Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ARGUMENT
• CE ESTE FAMILIA?
• TIPURI DE FAMILIE
• FUNCŢIILE FAMILIEI
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI
Argument
“Cred că e mai bine să apreciem copiii prin respect si indulgenţă decât prin frică“. (Terentiu )
Cu cât se complică viaţa socială, şi provocările lumii moderne formulează întrebări şi cer
răspunsuri la care nu ne-am fi gândit acum douăzeci de ani. Astfel, devine tot mai clar că este
nevoie de un parteneriat educaţional în favoarea şi pentru asigurarea viitorului lumii, pentru
creşterea adecvată a copiilor. După cum îi vom creşte şi îi vom învăţa să se adapteze schimbărilor
permanente din lumea noastră de azi şi cea de mâine, aşa vom asigura şi contunuitatea culturii şi
civilizaţiei umane .
Copilul îşi trăieşte primele experienţe de viaţă în familie. În mediul social restrâns, alături de
părinţi, fraţi şi rudele sale, copilul îşi apropie primele experienţe sociale. Căminul în care creşte,
căldura sau indiferenţa acestuia, îi vor modela puternic modul de viaţă, personalitatea şi integrarea
sa socială.
Mulţi părinţi afirmă: "Ştiu ce am de facut ca să-mi cresc bine copii şi nu am nevoie de
sprijin." Părinţii din ziua de azi cred că pot fi parteneri egali în stabilirea şi aplicarea regulilor faţă
de copii lor, dar părinţii anilor 50 - 60 aveau o viziune diferită. De obicei mamele casnice stabileau
regulile, iar taţii, care lucrau, le aplicau. Ei nu se implicau în creşterea copiilor. Părinţii aveau
conflicte mai puţine cu copiii lor. Dar copii de multe ori sunt influenţaţi de lucrurile la care tu, ca
părinte, nici nu te gândeşti. De aceea, mulţi părinţi, luaţi prin surprindere de situaţiile de criză prin
care trec copiii lor, recurg la metode violente, ceea ce va afecta cu siguranţă personalitatea
viitorului adult. Unui copil trebuie să îi explicăm, trebuie să fie corectaţi când este cazul pentru a-şi
însuşi comportamente acceptate.
Copii trebuie ocrotiţi şi spijiniţi să se dezvolte. Ei au dreptul de a creşte şi de a se dezvolta.
Ei au dreptul la o familie care să-i ocrotească şi au dreptul la o educaţie cât mai bună. Cu toate
acestea, adeseori, în familie se petrec drame care influenţează viaţa şi soarta unor copii. Părinţii
care nu se interesează de soarta şi educaţia copiilor, lăsându-i pe mâini străine, sunt întocmai ca
acei proprietari care îşi arendează moşiile oamenilor interesaţi, iar ei duc un trai de lux şi trândăvie
prin ţările străine. La reîntoarcere, vor găsi sufletele ruinate şi o îndreptare atunci va fi cu
neputinţă.
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI
Capitolul I
• Ce este familia?
Familia este unul din factorii care se preocupă de educaţia omului. De educaţia omului se
ocupă şi alte persoane, instituţii şi organizaţii sociale, dar influenţele educative exercitate de
acestea nu au impactul puternic asupra dezvoltării ca cele care provin din familie, şcoală şi
grupurile de prieteni.
Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte dintre
cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament elevul le
datorează educaţiei primite în familie.
Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate societăţile. Familia
este un "grup social relativ permanent de indivizi legaţi între ei prin origine, căsătorii sau adopţie".
Ea reprezintă una dintre cele mai vechi forme de comunitate umană, o instituţie stabilă cu rosturi
fundamentale pentru indivizi şi pentru societate (M. Voinea, 1996). Pe măsură ce societatea umană
s-a dezvoltat, familia a devenit tot mai mult responsabilă faţă de următoarele aspecte care privesc
creşterea şi educaţia copiilor:
Famlia oferă mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai vieţii, se dezvoltă şi se
formează pentru viaţă. Ea reprezintă un prim instrument de reglare a interacţiunilor dintre copil şi
mediul social.
