“MEDVIT ENERGY” SUCEAVA

FORMARE PROFESIONALĂ TEHNICIAN MASEUR

LUCRARE DE PROIECT

CIFOZA DORSALĂ

ÎNDRUMĂTOR ȘI COORDONATOR CURSANT

Dr. IONESCU FLORENTIN DUMICI DAN CLAUDIU
DOSICIUC MIHAELA

26 ianuarie2019

1 /25
 CUPRINS
I. GENERALITĂȚI
1. Prezentări, definiții
2. Clasificare
3. Cauze
4. Factori

II. CRITERII DE SUSȚINERE A DIAGNOSTICULUI

1. Simptome
2. Diagnosticare
3. Diagnostic diferențial
4. Evoluție și prognostic
5. Teste
6. Metode de tratare a cifozei

III. TRATAMENT
1. Tratament profilactic
2. Tratament igieno- dietetic
3. Tratament medicamentos
4. Tratament balneofizioterapeutic
5. Hidroterapia
6. Electroterapia
7. Masajul
8. Kinetoterapie

IV. STUDIU DE CAZ

V. FIȘĂ DE EVALUARE ȘI EVIDENȚĂ

VI. BIBLIOGRAFIE

2 /25
ARGUMENT
Am ales această lucrare, deoarece am cunoștințe în cercurile de apropiați, care
suferă de astfel de probleme și îmi doresc ca prin cele învățate la acest curs, să pot ameliora
suferințele și să le pot ajuta în obținerea unei posturi corecte a corpului.

3 /25
 I. GENERALITĂȚI
1. PREZENTĂRI, DEFINIȚII
Coloana vertebrală este compusă din 33-34 vertebre, dispuse metameric (una deasupra alteea) şi
împărţită în cinci regiuni
topografice şi funcţionale:
1. Cervicală (7 vertebre) - C
2. Toracală (12 vertebre) - T
3. Lombară (5 vertebre) - L
4. Sacrală (5 vertebre) - S
5. Coccigiană (4-5 vertebre)
Din cele 33-34 vertebre a coloanei
vertebrale, 24 au fost denumite
vertebre adevărate, celelalte 9-10
au fost denumite vertebre false.
- Vertebrele
adevărate (vertebrele cervicale,
toracale şi lombare) şi-au păstrat
independenţa şi mobilitatea.
- Vertebrele false
(vertebrele sacrale şi coccigiene)
sunt sudate, constituind două
formaţiuni osoase – sacrul şi
coccigele.
Coloana vertebrală este
un tub articular osos, lung, care se
intinde intre baza craniului și
oasele bazinului. Este o
structura rezistenta, dar in
același timp flexibila, care
sustine capul și corpul,
mentine trunchiul in pozitie
dreapta, permitand in același
timp miscarea acestuia. Este o
lungă coloană mediană,
numită şi rachis, are o
lungime medie egală cu 70
cm, la bărbaţi fiind mai lungă
cu cca 5-10 cm faţă de cea a
femeii. Coloana vertebrală
reprezintă 2/5 din înâlţimea
unei persoane, iar 1/4 din
lungimea rahisului este dată
de discurile intervertebrale.
O vertebră
adevărată este constituită din
două părţi principale: una
anterioară, reprezentând
corpul vertebrei; alta
posterioară, reprezentând
4 /25
arcul vertebrei, alcătuit din două lame osoase (laminae arcus vertebrae), pe care se fixează apofizele
articulare (superioare şi inferioare) şi cele musculare (transversale şi spinoasă). Legătura celor două părţi are
loc prin intermediul pediculilor arcului vertebral.

Canalul vertebral
Gaura vertebrală este cuprinsă între arc şi corp. Prin suprapunerea vertebrelor se formează
canalul vertebral, care adăposteşte măduva spinării, acoperită de meninge. Canalul vertebral se continuă în
sus cu cavitatea neurocraniului, în jos se deschide cu hiatul sacral.
Diametrele canalului vertebral variază, ele sunt mai mari în regiunea cervicală şi lombară, în
raport cu mobilitatea mai mare a coloanei vertebrale în aceste regiuni. În regiunea toracală, unde mobilitatea
coloanei vertebrale este mai redusă, diametrele canalului vertebral sunt mai mici.

Orificiile intervertebrale
La suprapunerea vertebrelor incizurile vertebrale formează găurile intervertebrale, care fac să

comunice canalul vertebral cu regiunile paravertebrale. Ele sunt delimitate:

- anterior – de discul intervertebral şi corpurile a două vertebre adiacente;
- superior şi inferior – de pedunculii arcurilor vertebrale;
- posterior – de ligamentele galbene şi articulaţiile zigapofizale.
Prin fiecare orificiu intervertebral trece nervul spinal corespunzător şi vase sangvine.

Importanţa funcţională a coloanei vertebrale

- Protecţia măduvei şi a viscerelor: în canalul vertebral se găseşte măduva spinării, învelită în
meninge şi este evident rolul protector al coloanei vertebrale, formată anterior de către corpurile vertebrelor,
iar în posterior de arcurile vertebrelor suprapuse. Constituie o parte din pereţii cavităţii toracice, abdominale
şi a bazinului, așigurând protecţia organelor interne de traumatizare.
- Rolul static, antigravitaţional: în ortostatism coloana vertebrală reprezintă un ax solid ce
susţine capul, trunchiul şi membrele superioare. Ea transmite greutatea corpului la pelvis şi la membrele
inferioare.
- Rolul dynamic: coloana vertebrală este antrenată în mişcări numeroase şi ample; graţie
acestora corpul are o mare mobilitate.
5 /25
 Curburile coloanei vertebrale
Datorită poziţiei verticale a corpului, coloana vertebrală formează curburi în plan sagital şi
frontal. Ele conferă coloanei o mare elasticitate, favorizează menţinerea echilibrului şi atenuează şocurile pe
verticală.
- Curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea înainte şi se numesc lordoze, fie cu

convexitatea înapoi şi se numesc cifoze. La coloana vertebrală, aceste curburi sunt în număr de patru:
lordozele cervicală şi lombară, cifozele toracală şi sacrală.
- Curburile în plan frontal orientate cu convexitatea fie la stânga sau dreapta, se numesc
scolioze şi sunt mai puţin pronunţate ca cele în plan sagital. În mod obişnuit întâlnim:
a) curbura cervicală – cu convexitatea la stânga;
b) curbura toracală – cu convexitatea la dreapta;
c) curbura lombară – cu convexitatea la stânga.

Curbura toracală este primară, fiind determinată de tracţiunea muşchilor mai dezvoltaţi la
membrul superior drept; celelalte curburi sunt compensatorii, având scopul de a restabili echilibrul corporal.
La “stângaci” curburile frontale sunt orientate în sens invers.

Curburi patologice
Cifoza şi lordoza patologică se caracterizează prin accentuarea convexităţii posterioare sau a
celei anterioare. Scoliozele patologice în 80% cazuri se găsesc la fetele aflate la pubertate. Specialiştii în
ortopedie pediatrică contrazic ipoteza că poziţia incorectă a copilului în bancă este responsabilă de apariţia
scoliozei.

6 /25
CIFOZA- DEFINIȚIE
Este o afecțiune ce reprezintă o deformare a coloanei vertebrale în plan sagital prin
curbarea antero-posterioară a acesteia cu concavitatea. Există însă, cazuri rare, atipice, când coloana
se încurbează invers (cifoza cervicală, lordoza dorsală sau cifoza lombară).
Numele vine din greacă ce la cuvântul kyphosis , care înseamnă „cocoașă”. Unele rotunjiri ale
spatelui sunt normale, dar termenul „cifoza”, de obicei, se referă la o rotunjire exagerată a spatelui.
Afecțiunea mai este cunoscută și sub denumirea de „spate rotund” și poate apărea la orice vârstă, fiind  mai
frecventă la femeile mai în vârstă.
Cifoza apare, adesea, după osteoporoză, pentru că aceasta slăbește oasele coloanei vertebrale
până în punctul în care încep să pocnească și să se comprime.  Alte tipuri de cifoză sunt observate la sugari
sau la adolescenți din cauza unor malformații ale coloanei vertebrale.
Cifoza ușoară cauzează puține probleme, dar cazurile severe pot provoca dureri și pot deforma
spatele. Tratamentul pentru cifoză depinde de vârsta pacientului, cauza curburii și a efectelor sale.

