Specializarea: Psihologie

PERCEPŢIA RELAŢIEI PĂRINŢI-ADOLESCENŢI sI DEZVOLTAREA

PERSONALITĂŢII
Constanta
Cuprins
Capitolul I
I. Aspecte generale privind familia
I.1. Definirea familiei.................... 18318k109s .....2
I.2. Structura si functiile familiei contemporane.................3
I.3. Statutul social al familiei în tara noastra.................5
I.4. Responsabilitati specifice ale educatiei copilului în familie.........6
Capitolul II
II. Dezvoltarea personalitatii
II.1. Definirea personalitatii.................... 18318k109s ...10
II.2. Formarea si dezvoltarea personalitatii..................11
II.3. Dialogul familial, factor important în dezvoltarea personalitatii
copilului....13
Capitolul III
III. Adolescenta
III.1. Adaptologia adolescentului.................... 18318k109s .17
III.2. Adolescenta.................... 18318k109s .......18
III.3. Relatia parinti- adolescenti.................... 18318k109s ..19
Capitolul IV
IV. Perceptia
IV.1. Locul perceptiei în cadrul mecanismelor
cognitive.......... ..... ...... .............21
Capitolul V
V. Metodologia cercetarii.......... ..... ...... .......... ..... ...... ..........................
V.1. Obiectiv general.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .....23
V.2. Obiective specifice.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..23
V.3. Ipoteze.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .....................23
V.4. Participanti la studiu.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... 24
V.5. Instrumente de
cercetare.......... ..... ...... .......... ..... ...... .........................27
V.6. Procedura de lucru........................
Capitolul VI
VI. Analiza si interpretarea datelor .......... ..... ...... .......... ..... ...... ...........
Verificarea ipotezelor.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ......40
Concluzii .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ........................44
Bibliografie .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .....................46
Anexa.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..............................48
ARGUMENT
Considerând ca dezvoltarea personalitatii este o problema de actualitate
datorita faptului ca tot mai multi adolescenti îsi formeaza o personalitate
deficitara, în paginile cercetarii de fata doresc sa descopar si sa evidentiez
care sunt motivele pentru care acest fenomen are loc.
Diferite studii si cercetari au demonstrat faptul ca dezvoltarea personalitatii
adolescentului nu poate fi realizata decât în cadrul matricei familiale, atât
modelele de educatie cât si calitatile afective si instrumentale ale mediului
familial creeaza premise puternice pentru evolutia armonioasa a
adolescentului, fata de care parintii au o responsabilitate fundamentala.
Fiziologia copilului poate fi profund marcata de modul în care parintii
raspund trebuintelor sale de hrana, protectie, afectiune si îngrijire, dupa
cum dezvoltarea aptitudinilor si atitudinilor sale nu se poate face decât în
prezenta ambilor parinti. Daca unul din ei absenteaza din camin sau între
parinti exista conflicte, copilul va dezvolta tendinte si norme contradictorii
care vor împiedica evolutia sa corespunzatoare.
Prin prezenta lucrare doresc sa subliniez rolul important care-l joaca familia
în dezvoltarea personalitatii adolescentului, parintii fiind persoanele care
trebuie sa se implice activ în clarificarea problemelor si framântarilor
adolescentilor, specifice perioadei adolescentei.
La nivel empiric este cunoscut faptul ca mama are o mai strânsa relatie cu
copilul sau adolescent decât tatal, dar în paginile urmatoare doresc sa
evidentiez faptul ca o relatie afectiva pozitiva cu ambii parintii duce la
dezvoltarea armonioasa a personalitatii la adolescenti, totodata, voi încerca
sa validez aceasta afirmatie printr-o cercetare stiintifica.
CAPITOLUL I
I. ASPECTE GENERALE PRIVIND FAMILIA
I.1. Definirea familiei
Constituind cea mai veche dintre institutiile create de om de-a lungul
existentei sale social-istorice, familia reprezinta o forma de comunicare
umana ale carei relatii între membrii sai, de esenta natural-biologica,
spiritual-afectiva si moral-juridica, permit continuitatea speciei umane si
evolutia societatii. Familia este considerata elementul natural si
fundamental al societatii, principiu care apare atât în cadrul actelor noastre
legislative, cât si în actele internationale privind drepturile omului.
Întreaga dezvoltare a umanitatii este indisolubil legata de constituirea si
evolutia formelor de colectivitatea umana, dintre care familia reprezinta una
dintre verigile sociale cele mai vechi si mai specifice în asigurarea
continuitatii si afirmarii depline a fiintei umane. Desi relativ independenta în
raport cu societatea în interiorul careia se formeaza, familia este
determinata în ultima instanta si conditionata, în organizarea si evolutia sa,
de modul de organizare a societatii pe care o reflecta.
Studiul familiei s-a impus ca necesitate în epoca moderna, desi
preocuparile în acest sens sunt foarte vechi, iar multiplele definitii date
pâna acum familiei au încercat sa evidentieze o serie de aspecte atât de
ordin structural cât si functional.
Dupa Levi- Strauss, familia este un grup care îsi are originea în casatorie,
fiind alcatuit din sot, sotie si copiii nascuti din unirea lor pe care-i unesc
drepturi si obligatii morale, juridice, economice, religioase si sociale.1
Vincent defineste familia ca fiind un grup înzestrat cu caracteristici proprii,
cu anumite obiceiuri, care respecta anumite traditii, chiar inconstient, care
aplica anumite reguli de educatie.2
Berge3 afirma ca familia este un fel de personalitate colectiva a carei
armonie generala influenteaza armonia fiecareia dintre parti. Familia este
unitate de interactiuni si intercomunicari personale, cuprinzând rolurile
sociale de sot si sotie, mama si tata, fiu si fiica, frate si sora.
I.2. Structura si functiile familiei contemporane
Perenitatea oricarei societati este asigurata prin reproducere biologica si
sociala, iar aceste functii, de importanta fundamentala pentru viitorul, ei
sunt îndeplinite în cadrul familiei. Astfel, casatoria si actul procreerii ofera
continuitatea speciei biologice, iar procesul de socializare a descendentilor
ofera continuitate structurii sociale si modelului cultural care caracterizeaza
societatea respectiva.
Pentru orice societate, familia ca institutie nu este doar o simpla existenta
exterioara ei, ci mai ales coexistenta, definita prin caracterul comun al
relatiilor dintre membri.
În toate societatile cunoscute, indivizii participa în comun la procese
biologice si sociale, dezvolta relatii între ei si manifesta tendinte de
adeziune la viata de grup facilitata de familie. În ansamblul lor, raporturile
familiale reprezinta un tip specific de solidaritate si integrare sociala care
implica indivizii aflati intr-o interactiune reciproca si permanenta. Pentru
acest motiv, nu relatiile biologice, desi foarte importante, ci relatiile sociale
definesc esenta vietii de familie. Aceasta idee nu si-a facut loc prea usor în
gândirea istoricilor, psihologilor si a sociologilor, ci de-a lungul timpului.
Conceptiile mai vechi sunt marcate, de pilda, de o serie de prejudecati,
care acorda fie factorului biologic, fie celui spiritual, rolul de baza în
structura familiei .
Atât pentru Le Play cât si pentru Proudhon , familia este ,,celula de baza a
societatii,, de la care emana întreaga ordine sau dezordine sociala. Familia
constituie deci temelia pe care se edifica celelalte forme de organizare a
vietii sociale si care, la rândul lor influenteaza familia, facând-o sa se
transforme si sa evolueze în permanenta.
Ca grup natural caracterizat printr-o mare stabilitate structurala si evolutie
istorica, ea reuneste femei si barbati, parinti si copIii, bunici, nepoti si unchi
