Sunteți pe pagina 1din 20

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I. FAMILIA – ASPECTE TEORETICE

• CE ESTE FAMILIA?

• TIPURI DE FAMILIE

• FUNCŢIILE FAMILIEI

CAPITOLUL II. ASPECTE PRIVIND FUNCŢIA EDUCAŢIONALĂ A FAMILIEI

• MODELE OFERITE DE FAMILIE

• FAMILIA ŞI FORMAREA MORALĂ A COPILULUI

• EDUCAŢIA RELIGIOASĂ ÎN FAMILIE ŞI ROLUL EI ÎN FORMAREA MORALĂ A COPILULUI

• FAMILIA ŞI DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ A COPILULUI

• ROLUL FAMILIEI ÎN CULTIVAREA GUSTULUI ESTETIC

• ORIENTAREA ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ A COPILULUI ÎN FAMILIE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

Argument

“Cred că e mai bine să apreciem copiii prin respect si indulgenţă decât prin frică“. (Terentiu )
Cu cât se complică viaţa socială, şi provocările lumii moderne formulează întrebări şi cer
răspunsuri la care nu ne-am fi gândit acum douăzeci de ani. Astfel, devine tot mai clar că este
nevoie de un parteneriat educaţional în favoarea şi pentru asigurarea viitorului lumii, pentru
creşterea adecvată a copiilor. După cum îi vom creşte şi îi vom învăţa să se adapteze schimbărilor
permanente din lumea noastră de azi şi cea de mâine, aşa vom asigura şi contunuitatea culturii şi
civilizaţiei umane .
Copilul îşi trăieşte primele experienţe de viaţă în familie. În mediul social restrâns, alături de
părinţi, fraţi şi rudele sale, copilul îşi apropie primele experienţe sociale. Căminul în care creşte,
căldura sau indiferenţa acestuia, îi vor modela puternic modul de viaţă, personalitatea şi integrarea
sa socială.
Mulţi părinţi afirmă: "Ştiu ce am de facut ca să-mi cresc bine copii şi nu am nevoie de
sprijin." Părinţii din ziua de azi cred că pot fi parteneri egali în stabilirea şi aplicarea regulilor faţă
de copii lor, dar părinţii anilor 50 - 60 aveau o viziune diferită. De obicei mamele casnice stabileau
regulile, iar taţii, care lucrau, le aplicau. Ei nu se implicau în creşterea copiilor. Părinţii aveau
conflicte mai puţine cu copiii lor. Dar copii de multe ori sunt influenţaţi de lucrurile la care tu, ca
părinte, nici nu te gândeşti. De aceea, mulţi părinţi, luaţi prin surprindere de situaţiile de criză prin
care trec copiii lor, recurg la metode violente, ceea ce va afecta cu siguranţă personalitatea
viitorului adult. Unui copil trebuie să îi explicăm, trebuie să fie corectaţi când este cazul pentru a-şi
însuşi comportamente acceptate.
Copii trebuie ocrotiţi şi spijiniţi să se dezvolte. Ei au dreptul de a creşte şi de a se dezvolta.
Ei au dreptul la o familie care să-i ocrotească şi au dreptul la o educaţie cât mai bună. Cu toate
acestea, adeseori, în familie se petrec drame care influenţează viaţa şi soarta unor copii. Părinţii
care nu se interesează de soarta şi educaţia copiilor, lăsându-i pe mâini străine, sunt întocmai ca
acei proprietari care îşi arendează moşiile oamenilor interesaţi, iar ei duc un trai de lux şi trândăvie
prin ţările străine. La reîntoarcere, vor găsi sufletele ruinate şi o îndreptare atunci va fi cu
neputinţă.
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

Capitolul I

1. Familia – aspecte generale

• Ce este familia?

Familia este unul din factorii care se preocupă de educaţia omului. De educaţia omului se
ocupă şi alte persoane, instituţii şi organizaţii sociale, dar influenţele educative exercitate de
acestea nu au impactul puternic asupra dezvoltării ca cele care provin din familie, şcoală şi
grupurile de prieteni.

Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte dintre
cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament elevul le
datorează educaţiei primite în familie.

Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate societăţile. Familia
este un "grup social relativ permanent de indivizi legaţi între ei prin origine, căsătorii sau adopţie".
Ea reprezintă una dintre cele mai vechi forme de comunitate umană, o instituţie stabilă cu rosturi
fundamentale pentru indivizi şi pentru societate (M. Voinea, 1996). Pe măsură ce societatea umană
s-a dezvoltat, familia a devenit tot mai mult responsabilă faţă de următoarele aspecte care privesc
creşterea şi educaţia copiilor:

• Menţinerea continuităţii biologice a individului şi societăţii (prin procreerea,


formarea şi educarea copiilor)
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

• Menţinerea continuităţii culturale prin transmiterea moştenirii culturale în


procesul socializării

• Satisfacerea nevoilor emoţionale, a trăirilor intime, asigurând sentimentul


siguranţei şi menţinerii personalităţii

• Integrarea socială a membrilor ei prin procesele de orientare, educare şi


socializare .

