Sunteți pe pagina 1din 62

NUTRIŢIA şi IGIENA ORALĂ

ROLUL NUTRITIEI ÎN ACTIVITATEA DE PREVENTIE

Dieta influenţează în mod direct structura dentară, fie prin


scăderea pH-ului în urma consumului repetat de alimente şi sucuri
acide, fie provocând demineralizări locale şi eroziuni cervicale
(Andrian, Lăcătuşu).
Dieta influenţează activitatea bacteriană prin prezenţa în
cantitate mare şi în timp îndelungat a zaharozei ce favorizează, prin
elaborarea de către polizaharide extracelulare de către
Streptococcul mutans, formarea unei plăci aderente, groase şi
foarte cariogene.
Prin conţinutul în substanţe aglutinante şi neutralizante, dieta
poate avea şi un efect antimicrobian. Alimentele dure şi/sau acre
stimulează secreţia salivară cu rol favorizant în procesele de
remineralizare (DăniIă).
O alimentaţie corectă Înseamnă (Hanganu şi Dănilă):
•reprezentarea în consumul zilnic a tuturor grupelor de produse pentru acoperirea
necesităţilor trofice şi energogene;
•repartiţia judicioasă a raţiei alimentare în cursul unei zile; • respectarea proporţiei
diferitelor tipuri de alimente (lapte, carne, peşte, legume şi fructe, cereale, produse
zaharoase);
•realizarea în timpul activităţii de hrănire a unui mediu propice, în condiţii şi ambianţă
adecvate, lipsit de orice stress.

Indicaţiile date de autorităţile în drept cu privire la alimentaţia sanogenă sunt extrem de


utile pentru politica naţională, iniţiativele comunitare şi acţiunile individuale.

Alimentaţia corectă are următoarele cerinţe (DăniIă, Hanganu):


*consum moderat, care să elimine prezenţa în exces a unor alimente;
*consum echilibrat, care are în vedere repartizarea trofinelor energogene în raport optim de 1
(proteine): 0,8 (lipide): 3,5 - 4 (glucide);
*consumul unei varietăţi cât mai mari produse de alimentatie, deoarece nici unul din alimentele
cunoscute nu este considerat a fi complet din punct de vedere trofinic şi energogen;
*consumul unor produse alimentare de mare eficienţă biologică, în măsură să asigure concomitent o
mare valoare nutritivă, o densitate calorică echilibrată şi raporturi optime între diferite produse;
*consumul în mai mult de două sau trei reprize a cantităţii de alimente repartizat într-o zi;
stabilitatea şi prosperitatea biologică a organismului sunt mai bine asigurate dacă toată hrana
destinată pentru o zi este fragmentată în patru sau cinci reprize.
Legătura de bază între carii şi alimentaţie este larg discutată în literatură. Totuşi ca
precondiţie pentru recomandările practice în ceea ce priveşte ghidul dietetic trebuie
amintite următoarele (Anderson şi Bratthall):
• toate mono şi dizaharidele, adică zaharurile monociclice şi biciclice uşor solubile,
pot fi înglobate în microbii plăcii şi degradate prin fenomene glicolitice în acizi. Astfel
toate mono şi dizaharidele ce se găsesc în cavitatea orală au potenţial cariogen. Ca o
consecinţă practică, privarea bacteriilor de substratul producător de acid se face prin
evitarea administrării zaharurilor sus menţionate.
• printre diferitele tipuri de zahăr există doar diferenţe gradate în ceea ce priveşte
fermentabilitatea acestora. Pentru o mai mare diferenţiere se poate demonstra că din
punct de vedere clinic, amidonul are doar o zecime din potenţialul cariogenic al trestiei de
zahăr. Alternativele sucrozei au potenţial cariogenic redus sau absent. Din punct de
vedere al prevenţiei cariilor substituirea sucrozei cu fructoză nu are nici un sens.
Dezirabil ar fi cel puţin parţial substituirea zaharurilor cu substituenţi.
• fiecare consum de carbohidraţi iniţază o scădere a pH-ului pe suprafaţa dentară
acoperită cu placă bacteriană limitată în timp la aproape jumătate de oră; cantitatea de
timp în care smalţul dentar este demineralizat se însumează cu frecvenţa ingestiei de
alimente.
Cariogenitatea carbohidraţilor fermentabili nu este
determinată de cantitatea consumată ci de frecventa
consumului. Esentială este perioada de timp în care zahărul
este la dispoziţa activităţii metabolice bacteriene.

O consecinţă practică este aceea că reducerea snacks-urilor


ce conţin zahăr este mai importantă decât reducerea cantităţii
de zahăr. În timpul zilei trebuie stabilit un maximum de
intervale fără zahăr. Modul de aport al carbohidraţilor
fermentabili trebuie ales într-un mod în care să minimalizeze
timpul de contact cu dinţii (ceai în ceaşcă nu în biberon,
Iimonadă cu paharul nu cu paiul).

Relevanţa practică a variatelor puncte de plecare este însă


diferită.
Evitarea alimentelor ce contin zahăr

În general se consideră că în practică este foarte greu sau chiar imposibil să se evite
alimentele ce conţin zahăr. După Anderson şi Bratthall, cele mai importante cauze
ale acestei afirmaţii sunt:
*Nu poţi evita în mod conştient decât un lucru pe care-l cunoşti. Peste 70% din
zahărul alimentar este ascuns, lucru care înseamnă că acesta nu poate fi identificat de
către consumator. Astfel de recomandări cum să se evite dulciurile sunt de foarte
mic ajutor mai ales în cazul copiilor sau adolescenţilor, deoarece aceştia asociază
doar puţine alimente dulci (miere, ciocolată, caramele) cu acest termen. Multe alte
produse ce sunt consumate în cantităţi mari nu sunt înregistrate ca fiind "dulciuri"
(ceai, limonadă, coca-cola)
*Preferinţa spontană pentru gustul dulce pare a fi în născută. Primul contact al unui
copil cu alimentatia este laptele dulce al mamei. În general "dulcele" este agreat de
toată lumea. O modificare a comportamentului nutriţional într-o mai mare parte a
populaţiei este foarte greu de realizat şi din cauză că "nutriţia nu numai că acoperă
senzaţia de foame şi de sete", dar este supusă multor necesităţi adiţionale,
psihologice şi sociale.
*Obiceiurile dietetice sunt modificate afectiv şi social, senzaţia de a fi sătui
substituind adeseori necesitatea de afecţiune, siguranţă şi autocontrol afectiv.
Comportamentul nutriţional este doar parţial supus disponibilităţii cognitive. Chiar şi
convingerea unei persoane de a practica obiceiuri dietetice sănătoase nu duce adesea
la modificarea nutriţiei deoarece astfel de modificări intră
*Obiceiurile dietetice sunt modificate afectiv şi social, senzaţia de a fi sătui
substituind adeseori necesitatea de afecţiune, siguranţă şi autocontrol afectiv.
Comportamentul nutriţional este doar parţial supus disponibilităţii cognitive.
Chiar şi convingerea unei persoane de a practica obiceiuri dietetice sănătoase nu
duce adesea la modificarea nutriţiei deoarece astfel de modificări intră uşor în
conflict cu nevoile psihoafective adiţionale supraimpuse. Selectarea alimentelor
urmează de obicei o necesitate "subiectivă" şi nu "obiectivă".
*Sensibilizarea tot mai mare a populaţiei privind domeniul nutriţiei este însoţit
direct de o nesiguranţă tot mai mare În ceea ce priveşte alegerea alimentelor.