• Tipuri de familie
Familia tradiţională - în societatea tradiţional romanească, este alcatuit din două persoane,
soţul şi soţia, care întemeiaza, prin casatorie, o familie. Familia este grupul care ne
influenţează cel mai mult dezvoltarea personală. De la parinţi, bunici, fraţi sau de la alte
persoane cu care ne înrudim deprindem comportamente ,la ei găsim primele modele de
viaţă, de la ei aşteptăm preţuire, lor vrem să le aducem mulţumire.Aşadar, familia este grupul
fundamental în orice societate, este grupul unit prin relaţii de rudenie. În virtutea acestor
relaţii, părinţii se îngrijesc de nevoile copiilor, atât de cele materiale (hrană, odihnă, adăpost,
igienă, îmbrăcăminte), căt şi de cele spirituale, de securitate, afectivitate şi afirmare. Copiii, la
rândul lor, au nevoie de dragostea părinţilor, de energia şi răbdarea lor. Părinţii sunt cei de la
care copii învaţă să folosească lucrurile din jur, să vorbească, să se cunoască şi să se
respecte pe ei înşişi.
Trăsătura esenţială a fiecărei familii trebuie să fie dragostea reciprocă între membrii ei.
tatăl, cerând de la toţi ceilalţi supunere indiscutabilă. " În relaţii apar conflicte de disperare care
trec în plan interior latent şi care pot fi urmate de reacţii frustrante sau de izolare din partea
adolescenţilor."
Familia bastion – la baza acestei familii stau reprezentările negative despre agresivitate şi
intenţiile periculoase ale tuturor (sau ale majorităţii) oamenilor dinafara ei. Aici emoţiile negative
se revarsă asupra persoanelor din exterior. Ambii soţi denotă un comportament egocentric faţă de
cei din afara familiei lor, actionând foarte unit şi coordonat "împotriva" mediului social exterior .
Se întâlnesc familii de acest tip în care un părinte e foarte autoritar iar altu, dimpotrivă este
preindulgent sau tutelează excesiv copiii.
Familia vulcan – relaţiile în acest tip de familie sunt foarte instabile; de la cele permisive, de
tutelare de alintare la cele cu un înalt grad de exigenţă, predominând spontaneitatea şi afectivitatea.
La prima vedere, acest tip de familie pare pozitiv, însa "erupţiile" de supărare, de ură, deşi slăbesc
încordarea, complică mult starea generală a climatului familial. Copii suportă mari încărcături
emoţionale devin vulnerabili, fricoşi, anxioşi şi nervoşi.
Familia liberală – se întălneşte extrem de rar. Aici predomină relaţiile de indiferenţă, stilul
distant liberal, lipsa de cordialitate şi ataşament. Deciziile se iau în dezacord, predomină
egocentrismul. Fiecare membru al familiei îşi are viaţa sa, nu-l interesează atmosfera din familie.
Copii devin introvertiţi, izolaţi, deseori egoişti, indiferenţi faţă de ceilalţi membri ai familiei
Familia romantică – este tipul de familie în care membrii ei păstreză relaţiile de dragoste şi
ataşament tandru până la adânci bătrâneţi. Se caracterizează prin relaţii de colaborare şi tutelare
îmbinate armonios, stil romantic centrat pe activitatea comună a membrilor familiei. Conflictele au
un caracter constructiv, comportamentul este bazat pe reprezentări sociocentrice. Copii se dezvoltă
armonios.
• Funcţiile familiei
• Funcţia de perpetuare a speciei. Familia are la bază, în primul rând atracţia biologică
dintre bărbat şi femeie determinată de diferenţierea sexuală. Dorinţa cuplului este de a
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI
avea urmaşi dar această dorinţă este puternic influenţată de conjunctura economică,
legislativă şi gradul de cultură.