Famlia oferă mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai vieţii, se dezvoltă şi se
formează pentru viaţă. Ea reprezintă un prim instrument de reglare a interacţiunilor dintre copil şi
mediul social.

• Tipuri de familie

Familia tradiţională - în societatea tradiţional romanească, este alcatuit din două persoane,
soţul şi soţia, care întemeiaza, prin casatorie, o familie. Familia este grupul care ne
influenţează cel mai mult dezvoltarea personală. De la parinţi, bunici, fraţi sau de la alte
persoane cu care ne înrudim deprindem comportamente ,la ei găsim primele modele de
viaţă, de la ei aşteptăm preţuire, lor vrem să le aducem mulţumire.Aşadar, familia este grupul
fundamental în orice societate, este grupul unit prin relaţii de rudenie. În virtutea acestor
relaţii, părinţii se îngrijesc de nevoile copiilor, atât de cele materiale (hrană, odihnă, adăpost,
igienă, îmbrăcăminte), căt şi de cele spirituale, de securitate, afectivitate şi afirmare. Copiii, la
rândul lor, au nevoie de dragostea părinţilor, de energia şi răbdarea lor. Părinţii sunt cei de la
care copii învaţă să folosească lucrurile din jur, să vorbească, să se cunoască şi să se
respecte pe ei înşişi.

Trăsătura esenţială a fiecărei familii trebuie să fie dragostea reciprocă între membrii ei.

Familia de tip despotic – în cadrul ei stabilitatea relaţiilor se menţine prin exteriorizarea


emoţiilor negative, aici prevalează stilul comunicării distante, de perscripţii. De obicei "conduce "
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

tatăl, cerând de la toţi ceilalţi supunere indiscutabilă. " În relaţii apar conflicte de disperare care
trec în plan interior latent şi care pot fi urmate de reacţii frustrante sau de izolare din partea
adolescenţilor."

Familia bastion – la baza acestei familii stau reprezentările negative despre agresivitate şi
intenţiile periculoase ale tuturor (sau ale majorităţii) oamenilor dinafara ei. Aici emoţiile negative
se revarsă asupra persoanelor din exterior. Ambii soţi denotă un comportament egocentric faţă de
cei din afara familiei lor, actionând foarte unit şi coordonat "împotriva" mediului social exterior .
Se întâlnesc familii de acest tip în care un părinte e foarte autoritar iar altu, dimpotrivă este
preindulgent sau tutelează excesiv copiii.

Familia vulcan – relaţiile în acest tip de familie sunt foarte instabile; de la cele permisive, de
tutelare de alintare la cele cu un înalt grad de exigenţă, predominând spontaneitatea şi afectivitatea.
La prima vedere, acest tip de familie pare pozitiv, însa "erupţiile" de supărare, de ură, deşi slăbesc
încordarea, complică mult starea generală a climatului familial. Copii suportă mari încărcături
emoţionale devin vulnerabili, fricoşi, anxioşi şi nervoşi.

Familia liberală – se întălneşte extrem de rar. Aici predomină relaţiile de indiferenţă, stilul
distant liberal, lipsa de cordialitate şi ataşament. Deciziile se iau în dezacord, predomină
egocentrismul. Fiecare membru al familiei îşi are viaţa sa, nu-l interesează atmosfera din familie.
Copii devin introvertiţi, izolaţi, deseori egoişti, indiferenţi faţă de ceilalţi membri ai familiei

Familia romantică – este tipul de familie în care membrii ei păstreză relaţiile de dragoste şi
ataşament tandru până la adânci bătrâneţi. Se caracterizează prin relaţii de colaborare şi tutelare
îmbinate armonios, stil romantic centrat pe activitatea comună a membrilor familiei. Conflictele au
un caracter constructiv, comportamentul este bazat pe reprezentări sociocentrice. Copii se dezvoltă
armonios.

• Funcţiile familiei

• Funcţia de perpetuare a speciei. Familia are la bază, în primul rând atracţia biologică
dintre bărbat şi femeie determinată de diferenţierea sexuală. Dorinţa cuplului este de a
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

avea urmaşi dar această dorinţă este puternic influenţată de conjunctura economică,
legislativă şi gradul de cultură.