2. CLASIFICARE
După localizare:
 Cifoza dorsală, este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei în regiunea toracală. Este cea mai
frecventă deviație a coloanei.
 Cifo-lordoza (cifoza dorsala compensată de lordoza lombară), este o accentuare a celor două curburi
vertebrale, echilibrate și compensându-se reciproc.
 Cifoza lombară și inversiunea vertebrală este o cifoza lombară apărută prin retroversia bazinului,
compensată dorsal.
 Cifoza cervicală reprezintă inversarea curburii lordotice cervicale.
 Cifoza totală este continuarea cifozei dorsale și lombare și este însoțită de înfundarea toracelui. Este
o cifoza lungă, întâlnită la indivizii cu relaxare ligamentară și musculară.
În cazul copiilor și adolescenților cele mai frecvente tipuri de cifoză includ: 
- cifoza posturală. Acest tip apare mai ales la adolescență. Evoluția cifozei posturale este în general
treptată. Apare mai frecvent la fete. Postura defectuoasă poate determina întinderea ligamantelor și o
dezvoltare anormală a vertebrelor. Cifoza posturală este deseori însoțită de o curbare exagerată în sens
invers a coloanei lombare, care poarta numele de hiperlordoză. Hiperlordoza este modul de compensare
pentru curbura exagerată a coloanei superioare. 
- cifoza Scheuermann. Ca și în cazul cifozei posturale, cifoza Scheuermann apare de obicei la adolescență,
cel mai frecvent între 10 și 15 ani, o perioada în care vertebrele sunt încă în creștere. Boala Scheuermann
apare cu o frecvență puțin mai mare la băieți. Această afecțiune poate deforma vertebrele care au forma unei
pene la radiografie și nu o formă rectangulară așa cum arată ele în mod normal. De asemenea, se pot observa
și nodulii Schmorl pe vertebrele afectate. Acești noduli sunt rezultatul presiunii exercitate de discul vertebral
asupra acestora. Cauzele cifozei Scheuermann nu sunt cunoscute, dar există o tendință de a apare la mai
mulți membri ai aceleiași familii. Unele persoane cu acest tip de cifoză prezintă și scolioza, o deformatie
spinala care cauzeaza curburi laterale. Adulții care dezvoltă cifoza Scheuermann în timpul copilăriei pot
prezenta dureri pe măsură ce înaintează în vârstă. 
- cifoza congenitală. O malformație a coloanei vertebrale în timpul dezvoltării fetale poate determina cifoza
la unii sugari. Unele vertebre pot fuziona între ele sau oasele pot sa nu se formeze corect. Acest tip de cifoză
poate să se agraveze pe măsură ce copilul crește. În unele cazuri, cifoza congenitală poate determina
paralizia părții inferioare a corpului (paraplegie).

7 /25
După etiologie:
a) Funcționale (nestructurale).
Ele sunt deviații tipice, ușoare, cu debut greu de precizat, cu evoluție lungă și lentă, dar cu
prognostic favorabil. În cazul lor nu se constată modificări morfologice ale coloanei vertebrale. Cifozele
funcționale sunt cele mai frecvente deviații ale coloanei vertebrale din perioada de creștere. Ele se împart în:
-  habituale - de obișnuință, de deprindere ;
-  de creștere - apărute în urma disproporției dintre creșterea exagerată în înălțime și
dezvoltarea insuficientă a musculaturii;
-  profesionale - există profesii (ex: munca la birou) care predispun la o atitudine cifotică;
-  compensatorii și cele datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor).
Toate acestea sunt ușor de corectat (prin exerciții funcționale de extensie), uneori prin șimpla
îndepărtare a cauzelor care le-a produs. Dacă nu sunt tratate, ele pot determina modificări anatomice în
structura elementelor coloanei vertebrale și devin patologice.
b) Patologice.
Sunt deviații mai accentuate și mai grave decât cele funcționale, ele fiind însoțite întotdeauna de
modificări (deseori ireductibile) ale structurii elementelor coloanei vertebrale. Tratamentul lor este complex
(ortopedic, chirurgical, kinetoterapeutic), putând avea rezultate pozitive doar dacă se intervine precoce prin
înlăturarea cauzei care le-a produs. Tratamentul acestor cifoze este de lungă durată.
Cifozele patologice sunt grupate astfel:
-  congenitale: platispondilia, agenezia discului intervertebral, microspondilia;
-  post-traumatice: luxatia și fractura vicios consolidată, hernia de disc, cifoza histerotraumatică, sdr.
kummel-verneuil;
-  infecțioase: tuberculoza osoasă (morbul lui pott), cifoza tetanică, osteomielitica;
-  distrofice: epifizita sau osteocondrita vertebrală (boala scheuermann). Este cea mai des întâlnită formă
de cifoză patologică;
-  reumatice (inflamatorii): spondilita anchilozantă, spondilodiscartroze;
-  tumorale: mielomul multiplu, metastaze osoase;
-  paralitice (neuromusculare): atunci când este compromisă musculatura regiunii, paralizia cerebrală
infantilă, sindroame extrapiramidale;
-  endocrine și carențiale: osteoporoza, boala cushing, rahitismul, osteomalacia;
-  cifoza senilă: prin involuția osoasă și insuficiența musculară;
-  psihotice: în afecțiuni psihice depresive;
-  cifoza medicamentoasă: administrarea îndelungată de cortizon, insulină, pot determina apariția
fracturilor de coloană și a cifozei consecutive.  

3. CAUZE
Cauzele apariției cifozei sunt multiple, unele predispozante:
- Congenitale: defect de formare a corpilor vertebrali, malformații vertebrale cu caracter familial;
- Neuro-musculare: afecțiuni neurologice, tumori medulare, siringomielie;
- Post-traumatice (tasări vertebrale în urma unor accidente, fracturi sau contracturile din tetanos sau
epilepsie);
- Tumori vertebrale;
- Boli genetice ale scheletului (osteocondrodistrofii);
- Postinflamatorii: morbul lui Pott (tuberculoza osoasă), precum și spondilita anchilozantă, este una din
cauzele cele mai frecvente ale cifozelor cervico-dorsale progresive și ireductibile;
- Boli metabolice (rahitismul, osteomalacia, osteoporoza);
- Vârsta - (peste 60-80 de ani), cu osteoporoza sau osteomalacie și tasare anterioară a discurilor
intervertebrale, prin hipotonia mușchilor paravertebrali, prezintă o cifoza mai mult sau mai puțin accentuată,
localizată, de obicei cervico-dorsal la bărbați și dorso-lombar la femei.

8 /25
 4. FACTORI

Factorii care pot determina apariția unei cifoze la nivelul coloanei vertebrale sunt multipli.
Uneori ei sunt cunoscuți (congenitali, traumatici, infectioși, tumorali, etc), însă de cele mai multe ori, aceștia
sunt necunoscuți.
Cercetările știintifice au condus la evidențierea acestor factori: 
-  factorii genetici (predispoziție familială),
-  factori metabolici, pot altera formarea țesutului care constituie scheletul de rezistență al corpilor
vertebrali în anumite boli (maladia Scheuermann),
   -  factori de deficiență a sistemului de echilibru,
   -  asimetrii constituționale,
-  factorul biomecanic, este prezent în evoluția tuturor deformațiilor vertebrale,
-  procesul de creștere a organismului contribuie în mod esențial la evoluția tuturor deformărilor
vertebrale.
Din punct de vedere anatomo-patologic, cifozele pot fi:
a) Cifozele tipice sau comune atunci când se produc prin exagerarea curburilor cifotice normale
(dorsală sau sacro-coccigiană);
b) Cifozele  atipice, când se produc prin exagerarea altor curburi decât a celor normale (lombară sau
cervicală).

