Plesa Cristian George

Master anul 2

RELAŢIA KINETOTERAPEUT- PACIENT ÎN SCOPUL

TERAPEUTIC

Pornind de la premisa ca ”nu tratam boala, ci bolnavul” si de la faptul ca fiecare om este

unic pe pamant, se impune stabilirea unei relatii complexe intre kinetoterapeut si pacient.
Comunicarea ajută la o mai bună desfășurare a activităților întâlnite în viața de zi cu zi. În
kinetoterapie, comunicarea are un rol foarte important atât în relația kinetoterapeut–pacient, cât
și în cea dintre kinetoterapeut și familie sau aparținător.
Veritabil proces terapeutic, comunicarea asigură o bună desfășurare a programelor de
kinetoterapie. În urma unei experiențe de patru ani, în care am întâlnit patologii diferite, am
înțeles cât de important este să știi ce răspuns să acorzi unei întrebări precum: „O să mai pot
merge ca înainte?“. Explicând pacientului scopul exercițiilor și avantajele acestora, rezultatele se
fac remarcate după primele trei sau patru programe.
În ceea ce privește tipul de comunicare, cea non-verbală este foarte importantă. În kinetoterapie,
din păcate, nu se comunică întotdeauna așa cum ar trebui, fie din cauza volumului mare de
pacienți, a dezinteresului bolnavilor ori a incapacității specialistului.
Pentru a atinge obiectivele propuse, este important ca pacientul să aibă încredere în
kinetoterapeut, încredere câștigată mai ales prin comunicare.
Pentru a fi un bun profesionist din toate punctele de vedere, trebuie să trecem peste acea
barieră de specialist și să ascultăm nevoile pacienților pentru a întocmi o listă de obiective
realiste împreună cu acesta ori familia. Profesionalismul rezultă din ambiție, dăruire, devotament
și comunicare. Fără aceasta din urmă, indiferent de calitățile și abilitățile dobândite de-a lungul
anilor de studiu și de activitate, succesul terapeutic este periclitat.
Relatia dintre kinetoterapeut si pacient se bazeaza pe niste reguli care trebuiesc respectate
cu strictete, evitand astfel aparitia unor reprosuri sau exprimarea unor neplaceri din partea
pacientului.
In primul rand dorim sa accentuam importanta atitudinii kinetoterapeutului fata de
pacient. Majoritatea pacientilor care beneficiaza de tratament in statiunile balneare sunt persoane
care se lupta cu probleme de sanatate de multa vreme. Tocmai de aceea kinetoterapeutul trebuie

1
Plesa Cristian George
Master anul 2

sa-i castige de la inceputul activitatii increderea pacientului, adoptand o atitudine calma si

linistita.
Relatia kinetoterapeutului cu bolnavul trebuie sa fie o relatie de respect si nu de prietenie,
in sensul executiei programului practic in mod relaxant.
Pentru psihologia medicală studiul relaţiei terapeut-pacient este, (după numeroşi autori),
însăşi raţiunea ei de a exista, succesul actului terapeutic depinzând, în cel mai înalt grad, de buna
funcţionare şi organizare a acestei relaţii. Contactul terapeutului cu pacientul nu este numai un
act terapeutic sau numai de morală, ci şi una şi cealaltă în acelaşi timp.
În cadrul demersului terapeutic, între pacient -kinetoterapeut-boala- se realizează o serie
de legături ce definesc relaţia: dorinţa de a fi ingrijit, de a obţine o îmbunătăţire a situaţiei şi
chiar vindecarea, cât mai rapid, conduc la o atitudine de supunere, credulitate, ataşament excesiv
şi dependenţă de kinetoterapeut. Este indispensabil ca terapeutul să ţină cont de importanţa
relaţiei terapeut- pacient şi mai ales de influenţa acestuia asupra procesului de vindecare; în
cadrul acestei relaţii terapeutul este primul instrument terapeutic.
Rolul kinetoterapeutului nu se identifică cu cel de vindecător. El reprezintă numai o
componentă a planului terapeutic complex, cu valenţe interdisciplinare. Un aspect important al
relaţiei kinetoterapeut - pacient este confidenţialitatea. Orice neglijenţă în aceste sens distruge
elementul esenţial al acestei colaborări adică încrederea. ( Judd,1983).
Un alt element important al acestei relaţii îl reprezintă comunicarea - văzută nu ca limbaj,
ci ca problematică legată de cunoaşterea şi înţelegerea bolnavului. O situație de comunicare, ce
pune față în față două persoane din medii diferite și cu psihologii diferite. În ciuda acestor
diferențe, cele două persoane trebuie să se afle pe același nivel de poziționare și anume cel uman
– de la om la om. De multe ori vedem boala și nu bolnavul.
Două afirmații au devenit celebre:  Sydenham: „Terapeutul să trateze bolnavul așa cum
ar dori el să fie tratat.”  Thilbon: „Ceea ce aștept eu de la terapeut este să fiu tratat ca om de
către om”. Kinetoterapeutul trebuie sa obţină consimţământul pacientului său, mai corect spus
adeziunea lui la actul medical. El trebuie să respecte libertatea pacientului, motiv pentru care
trebuie să- i explice acestuia procedurile pe care le va aplica, pentru a-i obţine asentimentul.
Pentru a obţine adeziunea pacientului, este necesar să se cunoască exact complianţa
acestuia. Participarea activă a pacientului la actul terapeutic presupune o atitudine cooperantă, o