Plecând de la aceste premise nu ne putem aştepta la o schimbare în obiceiurile


alimentare ale copiilor şi adolescenţilor. Acelaşi lucru este adevărat în particular şi
pentru adulţi, deoarece oamenii în general asociază doar un rol secundar nutriţiei
în ceea ce priveşte sănătatea dentară şi orală.
Alternativele sucrozei, în special xilitolul, au fost demonstrate
clinic ca fiind metode eficace de prevenire a carilor.
Substituirea alimentelor care sunt bogate în carbohidraţi prin
alternativele sucrozei este posibilă doar într-o mică măsură, din
punctul de vedere al tehnologiei culinare, date fiind efectele
secundare (efect laxativ atunci când este furnizat într-o doză prea
mare).
Utilizarea acestor substitute ale sucrozei în produse ce sunt
utilizate mai ales ca gustări între prânzuri (dulciuri, gume de
mestecat) pare a fi măsură realizabilă şi adecvată şi fără risc în ceea
ce priveşte sănătatea.
La ora actuală sunt comercializate
produse alimentare ce contin alternative
ale sucrozei şi care pot fi identificate
printr-o etichetă logo specială .

Logo pentru produsele


necariogene
Scăderea frecvenţei snacks-urilor între mese

Din punctul de vedere al stomatologului şi al echipei


medicale, o scădere a frecvenţei atacurilor acide asociate
aportului de zaharuri printr-o modificare comportamentală
corespunzătoare pare a fi mai uşor de realizat.
Tot mai mulţi pacienţi confruntaţi cu invitaţia "mai puţine
dulciuri", se gândesc în majoritatea cazurilor la reducerea
cantităţii şi nu a frecvenţei aportului.
Înlocuirea termenului de "mai puţin zahăr" cu "mai puţin
frecvent" adesea conduce la succese uimitoare.
La fel afirmaţia poate fi aplicată şi la produsele lipicioase
care se menţin mai mult în cavitatea orală şi pe dinţi, cu un
efect nefast asupra sănătăţii dentare.
Prin urmare este foarte de valoare a se elimina astfel de
componenţi alimentari cât mai repede posibil. Trebuie de
subliniat că acelaşi produs, în funcţie de modul de aport,
poate să aibă activitate cariogenică diferită.
IGIENA ORALĂ

Afirmaţia "un dinte curat va rămâne sănătos" poate clar să sublinieze locul
pe care îl ocupă în principiu igiena orală în cadrul măsurilor de prevenire a
cariilor şi bolilor parodontale.
Redus la simplu, igiena orală înseamnă îndepărtarea plăcii bacteriene cât
mai des şi regulat posibil, cel mai bine înainte ca aceasta să se maturizeze şi
să se transforme în tartru. Pentru informarea pacienţilor este bine ca aceştia să
ştie următoarele:
*placa se constituie în mai multe etape: precipitarea unei pelicule subţiri
de glicoproteine derivate din salivă, aderarea unor bacterii singulare (coci)
creşterea coloniilor, aglomerarea coloniilor, creşterea în grosime şi
diferenţierea în funcţie de poziţie sau situs de predilecţie.
*prima etapă durează câteva secunde, a doua câteva ore, ultimele două
etape necesită cel puţin 2 zile.
*cu cât placa este mai diferenţiată, cu atât mai mult acid se produce ca
urmare a fermentării zahărului la nivelul plăcii.

Prin urmare, primul obiectiv al tuturor măsurilor din cadrul igienei orale
este cel de a preveni dezvoltarea unei plăci mature (producătoare de acid) sau
să se îndepărteze cât mai repede posibil.
Relevanţa practică a igienei orale

Posibilităţile teoretice ale igienei orale de a preveni apariţia


cariilor este puternic influenţată de relevanţa lor practică datorită
numai unei atitudini individuale inadecvate în ceea ce priveşte
igiena orală.
Cazul ideal de comportament în ceea ce priveşte igiena orală,
adică periajul dentar după fiecare masă, este practicat doar în
cazuri singulare.
Anderson şi Bratthall arată, în studiile efectuate în Germania,
că doar 23,5 - 29,3% din persoane efectuează o "igienă orală
suficientă", adică periaj dentar cel puţin de 2 ori pe zi, cu un
consum de timp de cel puţin 1,5 min.
Această complianţă redusă nu depinde evident doar de
indolenţa populaţiei. În primul rând este vorba de o lipsă de
informare în ceea ce priveşte principiile eficace de igienă orală.
In plus, doar 3% dintre tineri cunosc şi utilizează firul dentar. La
această vârstă, în plus, tinerii consideră ca fiind suficiente
combaterea halenei neplăcute cu gumă de mestecat sau clătit oral
în menţinerea unei stări bune de igienă.
Acţiunea autoresponsabilă în ceea ce priveşte igiena orală la
vârsta tânără este inadecvat dezvoltată, dinţii fiind pe locul doi În
ceea ce priveşte autoevaluarea, În contrast cu alte atribute ale
imaginii tânărului - figură, haine, coafură.
În ceea ce priveşte adulţii, ca urmare a experienţelor
individuale negative (dureri dentare, pierderea dinţilor), atitudinea
de bază privind sănătatea orală este pozitivă, dar obiceiurile nu se
schimbă, cel puţin in ceea ce priveşte frecvenţa periajului dentar.
Faţă în faţă cu astfel de constatări, trebuie de presupus că prin
intensificarea activităţilor doar în domeniul educaţiei pentru
sănătate, o schimbare în comportamentul privind igiena orală
poate fi obţinut doar în timp.
Luând în discuţie toate aspectele, se poate considera că locul pe
care-l ocupă, la ora actuală, igiena orală în cadrul unei prevenţii a
cariei, este supraestimat, atât de către marea majoritate a
populaţiei, cât şi de către practicieni.
Punctul esenţial este: igiena orală este principala măsură de
prevenire a gingivitei. Totuşi, pentru prevenţia cariei, aceasta este
doar de o importanţă minoră! (Anderson şi Bratthall).
CONŞTIENTIZAREA ŞI MOTIVAREA PACIENTULUI

Realizarea şi întreţinerea sănătăţii orale porneşte de la motivare.


Termenul de motivare este un termen general care se referă la
necesitatea pacientului de a atinge un anumit obiectiv.
Motivaţia este definită ca fiind entuziasmul de a face o acţiune, sau
forţa conducătoare care stă la baza acţiunilor individului.
Intensitatea motivării depinde de următorii factori:
*Claritatea obiectivului: este mai uşor să se lucreze într-un scop
specific decât într-unul vag definit
*Percepţia de către pacient a importanţei obiectivului:
•Învăţarea unei igiene dentare corecte poate fi importantă pentru
instructor; dacă pacientul nu împărtăşeşte această noţiune de
importanţă, ea nu va putea deveni un obiectiv personal
•Posibilitatea de a atinge obiectivul: dacă obiectivul nu este realist,
procesul de atingere al obiectivului va fi pierdut de la început.

Adulţii sunt persoane independente, care simt nevoia unui obiectiv


concret, cu aplicare practică imediată. Nevoile şi obiectivele sunt în
funcţie de individ, ele nu pot fi impuse unui pacient.
Responsabilitatea profesionistului este de a umple vidul care
există între nevoile şi obiectivele pacientului pe de o parte şi
obiectivele motivării pe de altă parte.

Aspecte urmărite pentru a motiva eficient un pacient:


*Identificarea şi clarificarea problemelor pacientului, şi
asigurarea că pacientul înţelege aceste probleme;
*Identificarea deprinderilor curente ale pacientului;
*Analiza consecinţelor acestora;
*Ajutarea pacientului în a-şi determina obiectivele personale;
*Lucrul în echipă pentru determinarea sistematică a sarcinilor care
vor permite atingerea obiectivelor.

