţi de măsură, este un coeficient
statistic. El este o mărime adimensională şi abstractă din punct de vedere statistic, nefiind exprimat în
nici un fel de unităţi de măsură concrete economice.

Deşi compararea prin scădere creează posibilităţi limitate de cunoaştere totuşi oferă informaţii utile
necesare, arătând cu cât diferă două fenomene aflate în locuri diferite, înregistrate la momente sau
perioade diferite, cu cât unul este mai mare (sau mai mic) decât celălalt, cu cât a crescut sau s-a redus
etc. Operând cu compararea prin raport, se lărgeşte considerabil sfera de cuprindere. Sub formă de
raport se pot compara orice fel de termeni, indiferent de natura lor, de unităţile de măsură în care se
exprimă. Dacă termenii comparaţi sunt de natură diferită, şi deci sunt exprimaţi în unităţi de măsură
diferite, din raportare rezultă un indicator exprimat în unităţi de măsură compuse, ca de exemplu:
locuitori pe km2, timp de muncă consumat pe unitatea de produs etc.

Ca formă de exprimare raportul obţinut dintr-un model de comparaţie este un număr raţional, rezultat
din împărţire. Pentru a obţine un număr sugestiv, uşor de manevrat şi de memorat – de obicei un
număr întreg sau un număr cu 1 sau 2 zecimale – raportul se înmulţeşte cu 10 la o putere convenabil
aleasă:
𝑚𝑎𝑟𝑖𝑚𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑎𝑟𝑎𝑡𝑎
𝑚𝑎𝑟𝑖𝑚𝑒 𝑏𝑎𝑧𝑎 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑎𝑟𝑎𝑡𝑖𝑒
∗ 10𝑘 , k=1,2,3,…

Rezultatul raportului poate fi un număr întreg sau o fracţie. Deseori, pentru a mări expresivitatea
rezultatului, el se înmulţeşte cu 100, 1000, 10000, adică rezultatul se exprimă în procente, promile,
prodecimile etc. Forma cea mai simplă de exprimare a mărimilor relative este în unităţi sau coeficienţi.
în acest caz rezultatul raportului arată câte unităţi din indicatorul raportat revin la o singură unitate a
indicatorului bază de raportare.

4.3. Felurile mărimilor relative.

Mărimile relative se împart în următoarele categorii:

- de structură
- ale planului
- de coordonare (de comparare)
- ale dinamicii
- de intensitate.

Mărimile relative de structură. Calculul acestor mărimi este impus de necesitatea cunoaşterii
aprofundate a compoziţiei acelor colectivităţi care au fost separate în grupe şi subgrupe după variaţia
uneia sau mai multor caracteristici de grupare. Aceste mărimi arată în ce raport se află fiecare element
sau grup de elemente ale colectivităţii faţă de nivelul sau volumul întregii colectivităţi. în funcţie de
natura seriei de date a cărei structură se analizează conţinutul informaţional al mărimii relative de
structură poate fi acela de pondere şi greutate specifică şi respectiv de frecvenţă relativă. Într-o serie
statistică ponderea sau greutatea specifică (gi) a unui anumit element (xi) în totalul colectivităţii (se
obţine pe baza relaţiei:
𝑥𝑖
𝑔𝑖 = ∗ 100
∑ 𝑥𝑖

În cazul unei serii de distribuţie (repartiţie) de frecvenţă, fiecare mărime relativă de structură exprimă
ponderea grupului de elemente (xi) în totalul general, grupul obţinându-se prin centralizare, fie prin
produsele de frecvenţă (xini). Notând cu (ni) frecvenţa de înregistrare a elementelor de acelaşi fel,
contribuţia unei grupe omogene la formarea nivelului global al colectivităţii se determină potrivit
relaţiei:
𝑥𝑖 𝑛𝑖
𝑔𝑖 = ∗ 100
∑ 𝑥𝑖 𝑛𝑖

Mărimile relative care arată în ce raport se află numărul unităţilor din fiecare grupă (ni) faţă de
𝑛
numărul unităţilor din întreaga colectivitate se mai cheamă şi frecvenţe relative: 𝑓𝑖 = ∑ 𝑛𝑖 ∗ 100.
𝑖

Mărimile relative de structură posedă următoarea proprietate: suma mărimilor relative de structură
este egală cu unitatea sau cu 100%, în dependenţă de forma de exprimare lor.

Mărimile relative ale planului sunt specifice oricărei economii moderne. în economia de piaţă aceste
mărimi se calculează numai la nivelul fiecărei unităţi sau societăţi în funcţie de programele elaborate
privind aprovizionarea, producţia şi realizarea producţiei. Indiferent de natura proprietăţii şi de nivelul
de organizare la care se referă pentru calculul acestor indicatori este nevoie de următorii indicatori:

- x0 – nivelul fenomenului realizat în perioada de bază;


- xpl - nivelul fenomenului planificat (programat) în perioada;
- x1 – nivelul fenomenului realizat în perioada curentă.

