Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Braşov

Programul de studii: Drept
Anul universitar: 2019-2020
Student Dedu Dumitru-Stefan

Relaţiile de familie

Notiuni generale privind familia

Familia reprezinta institutia fundamentala in toate societatile. Ea este cea mai veche dintre
institutiile create de om de-a lungul existentei sale social-istorice si reprezinta o forma de
comunitate umana, intre membrii careia exista o serie de relatii (biologice, spiritual-afective,
moral-juridice).

Definita, in mod obisnuit, ca „grup de persoane unite prin casatorie sau rudenie, care au o viata
comuna bazata pe sentimente, aspiratii si interese comune, familia, desi se regaseste la toate
popoarele si comunitatile“, totusi, se individualizeaza in raport de alte grupuri sociale prin stilul
de viata practicat, prin normele, obiceiurile, valorile promovate si transmise de la o generatie la
alta.

Perenitatea societatii e realizata prin reproducerea biologica si sociala, iar aceste functii sunt
asigurate de familie.

Intr-un sens mai larg, familia e definita ca grup social care are membrii legati prin raporturi de
varsta, casatorie sau adoptie si care traiesc impreuna, coopereaza si au grija de copii.

In sens restrans, familia este definita ca „grup social format dintr-un cuplu casatorit si copiii
acestuia“

Etimologic, acest cuvant vine din latinescul „familia“, care desemneaza ansamblul locuitorilor
casei, ansamblul celor care traiesc sub acelasi acoperis.

In Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, familia este definita ca „forma sociala de baza,
intemeiata prin casatorie si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora“

In Dictionarul de Filosofie, definitia familiei este urmatoarea: „forma primara de comunitate

umana care cuprinde un grup de oameni legati de consangvinitate si inrudire“

O definitie a familiei o intalnim si la Florica Manoiu si Viorica Epuran, respectiv familia

reprezinta „o forma superioara de comunitate – in principal a sotului, sotiei si copiilor – care se
bazeaza pe relatii sociale si biologice, avand drept scop principal pregatirea unei generatii
viitoare, sanatoasa si temeinic educata, care sa participe la dezvoltarea societatii“

Hartman si Laird adopta o definitie fenomenologica a familiei, afirmand ca „o familie devine

familie cand doi sau mai multi indivizi decid ca ei formeaza o familie si asta inseamna ca, in
momentul respectiv pe care il traiesc impreuna, ei dezvolta o intimitate in care isi impartasesc
nevoile emotionale de apropiere, de a trai intr-un spatiu numit de ei «caminul lor» si in care se
definesc roluri si sarcini necesare pentru a satisface nevoile biologice, sociale si psihologice ale
indivizilor implicati“

Din punct de vedere juridic, familia este un grup de persoane intre care s-a stabilit un set de
drepturi si obligatii reglementat prin norme legale. Aceste norme legale se refera la modul de
incheiere a casatoriei; stabilirea paternitatii; drepturile si obligatiile sotilor; relatiile dintre parinti
si copii; modul de transmitere a mostenirii

In conceptia altor autori, familia este o forma de comunitate umana alcatuita din cel putin doi
indivizi, uniti prin legaturi de casatorie si/sau paterne, realizand „mai mult sau mai putin, latura
biologica si/sau cea psihosociala“

In domeniul social, familia poate semnifica, in acelasi timp, indivizi si relatii. Ea cuprinde celula
conjugala (sot-sotie) la care se adauga copii, parinti, bunici, veri etc.). Aceasta notiune se refera
la o dinastie de rude care nu coabiteaza, dar au un patrimoniu comun. De asemenea, sunt legate
de termenul de familie, sentimente ca: dragoste, afectiune etc.

Considerand familia „unitatea sociala constituita din adulti (si copii) intre care exista relatii de
filiatie – naturala sau sociala –“ , cu structura, roluri si functii conditionate social-istoric, se ofera
tocmai coordonate principale in formularea definitiei oricarui tip particular de (micro) grup
familial.

Familia se afirma permanent ca celula de baza a oricarei societati; relatia familie-societate este
biunivoca , de interconditionare si cu greu s-ar putea afirma cine are rolul determinant.

Este evident, modul de fiintare a familiilor intr-o anumita perioada este capabil de a caracteriza
intreg ansamblul social; reciproca este, de asemenea, valabila.

Familia confera societatii valori de solidaritate umana, de sens al existentei, de perpetuare a unor
conceptii, mentalitati, religii sau interese materiale. Societatea, la randul sau, este datoare sa
asigure familiei protectie, conditii de perpetuare si dezvoltare, care sa-i permita sa-si
indeplineasca menirea.

Din punct de vedere sociologic, familia reprezinta „exemplul tipic de grup primar, caracterizat
prin puternice relatii de tipul «face to face» prin asocierea si colaborarea intima a tuturor
membrilor ei“

Aceste caracteristici atribuite grupului familial fac din el un adevarat sistem social, constand in
urmatorul mod de organizare si functionare:
– membrii familiei ocupa pozitii diferite, care se afla in relatii de interdependenta, adica o
schimbare in comportamentul unuia din membrii sai aduce o modificare a comportamentului
celorlalti;

– familia, prin reteaua de relatii ce leaga pe membrii sai unul de celalalt, este o unitate relativ
inchisa si semiautonoma, care-si mentine limitele si pare sa excluda orice interventie din afara;
rolul de intermediar in raport cu comunitatea este exercitat de ambii soti;

– familia-grup ce indeplineste un numar de sarcini care raspund atat cerintelor factorilor sociali
externi, cat si necesitatilor sau revendicarilor membrilor ei.

Specificul familiei e dat de functiile pe care le indeplineste, de sentimentele de dragoste ce-i

unesc pe soti, atasamentul emotional al acestora, solidaritatea si coeziunea grupului.

Cele mai semnificative functii ale familiei pot fi clasificate astfel:

– mentinerea continuitatii biologice a societatii prin procrearea, formarea si educarea copiilor;

– mentinerea continuitatii culturale prin transmiterea mostenirii culturale in procesul socializarii;

– transmiterea de la ascendenti la descendenti a unei pozitii sociale;

– satisfacerea nevoilor emotionale, a trebuintelor intime, asigurarea sentimentului sigurantei si

mentinerii personalitatii;

– integrarea sociala a membrilor ei prin procesul de orientare, educare si socializare.

Familia, ca grup fundamental al societatii, fixeaza locul indivizilor intr-un sistem de organizare
sociala, creeaza cadrul necesar dezvoltarii personalitatii, facilitand relatiile acestora cu celelalte
sfere si domenii ale vietii sociale.

Pentru a desemna unitatea dintre membrii unei familii, s-au elaborat mai multe concepte care din
punct de vedere social individualizeaza doua tipuri familiale:

– familia extinsa (de tip traditional);

– familia nucleara (de tip modern).

Familia extinsa este o structura de tip autoritar sau autocratic, condusa de un sef-partener,

incluzand mai multe generatii care convietuiesc laolalta intr-o precisa diviziune si stratificare a
rolurilor. In acest tip de familie, alegerea partenerului este facuta de parinti pe baza status-ului
economic si social, mentinerea si respectarea traditiei fiind asteptari majore.

Familia cu cea mai mare raspandire este familia nucleara. Acest tip de familie reprezinta forma
universala cea mai elementara, cuprinde parintii si copii necasatoriti, avand de indeplinit mai
multe functiuni necesare pentru indivizii ce o alcatuiesc, dar si pentru societate. Familia nucleara
este o structura democratica bazata pe egalitate, consens, participare activa a copiilor. Alegerea
partenerului se bazeaza pe afectiune si libera optiune, scopul acestei uniuni constituindu-l
fericirea mutuala a indivizilor.

In afara acestor doua tipuri, se mai pot aminti: familia de origine, conjugala, de rezidenta, de
interactiune, cu probleme, migranta.

Ceea ce ramane stabil de definit pentru orice tip de existenta familiala, este esenta sa de unitate
de interactiuni si intercomunicari personale, ce cuprinde rolul social de sot, sotie, mama, tata, fiu,
fiica, frate, sora.

In toate societatile, familia s-a impus ca grup specific, caracterizat printr-o puternica sudura
interna, mentinuta prin cooperare si afectiune reciproca a membrilor.

Varietatea definitiilor familiei contureaza anumite caracteristici ale familiei

a) existenta unui anumit numar de persoane;

b) reunirea lor este urmarea actului casatoriei;

c) intre membrii grupului familial exista ansamblul de drepturi si de obligatii garantate juridic;

d) relatiile interpersonale, de ordin biologic, psihologic si moral dintre membri;

e) climatul si atmosfera psihosociala;

f) ansamblul de norme si reguli privind conduita membrilor grupului familial;

g) organizarea structurala cu o anumita distributie a rolurilor si sarcinilor familiale;

h) indeplinirea unor functii in raport cu societatea.