Cerinţa cea mai importantă pentru motivarea de succes a


pacientului este relaţia care se stabileşte între pacient şi medic.
Relaţia medic-pacient· este unul dintre principiile ştiinţei
comportamentale, numită generic metoda legăturii.
Dacă pacientul nu are obiceiul de a efectua în mod
regulat igiena orală, este necesar un interviu (o şedinţă)
care să pună în evidenţă obiceiurile deja stabilite, care, din
punct de vedere al frecvenţei şi momentului din zi,
coincid cu obiceiurile recomandate de igienă orală.
Conform metodei legăturii, igiena orală trebuie
"inserată" în rutina zilnică a pacientului, dar imediat
Înaintea acesteia. De exemplu, în cazul pacienţilor care au
obiceiul bine stabilit de a-şi efectua periajul dentar,
curăţarea dinţilor în funcţie de necesităţi ar trebui să
înceapă cu curăţarea spaţiilor interproximale de la nivelul
molarilor şi premolarilor, urmată abia apoi de efectuarea
periajului.
Instrucţiile de igienă orală bazate pe autodiagnostic şi
metoda legăturii constituie o strategie eficientă, de creştere
progresivă a intervalelor de timp dintre şedinţele de
igienizare profesională, obtinându-se rezultate optime
privind gingivita, parodontita marginală şi cariile dentare
(DăniIă).
Un control mecanic de calitate al plăcii bacteriene prin
autoingrijire poate preveni nu numai gingivita şi parodontita
marginală, ci şi cariile dentare.
Menţinerea sau restaurarea sănătăţii orale este posibilă.
Pacientul trebuie să fie interesat in menţinerea sănătăţii sale
orale şi trebuie să recunoască necesitatea tratamentului.
Responsabilitatea crescută a fost descrisă ca fiind factorul
motivaţional de cea mai lungă durată. Acţiunile individului
sunt, de asemenea, influenţate şi de necesităţile pe care
acesta le resimte.
Următoarele recomandări pot avea o finalitate în motivarea
pacienţilor:
• demonstrarea apariţiei de noi carii sau a sângerării gingivale în
timpul şedinţelor de lucru; reducerea sau dispariţia sângerării
gingivale serveşte ca factor de motivare pentru pacient;
• explicarea modului de apariţie a cariilor şi a afecţiunilor
parodontale folosind metode de educaţie sanitară (postere, pliante,
casete video, prezentări multimedia etc);
• prezentarea pacientului a propriului său caz, folosind înregistrările
obţinute în cursul examinării;
• demonstrarea existenţei plăcii bacteriene prin folosirea agenţilor de
relevare, şi explicarea etiologiei microbiene a cariei şi bolii
parodontale;
• prezentarea "propriilor bacterii" ale pacienţilor, cu ajutorul
microscopiei şi monitorului TV.
EDUCATIA SANITARĂ ÎN AUTOCONTROLUL PLĂCII

Controlul plăcii de către pacient a fost şi rămâne o componentă critică a


prevenirii şi controlului cariei şi bolii parodontale.
Fără o îngrijire continuă din partea pacientului, toate eforturile
profesionale vor fi fără succes sau, mai important, orice succes va fi de
scurtă durată.
Aspectul critic al autocontrolului este reducerea cantităţii de placă.
Eficienţa acestei modalităţi de control a plăcii bacteriene depinde de
motivaţie, cunoştinţe, instrucţiile de igienă orală, utilizarea mijloacelor
ajutătoare şi dexteritatea pacientului. Astăzi este disponibilă o mare
diversitate de mijloace pentru realizarea igienei orale, iar medicul
stomatolog sau igienistul dentar trebuie să evalueze necesităţile
individuale ale pacientului şi să le recomande pe cele corespunzătoare.
Nivelul de cunoştinte şi lipsa de informatie
, ,
Cele mai multe studii efectuate printre adolescenţi sau adulţi relevă faptul că
mai mult de 50% dintre aceştia nu au cunoştinţe în ceea ce priveşte importanţa
alimentaţiei, a îngrijirilor de igienă orală sau a fluorizării asupra sănătăţii orale.
De cele mai multe ori se constată că, atunci când există, aceste cunoştinţe nu
provin de la personalul calificat ci, mai adesea, pacienţii sunt sensibilizaţi de
informaţiile obţinute prin mass media.
Faţă în faţă cu o astfel de "educaţie" nu este surprinzător faptul că opţiunile
subiective de influenţă asupra stării de igienă sunt evaluate în mod diferit.
Cea mai mare parte a populaţiei, şi în special adulţii, trebuie să fie informaţi
asupra sensului şi beneficiului unei îngrijiri preventive dentare rezonabile.
Pacientul trebuie abordat într-o astfel de manieră încât informaţia primită să fie
uşor de utilizat.
S-a arătat de exemplu că pacienţii care au fost instruiţi intens de către medicul
stomatolog - asupra necesităţii de a-şi schimba comportamentul în ceea ce
priveşte obiceiurile lor nutritive şi practicarea igienei orale - au uitat deja mai
mult de 60% din informaţia pe care au primit-o în cursul şedinţelor de educaţie
sanitară.
În al doilea rând, trebuie luat în considerare faptul că informaţia ar trebui
dată în aşa fel încât aceasta să fie înţeleasă de către pacient, şi să fie
transpusă În faptă.
De multe ori informaţiile pe care le primeşte pacientul eşuează în a servi
scopului în care au fost date. Frecvent informaţiile pe care le dă
profesionistul sunt o versiune scurtă a informaţiei, acesta, pornind de la
concepţia greşită că pacientul este conştient de problema pe care o are.
Pe de altă parte, informaţia pe care o primeşte pacientul poate, în loc să-l
conştientizeze asupra problemei pe care o are (metodă ineficientă sau
incorectă de igienă orală), să-l facă nu să-şi schimbe comportamentul
incorect, ci să aibă impresia că produsele pe care le utilizează (pastă, periuţă,
apă de gură) sunt ineficiente. Această atitudine a profesionistului rămâne
astfel fără finalitate.
Al treilea aspect: informaţia poate fi mediată în multiple moduri, prin
radio şi televiziune, prin publicaţii (cărţi, reviste, ziare), broşuri în sala de
aşteptare, videofilme etc. Totuşi, informaţia obţinută numai pe aceste căi
foarte rar duce la schimbarea comportamentului. Inainte ca individul să-şi
propună să­şi schimbe comportamentul el trebuie să decidă de unul singur
dacă această schimbare este în interesul său personal.
Interesul personal al pacientului trebuie să se pornească de la premiza că
informaţia şi/sau cel care o furnizează trebuie să capete credibilitate în
ochii pacientului, cu alte cuvinte, pacientul acceptă informaţia ca fiind
importantă atunci când ea a fost mediată de către o autoritate profesională.
Modificarea comportamentului şi comportamentul pozitiv Foarte puţini
pacienţi îşi modifică comportamentul, chiar dacă sunt conştienţi şi chiar
dacă există un interes personal. Cele mai bune exemple sunt fumatul,
consumul de alcool, prevenţia cancerului.
Chiar stimulii financiari sau retragerea unor avantaje vor avea o mică
influenţă în schimbarea atitudinii. Este foarte greu de găsit o motivaţie a
acestei lipse de interes. Mulţi pacienţi eşuează în a-şi schimba
comportamentul deoarece consideră, irealist, că ar putea suferi o
"pierdere" a calităţii vieţii. Oare succesul în prevenirea cariilor (care
pentru unii înseamnă câteva cavităţi mai puţin) justifică consumul de timp
considerabil (periajul după fiecare masă)? La unele persoane poate fi vorba
de indolenţa care previne modificarea de comportament. Este bine ştiut că
membrii din clasele sociale inferioare arată în general o dorinţă redusă de a
acţiona în mod responsabil pentru ei înşişi şi astfel nu realizează măsurile
de igienă oro-dentară.
Un studiu al lui Anderson şi Bratthall arată următoarele