prin legaturi trainice de casatorie, sânge sau rudenie, ca si prin forme
specifice de organizare a relatiilor dintre ei.
Reprezentând cea mai importanta si dinamica structura a vietii sociale,
familia este determinata de legile generale de dezvoltare a societatii si de
întreg procesul istoric care o transforma si o face sa evolueze în forme
particulare, dar care nu-i modifica esenta. Apare astfel clar faptul ca nu
relatiile biologice determina esenta grupului familial, ci în primul rând
relatiile sociale care influenteaza atât caracterul istoric al legaturilor
familiale, cât si organizarea specifica a acestora, în raport cu modelul
social si cultural al societatii în ansamblul sau.
Se poate considera ca familia reprezinta o componenta de baza a oricarei
societati, functionarea acesteia depinzând în buna parte de realizarea unei
functionalitati adecvate a grupului familial.
În societatea contemporana unele din functiile familiei au disparut, altele s-
au diminuat sau au fost preluate de alte institutii sociale, ca de exemplu
functiile pedagogico-educative si morale .
Cea mai importanta functie, evaluata astfel de mai multi autori este
socializarea copilului, deoarece familia constituie mediul cel mai propice
pentru educatia acestuia, într-o perioada în care este susceptibil de a fi
influentat. Caldura si afectiunea oferite de parinti precum si legaturile
informale stabilite între parinti si copiii reprezinta stimulente puternice
pentru formarea deprinderilor si aptitudinilor copilului, pentru dobândirea
capacitatilor sale de integrare sociala adecvata[7].
Socializarea copilului si stabilizarea personalitatii adultului sunt doua functii
microsociologice principale, care definesc esenta si importanta familiei
conjugale moderne. Specializarea rolurilor masculine si feminine în cadrul
familiei are drept scop formarea unei baze de actiune pentru socializarea
copilului si pentru dezvoltarea personalitatii tuturor membrilor grupului
familial de-a lungul întregului ciclu al vietii .
Consacrând principalele functii ale familiei (biologic-sanitara, pedagogic-
educativa, de solidaritate familiala, de asigurare a nivelului de trai al
membrilor sai, de integrare a grupului familial în societate) statul român
reglementeaza statutul acesteia ca fiind institutie sociala în Codul familiei,
printr-o serie de acte normative cu privire la casatorie, drepturile sotilor,
relatiile parinti-copiii, raporturile de mostenire, adoptiune, alte relatii
personale si matrimoniale ce izvorasc din actul de casatorie.
I.3. Statutul social al familiei în tara noastra
Constituind principalul factor al dezvoltarii fizice si intelectuale a populatiei,
familia influenteaza în mod direct si semnificativ, mai ales prin intermediul
functiei sale de socializare, nivelul si profunzimea constiintei morale a
descendetilor în acord cu normele, valorile si idealurile societatii noastre.
Familia este cea care modeleaza personalitatea copilului, contribuie la
formarea unei atitudini pozitive fata de munca, viata si valorile sociale si
cultiva responsabilitatea fata de actele proprii în raport cu imperativele
participarii la viata sociala. Sarcini de mare raspundere revin în acest sens
familiei si celorlalte institutii de ocrotire si supraveghere, chemate sa
contribuie la mentinerea climatului vietii de familie, la puritatea morala a
relatiilor dintre membrii grupului familial, la asigurarea unor conditii
materiale adecvate si a unei ambiante psihosociale care sa favorizeze pe
deplin personalitatea copilului, formarea sa în conformitate cu cele mai
valoroase si dezirabile modele de conduita sociala.
I.4. Responsabilitati specifice ale educatiei copilului în familie
Întreaga actiune de modelare a personalitatii copilului constituie o opera
educativa de anvergura care antreneaza toate directiile cresterii si
dezvoltarii sale: fizica, psihica, afectiva, morala si sociala. În aceasta
actiune, rolul parintilor are o importanta fundamentala, deoarece nici un
copil nu poate fi dirijat si educat decât într-o ambianta definita de
afectivitate si dragoste.
Relatia parinti-copiii detine un rol deosebit atât în fixarea celor mai
adecvate deprinderi comportamentale, cât si în asigurarea unei conditii
psihologice normale. Dar o asemenea relatie presupune norme precise
care corespund unor obiective ce stau la baza rolurilor parintilor si
asteptarilor copilului, precum:
Dragostea, concretizata în asigurarea protectiei, securitatii si orientarii
copilului, în formarea unor aptitudini si atitudini pozitive pornind de la
calitatile sale proprii. Dragostea parinteasca presupune încredere si
siguranta din partea copilului, afectiune si întelegere din partea parintilor,
dar ea nu trebuie exagerata fara riscul de a provoca o serie de dificultati
evolutiei psihologice normale. Cel mai adesea, copiii lipsiti de dragostea
parinteasca sunt timizi, instabili, interiorizati si complexati, în timp ce
capriciul, rasfatul, lipsa de vointa caracterizeaza de cele mai multe relatiile
exagerate din punct de vedere afectiv între parinti si copiii;
Asigurarea unor raporturi relationale juste si echilibrate. Parintii trebuie sa
ofere modele de conduita corespunzatoare, calitatile si atitudinile lor având
o influenta formativa decisiva; dimpotriva, divergenta între act si cuvinte,
între atitudine si conduita antreneaza incertitudini si lipsa de discernamânt
în aprecierea raului sau a binelui de catre copil. Fiind primele fiinte cu care
copiii se identifica si fata de care îsi manifesta afectivitatea, parintii trebuie
sa fie atenti atât la ceea ce spun, cât si la ceea ce fac, deoarece
eventualele divergente sau neconcordante provoaca dezorientare si deruta
cu efecte negative asupra dezvoltarii personalitatii copilului;
Complementaritatea rolurilor parentale. În calitate de ghizi, educatori si
modele de urmat, parintii trebuie sa alcatuiasca în raport cu copilul o
unitate inseparabila care îsi împarte însa rolurile si sarcinile. Diferite, dar nu
divergente, rolurile tatalui si ale mamei trebuie sa se completeze reciproc:
mama în calitate de factor afectiv al caminului, iar tatal în calitate de factor
instrumental înzestrat cu deplina autoritate. Inversarea rolurilor parentale
apare perturbatoare deoarece nu mai corespunde imaginii ideale pe care
copilul si-o formeaza în legatura cu comportamentul si actele obisnuite ale
mamei sau tatalui, acesta fiind o sursa de dificultati psihologice care se
imprima si comportamentului ulterior al copilului. Daca aceste obiective nu
sunt îndeplinite sau daca sunt aplicate în mod unilateral de parinti, procesul
educativ implica o serie de sinuozitati.
Se releva astfel ca nu simpla existenta a familiei permite un proces adecvat
de dezvoltare a personalitatii copilului, ci doar acea familie ale carei functii
sunt îndeplinite în mod normal de ambii parinti. O familie normala
înseamna pentru copil un mediu afectiv, ocrotitor, având o alcatuire si o
structura unitara, omogena.[9]
Dezvoltarea personalitatii copilului nu poate fi realizata decât în cadrul
matricei familiale. Atât modelele de educatie, cât si calitatile afective si
instrumentale ale mediului familial creeaza premise puternice pentru
evolutia armonioasa a copilului, fata de care parintii au o responsabilitate
fundamentala . Fiziologia copilului poate fi profund marcata de modul în
care parintii raspund trebuintelor sale de hrana, protectie, afectiune si
îngrijire, dupa cum dezvoltarea aptitudinilor si atitudinilor sale nu se poate
face decât în prezenta ambilor parinti. Daca unul din ei absenteaza din
camin sau între parinti exista conflicte, copilul va dezvolta tendinte si norme
contradictorii care vor împiedica evolutia sa corespunzatoare .
De asemenea, numeroase studii de psihologie a copilului evidentiaza faptul
ca întârzierea achizitiei limbajului poate influenta negativ capacitatea sa de
