Bariere în calea unei

comunicări optime
kinetoterapeut-pacient
Tehnici de eficientizare a
procesului de
comunicare

STUDENȚI : MOROHAI ANDREEA

GRECEANU IONUȚ
ALEXANDRU
Comunicarea ajută la o mai bună desfășurare a activităților întâlnite în viața de zi cu zi.
În kinetoterapie, comunicarea are un rol foarte important atât în relația kinetoterapeut–pacient, cât și în cea
dintre kinetoterapeut și familie.
Bariere în calea unei comunicări optime kinetoterapeut – pacient
Comunicarea nonverbală acoperă aproximativ 70% din mesajul care se transmite și se primește într-o
discuție. Ea permite perceperea și reprezentarea realității vizual, auditiv, kinestezic și olfactiv. Căile de
comunicare nonverbală sunt reacțiile pe care nu ne dăm seama că le avem, dar care sunt evidente pentru cei
din jur.
 Limbajul tăcerii este un instrument puternic de comunicare, dar care trebuie folosit cu abilitate. Tăcerea nu
implică și absența comunicării. Ea poate fi o tehnică eficientă de încurajare a răspunsurilor sau pentru o
comunicare bidirecțională reală.
Limbajul timpului dă informații despre importanța sau complexitatea problemei cu referire la timpul alocat
transmiterii unui mesaj.

Limbajul trupului este un mijloc care permite celui căruia îi este adresat mesajul să obțină informații
suplimentare despre ceea ce gândește de fapt și simte vorbitorul în acel moment, precum și o imagine despre
ce fel de om este (persoană entuziastă, grosolană, pompoasă, lipsită de eficacitate). În același timp, poate
transmite vorbitorului informații despre modul în care este recepționat mesajul. Din această categorie fac
parte orientarea și poziția corpului, expresia feței, mișcarea ochilor, gesturi.
În opinia majorității specialiștilor, cele mai semnificative bariere în comunicare se referă la:
Bariere care țin de emițător: folosirea necorespunzătoare a unor elemente ale comunicării (ton, gesturi, expresia
feței, poziția corpului etc.); incapacitatea emițătorului de a-și stăpâni emoțiile în transmiterea mesajului
informațional; folosirea unor cuvinte care au sensuri diferite, pentru diferite persoane; prezentarea incorectă a
mesajului prin adoptarea unor metode nepotrivite de transmitere (ex.: folosirea termenilor medicali în comunicarea cu
pacientul); nesiguranța asupra conținutului mesajului, întâlnită atunci când feedbackul de la receptor întârzie și este
dificil de apreciat dacă mesajul are efectul dorit.
Bariere de recepție: stereotipia (tendința de a auzi numai anumite lucruri, despre care există deja o opinie formată);
ignorarea informațiilor care sunt în dezacord cu ceea ce se cunoaște deja, fapt care duce la incompatibilitatea
punctelor de vedere asupra mesajului în momentul transmiterii acestuia - aceasta reprezintă o barieră importantă care
poate submina comunicarea cu pacientul; evaluarea subiectivă de către receptor a unui mesaj transmis obiectiv;
recepționarea în moduri diferite, de către persoane diferite, a aceluiași mesaj.
 Neîncrederea pacientului – la această neîncredere, o contribuție importantă își aduce și diferențierea
socială impusă de medici în procesul de comunicare a informațiilor legate de boală, dar și modul în care se
răspunde pacienților ce solicită informații.
Perspective diferite ale kinetoterapeutului și pacientului – perspectiva kinetoterapeutului se îndreaptă
spre raționamentul științific și datele de evoluție a bolii, în timp ce pacientul acordă importanță experienței
subiective a bolii și semnificației duratei acestei experiențe.
Tehnnici de eficientizare a procesului de comunicare
Veritabil proces terapeutic, comunicarea asigură o bună desfășurare a programelor de kinetoterapie.
Foarte important este să știi ce răspuns să acorzi unei întrebări precum: „O să mai pot merge ca înainte?“.
Explicând pacientului scopul exercițiilor și avantajele acestora, rezultatele se fac remarcate după primele trei sau
patru ședințe.
În ceea ce privește tipul de comunicare, cea non-verbală este foarte importantă.
În kinetoterapie, din păcate, nu se comunică întotdeauna așa cum ar trebui, fie din cauza volumului mare de
pacienți, a dezinteresului bolnavilor ori a incapacității specialistului.
Pentru a atinge obiectivele propuse, este important ca pacientul să aibă încredere în kinetoterapeut, încredere
câștigată mai ales prin comunicare.
Pentru a fi un bun profesionist din toate punctele de vedere, kinetoterapeutul trebuie să sară peste acea barieră de
specialist și să asculte nevoile pacienților pentru a întocmi o listă de obiective realiste împreună cu acesta ori
familia.
In derularea relatiei kinetoterapeut-pacient, terapeutul are cateva obligatii:
-De elaborare a planului si programului terapeutic specific fiecarui pacient
-Programul de tratament sa fie impartit pe interval regulate de timp sis a se desfasoare intr-un spatiu care permite
izolarea si intimitatea pacientului. Daca pacientul este imobilizat la pat, se recomanda folosirea unor paravane,
pentru asigurarea intimitatii.
-Evaluarea rezultatelor sa fie facuta la intervale regulate de timp , kinetoterapeutul urmarind rezultatele obtinute
intr-un raport cu obiectivele fixate.
-Intreruperea relatiei terapeut-pacient se realizeaza numai cand obiectivele fixate au fost atinse sau cand pacientul
nu colaboreaza.
Participarea activă a pacientului la actul teraputic presupune o atitudine cooperantă, o bună atenție și o bună
memorie. Chiar și atunci când se fac mobilizări pasive ale unui segment, se solicită atenția pacientului prin
explicarea acțiunii și exemplificarea ei.
 Kinetoterapeutul nu trebuie să se lase condus de bolnav. El trebie să găsească momentul propice pentru a-i prezenta bolnavului
care este tratamentul indicat.
Pacientul nu trebuie tratat cu milă, ci considerat o persoană normală care treptat își va relua gesturile normale ale vieții curente .
 
Ca atare teraputul nu trebuie să aibă tendința de a executa o serie de acțiuni în locul pacientului sau de a-l ajuta prea mult, ci va
încerca să-i dea mereu sarcini noi pe care să le depășească.
 
 
Este indinspensabil ca terapeutul să țină cont de importanța relației terapeut- pacient și mai ales de influența acestuia asupra
procesului de vindecare, în cadrul acestei relații terapeutul este primul instrument terapeutic.
Rolul Kinetoterapeutului nu se indentifică cu cel de vindecător. El reprezintă numai o componentă a planului terapeutic complex,
cu valențe interdisciplinare.
Un aspect important al relației kinetoterapeut- pacient este confidențialitatea. Orice neglijență în acest sent
distruge elementul esențial al acestei colaborări adică încrederea
Un alt element al acestei relatii in reprezinta comunicarea vazuta nu ca limbaj , ci ca problematica legata de
cunoasterea si intelegerea bolnavului. De multe ori vedeam boala si nu bolnavul.
 
Kinetoterapeutul trebuie să obțină consimțământul pacinetului său, mai corect spus adeziunea lui la actul
mediacal. El trebuie să respecte libertatea pacientului, motiv pentru care trebuie să-i explice acestuia
procedurile pe care le va aplica, pentru a-i obține asentimentul.