Conceptul de tratament

ORO-DENTAR INTEGRAL
Referindu-se la tratamentul oro-dentar
integral, McCraken,, spunea încă in 1979:
..Îngrijirea totală a pacientului este un
concept și un sistem în care pacienții
primesc:
 Un diagnostic integral;
Motivație și educație privind
prevenirea îmbolnăvirilor și
menținerea unui status de sănătate
optim;
 Un plan de tratament complet,
dimensionat în raport de dorințele,
acceptabilitatea și ințelegerea
pacientului;
 Proceduri terapeutice limitate de
particularitățile medicale, psihologice
și financiare ale pacientului
 Mentinerea prin dispensarizare
pentru o lunga perioada de timp a
statusului de sănătate obținut în
urma tratamentului. "
 Scopul Reabilitării Orale
Scopul Reabilitării Orale este reprezentat de:
 asigurarea sănătății orale optime pentru fiecare pacient,
 asigurarea cunoștințelor necesare
 captarea interesului acestuia pentru mentinerea
echilibrului obținut.
Sănătatea sistemului stomatognat înseamnă starea
de echilibru dinamic, morfologic și funcțional la
nivelul fiecărui component și între componentele
sistemului.
Sistemul stomatognat prin capacitatea sa de
autoreglare are posibilitatea să compenseze
multe din modificările care apar ca abateri de la
normalul învățat la disciplinele clinice.

Înțelepciuneamedicului practician se manifestă în:

determinarea modificărilor necompensate
sau
a celor care au un potențial pronunțat de
dezechilibrare a relațiilor din cadrul
sistemului.
Dawson atrage atenția că
..există multe dentiții stabile, sănătoase,
care nu corespund standardelor medii, nu
sunt de clasa I de ocluzie și violeaza toate
regulile din ghidurile de bună practică
medicală.
Încercarea de a corecta aceste dentiții
adesea se sfârșește cu dezastre deoarece
armonia existentă între formă și funcție
este perturbată prin tratament. "
Sănătatea orală optimă nu înseamnă că
toate elementele sistemului stomatognat
să fie aranjate structural și funcțional „ca
la carte".
În biologie normele reprezintă doar criterii
de referință.
Optim înseamnă cel mai bun din ceea ce
se poate obține în condițiile concrete
existente.
Dacă există stabilitate ocluzală și armonie
funcțională, prezența unor arcade
scurtate, până la minimum 20 de unități
ocluzale, poate reprezenta sănătate orală
optimă în condițiile necesităților de
triturare redusă a alimentelor preparate în
bucătăria modernă.
Încercarea de refacere a integrității
arcadelor în unele din aceste cazuri poate
perturba echilibrul dinamic care ar fi putut
să dureze suficient de mult.
De multe ori efectele pato-iatrogene ale
unor proteze mobilizabile asupra
parodonțiului, mucoaselor și biotopului
oral sunt mai importante decat echilibrul
dorit de realizare a integrității arcadelor.
Dawson prezintă o ilustrare a cauzalității
echivoce, a modului în care un singur
factor, produce o varietate de semne și
simptome în funcție de starea sistemului:
,,La un pacient sănătos, cu dentiție
perfectă, aplicarea unei singure coroane
mai înalte, cu interferență pe pantă, la un
molar secund, poate determina 15
modalitați de răspuns:
1.Dintele poate deveni sensibil la rece,
cald sau dureros continuu;
2.Dintele poate deveni dureros la atingere;
3.Dintele poate deveni mobil;
4.Dintele sau/și antagoniștii se pot uza
5.Mandibula poate fi deviată
determinând uzura altor dinți;
6.Devierea mandibulei poate provoca
mobilitatea altor dinți;
7.Devierea mandibulei poate provoca
contracția spastică a unor muschi
masticatori;
8.Consecutiv spasmului muscular poate să
apară trismusul;
9.Spasmul muscular poate determina
cefalee;
10. Combinația dintre durerile dentare,
musculare și nevralgice poate determina
tensiune psihica;
11. Tensiunea psihică pe fond de stres
poate conduce la depresie;
12. Combinarea dintre devierea mandibulei
și spasmul muscular poate determina
modificări ale relației disc-condil;
13. Modificările condilo-discale și
spasmul muscular pot iniția modificări
de tip artritic în ATM;
14. Toate cele de mai sus;
15. Nici o modificare.
Multe greșeli în legatură cu relația cauza -
efect rezultă din confuzia dintre factorii
cauzali și factorii favorizanți.
Aceste modalități de răspuns depind de
capacitatea de adaptare a gazdei.
O persoană relaxată sau cu respirație
orală care nu are tendința contactelor
prelungite între arcade se poate acomoda
cu modificări minime, sau fără nici o
modificare".
1. Descoperirea tuturor factorilor care
contribuie la deteriorarea sănătății
orale și ierarhizarea lor în factori
cauzali și factori favorizanți.
2. Alegerea celor mai bune metode
pentru eliminarea fiecărui factor în
parte.