Deci, sfidand vastitatea gamei de forme pe care familia le poate lua, cat si rigurozitatea
adevarului ca orice familie este unica, irepetabila, isi are propria istorie si evolutie, marcata nu
doar de factori externi, ci si (mai ales) de cei interni, se poate, totusi, afirma existenta unui punct
de convergenta: normalitatea familiei in societate.

Functiile familiei

Familia indeplineste numeroase functii pe care alte grupuri nu le pot satisface, departajandu-se
de acestea, asigurandu-si specificitatea, durabilitatea si universalitatea ca forma de comunitate.

Dupa R. Hill , sase sunt functiile ce sunt asteptate ca familia sa le indeplineasca pentru membrii
ei si pentru societate. Acestea sunt:

1. subzistenta fizica a membrilor familiei, prin producerea de hrana, adapost si imbracaminte;

2. marirea numarului de membri ai familiei prin reproducere;

3. socializarea copiilor;

4. mentinerea ordinii intre membrii familiei, intre acestia si straini;

5. pastrarea moralei si a motivatiei necesare pentru indeplinirea unor sarcini in familie si in alte
grupuri sociale;

6. producerea si distributia de bunuri si servicii necesare pentru mentinerea unitatii familiei.

Realizarea acestor functii antreneaza o serie de sarcini pe care fiecare familie le indeplineste in
diferite moduri, in functie de compozitia de varsta si sex care predomina la un moment dat in
familie.

Functiile familiei se schimba in timp, in relatie cu schimbarile culturale si de civilizatie ale

societatii. Cu toate acestea, apar doua functii generale ale familiei, care, desi sub aspectul practic
al realizarii lor pot varia de-a lungul istoriei, raman ca sarcini majore ale familiei din orice timp
si loc

– asigurarea confortului prin satisfacerea nevoilor tuturor membrilor familiei;

– cresterea noilor generatii.

Emilia Sorescu si Ioan Berila amintesc urmatoarele patru functii ale familiei

1. functia economica;

2. functia de socializare;

3. functia de solidaritate;

4. functia biologica (sanogena, sexuala).

Cadrul dezvoltarii copilului in familie este conturat de modul in care sunt realizate functiile
parentale. De gradul si modul in care sunt realizate functiile parentale depinde masura in care
familia devine un cadru mai mult sau mai putin propice dezvoltarii copilului.

Functia biologica-reproductiva

Avandu-se in vedere functia biologica a familiei, s-a spus ca familia este realitate biologica, prin
uniunea dintre barbat si femeie si prin procreatie.

Aceasta dimensiune biologica a familiei cuprinde doua aspecte:

– satisfacerea necesitatilor sexuale ale partenerilor;

– procrearea, asigurarea descendentilor.

Functia biologico-reproductiva asigura si reproducerea populatiei, deoarece fara perpetuarea

speciei umane societatea e de neconceput. Atractia catre sexul opus este inerenta naturii umane,
dupa cum tot astfel este si nevoia de a avea si creste copii.

Comportamentul procreativ este expresia unui model cultural complex, care se formeaza in timp
si suporta influenta unei multitudini de factori, dintre care cei mai importanti sunt:

– varsta sotiei;

– durata casatoriei;

– starea de sanatate a cuplului;

– utilizarea mijloacelor contraceptive;

– dorinta cuplului de a avea copii;

– nivelul de instructie al partenerilor;

– angajarea profesionala a sotilor;

– distributia rolurilor si a autoritatii intre parteneri;

– comunicarea intre parteneri.

La nivel social, fertilitatea este influentata de factori social-economici, de procesele de

urbanizare si de modernizare care au redimensionat structura familiei. In ceea ce priveste
comportamentul procreativ, exista modele de la o societate la alta, de la un popor la altul, de la
familia traditionala la familia moderna. Astfel, in unele comunitati, tinerii incearca o serie de
experiente „casatorie de proba“, concubinaje, care sunt expresia unor mari tolerante fata de acest
tip de comportamente, care sunt acceptate in mod diferit de la o societate la alta.

Dar, conditiile naturale de dezvoltare a familiei trebuie sa fie privite in stransa legatura cu
relatiile sociale, atat din cadrul familiei, cat si din societate. Copiii constituie, in cadrul familiei,
un puternic „factor de coeziune, de echilibru moral“ si juridic, de potentare a sentimentelor de
bucurie, de incredere in viitor. Ei reprezinta in acelasi timp viitorul natiunii

In ultimii ani, familia a constituit in numeroase randuri obiect de reflexie si reglementare al mai
multor organizatii internationale.

Astfel, ocrotirea copilului si promovarea drepturilor femeii nu numai in viata sociala, ci si in

raporturile conjugale, au condus la adoptarea unor importante reglementari internationale,
indeosebi de catre Organizatia Natiunilor Unite (ONU), dintre care trebuie amintite: Conventia
privind drepturile copilului si Conventia eliminarii formelor de discriminare fata de femei
Paradoxal, totusi s-a ajuns la concluzia ca politicile familiale dau dovada de o capacitate limitata
de a modifica atitudinile in privinta fecunditatii. Cuplurile sunt adesea gresit informate si
considera ca scaderea populatiei ar putea facilita lupta contra somajului si ar permite ridicarea
nivelului de viata si acesta este rationamentul cel mai frecvent.

Aceleasi informatii eronate, cat si transformarea mentalitatii a condus la optiunea fie pentru
structuri familiale monoparentale, fie pentru cuplul fara descendenti.

Problematizarile asupra functiei reproductive a familiilor contemporane conduc la concluzia

evidenta a slabirii importantei acesteia (raportata la perioada anterioara), exprimandu-se printr-o
minimalizare a fertilitatii (concomitent cu maximizarea sexualitatii)

Se poate spune ca functia sexuala si reproductiva a cunoscut cele mai spectaculoase schimbari in
trecerea de la traditional la modern. Aceste schimbari au convers catre maximizarea sexualitatii
(se acorda o importanta tot mai mare performantelor sexuale) si minimalizarea fertilitatii.

Functia biologica si sanitara inglobeaza si asigurarea cerintelor de sanatate pentru toti membrii
familiei.

Familia este cea care trebuie sa asigure conditiile dezvoltarii biologice a membrilor ei.

Pentru membrii familiei trebuie sa se asigure controale periodice de sanatate, igiena fiind
esentiala. Toti membrii familiei este de preferat „sa fie deprinsi cu respectarea riguroasa a tuturor
normelor de igiena, incepand cu igiena individuala si mergand pana la cea colectiva“

Igiena constituie o caracteristica a civilizatiei. Fiecare familie trebuie sa se deprinda si sa invete

regulile de igiena, deoarece aceasta reprezinta progres si dezvoltare sociala.

Din punct de vedere sociologic, problemele igienico-sanitare cuprind:

– starea de sanatate a membrilor familiei;

– igiena locuintei;

– igiena alimentelor.

In concluzie, functia biologica a familiei rezida in satisfacerea nevoilor vitale pentru indivizi si
grupuri si prin acestia pentru societate, si anume:

– satisfacerea unor nevoi sexuale;

– asigurarea reproducerii;

– intarirea unitatii grupului, a solidaritatii familiale;

– crearea premiselor pentru indeplinirea celorlalte functii; pentru armonia si stabilitatea cuplului,
contribuie la integrarea sociala a indivizilor.

Functia economica

Pentru a exista, familia trebuie sa-si asigure venituri suficiente pentru satisfacerea nevoilor de
baza. Atat timp cat reuseste acest lucru, ea se poate concentra mai mult asupra realizarii
celorlalte functii. In caz contrar, se pune in pericol nu numai realizarea acesteia, ci insasi
existenta familiei ca institutie sociala.

Analiza familiei contemporane din perspectiva functionarii sale economice urmareste doua
dimensiuni principale:

1. Acumularea unui buget comun, a veniturilor pentru intreg colectivul familial;

2. Interinfluentele dintre nivelul de integrare in viata conjugala (familiala) si cea

socioprofesionala

Functia economica reprezinta indicatorul principal de echilibru dintr-o familie.

In familia in care sunt rezolvate problemele de ordin economic se poate vorbi despre o familie
organizata, care are posibilitatea de a-si rezolva in mod competent intreaga gama de obligatii
catre stat si societate.

Bugetul comun de venituri si cheltuieli (latura financiara) reprezinta modalitatea practica de

satisfacere a nevoilor materiale si culturale ale familiei.