a percepe, a gândi si a întelege, dupa cum interiorizarea de timpuriu a
sensului si continutului normelor si valorilor sociale îl determina sa
actioneze si sa se comporte ca individ integrat social.
In societatea moderna responsabilitatile familiale ale parintilor sunt definite
de norme specifice care reglementeaza conditiile si modul lor particular de
îndeplinire în fiecare din cele trei etape de dezvoltare (dependenta
absoluta, dependenta relativa si independenta) prin care trece copilul în
cursul formarii personalitatii sale. Atât parintii, cât si familia ca întreg au
misiunea extrem de importanta de a transmite copiilor norme si reguli
morale de conduita si de a asigura internalizarea acestora sub forma de
convingeri, atitudini si motivatii. În acest sens, pe lânga comunicarea
verbala nemijlocita care favorizeaza dezvoltarea unor atitudini si
responsabilitati corespunzatoare asupra notiunilor de " bine" si ,, rau",
comportamentul nemijlocit al parintilor, exemplele personale oferite de
acestia, exercita o influenta deosebit de importanta asupra conduitei
copilului.
Se poate considera, din acest punct de vedere, ca totalitatea manifestarilor
comportamentale adecvate ale copilului este în functie de integralitatea
functionalitatii familiei, iar conduita morala pozitiva prezentata de copil
poarta pecetea influentelor favorabile exercitate de anturajul sau familial.
Exista însa si situatii în care absenta realizarii unor functii ale familiei, în
special a celei pedagogic-formative, determina tendinte neconforme cu
normele de conduita valorizate pozitiv de societate, copilul manifestând
tendinte de marginalizare si devianta care au un impact negativ asupra
dezvoltarii armonioase a conduitei[13]. Majoritatea anomaliilor sale psihice,
afective sau caracteriale provin din absenta realizarii functiilor familiei si
responsabilitatii parintilor, familia reprezentând din acest punct de vedere
un fel de ,,personalitate colectiva,, a carei armonie sau dizarmonie are
rezonanta în structura personalitatii copilului, în sanatatea si echilibrul sau
psihic.
CAPITOLUL II
II. DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII
II.1. Definirea personalitatii
Personalitatea[14] este organizarea dinamica în cadrul individului a acelor
sisteme psihofizice care determina gândirea si comportamentul sau
caracteristic.
Voi examina pe scurt conceptele- cheie din aceasta definitie:
Organizarea dinamica. Problema centrala a psihologiei este formarea
structurilor sau ierarhiilor de idei si deprinderi care ghideaza în mod
dinamic activitatea. Integrarea si alte procese organizationale sunt
necesare pentru a explica dezvoltarea si structura personalitatii. Termenul
"organizarea" pe care îl intâlnim în definitie implica si procesul reciproc de
dezorganizare, mai ales la acele personalitati anormale care sunt marcate
de o dezintegrare progresiva.
Sisteme. Un sistem este un complex de elemente într-o interactiune
reciproca. O deprindere este un sistem, la fel si un sentiment, o trasatura,
un concept, un stil de comportare. Aceste sisteme exista în mod latent în
organism chiar când nu actioneaza. Sistemele psihofizice latente
motiveaza sau directioneaza o activitate si o gândire specifica atunci când
intra în actiune. Toate sistemele care compun personalitatea trebuie
considerate tendinte determinante. Ele exercita o influenta directoare
asupra tuturor actelor adaptative si expresive prin care personalitatea
ajunge sa fie cunoscuta.
Psihofizic. Acest termen ne aminteste ca personalitatea nu este exclusiv
mentala sau exclusiv nervoasa, ci atrage dupa sine functionarea atât a
"spiritului" cât si a "trupului".
Comportament si gândire Orice comportament si orice gândire sunt
caracteristice persoanei si sunt unice pentru aceasta. Acesti doi termeni
constituie o eticheta pentru a desemna tot ceea ce poate un individ sa faca;
ceea ce el face în principal este sa se adapteze mediului, sa reflecteze
asupra lui, sa încerce a-l stapânii.
II.2. Formarea si dezvoltarea personalitatii
Personalitatea, dupa cum afirma Allport[15], e prezenta în viata individului
uman, dar numai potential din momentul nasterii, în mod concret începând
sa dea primele semne ale existentei sale în jurul vârstei de trei ani, contur
precis capatând abia la maturitate. Cu toate ca prin intermediul factorului
genetic si congenital fiinta umana constituie un ansamblu de virtualitati, ca
expresie a unei programari, nou-nascutul nu e o persoana si nu are, cu atât
mai mult, o personalitate. Personalitatea consta într-un tot de trasaturi.
În formarea personalitatii, care e o constructie, factorul genetic serveste
acesteia ca temelie, si dupa cum se stie orice constructie are o baza solida,
o temelie. Dupa nastere, ambianta, îndeosebi cea sociala, capata o
pondere din ce în ce mai mare în modelarea personalitatii, implicit a
persoanei[16]. Tot dupa nastere, în procesul de personalizare intervine si
factorul psihic, acesta avându-si geneza în raportul organismului cu mediul,
dar constituindu-se în factor independent . La formarea personalitatii
concureaza deci factorul organic, factorul social si factorul psihic, factorul
organic actionând ca potentialitate. Factorul social si factorul psihic sunt
factori de întretinere,de actualizare sau de reprimare si de modelare.
Principalul mijloc de construire a personalitatii este constituit din învatare
motivata, ajungându-se la diferentierea progresiva a comportamentului;
prin crearea unui mod de comportament, a unei stereotipii dinamice, a unui
sistem prin intermediul caruia actioneaza persoana, se realizeaza o
anumita personalitate. În realizarea sa aceasta parcurge doua stadii
principale: stadiul personalitatii de baza care se formeaza prin interactiunea
primara a copilului cu familia; si stadiul personalitatii individuale care se
formeaza prin interactiunea cu grupurile sociale.
În prezent personalitatea a devenit un ideal al pedagogiei, scopul educatiei
constând în mare parte în formarea si dezvoltarea personalitatii. Dar
formarea personalitatii vizeaza o modelare nu doar pasiva, ci una activa,
iar acest proces angajeaza doi factori: factorul modelator si factorul de
modelat; factorul modelator implica la rându-i: modelatorul si modelul[18].
În primi ani ai copilului, modelatorul si modelul constau în aceleasi
persoane, si anume parintii copilului. Odata cu vârsta scolara modelul se
schimba: acesta e acum învatatorul si mai târziu profesorul, iar odata cu
pubertatea modelul poate fi luat dintr-un roman, dintr-un film, dintr-o piesa
de teatru. Odata cu cresterea, copilul modelat se comporta ca un factor
activ, implicându-se din ce în ce mai mult în procesul de modelare. În toate
cazurile, în formarea personalitatii, în afara modelatorului propriu-zis,
actioneaza întreaga ambianta fizica si sociala, perioada în care nu mai intra
în discutie numai formarea, ci si dezvoltarea personalitatii .
Dezvoltarea personalitatii are loc din exterior prin actiunea sustinuta a unui
educator, concomitent cu actiunea din interior, prin autodezvoltare, stiut
fiind faptul ca procesul de autodezvoltare e continuu.
Perioada de pubertate, urmata de cea a adolescentei, este perioada când
copilul, datorita cresterii spiritului de observatie si maturizarii gândirii, nu
mai ia ad literam ceea ce i se spune, ci începe sa-si formeze pareri care
foarte adesea nu mai concorda cu cele ale parintilor. Încercarile acestora
de a-si impune punctul de vedere facând apel la autoritate parinteasca nu
fac decât sa zdruncine însasi temelia autoritatii .
Eliberati de sub tutela invatatorului si obligati sa raspunda cerintelor mai
multor discipline, fiecare reprezentata de un profesor de specialitate,
puberii îsi largesc mult orizontul si încep sa faca aprecieri critice si
comparative în ceea ce priveste felul de predare si la comportarea