Se pot calcula următoarele mărimi relative ale planului:

1. mărimea relativă a sarcinii de plan (Kpl/0) se obţine prin raportarea nivelului planificat ale
activităţii pentru perioada curentă sau viitoare (xpl) la nivelul realizărilor (x0) din perioada
premergătoare celei de plan:
𝑥𝑝𝑙
𝐾𝑝𝑙/0 = ∗ 100
𝑥0

2. mărimea relativă a realizării planului (K1/pl) caracterizează gradul de realizare a sarcinilor


prevăzute în plan. Se calculează prin raportarea nivelului realizărilor din perioada curentă (x1)
la nivelul planificat pentru aceeaşi perioadă (xpl):
𝑥1
𝐾1/𝑝𝑙 = ∗ 100
𝑥𝑝𝑙

În analiza îndeplinirii, statistica urmăreşte realizarea acestuia la toţi indicatorii prin care este
caracterizată activitatea societăţilor comerciale: producţie, desfacere, servicii, productivitate a muncii,
costuri, fond de salarii, număr de salariaţi etc.

În funcţie de tendinţa de modificare a indicatorului şi de sensul diferenţei dintre mărimea relativă


exprimată în procente şi 100% fiecare poartă denumirea de spor (excedent), surplus, deficit (risipă),
economie (reducere).Mărimile relative ale planului se reprezintă grafic folosind diagrama prin
coloane.

Mărimile relative de coordonare (de comparare) caracterizează raportul numeric în care se găsesc
doi indicatori de acelaşi fel aparţinând unor grupe ale aceleiaşi colectivităţi statistice sau unor
colectivităţi de acelaşi fel dar situate în spaţiu diferite.

Notând cu xa şi xb cele două niveluri comparate, în funcţie de scopul cercetării, mărimea relativă de
coordonare va fi:
𝑥 𝑥
𝐾𝑎/𝑏 = 𝑥𝑎 ∗ 100, 𝐾𝑏/𝑎 = 𝑥𝑏 ∗ 100
𝑏 𝑎
Proprietatea acestor mărimi relative este: 𝐾𝑎/𝑏 *𝐾𝑏/𝑎 =1. Se reprezintă grafic prin diagrame prin
coloane şi benzi.

Mărimile relative ale dinamicii se utilizează pentru caracterizarea evoluţiei în timp a fenomenelor.
Ca mod general de calcul se obţin ca raport între nivelul fenomenului dintr-o perioadă (raportată) şi
nivelul aceluiaşi fenomen din perioada anterioară (baza de comparaţie).
𝑥1
𝐾1/0 = ∗ 100
𝑥0

Mărimile relative de intensitate sunt considerate caracteristici derivate care se obţin prin raportarea a
doi indicatori absoluţi de natură diferită ce se află într-un raport de interdependenţă. Se pot calcula la
nivelul unităţilor complexe ale colectivităţii, al grupelor sau sub-colectivităţilor. Aceste mărimi au o
largă aplicabilitate în statistică şi se pot prezenta sub formă de:

- coeficienţi demografici;
- densitatea unui fenomen;
- viteza de rotaţie a mărfurilor;
- productivitatea muncii;
- indicatori statistici care caracterizează nivelul dezvoltării economice a unui ţări etc.

Specific acestor mărimi relative este faptul că pot fi interpretate sub forma unor valori individuale ale
unei variabile aleatoare pentru care se poate stabili repartiţia lor de frecvenţă. La nivelul fiecărei
unităţi notând în general mărimea relativă de intensitate cu xi, indicatorul de la numărător (raportat) cu
yi şi cel din numitor ( baza de raportare) cu zi care în toate cazurile poate fi interpretat ca frecvenţă a
caracteristicii derivate obţinute, atunci relaţia este:
𝑦𝑖
𝑥𝑖 =
𝑧𝑖

Mărimile relative de intensitate, calculându-se sub formă de rapoarte cu numitori diferiţi şi având
conţinut de mărime medie nu admit operaţia de adiţiune. Deci, mărimea relativă la nivelul ansamblului
(xi) nu este o sumă a mărimilor relative parţiale ci o medie a acestora şi poate fi calculată agregând
separat variabilele din numărător şi numitor:

∑ 𝑦𝑖
𝑥𝑖 =
∑ 𝑧𝑖

Forma de exprimare a mărimilor relative de intensitate este concretă şi diferită în funcţie de indicatori
comparaţi. Pentru reprezentarea grafică a acestor mărimi se pot folosi: diagramele prin coloane şi
diagramele prin giguri geometrice de suprafaţă.