Analiza bugetului familiei permite cunoasterea unor aspecte: relatia dintre venituri si marimea
familiei; modul de obtinere a veniturilor si formele acestora; numarul si calitatea persoanelor in
incapacitate de munca temporara sau partiala; structura cheltuielilor, tipuri predominante de
cheltuieli

Functiile economice ale familiei variaza de la o generatie la alta si de la o societate la alta.

In societatile traditionale din mediul rural, familia reprezinta si un atelier de munca ce asigura
cele necesare traiului prin munca tuturor in interiorul familiei.

Astfel, se muncea impreuna – sotii si copiii – potrivit unor riguroase distribuiri a sarcinilor,
parintii fiind interesati ca proprii lor copii sa mosteneasca nu doar numele si bunurile, ci si
ocupatiile pentru a asigura continuitatea neamului. Dar, in familia moderna, lucrurile s-au
schimbat datorita specializarii membrilor familiei in planul vietii.

Prin trecerea la familia nucleara sau la alte forme atipice ale ei, s-au redimensionat componentele
functiei economice, atat in ceea ce priveste productia de bunuri, cat si administrarea bugetului de
venituri si cheltuieli. Astfel, „familia nu mai e unitate productiva autosuficienta membrilor ei,
fiind dependenta de veniturile castigate in afara gospodariei“

Apoi s-a modificat si componenta privind pregatirea profesionala a descendentilor.

Transmiterea ocupatiei de la parinti la copii se intalneste din ce in ce mai rar, si aceasta datorita
deplasarii locului de munca al individului din interiorul familiei in exteriorul ei

O latura destul de importanta in cadrul functiei economice a familiei o formeaza „locuinta“ ,

respectiv spatiul material locuit de membrii grupului familial.

Locuinta favorizeaza sau stanjeneste desfasurarea vietii de familie, in sensul ca in conditii

normale, asigura o atmosfera placuta la lucru si odihna membrilor familiei.

In cazul unei locuinte necorespunzatoare si insuficiente ca spatiu sau neigienica, membrii

familiei nu au posibilitatea sa se odihneasca, sa se recreeze, sa se refaca din punct de vedere fizic
si psihic pentru reluarea activitatii de a doua zi. „Pe glob, populatia creste in mod vertiginos, iar
ritmul executarii locuintelor este cu mult ramas in urma. Deci, locuinta in viitoarea etapa, va
deveni un factor determinant in echilibrul familiei. Astfel, daca numarul de locuinte nu este in
concordanta cu ritmul cresterii populatiei, starea sociala a familiei si a societatii va fi intr-o
continua degradare“

Alaturi de problemele locuintei in studiul familiei, mai intervine si studiul bugetelor de familie,
care sunt menite sa scoata in evidenta raportul dintre venituri si cheltuieli.

In tarile dezvoltate economic si social, raportul dintre venituri si cheltuieli intr-o familie este
echilibrat, dar, mai mult, volumul cheltuielilor e cu mult sub cel al veniturilor si, in acest mod,
familia isi creaza o rezerva de venituri, care poate fi utilizata in diverse forme ca excursii si
concedii, achizitionarea unor bunuri

La noi, familia contemporana e caracterizata printr-un buget dezechilibrat datorat surselor

sporadice de venit si/sau cheltuieli exagerate intr-o anumita directie (cheltuieli referitoare la
subzistenta).

Dupa revolutia din 1989 a urmat un an bun pentru populatie, acestuia urmandu-i o cadere a
standardului de viata intr-un ritm accentuat. Se poate vorbi, in acest context, de o explozie a
nevoilor „provocate de procesul de crestere, atat a bunurilor, cat si a nevoilor“

Nivelul de adaptare al familiilor la societatea contemporana, capacitatea sa de a supravietui

atacurilor altor componente ale sistemului social, posibilitatea de a-si asigura existenta sunt
sintetizate in Legea lui Engel, care afirma existenta unei relatii direct proportionale intre nivelul
de saracie al unei familii si volumul cheltuielilor subzistentei fizice. Cu cat veniturile sunt mai
mici, cu atat ponderea cheltuielilor pentru subzistenta este mai mare

Referitor la cel de-al doilea aspect important al acestei functii, principala problema este cea a
contributiei familiei la adaptarea individului in societate si la locul de munca. Randamentul
cantitativ si calitativ al unei persoane la locul de munca poate fi influentat in mare masura de
climatul familial. Un climat pozitiv, bazat pe relatii armonioase de profunda intelegere, pretuire,
respect reciproc, influenteaza pozitiv randamentul in munca si gradul de integrare
socioprofesionala; pe cand un climat negativ, bazat pe frecvente stari conflictuale, influenteaza
negativ ansamblul factorilor motivationali care stau la baza conduitei de munca, ducand deseori
la instalarea unor stari de inadaptare

Functia economica a familiei are o importanta centrala, de realizarea ei depinzand in mare

masura realizarea celorlalte functii cu care se gaseste in relatii de interdependenta.

Functia de socializare

Una dintre functiile de baza ale familiei este socializarea primara a copiilor. Familia este cea care
ofera copiilor socializarea necesara, care le permite sa devina membri activi ai societatii.

In primii ani de viata, pentru a supravietui, copilul este complet dependent de altii (de obicei, de
membrii familiei). Pe langa satisfacerea nevoilor biologice, noul-nascut reclama interactiune
sociala constanta cu alte fiinte umane. Aceasta nevoie este atat de mare incat, daca copilul este
privat de ea o perioada mai lunga, este posibil ca niciodata sa nu fie capabil sa devina „normal“.
Absenta totala a interactiunii cu alti oameni produce indivizi cu o comportare anormala, care nu
pot participa la viata sociala. Efectele izolarii sociale ilustreaza nevoia fiintei umane de
socializare.

Definitii ale socializarii:

„socializarea este un proces de transmitere-asimilare a atitudinilor, nevoilor, conceptelor sau

modelelor de comportare specifice unui grup, in vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a
unei persoane“

„socializarea este procesul prin care oamenii invata, prin interactiune unii cu altii, ce trebuie sa
cunoasca pentru a supravietui si activa in societatea lor“

Unii autori abordeaza socializarea ca pe un proces fundamental prin care se transmite mostenirea
culturala, normele si valorile perene, ca mecanism prin care cultura unei societati formeaza
personalitatea umana. Omul se formeaza, se modeleaza prin procesul de socializare in contact cu
mecanisme si exigente specifice, promovate de familie, de scoala, de grupul profesional.

Fiind un proces foarte complex, socializarea incepe inca din primele clipe dupa nastere si
continua in intreaga viata a oamenilor, care astfel invata modurile de existenta a societatii lor si a
grupurilor carora le apartin.

Functia fundamentala a familiei se regaseste in socializarea primara, data fiind importanta

raporturilor afective dintre parinti si copii pentru sanatatea psihica a acestora din urma.
Aceasta socializare primara constituie fundamentul formarii comportamentului. Prin socializare,
oamenii invata rolurile lor si ale altora din societatea in care traiesc si isi formeaza o imagine
despre propria persoana, la fiintele umane existand constiinta de sine.

Parintii exercita influente educationale asupra copiilor lor prin doua modalitati:

1. in mod direct, prin actiuni mai mult sau mai putin organizate si dirijate, utillizand metode si
tehnici educative;

2. in mod indirect, prin modelele de conduita oferite, precum si prin climatul psiho-social
existent in grupul familial

In cadrul familiei se dezvolta personalitatea copilului in anii timpurii, copiii invata tipurile de
comportament necesare pentru a se incadra in societate.

Personalitatea este o constelatie de atitudini, trasaturi, modalitati de comportament, care se

dezvolta in timp, dar, odata formata, ramane constanta pe toata durata vietii.

Copiii observa cum se comporta parintii lor, incercand sa-i imite, la inceput. Unii cercetatori
remarcau ca, copilul joaca roluri ca si un actor, cu atata convingere si uneori cu atat talent, roluri
pe care si le insuseste de la membrii familiei (parinti, frati, bunici etc.) cu care este permanent in
contact.

Familia asigura dezvoltarea personalitatii copiilor ca personalitate independenta, dezvoltandu-i

responsabilitatea pentru actele proprii, capacitatea de a se orienta in anumite situatii. „Educatia
este privita ca un proces neintrerupt de producere si actualizare a sinelui, inteles ca unitate
tensionata a unei componente reproductive (eu social) si a alteia creatoare (eu individual). Acest
proces are ca finalitate atat socializarea, cat si individualizarea, atat identificarea, cat si
diferentierea subiectului si presupune interactiune, cunoastere, comunicare, sisteme simbolice
(culturale)“

Cei mai importanti agenti ai socializarii sunt: familia, scoala, religia, colegii, mass-media. Ei sunt
raspunzatori de procesul socializarii, prin faptul ca interactioneaza cu indivizii intr-un mod care
ii permite copilului sa devina membru participant in societatea umana.