fiecaruia. Memorarea devine din ce în ce mai logica, iar reprezentarile
despre lucrurile si fenomenele despre care învata devin si ele din ce în ce
mai bine conturate. Paralel cu simtul critic se dezvolta si cel autocritic, dar
nu în egala masura deoarece au tendinta sa fie foarte îngaduitori cu ei
însisi si foarte severi cu ceilalti. Uneori li se pare fie ca adultii exagereaza,
fie socotesc ca acestia nu apreciaza la justa valoare actiunile lor, încercând
sa le minimalizeze importanta.
Apar din ce in ce mai des autoaprecierile relative la felul de a se purta si a
se îmbraca. Demarcatia dintre baieti si fete devine mai precisa, fiecare
având constiinta sexului sau si a anumitor particularitati psihice si fizice
care decurg de aici.
Personalitatea puberului începe sa se desavârseasca de la vârsta de 11-
12 ani, dar aceasta poate fi influentata negativ daca educatia o va mutila
din punct de vedere afectiv, întrucât germenii egoismului, timiditatii, fricii si
neîncrederii gasesc un teren propice. Depinde în cea mai mare masura de
adulti sa impiedice aparitia acestor sentimente, sa încerce sa sadeasca
delicatetea, sensibilitatea si nu în ultimul rând siguranta în fortele proprii.
Copiii sunt în general receptivi la frumos, motiv pentru care, pentru
atingerea acestui scop, unul din mijloacele cele mai bune îl constituie
sentimentul estetic care trebuie transmis copilului, sentiment prin
intermediul caruia se poate obtine o modelare a personalitatii, în special pe
plan afectiv, de acea mai înalta calitate. Ordinea si curatenia, muzica,
desenul, pasiunea pentru colectii, literatura, traforajul, excursiile sunt o
parte din formele frumosului accesibile copilului, pentru ca adolescentul sa-
si dezvolte personalitatea normal si armonios.
II.3. Dialogul familial, factor important în dezvoltarea personalitatii
adolescentului
Cercetarea problemelor implicate în dialogul familial vizeaza ameliorarea
raporturilor dintre membrii unor familii, evidentierea efectelor negative ale
unora dintre masurile si metodele pedagogice folosite de parinti, si
recomanda noi atitudini parintesti. Raportarea adolescentului la familie
urmareste precizarea atât a locului pe care adolescentul îl ocupa în viata
grupului familial, cât si a functiilor normale ale acestui grup prin care acesta
devine factor de securitate, de educare a sentimentelor, de initiere în viata
sociala si spirituala.
Tulburarile de adaptare de origine familiala care se datoreaza carentelor
manifestate în actiune educativa a unor familii, impun gasirea unor
raspunsuri adecvate la o serie de întrebari referitoare la exercitarea
autoritatii parintesti, la consecintele pe care actele si atitudinile parintilor le
pot avea asupra personalitatii în formare a adolescentului. Severitatea
excesiva, de exemplu, la care recurg în mod frecvent unii parinti în
raporturile lor cu adolescentii, are drept consecinta cresterea unor
adolescenti fie apatici, indiferenti, lipsiti de initiativa, fie impulsivi,
recalcitranti, revoltati. Acesti parinti care nu reusesc sa rezolve probleme
curente ale educatiei adolescentilor lor altfel decât prin aplicarea unor
aspre pedepse si masuri de interdictie, se afla de fapt în fata esecului
propriei lor autoritati. Ca si parintii prea severi, cei indiferenti nu-si dau
îndeajuns de bine seama de faptul ca în raporturile lor cu adolescentii
trebuie sa stie sa se apropie de acestia, dar în acelasi timp sa pastreze o
oarecare distanta, deoarece numai atunci când se pastreaza anumite limite
în apropierea de adolescenti se poate asigura mentinerea prestigiului si
autoritatii parintesti.
Parintii indiferenti sunt dezamagiti atunci când vad cum proprii adolescenti
se înstraineaza de ei cautând în alta parte satisfactii si împliniri, de aceea
este deosebit de important ca parintii sa fie în pas cu dezvoltarea psihica
actuala a adolescentilor lor, sa mentina un dialog intelectual si afectiv
mereu deschis.
Parintii tematori sau chiar anxiosi, depresivi sau cei egocentrici, nu reusesc
sa întretina acest dialog deoarece nu vor sau nu sunt capabili de empatie
vis-a-vis de proprii adolescenti, pentru a adopta la nevoie punctul de
vedere al acestora, pentru a întelege trairile si preocuparile specifice
vârstei si firii lor.
De felul în care se desfasoara dialogul familial depinde, în mare masura,
constituirea sentimentului de siguranta al adolescentului atât de important
pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii sale, pentru formarea unor
raporturi echilibrate ale acestuia cu lumea. În conditiile unui mediu familial
excesiv de autoritar sau de indulgent, echilibrul psihic al adolescentului se
zdruncina ivindu-se pericolul dezvoltarii unor nevroze. Astfel,
,,supraprotectia autoritara" , prin frecvente interdictii impuse adolescentului,
primejduieste dezvoltarea spiritului de independenta si de responsabilitate
ale acestuia, transformându-l într-o personalitate anxioasa, dominata de
sentimentul fricii si al inferioritatii personale. Adolescentul trebuie sa se
simta acceptat în familie, iar a se simti acceptat înseamna a se sti iubit, fapt
ce presupune nu numai dovezile de tandrete din partea parintilor, dar mai
ales acea tonalitate generala afectuoasa si binevoitoare care trebuie sa
impregneze toate raporturile dintre adolescent si anturajul sau familial.
De-a lungul cercetarii pe care am efectuat-o în sprijinul prezentei lucrari,
am constatat ca o parte dintre adolescentii care sunt în mod frecvent
coplesiti cu daruri de catre parinti nu au convingerea intima ca sunt iubiti de
catre acestia. Adolescentul are nevoie de certitudinea ca parintii sunt
bucurosi de existenta sa. Faptul de a se simti iubit, de a fi izvor de bucurie
pentru parinti si pentru toti ceilalti din grupul familial, constituie un factor
securizant de mare importanta. A respinge un adolescent care se prinde
afectuos de gâtul parintelui, a-i impune tacere în momentul în care el arde
de dorinta de a-si expune propriile framântari sufletesti, a nu-i primi
mângâierile si sarutarile, înseamna a-i arata ca te poti foarte bine dispensa
de el, înseamna a-i refuza dragostea si a-i arata ca nu-l iubesti.
Alaturi de scoala, familia reprezinta un principal instrument de reglare a
legaturilor adolescentului cu mediul, ea urmând sa contribuie la formarea
sentimentului solidaritatii sociale, în vederea unei corespunzatoare integrari
viitoare în mediul profesional si în întreaga viata sociala în general.
Nu mai putin importante pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii
adolescentului sunt si influentele exercitate de tata care, prin intermediul
autoritatii pe care o detine, are menirea de a echilibra relatiile din interiorul
familiei, de a întretine sentimentul de siguranta în grupul familial, de a
conduce adolescentul catre acceptarea regulilor educative, în special în
privinta baietilor deoarece tatal reprezinta un model cu privire la felul în
care un barbat trebuie sa se comporte în viata. În ochii adolescentului tatal
este fiinta care domina lumea exterioara, care ia decizii în problemele cele
mai importante ale familiei, din acest motiv adolescentul are, în prezenta
acestuia, un sentiment de siguranta, sentiment care-i va inspira
adolescentului dorinta de a deveni ,,ca tata". Cum autoritatea tatalui nu
exprima o dovada a lipsei de afectiune, adolescentul asteapta si de la tatal
sau, nu doar de la mama, tandretea si afectiunea atât de necesare în
dezvoltarea armonioasa a personalitatii adolescentului. Din nefericire însa,
sunt cazuri în unele familii, în care rolul tatalui este complet denaturat,
unde se relateaza cu satisfactie deosebita ca adolescentii lor ,,stiu de frica
tatalui" . Tatal nu trebuie sa devina un mijloc de a-l intimida si speria pe
adolescent, întrucât tatal care înspaimânta risca sa formeze la fete frica de
barbati, iar la baieti refuzul de a-i semana.