OBIECTIVELE FUNDAMENTALE ALE

REABILITARII ORALE
3. Refacerea unui nou echilibru pentru
fiecare component si între toate
componentele sistemului
stomatognat.
4. Menținerea în limite acceptabile
biologic, medical și psiho-social a
echilibrului instabil obținut în urma
tratamentului integral.
 În asistența planificată,
înțelegerea particularităților
cazului clinic,
elaborarea planului de tratament
integral individualizat și
obținerea consimtamantului
informat al pacientului
Necesită o serie de ședinte dintre
care unele în absența pacientului.
Elaborarea planului de tratament este un
moment hotărâtor în reabilitarea orală,
medicul trebuie să-și programeze timp
în care, având la dispoziție toate
informațiile, să reflecteze asupra cazului
clinic și să găsească soluțiile optime
pentru redarea stării de sănătate a
sistemului stomatognat.
 Pentru aceasta el trebuie
să identifice toate alternativele,
să le selecteze pe cele realizabile și
să aleagă cele mai bune soluții,
metode sau tehnici.
În final planul propus trebuie să
reziste la următoarele întrebări:
1. Este planul propus cel mai bun pentru
obținerea și menținerea sănătății orale
la pacientul respectiv?
2. Este costul total rezonabil și suportabil
pentru pacient?
3. Este timpul necesar acceptabil pentru
pacient?
4. Starea de sănătate generală îi permite
pacientului să suporte planul de
tratament propus?
5. Prognosticul în cazul neaplicării
tratamentului este suficient de
nefavorabil pentru a susține planul
propus?
6. Prognosticul evoluției favorabile în
urma aplicarii tratamentului este
suficient de cert și de durată?
 Planul de tratament, modificat
sau nu, după ce este acceptat de
pacient, este bine să fie înscris în
documente clinice, putând fi
considerat ca un „contract de
tratament".
Aceasta are următoarele avantaje:
Elimină consumul de timp pentru
reamintirea a ceea ce este de facut în
fiecare ședință.
Permite planificarea ședintelor de
tratament.
Permite asistentelor de cabinet
organizarea ședintelor de tratament.
Constituie o referință medico-juridică.
Pacientul trebuie avertizat însă că planul
de tratament nu este un proiect
arhitectural.
Reactivitatea individuală greu de
determinat, relativitatea rezultatelor
tehnicilor de tratament, incidentele și
accidentele posibile, impun reevaluari de
etapă, adaptari până la reformularea
obiectivelor pentru etapele urmatoare.
 Dacă devenim adepții tratamentului integral
în asistența planificată trebuie să ne propunem:
să devenim educatori,
să ridicăm nivelul de cunoaștere privind
sănătatea orală,
să schimbăm atitudinea pacienților față de
tratamentele oro-dentare și
să motivăm adoptarea unui comportament
sanogen.
 S-a determinat că în actul
comunicării umane:
 8% din importanța unui mesaj este
vehiculată prin cuvinte,
12% prin felul în care sunt
pronunțate acestea,
iar 80% din informația totală a unei
comunicări se transmite prin gesturi
Axioma1:
„Comunicarea este inevitabila".

atâta timp cât între doi interlocutori comunicarea

 nu se limitează la componenta verbală,

 include procesul complex al mișcărilor corporale voluntare
sau involuntare,
 al gesturilor, privirii, tăcerile, spațiul individual,
vestimentație,
Care, toate, au o valoare comunicativa foarte bogată,
„Noncomunicarea este imposibila.