Functia de socializare a fost si ea afectata de mutatiile lumii contemporane. Sistemul scolar a

inlocuit, in mare masura, procesul instructiv-educativ al familiei, inlocuire datorata atat unor
cauze subiective, cat si obiective. In prezent, parintii nu mai pot asigura transmiterea de
cunostinte copiilor lor, nu le mai pot satisface nevoia de instructie si standardul exigentelor
actuale.

Ei nu numai ca nu dispun de timpul necesar unei socializari firesti dar, de multe ori, nici nu mai
au constiinta necesitatii acesteia
Din aceasta perspectiva, se pot contura trei tipuri de familii

1. „Familii inalt educogene, care sprijina educatia copiilor si realizeaza o legatura stransa cu
scoala, pentru a asigura un control activ;

2. Familii satisfacator educogene, care asigura copilului conditii de educare familiala, dar nu
organizeaza si controleaza sistematic activitatile in aceasta directie;

3. Familii slab educogene, caracterizate prin lipsa educatiei familiale si a controlului parental“.

Insa cea mai mare greseala ramane aceea a considerarii copilului ca fiinta pasiva, socializabila
dupa voia fiecaruia, ignorandu-se faptul ca el este un subiect care gandeste si actioneaza, care
intervine constant si direct in procesul propriei sale dezvoltari.

Familia nu mai este capabila sa asigure transmiterea valorilor sociale, nici integrarea sociala, nici
consensul social, nici conservarea ordinii universale. Singurul care poate asigura aceste functii
este statul national care „inventeaza“ pentru aceasta institutii specializate (cea mai importanta
dintre ele fiind scoala).

Se vehiculeaza tot mai des formula „scoala face parte din familie“ , iar in prezent socializarea
devine sarcina actiunii colaborate a sistemului familie-scoala.

Totusi, familia detine, in continuare, un rol important in educarea si formarea tinerei generatii.

Functia de solidaritate

Solidaritatea familiei este elementul prezent in toate momentele vietii familiale, antrenand
totalitatea membrilor acesteia. Ea asigura unitatea, intimitatea, coeziunea, securitatea emotionala,
protectia, trairea si este o functie fundamentala pentru bunul mers al grupului familial, deoarece:

– asigura indivizilor securitate emotionala, incredere, sprijin, protectie, cadrul necesar formarii
personalitatii;

– orice dereglare in aceasta functie conduce la subminarea unitatii grupului familial, antreneaza
perturbari in celelalte functii, reprezinta un indiciu al dezagregarii familiei.

Formarea si manifestarea solidaritatii incepe inca din familiile de origine ale partenerilor, prin
modul in care acestia au fost pregatiti, educati, orientati spre intelegerea celuilalt, spre oferirea
protectiei si afectivitatii. Totodata, solidaritatea familiala nu este un dat, ea se construieste, se
perfectioneaza in procesul firesc al vietii de familie, prin concesii si ajutari reciproce ale vietii de
familie

Complexitatea acestei functii impune analiza sa in sfera a trei tipuri principale de relatii : relatia
conjugala, relatia parentala si relatia fraternala.
Manifestarea solidaritatii in fiecare din cele trei niveluri implica o familie echilibrata,
armonioasa si functionala.

Relatia conjugala este reglata, in mare masura, din interior, de normele si valorile acceptate si
promovate de cuplul conjugal. Aceasta, in cazul unui cuplu conjugal functional, armonic, in
cadrul caruia partenerii ajung la un inalt nivel de adaptare si integrare. In urma cunoasterii si
confruntarii psihologice, cei doi parteneri constata similitudini in ceea ce priveste ritmurile lor
psihologice, dorintele si aspiratiile lor, modul de raportare la diferite norme si valori.
Intercunoasterea si intrepatrunderea psihologica a consortilor, in cazul unui cuplu conjugal
armonic, duc la conturarea unui substrat motivational puternic al conduitei de rol marital, nevoia
de celalalt ca de un alt „eu insumi“. Este, de altfel, unul dintre cele mai inalte varfuri ale
intensitatii acomodarii interpersonale ale integrarii in viata si activitatea cuplului conjugal.

Se creeaza, astfel, conditii optime pentru indeplinirea functiilor familiale la cote tot mai inalte de
eficienta

In cazul cuplului conjugal dizarmonic, insa, in cadrul caruia este mai mare frecventa actelor si
momentelor conflictuale tensionale, nu numai ca se contureaza piedici in calea indeplinirii
optime a functiilor familiale, dar cuplul conjugal poate sa se dezorganizeze maximal si chiar sa
se desfiinteze, cu toate consecintele sale asupra personalitatii consortilor, a copiilor etc.

In asemenea cupluri se regasesc frecvent cazuri de participare asimetrica la deciziile si

activitatile familiale, neintelegeri, conflicte chiar, care au efecte psihotraumatizante asupra
consortilor si asupra copiilor.

Optimizarea relatiei conjugale poarta amprenta masurii in care s-a realizat armonizarea,
echilibrarea intre personalitatea, instructia, caracterul fiecarui partener, cat si a actiunii unei
categorii complexe de factori:

1. anteriori mariajului (durata convietuirii in concubinaj, aprobarea casatoriei de catre parinti,

concordanta varstei si a nivelului de instructie);

2. posteriori mariajului (acceptarea/neacceptarea modelului egalitar, concordanta privind

existenta si numarul copiilor, complementaritatea in planul aspiratiilor)

Relatia parentala trebuie surprinsa in evolutia sa: pe de o parte, de la modelul mamei traditionale
(caracteristicile fiindu-i perseverenta, rigiditatea) la modelul mamei moderne (dezvoltarea
capacitatii instructiv-formative, mai putine constrangeri; si, pe de alta parte, de la modelul tatalui
traditional –sever, rigid – la modelul tatalui modern – flexibil, mai putin restrictiv).

Relatia contemporana mama – copil a alunecat in sfera culpabilizarilor mamei de toate relele ce i
se pot intampla copilului. Insa, relatia mama – copil nu se desfasoara ca relatie izolata, ci este
modelata de celelalte subsisteme familiale
In perioada actuala se constata implicarea barbatilor din ce in ce mai mult in viata de familie, in
ingrijirea copiilor si in responsabilitatile domestice, in timp ce in societatile traditionale acestea
erau lasate doar in grija femeii.

Este important de retinut ca, daca pentru societatea traditionala a fi parinte era mai curand o
obligatie fata de societate, pentru familia moderna parentalitatea e mai mult un privilegiu pe care
si-l asuma din proprie convingere. Ca atare, relatia parentala ar trebui sa fie una caracterizata de
echilibru, cadru relational optim, afectiune, cooperare, colaborare. Si aceasta, pentru ca relatia
parentala influenteaza in mare masura procesul de formare a personalitatii copiilor si, totodata,
modul de adaptare in perspectiva a propriului rol conjugal si parental.

Dar problemele cotidiene din societatea moderna in care sunt antrenati si membrii familiei,
cresterea numarului familiilor care traiesc sub nivelul minim de subzistenta datorita lipsei
locurilor de munca si disponibilizarilor facute in mai toate domeniile de activitate etc., se
intalnesc tot mai frecvent familii cu probleme, parinti care-si uita sau ignora rolul si obligatiile pe
care le au fata de proprii copii, aparand astfel copii delincventi, fie datorita modelului parental,
fie datorita lipsei familiei care nu-l doreste, il renega si nu-l sustine.

Relatia fraternala implica ansamblul relatiilor interpersonale dintre copiii ce apartin aceleiasi
familii.

Identificarea cu grupul fratilor contribuie la diminuarea dependentei fata de adult si la

dezvoltarea autonomiei.

Relatia fraternala poate genera doua tipuri de situatii:

– situatia in care fratii dezvolta o afectiune reciproca si o solidaritate durabila;

– situatia in care fratii amplifica rivalitatea si accentueaza conflictualitatea.

In cadrul familiei, pentru frati, mama detine rolul principal, ea fiind primul obiect de iubire al
copilului, fiind un partener de relationare, de joc si factor de centrare a legaturilor. Pozitia
aceasta ocupata de mama genereaza rivalitate intre frati.

In sens larg, rivalitatea fraternala se constituie initial in raport cu mama la nasterea unui alt copil
(frate sau sora). Fata de noul nascut se contureaza o relatie de gelozie, o tendinta de respingere ce
poate merge uneori pana la agresiunea fizica.

Copilul se simte marginalizat, neglijat, deoarece acum o parte a atentiei parintilor se indreapta
spre fratele sau sora care ocupa acum primul loc – real sau doar aparent.

