Sunteți pe pagina 1din 4

LP 5

TERAPII PREVENTIVE MODERNE ÎNDREPTATE SPRE


MICROORGANISMELE CARIOGENE SPECIFICE DIN PLACĂ

Azi ştim cu certitudine că doar anumite microorganisme din miliardele


dintr-o placă dentară sunt active în a provoca cariile dentare. Anumite grupuri de
microorganisme precum S. mutans, lactobacilii şi actinomyces sunt în relaţie
specială cu apariţia cariilor.
O intervenţie de succes în prevenirea cariei trebuie să fie îndreptată spre
controlul acestor microorganisme şi nu doar spre îndepărtarea mecanică a plăcii.
Deoarece putem identifica microorganismele cauzale specifice printr-un
simplu test în cabinet, şi pentru că ştim că schemele pur mecanice de îndepărtare
a lor au limitări semnificative ca şi stategii preventive, se pot realiza tactici
diferite pentru interceptarea infecţiei bacteriene înainte ca aceasta să provoace o
afectare ireversibilă a dintelui.
Menţinerea preventivă.
Conceptul menţinerii preventive nu este nou în stomatologie. Până acum
aria sa de interes a fost cea de îndepărtare mecanică a plăcii.
Menţinerea preventivă într-un model modern de îngrijire dentară este
direcţionată spre eliminarea sau suprimarea speciilor bacteriene specifice de la
nivelul florei microbiene orale a unui pacient. Astfel, pacienţii cu risc carios mic
vor fi evaluaţi o dată pe an, pacienţii cu risc carios moderat de două ori pe an (o
dată la 6 luni), iar pacienţii cu risc carios crescut de 4 ori pe an (o dată la 3 luni).
Restaurarea leziunilor carioase active
Leziunile carioase active necesită a fi restaurate înainte de a se recurge la
terapia preventivă. Raţiunea ce guvernează acest demers porneşte de la fapul că
microorganismele cariogene sunt capabile să supravieţuiască în profunzimea
leziunii carioase. S. mutans este facultativ anaerob şi poate să trăiască în
profunzimea unei leziuni carioase, fără oxigen şi protejat de mediul extern.
Alegerea materialelor restaurative la pacientul cario-activ
Leziunile carioase active ce necesită restaurări vor fi restaurate cu
materiale ce sunt rezistente la procesul carios. La ora actuală, ingredientul
principal din materialele de restaurare care facilitează rezistenţa la carie este
fluorul. Deşi există şi tipuri de amalgam ce conţin fluor şi care au arătat in vitro

1
o bună rezistenţă la carie, sunt unele ţări în care utilizarea amalgmului nu este
primită favorabil.
Răşinile compozite, glass ionomerii modificaţi cu răşină, şi cei
convenţionali ce pun în libertate fluor sunt disponibili pe scară largă. Aceste
materiale sunt cele de elecţie în mod curent la pacienţii carioactivi.
Deoarece eliberează fluor, aceste materiale au capacitatea de a proteja
împotriva cariilor recurente sau reziduale.
Restaurarea preventivă
În cazul leziunilor carioase incipiente se indică a se aplica un tip de
restaurare cât mai conservativ în ceea ce priveşte design-ul cavităţii şi
metodologia de lucru.
Restaurările preventive se indică în :
- carii în şanţuri şi gropiţe cu smalţ colorat şi demineralizat, fără carie
dentinară subjacentă diagnosticată clinic sau radiologic;
- cariile fisurale extinse în dentină evidenţiate clinic sau radiologic;
- carii cavitare în smalţ, care nu au atins dentina.
Scopurile restaurărilor preventive sunt:
- interceptarea procesului carios în stadii de debut;
- realizarea unor preparaţii minime, cu sacrificiu dentar redus, ce se
restaurează cu materiale carioprofilactice;
- realizarea în acelaşi timp şi a sigilării (răşina de sigilare se aplică la
nivelul Întregii suprafeţe ocluzale).
Prepararea cavităţii se realizează cât mai conservativ, cu instrumentar rotativ,
abrazie cu aer (pulverizarea unei pudre de oxid de aluminiu asupra suprafeţei
dentare cariate) sau prin metoda mecano-chimică – CARIDEXID.
Sigilarea fisurilor
Următorul pas în schema terapiei preventive este aplicarea sigilanţilor de
şanţuri şi fisuri în toate zonele restante susceptibile.
Selectarea pacienţilor.
Pacienţii cario-activi, fie copii sau adulţi, cu şanţuri şi fisuri care au, în
opinia profesionistului, o morfologie suficient de profundă pentru a fi retentivă
fie pentru placă, fie pentru microorganisme, ar trebui sigilate.