Clasa
Clasa Clasa
de
superioar mijloc inferioar
ă% % ă%
Adulti
Igienă orală
32.0 25.3 15.2
bună
Igienă orală
65.6 71.4 78.3
slabă
Adolescenti.
Igienă orală
29.6 22.9 28.1
bună
Igienă orală
59.2 72.4 69.9
slabă
Copii
Igienă orală
42.6 30.9 19.9
bună
Igienă orală
54.4 66.8 77.2
slabă
Schimbarea comportamentului
Pacientul care a decis să iniţieze o schimbare comportamentală poate observa
efectul pozitiv imediat al acţiunii sale.
În particular, o dată cu iniţierea programului de igienă orală, pacientul poate
observa reducerea drastică sau chiar dispariţia sângerării gingivale. Acest lucru
va fi observat şi de către medic în cursul vizitelor ce vor urma.
Totuşi, adesea, se petrece următorul lucru: deja la a doua vizită vechile
obiceiuri reapar, igiena orală se înrăutăţeşte din nou, fapt care poate fi obiectivat
prin înregistrarea indicilor.
Motivaţia acestui fenomen este bine cunoscută: pacientul trece prin aşa
numita "fază de testare", o experienţă care însoţeşte orice schimbări
comportamentale în toate sferele vieţii.
De exemplu pacienţii îşi spun: "ştiu că spălatul pe dinţi de 3 ori pe zi este util
şi poate să îmbunătăţească starea mea de sănătate orală, dar oare acest lucru nu
se poate realiza şi cu un consum de timp mai mic? Este chiar necesar să mă spăl
pe dinţi de 3 ori? Oare spălatul doar de două ori sau o dată nu are acelaşi efect
benefic?".
Doar atunci când pacientul recunoaşte că o frecvenţă redusă a periajului are
ca efect o deteriorare a stării sale de sănătate orală (creşterea sângerării gingivale
sau a acumulării de placă) el poate să înţeleagă şi să trateze problema în mod
corespunzător.
Acceptarea experienţei
Orice pacient care a atins acest "nivel de cunoaştere" are acum de luat
decizia de a-şi defini obiectivele personale de sănătate orală (de ex. -
absenţa sângerării) şi să coreleze aceasta cu un comportament intensiv de
fluorizare.
Pacientul dispune de mai multe opţiuni: fie acceptarea experienţei şi o
reînnoită creştere a implicării pentru a ajunge tot mai aproape de obiectiv,
sau - din nefericire în cele mai multe cazuri - "corectarea obiectivului" până
la un anumit nivel ("o oarecare sângerare nu e o problemă, scopul meu
principal este să am o respiraţie proaspătă").
În unele cazuri se produce rapid o recădere la nivelele anterioare
schimbării comportamentului.
Oricare va fi poziţia pe care o va adopta pacientul, aceasta depinde doar
de el, dar, şi în mare măsură, de condiţia sa socială. Dacă mediul său social
îi furnizează posibilitatea de a transforma experienţa în acţiune va fi
facilitată o atitudine pozitivă:
Dacă realizarea obiectivului eşuează datorită constrângerilor la serviciu
sau a altor constrângeri (colegii râd de cei care se spală pe dinţi în miezul
zilei) adică dacă principiile curente în societate se opun intenţiilor
individuale, chiar şi persoanele motivate vor renunţa adesea.
Astfel, numărul persoanelor care iau necesitatea de a schimba
comportamentul în domeniul igienei orale ca pe o obligaţie
personală zilnică, este în final, foarte mic la ora actuală. Aceasta
înseamnă că o îmbunătăţire a standardului de sănătate dentară în
rândul populaţiei nu poate fi obţinută cu o îngrijire preventivă
individuală care nu este stabilită încă de la vârsta juvenilă.
O dată stabilite obiectivele educaţionale în ceea ce priveşte
realizarea unei stări optime de igienă oro-dentară, pacienţii au la
dispoziţie numeroase mijloace şi metode de realizare a acesteia, fie
prin măsuri de autoîngrijire, fie prin intervenţia profesionistului.
Cele mai eficiente programe de control al plăcii bacteriene sunt
cele care combină metodele mecanice cu cele chimice: auto-
îngrijirile, completate cu controlul mecanic şi chimic profesional al
plăcii bacteriene, în funcţie de necesităţi.
AUTOCONTROLUL PLĂCII

Mijloace de evidenţiere a plăcii bacteriene


Evidenţierea plăcii bacteriene reprezintă un mijloc util şi
convingător pentru îmbunătăţirea igienei bucale de către
pacienţii cu probleme în acest sens.
Placa bacteriană poate fi pusă în evidenţă fie în urma
folosirii revelatorilor de placă aplicaţi prin tamponament uşor
(soluţii), fie în urma utilizării unor comprimate revelatoare, fie
în lumină ultravioletă.
Ca regulă generală, agentul revelator ar trebui aplicat după
periaj şi curăţa rea interdentară. Pacientul poate astfel să-şi
pună în evidenţă situs-urile unde tehnica personală de control
al plăcii este incorectă.
Controlul se realizează de către pacient la 2- 3 zile, la
început, apoi o dată pe săptămână până la efectuarea corectă a
măsurilor de igienă orală.
În acest scop oglinda intraorală face parte din mijloacele de
autoevaluare ale pacientului.
Autoingrijirea

Pentru acest scop, avem la dispoziţie o mare cantitate


de resurse, care pot fi clasate, în mare, după cum
urmează:
*Resurse pentru curăţarea feţelor dentare vizibile
(vestibulare, linguale, ocluzale)
*Resurse pentru curăţarea regiunilor interproximale
*Măsuri de suport
RESURSE PENTRU CURĂ TAREA SUPRAFETELOR
DENTARE VIZIBILE

Periuţa de dinti
Cea mai cunoscută resursă şi cea mai utilizată este
periuţa dentară, care este comercializată în variate tipuri.
Periuţele de dinţi se pot împărţi, în funcţie de modul de
acţionare în manuale şi electrice.

Periile de dinţi manuale


Elementele relevante sunt:
Firul periuţei este realizat din plastic elastic, rezistent la degradarea chimică,
capătul fiind rotunjit. Capătul rotunjit al filamentelor este mai bine suportat de
gingie şi produce cu 30-50 % mai puţine leziuni traumatice decât periile cu
filamente secţionate terminal sub formă de muchie ascuţită deşi se consideră că
prin folosire, după un timp, aceste muchii se rotunjesc prin uzură (Anderson).
• diametrul filamentelor dă în general "duritatea perilor" şi este de:
0,1 mm - pentru copii
0,2 mm - perii moi
0,3 mm - perii medii
O,4mm - perii tari, aspre .
• lungimea filamentelor este cuprinsă între 8,7 mm (pentru copii) şi 10,3 mm
(pentru adulţi).
Câmpul de periere constă din mai multe rânduri de tufe multifilare. Nu este mai
larg decât un sector de periere (2-3 dinţi) şi permite accesul În toate sectoarele de'
periere. Numărul de rânduri de tufe nu trebuie să fie mai mare de 3-4.
Forma mânerului trebuie să fie ergonomică, astfel încât să se adapteze bine la
mâna utilizatorului. O formă a mânerului cu un diametru mai mare permite
mişcarea controlată în perimetrul de periere. Aceste tipuri de mânere sunt de
preferat în cazul persoanelor cu manualitate redusă - copii, persoane cu handicap.
Caracteristicile periuţelor recomandate de ADA: lungimea
părţii active: 25,4 - 31,8 mm; lăţimea părţii active: 7,9 - 9,5
mm;
*număr smocuri 5 - 12 rând; • număr rânduri: 2 - 4.
Există un număr mare de perii de dinţi care diferă prin
caracteristicile perilor din care sunt confecţionate: natură,
provenienţă, număr, lungime, aranjament, consistenţă (tari,
moi), flexibilitate (rigide, suple).
Nu se remarcă o superioritate definitorie între perii naturali şi
cei artificiali (Ramjford, Kerr) În ceea ce priveşte efectul de
curăţare al celor două tipuri de filamente.
Periile moi sunt mai flexibile şi mai puţin traumatizante
pentru gingie, de aceea sunt indicate pentru periajul şanţului
gingival şi al zonelor interdentare accesibile.
Periile aspre favorizează uzura dentară şi recesiunea
gingivală, ca şi traumatizarea mecanică a gingiei.
Modificările în ceea ce priveşte forma, lungimea şi grosimea
mânerului, duritatea perilor, lărgimea câmpului de periere,
pot fi importante şi utile.