In sens restrans, rivalitatea fraternala consta in concurenta dintre frati pentru a obtine primul loc
in atentia si iubirea mamei sau tatalui si se exprima prin conduite de punere in valoare
compensative sau regresive: „Rivalitatea genereaza ori reactii agresive, ori reactii demisionare,
cu valoare de esec“
Psihologii si sociologii observa ca fratii mai mari pot reprezenta modele de identificare mai
influente decat parintii si ca mijlocesc intrarea fratilor mai mici in diferite medii sociale.

Solidaritatea fraterna isi evidentiaza importanta in reusita scolara si sociala, imbracand formele
cele mai diverse (ajutor material si financiar, aviz asupra orientarii scolare, ajutor intelectual,
sustinere morala etc.), ea devenind elementul cel mai important, fundamental, in dobandirea
succesului pe plan profesional si/sau social.

Nu trebuie omisa o dimensiune aparte a functiei de solidaritate: ajutorul (asistenta) membrilor

dezavantajati ai familiei (batrani, cei aflati in capacitate de autoservire).

Contemporaneitatea aduce din ce in ce mai multe exemple de plasare a acestor atitudini (datorii)
specifice familiei institutiilor sociale (aziluri, sanatorii), urmarea fiind nu doar inevitabila slabire
a legaturilor intre membrii familiei, cu consecintele negative evidente, ci si, mai ales,
extrapolarea fenomenului disfunctionalitatii si la alte niveluri ale sistemului familial (socializare,
educatie, dimensiunea afectiva).

Solidaritatea inseamna coeziune, aderenta la un ideal comun, mobilizarea pentru atingerea unui
anumit scop, este elementul ce conditioneaza (si coordoneaza) optima functionalitate familiala.

1.3. Evolutia familiei din societatea traditionala spre societatea  contemporana

Trecerea de la familia specifica societatii traditionale la cea contemporana cunoaste doua faze
principale: mai intai, familia comunitara este inlocuita de familia nucleara, pentru ca, ulterior,
modelul acesteia sa fie abandonat in favoarea familiei societale.

Daca prima trecere a avut mai multe efecte pozitive decat negative, cea de-a doua implica adanci
si complexe consecinte negative in toate palierele vietii familiale.

Familia comunitara

Reprezinta doua-trei generatii reunite si, uneori, colaterale (fratii) care locuiesc in acelasi spatiu.
Este formata din cel putin doua familii nucleare (bunici, parinti si copii) dispunand de un sistem
de norme si reguli de convietuire, care sa perpetueze de la o generatie la alta.

Caracteristica ei functionala este conservatorismul, pastrarea traditiilor, obiceiurilor si stilului

familial dominant. Functionand prin reguli oarecum rigide, menite sa asigure stabilitatea si
„spiritul de clan“ , ea nu este lipsita de dramatism interactional, favorizand frecvent exacerbarea
conflictelor intre generatii.

Sistemul valorilor etnico-religioase si culturale are un grad de inertie si transmisibilitate mare.

Acest tip de organizare familiala pare a trai dupa regula circularitatii, ceea ce confera membrilor
sai un sentiment de apartenenta si securitate, relativ crescut.
Propunandu-si pastrarea coeziunii si stabilitatii la nivelul intregului sistem familial,
defavorizeaza adesea evolutia si calitatea relatiilor intime, proiectandu-le si confirmandu-le mai
mult din perspectiva experientei subiective de „crestere si dezvoltare“ a personalitatii sotilor in
rolurile masculine si feminine.

Avand drept scop de baza reproducerea grupului social, familia traditionala actioneaza dincolo
de indivizi, ca o modalitate institutionala ce se bazeaza pe solidaritate mutuala elementara. „Ele
isi asuma, la un moment dat, trecutul colectiv si  garanteaza viitorul, devenind spatiul in care
cuplurile parentale transmit copiilor lor riscul si „sansa existentei“

Familia nucleara

Redusa numeric la soti si copiii lor necasatoriti, familia nucleara este o structura democratica,
bazata pe consens, egalitate si complementaritate a rolurilor sot-sotie, precum si pe o participare
crescanda a copiilor. Alegerea partenerului in cadrul acestui tip de familie este motivata de
afectiunea mutuala si libertatea optiunii, scopul sau fiind fericirea ambilor soti si a copiilor lor.

Cuplul modern este profund marcat de libertatea alegerii si de exercitarea dreptului la

autodezvoltare, iar cand sentimentul iubirii dispare, cuplul si ratiunea de a fi, de cele mai multe
ori, se separa.

In contextul societatii moderne, familia nucleara isi construieste un nou stil de viata, caracterizat
prin concentrare afectiva, comunicationala si actionala, separarea treptata si, uneori, rapida de
intreaga ramificatie de rudenie, ceea ce ii confera o independenta proprie, cu marcata posibilitate
de autoconducere si autodezvoltare.

Desprinderea familiei conjugale din familia extinsa implica o noua structura de raporturi ale
acesteia cu exteriorul si, in primul rand, cu familia de origine

Familia nucleara este o structura preferata de majoritatea oamenilor, in cea mai mare parte a
globului terestru, in contextul civilizatiei industriale, ea fiind apta sa asigure cel putin patru
functii esentiale: cooperarea economica intre soti, relatiile sexuale, reproducerea si socializarea
copiilor. Din punct de vedere psihologic, familia nucleara are o posibilitate crescuta de asigurare
a suportului emotional, de satisfacere a nevoilor de securitate, protectie si apartenenta ale fiecarui
membru, precum si a nevoilor de comunicare si crestere a personalitatii.

Crescand in intimitate, relatiile interpersonale, in acest caz, sunt totodata mult mai complicate si
presupun un grad de „competenta relationala“, bazat pe flexibilitate si creativitate, care sa le
permita sotilor sa se interadapteze optim, iar copiilor sa evolueze sanatos din punct de vedere
psihic si social. „Creativitatea interpersonala in cuplul marital devine astfel o conditie
indispensabila a dezvoltarii capacitatii familiei de a face fata stresurilor externe si interne, de a
rezolva cu succes probleme firesti ale vietii cotidiene“

Incapacitatea nucleului familial de a se autoregla „aici si acum“ pericliteaza treptat si chiar

stopeaza „cursa“ maritala si, implicit, pe cea a autodezvoltarii personalitatii, nemaifacand posibil
un dezirabil „acolo si atunci“.
Astfel, in viata cuplului modern si a copiilor sai, fiecare clipa prezenta est sansa trairii impreuna
a clipelor viitoare, ceea ce implica un nivel considerabil de responsabiliate; nu toti cei care se
angajeaza de bunavoie in casatorie sunt „apti“ sa si-l asume.

Familia nucleara – ca etapa de trecere in evolutia de la familia comunitara la familia societala –

reprezinta simbioza comunitate/societate (femei comunitara – barbat societal), mentinand
echilibrul, unitatea si coerenta familiei.

Simbioza femeie/barbat reprezinta, de fapt, omul universal care insumeaza trasaturile comunitare
si societale prezente in fiecare membru al cuplului.

Aceasta conduce la concluzia ca familia nucleara reprezinta familia absoluta, in sensul de unitate
a echilibrului intre doua stari structural opuse: traditionalitate versus modernitate.

Familia societala

In discursurile privind familia societatii contemporane se utilizeaza cu tot mai mult succes
termenul de „familia restructurala“, care presupune co-existenta unor stiluri de viata nenucleare,
a neo-formatiunilor familiale, substitute maritale si simulacre adaptate realitatii sociale impuse in
secolul XX.

Aceste configuratii , desi foarte diferite, au, in esenta, un punct comun: nici una nu indeplineste
toate functiile atribuite in mod clasic institutiei familiale. Fiecare configuratie tinde sa
maximalizeze unele functii si sa minimalizeze altele, ajungand chiar la ignoranta.

Specifica este orientarea spre „decadenta calitativa“, numarul membrilor restrangandu-se treptat
spre o „contractiune“ progresiva, societatea preluand treptat din functionalitatea familiei

In planul relatiei dintre membrii sai s-a constatat evolutia spre o anumita „democratizare“
manifesta in raporturi si o structura de cooperare a cuplurilor, in noi raporturi intre parinti si
copii etc., deci o „redistribuire“ a autoritatii. Familia societala constituie si o sursa de afectiune,
refugiul pentru individul instrainat intr-o societate ostila.

Familia contemporana reflecta, in mare masura, influenta migratiei, a urbanizarii si a

industrializarii.

Explicatia trecerii de la familia comunitara la cea societala

Renuntarea la structura familiei traditionale a fost impusa de necesitatea adaptarii la conditiile

impuse de revolutia industriala. Schimbarea a fost impusa de conditiile de trai ; primii care au
raspuns acestei necesitati au fost barbatii, evoluand spre tipul de om societal.