9 /25
 II. CRITERII DE SUSȚINERE A DIAGNOSTICULUI
1. SIMPTOME
Afecțiunea se manifestă la nivel postural, printr-o postură aplecată înainte sau prezența
cocoașei, dureri ușoare de spate, rigiditate a coloanei sau sensibilitate, oboseală. Există și cazuri când nu se
manifestă prin niciun simptom, putând trece neobservată la o examinare medicala de rutină.
În cazurile mai grave, boala se manifestă prin deformație fizică, dificultăți respiratorii sau leziuni
ale organelor interne afectate de modificările de postură.
În cazul adulților, afecțiunea poate fi cauzată de boli precum:

          Osteoporoza care determină subțierea oaselor, fracturi ale vertebrelor și compresia coloanei.

         Artrita degenerativă care poate duce la deteriorarea oaselor și discurilor intervertebrale.
          Spondilita anchilopoetică, un tip de artrită inflamatorie care afectează coloana vertebrală în zonele
articulare
          Sindromul Marfan care afectează capacitatea țesutului conjunctiv de a menține articulațiile în
poziție corectă.
          Tuberculoza sau alte infecții ale coloanei vertebrale care duc la distrucția articulațiilor.
          Cancerul sau tumori de tip benign care generează o poziționare anormală a vertebrelor.
          Spina bifidă, un tip de defect din naștere care constă în dezvoltarea incompletă a coloanei, generând
defecte ale măduvei și vertebrelor.
          Encefalopatia infantilă sau polimielita care generează paralizie și rigidizarea oaselor coloanei.
Cele mai predispuse categorii de persoane sunt adolescentele cu postura incorectă, băieții cu
vârste între 10 și 15 ani, adulții în vârstă cu osteoporoză și  persoanele care suferă de afecțiuni ale țesutului
conjunctiv, precum sindromul Marfan.
În cazurile în care boală se agravează, pot apărea probleme de imagine corporală, deformarea
spatelui, dureri de spate, dificultăți în respirație, semne și simptome neurologice, precum slăbiciunea sau
paralizia că urmare a presiunii spinale.
 Există totuși câteva simptome și semne obiective pe care le întâlnim în mai multe cazuri și
anume :
        durerea, care apare la nivelul curburii, pe apofizele spinoase ale vertebrelor. Ea se resimte la palpare,
dar mai ales la percuție;
        durerea în coloana vertebrală este însoțită, întotdeauna, de contractură mușchilor lungi ai spatelui și de
o oarecare rigiditate în mișcări;
        cifoza se asociază cu hipotonia musculaturii spatelui și abdomenului;
        frecvent, se asociază și cu piciorul plat;
        pacienții vor avea umerii căzuți anterior și omoplați “în aripioare”;
        agravarea continuă a deviațiilor vertebrale antrenează tulburări respiratorii și cardiace.

2. DIAGNOSTICAREA CIFOZEI
Pentru a diagnostica boala, este nevoie de un test de aplecare, teste neurologice si imagistice, iar
tratamentul variaza in functie de simptome si de cauzele afectiunii.
Examen obiectiv:
Deviația cifotică imprimă întregului corp o atitudine cifotică globală, caracterizată printr-o mare
încurbare a coloanei vertebrale și o gârbovire a întregului spate. Capul și gâtul se înclină mult înainte, umerii
sunt aduși mult în față, pieptul este turtit sau înfundat, abdomenul este uneori supt, alteori balonat. Bazinul
este puțin înclinat, iar membrele inferioare sunt drepte sau ușor flectate din genunchi. Atitudinea se menține
mai mult pe baza elementelor pasive, mușchiului posterior al trunchiului și gâtului fiind întinși, mușchii
anteriori fiind relaxați.

10 /25
 Deviațiile cifotice se pot accentua progresiv,
trecând de la o cifoză cu un grad redus de
curbură, la una cu o curbură accentuată, ele
se pot limita doar la elementele coloanei
vertebrale, constituind cifoze propriu-zise,
sau pot afecta și alte elemente anatomice ale
spatelui (coaste, omoplați, mușchi),
constituind spatele cifotic.
Cele mai frecvente curburi cifotice au o
lungime medie; există însă și curburi scurte,
care se limitează la cateva corpuri
vertebrale; sau lungi care se întind la un
numar mare de vertebre.

3. DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
             Cifozele, trebuie diferențiate de atitudinea cifotică, în cazul căreia curbura se redresează în decubit
ventral sau se hipercorectează la contracția voluntară a musculaturii spatelui. În cazul în care nu se poate
corectă astfel, denotă faptul că avem de-a face cu o cifoză rigidă sau fixă.
            Trebuie eliminate toate cauzele miopatiilor care predomină la nivelul musculaturii trunchiului.

4. EVOLUTIE SI PROGNOSTIC.
Evoluția și prognosticul cifozelor sunt foarte variate și depind foarte mult de anumiți factori,
cum ar fi:
-    Etiologia bolii ;
-    Localizarea și întinderea ei ;
-    Momentul diagnosticării : când aceasta se face în stadiile inițiale, când nu apar modificări
organice (ci numai funcționale), evoluția și prognosticul sunt favorabile ;
-    Cu cât tratamentul este aplicat mai precoce, este mai complex și de lungă durată, cu atât
prognosticul este mai bun ;
-    Vârsta pacientului : cifoza adolescenților are prognostic bun (dacă se iau măsuri la timp
pentru a se împiedica formarea unei cifoze definitive).
O mare parte din deviațiile coloanei vertebrale indiferent de cauzele care le-au generat, au un
potențial evolutiv, mai ales dacă au depășit un anumit grad de gravitate. Această evoluție, guvernată de legi
biomecanice, independente uneori de cauza inițială, se menține pe toată perioada de creștere și nu arareori,
în cazurile grave, pe tot parcursul vieții. Agravarea continuă a deviației vertebrale antrenează tulburări ale
funcției respiratorii (insuficiență respiratorie de tip restrictiv) și în final, a funcției cardiace.

5. TESTE
La consult medicul va realiza o anamneză și un examen fizic. Testele pot include: 
- Testul aplecării.  Medicul va cere pacientului să se aplece de la mijloc în timp ce el observă coloana dintr-
o parte. În cazul cifozei deformația este mai evidentă în această poziție. În cazul cifozei posturale acestea se
corectează când pacientul stă întins pe spate. 
- Teste funcționale neurologice. Deși modificările neurologice ce însoțesc cifoza sunt rare, medicul poate
căuta semne ale slăbiciunii, modificări ale sensibilității sau paralizie. 
- Teste imagistice. Medicul poate face radiografii ale coloanei pentru a confirma cifoza, determina gradul
acesteia și a detecta orice deformație vertebrală, care ajută la determinarea tipului de cifoză. La adulții în
vârstă radiografia poate arăta modificări artritice ale coloanei, care pot contribui la o agravare a durerii. Dacă
medicul suspicionează prezența unei tumori sau a unei infecții, el poate solicita un IRM al coloanei.
- Teste de funcționare pulmonară.  Medicul poate face și un test respirator pentru a evalua eventualele
dificultăți respiratorii determinate de cifoză.

6. METODE DE TRATARE A CIFOZEI

Tratamentul cifozei depinde de cauza afecțiunii și de semnele și simptomele prezente.
11 /25
 CAZURILE UȘOARE
În unele cazuri este potrivit un tratament mai putin agresiv: 
Cifoza posturală. Acest tip de cifoză nu progresează și poate să se amelioreze de la sine. Exercițiile de
tonifiere a musculaturii spatelui, antrenamentul folosirii unei posture corecte și dormitul pe un pat tare pot fi
de folos. Analgezicele pot ajuta la ameliorarea durerii determinate de exercițiile fizice și de fizioterapie. 
Cifoză structurală. Pentru cifoză determinată de anomaliile coloanei, tratamentul în general depinde de
vârstă și sex, de severitatea simptomelor și cât de rigidă este curbură coloanei. În cifoza Scheuermann
monitorizarea progresiei curburii poate fi singurul lucru recomandat dacă pacientul nu prezintă simptome.
Medicația antiinflamatorie poate ajuta la ameliorarea durerii. Exercițiile fizice și fizioterapia pot, să
amelioreze simtomele. 
Cifoza determinată de osteoporoză. Multiplele fracturi prin compresiune la persoanele cu densitate osoasă
scăzută pot determina o curbare anormală a coloanei. Dacă nu sunt prezente dureri sau alte complicații,
tratamentul cifozei nu este necesar. Medicul poate recomanda tratarea osteoporozei pentru a preveni fracturi
viitoare și agravarea cifozei.