Tensiunile, neîntelegerile din mediile familiale influenteaza, în special copiii

preadolescenti (10-11, 14-15 ani) care, datorita reactivitatii lor afective
crescute, lipsei unei solide experiente de viata si a unui spirit critic
insuficient dezvoltat, resimt foarte puternic situatiile conflictuale,
traumatizante din mediul familial. Observatiile scolare curente evidentiaza
faptul ca multi dintre elevii adolescenti cu dificultati de integrare scolara
provin în mare parte din mediile familiale cu deficiente grave de ordin
educativ, deficiente determinate de raporturile necorespunzatoare dintre
parinti, de lipsa de autoritate morala, de dezacordul dintre principiile afisate
de ei si conduita reala manifestata. Acesti parinti prezinta de regula
atitudini extreme: fie dezinteres total pentru problemele scolii si educatiei,
fie suprasolicitarea capacitatilor copilului, în scopul împlinirii propriilor
ambitii si vanitati.
CAPITOLUL III
III. ADOLESCENŢA
III.1. Adaptologia adolescentului
Adolescenta este o perioada de tranzitie între vârsta copilariei si adulta,
perioada care se caracterizeaza prin importante modificari fizice, dar mai
ales psihice (emotionale), cerebrale si sociale . Fara a fi bine delimitata, se
considera ca se sfârseste odata cu încetarea cresterii organismului, adica
între 18-20 chiar 24 de ani.
Modificarile fizice începute în timpul pubertatii se continua în aceasta
perioada, fiind foarte evidente în ceea ce priveste cresterea staturala si
ponderala, precum si în dezvoltarea caracterelor sexuale secundare, fiind
mai putin evidente modificarile fiziologice si ale maturizarii neuro-gonadale,
însotite de capacitatea de procreare.
Cresterea cunoaste unele particularitati legate de sex, realizându-se în final
aspectul masculin sau feminin al tipului constitutional. Este perioada în
care capacitatea imunologica si de adaptare la stres atinge maturitatea
caracteristica adultului. Adaptarile la solicitarile impuse de efortul fizic, în
special la baieti, sunt foarte eficiente si adecvate. Capacitatea cognitiva
progreseaza, culminând cu capacitatea pentru gândirea abstracta, care se
extinde si asupra altor persoane; se produce maturizarea dezvoltarii
morale, spirituale si emotionale si apar noi aspecte interpersonale în
relatiile cu parintii si cu alte persoane.
III.2. Adolescenta
Parintilor le este uneori greu sa creada în capacitatea tinerilor lor de a
actiona în mod independent. În realitate, adolescentii sunt foarte rar
expansivi în prezenta lor si comunica foarte dificil cu ei. Aceasta dificultate
de a comunica provine din faptul ca în toata aceasta perioada tinerii
acumuleaza noi capacitati mintale si îsi doresc sa se desprinda de caminul
oferit de parinti, sa se afirme si sa devina autonomi .
În pofida aerului independent, adolescentul are nevoie de dragoste,
întelegere si respect. Toate aceste necesitati sunt, însa, ascunse si de
aceea este necesara o deosebita atentie la maniera în care se comunica
cu adolescentul. Pentru ca adolescentul sa-si dezvolte respectul de sine,
ambii parinti trebuie sa-l accepte asa cum este, cu fortele si limitele
personale. Acest lucru nu împiedica pe parintii sa aiba asteptari, numai ca
asteptarile trebuie sa se tina cont de personalitatea care se dezvolta în
fiecare zi sub ochii lor. Tânarul încearca continuu sa se defineasca, o face
uneori într-un mod neasteptat, dar întotdeauna plin de energie si
exuberanta. Adolescentii simt nevoia de a pastra o distanta fizica între ei si
parinti lor, deoarece pubertatea imprima si caracterul sexual raporturilor
dintre oameni si deschide calea fantasmelor oedipiene. Din acest moment,
micile dragalasenii de familie pot aparea oricând sunt împreuna, dar
niciodata de fata cu prietenii, de aceea parintii trebuie sa gaseasca noi
mijloace de a-si exprima afectiunea pentru copilul lor, desi le este greu sa
depaseasca acest moment si sa renunte la anumite forme de intimitate cu
copiii[26].
Pentru un adolescent este foarte important sa cunoasca trecutul familiei
sale, indiferent în ce fel de familie traieste, traditionala, monoparentala sau
recompusa. Este regretabil ca, uneori, adolescentii sunt rupti de trecutul lor
doar pentru ca parintii se simt vinovati de unele alegeri personale sau
pentru ca nu reusesc sa gaseasca explicatii ale acestor alegeri.
Adolescentul trebuie sa-si înteleaga trecutul, înainte de a-si construi
viitorul. Pentru a crea legaturi între membri unei familii, acestia trebuie sa
desfasoare împreuna cât mai multe lucruri.
III.3. Relatia parinti- adolescenti
Adolescenta reprezinta o cotitura în dezvoltarea unui individ, domeniul
intereselor sale de pâna atunci amplificându-se si deplasându-se spre alte
zone de interes. Pâna la aceasta vârsta adolescentul nu dovedea
preocupari pentru rolul pe care-l putea juca în societate, la adolescent
remarcându-se aparitia constiintei sociale, moment în care el devine
constient ca este membru al unei colectivitati. Din acest moment se
straduieste sa câstige stima colegilor, profesorilor, a parintilor si fratilor mai
mari si devine extrem de sensibil la influenta lor.
Adolescentul se defineste prin comparatie cu ceilalti membri ai societatii pe
care o frecventeaza; capata sentimentul responsabilitatii, al datoriei si de
obicei, include învatatura între sensurile vietii. Este momentul în care
adolescentul îsi alege un idol, devine constient de personalitatea altuia dar
si de propria personalitate; apar hobby-urile precum filatelia, muzica,
electronica, cinematograf, sport, Internet, valoarea morala si estetica a
acestor preocupari începând sa depaseasca interesul pur intelectual .
Adolescenta este perioada în care apare preocuparea pentru tinerii de sex
opus, având ca suprem tel dorinta de a placea. În acest scop se modifica
interesul pentru îmbracaminte, coafura si, în general, pentru felul în care
arata. Ei trebuie sa se adapteze noii imagini a siluetei lor si, de obicei, nu
sunt satisfacuti de felul cum arata.
Unii adolescenti devin brusc hiperindependenti si din acest motiv intra în
conflict cu scoala si parintii. Alterneaza perioade în care se cred
omnipotenti, cu perioade în care se îndoiesc de calitatile si posibilitatile lor,
mai ales, când compararea cu performantele grupului îi plaseaza în
inferioritate. Adolescentii sunt intransigenti, emit judecati aspre despre
parinti si profesori, idolatrizeaza vedete ale vietii sportive si muzicale,
carora ar dori sa le reediteze succesul. Afirmarea cu orice pret în fata
grupului constituie o preocupare de seama a adolescentului. Caracteristica
acestei perioade de dezvoltare este scaderea comunicarii cu membrii
familiei si crearea de relatii în medii extrafamiliale, când adolescentul se
desparte psihologic de familie si îsi stabileste propria identitate, preferând
compania colegilor si prietenilor în locul familiei. Initial, cel mai bun prieten
fata de care îsi testeaza ideile si competentele este de acelasi sex, fata de
acesta îsi manifesta atasamentul îmbracându-se la fel, imitându-i gesturile,
preluând din preocuparile lui.
In acest timp parintii se obisnuiesc greu cu noul tip de relatii ale
adolescentilor, au senzatia de frustrare si se simt marginalizati de catre
proprii adolescenti.
CAPITOLUL IV
IV. PERCEPŢIA
IV.1. Locul perceptiei în cadrul mecanismelor cognitive
Perceptia ocupa locul central în cadrul mecanismelor psihice informational-
operationale de prelucrare primara a informatiilor, si aceasta deoarece
senzatiile în stare pura nu exista decât în primele zile ale existentei sau în
cazurile patologice, iar reprezentarile, care urmeaza în ordine ontogenetica
dupa ele, nu sunt, în extremis, decât tot perceptii trecute, reactualizate si
refolosite în functie de necesitatiile prezentului.
La fel de importante sunt perceptiile si pentru mecanismele psihice
informational- operationale de prelucrare secundara a informatiilor.
Gândirea, memoria, imaginatia sunt greu de conceput în afara perceptiei.
Trecând dincolo de sfera mecanismelor psihice si intrând în cea a activitatii
psihice, este aproape imposibil sa se desfasoare o activitate psihica, oricât
de simpla sau oricât de complexa ar fi aceasta, fara suportul perceptiv.
Perceptia permite a lua cunostinta de mediu si a interactiona cu acesta sau
a actiona asupra lui. Mai mult, se afirma ca perceptia este punctul de
plecare al oricarei activitati umane, inclusiv al construtiei unei civilizatii.
Astazi studiul perceptiei a depasit cu mult granitele psihologiei generale,
patrunzând în psihologia sociala, nu doar pentru simplu fapt ca exista si o
perceptie sociala, ci mai ales pentru ca percetia joaca un rol cu totul
deosebit în planul interactional si integrativ-grupal. Psihologia muncii si
îndeosebi psihologia inginereasca ar fi pur si simplu "pierdute" fara
impilcarea perceptiei în sarcinile si activitatile de munca. De fapt, cele patru
faze ale perceptiei, si anume detectarea, discriminarea, identificarea,
interpretarea, au fost descoperite si amplu cercetate mai întai în psihologia
inginereasca, ele fiind legate de sarcinile de supraveghere ale panourilor si
tablourilor din industria automatizata.
Cu toate ca perceptia este extrem de importanta pentru întreaga
cunoastere umana si pentru varietatea comportamentelor umane, destinul
ei în psihologie a fost destul de sinuos. Cercetata mai întâi, nu ca o
problema de sine statatoare, distincta, ci în cadrul alteia mai largi si anume
a problematicii învatarii, abordata multa vreme la nivel intrauman,
ipostaziata de unele curente si orientari psihologice, minimalizata sau chiar
negata de altele, perceptia si-a câstigat cu greu un statut propriu în
psihologie.
V. METODOLOGIA CERCETĂRII
V.1. Obiectiv general
Lucrarea de fata îsi propune sa evidentieze faptul ca o relatie pozitiva
parinte- adolescent conduce la dezvoltarea armonioasa a personalitatii
adolescentului .
V.2. Obiective specifice
- Evidentierea caracteristicilor de personalitate la adolescentii investigati
- Evidentierea aspectelor unei relatii afective pozitiva cu parintii, care ajuta
la dezvoltarea încrederii în propria persoana la adolescenti.
- Evidentierea aspectelor de perceptie a relatiei dintre, parinti-adolescenti
în functie de genul biologic al parintelui.
V.3. Ipoteze
Hs1- Se prezuma ca o relatie pozitiva parinte-adolescent se coreleaza direct
cu indicatorii de personalitate ai adolescentului.
Hs2 -Se prezuma ca existenta unei relatii afective pozitiva cu parintii
conduce la dezvoltarea încrederii în propria persoana la adolescenti.
Hs3- Se prezuma ca exista diferente în ce priveste perceptia relatiei parinti-
adolescenti în functie de genul biologic al parintelui.
V.4. Participanti la studiu
Lotul de subiecti a fost alcatuit din N = 60, 30 subiecti de gen feminin si 30
subiecti de gen masculin ( Tabel 1.Figura 1). Categoriile de vârsta se
încadreaza între, 35/65 de ani. (Tabel 2, Figura 2).
În ceea ce priveste nivelul de studii avem 2 participanti cu studii
gimnaziale, 3 participanti absolventi ai scolii profesionale, 27 absolventi de
liceu cu diploma de bacalaureat si 28 subiecti cu studii superioare. (Tabel
3, Figura 3).
Tabel 1-Frecventa de aparitie in functie de genul biologic

Figura1 - Diagrama de structura in functie de genul biologic

În sprijinul cercetarii efectuate, am chestionat un lot de subiecti N = 60,
dintre care 15 subiecti au vârste cuprinse între 35/45, 18 subiecti se
incadreaza în grupa de vârsta 45/55, cea de-a treia grupa alcatuita din 27
subiecti încadrându-se în categoria de vârsta 55/65 de ani.(Tabel 2, Figura
2).
Tabel 2-Frecventa de aparitie în functie de vârsta
Figura 2 - Diagrama de bare în functie de vârsta
Tabel 3 -Frecventa de aparitie în functie de nivelul de studii