A doua transformare s-a produs in mod analog. Emanciparea, progresul din intreg sistemul
social, au condus femeile la schimbarea statutului lor, „cuibul“ care il constituia familia nucleara
a inceput sa fie distrus sau, cel putin, serios afectat in multe societati
Familia nucleara a fost dezintegrata de dezvoltarea societatii si de ritmul accelerat al desfasurarii
evenimentelor, nu de membrii cuplului sau de femeie in mod constient.

Schimbarile in cadrul familiei pot fi explicate prin teza accentuarii idealului individualitatii,
argumentarea avandu-si originea in ideea potrivit careia la popoarele aristocratice familiile
ramaneau – timp de secole – in aceeasi stare si, adesea, in acelasi loc. Un om isi cunostea
aproape intotdeauna stramosii si ii respecta. Isi crea indatoriri, atat fata de ei, cat si fata de
stranepoti si i se intampla frecvent sa isi sacrifice placerile personale pentru aceste fiinte, care nu
mai existau sau care nu se nascusera inca. In societatea contemporana, oamenii isi sunt suficienti
lor insisi. Ei nu mai datoreaza nimic si nu mai asteapta nimic de la nimeni.

Mutatiile produse in familie privita ca institutie sociala pot fi explicate si prin raportarea la
teoriile clasice al sociologiei – semnificativa fiind cea referitoare la polaritatea
comunitate/societate initiata de F. Tonnies

Omul comunitar – caracterizat prin constiinta religioasa, sentimente modelate de traditii si

obiceiuri, prin valorizarea familiei, prin importanta si puterea legaturilor – considera familia
fundamentul comunitatii. Toate manifestarile comunitare au la baza vointa organica, ale carei
principale forme de manifestare sunt: placerea, obisnuinta, memoria.

Omul societal se caracterizeaza prin conventionalism, sentimente modelate de politica si, mai
ales, prin accentuarea idealurilor individualitatii. Din aceasta perspectiva, toate manifestarile
societale au la baza vointa reflectata, care reprezinta produsul gandirii. Formele de manifestare
ale vointei reflectate sunt reflectia, calculul, decizia. Omul societal reprima tot ceea ce este act
negandit si nereflectat.

Trecerea de la omul comunitar la cel societal are multiple consecinte in planul familiei. In primul
rand, se observa scaderea nuptialitatii; apoi individul isi alege partenerul de viata fara a mai fi
constrans de traditie sau de opinia publica.

Aceste fenomene implica serioase consecinte, deoarece individul incepe sa-si puna o serie de
intrebari, incepe sa reflecteze tot mai mult, incepe sa gandeasca asupra necesitatii legalizarii unei
relatii sau a nasterii unui copil.

Trecerea de la comunitate la societate se manifesta si ca o comprimare a emotionalitatii si o

accentuare a intelectualitatii. Si aceasta pentru ca societatea moderna, dezinteresata de
emotionalitate, este dominata de calcul si profit, de relatii interpersonale abstracte, derivate din
interes. Impactul acestei treceri este acela al abandonarii unitatii in favoarea separarii.

Concluzia este: „in vreme ce in comunitati oamenii raman uniti, in ciuda oricarei forme de
separare, in societate ei sunt separati in ciuda oricarei legaturi

Se poate spune ca trecerea la societate este un fenomen general, iar omul societal devine om
universal (caruia ii lipseste, insa, sociabilitatea comunitara).
 Principiile dreptului familiei

In aceasa ramura de drept s-au consacrat ca principii recunoscute urmatoarele:

a)     Principiul ocrotirii casatoriei si familiei

b)     Principiul ocrotirii intereselor mamei si copilului

c)     Principiul casatoriei liber consimtite intre soti

d)     Principiul egalitatii de drepturi dintre barbat si femeie

e)     Principiul exercitarii drepturilor si indeplinirii indatoririlor parintilor in interesul copiilor

f)      Principiul potrivit caruia membrii familiei sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral
sau material

g)     Principiul monogamiei

CASATORIA   

Definirea si caracterizarea casatoriei:

Casatoria este uniunea liber consimtita intre un barbat si o femeie intemeiata potrivit dispozitiilor

legale cu scopul de a intemeia o familie si reglementata de normele inperative ale legii.Din
definitia casatoriei rezulta ca aceasta are mai multe caractere:

a)casatoria este o comuniune intre un barbat si o femeie

b)casatoria este liber consimtita

c)casatoria este monogama

d)casatoria se incheie in formele cerute de lege

e)casatoria are un character civil

f)casatoria se incheie pe viata

g)casatoria se intemeiaza pe deplina egalitate dintre barbat si femeie

h) casatoria se incheie in scopul intemeierii unei familii

CONDITII DE VALIDITATE:

Conditii de fond si impedimente la casatorie:

Conditiile de fond la incheierea unei casatorii sunt:

A)   Varsta matrimoniala- art 4 din Codul Familiei prevede ca barbatul se poate casatorii numai
daca s implinit varsta de 18 ani iar femeia numai daca a implinit varsta de 16 ani.Legea mai
prevede ca pt motive temeinice primanrul general al Municipiului Bucuresti sau Presedintele
Consiliului Judetean in a carui raza teritoriala isi are domiciliul femeia sunt in drept sa acorde
dispensa de varsta cu indeplinirea urmatoarelor conditii:

- femeia sa fi impinit 15 ani

- sa existe motive temeinice( ex starea de graviditate)

- sa existe un aviz dat de un medic oficial care sa ateste capacitatea femeii de a intretine relatii
sexuale normale si starea sanatatii acesteia

B)Consimtamantul la casatorie – o casatorie se incheie prin cosimtamantul liber si

exprimat,simultan,personal si public dat in fata delegatului de stare civila,competent a oficia
celebrarea casatoriei

C) Comunicarea reciproca a starii sanatatii

D) Dovada indeplinirii conditiilor de fond la casatorie.

Impedimente la casatorie – sau piedicile legale sunt imprejurari de fapt sau de drept care atunci
cand exista , casatoria nu mai poate fi incheiata.Aceste impedimtene la casatorie sunt expres
prevazute de Codul familiei in art 5,6,7,8,9,si anume:

a)bigamia, adica cand unul din soti mai este casatorit

b)rudenia de sange in gradul oprit de lege , adica intre rudele in linia dreapta la infinit si intre
cele colaterale pana la gradul 4 inclusiv.

c)rudenia rezultata din adoptie

d)starea de tutela, casatoria fiind oprita pe timpul tutelei intre tutore si persoana aflata sub tutela
sa

e)alienatia mintala sau debilitatea mintala ori lipsa temporara a discernamantului

Conditiile de forma ale casatoriei:

Se impart in 2 categorii de formalitati :

Premergatoare sau anterioare casatoriei

Privind insasi incheierea casatoriei

FORMALITATILE PREMERGATOARE CASATORIEI:

a)declaratia de casatorie se face in scris.personal si trebuie sa cuprinda urmatoarele:

-manifestarea de dorinta si vointa a declarantilor care vor sa se casatoreasca

-identificarea fiecaruia prin datele personale

-declaratia viitorilor soti in sensul ca nu exista nici o piedica la casatorie dintre cele prevazute in
art 4-10 Codul familiei

-declaratia cu privire la numele pe care il vor purta in timpul casatoriei

-declaratia viitorilor soti ca au luat la cunostiinta de starea sanatatii lor in mod reciproc

- identificarea locului unde se va incheia casatoria in situatia in care declaratiile au fost facute in
localitati diferite

b)actele anexa declaratiei de casatorie care sunt:

-certificatele de nastere ale declarantilor in originaliar la dosar se retin copii legalizate

-actele de identitate care se verifica de catre delegatul de stare civila

-hotararea judecatoreasca de desfacere sau anulare a casatoriei anterioare sau certificatul de

deces al sotului

c)locul celebrarii casatoriei: Regula prevazuta de art 16 Codul familiei este ca celebrarea
casatoriei sa aiba ca loc sediul serviciului de stare civila.Prin exceptie in aliniatul 2 al aceluiasi
articol se prevede ca in cazurile aratate de legea speciala, celebrarea casatoriei va putea avea loc
in afara sediului serviciului de stare civila.

d)inregistrarea casatoriei:Declarand incheiata casatoria,delegatul de stare civila va proceda la

inregistrarea de indata a acesteia care nu are valoare constitutive deoarece momentul incheierii
casatoriei este momentul in care delegatul de stare civila constata existenta consimtamantului
viitorilor soti si ii declara casatoriti,inregistrarea casatoriei constituind singurul mijloc de proba a
incheierii acesteia.
Iincheierea casatoriei cand exista un element de extraneitate se caracterizeaza dupa urmatoarele
reguli:

*in cazul romanilor care se casatoresc in strainatate se aplica legile romane in ceea ce priveste
conditiile de fond ale casatoriei,iar in ceea ce priveste conditiile de forma se aplica regulile
stautului in care se oficiaza casatoria.