CAZURILE MAI SEVERE

Cazurile mai severe necesită un tratament mai agresiv. Abordarea primară implică corectarea cu
ajutorul unui corset, iar, ca ultimă opțiune, intervenția chirurgicală. La copii și adolescenți, cu cât
tratamentul este mai precoce cu atât este mai eficient în corectarea deformării.
Dacă afecțiunea este severă, se recomandă în prima etapă purtarea unui corset, iar în stadiile
avansate se apelează la intervenția chirurgicală. Intervenția chirurgicală este necesară dacă curbura
coloanei nu răspunde la alte tipuri de tratament, dacă afecțiunea continuă să se agraveze, dacă este cauzată
de infecții sau tumori sau dacă apar probleme neurologice de tipul paraliziei.

CORSETUL
Corsetul este util pentru copii și adolescenți pentru a modela oasele aflate în creștere. Dacă
adolescentul este încă în creștere și cifoza este moderat-severă, medicul poate recomanda corsetul. Purtarea
acestuia poate încetini sau preveni progresia deformării și poate chiar oferi corecție. Există mai multe tipuri
de corset pentru copiii care au cifoză. Medicul poate ajuta la alegerea unuia dintre ele care să fie cel mai
eficient pentru copil. 
Copiii care poartă corset, de obicei, au putinerestricții și pot participa la majoritatea activităților.
Deși corsetul poate fi inconfortabil la început, el trebuie purtat pentru a fi eficient. Odată ce oasele au încetat
din creștere, copilul poate renunta la purtarea corsetului în funcție de recomandările medicale. Există tipuri
diferite de corset pentru tratarea cifozei la adult, variind de la aparate de antrenament postural până la
jachete rigide. Scopul purtării corsetului la adult este controlul durerii.

INTERVENȚIA CHIRURGICALĂ
Intervenția chirurgicală implică multe riscuri, astfel că medicul va recomanda această opțiune
doar atunci când copilul se încadrează într-una din următoarele situații: 
- curbura severă a coloanei care nu răspunde la alte tipuri de tratament 
- cifoza continuă să se agraveze 
- durere debilitantă care nu răspunde la medicație 
- apariția problemelor neurologice, cum ar fi paralizia 
- cifoza determinată de infecții sau tumori. 
Intervenția chirurgicală poate fi recomandată și sugarilor cu cifoză congenitală pentru
îndreptarea coloanei. Scopul chirurgiei este reducerea gradului de curbare. Aceasta este de obicei realizată
prin fuzionarea sau unirea vertebrelor afectate. În mod tipic, medicul realizează o incizie la spate, sub
anestezie generală. Fuzionarea vertebrelor implică conectarea a două sau mai multe din ele cu bucăți de os
luate de la nivelul pelvisului. 
Astfel, vertebrele fuzionează cu ajutorul bucăților de os pentru a preveni progresia ulterioară a
curburii. Medicul poate atașa tije, șuruburi, cârlige sau sârme la coloană pentru a menține vertebrele în
poziție normală în timp ce se produce fuzionarea oaselor, care poate dura câteva luni. Medicii lasă aceste
metale în organism pentru a sprijini regiunea unirii oaselor. 
12 /25
 Regiunea fuzionată nu va presupune același nivel de dezvoltare, la fel că ariile nefuzionate.
Înălțimea finală a copilului nu este până la urmă mult afectată deoarece oasele picioarelor și porțiunea
neafectată a coloanei continuă să crească normal. Rata complicațiilor în cazul chirurgiei vertebrale este
destul de mare. Complicațiile includ sângerări, infecții, durere, afectare nervoasă, artrită sau degenerare a
discurilor. Dacă intervenția chirurgicală nu reușește să rezolve problema, o a două intervenite poate să fie
necesară.

ALTE PROCEDURI
Procedurile numite vertebroplastie sau cifoplastie au fost dezvoltate recent pentru tratamentul
fracturilor vertebrale. Aceste tehnici implică injectarea unui tip de ciment inert in vertebra afectată și pot fi
eficiente în controlul durerii asociate fracturilor prin compresie.

SPRIJINUL
Adolescența este o perioadă în care tinerii se luptă cu modificări fizice și emoționale. Prezența
unei diformități spinale observabile sau purtarea unui corset face această perioadă și mai dificilă. Este bine
ca părinții să se asigure că adolescentul are persoane la care să apeleze, incluzând o familie suportivă și
prieteni sau chiar un consilier psihologic, dacă acest lucru este necesar.

13 /25
 III. TRATAMENT
În terapia deviației vertebrale (cifoză) rezultatul depinde de munca a mai multor specialiști:
medicul ortoped, kinetoterapeutul, medicul de explorări funcționale, radiologul, protezistul, medicul
neurolog.
Indicațiile terapeutice trebuie să fie individualizate fiecărui caz în parte, să țină cont nu numai de
particularitățile individului, dar și de mediul familial și posibilitățile de supraveghere a efectuării
tratamentului în cadrul familiei.
Tratamentul cifozelor este unul complex care abordează mai multe ramuri,atât medicale, socio-
familiale, cât și educaționale.

1. TRATAMENTUL PROFILACTIC
Pentru profilaxia atitudinilor vicioase se recomandă:
- Cunoașterea cauzelor și a împrejurărilor care determină atitudinea vicioasă și înlăturarea lor la timp;
- Îmbunătățirea stării de sănătate a organismului prin exerciții fizice.
- Îmbunătățirea factorilor și a condițiilor activităților zilnice;
- Asigurarea obligatorie a odihnei zilnice.

2. TRATAMENT IGIENO-DIETETIC
Sunt indicate:
- igienă corporală, a îmbrăcămintei și a locuinței;
- alimentație bogată în proteine și săruri minerale.
- regim de odihnă adecvat (pe pat tare);
- viață în aer liber, cu multă mișcare, cură heliomarină, sport (înot, volei, gimnastică, etc.);
-menținerea unei poziții (posturi) corecte a trunchiului;
- corectarea tulburărilor de statică, susținerea corectă a platfusului.

3. TRATAMENT MEDICAMENTOS
- tratament tonifiant cu calciu, fosfor și vitamine.
-împotriva durerilor se prescriu medicamente antiinflamatoare sau analgezice.

4. TRATAMENTUL BALNEOFIZIOTERAPEUTIC
Este practic cel mai important, având cea mai mare eficacitate. El începe odată cu celelalte
metode terapeutice, de preferat cât mai precoce, după stabilirea diagnosticului clinico-funcțional.
Tratamentul B.F.T. în cifoze, urmărește atingerea următoarele obiective:
-      corectarea poziției vicioase,
-      realiniamentul coloanei vertebrale,
-      recâștigarea mobilității vertebrale,
-     tonifierea musculaturii paravertebrale, abdominale și a pectoralilor punându-se accent pe mușchii
extensori ai coloanei,
-      combaterea contracturilor, în cazul în care acestea sunt prezente,
-      reducerea durerii (după caz),
-      prevenirea reaparitiei cifozei.
Toate acestea sunt posibile prin aplicarea de proceduri specifice B.F.T. (hidrotermoterapie,
electrotrapie, masaj, kinetoterapie, balneoclimatologie)

14 /25
5. HIDRO-TERMOTERAPIA
Se folosește ca procedură de relaxare muscular și crestere a metabolismului tisular local prin
vasodilatația cutanată și musculară pe care o produce:
- Împachetarea cu parafină;
- Împachetarea cu nămol;
- Baia de nămol;
- Băile de abur complete (saună).