În ceea ce priveste nivelul de studii avem 2 participanti cu studii

gimnaziale, 3 participanti absolventi ai scolii profesionale, 27 absolventi de
liceu cu diploma de bacalaureat si 28 subiecti cu studii superioare. (Tabel
3, Figura 3).
Figura 3 - Diagrama de structura în functie de nivelul de studii
V.5. Instrumente de cercetare
În cadrul cercetarii efectuate am construit un chestionar având ca tema
Perceptia relatiei parinti-adolescenti, chestionar continând 2 dimensiuni
(prima dimensiune cuprinde itemii de la 1 la 15 si se numeste Relatia
afectiva cu adolescentii iar a doua dimensiune cuprinde itemii de la 16 la
30 si se numeste Relatiile interpersonale si rolurile asumate în cadrul
familiei). Modalitatea de a raspunde a subiectilor investigati este sub forma
de scara Likert în cinci puncte si anume:
1.niciodata 2.rareori 3.uneori 4.deseori 5. întotdeauna
Validarea chestionarului s-a facut prin:
Metoda expertilor - chestionarul a fost realizat la început din 35 de itemi, iar
în urma verificarii lui de catre experti, si anume:
Lector universitar doctorand Rus Mihaela, Lector universitar doctor
Fratiman Livica,
si Asistent universitar Bentu Doinita, au fost eliminati 5 itemi deoarece s-a
constatat ca nu au corespuns nici uneia dintre dimensiunile respective,
ramanând astfel 30 de itemi.
Au fost eliminati urmatorii itemi:
La dimensiunea " Relatia afectiva cu adolescentii"a fost eliminati itemii:
Adolescentul meu îmi reproseaza ca nu reusesc sa-l înteleg.
Conduita fata de adolescentul meu este adecvata.
Îl las pe adolescentul meu sa-si execute pedeapsa pâna la sfârsit.
La dimensiunea Relatiile interpersonale si rolurile asumate în cadrul
familiei" au fost eliminati itemii:
Certurile dintre sot-sotie au loc în fata adolescentului nostru.
În educatia adolescentului meu se implica ambii parinti.
Testul de fidelitate - metoda test-retest
Pentru a evalua gradul în care scorurile obtinute la chestionar sunt stabile
de la o administrare la alta, am folosit metoda test - retest. Astfel am aplicat
chestionarul pe un esantion de 60 de subiecti, adica 30 de familii cu vârste
cuprinse între 35-65 ani.
Dupa un interval de doua saptamâni am administrat testul acelorasi
subiecti. Între cele doua teste exista un coeficient de concordanta
semnificativ:
Rf = 0,757, ceea ce reprezinta ca scorul este mai mare decât 0,70 si ca
testul este sensibil la caracteristicile masurate.

Al doilea instrument de cercetare folosit este chestionarul HSPQ (high

school personality questionnaire) -pentru investigarea trasaturilor de
personalitate la adolescenti. Acest chestionar este compus din 142 de
itemi, modalitatile de a raspunde sunt în numar de trei, iar respondentul
trebuie sa aleaga o singura varianta de raspuns.
Dimensiunile sunt reprezentate de:
Scala a -schizotimie-ciclotimie apare o crestere a sociabilitatii si o reducere
a însingurarii.
Scala b- inteligenta, eficienta intelectuala, o crestere stadiala de la 11 la 15
ani.
Scala c-forta eului, cresterea nu este semnificativa pentru nici unul dintre
sexe.
Scala d-flegmatic-excitabil de la 11 la 17 ani, la ambele sexe se noteaza
cresterea identitatii si suficientei personale, o scadere a excitabilitatii si
nesigurantei.
Scala e- submisiv-dominant la ambele sexe de-a lungul perioadei creste
dominanta dar cu un model diferit: daca la fete are loc mai întâi o crestere
între 11 si 17 ani, la baieti continua cresterea tendintei de dominare de la
18 la 23 de ani în timp ce la fete se produce o stagnare, chiar o usoara
tendinta la unele fete spre submisivitate: pentru toata perioada de vârsta
scorurile sunt mai scazute în general ca ale baietilor.
Scala f- taciturn-expansiv, expansivitatea creste de la 11 la 17 ani, apoi
apare o tendinta spre aplatizare între 17 si 19 ani apoi apare o perioada de
declin.
Scala g- încrederea în propria persoana - nu apare nici o tendinta
semnificativa.
Scala h- parmia- therectia usor declin al timiditatii de-a lungul vârstei.
Scala i-premsia-harria; în adolescenta timpurie baietii prezinta o crestere
clara pe masura ce devin mai realisti, cu încredere în sine, mai hotarâti;
cresterea la fete este mai semnificativa între15-18 ani .
scala j- coasthenia de la 11 la 17 ani usor declin în coasthenia zeppia
Scala o-încredere-subtilitate o tendinta de crestere a scorurilor în perioada
11-17 ani relativ putin.
Scala q2 -dependenta independenta la fete apare un declin semnificativ.
Scala q3-controlat- necontrolat o tendinta de crestere mai semnificativa de
la 15 la 23 ani o tendinta generala de descrestere; la fete de culpabilizarea
înregistreaza scoruri mai mari; baietii devin de-a lungul adolescentei în
mod semnificativ mai putin nelinistiti fetele sunt mai conservatoare si fara a
prezenta cu adevarat radicalism, exista tendinta de crestere a scorurilor.
Scala q4- relaxare tensiune în adolescenta timpurie o crestere la ambele
sexe.
V.6. Procedura de lucru
Cercetarea a fost efectuata în Municipiul Medgidia pe parcursul a doua
saptamâni în intervalul 14-28 ianuarie, si au fost investigate 30 familii
având în componenta un copil cu vârsta cuprinsa între 14- 18 ani,
adolescentii investigati fiind în numar de 30.
Datele obtinute în urma aplicarii chestionarelor au fost introduse în
programul de statistica psihologica SPSS versiunea 14.0, obtinându-se
tabele de frecvente a raspunsurilor , tabele ale indicatorilor statistici,
diagrame de structura si histograme.
Chestionarele au fost aplicate prin autoadministrare, pentru evitarea
nonraspunsurilor.
Ultima faza a lucrarii a cuprins extragerea concluziilor finale cu privire la
ipotezele formulate pentru atingerea obiectivelor initiale.
VI. ANALIZA sI INTERPRETAREA DATELOR
Analiza primara a datelor
A. Dimensiunea "Relatia afectiva cu adolescentii"
La dimensiunea 1: "Relatia afectiva cu adolescentii" observam ca avem o
distributie unimodala, modul având valoarea 68. Media este de 62,6 ceea
ce înseamna ca raspunsurile subiectilor se încadreaza în cvartila 2, adica
parintii percep ca au o relatie afectiva buna cu adolescentii lor.(tabel 1,
figura 1).
Tabel 1. Dimensiunea 1 "Relatia afectiva cu adolescentii"

Relatia afectiva cu adolescentii

Figura 1. Histograma pentru dimensiunea 1
Observam ca avem o curba asimetrica negativ (Coeficientul de asimetrie
-1,46) si leptokurtica (Coeficientul de boltire 2,23), ceea ce inseamna ca
subiectii au optat pentru scoruri mari, evidentiind o perceptie buna asupra
relatiei cu adolescentii.
Scorurile obtinute de subiecti în ce priveste dimensiunea "Relatia afectiva
cu adolescentii" releva faptul ca parintii percep relatia afectiva cu
adolescentii lor ca fiind buna, deci se poate afirma ca exista o implicare
activa a parintilor în educatia si problemele inerente ale adolescentei,
implicarea în problemele acestora fiind importanta pentru ei.
Parintii sunt interesati sa îsi ajute adolescentii în rezolvarea problemelor, tin
cont de necesitatile si parerile acestora când se iau decizii în cadrul
familiei, ceea ce conduce la o relatie afectiva buna parinte- adolescent,
parintii fiind suport afectiv pentru adolescentii lor. Parintii percep relatia cu
adolescentii lor ca fiind buna.
B. Dimensiunea "Relatiile interpersonale si rolurile asumate în cadrul
familiei"
La dimensiunea 2:"Relatiile interpersonale si rolurile asumate în cadrul
familiei " observam ca avem o distributie unimodala, modul având valoarea
70. Media este de 58,76 ceea ce înseamna ca raspunsurile subiectilor se
încadreaza între cvartila 1- 2, adica parintii au o perceptie asupra relatiilor
interpersonale si rolurilor asumate în cadrul familiei de intensitate buna.
(tabel 2, figura 2).
Tabel 2. Dimensiunea 2 "Relatiile interpersonale si rolurile asumate în
cadrul familiei "

Relatiile interpersonale si rolurile asumate în cadrul familiei

Relatiile interpersonale si rolurile asumate în cadrul familiei

Figura 2. Histograma pentru dimensiunea 2
Observam ca avem o curba asimetrica negativ (Coeficientul de asimetrie
-,867) si platikurtica (Coeficientul de boltire -,562), ceea ce inseamna ca
subiectii au optat pentru scoruri medii, evidentiind o perceptie medie
asupra relatiilor interpersonale si rolurilor asumate în cadrul familei.
Scorurile obtinute de subiecti în ce priveste dimensiunea "Relatiile
interpersonale si rolurile asumate în cadrul familiei" releva faptul ca în
familie exista o perceptie medie asupra rolurilor asumate în cadrul
acesteia.
Adolescenti nu îsi mai petrec timpul liber cu parintii lor ci în compania
prietenilor cu care deseori se identifica si carora le adopta polii de interes,
explicatia fiind aceea ca adolescenta este perioada în care copiii vor sa
devina independenti de parintii lor, sa ia propriile decizii, moment în care
rolurile în cadrul familiei nu mai sunt clar stabilite.
Analiza chestionarului "Perceptia relatiei parinti- adolescenti"
In ce priveste "Perceptia relatiei parinti-adolescenti" observam ca avem o
distributie unimodala, modul având valoarea 133. Media este de 121 ceea
ce înseamna ca raspunsurile subiectilor se încadreaza în cvartila 2, adica
parintii au o perceptie asupra relatiilor cu copiii lor adolescenti buna. (tabel
3 , figura 3).
Tabel 3. Analiza chestionarului "Perceptia relatiei parinti- adolescenti"