• Funcţia educativă. Teoretic familia are şi o funcţie educativă, în ultimul timp familia
trebuie să lupte împotriva influenţelor negative venite din mediul exterior, a lipsei de
discernământ a responsabililor politici, a celor din mass-media, a liderilor de opinie.
Întoarcerea la normalitate va avea loc atunci când familia îşi va recăpăta funcţia
educativă.

• Funcţia economică. Familia tradiţională – pe care o putem fixa în timp între perioada
matriarhatului şi sfârşitul primului război mondial – avea ca principală caracteristică faptul că
bărbatul era cel care contribuia în cea mai mare măsură la întreţinerea familiei – femeia ocupându-
se cu creşterea copiilor şi foarte important din punct de vedere economic, cu asa numita "industrie
casnică" .

Capitolul II. Aspecte privind funcţia educaţională a familiei

• Modele oferite de familie

Căsătoria. Într-un secol în care rata divorţurilor a crescut covărşitor te întrebi căt de valoros
mai este acest legamânt. Părinţii au o influenţă foarte mare asupra alegerii noastre, nu pentru ca ar
trebui să ţinem cont de părerea lor ci pentru că alegerea noastră va fi dependentă de modul în care
ei, părinţii noştri, au răspuns nevoilor noastre, de felu in care ne-au îngrijit şi ne-au purtat de grijă.
Astfel vom alege pe cineva care să le semene. De asemenea, cu toţii ne dorim să fim fericiţi şi
împliniţi, sa avem o familie frumoasă, iar societatea, de cele mai multe ori prin mass-media, ne
prezintă modele pe care unii dintre noi ajung să le doreasca şi să facă „alegerea” în funcţie de
aceste modele.
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

Familia este grupul social în care ne naştem şi pe care nu avem posibilitatea de a o alege.
Un model foarte bun pentru preşcolar este mama. Acesta în mama sa vede un model bun de urmat .
Ea îl învaţă de mic cum să se comporte, să respecte, să înţeleagă şi pe lângă faptul că îi este mama
îi este şi o foarte bună prietenă. Mama este cea care îi creşte, îi educă, este înţelegătoare şi face
sacrificii pentru a-l creşte.

Profesorul poate fi un alt model pentru elevul preşcolar. Acesta întâlneşte diferite cadre
didactice la şcoală pe care cred că pot fi un model bun de urmat în viaţă. Un profesor trebuie să ştie
să vorbească, să asculte, să înţeleagă şi să ştie să-şi atraga de partea lui elevi. El este cel care îşi
îndeamnă elevi spre o profesie să urmeze o facultate pe lângă părinţi care şi ei fac acelaşi lucru.

Fraţii mai mari pot fi un bun exemplu sau un model de urmat pentru fraţii mai mici. Aceştia
de obicei vor să-şi urmeze fraţii mai mari. Ei trebuie să fie un exemplu pentru cei mai mici, să
meargă la şcoală, să vorbească frumos, să ştie să respecte. Aceştia au fost educaţi sa le dea un
exemplu bun celor mici pentru că părinţii spun de fiecare dată:”Trebuie să fii un exemplu pentru
fraţii tăi mai mici”.

• Familia şi formarea morală a copilului

Familia constituie un factor esenţial în procesul formării conştiinţei morale a omului şi a


conduitei sale. În dezvoltarea moral – intelectuală a fiinţei umane, din primul an şi până la însuşirea
graiului, acest proces de iniţiere are limite şi poate duce în anumite situaţii, la rezultate negative. Se
poate naşte condiţia în care "gradul de percepere al celuilalt " să rămână limitat la relaţiile din sânul
familiei. Optica "puiului de om ", în acest caz , se cantonează la cunoaşterea "celuilalt" numai ca
persoană din propria familie. "Sfera morală " a relaţiilor dintre membrii familiei devine o limită,
un cerc închis şi o problemă de rezolvat, destul de dificilă în procesele educative de integrare a
copilului în viaţa şcolară. Copilul se dezvoltă în limita " parametrilor familiale " asemeni unei flori
de seră sau a unui animal neîmblânzit, incapabil de a ieşi din cercul ecolgic restrâns, singurul în
care se simte în largul său .
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea,


cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, oridinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile
încredinţate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult. Părintele este un
exemplu pentru copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e
frumos şi ce e urât în comportament. Aceste noţiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea
comportamentului său şi a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie
un bun coleg şi prieten.

Primul obiectiv de conţinut al acţiunii cu părinţii este cel al cunoaşterii sferei morale familiale.
Nucleul moral familial are valenţe formative nepreţuite. Dar dacă viaţa de familie este cultivată ca
un bun în sine, ea duce la negarea propriei substanţe pozitive şi se transformă în contrariul ei şi
anume în spirit de castă familială prin izolarea faţă de tot ce nu aparţine familiei, în atitudine de
neîncredere şi suspiciunile faţă de "ceilalţi" din afara familiei .