2
Plesa Cristian George
Master anul 2

bună atenţie şi o bună memorie. Chiar şi atunci când se fac mobilizări pasive ale unui segment,
se solicită atenţia pacientului prin explicarea acţiunii şi exemplificarea ei. ( Vlad, 1971).
Kinetoterapeutul nu trebuie să se lase condus de bolnav. El trebuie să găsescă momentul
propice pentru a-i prezenta bolnavului care este tratamentul indicat. (Dolbeau şi Abt, 1996).
Pacientul nu trebuie tratat cu milă, ci considerat o persoană normală care treptat îşi va
relua gesturile normale ale vieţii curente. Ca atare, terapeutul nu trebuie să aibă tendinţa de a
executa o serie de acţiuni în locul pacientului sau de a-l ajuta prea mult, ci va încerca să-i dea
mereu sarcini noi pe care să le depăşească.
În derularea acestei relaţii, kinetoterapeutului îi revin câteva obligaţii: a) De elaborarea a
planului şi programului terapeutic specific fiecărui pacient;
b) Programul de tratament să fie împărţit, pe intervale regulate de timp de preferinţă
zilnic, şi să se desfăşoare într- un spaţiu care permite izolarea şi intimitatea cu bolnavul. Dacă
bolnavul este imobilizat la pat, se recomandă folosirea unor paravane pentru asigurarea
intimităţii.
c) Evaluarea rezultatelor să fie făcută la intervale regulate de timp, kinetoterapeutul
urmărind rezultatele obţinute în raport cu obiectivele fixate. Uneori în funcţie de caz, poate fi
necesară modificarea planului de tratament sau reajustarea obiectivelor propuse.
d) Întreruperea relaţiei pacient-terapeut se realizează numai când obiectivele fixate au
fost atinse sau când pacientul nu colaborează. ( Dolbeau 1996).
În activitatea sa practică specialistul se confruntă cu o gamă largă de situaţii, pe care
trebuie să le analizeze şi să le rezolve cu competenţă. Pentru obţinerea unor rezultate pozitive, el
trebuie să fie nu numai un bun kinetoterapeut, dar şi un bun psiholog.
Comunicarea terapeutica
-componenta a relatiilor kinetoterapeut-pacient
-un act planificat,deliberat si profesional
Scop
-stabilirea unor relatii umane pozitive,care va permite atingerea obiectivelor de ingrijire
-se realizeaza prin tehnici de comunicare terapeutica,ce au la baza comunicarea verbala si
nonverbala
Conditii pentru o comunicare eficace
-sa se tina cont de factorii fiziologici si socio-culturali,care pot influenta comunicarea