6. ELECTROTERAPIA
Principalele roluri ale sale sunt acelea de a reduce retracțiile și contracturile musculare, prin
încălzirea profundă a regiunii (diadinamici, ultrasunete), de a asupliza musculatura și ligamentele retractate
și sclerozate (ionizarile cu iodura de potasiu 4- 5%, ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazonă) și de
a limita efectele dureroase sau anchilozele din artrozele secundare.

7. MASAJUL
Masajul poate fi de mare ajutor în tratamentul cifozei sau cifoscoliozei.
Efectele masajului:
Efecte locale:
1. Acţiune sedativă asupra:- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente, care stimulează repetat exteroceptorii şi
proprioceptorii.
2. Acţiunea hiperemiantă locală. Se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra căruia
se exercită masajul. Această acţiune se obține prin manevre mai energice, care comprimă alternativ vasele
sangvine.
3. Îndepărtarea lichidelor interstițiale, de stază, cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona masată. Acest
efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă periferică şi apare după manevre profunde, care
conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.
Efecte generale:
- creşterea metabolismului bazal,
- stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator,
- influențează favorabil starea generală a organismului,
- îmbunătăţeşte somnul,
- îndepărtează oboseala musculară.
Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii, care este un organ
bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.
Mecanisme de acţiune:
Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex
asupra organelor interne. Aceasta se explică prin stimulii care pleacă de la exteroceptori şi proprioceptori (de
diferite intensităţi), pe cale aferentă către SNC, iar de aici, pe cale eferentă, ajung la organele interne în
suferinţă.
O alta actiune a masajului este acţiunea mecanică, produsă de manevrele mai dure ca
frământarea, framantarea contratimp, măngăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul (care se executa
transversal pe fibrele musculare) și care duc la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea funcţiei şi forţei
musculare.

Contraindicaţii: boli dermatologice, boli hemoragice, inflamaţii acute ale organelor abdominale,
TBC, boli vasculare, boli infecţioase.

Tehnica masajului.
Masajul regiunii dorsale se execută aşezând bolnavul în decubit ventral, cu mîinile pe lîngă corp,
iar în cazul cifozelor cu un grad ridicat de curbură i se așează pacientului o pernă sub abdomen sau torace, în

15 /25
funcție de regiunea în care se găsește cifoza. Bolnavul este acoperit cu un cearceaf, lăsând descoperită numai
regiunea de masat.
Se începe prin neteziri în sens venos.
Urmează netezirea pe paravertebrali, executat în cele două forme: cu două degete depărtate, sau
cu marginea cubitală a palmei. Aceeași manevră se execută și intercostal.
Se continuă cu netezirea pieptene.
După acestea urmează fricţiunile, liniare cu două degete paravertebral.
Următoarea manevra de masaj aplicată o constituie frământatul în cută simplă. Inițial pe
ansamblul toracelui posterior, ulterior regional pe mușchii paravertebrali. Pe aceleaşi direcţii se execută şi
frământarea cu două mâini şi cea contratimp.
După fiecare manevră de framantat în parte se execută neteziri de întrerupere, cu scopul de a
liniști organismul și totodata, de a-l pregăti pentru manevrele care vor urma.
Urmeaza geluirea, care este tot o frământare, ce se face pe coloană, cu 2 degete depărtate,
prinzand spina vertebrală între ele. O altă direcţie a geluirii, cu degetele apropiate, se executa pe muşchii
paravertebrali dorsali, iar cu degetele depărtate, intercostal. Toate formele de geluire se fac de 2-3 ori pe
fiecare direcţie.
Se execută din nou neteziri de întrerupere, după care urmează tapotamentul. Acesta se aplică
doar pe muşchii bine dezvoltaţi ca marii dorsali şi trapezii inferiori, evitând zona rinichilor. Formele de
tapotament folosite sunt: căuş, cu partea cubitală a mâinii şi cu pumnii ușor deschiși, specific pentru zona
paravertebrală fiind percuția. Manevrele de tapotament nu se execută totdeauna, ci numai în cazurile cu
relaxare sau atrofie musculară.
Urmează vibraţia, executată cu palma întreagă, întinsă, pe toată suprafaţa musculară, prin trenuri
vibratorii profunde şi rapide.
Între manevrele principale, se aplică netezirile de legătură, a caror intensitate va fi
descrescătoare, în vederea relaxării și liniștirii organismului.
În functie de localizarea deviației cifotice și gradul curburii, se poate indica, pe lângă masajul
dorsal, și un masaj decontracturant cervical și/sau lombar.
În incheierea ședinței de masaj, fizioterapeutul va efectua o serie de mobilizări kinetice în
articulațiile interesate (articulaţiile costo-vertebrale) deoarece ele trebuiesc mobilizate. Pentru acest lucru, pe
fondul mişcărilor de inspiratie-expirație efectuate de pacient, maseurul, ţinând palmele perpendicular pe
coloana dorsală a acestuia, îi cere bolnavului să tragă puternic aer în piept, după care, în timpul expirului,
apasă ritmic, prin vibraţii, coloana dorsala (de 2-3 ori).

Tehnicile de masaj sunt eficiente numai dacă sunt efectuate de un kinetoterapeut cu experiență în
aceste afecțiuni. Masajul însă, reprezintă o formă de terapie auxiliară. Cel mai important în corectarea
cifozei rămâne gimnastica medicală. De asemenea, masajul nu este indicat decât în anumite tipuri de
cifoză.
Masajul este cel mai indicat în formele de cifoză posturală, atât la copii cât și la adulți. Se
recomandă mai ales la adolescenții care au crescut brusc în înălțime și din acest motiv au o musculatură a
spatelui mai slăbită și cu un tonus dezechilibrat.
 În unghiul cifotic maxim, unde musculatura este contractată și scurtată, se execută manevre
sedative cum sunt cele de netezire, fricțiune (efectuate cu intensitate mai joasă) și vibrație. Manevrele de
netezire se fac întotdeauna la începutul masajului și după orice altă manevră folosită. Este important ca
netezirea sa fie executată de jos în sus, în sensul circulației venoase și limfatice, și niciodată invers.
 Deasupra și dedesubtul unghiului cifotic maxim se execută manevre de tonifiere. 
Musculatura de la acest nivel este slăbită și alungită și acest tip de masaj are rolul de a o stimula și de a-i
crește tonusul. Masajul se începe tot cu manevrele de netezire și acestea se repetă de fiecare dată după
efectuarea altor manevre. Tehnicile de masaj cu efect excitant sunt: fricțiunea intensă, frământatul sau
petrisajul și tapotamentul sau baterea. Dintre acestea, mai ales frământatul stimulează contractilitatea
musculară, stimulează excitabilitatea neuro-musculară și conductibilitatea la nivelul fibrei nervoase. Această
tehnică îmbunătățește funcția musculaturii, crește tonusul muscular și pregătește mușchiul pentru efort. Ca o
paranteză, manevrele de frământare sunt foarte utile dacă vreți să combateți rapid febra musculară.

16 /25
  Folosirea acestei scheme de masaj are scopul de a forța musculatura să se echilibreze din
punctul de vedere al tonusului. Însă, chiar și în cazurile de cifoză posturală ușoară această schemă nu este
suficientă. Masajul trebuie să fie combinat cu gimnastică medicală.
Are acţiune sedativă asupra durerilor de tip nevralgic și durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente, care stimulează repetat exteroceptorii şi
proprioceptorii. 
Acţiunea hiperemiantă locală. Se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra
căruia se exercită masajul. Această acţiune se obține prin manevre mai energice, care comprimă alternativ
vasele sangvine.
Îndepărtarea lichidelor interstițiale, de stază, cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona
masată.  Acest efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă periferică şi apare după manevre
profunde, care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.