AXIOMELE COMUNICARII
Axioma 2:
„Comunicarea se desfășoară la două
niveluri: informațional și relațional, cel
de al doilea oferind indicații de
intepretare a conținutului celui dintâi".
În funcție de natura relației dintre
interlocutori, același mesaj poate fi transmis
pe un ton poruncitor sau rugător, într-o
formă amabilă sau ostilă, efectul fiind evident
diferit.
Tonul iritant sau batjocoritor cu privire la
igiena oro-dentară sau la starea de sănătate
orală complet degradată a pacientului pot
întrerupe iremediabil comunicarea cu acesta
și-l pot îndeparta de cabinetul nostru.
Axioma
3:
„Comunicarea este un proces coutinuu".
Dacă după efectuarea unei anestezii medicul
insistă cu intrebările despre modul în care se
simte pacientul, îi declanșază acestuia
suspiciuni în legatură cu efectul anesteziei,
care se traduc prin modificarea palorii faciale,
ceea ce determină apariția unei mine
îngrijorate a medicului care este interpretată
ca un semnal de alarmă pentru pacient, etc.,
procesul putând continua într-un veritabil
feed-back pozitiv.
 La comunicare participăm cu întreaga
noastră experiență anterioară; efectul unei
comunicari depinde de conținutul
comunicărilor anterioare.
Axioma 4:
„Comunicarea îmbracă fie o formă
digitală, fie o formă analogică".
În cazul utilizării unei logici binare (totul sau
nimic), avem de-a face cu o formă digitală;
În cazul utilizării unei logici cu o infinitate
continuă de valori, avem o formă analogică.
Modalitatea ligvistică de comunicare este o
formă digitală de comunicare pe când cea
paralingvistică (intonație, timbru, ritm) este
analogică.
Axioma 5:
„Comunicarea este ireversibiliă".
Odata emis, mesajul produce întotdeauna
efecte: direct sau indirect, mai rapid sau mai
târziu, pe termen scurt sau de durată.
 Deși în unele situații încercăm să „dregem
lucrurile", să ne „retragem cuvintele", să
„prezentăm scuze", efectele nu pot fi
anihilate.
 De aceea este necesar un autocontrol cât
mai strict asupra a ceea ce spunem, dar și
asupra întregului nostru comportament
comunicațional.
Axioma 6:
„Comunicarea presupune raporturi de
forță și implică tranzacții simetrice
sau complementare".
Există două tipuri principale de
interacțiuni: tranzacționale și personale.
În interacțiunile tranzacționale rolurile
participanților rămân neschimbate pe
întregul proces al comunicării.
Este cazul relației medic-pacient pe
parcursul consultației sau tratamentului în
care rolurile rămân fixe și inegale;
medicul are întotdeauna un ascendent
față de pacient.
În interacțiunile personale (cele dintre
prieteni, colegi, soți) rolurile se
fluidizează, partenerii schimbă cu ușurință
poziția preluând și predând conducerea
procesului de comunicare.
Axioma 7:
„Comunicarea presupune procese de
ajustare și acordare".
Datorita
 polisemiei termenilor utilizați de vorbitori,
 datorită necoincidenței sensurilor atribuite de
locutori acelorași termeni,
 precum și diferenței dintre experiența
ligvistică și de viață a acestora,
Este necesară acordarea acestor expresii și a
„câmpurilor semantice" ale comunicatorilor în
scopul realizarii unei comunicări eficiente.
Abraham H. Maslow a vizualizat
organismul uman ca un tot integrat și
organizat. El a considerat că forțele
interne care determină o persoană să
acționeze sunt reprezentate de
necesitățile sau nevoile sale pe care le-
a cuprins în 5 niveluri reprezentate grafic
sub forma unei piramide.
În această piramidă apar doua nevoi
inferioare și trei nevoi superioare.

NEVOI UMANE
Nevoi fiziologice, care includ cele
necesare pentru a menține homeostazia
organismului (hrana, apa, oxigen,
temperatura optima, somn, etc).
Sănătatea orală condiționează asigurarea
unora din nevoile fiziologice.

Cele 2 nevoi inferioare sunt:

Nevoia siguranței și securității
personale, reprezentând asigurarea
integrității fizice și mentale și garantarea
unui mediu stabil și previzibil.
Leziunile acute ale afectiunilor oro-
dentare sunt resimțite ca un atac la
nevoia de siguranță a individului.
Atâta timp cât durează, individul are o
motivație puternică pentru tratament,
amânând satisfacerea unor nevoi de ordin
superior.
Nevoia de dragoste si apartenență
socială implică acceptarea grupului,
acceptabilitatea socială și oportunitatea de a
oferi și primi prietenie și dragoste.
Nevoia de stimă (Ego-ul) implică
sentimentele noastre de merit fundamental,
incluzând realizări, încredere, competență,
prestigiu.
Nevoia de autoimplinire sau
autorealizare se concretizeaza în tendința
de a deveni ceea ce credem că așteaptă
societatea să fim.

