Bariere de comunicare pacient-asitent

medical

Comunicarea este o dimensiune esențială, atât în viața personală, cât și în cea

profesională. Dacă ne referim la comunicarea profesională, cea dintre asistent
medical și pacient, trebuie să ținem cont că principiile care guvernează
comunicarea, în general, sunt aplicabile și celei dintre cei doi, iar greșelile care
apar țin, în primul rând, de greșelile general recunoscute ale procesului de
comunicare și nu neapărat de particularitățile de comunicare specifice relației
asistent–pacient.
Funcționarea eficace a sistemului de comunicare este adesea influențată de
apariția și manifestarea a numeroase bariere. Ele își au originea în
caracteristicile psihologice ale emițătorului și receptorului, în maniera de
comunicare, în nevoile, aspirațiile și motivațiile acestora, precum și în
caracteristicile situațiilor concrete în care se derulează comunicarea. Cauzele
care generează asemenea bariere sunt legate de emițător, de receptor, de
mesaj, de canalul de comunicare, precum și de contextul în care se desfășoară
procesul de comunicare.
Este important de reținut că nu doar cuvintele înseamnă comunicare și că
mesajul verbal este transmis împreună cu cel nonverbal, acțiunile vorbesc mai
bine decât cuvintele. Atunci când sensul mesajului nonverbal intră în conflict cu
cel verbal, ponderea mai mare în recepționare o are mesajul nonverbal, căruia,
de regulă, i se dă crezare.
Comunicarea nonverbală acoperă aproximativ 70% din mesajul care se
transmite și se primește într-o discuție. Ea permite perceperea și reprezentarea
realității vizual, auditiv, kinestezic și olfactiv. Căile de comunicare nonverbală
sunt reacțiile pe care nu ne dăm seama că le avem, dar care sunt evidente
pentru cei din jur.
Limbajul tăcerii este un instrument puternic de comunicare, dar care trebuie
folosit cu abilitate. Tăcerea nu implică și absența comunicării. Ea poate fi o
tehnică eficientă de încurajare a răspunsurilor sau pentru o comunicare
bidirecțională reală.
Limbajul timpului dă informații despre importanța sau complexitatea
problemei cu referire la timpul alocat transmiterii unui mesaj.
 Limbajul trupului este un mijloc care permite celui căruia îi este adresat
mesajul să obțină informații suplimentare despre ceea ce gândește de fapt și
simte vorbitorul în acel moment, precum și o imagine despre ce fel de om este
(persoană entuziastă, grosolană, pompoasă, lipsită de eficacitate). În același
timp, poate transmite vorbitorului informații despre modul în care este
recepționat mesajul. Din această categorie fac parte orientarea și poziția
corpului, expresia feței, mișcarea ochilor, gesturi.
În opinia majorității specialiștilor, cele mai semnificative bariere în comunicare
se referă la:
– Bariere care țin de emițător: folosirea necorespunzătoare a unor elemente
ale comunicării (ton, gesturi, expresia feței, poziția corpului etc.); incapacitatea
emițătorului de a-și stăpâni emoțiile în transmiterea mesajului informațional;
folosirea unor cuvinte care au sensuri diferite, pentru diferite persoane;
prezentarea incorectă a mesajului prin adoptarea unor metode nepotrivite de
transmitere (ex.: folosirea termenilor medicali în comunicarea cu pacientul);
nesiguranța asupra conținutului mesajului, întâlnită atunci când feedbackul de
la receptor întârzie și este dificil de apreciat dacă mesajul are efectul dorit.
– Camuflarea: atunci când cel care transmite mesajul vrea în mod intenționat
ca acesta să fie ambiguu și reușește să favorizeze interpretarea eronată a
mesajului. Aceasta este comunicarea prin dezinformare, comunicare folosită în
practica medicală din dorința de a nu comunica veștile proaste.
– Bariere de recepție: stereotipia (tendința de a auzi numai anumite lucruri,
despre care există deja o opinie formată); ignorarea informațiilor care sunt în
dezacord cu ceea ce se cunoaște deja, fapt care duce la incompatibilitatea
punctelor de vedere asupra mesajului în momentul transmiterii acestuia -
aceasta reprezintă o barieră importantă care poate submina comunicarea cu
pacientul; evaluarea subiectivă de către receptor a unui mesaj transmis
obiectiv; recepționarea în moduri diferite, de către persoane diferite, a aceluiași
mesaj.
– Bariere care țin de context: perceperea diferită a mesajelor, în funcție de
presiunile exercitate de mediu aspra receptorului (ex.: discutarea unor
probleme profesionale în alt loc decât cabinetul medical, impactul zgomotului
asupra înțelegerii corecte a unui mesaj).
– Bariere mixte: diferențierea insuficientă a mesajelor importante, transmise
sau primite, de cele cu semnificație redusă sau nulă.
Toate aceste bariere declanșează o serie de deficiențe în sistemul de
comunicare. Dintre acestea, cele mai importante sunt: filtrarea, distorsiunea și
supraîncărcarea canalelor de comunicare cu informații inutile. Aceste bariere
potențiale de comunicare trebuie cunoscute pentru a putea fi controlate, astfel
încât procesul comunicării să fie eficient.
Între cauzele insuficientei comunicări între asistent și pacient se numără:
– Atitudinea
– Problema incertitudinii –
– Neîncrederea pacientului – la această neîncredere, o contribuție
importantă își aduce și diferențierea socială impusă de asistenti în procesul de
comunicare a informațiilor legate de boală, dar și modul în care se răspunde
pacienților ce solicită informații.
– Perspective diferite ale asistentului și pacientului – perspectiva
asistentului se îndreaptă spre raționamentul științific și datele de evoluție a bolii,
în timp ce pacientul acordă importanță experienței subiective a bolii și
semnificației duratei acestei experiențe.
– Dificultăți legate de înțelegere și memorie – apar atunci când informațiile
furnizate pe parcursul consultației nu sunt înțelese ori sunt uitate într-un timp
relativ scurt după consultație.
Pentru eficientizarea relației de comunicare între cei doi actori ai actului
medical, au fost elaborate câteva sugestii (Ley, 1976): îndrumările și
recomandările să fie date la începutul interviului; să fie accentuată importanța
recomandărilor și indicațiilor medicale; să se folosească propoziții și cuvinte
scurte; informația ce trebuie comunicată să fie furnizată în propoziții clare;
recomandările să fie repetate; să fie furnizate informații concrete, precise, în
mod detaliat, mai degrabă decât informațiile generale; să fie date și informații
scrise pacientului, pentru a se putea orienta, atunci când este cazul;
desemnarea unei persoane specializate în comunicarea cu pacientul, din rândul
echipei terapeutice.

Nume: Mihai Cristina

Bibliografie:-Wikipedia
-Vlădescu C. Sănătate publică și management sanitar. Cartea
Universitară, București, 2004 .