8. KINETOTERAPIE
Kinetoterapia (terapia prin mișcare) ocupă cel mai important loc în tratamentul deviațiilor
cifotice ale coloanei vertebrale. Ea este indicată în toate cazurile, indiferent de gravitatea sau localizarea lor,
atât ca metodă unică de tratament (cifozele nestructurale), cât și în asociere cu alte mijloace terapeutice
(cazurile mai grave - cifoze patologice).
Exerciţiile pentru corectarea cifozei urmăresc:
- Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, în sensul scurtării musculaturii dorsale (prin mişcări
concentrice) şi alungirea musculaturii anterioare a gâtului şi toracelui (prin mişcări excentrice).
- Ştergerea deprinderii greşite şi formarea unei atitudini corecte a corpului.
- Corectarea sau prevenirea deviaţiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a celorlalte regiuni ale
corpului.
Mijloacele folosite în kinetoterapie sunt:
Exerciţii statice:
                         -contracții izometrice,
                         -diferite exerciții din: stând, pe genunchi, așezat, decubit dorsal, decubit ventral, decubit
lateral.
Exerciţii dinamice – extensia şi întinderea coloanei vertebrale, apoi exerciţii pentru cap, gît,
membre,  să amplifice extensia trunchiului.
Pentru îngreunări (creșterea dificultății) se folosesc bastoane (aşezate la spate, sub axile), mingi
medicinale (purtate pe cap sau aruncate cu ambele mîini deasupra capului).
Exerciţiile vor fi întrerupte de frecvente mişcări de respiraţie şi relaxare.
Deosebit de utile sunt exerciţiile de redresare pasivă şi pasivo-activă, efectuate la scară fixă, la
perete şi, mai ales, în faţa oglinzii.
În cazul atitudinii cifotice, trebuie să învăţăm pacientul să-şi formeze simţul poziţiei corecte,
prin autocontrol continuu, lucru posibil datorită supleţei coloanei vertebrale.
Se are în vedere poziţia defectuoasă (vicioasă) a capului căzut înainte, care trebuie redresată prin
contracţia musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, menţinânnd privirea înainte, paralelă cu
pământul.
Tonifierea şi reechilibrarea musculaturii paravertebrale este unul din obiectivele principale
urmărite prin programele de kinetoterapie.Această se realizează prin:
- din decubit ventral, se execută gradat ridicarea capului, umerilor și a membrelor superioare (pentru
tonifierea musculaturii dorsale bilaterale),
- ridicarea ambelor membre inferioare (tonifică musculatura lombară),
- ridicarea membrelor (superior și inferior) de aceeași parte (tonifică musculatura unilaterală paravertebrală
respectivă).
Un alt obiectiv al tratamentului fizical-kinetic îl constituie asuplizarea coloanei vertebrale. Pentru a
se realiza acest lucru este necesar să se acţioneze în sensul:
-        eliberării mişcării în articulaţiile interapofizare posterioare,
-        contracararea tendinţei de cifozare,
-        împiedicarea agravării unei eventuale scolioze preexistente,
17 /25
 -        îmbunătăţirea mobilităţii articulatiilor costo-vertebrale.
Tehnica de lucru indicată derivă în mare măsură din metodă Klapp. Cifoza dorsală se corectează
prin exerciţii de întindere a coloanei din cele trei poziţii de bază (decubit, şezând, ortostatism), de fapt,
conştientizarea poziţiei „de a sta înalt" sau „a sta drept". Postura se controlează în oglindă, urmărind
alungirea gâtului şi a trunchiului în ax.
Exerciţiile devin mai eficiente dacă se oferă bolnavului câţiva parametri care să-i permită să
conştientizeze corecţia posturală (o rezistenţă uşoară aplicată de palmă terapeutului pe creştetul bolnavului,
o carte aşezată pe creştet etc.).
Din metoda Klapp se folosesc poziţiile lordozante plecând din poziţia de start „în genunchi".
Extensiile active, mersul în patru labe, tracţiunile prin propria greutate a corpului (atârnat la
spalier), unele sporturi (volei, baschet, înotul pe spate), toate pot fi exploatate pentru îndeplinirea aceluiaşi
obiectiv.
Pentru tonifierea musculaturii paravertebrale se folosesc tehnici globale clasice, dar sunt şi unele
manevre particulare deosebit de utile deoarece, deşi se adresează în principal musculaturii paravertebrale,
antrenează în lucru şi musculatura centurii scapulo-humerale.
Exerciții pentru mobilizarea coloanei vertebrale:
- din decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate și brațele întinse lateral, se duc genunchi
la piept și se revine la poziția de plecare;
- din poziția șezând, înclinări laterale și rotiri ale trunchiului;
- din poziție cvadrupedă, ridicarea în extensie maximă a membrelor inferioare (alternativ),
concomitent cu flectarea membrului superior din cot;
- din poziție cvadrupedă, bolnavul aruncă brațele brusc înainte și lateral;
- din decubit ventral, ridicarea capului și a trunchiului, poziţia membrelor superioare
schimbându-se pentru a grada efortul (pe lângă corp, sub bărbie, pe ceafă, pe umeri);
- în decubit ventral cu bazinul la marginea patului, cu membrele inferioare atârnând, se fac
extensii din şold cu genunchii întinşi;
- din poziția „în genunchi" cu un baston în mâini, redresarea completă a trunchiului, extensia
braţelor şi menţinerea pentru câteva secunde a poziţiei de maximă extensie.
Exerciţiile pot fi deosebit de variate, se pot realiza în condiţii de dotare minimă şi nu pierd din
valoare decât datorită lipsei de continuitate.
În tratamentul profilactic al deformărilor cifotice se au în vedere două metode importante: -
înotul;
                   - gimnastică respiratorie.
Înotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rând (bras, spate, fluture, delfin). Este un
excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de dirijare a
dezvoltării simetrice a toracelui.
Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub formă de înot sau programe specializate. Exerciţiile
se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat până la bărbie,  membrele inferioare întinse şi
atingând fundul bazinului cu vârful degetelor.
Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul şi
favorizează dezvoltarea simetrică a toracelui şi creșterea capacităţii vitale.
Prin programele de gimnastică medicală se mai urmărește:
Corectarea curburii dorsale se face prin tonificarea musculaturii paravertebrale în scurtare, din
poziţii care să fixeze regiunea lombară şi cervicală în poziţie corectă. Se lucrează, în special, din şezând sau
şezând pe genunchi, din culcat, în genunchi cu sprijin pe palme, atârnat la scară fixă, elongaţii cu ajutorul
unui căpăstru, redresări active controlate, în faţa oglinzii, transport de greutăţi pe cap.
Pentru apropierea omoplaţilor se fac exerciţii libere sau cu diferite aparate portabile (greutăţi,
bastoane), cu rotația externă a braţelor, prin contracţia muşchilor mic rotund şi subspinos, cu apropierea
omoplaţilor de linia mediană (de coloană) prin contracţia trapezului şi romboidului, cu inspiraţie, iar la
revenire-expiraţie. Acelaşi rezultat îl obţinem lucrând şi cu braţele întinse la orizontală, duse spre înapoi
pentru apropierea omoplaţilor de coloană şi torace.
Deblocarea toracelui, care se prezintă cu un stern înfundat, se obţine prin exerciţii de respiraţie
amplă. Coastele, care sunt fixate de coloana dorsală pot fi antrenate în momentul inspirului şi să contribuie
18 /25
la redresarea coloanei dorsale, prin depărtarea între ele şi ridicarea lor. Toracele şi respiraţia costală se
reeducă prin mobilizări pasive, presiuni şi tracţiuni asupra coastelor, ţinând cont de momentul inspirului şi
expirului, cu scopul de a mări elasticitatea condro-costo-vertebrală, şi prin mişcări active de respiraţie.
Presiunile şi tracţiunile se aplică perpendicular pe axul de rotaţie a articulaţiei costo-vertebrală, la nivelul
arcului posterior sau la locul de deplasare în cazul coastelor mai mari.
Mişcările pasive cu presiuni şi tracţiuni pe claviculă şi stern, vizează mobilizarea toracelui în
partea lui superioară, iar când sunt aplicate pe regiunea laterală, vizează mobilizarea toracelui în partea
mijlocie şi inferioară.
Important: programele de kinetoterapie trebuie efectuate pe perioade lungi de timp
                    (ideal ar fi ce ele să fie executate de către pacient pe tot parcursul vieții)
                    deoarece au un rol primordial atât în corectarea deviațiilor cifotice    
                   existente și a complicațiilor lor,cât și în prevenirea reapariției acestora