• Funcţia educativă. Teoretic familia are şi o funcţie educativă, în ultimul timp familia
trebuie să lupte împotriva influenţelor negative venite din mediul exterior, a lipsei de
discernământ a responsabililor politici, a celor din mass-media, a liderilor de opinie.
Întoarcerea la normalitate va avea loc atunci când familia îşi va recăpăta funcţia
educativă.
• Funcţia economică. Familia tradiţională – pe care o putem fixa în timp între perioada
matriarhatului şi sfârşitul primului război mondial – avea ca principală caracteristică faptul că
bărbatul era cel care contribuia în cea mai mare măsură la întreţinerea familiei – femeia ocupându-
se cu creşterea copiilor şi foarte important din punct de vedere economic, cu asa numita "industrie
casnică" .
Căsătoria. Într-un secol în care rata divorţurilor a crescut covărşitor te întrebi căt de valoros
mai este acest legamânt. Părinţii au o influenţă foarte mare asupra alegerii noastre, nu pentru ca ar
trebui să ţinem cont de părerea lor ci pentru că alegerea noastră va fi dependentă de modul în care
ei, părinţii noştri, au răspuns nevoilor noastre, de felu in care ne-au îngrijit şi ne-au purtat de grijă.
Astfel vom alege pe cineva care să le semene. De asemenea, cu toţii ne dorim să fim fericiţi şi
împliniţi, sa avem o familie frumoasă, iar societatea, de cele mai multe ori prin mass-media, ne
prezintă modele pe care unii dintre noi ajung să le doreasca şi să facă „alegerea” în funcţie de
aceste modele.
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI
Familia este grupul social în care ne naştem şi pe care nu avem posibilitatea de a o alege.
Un model foarte bun pentru preşcolar este mama. Acesta în mama sa vede un model bun de urmat .
Ea îl învaţă de mic cum să se comporte, să respecte, să înţeleagă şi pe lângă faptul că îi este mama
îi este şi o foarte bună prietenă. Mama este cea care îi creşte, îi educă, este înţelegătoare şi face
sacrificii pentru a-l creşte.
Profesorul poate fi un alt model pentru elevul preşcolar. Acesta întâlneşte diferite cadre
didactice la şcoală pe care cred că pot fi un model bun de urmat în viaţă. Un profesor trebuie să ştie
să vorbească, să asculte, să înţeleagă şi să ştie să-şi atraga de partea lui elevi. El este cel care îşi
îndeamnă elevi spre o profesie să urmeze o facultate pe lângă părinţi care şi ei fac acelaşi lucru.
Fraţii mai mari pot fi un bun exemplu sau un model de urmat pentru fraţii mai mici. Aceştia
de obicei vor să-şi urmeze fraţii mai mari. Ei trebuie să fie un exemplu pentru cei mai mici, să
meargă la şcoală, să vorbească frumos, să ştie să respecte. Aceştia au fost educaţi sa le dea un
exemplu bun celor mici pentru că părinţii spun de fiecare dată:”Trebuie să fii un exemplu pentru
fraţii tăi mai mici”.
Primul obiectiv de conţinut al acţiunii cu părinţii este cel al cunoaşterii sferei morale familiale.
Nucleul moral familial are valenţe formative nepreţuite. Dar dacă viaţa de familie este cultivată ca
un bun în sine, ea duce la negarea propriei substanţe pozitive şi se transformă în contrariul ei şi
anume în spirit de castă familială prin izolarea faţă de tot ce nu aparţine familiei, în atitudine de
neîncredere şi suspiciunile faţă de "ceilalţi" din afara familiei .
Excesul iubirii părinteşti se exprimă sub aspect educaţional printr-un minus , printr-o educaţie
familială deficitară. De asemenea, de la invidia puternică profilată în familie, faţă de părinţi şi fraţi,
de la revolta şi sentimentul de victimă în familie, nu mai este mult, în unele cazuri, până la
acţiunile antisociale.