Perceptia relatiei parinti- adolescenti

Figura 3. Histograma chestionarului "Perceptia relatiei parinti- adolescenti"
Observam ca avem o curba asimetrica negativ (Coeficientul de asimetrie
-1,115) si leptokurtica (Coeficientul de boltire 290), ceea ce înseamna ca
subiectii au optat pentru scoruri mari, evidentiind o perceptie buna asupra
relatiilor cu adolescentii lor. Datele obtinute ne indica existenta unei
perceptii a relatiei parinti-adolescenti buna, ceea ce conduce la o relatie
afectiva buna parinte-adolescent, parintii fiind suport afectiv pentru acestia.
Existenta unei perceptii bune, a parintilor asupra relatiei cu adolescentii lor,
ne indica existensa unei relatii afective de un nivel bun, parintii prin datele
obtinute ne evidentiaza faptul ca se implica activ în rezolvarea problemelor
adolescentilor .
ANALIZA CHESTIONARULUI HSPQ
(HIGH SCHOOL PERSONALITY QUESTIONNAIRE)
Lotul de subiecti chestionati în ce priveste chestionarul HSPQ, a fost
alcatuit din N = 30 adolescenti, 12 subiecti de gen feminin si 18 subiecti de
gen masculin
( Tabel 1.Figura 1). Categoriile de vârsta se încadreaza între 14-18 ani.
(Tabel 2, Figura 2).
Tabel 1-Frecventa de aparitie în functie de genul biologic
Figura1 - Diagrama de structura în functie de genul biologic
Lotul chestionat este alcatuit din 12 subiecti de sex feminin si 18 subiecti
de sex masculin. ( Tabel 1.Figura 1). Categoriile de vârsta se încadreaza
între, 14-18 ani.(Tabel 2, Figura 2).
Tabel 2- Frecventa de aparitie în functie de vârsta
Figura 2 - Diagrama de bare în functie de vârsta
Categoriile de vârsta se încadreaza între 14-18 ani, aceasta fiind
considerata în lucrarea de fata vârsta adolescentei, având în vedere ca
perioada adolescentei dureaza pâna la vârsta 22-24 ani. (Tabel 2, Figura
2).
Esantionul de adolescenti chestionati este alcatuit din: 3 subiecti cu vârsta
de 14 ani, 5 subiecti având 15 ani, 10 subiecti având 15ani, 9 subiecti
având 16 ani si 3 subiecti având 18 ani, esantionul chestionat având
numarul de 30 de adolescenti.
Verificarea ipotezelor
Pentru verificarea ipotezelor 1 si 2 am realizat corelatia între "SCALELE
CHESTIONARULUI HSPQ" (scala B aceasta reprezentând eficenta
intelectuala, scala G reprezentând încrederea în propria persoana si scala
E reprezentând submisivitatea ) si dimensiunea "RELAŢIA AFECTIVĂ CU
ADOLESCENŢII " a chestionarului "PERCEPŢIA RELAŢIEI PĂRINŢI-
ADOLESCENŢI".
Observam corelatii semnificative între "Scala B aceasta reprezentând
eficienta intelectuala , Scala G reprezentând încrederea în propria
persoana, Scala E reprezentând submisivitatea si Dimensiunea "Relatia
afectiva cu adolescentii" din chestionarul PERCEPŢIA RELAŢIEI PĂRINŢI-
ADOLESCENŢI fiind o corelatie semnificativa la un prag de 0,05.
De asemenea, se observa ca exista corelatii pozitive "384, 368, 389 " între
scorurile obtinute de subiecti în ce priveste dimensiunea "Relatia afectiva
cu adolescentii" comparativ cu cele obtinute în ce priveste scalele B
aceasta fiind reprezentata de eficienta intelectuala, G fiind reprezentata de
încrederea în propria persoana iar scala E fiind reprezentata de
submisivitate ale chestionarului HSPQ.
Ceea ce evidentiaza ca relatia afectiva pozitiva a parintilor cu copiii lor
adolescenti, conduce la eficienta intelectuala, încrederea în propria
persoana si dezvoltarea submisivitatii. Ceea ce duce la concluzionarea ca
indicatorii de personalitate se coreleaza direct cu relatia pozitiva parinte-
adolescent, dar si faptul ca relatia afectiva pozitiva a parintilor cu
adolescentii conduce la dezvoltarea încrederii în propria persoana,
validându-se ipotezele 1 si 2.
Pentru validarea ipotezei 3 am realizat testul Levene. Testul Levene s-a
realizat între chestionarul perceptia relatiei parinti- adolescenti si genul
biologic al parintilor adolescentilor.
Testul Levene- Perceptia relatiei parinti-adolescenti / gen biologic

Media (M=59, SD=8,214) pentru valorile testului în ce priveste predispozitia

parintilor de gen masculin asupra relatiei afective cu adolescentii , este mai
mica (t=4,579, D=58, two tailed p=0,000 ) fata de parintii de gen feminin
(M= 66,30, SD=2,842).
Valoarea semnificatiei pentru Testul Levene este p=0,000 , deci mai mica
de 0,05, ceea ce înseamna ca exista diferente în ceea ce priveste
perceptia relatiei parintelui de gen feminin, evidentiind o mai buna
perceptie a relatiei cu adolescentii lor, comparativ cu parintele de gen
masculin, ceea ce duce la confirmarea ipotezei 3, potrivit careia exista
diferente semnificative în ce priveste perceptia relatiei parinti-adolescenti în
functie de genul biologic al parintelui, în sensul ca mamele au o mai mai
buna perceptie a relatiei lor cu copilul adolescent, comparativ cu parintele
de gen masculin.