Excesul iubirii părinteşti se exprimă sub aspect educaţional printr-un minus , printr-o educaţie
familială deficitară. De asemenea, de la invidia puternică profilată în familie, faţă de părinţi şi fraţi,
de la revolta şi sentimentul de victimă în familie, nu mai este mult, în unele cazuri, până la
acţiunile antisociale.

Sarcina cadrelor didactice este de a discuta cu părinţii problemele familiei ca punct de plecare
în ucenicia morală a tineretului unei ţări, de a pune în lumină faprul că în familie se formează
nucleul cultural al "personalităţii de bază" ( Ralph Linton), că însăşi comunicarea prin vorbire,
calea principală de exteriorizare a omului, poate şi trebuie să însemne o depăşire a egocentrismului
familial, o deschidere spre viaţa socială mai larga a primelor întâlniri cu alţi copii. Copilul învaţă
respectarea regulilor de joc, se deprinde să fie echitabil şi să-şi asume o răspundere în situaţia de
partener egal.

• Educaţia religioasă în familie şi importanţa ei în formarea morală a copilului

Percepţia religioasă a lumii poziţionează prin ea însăşi omul şi umanitatea pe traiectul


reactitudinii morale.
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

"Credinciosul – consideră Laszek Kolokowski – nu primeşte învăţătura religioasă sub forma


de povestiri mitice sau enunţuri teoretice, de la care plecând, el va trece spre concluzii morale.
Conţinutul moral este dat direct în actul însuşi de a percepe şi de a înţelege căci acest act se
combină cu un angajament moral".

Alături de valenţele morale ale religiei şi capacităţile ei în formarea unei imagini globale
asupra existenţei "o atitudine religioasă cu privire la existenţă nu este nimic altceva decât un
ansamblu de judecăţi sistematice asupra semnificaţiei acestuia" (Kolokowski, 1985). "Nu există
copil care va crede în ceva mai înainte de a se încrede în cineva” (Robinson, 1963). "Dacă nu veţi
crede, nu veţi înţelege " credem ceea ce înţelegem, dar nu tot ce credem trebuie să şi înţelegem,
chiar dacă noi credem ceea ce înţelegem ( Augustin ).

Credinţa este o treaptă necesară pe drumul cunoaşterii şi autocunoaşterii. Prin religie, copilul
nu numai că este pus în relaţie cu zonele perfecţiunii transcendente, dar totodată la nivelul
persoanei se creează o predispoziţie de inserţie a eului într-o regiune de valori profunde, unde viaţa
se concentrează, devine mai ardentă, mai personală, mai autentică .Copilul are nevoie de credinţă,
dar nu prin minciună, frică, inoculare, ci prin încrederea că ceea ce face este bun, corect,
deziderabil. Trebuie să se încreadă în omul de lângă el. Trebuie să consimtă că modelul ce-l are în
faţă, părintele, este unul ce merită să fie urmat.

În familie educaţia religioasă are şi ea un rol foarte important,copilul trebuie învăţat de mic
să se roage, să creadă în Dumnezeu, să meargă la biserică, să fie mai bun cu ceilalţi din jur,să nu
fure, să nu mintă, să nu fie desfrânat, să aibă respect faţă de viaţă, faţă de muncă, faţă de sine şi
ceilalţi.

• Familia şi dezvoltarea intelectuală a copilului

În cadrul familiei, copilul îşi însuşeşte limbajul.Volumul, precizia vocabularului şi


corectitudinea exprimării copilului depind de munca depusă de părinţi în această direcţie. Ca
prim factor de educaţie, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (ex.
Despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiecte casnice). Familia se preocupă şi de
dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observaţii, memoria şi
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

gândirea. Părinţii încearcă să explice copiilor sensul unor fenomene şi obiecte pentru a le putea
înţelege. Copii pun cele mai multe întrebări în jurul vârstei de 3-6 ani, iar părinţii îi ajută să-şi
însuşească un număr mare de cunoştinţe, răspunzând cât se poate de corect şi exact, încurajând
astfel curiozitatea lor epistemică.

Când sunt în şcoala primară, familia vine în sprijinul ei, susţinând "gustul de citit" al elevilor.
Cel mai important este stimularea curiozităţii copilului de a citi prin cumpărarea unor cărţi care să
pună bazele unei mici biblioteci. În preadolescenţă este posibilă o deviere de la subiectele strict
legate de şcoală sau indicate vârstei fragede; astfel datoria părinţilor este de a îndruma copilul să
citească ceea ce corespunde vârstei sale. Dorinţa de lectură poate deveni excesivă, copilul
sacrificând astfel orele de somn.