Sarcina cadrelor didactice este de a discuta cu părinţii problemele familiei ca punct de plecare
în ucenicia morală a tineretului unei ţări, de a pune în lumină faprul că în familie se formează
nucleul cultural al "personalităţii de bază" ( Ralph Linton), că însăşi comunicarea prin vorbire,
calea principală de exteriorizare a omului, poate şi trebuie să însemne o depăşire a egocentrismului
familial, o deschidere spre viaţa socială mai larga a primelor întâlniri cu alţi copii. Copilul învaţă
respectarea regulilor de joc, se deprinde să fie echitabil şi să-şi asume o răspundere în situaţia de
partener egal.
Alături de valenţele morale ale religiei şi capacităţile ei în formarea unei imagini globale
asupra existenţei "o atitudine religioasă cu privire la existenţă nu este nimic altceva decât un
ansamblu de judecăţi sistematice asupra semnificaţiei acestuia" (Kolokowski, 1985). "Nu există
copil care va crede în ceva mai înainte de a se încrede în cineva” (Robinson, 1963). "Dacă nu veţi
crede, nu veţi înţelege " credem ceea ce înţelegem, dar nu tot ce credem trebuie să şi înţelegem,
chiar dacă noi credem ceea ce înţelegem ( Augustin ).
Credinţa este o treaptă necesară pe drumul cunoaşterii şi autocunoaşterii. Prin religie, copilul
nu numai că este pus în relaţie cu zonele perfecţiunii transcendente, dar totodată la nivelul
persoanei se creează o predispoziţie de inserţie a eului într-o regiune de valori profunde, unde viaţa
se concentrează, devine mai ardentă, mai personală, mai autentică .Copilul are nevoie de credinţă,
dar nu prin minciună, frică, inoculare, ci prin încrederea că ceea ce face este bun, corect,
deziderabil. Trebuie să se încreadă în omul de lângă el. Trebuie să consimtă că modelul ce-l are în
faţă, părintele, este unul ce merită să fie urmat.
În familie educaţia religioasă are şi ea un rol foarte important,copilul trebuie învăţat de mic
să se roage, să creadă în Dumnezeu, să meargă la biserică, să fie mai bun cu ceilalţi din jur,să nu
fure, să nu mintă, să nu fie desfrânat, să aibă respect faţă de viaţă, faţă de muncă, faţă de sine şi
ceilalţi.
gândirea. Părinţii încearcă să explice copiilor sensul unor fenomene şi obiecte pentru a le putea
înţelege. Copii pun cele mai multe întrebări în jurul vârstei de 3-6 ani, iar părinţii îi ajută să-şi
însuşească un număr mare de cunoştinţe, răspunzând cât se poate de corect şi exact, încurajând
astfel curiozitatea lor epistemică.
Când sunt în şcoala primară, familia vine în sprijinul ei, susţinând "gustul de citit" al elevilor.
Cel mai important este stimularea curiozităţii copilului de a citi prin cumpărarea unor cărţi care să
pună bazele unei mici biblioteci. În preadolescenţă este posibilă o deviere de la subiectele strict
legate de şcoală sau indicate vârstei fragede; astfel datoria părinţilor este de a îndruma copilul să
citească ceea ce corespunde vârstei sale. Dorinţa de lectură poate deveni excesivă, copilul
sacrificând astfel orele de somn.