19 /25
 IV. STUDIU DE CAZ
Pacient: I.A.
Sex: Masculin
Vârsta: 15 ani
Ocupație: elev
Diagnostic: Maladia Scheuermann
Simptome:
- durere acută pe regiunea toraco-lombară
- dificultăți în respirație
- atitudine vicioasă toracală
- gibozitate toracală 6⸰
- diferența la lungimea membrului inferior
Tratament: Fizioterapie, terapie manuală (masaj terapeutic), kinetoterapie
La baza acestei recuperari stă ”nucleul stabilității” (stabilitatea masei musculare centrale) care
este centrul lanțului kinetic funcțional. Acest nucleu al stabilității este format din scheletul coloanei și
pelvisului, mușchii abdominali, mușchii paraspinali și gluteali, diafragm, mușchii planșeului pelvin,
musculatura șoldului, mușchii abductori și rotatori ai părții laterale.
Acești mușchi au atașamente directe sau indirecte la fascia toraco-lombară care conecteaza
membrele superioare și inferioare. În nucleul de stabilitate intră și sistemul ligamentar vertebral și
intervertebral.
Orice patologie de coloană are la baza instabilitatea nucleului central care poate fi totală sau
funcțională.
Pentru acest caz am pregatit un protocol de recuperare ce are la bază cercetarea personală și
apelarea la diverși specialiști din domeniul medical. Motiv pentru care, am colaborat cu serviciul de
kinetoterapie al cabinetului medical. Recuperarea a fost realizată pe o durată de 45 de ședințe cu 3 ședințe pe
săptămână. Protocolul de recuperare , a fost divizat, în 3 cure a câte 15 ședințe fiecare, acestea din urmă
având obiective separate și diverse mijloace de îndeplinire a acestora.

Cura I: 15 ședințe, durata ședință 120 min

Obiective:
- controlul voluntar asupra mușchilor stabilizatori, sporirea capacității lor de susținere;
- reducerea dominației mușchilor mobilizatori și activarea celor stabilizatori;
- detensionarea (scurtarea) musculară specifică pentru: erectori spinali, psoas, banda iliotibială,
rotatori ai bazinului (piriform), hamstring, drept femural și gastrocnemieni;
- detensionarea scapulo-cervico-toracică.
Înainte de a începe reabilitarea învață pacientul cum să-și protejeze coloana, în timpul statului pe
scaun și în timpul ridicării de greutate.
Tratament:
- pregătire pentru ședință
1. 10 min: infraroșu în dispersie, în zona de la cervical la fesieri, pentru detensionarea mușchilor (se
protejează alunițele)- în vederea pregătirii structurilor pentru efort și pentru îmbunătățiea circulației în
zonele de aplicare;
- terapii manuale;
2. 10 min: masaj pentru detensionarea mio-fascială specifică. Se începe cu fesierii și piriformii (adică
cei care strică primii stabilitatea lombopelvină), apoi se trece la coapsa posterioară și gambă;
3. 10 min: se aplică presiune ischemică cu cotul, pentru detensionarea neurală a fesierilor și
piriformului (rotatori interni și externi ai bazinului);

20 /25
4. 10 min: terapie manuală miofascială a coloanei lombare și toraco cervicală, prin neteziri, fricțiuni
paravertebrale, frămîntat în cută simplă, ciupituri, vibrații;
5. 5 min: terapie manuală prin tehnici de mobilizare, a apofizei spinoasei și a ligamentelor
interspinoase, precum și a paravertebralilor toracici și cervicali;
6. 15 min: terapie manuală cu podul palmei și a degetelor mari: pentru extensia lombară, pentru
mobilizarea paravertebrală de ambele părți ale coloanei, pentru fațetele articulare intervertebrale
7. 5 min: terapie manuală pentru detensonarea și activarea psoasului, transversului și oblicilor
abdominali (din poziția aplecat, se apasă pe ambele părți);
8. 5 min: terapie manuală pentru detensionarea neurală pasivă prin hamstring (ischio-gambieri).
Terapeutul execută 10 exerciții apăsând cu mâna pe fesă, în timp ce ridică genunchiul flexat cu cealaltă
mână,
- exerciții kinetoterapeutice;
1. 5 min: se încep exercițiile cu pozițiile pisică- cămilă, și translație pelvică, pentru disiparea forțelor
din coloana lombară și reducerea presiunii hidrostatice, pe discurile vertebrale;
2. 5 min: translație pelvină cu mișcarea pelvisului înainte pentru detensionarea lombară cu lucrul în
cuplu, a mușchilor abdominali și erectori spinali, prin întinderea lor și a fesierilor; - exercițiu de nutație
pelvină cu ajutorul terapeutului;
3. 5 min: exercițiu din faza a II-a, a stabilității lombo- pelvine și a nucleului cu coloana în poziție
neutră. Exercițiu de alunecare pe călcâi pentru abdominali, flexori ai șoldului și psoasului. Se plimbă
călcâiul de 10 ori pe podea și se lasă genunchiul flectat în lateral.
4. 5 min: poziția de scoică. Exercițiul pentru extensorii spatelui, în stabilitatea lombo- pelvină. Exerciții
de rotație a bazinului, cu piciorul îndoit.
5. 5 min: controlul voluntar al stabilizatorilor vertebrali- “golirea abdominală”. Exercițiu de “retragere”
prin co-contracție a abdominalilor cu extensorii în același timp. Trage în interior peretele abdominal,
menține așa 5-10 secunde, în timp ce respiră normal, de 10 ori.
6. 5 min: antrenarea glutealilor (fesierilor) abdominali profunzi, ischiogambieri, și cvadricepși în
stabilitate lombo- pelvină. 10 exerciții cu ambele picioare.
7. 5 min: propriocepție pentru restabilire biomecanică, în axa coapse, bazin, coloana vertebrală, umăr.
Rulaj pe minge elvețiană a trenului superior, cu picioare fixate și mâinile pe ceafă.
8. 5 min: propriocepție în balans în șezut pe minge elvețiană cu aprentarea alternativă a ambelor
picioare, pentru stabilizatorii coloanei și pelvisului.
9. 5 min: se încheie ședința cu propriocepție și echilibru pentru recâștigarea balansului mușchilor și
ligamentelor din nucleul de stabilitate.

EVALUAREA DE ETAPĂ:
Starea generală a pacientului îmbunătățită. În urma terminării curei I, s-a constatat, faptul că
durerile pacientului s-au atenuat, în proporție de 25%. Amplitudinea respiratorie s-a recuperat, în proporție
de 35%. La testul aplecării către podea, au fost câștigați 4 cm.

Cura II: 15 ședințe, durata ședință 115 min

Obiective:
- controlul stabilității prin gamă de mișcare controlată în axe longitudinale și încrucișate prin
cupluri sinergice: erectori spinali cu ischiogambieri (semimembranos, semitendinos, biceps femural), ca axă
longitudinală și latisimus dorsi cu gluteus maxim opus; oblic intern și extern cu adductori contralaterali;
fesieri mari, mici cu adductori și ischiogambieri contralaterali; multifid cu transvers abdominal, ca axă de
cuplu încrucișată;