Copilul obţine rezultatele la şcoală în funcţie de modul în care părinţii se implică în


procesul de învăţare. Părinţii trebuie să-i asigure copilului cele necesare studiului: rechizite şcolare,
cărţi de lectură, manuale şcolare, cât şi nişte condiţii bune de muncă: un birou, un computer şi nu în
ultimul rând linişte pentru a se putea concentra. Părinţii trebuie să-şi ajute copii la învăţătură;
ajutorul trebuie limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să efectueze temele copiilor. Cu
timpul, părinţii se vor limita la controlarea temelor de casă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea
părinţilor trebuie să fie una de mijloc, să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să nu se intereseze
deloc de rezultatele acestuia.

Din punct de vedere al părinţilor, definire rolului şcolii este foarte diferit. Aceasta cu atât
mai mult cu cât fiecare părinte a avut o experienţă personală (plăcută sau neplăcută) în postura de
elev. De exemplu, unii părinţi vad şcoala ca un laborator in care copilul, odată introdus este supus
unor operaţuni ştiinţifice. În urma acestora, se presupune că, după câţiva ani, el va deveni mai
deştept, mai învăţat, mai luminat. Prin urmare, părinţii de acest tip manifestă încredere deplină în
instituţia de învăţământ, fără să se implice în mod deosebit în activităţile care se desfăşoară în ea
(“De aia te trimit eu la şcoală: să înveţi!”). Ei consideră că doar şcolii îi revine în exclusivitate
rolul de a educa şi instrui copilul (“Aşa te învaţă la şcoala, să vorbeşti urât?”). O alta categorie de
parinti se implica deosebit de mult în activitatea scolara, uneori exagerând fara sa îsi dea seama. Ei sunt
în stare sa faca aproape orice, încât copilul lor sa primeasca cea mai buna educatie. Uneori, din exces
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

de zel, ajung chiar sa le impuna cadrelor didactice sa foloseasca metode pe care ei le considera
eficiente, sa le spuna cum sa realizeze activitatile etc. Din aceasta cauza, uneori se poate ajunge la
reprosuri, mai ales când performantele elevilor sunt mai scazute decât s-ar fi asteptat parintii.
Atitudinile parintilor fata de scoala sunt doar câteva din multe altele care apar în viata de zi cu zi.

Şcoala este instituţia care organizează trăirea unor experienţe de învaţare. Ea urmăreşte
atingerea unor obiective, cu ajutorul unor metode şi mijloace ştiintifice, şcoala informează şi
formează elevii ţinând cont de anumite principii, având grijă să evalueze modul în care obiectivele
au fost atinse. Prin urmare, şcoala nu este singurul „laborator" în care copilul învaţa, ci doar unul
dintre ele, mai specializat şi mai competent în domeniul educaţiei decât altele. E bine că părintele să
aibă încredere în şcoală, dar pentru ca educaţia copilului să se ridice la nivelul aşteptat, el trebuie să se
implice, să colaboreze cu personalul didactic, pentru ca metodele şi obiectivele propuse să fie
convergente.

Un rol elementar in dezvoltarea şi educatia copiilor il au, in aceeasi masura, familia şi


profesorii. Progresul este mai rapid în momentul în care părinţii şi profesorii colaboreaza în
favoarea copiilor. Cu toate astea, majoritatea părinţilor nu reuşesc să creeze o bună comunicare
între părinte – profesor este esenţială pentru buna dezvoltare a elevilor. Există profesori care nu
ştiu cum să comunice cu parinţii, cum să păstreze legătura cu aceştia, la fel cum există şi părinţi
care în momentul în care află că trebuie să meargă la o întrunire şcolară preferă să absenteze,
considerând acest lucru fără importanţă. Pentru a te apropia de profesorul sau dirigintele copilului
tău trebuie să-l suni şi să încerci să planifici cu el o zi în care vă puteţi întâlni. In momentul
întalnirii cu profesorul trebuie să-i subliniezi aşteptările tale referitoare la ceea ce-ţi doreşti să
înveţe copilul tau. De cele mai multe ori părinţii şi profesorii provin din medii de viaţă diferite, de
aceea profesorul nu ştie ce atitudine să aibă faţă de aceştia. In acest caz cel mai potrivit este să-l
laşi profesorul să-ţi cunoască situaţia familiară, mediul de acasa în care copilul tău îşi desfăşoară
activitatea şi de asemenea, să-l întrebi ce aşteptari are de la tine şi de la copilul tau. De asemenea,
chiar daca „şcoala vietii" are un rol însemnat în viata fiecarei persoane, aceasta s-a dovedit a fi de
multe ori insuficienta. De aceea, o educatie dobândita în mediul scolar a reprezentat întotdeauna o
baza foarte buna peste care s-a cladit experienta de viata.
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

• Rolul familiei în cultivarea gustului estetic

Educaţia estetică presupune o pregătire a individului pentru a rezona cu teritoriile aflate sub
semnul inefabilului şi individualităţii estetice, o sensibilitate faţă de o regiune ontică ce
însufleţeşte, stimulează şi întemeiază prin excelenţă comportamentul autentic uman .