Din punct de vedere al părinţilor, definire rolului şcolii este foarte diferit. Aceasta cu atât
mai mult cu cât fiecare părinte a avut o experienţă personală (plăcută sau neplăcută) în postura de
elev. De exemplu, unii părinţi vad şcoala ca un laborator in care copilul, odată introdus este supus
unor operaţuni ştiinţifice. În urma acestora, se presupune că, după câţiva ani, el va deveni mai
deştept, mai învăţat, mai luminat. Prin urmare, părinţii de acest tip manifestă încredere deplină în
instituţia de învăţământ, fără să se implice în mod deosebit în activităţile care se desfăşoară în ea
(“De aia te trimit eu la şcoală: să înveţi!”). Ei consideră că doar şcolii îi revine în exclusivitate
rolul de a educa şi instrui copilul (“Aşa te învaţă la şcoala, să vorbeşti urât?”). O alta categorie de
parinti se implica deosebit de mult în activitatea scolara, uneori exagerând fara sa îsi dea seama. Ei sunt
în stare sa faca aproape orice, încât copilul lor sa primeasca cea mai buna educatie. Uneori, din exces
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI
de zel, ajung chiar sa le impuna cadrelor didactice sa foloseasca metode pe care ei le considera
eficiente, sa le spuna cum sa realizeze activitatile etc. Din aceasta cauza, uneori se poate ajunge la
reprosuri, mai ales când performantele elevilor sunt mai scazute decât s-ar fi asteptat parintii.
Atitudinile parintilor fata de scoala sunt doar câteva din multe altele care apar în viata de zi cu zi.
Şcoala este instituţia care organizează trăirea unor experienţe de învaţare. Ea urmăreşte
atingerea unor obiective, cu ajutorul unor metode şi mijloace ştiintifice, şcoala informează şi
formează elevii ţinând cont de anumite principii, având grijă să evalueze modul în care obiectivele
au fost atinse. Prin urmare, şcoala nu este singurul „laborator" în care copilul învaţa, ci doar unul
dintre ele, mai specializat şi mai competent în domeniul educaţiei decât altele. E bine că părintele să
aibă încredere în şcoală, dar pentru ca educaţia copilului să se ridice la nivelul aşteptat, el trebuie să se
implice, să colaboreze cu personalul didactic, pentru ca metodele şi obiectivele propuse să fie
convergente.
Educaţia estetică presupune o pregătire a individului pentru a rezona cu teritoriile aflate sub
semnul inefabilului şi individualităţii estetice, o sensibilitate faţă de o regiune ontică ce
însufleţeşte, stimulează şi întemeiază prin excelenţă comportamentul autentic uman .
Sentimentele artistice au darul de a uni oamenii pe fondul unor valori înalte, sugerate de
artiştii făuritori de frumos. (Cucoş, C., 1998)
Familia contribuie şi la educaţia estetică a copilului. Părinţii sunt cei care realizează contactul
copilului cu frumuseţile naturii (culorile şi mirosul florilor, cântecul păsărilor, verdele câmpului),
cu viaţa socială (tradiţii, obiceiuri străvechi)
Mass – media, în mod special televiziunea, exercită o influenţă puternică asupra educaţiei
estetice. Nu se poate vorbi despre o influenţă strict pozitivă sau strict negativă; pe de o parte există
numeroase emisiuni culturale, de îmbogăţire a cunoştinţelor, dar pe de altă parte sunt difuzate
numeroase programe care pot deforma imaginaţia inocentă a copiilor într-un sens negativ.
Părinţii trebuie să controleze atât timpul pe care copilul îl petrece în faţa televizorului cât şi
emisiunile pe care le urmăreşte. În unele familii preocuparea pentru cultura estetică a copilului
lipseşte cu desăvârşire, iar în altele aceasta este exagerată. Dacă copilul nu are aptitudini şi nici
plăcere pntru diferite arte (balet, muzică, teatru) părinţii trebuie să respecte alegerea copilului.
Conceperea şcolii ca o instituţie socială cu multiple funcţii, aptă să răspundă eficient nevoilor
psihologice şi sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa de bine, pentru
diminuarea şi prevenirea tulburărilor de adaptare este vital în societatea contemporană, mai ales în
condiţiile în care se înregistrează o creştere alarmantă a numărului de eşecuri şi abandonuri şcolare,
a comportamentelor delicvente, a tulburărilor emoţionale .