*in cazul casatoriei unei personae romane cu una strain ape teritoriul tarii noastre se vor aplica
legile romana in ce priveste conditiile de fond car si cele de forma atunci cand casatoria se
incheie in fata organului de stare civila.Cand aceasta se incheie de un reprezentant al tarii
strainului la sediul diplomatic sau consular al acelui stat la noi in tara, at regulile privind
conditiile de forma sunt prevazute de legislatia acelui stat(locus regit actum)

EFECTELE CASATORIEI:

1.Relatiile personale dintre soti:

In urmarea incheierii casatoriei apar si exista un numare de obligatii intre soti ,dintre care unele
se deduc din insusi textul legii iar altele se desprind din ansamblul reglementatii institutiei
casatoriei si anume:

a)     Obligatia reciproca de sprijin moral

b)     Obligatia de fidelitate

c)     Obligatia sotilor de a locui impreuna

d)     Numele sotilor

In ceea ce priveste capacitatea de exercitiu ,femeia care se casatoreste inainte de implinirea

varstei de 18 ani(putandu-se casatorii de la 16 ani,iar in unele conditii dela 15ani)dobandeste
capacitatea deplina de exercitiu.

2.Relatiile patrimoniale dintre soti:

Se materializeaza in 2 obligatii de baza:

a)obligate sotilor de a suporta cheltuielele casatoriei

b)obligatia de sprijin material

3.Comunitatea matrimoniala de bunuri a sotilor:

Regimul matrimonial consta in ansamblul regulilor care reglementeaza raporturile dintre soti
privitoare la bunurile lor,deci relatiile patrimoniale dintre ei,precum si raporturile patrimoniale in
care acestia intra cu tertii in calitatea lor de soti.

Potrivit art30 din Codul familiei,bunurile dobandite in timpul casatorieide oricare dintre soti sunt
de la data dobandirii lor,bunuri commune ale sotilor.Orice conventie contrara este nula.Calitatea
de bun comun nu trebuie dovedita.

In art 31 din Codul familiei se prevad categoriile de bunuri proprii fiecarui sot.Art 35 Codul
familiei dispune ca sotii administreaza ,folosesc si dispun impreuna de bunurile commune.

Regimul matrimonial are un character legal,obligatoriu si unic.In dreptul nostrum bunurile

commune ale sotilor constituie regula iar cele proprii fiecaruia dintre ei,exceptia.Potrivit art31
Condul familiei bunurile proprii sunt:

a)bunuri dobandite inaintea incheierii casatoriei

b)bunuri dobandite in timpul casatoriei prin mostenire legat sau donatie afara numa daca
dispunatorul a prevazut ca ele vor fi commune.

c)bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia dintre soti

d)bunuri dobandite cu titlul de premiu sau recompense,manuscrisele stiintifice sau

literare,schitele si proiectele artistice,proiectele de inventie si inovatie precum si alte bunuri.

e)indemnizatiile de asigurare,sau despagubire pt pagube pricinuite persoanei

f)valoarea care inlocuieste un bun propriu sau unul in care a trecut aceasta valoare.

Spre deosebire de bunurile commune a caror dovada o constituie prezumtia de comunitate,ceea

ce practice inseamna ca ele nu trebuie dovedite,bunurile proprii trebuie sa fie dovedite.

DESFINTAREA,INCETAREA SI DESFACEREA CASATORIEI

NULITATEA SAU DESFINTAREA CASATORIEI-prin nulitate sau desfintarea casatoriei

intelegem sanctiunea care intervine ca urmare a nesrespectarii unor dispozitii legale privitoare la
incheierea casatoriei.

Nulitatea sanctioneaza casatoria incheiata prin nerespectarea cerintelor de validitate anterioare

sau concomitente celbrarii casatoriei, iar efectele sale se produc in principiu retroactive.
In Dreptul Familiei, in afara de viciile de consimtamant(eroare, violenta), care sunt cazuri de
nulitate relative, toate celelalte cazuri de nulitate a casatoriei atat exprese cat si virtuale sunt
nulitati absolute.

Cazuri de nulitate absoluta:

a)lipsa de diferentiere sexuala

b)inpubertatea, adica o casatorie incheiata inaintea implinirii varstei matrimoniale

c)lipsa totala de consimtamant, respective atat lipsa materiala a consimtamantului cat si lipsa
fizica in cazul celui fara discermanat, chiar temporar

d)bigamia

e)incestul-adica incalcarea impedimentului care rezulta din rudenia de sange, deci din rudenia in
linie dreapta sau colaterala, pana la gradul 4 inclusiv

f)o rudenie in linie dreapta, rezultata prin adoptie

g)starea de alienatie

h)lipsa de discernamant

i)lipsa de solemnitate la incheierea casatoriei

j)incopetenta delagatului de stare civila

k)casatoria fictive sau simultata=casatoria incheiata in alte scopuri decat cele prevazute de Codul
Familiei adica fara a urmari intemeierea unei familii cu toate consecintele ce le implica
intemeierea de familie, care constituie cauza necesara si determinanta a oricarei casatorii.

Cazuri de nulitate relativa

Potrivit atr.21 Codul Familiei, casatoria poate fi anulata la cererea sotului al carui consimtamant
a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt sot sau violenta.

Efectele nulitatiilor

Casatoria nula sau anulata este considerate ca nu a existat niciodata.

Sotii nu au avut calitatea juridica de soti ci numai de concubine.Fostii soti aparenti vor reveni la
numele anterior casatoriei, vor disparea dintre ei toate efectele personale si patrimoniale,
bunurile commune vor deveni proprietate pe cote parti si altele.
Potrivit atr.23 din Codul Familiei, declararea nulitatii nu are nici o urmare in privinta copiilor
care pastreaza calitatea de copii din casatorie, iar potrivit art.24(2) in privinta relatiilor dintre
parinti si copii se vor aplica prin asemanare, dispozitiile prevazute la divort.

Incetarea casatoriei-potrivit art.37(1) Codul Familiei, casatoria inceteaza prin moartea unuia
dintre soti sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre ei.

Efectele incetarii casatoriei

a)sotul supravietuitor care in timpul casatoriei a purtat numele sotului decedat poate sa poarte
acest nume si dupa incetarea casatoriei.

b)Daca sotul supravietuitor nu a implinit 18 ani, isi mentine capacitatea de exercitiu

c)Comunitatea de bunuri inceteaza

d)Ocrotirea parinteasca se exercita numai de parintele ramas in viata

Incetarea casatoriei se produce de drept iar efectele acesteia sunt doar pentru viitor.

Desfacerea casatoriei-potrivit art.38(1) Codul Familiei-instanta judecatoreasca poate desface

casatoria prin divort, atunci cand datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav
vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila.

Art.38(3)-prevede ca oricare dintre soti poate cere divortul atunci cand starea sanatatii lor face
imposibila continuarea casatoriei.

Art.38(2)-prevede ca divortul poate fi pronuntat si numai de baza acordului ambilor soti daca
sunt:

-pana la data cererii de divort a trecut cel putin 1 an de la incheierea casatoriei

-nu exista copii minori rezultati din casatorie

Efectele desfacerii casatoriei

a)Efectele cu privire la relatiile personale dintre soti:

-in ceea ce priveste numele, odata cu divortul fiecare dintre soti isi va relua numele avut inaintea
incheierii casatoriei;exista insa posibilitatea ca sotul care isi schimba numele sa isi pastreze
numele dobandit la incheierea casatoriei

-obligatia de sprijin moral, fidelitate si coabitare inceteaza odata cu desfacerea casatoriei

-capacitatea de exercitiu dobandita de femeia minora prin casatorie se pastreaza chiar daca la
data divortului, ea nu implinise 18 ani
b)Efecete cu privire la relatiile patrimoniale dintre soti:
 -comunitatea de bunuri inceteaza prin impatrirea bunurilor commune

-de asemenea locuinta comuna, a sotiilor, obligatia legala de intretinere dintre soti, dar i-a nastere
in anumite conditii ca obligatie legala de intretinere dintre fostii soti

-dreptul la mostenire pe care il are sotul supravietuitot cu privire la bunurile ramase la moartea
celuilalt sot, se pierde

c)Efectele cu privire la raporturile personale dintre parinti si copii-instanta va dispune

incredintarea copiilor minori chiar daca prin actiunea de divort acest lucru nu s-a cerut;pentru a
dispune cu privire la aceasta, instanta este obligate sa-I consulte pe parinti, Autoritatea Tutelara
sip e copii care au 10 ani;instanta de judecata se va pronunta cu privire la bunurile copilului, la
beneficial constractului referitor la locuinta, primirea alocatiei de stat pentru copii si altele.