Sentimentele artistice au darul de a uni oamenii pe fondul unor valori înalte, sugerate de
artiştii făuritori de frumos. (Cucoş, C., 1998)

Familia contribuie şi la educaţia estetică a copilului. Părinţii sunt cei care realizează contactul
copilului cu frumuseţile naturii (culorile şi mirosul florilor, cântecul păsărilor, verdele câmpului),
cu viaţa socială (tradiţii, obiceiuri străvechi)

Mass – media, în mod special televiziunea, exercită o influenţă puternică asupra educaţiei
estetice. Nu se poate vorbi despre o influenţă strict pozitivă sau strict negativă; pe de o parte există
numeroase emisiuni culturale, de îmbogăţire a cunoştinţelor, dar pe de altă parte sunt difuzate
numeroase programe care pot deforma imaginaţia inocentă a copiilor într-un sens negativ.

Părinţii trebuie să controleze atât timpul pe care copilul îl petrece în faţa televizorului cât şi
emisiunile pe care le urmăreşte. În unele familii preocuparea pentru cultura estetică a copilului
lipseşte cu desăvârşire, iar în altele aceasta este exagerată. Dacă copilul nu are aptitudini şi nici
plăcere pntru diferite arte (balet, muzică, teatru) părinţii trebuie să respecte alegerea copilului.

Principiile educaţiei estetice sunt :

• principiul educaţiei estetice pe baza valoriloe autentice;

• principiul receptării creatoare a valorilor estetice;

• principiul perceperii globale , unitar a conţinutului şi a formei obiectului


estetic;

• principiul înţelegerii şi situării contextuale a fenomenului estetic .

• Orientarea şcolară şi profesională a copilului în familie


ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

Eficienţa activităţii de consiliere şi orientare şcolară şi profesională depinde de existenţa unei


strânse interacţiuni şi permanente colaborări între şcoală, familie,cercuri specializate dar şi agenţi
economici, mass – media, organizaţii prefoseioniste.

Conceperea şcolii ca o instituţie socială cu multiple funcţii, aptă să răspundă eficient nevoilor
psihologice şi sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa de bine, pentru
diminuarea şi prevenirea tulburărilor de adaptare este vital în societatea contemporană, mai ales în
condiţiile în care se înregistrează o creştere alarmantă a numărului de eşecuri şi abandonuri şcolare,
a comportamentelor delicvente, a tulburărilor emoţionale .

Se pot identifica diferite niveluri de consiliere care se pot desfăşura în şcoală :

• un prim nivel este cel al sfatului / sprijinului continuu pe care orice profesor îl
acordă elevilor prin însăşi exercitarea profesiei didactice, care presupune o
comunicare continuă directă;

• un al doilea nivel îl constituie consilierea şcolară pe care o poate acorda orice


cadru didactic care s-a format suplimentar pentru studii apofundate sau cursuri
de formare continuă şi practica pentru asemenea activităţi;

• cel de-al treilea nivel de consiliere din şcoală este cel desfăşurat de specialişti :
psihologi, pedagogi, psihopedagogi, psihosociologi, fiind vorba despre asistenşă
psihopedagogică calificată acordată elevilor prin centrele judeţene şi cabinetele
interşcolare.

În ceea ce priveşte procesul de orientare a carierei, se au în vedere anumite categorii de


competenţe pe care şcoala trebuie să le dezvolte la un nivel performant şi care sunt cerute de piaţa
muncii. Practica modernă a consilierii şi orientării nu poate lăsa în afară acţiunilor sale şi
implicarea părinţilor, a familiei.

Familia joacă un rol esenţial alături de şcoală în dezvoltarea şi menţinerea stării de bine.
În majoritatea situaţiilor famlia reprezintă reperul major în conturarea opţiunii pentru o anumită
carieră a copiilor. Părinţii sunt pentru copii sursa primară şi cea mai puternică de învăţare, de
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

sprijin afectiv şi securitate. Copilul îşi schiţează în familie jaloanele importante ale personalităţii
sale şi se poate defini pe sine prin valorile promovate de aceasta.