Nevoile de ordin superior, sau

nevoi socio-psihologice:
Atâta timp cât indivizii sunt subordonați
nevoilor inferioare nu se vor concentra
spre satisfacerea nevoilor de ordin
superior.
Mai simplu, dacă o persoană este
preocupată de hrană, adăpost, siguranța
personală,
nu va acorda importanță sănătății orale
decât în momentul în care apar acutizări
ale îmbolnăvirilor, sau disfuncțiile devin
majore, implicând nevoile de ordin
inferior.
Nevoile de dragoste, de stimă și de
autoîmplinire ocupă un loc neînsemnat,
dacă nu sunt satisfacute nevoile de bază.
Pentru societățile sau pentru indivizii cu
un nivel de venituri scăzut, piramida
nevoilor
Pentru acestia, si in
viitor pentru
majoritatea
populatiei,
configuratia piramidei
nevoilor umane se
modifica spre
aspectul de „romb"
Societățile dezvoltate sunt cuprinse într-o
sferă de civilizație a zâmbetului.
 Această nevoie determină pacienții să
solicite tratamente de la albirea dinților la
ortodonție, să înțeleagă și să accepte
tratamente pentru asigurarea sănătății
orale în ansamblul ei.
În societățile deja dezvoltate economic,
sau la indivizii din societatea noastră care
au atins un nivel superior, accentul se
pune pe satisfacerea ego-ului și a
implinirii de sine.
În acest caz nevoile umane se
structurează ca o piramidă inversă
Imaginea ne arată felul în care individul
resimte nevoile sale, valoarea pe care le-o
acordă, reflectata în structurarea
activitatilor si comportamentui sau.
Acesti pacienți au suficiente fonduri
financiare pentru a-și plăti un
tratament integral de înaltă calitate,
dar cu un program preferențial care să
nu-i stânjenească în celelalte, multiple,
activități.
Încă de la începutul carierei, medicul
dentist ar trebui să încerce să câștige
pacienți pentru tratamentul integral.
Problema principală a unui absolvent
nu este volumul cunoștințelor generale
și de specialitate, nici practica
insuficientă, ci lipsa pacienților.

CAPTAREA ADERENTEI
PACIENTULUI
Este surprinzător cum, în condițiile
unei medii de 2-3 pacienți pe zi,
medicii absolvenți abordează pacientul
ca și cum ar dori să scape cât mai
rapid de el;
 nu realizează o anamneză completă,
 un examen clinic amanunțit,
 nu-și rezervă timp suficient pentru a
analiza datele colectate,
 nu concepe un plan de tratament
complex și
 nu face nici o tentativă pentru a-l
determina pe pacient să accepte o
colaborare pe termen lung.
Termenul de motivație indică
entuziasmul și dorința unui individ de a atinge
un obiectiv precizat.
 Aderența este termenul utilizat pentru a
indica
cooperarea reală a unui pacient pentru
realizarea unui program de prevenire și
tratament.
 Aderența este o problemă pentru toți
profesioniștii, dar mai ales în prevenirea și
tratarea bolilor cronice unde dacă pacientul
nu cooperează, șansele de reusită sunt mici.
Pentru a obține aderența la asemenea
programe pacientul trebuie pregătit astfel
încât sa fie convins că:
 este susceptibil la îmbolnăviri ale sistemului
stomatognat;
 bolile pot fi prevenite;
 tratamentul complex este soluția optimă la
situația actuală;
dispensarizarea permite menținerea stării de
sănătate pe timp îndelungat;
costul complex (bani, timp, suferință) al
tratamentului integral este mai mic decat
costul tratamentului episoadelor de acutizare
și al tratamentului stărilor finale.
Eficacitatea profesională dar și economică
a medicului dentist este dependentă mai
mult de abilitatea de a relaționa cu
pacientul, decât de cunștințele și abilitățile
practice ale acestuia.
Ca și cauze ale insuficienței acestei
comunicări sunt:

Cauzele insuficientei comunicări

între medic și pacient
1. Atitudinea profesională
2. Neîncrederea pacientului
3. Perspective diferite ale medicului și
pacientului
4. Dificultăți legate de înțelegere și de
memorie
Este importantă obținerea consensului în
cunoștință de cauză, a
consimțământului informat.
Acest lucru se poate realiza, dupa opinia
lui, (Abraham H. Maslow )respectand
urmatoarele 6 criterii:

Consimtamantul informat
 1. Descrierea naturii
(conținutului) deciziei medicale
2. Discutarea alternativelor
posibile la decizia luata
3. Abordarea riscurilor și
beneficiilor tratamentului propus
4. Discutarea incertitudinilor
legate de tratament
 5. Evaluarea gradului de
înțelegere de către pacient a
problemelor discutate în cursul
acestei relații
6. Evidențierea preferințelor
pacientului pentru desfășurarea
planului de tratament propus
Din punct de vedere etic consimțământul
informat impune:

Cunoștinte cuprinzătoare din partea

practicianului.
Sinceritate deplină.
Prezentarea nepartinitoare a tuturor
alternativelor, consecințelor, rezultatelor
probabile și costurilor.
Abilitatea practicianului de a comunica
clar, la un nivel inteligibil pentru pacient
sau tutore.
Asigurarea rezonabilă din partea
practicianului că pacientul sau tutorele
este competent și are un grad suficient
de înțelegere și discenământ pentru a lua
decizii.