• un prim nivel este cel al sfatului / sprijinului continuu pe care orice profesor îl
acordă elevilor prin însăşi exercitarea profesiei didactice, care presupune o
comunicare continuă directă;
• cel de-al treilea nivel de consiliere din şcoală este cel desfăşurat de specialişti :
psihologi, pedagogi, psihopedagogi, psihosociologi, fiind vorba despre asistenşă
psihopedagogică calificată acordată elevilor prin centrele judeţene şi cabinetele
interşcolare.
Familia joacă un rol esenţial alături de şcoală în dezvoltarea şi menţinerea stării de bine.
În majoritatea situaţiilor famlia reprezintă reperul major în conturarea opţiunii pentru o anumită
carieră a copiilor. Părinţii sunt pentru copii sursa primară şi cea mai puternică de învăţare, de
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI
sprijin afectiv şi securitate. Copilul îşi schiţează în familie jaloanele importante ale personalităţii
sale şi se poate defini pe sine prin valorile promovate de aceasta.
Familia poate fi sau deveni pentru copil un factor al dezvoltării personalităţii, un model
de imitat, un refugiu permisiv sau un câmp de confruntări, o zonă a dogmatismului agresiv, a
inflexibilităţii şi autoritarismului (M. Jigaz, 2001, p174).
Concluzii
În acelaşi timp, familia din România ca instituţie socială se află în faţă unor provocări de
ordin socio-economic care au condus la apariţia unor fenomene sociale cu impact direct asupra
educaţiei copilului în familie: rata crescută a divorţturilor, creşterea numărului familiilor
monoparentale, creşterea numărului cuplurilor consensuale, creşterea fenomenului violenţei
domestice, creşterea numărului de familii dezavantajate socio-economic, creşterea numărului de
părinţi care pleacă în străinătate pentru a munci etc.
Tinând seama de aceste realităţi de ordin social, cunoaşterea tendinţelor educaţiei în
ansamblu şi realizarea unei reforme autentice în acest domeniu, cu consecinţe benefice pentru
ansamblul societăţii, nu se pot realiza fără abordarea educaţiei familiale pentru a răspunde acestor
noi provocări şi fără corelarea schimbărilor care se produc în interiorul acesteia şi a efectelor pe
care le provoacă, cu ansamblul proceselor din societate, cu schimbările din educaţie. Reforma
educaţiei presupune nu numai reforma învatamântului. Şcoala, în consonanţa cu familia, poate să
realizeze propria ei contribuţie coerentă la educarea tinerei generaţii.
Priorităţilor politice actuale vizează în mare parte obiective care privesc implicit educaţia în
familie şi şcoală: abordarea educaţtiei ca forţă principală a schimbării tehnologiei, economiei,
administraţiei şi a promovării de valori în societate; acces egal şi sporit la educaţie; calitatea
ridicată a educaţtiei şi pregatirea societăţii bazate pe cunoaştere; transformarea educaţiei în resursa
de baza a modernizarii României; considerarea investiţiei în capitalul uman ca investiţia cea mai
profitabilă pe termen lung; reducerea sărăciei şi a marginalizării sociale; îmbunătăţirea standardului
de viaţă s.a. “Întărirea libertăţilor individuale, sporirea siguranţei cetăţeanului şi a familiei” nu pot
să devină o realitate dacă familia nu-şi realizează funcţiile, în principal, funcţia de
socializare/educativă.
.
ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI
Bibliografie
• POURTOIS, J.P. Desmet, în Pourtois, J.P. , Les thematiques en education familiale, Ed.
Universitaire de Boeck , Paris , 1996
• BOUTIN, C. DURING, Les Interventions aupres des parents, Editura Privat, Paris, 1994
Anexe
• Cereţi profesorului sau învăţătorului să vă recomande activităţi şi jocuri care pot constitui
oportunităţi plăcute de învăţare acasă.
• Frecventaţi seminarii pe teme cum ar fi: rezolvarea problemelor, luarea deciziilor, atenuarea
conflictelor, arta discursului public etc.
ANEXA 2
DA NU