AFECŢIUNILE PSIHICE ŞI IMPACTUL ASUPRA

STĂRII LOCALE ŞI LOCO-REGIONALE

• Societatea nu a rămas niciodată indiferentă în faţa
“nebuniei”, numai că de multe ori, datorită interpretărilor
eronate şi a temerii în faţa bizarului, atitudinea faţă de
bolnavul psihic a fost cea de recluziune şi de îndepărtare
de comunitate.
• Persoanele cu dizabilităţi fizice sau psihice pot avea
dificultăţi în comunicarea cu medicul stomatolog,
prezentând o toleranţă scăzută pentru schimbările cerute
de procedurile stomatologice. Chiar şi în cazul acestor
pacienţi, o evaluare corectă a statusului oral şi un
tratament stomatologic adecvat pot conduce la rezultate
satisfăcătoare.
• Deoarece capacitatea de autoîngrijire poate fi limitată,
trebuie acordată o mai mare atenţie igienei orale şi
prevenţiei. În acest sens se insistă pe instruirea familiei şi
a persoanelor în a căror îngrijire se află aceşti pacienţi în
cadrul programelor de igienă orală. Pentru obţinerea unei
igiene orale satisfăcătoare, o importanţă deosebită o au şi
agenţii adjuvanţi cum ar fi clorhexidina sau fluorul.
Recomandările privind igiena orală trebuie adaptate
nevoilor şi abilităţilor pacientului.
• Majoritatea pacienţilor cu dizabilităţi fizice şi / sau psihice
pot fi trataţi în ambulatoriu, însă, în anumite situaţii, acest
lucru nu este posibil sau nu este în interesul pacientului.
Tratamentul poate fi efectuat în sala de operaţii şi într-o
manieră care să ofere confort şi siguranţă, permiţând
obţinerea unui rezultat de o înaltă calitate şi individualizat.
Ideal ar fi alcătuirea unei echipe formată din medicul
stomatolog, asistentă şi alte persoane instruite în
îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi.
• După cum a punctat şi Peate în 1993, igiena orală
reprezintă o activitate de îngrijire de bază în condiţiile în
care cavitatea orală este o parte importantă a corpului
uman.
• O cavitate orală funcţională este necesară pentru
nutriţie,
exprimarea emoţiilor,
vorbire.
Mucoasa orală este prima linie de apărare împotriva
infecţiilor cavităţii orale, aceasta fiind menţinută printr-o
igienă orală corespunzătoare.
• În cazul pacienţilor cu probleme psihice, igiena orală este
neglijată perioade lungi de timp.
• În acelaşi timp, acestora li se administrează tratament
medicamentos pe termen lung, medicamente care, frecvent,
cauzează xerostomie, care conduce la creşterea riscului
apariţiei cariilor,
gingivitelor,
parodontitelor
stomatitelor.