Familia poate fi sau deveni pentru copil un factor al dezvoltării personalităţii, un model
de imitat, un refugiu permisiv sau un câmp de confruntări, o zonă a dogmatismului agresiv, a
inflexibilităţii şi autoritarismului (M. Jigaz, 2001, p174).

Astfel, un rol deosebit de important revine consilierii familiei. Aceasta debutează de


regulă cu evidenţierea şi înţelegerea relaţiilor interpersonale dintre membri: poziţia în grup, liderul,
tipuri de medaje utilizate, coeziunea grupului, modul de rezolvare a conflictelor interne. În general,
criteriile pe care părinţii le au în vedere în acţiunea de alegere a carierii copiilor se referă la:
siguranţă şi viitorul profesiei pe piaţa forţei de muncă, durata studiilor, costuri financiare, avantaje
materiale asteptate, poziţia socială conferită de profesie, potenţiale riscuri în exerciterea profesiei.

Concluzii

Educaţia familială reprezintă o modalitate esenţială de realizare a educaţiei informale şi


manifestă principalele caracteristici ale acesteia: se realizează în mod nesistematic, prin experienţe
de viaţă trăite în mod concret, direct; se manifestă difuz în conduita indivizilor şi a grupurilor,
impregnează personalitatea cu specificul sau prin influenţarea implicită, integrală şi continuă.
În abordarile contemporane ale fenomenului educaţiei se discută despre eroziunea
funcţtiilor familiei şi mai ales a funcţiei de socializare şi, implicit, despre limitele educaţiei
familiale, educaţia fiind atribuită în principal şcolii. Totodată se discută despre de-şcolarizarea
educaţiei, despre necesitatea întoarcerii prioritatilor educatiei la familie, scoala având ca sarcina
doar instruirea.
Tendinţe contradictorii se manifestă şi în spaţiul educaţiei, reflectate şi în cercetarea
acesteia şi mai ales în promovarea unor politici educaţionale. Sunt pe de-o parte tendinţe de
concentrare a educaţiei într-un singur focar, şcoala sau familia, pe de alta parte sunt tendinţe de
difuziune a acesteia în comunitate, datorită globalizării, informatizării, mass-media. Infuzia în
conţinuturile educaţiei a virtualului, a informaţiilor punctuale despre realitate, viteza schimbărilor
în toate planurile vieţii şi reformarea educaţiei pentru a fi adecvată acestora, relativizarea valorilor,
au produs efecte care deseori conduc spre interogaţia: “educaţia încotro?”
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

În acelaşi timp, familia din România ca instituţie socială se află în faţă unor provocări de
ordin socio-economic care au condus la apariţia unor fenomene sociale cu impact direct asupra
educaţiei copilului în familie: rata crescută a divorţturilor, creşterea numărului familiilor
monoparentale, creşterea numărului cuplurilor consensuale, creşterea fenomenului violenţei
domestice, creşterea numărului de familii dezavantajate socio-economic, creşterea numărului de
părinţi care pleacă în străinătate pentru a munci etc.
Tinând seama de aceste realităţi de ordin social, cunoaşterea tendinţelor educaţiei în
ansamblu şi realizarea unei reforme autentice în acest domeniu, cu consecinţe benefice pentru
ansamblul societăţii, nu se pot realiza fără abordarea educaţiei familiale pentru a răspunde acestor
noi provocări şi fără corelarea schimbărilor care se produc în interiorul acesteia şi a efectelor pe
care le provoacă, cu ansamblul proceselor din societate, cu schimbările din educaţie. Reforma
educaţiei presupune nu numai reforma învatamântului. Şcoala, în consonanţa cu familia, poate să
realizeze propria ei contribuţie coerentă la educarea tinerei generaţii.
Priorităţilor politice actuale vizează în mare parte obiective care privesc implicit educaţia în
familie şi şcoală: abordarea educaţtiei ca forţă principală a schimbării tehnologiei, economiei,
administraţiei şi a promovării de valori în societate; acces egal şi sporit la educaţie; calitatea
ridicată a educaţtiei şi pregatirea societăţii bazate pe cunoaştere; transformarea educaţiei în resursa
de baza a modernizarii României; considerarea investiţiei în capitalul uman ca investiţia cea mai
profitabilă pe termen lung; reducerea sărăciei şi a marginalizării sociale; îmbunătăţirea standardului
de viaţă s.a. “Întărirea libertăţilor individuale, sporirea siguranţei cetăţeanului şi a familiei” nu pot
să devină o realitate dacă familia nu-şi realizează funcţiile, în principal, funcţia de
socializare/educativă.