Crucial în selectarea celei mai potrivite periuţe sunt


criteriile individuale şi privesc indicaţiile igienice,
anatomice şi biologice ca şi capacităţile de mânuire
Perii de dinti actionate electric
Se folosesc ca alternativă sau supliment al periilor manuale, mai ales
la persoanele cu handicap, sau în condiţii de spitalizare.
Periile acţionate electric sunt variate ca tip de acţiune şi deplasare.
Se cunosc în principal 4 tipuri de deplasări ale părţii active a periei:
*deplasări în arc de cerc 60°;
*deplasări orizontale printr-o mişcare rectilinie alternativă;
*mişcare oscilatorie şi rotaţie a perilor;
*mişcare de rotaţie completă a părţii active.

Periajul electric şi cel manual, printr-o folosire corectă, realizează în


egală măsură o îndepărtare eficientă a plăcii microbiene şi a
detritusurilor organice în zonele accesibile. Între periajul electric şi cel
manual nu sunt deosebiri esenţiale privind gradul de curăţare gingivo-
dentară, stimularea keratinizării gingivale şi traumatismul gingival
(Dumitriu).
Este greu de răspuns la întrebarea "ce tip de periuţă este mai bună -
electrică sau manuală?". Este esenţial, în cazurile individuale, măsura în
care un anume tip de periuţă este capabilă de a îndepărta eficient placa.
Un studiu al lui Ainamo şi Kallio (1997), efectuat timp de 12 luni pe 111
pacienţi Între 22-63 ani, demonstrează că folosirea periuţelor electrice
oscilatorii-rotatorii se dovedeşte semnificativ mai eficientă în îmbunătăţirea
sănătăţii parodontale decât periuţele manuale.
Totuşi, după opinia majoritară, pentru acele persoane a căror precizie
motorie este suficientă pentru a realiza o tehnică specifică de periaj, ca o
regulă, periajul manual furnizează rezultate mai bune.
Deşi efectul de curăţare al periuţelor electrice la nivelul marginii
gingivale este acceptabil, pe suprafeţele ocluzale este insuficient, În
comparaţie cu o tehnică manuală de periaj controlat.
Indicaţia utilizării unui dispozitiv electric de periaj este
limitată pentru igiena orală a persoanelor care nu sunt
capabile de a exercita o tehnică de periaj dentar manual
controlat - copii, persoane în vârstă, persoane cu handicap.

Chiar şi în condiţiile îmbunătăţirilor aduse periuţelor, şi


oricare ar fi tehnica utilizată, periajul dentar singur este
insuficient în îndepărtarea în totalitate a plăcii bacteriene de
pe dinţi, de aceea, ca o regulă, este necesară şi utilizarea
mijloacelor adiţionale de igienă interdentară - firul dentar,
scobitorile, periuţele interproximale.
Periajul gingivo-dentar
Periajul este modalitatea de autocontrol mecanic al plăcii bacteriene cea mai
larg răspândită în lume. Obiectivele pe care trebuie să le îndeplinească sunt
multiple şi ele definesc practic rolul capital pe care-l are periajul în auto controlul
plăcii (Dumitriu):
• îndepărtarea plăcii microbiene, a depozitelor moi de pe suprafeţele dentare
accesibile şi zonele gingivale adiacente;
• stimularea circulaţiei, vascularizării şi keratinizării normale a gingiei.
Periajul gingivodentar trebuie făcut zilnic.
Timpul de periaj diferă de la o persoană la alta, în general fiind necesare 3-5
minute pentru un periaj corect.
Este bine ca fiecare persoană să posede două perii de dinţi, folosite alternativ,
astfel se observă mai bine înmuierea şi rărirea perilor, învechirea, şi ca urmare
necesitatea înlocuirii lor.
Periajul matinal, înainte de masă, are rolul de a îndepărta placa bacteriană
depusă în timpul nopţii, în plus acţionează ca un masaj asupra gingiei, stimulează
tonusul, keratinizarea normală, circulaţia şi vascularizaţia gingivală.
Periajul de seară este obligatoriu după masă, înainte de culcare, fiind esenţial
În controlul plăcii bacteriene. În decursul timpului au fost recomandate variate
tehnici de periaj.
În ceea ce priveşte eficacitate a metodelor de periaj, metoda
Bass a fost cel mai frecvent recomandată, cel puţin în ultimele
decenii, pornind de la demonstrarea experimentală a faptului că
utilizarea corectă, de 3 ori pe săptămână, a acestei metode, poate
preveni formarea plăcii subgingivale pe suprafeţele vestibulare
accesibile periuţei dentare, iar placa bacteriană poate fi
îndepărtată şi subgingival (1-2 mm).

Cu toate acestea, studiile comparative privind îndepărtarea


plăcii bacteriene prin diferite metode de periaj au arătat că,
indiferent de metodă, efectul asupra feţelor aproximale ale
dinţilor este foarte limitat, mai ales în zona premolarilor şi a
molarilor, demonstrându-se faptul că utilizarea doar a periuţei de
dinţi nu este sinonimă cu un standard înalt de igienă orală.
Accesul periuţei la feţele aproximale ale premolarilor şi molarilor
este foarte limitat. Clinic, aprecierea vizuală a îndepărtării plăcii
bacteriene prin periaj nu înseamnă că au fost îndepărtate toate
bacteriile de pe suprafeţele dentare. De aceea, periajul dentar
trebuie suplimentat prin mijloace speciale de curăţare a spaţiilor
interproximale.
RESURSE PENTRU CURĂ TAREA REGIUNILOR INTERPROXIMALE