Dreptul sotiilor de a administra, folosi si dispune impreuna de bunurile comune.

Art.35 Codul Familiei instituie principiul potrivit caruia sotii administreaza si folosesc impreuna
bunurile commune si duspun tot astfel de ele.Oricare dintre sotii exercitand singuri aceste
drepturi, este socotit ca are si consimtamantul celuilalt sot.Cu toate acestea, nici unul dintre soti
nu poate instrina si nici nu poate greva un teren sau constructie ce face parte din bunurile
comune daca nu are comsimtamntul expres al celuilalt sot.

Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei:

Legea admite ca bunurile comune in interesul mentinerii casatoriei, sa fie impartite in timpul
acesteia.Aceasta impartire are un caracter exceptional si se poate face:

a)la cererea oricaruia dintre soti

b)la cererea creditorilor personali ai oricarora dintre soti

c)in cazul confiscarii bunurilor comune anume determinate sau a unei cote parti dintr-un bun al
sotiilor

Impartirea bunurilor comune ale sotiilor la desfacerea casatoriei

O consecinta fireasca la desfacerea casatoriei este impartirea bunurilor.Caracteristicile acestei

impartiri sunt:

a)bunurile se impart de regula prin invoiala partilor si numai daca partile nu se inteleg, intervine
impartirea pe cale judecatoreasca.Conform art.36 Codul Familiei ca urmare a unei hotarari de
divort sau a hotarai distincta cand imparteala s-a cerut printr-un act distinct

b)momentul cand sotii se pot invoi asupra impartelii este cel precizat de lege, respective la
desfacerea casatoriei
Impartirea bunurilor comune ale sotiilor se poate face prin coventie, buna invoiala, iar atunci
cand sotii nu se invoiesc, instanta de judecata urmeaza sa procedeze la impartirea prin ordin
judecatoresc, stabilind cota fiecarui sot din bunurile dobandite in timpul casatoriei, in functi de
contributia fiecaruia la achizitonarea lor.Tot astfel se procedeaza si cu privire la datoriile comune
ale sotiilor care sunt determinate limitative de lege.Sunt datorii comune ale sotiilor conform
art.32(a) Codul Familiei:

a)cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile comune

b)obligatiile contractate de catre soti impreuna

c)obligatiile contractate de fiecare sot in parte pentru indeplinirea nevoilor obisnuite ale
casatoriei

d)obligatia de a repara prejudicial cauzat prin insusirea ilicita a unor bunuri proprietate publica.

RUDENIA SI AFINITATEA

NOTIUNEA DE RUDENIE, RUDENIA FIREASCA SI RUDENIA PRIN ADOPTIE:

Rudenia este definita in art.45 Codul Familiei ca fiind legatura bazata pe descendenta unei
personae dintr-o alta persoana sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent
comun.Rudenia poate izvori si dintr-un act civil, respectiv adoptia.

Rudenia fireasca este de 2 feluri-rudenia in linie dreapta

-rudenia colaterala

Se numeste rudenia in linie dreapta acea rudenie in care raportul de filiatie este stabilit intre
persoane care coboara unele din altele fie in mod direct si nemijlocit, in sensul ca o persoana este
copilul celelilalte, fie in mod indirect cand persoanele respective, desi nu sunt nascute unele din
altele intre ele au o serie de nasteri succesive in raport de parinte-copil astfel incat linia duce de
la bunic la nepot sau de la strabunic la stranepot.

Rudenia in linie colaterala este legatura dintre 2 persoane care fara a descinde unele din atele au
un ascendent comun cum este rudenia intre frati sau intre veri.Potrivit art.46 Codul Familiei,
gradul de rudenie se stabilaeste in felul urmator:

a)in linie dreapta dupa numarul nasterilor prin care se realizeza legatura de sange dintre 2
persoane

b)in linie colaterala dupa numarul nasterilor urcand de la una dintre rude pana la ascendentul
comun si cobornad de la acesta pana la cealalta ruda;rudenia fireasca este permanenta deoarece
tot astfel este si legatura de sange pe care se bazeaza.
Rudenia civila poate fi permanenta dar spre deosebire de rudenia fireasca datorita faptului ca
adoptia se poate desface, rudenia la care a dat nastere va inceta pe data desfacerii adoptiei.

Potrivit Ordonantei de Urgenta nr.25/1997, adoptatul si ascendentii ei devin rude cu adoptatorul

si cu toate rudele acestuia.Rudenia din adoptiei se substituie rudenii firesti care nu mai persista
decat pentru a constitui un impediment la casatorie.In cazul in care se declara nula adoptia,
legatura de rudenie se desfinteaza cu carcter retoactiv.

Afinitatea

Este legatura dintre un sot si rudele celuilalt sot (ex:ginere si socrii, intre cumnati) Afinitatea nu
exista intre rudele unui sot si rudele celuilalt sot.De asemenea nu exista afinitate intre soti si nici
rudenii intre soti.Un sot este afinul rudelor celuilalt sot in acelasi fel si grad in care acest din
urma sot este cu rudele sale.

Efectele afinitatii sunt:-in materie de nedemnitate succesorala (art.656 Cod Civil)

-in materie de recuzare a judecatorilor (art.27,28 Cod Procedura Civila)

-in material martorilor (art.189,190 Cod Procedura Civila)

-in material societatiilor comerciale (art.Legea 31/1990)

Filiatia

Desemneaza un sir neintrerupt de nesteri care leaga o pesoana de un stramos al ei, un sir
neitrerupt de persoane intre care faptul nasterii a stabilit legatura de la parinte la copil.

Filiatia fata de mama:-Stabilirea filiatiei fata de mama a copilului din casatorie si din afara
casatoriei.Elementele e stabilire a maternitatii sunt prevazute de art. 47 Codul Familiei.Primul
element este faptul nasterii, iar al doilea este identitatea copilului, respective cel al carei filiatie
se stabileste, trebuie sa fie acela pe care femeia fata de care se stabileste filiatia l-a nascut.In
consecinta, stabilirea maternitatii se face prin certificatul de nastere, prin recunoastere si prin
hotarare judecatoreasca iar dovada ei se face numai prin certificatul de nastere si hotarare
judecatoreasca.

In cazul in care nasterea nu a fost inregistrata in registrul de stare civila, ori daca copilul a fost
trecut in registrul de stare civila ca nascut din parinti necunoscuti, mama il poate recunoaste pe
copil.Recunoasterea se poate face la registrul de stare civila, fie printr-un inscris authentic, fie
prin testament care nu se poate revoca.Recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi
contestata de orice persoana interesata.Copilul nu reclama o stare civila contrara celei care
rezulta din certificatul de nastere.Actiunea pentru stabilirea filiatiei fata de mama apartine numai
copilului.In cazul in care copilul este minor, sau pus sub interdictie, actiunea poate fi pornita de
reprezentatul sau legal.
Filiatia fata de tata:-art.53 Codul Familiei prevede urmatoarele:

-copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei

-copilul nascut dupa desfacerea casatoriei, declararea nulitatii sau anularea casatoriei are ca tat
ape fostul sot al mamei daca a fost conceput in timpul casatoriei si nasterea a avut loc inainte ca
mama sa fi intrat intr-o noua casatorie.In cazul in care este cu neputinta ca sotul mamei sa fie
tatal copilul aceasta poate face actiune in tagada paternitatii, el fiind singurul in masura sa
introduca aceasta actiune, iar daca este pus sub interdictie actiunea va putea fi pornita de tutore
insa numai cu incuvintarea Autoritatii Tutelare.Actiunea se prescrie in termen de 6 luni de la data
nasterii copilului sau de la data cand tatal a cunoscut nasterea copilului.

Filiatia fata de tata se stabileste prin recunoastere sau hotarare judecatoreasca.

-copilul conceput si nascut in afara casatoriei poate fi recunoscut de tatal sau, sau prin declaratie
de la Serviciul de stare civila, fie odata cu inregistrarea nasterii, fie dupa aceasta data sau prin
inscris autentic sau testament.Dupa moartea copilului acesta poate fi cunoscut numai daca a lasat
descendenti firesti.Recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice
persoana interesata.In cazul in care recunoasterea e contestata de mama, de cel recunoscut sau de
descendentii acestuia, cel ce face recunoasterea, trebuie sa faca si dovada paternitatii.actiunea
stabilirii paternitatii din afara casatoriei, apartine copilului si se porneste in numele sau de catre
mama chiar daca e minora ori de reprezentatul legal si se prescrie in termen de 1 an de la
nasterea copilului.Timpul legal al conceptiei este cuprins intre a 3 a suta si a 180 a zi dinaintea
nasterii si se socoteste de la zi la zi.