În consecinţă, igiena orală este de importanţă maximă pentru

pacienţii cu probleme psihice (Psykiatriutredningen, 1992).
• Stiefel(1990) a demonstrat că bolile psihice cronice şi
tratamentul lor conduc la riscuri inerente pentru afecţiunile
cavităţii orale, semnalând că acei factori primari agravanţi
ai bolii pot fi în relaţie directă cu afecţiunea psihică şi să
egaleze alte probleme asociate, cum ar fi problemele
financiare şi igiena orală necorespunzătoare.
• Hinchliffe (1988) şi Kendall (1991) au stabilit ca model
comun în cazul pacienţilor cu probleme psihice prevalenţa
mare a bolilor periodontale consecinţă directă a igienei
orale necorespunzătoare.
• Pacienţii psihiatrici instituţionalizaţi prezintă o stare de
sănătate orală relativ afectată (Hede, 1995), igiena orală
fiind influenţată în sens negativ de locuirea în aceste
instituţii (Tesini, 1980). Aceste rapoarte subliniează
necesitatea unui program de prevenţie special pentru
pacienţii cu afecţiuni psihice, evaluarea sănătăţii orale
constituind un punct de plecare esenţial pentru
managementul efectiv al complicaţiilor orale.
• Sjögren şi Nordström (1999) au realizat un studiu care a
avut drept scop descrierea stării de sănătate orală la
pacienţii psihiatrici cu tratament pe termen scurt şi lung
folosind un ghid de evaluare orală precum şi să
descopere dacă utilizarea unui astfel de ghid poate să
distingă diferenţe în privinţa stării de sănătate orală între
diferite patologii asociate.
• În perioada 1960-1989, mai mulţi cercetători au dezvoltat
scheme sau ghiduri pentru evaluarea stării de sănătate
orală
• Greene & Vermillion, 1960;
• Bates, 1974;
• Maurer,1977;
• Meissner, 1980;
• Williams & O'Dwyer, 1983;
• Longman & De Walt, 1986;
• Eilers et al., 1988
• Crosby, 1989
Ghidul Evaluării Orale (OAG) realizat de Eilers et al. în
1988 se compune din 8 categorii :
• funţia fonetică,
• deglutiţia,
• buze,
• saliva,
• limba,
• mucoasa,
• gingia,
• dinţii sau protezele dentare.
Pentru evaluarea stării de sănătate orală a pacienţilor cu
afecţiuni psihice, autorii au considerat că primele 2
categorii, funcţia fonetică şi deglutiţia, sunt irelevante pentru
acest studiu, dar au adăugat alte 6 categorii :
- halena,
- tartru,
- aspectul dinţilor,
- mobilitatea dentară,
- numărul dinţilor pe maxilar,
- numărul dinţilor pe mandibulă.
Astfel, numărul total de categorii pentru evaluarea acestor
pacienţi a ajuns la 12.
• Cu permisiunea autorilor OAG, această versiune
modificată a fost intitulată OAG-PC (Ghidul Evaluării
Orale pentru Pacienţii Psihiatrici).
• Acesta utilizează 3 nivele de descriere :
1- situaţie normală;
2- schimbări minore la nivelul cavităţii orale, fără a
compromite integritatea epitelială sau funcţiile sistemului;
3- compromiterea definitivă a integrităţii epiteliale şi a
funcţiilor sistemului.
• În cazul categoriilor referitoare la numărul de dinţi de pe
arcade, se utilizează următoarele scoruri :
1- arcade integre;
2- 10-13 dinţi pe fiecare arcadă;
3- 0-9 dinţi pe fiecare arcadă.
AFECTIUNI PSIHICE
• Factorii de progres, pe care îi presupune dezvoltarea
societãtii contemporane: urbanizarea,industrializarea,
automatizarea, informatizarea, etc., aduc o serie de
facilitãti în viata umanã, dar produc si o amplificare a
complexitãtii sale.
• Factorii sociali, legati de progresul multidirectionat, pot
determina cresterea riscului de aparitie a unor elemente
de dezordine socialã, aparitia a o serie de factori de stres
determinanti sau favorizanti, care pot face ca omul sã
devinã un dezadaptat la factorii de mediu si la dezvoltarea
unor boli psihice.
• Bolnavul psihosomatic, din cauza lipsei de constientizare
a stãrilor emotionale, are un dezechilibru important în
organizarea vietii personale si a personalitãtii sale, desi
aparent este adaptat perfect profesional.
• Psihiatriei îi revin sarcini complexe, privind bolnavul
psihic: studiul factorilor de risc în aparitia tulburãrilor
psihice în scopul profilaxiei lor, depistarea activã si
precoce a afectiunilor psihice, dispensarizarea activã si
tratamentul de întretinere, rezolvarea problemelor de
muncã, juridice, familiale si de reintegrare socialã a
bolnavului psihic, initierea mãsurilor de psiho-igienã si
psiho-profilaxie în colectivitãti de copii, tineri, familie.
• Tulburãrile de gândire, dispozitie, comportament pot fi
determinate de:
- afectiuni psihice primare unei tulburãri de personalitate;
- afectiuni psihice secundare unor:
anomalii metabolice,
reactii adverse la medicamente,
leziuni cerebrale focale,
afectiuni convulsivante,
boli neurologice degenerative.
• Afectiunile psihiatrice au semne clinice caracteristice si
pot fi clasificate astfel :
- afectiuni psihiatrice majore (diagnostice pe Axa I);
- tulburãri de personalitate (diagnostice pe Axa II).
• O altã categorie de tulburãri mentale sunt tulburãrile de
personalitate (diagnostice de pe axa II) definite si ca
utilizare inadecvatã, stereotipã, neadaptatã, a unui anumit
set de caracteristici psihologice. Comportamentul este de
duratã, afecteazã relatiile persoanei respective si
capacitatea de a avea un mod de viatã satisfãcãtor.
• Este frecvent întâlnitã prezenta unor diagnostice de pe
axa I. Acesti pacienti devin adesea ostili, manipulativi sau
necooperanti în relatia cu medicul curant.
• Existã 3 categorii de tulburãri de personalitate (A,B,C) si
combinatii ale lor.
• Alãturi de medicul psihiatru, medicului stomatolog îi revine
un rol ajutãtor în tratamentul de integrare al bolnavului
psihic în societate, prin redarea functiilor sistemului
stomatognat si deci a încrederii în sine.În raport cu starea
psihicã, unele tratamente, mai ales cele stomatologice,
pot deveni factori generatori de stres, de anxietate, de
incidente, atitudini necontrolate ale pacientilor:
nemultumiri manifestate prin schimbarea medicului
curant, efectuarea mai multor lucrãri protetice de acelasi
fel, pretentii în efectuarea unui anumit tip de tratament, în
aplicarea unui anumit material restaurator, etc.