Intrarea complicată în regiunile interproximale permite ca boala


parodontală şi caria să apară în mod particular în aceste situsuri.
La adulţi, gingivita, parodontita şi cariile sunt predominant boli ale
regiunilor interproxima/e.
Din punct de vedere al prevenirii cariilor şi bolii parodontale, regiunea
interproximală este de foarte mare interes.
Utilizarea mijloacelor auxiliare pentru igienizarea spaţiilor interdentare se
face în funcţie de anumite criterii.
• Firul interdentar - când dinţii sunt într-o poziţie strânsă şi papila şi colul
ocupă în întregime spaţiul interdentar;
• Scobitorile din lemn - când reducerea volumului papilei a dus la
deschiderea spaţiului interdentar;
• Periile interdentare - când sunt expuse ca urmare a pierderii progresive
de ataşament, zonele interproximale şi suprafeţele radiculare;
• Periile dentare circulare - când există regiuni interdentare larg deschise
şi suprafeţe radiculare puternic expuse.
Firul interdentar
Deşi firul interdentar a fost recunoscut ca un bun auxiliar în curăţarea regiunilor
interdentare, utilizarea sa la nivel populaţional este foarte redusă în comparaţie cu
periuţa de dinţi.
Acest fapt se datorează deficienţelor în mediatizarea efectului benefic al acestei
măsuri.
Ca material el se realizează din fir de nylon sau teflon, poate fi monofilament sau
mănunchiuri de filamente, panglică îngustă (bandelete) sau şnur (cordelete
împletite) pentru implante.
De calibre diferite (gros, mediu, subţire), poate avea suprafaţa cerată sau
necerată, impregnată sau nu cu fluor.
Firul interdentar cerat este mai mult destinat uzului profesional (fixarea digii).
Este mai puţin potrivit pentru aplicarea la domiciliu, deoarece în cursul utilizării o
peliculă subţire de ceară se lipeşte de suprafeţele interproximale şi interferă cu
acţiunea produselor fluorurate.
Firul dentar neceruit este disponibil în diferite durităţi Sunt recomandate floss-
urile care sunt realizate din mai multe fire subţiri de nylon, şi care se scămoşează
atunci când sunt trecute peste margini de carie sau depozite de tartru. Astfel, ca
efect secundar, firul de mătase necerat reprezintă un mijloc adiţional de diagnostic
pentru pacient care-i permite acestuia să recunoască modificările patologice din
zona interdentară, încă de la cele mai precoce semne.
Superfloss® este o modificare a firului de mătase tradiţional, care este
realizat din trei componente diferite - o extremitate scurtă, rigidă, pentru
inserare, o porţiune intermediară evazată (flared) şi un capăt mai lung,
necerat. Este foarte util În curăţarea corpurilor de punte.
Dentotape® se prezintă sub forma unei benzi dentare cerate, ce este mult
mai uşor de mânuit decât firul de multifilar, fapt avantajos pentru
pacient, dar prezintă aceleaşi inconveniente ca şi firul cerat.
Pentru suprafeţeie aproximale ale molarilor şi premolarilor se recomandă
utilizarea unei benzi plate fluorurate, în combinaţie cu o pastă de dinţi
fluorurată. Prin aplicarea aşa-numitei tehnici de răzuire, menţinând
banda fie manual, fie într-un suport special, este posibilă îndepărtarea
plăcii de pe suprafeţele aproximale ale molarilor pe o oarecare distanţă (2
mm) subgingival (Axelsson).
Dispozitive portfir
Se recomandă la pacienţii fără dexteritate sau asistaţi
(handicapaţi sau spitalizaţi).
Port-firul este compus din 1-2 furci suficient de rigide
pentru a ţine firul întins, chiar când e trecut prin zone
strânse de contact interdentar, şi trebuie să aibă un sistem
de montare simplu care să menţină ferm firul în poziţie şi
să permită înlocuirea rapidă a firului utilizat.
Sunt comercializate şi dispozitive port-fir de unică
folosire, cu firul deja montat.
Scobitorile interdentare
Se utilizează ca şi complement pentru periaj la pacienţi cu
ambrazuri deschise ca urmare a recesiunii papilei interdentare, atât
pentru îndepărtarea plăcii şi detritusurilor, cât şi pentru stimularea
gingivală, redând forma papilei. Se recomandă pentru îndepărtarea
plăcii de pe suprafeţele aproximale, furnizează accesibilitate şi
eficacitate maximă în curăţare.
O indicaţie corectă a acestora furnizează o bună stimulare a
gingiei şi curăţarea suprafeţelor dentare adiacente, atât supra cât şi
sub-gingival. Ele sunt uşor de mânuit şi pot fi utilizate În orice
situaţie (când se citeşte sau priveşte la TV) au profil triunghiular
care se adaptează formei zonei spaţiului interdentar, putându-se
folosi şi în cazul diastemelor, sub elemente intermediare de punţi,
sub arcurile ortodontice şi în jurul implantelor.
Periile interdentare
În funcţie de extinderea pierderii de ataşament şi de lărgimea regiunii
interproximale, se folosesc diferite forme de perii interdentare _
cilindrice sau conice. Sunt comercializate într-o mare varietate
(dimensională, cu capete interşanjabile, cu sau fără mâner), adaptabile
dimensiunilor variate ale spaţiilor interdentare.
Periile interdentare sunt indicate şi pentru igienizarea zonelor
dezgolite de la nivelul furcaţiilor şi ca aplicatoare pentru agenţii
antimicrobieni (clorhexidina).
Alegerea periuţei se face în funcţie de dimensiunea spaţiului în care se
utilizează astfel încât diametrul periei să fie uşor mai mare decât
dimensiunea spaţiului, cu o formă cât mai apropiată de cea a spaţiului
interdentar.
Modul de utilizare este simplu, periuţa se inseră interproximal şi se
activează cu mişcări scurte în direcţie vestibulo-oraIă; filamentele (de
dimensiune uşor mai mare decât spaţiul interproximal) exercitând o
uşoară presiune pe suprafeţele dentare; astfel se curăţă eficient
concavităţile de pe suprafeţele interproximale
PERIUŢELE CU UN SINGUR SMOC "UNI-SMOC"

Se indică la nivelul abrazurilor deschise, libere de papila interdentară şi


sunt utilizate eficient pentru regiuni greu accesibile altor mijloace de
igienă precum zonele de furcaţie, suprafeţele distale ale ultimilor
molari, faţa linguală amolarilor şi premolarilor mandibulari, cât şi în
arii izolate de recesiuni profunde.

STIMULATOARELE GINGIVALE
Sunt instrumente de formă conică din cauciuc montate pe un mâner
propriu sau la extremitatea periuţelor de dinţi. Se utilizează în îndepărtarea
plăcii microbiene şi a detritusurilor moi şi de masaj gingival, la pacienţii cu
ambrazuri deschise, (spaţiul interdentar rămas liber prin retracţia papilei
gingivale sau în urma unei intervenţii chirurgicale). Se activează prin
mişcări blânde de introducere şi îndepărtare dinspre vestibular şi dinspre
oral, concomitent cu o mişcare de rotaţie, cât permite spaţiul interdentar.
MĂSURI DE SUPORT ÎN IGIENA ORO-DENTARĂ

Dispozitivele de irigare· hidropulsoare


Utilizarea duşuri lor bucale este indicată în îndepărtarea materiei alba, mai
puţin aderentă, prin jetul pulsatoriu de apă, mai ales în cazul purtătorilor de
aparate ortodontice fixe sau pentru curăţarea pe sub corpurile de punte sau în
regiunile interdentare.
Sunt indicate pentru curăţare, atât de către pacient (curăţarea mecanică a
dispozitivelor ortodontice fixe, a imobilizărilor temporare, pentru îndepărtarea
debriurilor nestructurate din zonele inaccesibile ale acestora), cât şi ca irigare
profesională subgingivală a pungilor parodontale, după detartraj, sau pentru
administrarea topică de către pacient a substanţelor medicamentoase.
La acţiunea mecanică de îndepărtare a plăcii cu jetul de apă, se poate adăuga
cea medicinală sau chimică a unor substanţe antiplacă. Cea mai eficace, până la
ora actuală, s-a dovedit a fi clorhexidina, în soluţie 0,1-0,2%.
Pentru confortul pacientului se pot adăuga şi aromatizanţi.
Totuşi, în aplicare prelungită CHX produce colorarea în galben a dinţilor. Ca
urmare, utilizarea neîntreruptă a CHX trebuie să fie limitată În timp.
Principiul lor de funcţionare constă în proiectarea sub presiune a unui jet de
apă continuu sau pulsatil. Capătul activ al instrumentului foloseşte o duză de
plastic angulată la 90° sau o canulă subgingivală.
Pastele de dinti