2
Alegerea materialelor e la fel de importantă în sigilarea fisurilor şi
gropiţelor ca şi în cazul alegerii materialelor restaurative pentru pacientul cario-
activ. Materialele alese trebuie să conţină fluor deoarece, odată ce acest material
a fost aplicat, orice arie reziduală de la nivelul sistemului fisural care nu a fost
umplută cu material de sigilare ajunge în echilibru cu fluorul din sigilant; acest
lucru este posibil ca urmare a faptului că şi sistemul fisural este un sistem
umplut cu lichid (componente salivare).
Costul sigilării este mai redus decât un tratament restaurativ şi cel mai
mare beneficiu constă în conservarea integrităţii dentare, evitând procedurile
restaurative, inconvenientele şi consecinţele acestora.
Remineralizarea leziunilor carioase existente
Leziunile carioase care nu sunt active în momentul diagnosticului iniţial
trebuie să fie remineralizate în mod activ. Remineralizarea poate fi favorizată
prin aplicare fluorurilor odată ce infecţia cu microorganisme este sub control.
Principiile de favorizare ale mineralizării
Principiul primar implicat în remineralizarea leziunilor existente este
acela de a stabili un mediu care să favorizeze mineralizarea.
În primul rând infecţia trebui să fie controlată înainte ca să se susţină o
remineralizare efectivă.
Strategiile de remineralizare ajută la reducerea severităţii unei infecţii
active, dar remineralizarea pe termen lung necesită ca infecţia să fi fost
eliminată sau redusă până la nivelul în care se produce o mai mare
remineralizare în cursul unei perioade de 24h decât demineralizarea (Lăcătuşu).
Fluorul. Prezenţa ionului de fluor în cavitatea orală şi în sistemul salivar
înclină balanţa către procesul de remineralizare.
Stimularea salivară
Remineralizarea în orice sistem se bazează pe prezenţa salivei. Saliva
normală este o soluţie suprasaturată de calciu şi fosfat, care sunt cele două
componente primare ale structurii minerale dentare.
Orice strategie care favorizează un flux salivar crescut va ajuta la
remineralizarea unei suprafeţe dentare anterior demineralizate. În plus, dacă
materialul utilizat pentru a stimula fluxul salivar nu furnizează un substrat
metabolic pentru microorganismele cariogene atunci materialul are un beneficiu
adiţional, deoarece bacteriile acidogene nu sunt stimulate în a produce acid
(Lăcătuşu).

3
DISPENSARIZAREA ÎN CADRUL TERAPIEI PREVENTIVE
Un sistem de urmărire a pacientului trebuie realizat pentru evaluarea
statusului pacientului în programul de terapie de menţinere preventivă. După
completarea regimului de 3 săptămâni, pacientul trebuie reprogramat pentru
diagnosticarea recurenţei infecţiei la 3 luni după terminarea terapiei active cu
varnish cu fluor.
Dispensarizarea constă din 3 elemente primare (Anderson şi Bratthall):
- diagnosticul recurenţei sau reinfecţiei cu organisme cariogene;
- examinarea existenţei sigilantului;
- examinarea cariilor dentare.
Diagnosticul recurenţei sau reinfecţiei cu microorganisme cariogene
O dată ce flora cariogenă a unui pacient a fost adusă sub control prin
utilizarea terapiilor antimicrobiene descrise mai sus, pacientul trebuie să fie
monitorizat în ceea ce priveşte recurenţa infecţiei cu microorganisme cariogene.
Acestea pot reapare în ecologia orală ca urmare a unei surse externe,
precum saliva altei persoane sau poate recreşte ca urmare a distrugerii
incomplete a sursei iniţiale de infecţie.
Indiferent de sursa de reinfecţie, pacientul trebuie să fie monitorizat
pentru reapariţia infecţiei, ca o parte importantă a procesului de monitorizare.
Examinarea calităţii sigilării
Sigilanţii trebuie inspectaţi în ceea ce priveşte integritatea, la fiecare
şedinţă din cadrul dispensarizării. Dacă sigilantul nu a fost bine aplicat, în
general eşuează în primul an. Sigilantul pierdut parţial sau total, necesită a fi
reparat sau reaplicat cu o altă aplicare de sigilant cu fluor.