Concluzii
Pentru verificarea ipotezelor cercetarii, au fost utilizate doua instrumente de
lucru chestionarul pentru investigarea Perceptiei relatiei parinti-adolescenti
si al doilea instrument folosit este chestionarul pentru investigarea
personalitatii HSPQ (high school personality questionnaire).
Dupa analiza chestionarului Perceptia relatiei parinti-adolescenti, a fost
efectuata corelatia scorurilor cu datele obtinute prin aplicarea
chestionarului pentru investigarea personalitatii HSPQ.
Analiza tabelului de corelatie evidentiaza o corelatie pozitiva între
dimensiunea "Relatia afectiva cu adolescentii" si: scala B aceasta
reprezentând eficienta intelectuala, Scala G reprezentând încrederea în
propria persoana, Scala E reprezentând submisivitatea, acestea fiind
scalele chestionarului HSPQ, pentru investigarea personalitatii la
adolescenti.
Existenta acestor corelatii pozitive, demonstreaza ca strânsa legatura între
relatia afectiva pozitiva a parintilor cu copiii lor adolescenti, conduce la
eficienta intelectuala, încrederea în propria persoana si dezvoltarea
submisivitatii.
Dezvoltarea personalitatii adolescentului nu poate fi realizata decât în
cadrul matricei familiale. Atât modelele de educatie, cât si calitatile afective
si instrumentale ale mediului familial creeaza premise puternice pentru
evolutia armonioasa a adolescentului, fata de care parintii au o
responsabilitate fundamentala.
Testul Levene evidentiaza existenta unor diferente semnificative în
perceptia relatiei parinti-adolescenti în functie de genul biologic al
parintelui.
Prin analizarea tabelelor reiese ca exista diferente semnificative între
parinti, în sensul ca subiectii de gen feminin evidentiaza o mai buna
perceptie a relatiei cu copiii lor adolescenti, comparativ cu parintii de gen
masculin.
În cercetarea de fata, validarea ipotezelor demonstreaza faptul ca
adolescentii apropiati pe plan afectiv de parinti, dezvolta o personalitate
normala, parintii reprezentând suport afectiv pentru adolescentii lor.
De asemenea, de-a lungul cercetarii efectuate, am observat ca în familiile
în care parintii sunt interesati si se implica activ în rezolvarea problemelor
adolescentilor, si tin cont de necesitatile si parerile acestora când iau
decizii în cadrul familiei, aceastea conduc la o relatie afectiva buna parinti-
adolescenti si armonie în familie.
VI. Bibliografie
1. Allport, G.: Structura si dezvoltarea personalitatii , Bucuresti, Editura
Didactica si Pedagogica ,1991.
2. Badiu, Gheorghe, Papari, A. : Adaptologie la stress uman, Editura
Fundatiei Andrei saguna, 1999, Constanta.
3. Bandiu, Dan, Radulescu, M., Sorin, Voicu, Marin: Adolescentii si familia,
Editura stintifica si Enciclopedica, 2000, Bucuresti.
4. Ciocan, I., Negret, I.,: Formarea personalitatii umane, Editura Militara,
Bucuresti , 2000.
5. Ciofu, Carmen: Interactiunea parinti- copii, Bucuresti , Editura Amaltea,
reeditata 2000.
6. Germain, Duclos, Laporte, Danielle, Ross, Jaques: Încrederea în sine a
adolescentului, Editura House of Guides, 2006.
7. Linton, R.,: Fundamentul cultural al personalitatii, Editura stiintifica,
Bucuresti, 2004
8. Ilut, Petrut: Sociopsihologia si antropologia familiei, Bucuresti, Editura
Polirom, 2005.
9. Minulescu, Mihaela: Relatia psihologica cu copilul tau, Bucuresti, Editura
Psyche, 2006.
10. Dr.-Moran de Jouffrey Puline: Psiohologia copilului, Bucuresti, Editura
Teora, 2005.
11. Neamtu, George Coordonator: Tratat de asistenta sociala, Bucuresti,
Editura Politom, 2003.
12. Neculau, A., coordonator: Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iasi,
2000.
13. Pavelcu, Vasile: Cunoasterea de sine si sunoasterea personalitatii,
Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2001.
14. Salade, Dumitru: Educatie si personalitate, Cluj- Napoca, Casa Cartii
de stiinta, 2001.
15. Stanciulescu, Elisabeta: Sociologia educatiei, familie si educatie,
Bucuresti, Editura Polirom, 2002.
16. Tiger, Paul D.: Descoperirea propriei personalitati ,Bucuresti, Editura
Teora, 2002.
17. Rudica, Tiberiu: Dialogul familial, Editura Pedagogica si didactica,
Bucuresti 2000.
18.Verza, U., schiopu: Psihologia vârstelor, Editura EDP, Bucuresti,
reeditata 2003.
19. Zlate, Mielu: Eul si personalitatea, Editura Trei, Bucuresti, 2004 (editia
a treia).
VII. ANEXĂ
PERCEPŢIA RELAŢIEI PĂRINŢI -ADOLESCENŢI
Va rugam cititi cu atentie fiecare propozitie si indicati prin încercuire care
din cele 5 raspunsuri vi se potrivesc personal. Raspunsurile
dumneavoastra sunt confidentiale.
I.1 Copilul meu adolescent se simte în siguranta când este cu mine .
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
2 Copilul meu adolescent are încredere sa-mi povesteasca întâmplarile
sale.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
3 Copilului meu adolescent, i se ofera atentia de care are nevoie.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
4 Copilul meu adolescent îmi spune ca sunt un model de viata pentru el.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
5. Copilul meu adolescent, ma consulta atunci când apar situatii în viata lui,
ce necesita luarea unei decizii importante.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
6. Consider ca-i acord copilului meuadolescent, toata afectiunea de care
are nevoie.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
7. Consider ca-i acord copilului meu adolescent, suport cu privire la
formarea atitudinilor pozitive.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
8. Consider ca-i acord copilului meu adolescent, suportul necesar pentru
formarea aptitudinilor în conformitate cu calitatile sale.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
9. Am încredere în copilul meu adolescent, sa-i spun anumite confidente.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
10. Copilului meu adolescent i se cere parerea, când se iau decizii si
consecintele afecteaza întreaga familie.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
11. Îmi ajut copilul meu adolescent când are de rezolvat o problema .
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
12. Discut permanent cu copilul meu adolescent, cu privire la situatiile
delicate, probleme, subiecte ce-l framânta.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
13. Consider ca-i satisfac, copilului meu adolescent nevoile financiare .
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
14. Când greseste , îi aplic copilului meu adolescent pedepse usoare pe
care le întelege si le accepta.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
15. Copilul meu adolescent ma consulta cu privire la cariera pe care
doreste s-o urmeze.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
II.16. Mergem în vacante împreuna cu adolescentul nostru.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
17. Când au loc evenimente importante pentru familie , copilul meu
adolescent ia parte la ele.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
18. Aniversarile copilului meu adolescent au loc în familie si apoi cu
prietenii, colegii lui în oras.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
19. Copilul meu a dolescent îmi cere parerea în legatura cu vestimentatia
lui .
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
20. Timpul meu liber îl petrec împreuna cu copilul meu adolescent.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
21. Sunt obiectiva atunci când analizez nivelul performantei scolare a
copilului meu adolescent.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
22. Copilul meu adolescent are clar stabilit programul timpului liber.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
23. Copilul meu adolescent ma ajuta la treburile casnice ,atunci când este
necesar si nu riposteaza.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
24. Sarcinile copilului meu adolescent sunt clar stabilite în familie.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
25. Fiecare membru al familiei stie cu exactitate, sarcinile care le are de
îndeplinit, în cadrul familiei.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
26. Copilul meu adolescent îmi prezinta prietena/prietenul, atunci când are
o relatie afectiva.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
27. Discut cu copilul meu adolescent, problemele aparute în relatia lui
afectiva.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
28. Copilul meu adolescent are stabilite clar anumite responsabilitati în
familie.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
29. Copilul meu adolescent îmi cere parerea atunci când îsi face schimbare
de imagine.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
30. În week-and copilul meu adolescent împreuna cu noi realizeaza unele
activitati.
1. niciodata 2. rareori 3. uneori 4. deseori 5.întotdeauna
Sex:
Vârsta:
Mediul de provenienta:
Ocupatie:
Etnie:
Numarul de copiii:
Studii:

Petrut Ilut, 2005, Sociopsihologia si antropologia familiei, Editura Polirom,

Bucuresti , pag.28
Petrut Ilut, 2005, Sociopsihologia si antropologia familiei, Editura Polirom,
Bucuresti , pag.29
Ibidem 2
Stanciulescu Elisabeta-2002, Sociologia educatiei, Familie si educatie în
societatea româneaca, Editura Polirom Bucuresti, pag. 220.
Neamtu George - 2003, Tratat de asistenta sociala, Editura Polirom,
Bucuresti, pag. 672.
Neamtu George - 2003, Tratat de asistenta sociala, Editura Polirom,
Bucuresti, pag. 673.
Salade, Dumitru- 2001, Educatie si personalitate , Editura Casa Cartii de
stiinta , Cluj- Napoca ,pag. 48.
Minulescu Mihaela -2006 , Relatia psihologica cu copilul tau, Editura
Psyche Bucuresti, pag. 75.
Ciofu Carmen- 2000 Interactiunea parinti- copii, editura stiintifica si
Enciclopedica, Bucuresti ,pag45 .
Ciocan I., Negret, I.,- 2000, Formarea personalitatii umane, Bucuresti
,Editura Militara, pag. 68
Germain Duclos, Laporte Dnielle, Ross Jaques - 2006, Încrederea în sine a
adolescentului, Editura House of Guides pag. 82.
Dr.Puline Moran de Jouffrey-2005, Psohologia copilului, Bucuresti,Editura
Teora pag. 35.
Dr.Puline Moran de Jouffrey-2005, Psohologia copilului, Bucuresti,Editura
Teora pag. 36.
Allport G.- Structura si dezvoltarea personalitatii ,Bucuresti, Editura
Didactica si Pedagogica ,1991 p. 60.
Allport G.- Structura si dezvoltarea personalitatii ,Bucuresti, Editura
Didactica si Pedagogica ,1991 p. 63.
Pavelcu, Vasile-2001, Cunoasterea de sine si cunoasterea personalitatii,
Editura Casa Cartii de stiinta, Cluj-Napoca, pag.53.
Linton R.- 2004, Fundamentul cultural al personalitatii, Bucuresti ,Editura
stiintifica, pag. 38.
A., Necula-2000, Psihopedagogie, Iasi, Editura Spiru Haret, pag. 62.
Minulescu Mihaela -2006 , Relatia psihologica cu copilul tau, Editura
Psyche Bucuresti, pag. 80.
Germain Duclos, Laporte Dnielle, Ross Jaques - 2006, Încrederea în sine a
adolescentului, Editura House of Guides pag. 85.
Rudica Tiberiu-2000 ,Dialogul familial, Bucuresti., Editura Pedagogica si
didactica, pag 63.
Tiberiu Rudica- 2000 ,Dialogul familial, Bucuresti., Editura Pedagogica si
didactica, pag 62.
Dr.Puline Moran de Jouffrey-2005, Psihologia copilului, Bucuresti,Editura
Teora pag. 38.
Badiu Gheorghe, Papari , A. -1999, Adaptologie la stress uman, Constanta.
Editura Fundatiei Andrei saguna,pag.225.
Bandiu ,A Dan, Radulescu Sorin M., , Voicu-Marin- 2000, Adolescentii si
familia, Bucuresti , Editura stiintifica si Enciclopedica,pag. 39.
Ibidem 25
Germain Duclos, Laporte Dnielle, Ross Jaques - 2006, Încrederea în sine a
adolescentului, Editura House of Guides pag. 80.