Efectul de curăţare al periajului dentar poate fi intensificat prin


utilizarea pastelor de dinţi. Componenţii unei paste sunt variaţi :
*Particule de curăţare;
*Substanţe de umezire;
*Agenti de cuplare, spumare;
*Îndulcitori, conservanti;
*Aromatizanţi, coloranţi;
*Substanţe active.
În funcţie de produs, proporţia acestora este oarecum diferită.
Particulele de curăţare, cele care realizează efectul de curăţare al
pastei, constituie, alături de apa demineralizată, cea mai mare
proportie a componentelor (20-40%). În realizarea formulei unei
paste de dinţi, această componentă trebuie să fie aleasă într-o
manieră în care forma, dimensiunea şi duritatea particulelor să
realizeze doar o minimă abrazie.
Pentru alegerea acestora, formulările se bazează pentru comparaţie, pe
scorurile stabilite de standardele internaţionale:
*RDA (Radioactive Dentin Abrasion); • RDE (RadioactiveEnamel Abrasion).
Particulele de curăţare într-o pastă de dinţi au scorul cuprins între 30-120
pentru dentină şi 20-90 pentru smalţ (cu cât abrazivitatea este mai mare, cu atât
mai mare este şi scorul).
Crucial pentru efectul de prevenire a cariei este faptul că particulele de curăţare
- la ora actuală cel mai adesea silicate hidratate, dar şi calciu-pirofosfat,
bicarbonat de sodiu sau particule acrilice - să nu împiedice eliberarea fluorului din
pastă.
Agenţii de umezire (între 20-40%) sunt componente obligatorii în orice pastă.
Ele conferă emolienţa pastei şi protejează împotriva desicării acesteia.
Cel mai adesea se utilizează glicerina sau propilenglicolul, sau, uneori,
alternativele zahărului - xilitol şi sorbitol.
Agenţii de cuplare (2%) previn separarea componentelor pastei şi menţin
stabilitatea acesteia.
Agenţii de spumare susţin umezirea suprafeţei dentare şi se află în proporţie de
maximum 2% în formulă (în concentraţii mai mari sunt iritanţi pentru gingie).
Ei măresc efectul de curăţare a particulelor abrazive prin uşurarea
descompunerii plăcii. In plus au efect pozitiv (în cazul fluorurilor) sau negativ (în
cazul CHX) asupra activităţii agenţilor terapeutici.
Substanţele active sunt componentele critice pentru sănătatea
dentară. Se utilizează pentru prevenirea cariei şi/sau afecţiunilor
parodontale, cât şi pentru desensibilizarea regiunilor cervicale.
Pentru prevenţia cariilor dentare este inevitabil ca în pastele de
dinţi să se încorporeze fluoride ionizabile în cantitate suficientă.
Alte substanţe bine cunoscute, utilizate ca agenţi terapeutici sunt
pirofosfaţii sau zinc-citrat-dihidrat pentru inhibarea dezvoltării
tartru lui, şi nitratul de potasiu, clorura de stronţiu sau de potasiu
pentru protecţia regiunilor cervicale hipersensibile
CONTROLUL PROFESIONAL AL PLĂCII BACTERIENE

Controlu! profesional al plăcii denumit şi igienizarea


mecanică profesională (DăniIă), efectuat de personalul
specializat, reprezintă îndepărtarea selectivă a plăcii
bacteriene supra şi subgingival (pe o profunzime de 1-3 mm)
de pe toate suprafeţele dentare.
Procedura prin care se îndepărtează tartrul şi placa
subgingivală profundă poartă denumirea de detartraj sau
debridare şi este realizată numai de către medicul stomatolog
şi igienistul dentar. Pentru ca eficienţa controlului mecanic al
plăcii bacteriene, prin auto-îngrijiri sau mijloace profesionale,
să fie optimă, este necesar ca factorii de retenţie ai plăcii
bacteriene să fie îndepărtaţi sau cel puţin minimalizaţi. Aceşti
factori de retenţie pot fi prezenţi atât supra, cât şi subgingival .
Factori de retenţie ai plăcii

Factori de retenţie Factori de retenţie


supraaina!val subgingival
Carii juxta-gingivale Pungi osoase adânci şi Înguste
Tartru supragingival Leziuni de furcaţie I

Obturaţii În exces şi margini Şanţuri de dezvoltare


defectuoase ale microprotezelor Zone rugoase de cement
Marginile incorect adaptate ale Hipoplazia cementului
restaurărilor dentare Rezorbţii radiculare
Exces de ciment Tartru subgingival
Restaurări nelustruite Efecte iatrogene ale detartrajului
Restaurări cu răşini compozite subgingival
Suprafeţe radiculare expuse Carii recidivante şi carii radiculare.
nelustruite
Lustruirea suprafeţelor dentare
După fiecare curăţare instrumentală suprafeţele dentare rămân rugoase, fapt care
constituie, În cazul în care nu se intervine, un loc ideal de retenţie pentru placa
bacteriană. Ca urmare, după orice detartraj, se va realiza lustruirea suprafeţelor.
Pastele de lustruit profesionale sunt foarte asemănătoare cu pastele de dinţi.
Ingredientele abrazive sunt aceleaşi, Însă într-o mai mare concentrare, fapt care le
face inadecvate pentru utilizarea la domiciliu. Pe lângă particule de piatră ponce
acestea mai conţin ca abrazivi fosfat de calciu, hidroxid de aluminiu, carbonat de
calciu, sulfat de calciu, calcită şi silicate.
Proprietăţile abrazive depind de conţinutul, dimensiunea şi structura de suprafaţă
a particulelor abrazive.

Paste de lustruit profesionale


CONTROLUL PLĂCII BACTERIENE
PRIN MIJLOACE CHIMICE

Controlul chimic al plăcii bacteriene se poate realiza prin auto­


îngrijiri sau profesional şi trebuie întotdeauna privit ca o
completare a controlului mecanic, realizată în funcţie de
necesităţi, şi nu ca un înlocuitor al acestuia.
De aceea, alegerea agentului şi frecvenţa de utilizare (în auto­
îngrijiri sau profesional) trebuie stabilite în funcţie de riscul
individual al pacientului faţă de afecţiunile orale.
Produsele stomatologice care conţin agenţi anti-microbieni
utilizate îndelungat trebuie să nu tulbure echilibrul natural al
florei orale sau să ducă la colonizarea cu organisme exogene, În
plus, ele trebuie folosite în aşa fel Încât să nu ducă la apariţia
fenomenului de rezistenţă microbiană.
Scopurile controlului chimic al plăcii bacteriene