3
Plesa Cristian George
Master anul 2

-asigurarea unui confort psihic si fizic al pacientului

-castigarea increderii pacientului
-respectarea pacientului
-mesajul transmis sa fie scurt si clar
-vocabularul utilizat sa fie pe intelesul pacientului
-debitul verbal sa fie potrivit
-tonul adecvat
-intonatia sa nu fie influentata de emotiile sau de oboseala asistentei
-sa fie ales momentul potrivit
-mimica,gesturile sa accentuezecuvantul,sa-l clarifice sau sa ilustreze ideea
-sa se manifeste solicitudine fata de pacient
-atingerea pacientului (de ex.prinderea mainii unui pacient trist sau cu dureri)sa fie utilizata in
masura in care acesta intelege bine semnificatia si o accepta ca pe un mesaj de
incurajare,tandrete,sustinere afectiva.
Tehnici de comunicare terapeutica si rolul kinetoterapeutului:
1 -ascultarea activa: asistenta isi mobilizeaza intreaga atentie pentru a intelege mesajul:
-sta in fata pacientului cand vorbeste,
-il priveste in ochi pentru a-i demonstra dorinta de a-l asculta;
-adopta o atitudine decontractata:
-nu face miscari care ar putea distrage interlocutorul
-il aproba cand spune lucruri importante
2 -acceptarea este vointa de a asculta mesajul unei persoane ,fara a manifesta indoiala sau
dezgust chiar daca sunt divergente de idei:
-asistenta va manifesta toleranta fata de pacient
-il va asculta fara sa-l intrerupa
-ii va da o retroactiune verbala pentru a arata ca intelege ce-i spune
-se va asigura ca mesajele sale nonverbale corespund mesajelor verbale
3 -intrebarile sunt un mijloc direct de comunicare si dau tonul unei interactiuni verbale:
-vor fi legate de subiectul discutat
–vor fi puse intr-o ordine logica
-asistenta va fi atenta sa epuizeze un subiect inainte de a trece la altul

4
Plesa Cristian George
Master anul 2

-asistenta va alege intrebarile in functie de raspunsul pacientului. 

4 -parafraza este redarea mesajului pacientului in cuvintele ei pentru a se asigura de intelegerea
lui corecta.   
5 -clarificarea cand intervine o neintelegere,asistenta poate intrerupe discutia pentru a clarifica
sensul mesajului.    
6 -focalizarea = centrarea mesajului pe o anumita problema de sanatate.Asistenta va ajuta
pacientul sa nu descrie in termeni vagi problemele sale.  
7 -informarea pacientului:     
-informatiile vor fi date cu regularitate si la momentul oportun  
-vor fi transmise intr-o maniera favorabila de comunicare cu pacientul.  
-nu se vor divulga informatii pe care medicul doreste sa nu le cunoasca pacientul.                                

8 -linistea:  va permite asistentei si pacientului sa-si organizeze gandurile.

-asistenta care asigura linistea in comunicarea cu pacientul dovedeste ca este gata sa-l asculte cu
rabdare.
9 -recapitularea: este o revizuire a principalelor idei discutate.Asistenta incepe o discutie
rezumand-o pe precedenta pt. a ajuta pacientul sa-si aminteasca subiectele abordate.
Stiluri de comunicare ineficace
-a-ti spune parerea are urmatoarele consecinte: inhiba personalitatea pacientului, intarzie
rezolvarea problemei, nu-i da pacientului posibilitatea de a lua decizii
-a da asigurari false: impiedica avansarea comunicarii
-a adopta o atitudine de aparare: a raspunde criticilor printr-o atitudine defensiva inseamna a-i
nega dreptul pacientului la parerile proprii
-a manifesta aprobarea sau dezaprobarea excesiv: o aprobare excesiva presupune ca acesta este
singurul lucru acceptabil, o dezaprobare excesiva poate face pacientul sa se simta respins si sa
evite interactiunea
-a generaliza prin steriotipi: orice persoana este unica si o generalizare ar nega aceasta unicitate
-a schimba subiectul: este o impolitete, impiedica comunicarea terapeutica sa progreseze,
pacientul poate deveni confuz.