.
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

Bibliografie

• POURTOIS, J.P. Desmet, în Pourtois, J.P. , Les thematiques en education familiale, Ed.
Universitaire de Boeck , Paris , 1996

• LARISA CUZNEŢOV – psiholog, Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, Toate drepturile


rezervate

• ANTONESCU, G.G., Educaţia morală şi religioasă în şcoala românească, Ed. Cultura


Românească S.A. Bucureşti 1937

• BOUTROUX, EMILE, Chestiuni de morală şi educaţie, Institutul de arte grafice, Viaţa


românească S.A. , Iaşi

• NORMAN, GOODMAN, Introducere în sociologie, Bucureşti , Editura Lidur,1992

• VICTOR, TARCOVNICU, Pedagogie generală, Bucureşti, Editura Facla, 1975

• NICOLAE, MĂRGINEANU, Condiţia umană, Bucureşti , Editura Ştiinţifică, 1973


ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

• ANTHONY, GIDDENS, Sociologie, Bucureşti, Editura Bic All, 1997

• BOUTIN, C. DURING, Les Interventions aupres des parents, Editura Privat, Paris, 1994

• DIMITRIU, C., Constelaţia familială, Bucureşti , Ed. D. P., 1973

• HEDGES, P., Personalitate şi temperament, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999

• PĂUN, EMIL, Sociopedagogie şcolară, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1982

• TOMŞA, G., Consilierea şi orientarea în şcoală, Ed. Credis, Bucureşti,2001

• VINCENTE, R., Cunoaşterea copilului, E.D.P., Bucureşti,1972.

Anexe

Căi eficiente de implicare a părinţilor în educaţia copilului

• Oferiţi feedback pozitiv şi manifestaţi apreciere pentru activitatea profesorilor şi a echipei


de conducere a şcolii

• În comunicarea cu personalul şcolii, adoptaţi o atitudine pozitivă, deschisă, fiţi dispus să


acceptaţi noul şi schimbarea.

• Luaţi în considerare şi punctele de vedere ale altora

• Împreună cu profesorii, stabiliţi aşteptările şi formulaţi obiective educative, care privesc


viitorul copilului dumneavoastră.

• Discutaţi cu profesorii despre talentele, interesele şi pasiunile acestuia.


ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

• Frecventaţi în mod regulat întâlnirile cu părinţii.

• Colaboraţi cu personalul şcolii pentru a îmbunătăţi comunicarea părinţi – profesori şi


atmosfera şcolară

• Acordaţi încurajare şi apreciere pentru eforul şi munca depuse la şcoală.

• Cereţi profesorului sau învăţătorului să vă recomande activităţi şi jocuri care pot constitui
oportunităţi plăcute de învăţare acasă.

• Discutaţi zilnic cu copilul dumneavoastră despre activitatea de la şcoală şi despre teme.

• Frecventaţi seminarii pe teme cum ar fi: rezolvarea problemelor, luarea deciziilor, atenuarea
conflictelor, arta discursului public etc.

• Încurajaţi şi facilitaţi participarea copilului dumneavoastră la prestarea de servicii


comunitare.

• Fiţi un model de urmat. Fiţi dumneavoastră înşivă, alături de copilul dumneavoastră,


membru activ în serviciul comunităţii.

• Străduiţi-vă să înţelegeţi şi să aplicaţi şi acasă regulile şi aşteptările şcolare.

• Exprimaţi-vă la timp preocupările şi adresaţi întrebări într-un mod cinstit şi deschis.

• Asiguraţi copilului un mediu de studiu adecvat.

• Colaboraţi interactiv cu copilul în vederea realizării temelor şi proiectelor.


ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

ANEXA 2

CHESTIONAR PENTRU PĂRINŢI

SCOP: CUNOAŞTEREA CALITĂŢII RELAŢIEI ŞCOALĂ - FAMILIE

1. În comunicarea cu personalul şcolii, găsiţi sprijin şi înţelegere?


DA NU

2. Împreună cu profesorii, stabiliţi aşteptările, care privesc viitorul copilului dumneavoastră?


DA NU

3. Discutaţi cu profesorii despre talentele, interesele şi pasiunile acestuia?


ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

DA NU

4. Discutaţi zilnic cu copilul dumneavoastră despre activitatea de la şcoală şi despre teme?


DA NU

5. Încurajaţi şi facilitaţi participarea copilului dumneavoastră la prestarea de servicii comunitare?


DA NU

6. Copilul dumneavoastră are un mediu de studiu adecvat?


DA NU

7. Luaţi în considerare şi punctele de vedere ale altora?


DA NU

8. Cereţi profesorului sau învăţătorului să vă recomande activităţi şi jocuri pentru acasă?


DA NU

9. Manifestaţi apreciere pentru activitatea profesorilor şi a echipei de conducere a şcolii?


DA NU