Controlul chimic al plăcii bacteriene poate fi utilizat în


diferite scopuri (DăniIă):
• prevenirea formării şi/sau reducerea ratei de formare a plăcii
bacteriene;
*controlul formării, reducerea, inhibarea sau îndepărtarea
plăcii bacteriene existente;
*alterarea compoziţiei florei microbiene a plăcii;
*ca bactericid sau bacteriostatic împotriva florei microbiene
cariogene şi parodonto-patogene;
*reducerea aderenţei plăcii bacteriene prin modificarea
energiei de suprafaţă a dintelui;
*inhibarea factorilor de virulenţă ai bacteriilor plăcii.
Pentru eliberarea în cavitatea orală a agenţiilor
antiplacă se utilizează diferite materiale:
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
materialele sunt:
*să fie compatibil cu agentul activ;
*să asigure o disponibilitate optimă a agentului la locul
de acţiune;
*să fie tolerat de organismul uman.
Apele de gură şi soluţiile de irigare. Apele de gură sunt de obicei soluţii
hidro-alcoolice, la care se adaugă arome, surfactanţi neionici şi umectanţi pentru
îmbunătăţirea proprietăţilor cosmetice.
Această formulare este compatibilă cu cei mai mulţi agenţi antiplacă.
Gelurile sunt constituite dintr-un sistem apos dens, care conţine umectant, fiind
compatibile cu majoritatea agenţilor antiplacă. Sunt cele mai utilizate vehicule
pentru CHX şi fluorura de staniu.
Pastele de dinţi. Compoziţia complexă a pastei de dinţi trebuie să fie
compatibilă cu agentul antiplacă, astfel Încât produsul să fie stabil.
Gumele de mestecat şi tabletele. Efectul antiplacă depinde de eliberarea
agentului În timpul mestecării (gumă) sau În timpul dizolvării În cavitatea orală
(tablete). Acestea pot constitui căi de administrare eficiente mai ales la pacienţii
care au o complianţă redusă.
Lacurile şi dispozitivele de eliberare lentă controlată pot asigura contactul
de durată al agentului În zona de aplicare. Efectul depinde de gradul şi rata
eliberării agentului din material. lacurile cu CHX şi CHX-timol sunt eficiente În
reducerea formării plăcii bacteriene.
Perio-chip® este un dispozitiv de eliberare lentă controlată a CHX.
Clasificarea substanţe/or antiplacă

Korman clasifică substanţele antiplacă În două generaţii, după


eficienţa lor în inhibarea şi în combaterea plăcii bacteriene:
*Generaţia I - agenţi cu acţiune antimicrobiană de scurtă
durată, care nu sunt reţinuţi intraoral pentru o perioadă
suficientă de timp. Eficienţa lor clinică este limitată, obţinerea
unui efect benefic (reduc placa cu 20-50%) impunând utilizări
frevente (4-6 ori/zi). Din această clasă fac parte următorii
compuşi:
*antibiotice aplicate topic;
*compuşi oxigenaţi;
*compuşi cuaternari de amoniu;
*compuşi fenolici;
*alcaloizi vegetali - extracte naturale de sanguinarină, meswak,
muşeţel.
*Generaţia a II-a - agenţi cu acţiune antibacteriană
substanţială datorată cineticii lor de retenţie şi eliberare;
reduc placa cu 70­90 %, dacă sunt folosite 1-2 orî/zi. Din
această categorie fac parte:
*Clorhexidina;
*Substanţe analoge clorhexidinei;
*Fluorura de staniu.

Ele se utilizează fie introduse în: ape de gură, în


dentifrice, gumă de mestecat, fie ca atare, sub formă de
soluţii sau geluri.
CLORHEXIDINA (CHX)
Este un antiseptic de elecţie împotriva plăcii microbiene datorită
înaltei sale afinităti pentru membrana celulară a microorganismelor.
În funcţie de concentraţie poate fi bactericidă sau bacteriostatică,
acţionând asupra germeni lor Gram+, Gram- şi fungilor. Produsul
reduce producerea de acid prin inhibarea Streptococcului mutans.
Efectul său de lungă durată se datorează capacităţii de aderenţă la
structurile dentare şi mucoase, dată de legăturile anionice pe care le
stabileşte cu pelicula dentară şi glicoproteinele salivare (Carranza şi
Newman - 1996, Charon - 1997).
CHX este extrem de eficace împotriva organismelor ce provoacă
caria dentară. Motivul pentru această acţiune este încărcarea sa
chimică. CHX face parte din clasa biguanidelor care se caracterizează
prin proprietăţi cationice puternice, ceea ce înseamnă că aceste
substanţe au o încărcătură pozitivă puternică. Deoarece aproape orice
se află în cavitatea orală are încărcătură negativă, CHX aderă la
aproape toate suprafeţele orale.
CHX se prezintă sub mai multe forme de eliberare:
*Paste de dinţi;
*Soluţie de clătit oral - ape de gură (0,2%);
*Irigaţii subgingivale (0,1 %); • Spray, gel;
şi Perio-chips® (CHX pe suport biodegradabil);
*Tablete antimicrobiene ce se administrează după prânzuri;
*Lacuri (varnish-uri).
PRODUSE COMERCIALE CONCENTRA ŢIE

Peridex"" 0,12 %

Parodex"" 0,12 %

Prexidin"" 0,12 %

Plak-out C/orhexamecf'J 0,1 %

E/udriJ"" 0,1 %

C/orohex"" 0,2 %

C/orhexamif" 0,2 %

Corsodyr' 0,2 %

Plak-out Concentra te"" 10 %


LISTERINA
Face parte din uleiurile esenţiale folosite ca mijloace de
igienă orală Încă din secolul XIX. Conţine ingredienţi activi
ca: timol, eucaliptol, salicilat de metil, mentol, acid benzoic
şi acid boric într-un vehicul hidroalcoolic.
Este numită astfel după Lister, cel care a descoperit
antisepticele. Are acţiune antiplacă şi anticandidozică, fiind
capabilă să reducă formarea plăcii bacteriene, În proporţie
de 20-35 %, şi gingivita, În proporţie de 25-35 %
(Carranza), folosită perioade lungi de timp.
Produse comerciale: Listerina® şi Cool Mint Listerina®
- ape de gură ce conţin un amestec de compuşi fenolici cu
metilsalicilat.
Efectul său asupra plăcii bacteriene şi a gingivitelor, deşi
foarte mult studiat, este mai redus decât cel al CHX
(Axelsson şi Lindhe, 1987).
TRICL OSA NUL
Este un triclor-hidroxifenol-eter 0,2% cu eficienţă de circa 65%
faţă de clorhexidină (Ramberg, 1995). Introdus În mod curent În
pastele de dinţi şi apele de gură, este astăzi cel mai important agent
antiplacă utilizat În produsele de igienă orală destinate auto-
îngrijirilor.
Este comercializat sub numele de Mentadent p®.
Efectul bacteriostatic este potenţat prin combinarea cu un
copolimer bioadeziv (poli acizi lactici-glicolici), care favorizează
muco-aderenta agentului şi, implicit, efectul retard (Colgate®).
În combinaţie cu citratul de Zn 0,5% (Pepsodent®) are efecte
favorabile în reducerea plăcii şi tartrului subgingival (Garcia).

DELMOPINOL ® Este un agent de modificare a caracteristicilor


de suprafaţă şi aparţine grupei compuşilor amino-alcoolici substituiţi.
EI se utilizează ca agent cu efect antiplacă în ape de gură (Elworthy,
1995).
Auto-îngrijire: se utilizează pastele de dinţi, apele de gură, soluţiile pentru
irigare, gumele de mestecat şi/sau tabletele.
. Agenţii antiplacă utilizaţi la domiciliu au accesibilitate şi eficacitate
bună supragingival, Însă foarte limitată subgingival şi interproximal (Ia
nivelul molarilor şi premolarilor), În special când sunt sub formă de clătiri
orale.
Metoda depinde de complianţa pacientului şi de toleranţa organismului.

Controlul chimic profesional al plăcii bacteriene se realizează În funcţie


de necesităţi, utilizarea sa fiind mai frecventă În perioada iniţială de Îngrijiri
intensive, pentru a stopa cariile de smalţ (incipiente), pentru stoparea cariilor
radiculare active şi pentru vindecarea ţesuturilor parodontale inflamate. Prin
aplicarea profesională, accesibilitatea agentul este foarte bună. Se poate
prelungi durata efectului prin utilizarea agenţilor cu eliberare lentă (varnish-
uri cu CHX-timol - Cervitec®), a gelurilor şi a agenţilor cu sisteme de
eliberare controlată (Perio-chip®).