21 /25
 - antrenare neuro motorie progresivă.
Tratament:
- pregătire pentru ședință
1. 10 min: infraroșu în dispersie, în zona punctelor trigger, de la cervical la fesieri, pentru
detensionarea mușchilor (se protejează alunițele)- în vederea pregătirii structurilor pentru efort și pentru
îmbunătățiea circulației în zonele de aplicare;
- terapii manuale;
2. 10 min: terapie manuală longitudinală a țesutului male de la piriformi la zona scapulo- toracică;
3. 5 min: terapie manuală specială a coloanei cervicale și inserțiilor craniene;
4. 10 min: tracțiune cervicală cu ajutorul curelei latex pentru mobilitatea coloanei cervicale;
5. 15 min: mobilizare oscilatorie aplicată median (pe mijlocul coloanei) pentru mobilizarea fațetelor
articulare, utilă în leziuni de disc care inflamat fiind, face ca vertebrele să se flexeze cu pierderea lordozei
lombare, motiv pentru care articulațiile mici trebuie să alunece una pe alta cât mai ușor, decomprimând
discul presat. Se face terapia SNAG (alunecare apofiză naturală susținută);
6. 5 min: tehnici manuale pentru stabilitate de lucru încrucișat, cu implicarea tuturor structurilor
vertebrale. Bazinul fixat de mâna terapeutului, coapsa în jos, pacientul primește rotații ale trunchiului cu
mâna cealaltă a terapeutlui. 10 exerciții
7. 5 min: tehnici de manipulare sacro-iliacă pentru detensnare prin întindere fesieri și erectori spinali.
Terapeutul face 10 exerciții flectând coapsa pe abdomen, cu ambele picioare.
8. 5 min: întinder-abducție mușchi adductori cu piriformi, obturatori și pătrat femural pentru stabilitate
coxo- femurală; 10 exerciții
9. 5 min: extensie erectori ai coloanei, pelvici și ischiogambieri, cu presiune mâinii pe coloana
lomabară a pacientului; 10 exerciții
- exerciții kinetoterapeutice;
10. 5 min: se încep exercițiile cu poziția de stat în patru puncte de sprijin, 30 secunde din care se
transformă în poziția “pisică- cămilă”, pentru detesnionarea presiunii pe disc și întărirea transversului
abdominal și mltifizi. 10 exerciții;
11. 5 min: detensionare neural activă. Pacientul face 10 aplecări (flexii) pentru detensionarea
ligamentară, izomtrie în lanț kinetic închis;
12. 5 min: lucru în axă încrucișată pentru ambele member inferioare, cu rotația în interior a genunchiului
ținu de mâna pacientului șu trage din această poziție spre abdomen de 10 ori pentru fiecare picior;. La sfârșit
se adoptă poziția de nutație pelvină, stand așa 1 min, pentru relaxare;
13. 5 min: flexie a coloanei pe coapse și bazin; 10 exerciții
14. 3 min: propriocepție, balans al stabilității nucleului. Rulaj cu ambele antebrațe;
15. 5 min: stabilitate lombară. Antrenare fesieri, piriformi și erectori ai coloanei și adductori. Brațele în
abducție 45 grade (depărtare de corp) cu poziția încrucișată a gleznelor;
16. 5 min: stabilitate nucleu. Coordonare și echilibru;
17. 5 min: exercițiu scapulo- toracic la pedalon;
18. 5 min: se încheie ședința cu balans, ritm scapulo- toracic și lombo- pelvin, pe masa de masaj, cu
sprijin coate.

Cura III: 15 ședințe, durata ședință 115 min

Obiective:
1. Corectare biomecanică prin aliniamen lombo- pelvin
2. Redobândirea automată a stabilității
3. Așezarea proprioceptivă, control neural, coordonare și balans
4. Activități funcționale normale.
22 /25
 - pregătire pentru ședință
1. 10 min: infraroșu în dispersie, în zona punctelor trigger, din zona scapulo-cervico-toraco-lombară și
fesieră pentru detensionarea musculo-fascială (se protejează alunițele)- în vederea pregătirii structurilor
pentru efort și pentru îmbunătățiea circulației în zonele de aplicare;
- terapii manuale;
2. 20 min: terapie manuală inversă, de la gastrocnemieni, ischiogambieri, fesieri și piriformi, coloană
lombară, toracică și cervicală, cu presiune ischemică pe punctele rămase dureroase de-a lungul acestui
traseu;
3. 5 min: manipulare rotatorie pentru deblocare interapofizară (îndreptarea coloanei) cu pacientul
poziționat după cum se arată, terapeutul execută o împingere scurtă și bruscă asupra bzinului î timp ce se
menține o contrapresiune puternică asupra umărului;
4. 5 min: manipulare rotatorie pentru articulațiile costo-vertebrale, psoas, pătratul lombelor și tranvers
abdominal;
5. 5 min: terapeutul face câte 5 mișcări de rotațe internă și externă a bazinului;
- exerciții kinetoterapeutice;
6. 5 min: întindere mușchi abdominali cu stabiliyarea bazinului și spatee în extensie ține cu mâinile și
se aproprie de suport,
7. 5 min: exercițiu pentru oblici abdominali și intercostali câte 10 exerciții cu fiecare braț;
8. 3 min: stabilitate nucleu. Întinderi și reveniri la poziția de stat pe genunchi întinși;
9. 3 min: contranutație pelvină cu extensie lombară
10. 4 min: rotație activă a coloanei și bazinlui stânga- dreapta;
11. 5 min: stabilitate coxo- femurală prin întindere de piriform;
12. 3 min: aliniere dinamică lombo- pelvică; exercițiu de încrucișat (mobilitate coxo- femurală);
13. 2 min: aliniere lombo- pelvină;
14. 5 min: Întărire gluteană;
15. 5 min: balans, echilibru pe suprafață instabilă, pentru antrenarea nucleului;
16. 5 min: stabilitate dinamică;
17. 5 min: mobilitate scapulo- vertebrală prin exerciții la pedalon cu mâinile;
18. 5 min: exercițiu funcțional pentru stabilitate dinamică finală;
19. 5 min: exercițiu la bicicletă pentru integrare funcțională;
20. 5 min: se încheie ședința cu terapie manuală pentru degajarea lactică, gambă, fesieri, și interscapular

EVALUAREA DE FINAL:
Starea generală a pacientului este bună. Reintegrat în programul școlar. Ameliorarea durerilor
din regiune lombar, în proporție de 70%. Dispariție aproape în totalitate a problemelor respiaratorii.
Creșterea vizibilă a capacității de efort.
Recomandări:
- Continuarea programelor de kineto;
- Consolidarea efectelor obținute prin masaj, prin continuarea ședințelor, într-un ritm de 1-2 pe
săptămână

23 /25
 V. FIȘĂ DE EVALUARE ȘI EVIDENȚĂ
Nr:_________ DATA______________________

I. DATE PERSONALE ALE PACIENTULUI

NUME si PRENUME:
SEX:
VARSTA:
II. ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE____________________________________________________
_______________________________________________________________________________________________

III.ANTECEDENTE PERSONALE_______________________________________________________________
BOLI CRONICE: ___________________________________________________________________________

IV.TRATAMENTE PE CARE LE URMEAZA PACIENTUL IN PREZENT: ________________________________

________________________________________________________________________________________________

V.SIMPTOME: __________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________

VI.INVESTIGATII/ANALIZE LABORATOR:_______________________________________________________
________________________________________________________________________________________________

VII. EVALUARE/CONCLUZIE :__________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________

VIII. SE APLICA TRATAMENTUL PENTRU .......................................................................

TIMP DE .............../................ SEDINTE INCEPAND DIN DATA ____/____/______ PANA LA DATA___/_____/_____

VARIANTA DE PROGRAM........................SEDINTE/SAPTAMANA.

IX. ALTE RECOMANDARI: ____________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________

X: SUBSEMNATUL..............................................................................................................................sustin ca toate informatiile

referitoare la starea de sanatate, simptome, tratamente anterioare sau prezente,alergii, boli cornice pe care le-am oferit sunt
adevarate, am luat la cunostinta de modalitatea de tratament,program,efecte secundare si sunt de acord cu toate si sustin ca nu
sunt bolnav de:
Afectiuni ale pielii - zone inrosite, inflamate sau infectate, epiderma sensibila sau lezata, eczema, psoriasis, dermatitele, alte
boligrave ale pielii, boli infecto-contagioase, hemoragii cerebrale recente, premenstrual cu 1 zi, in timpul menstrei si
postmenstrual cu 1 zi, boli sau leziuni cu caracter hemoragic, infarct miocardic, emboli, angina pectorala, hipertensiune
arteriala, cardiopatie ischemica dureroasa, pneumonii , pleurezii, abcese pulmonare, tuberculoza, hemoptizie, apendicita ,
peritonita, hematom muscular, ruptura musculara sau alte traumatisme musculare majore, care necesita ingrjire de specialitate,
diaree, hemoragi interne, ulcere in faza active, inflamatii sau infectii ale organelor urogenitale, dureri menstruale, boli
varicoase in stadiul avansat, fracturi recente, boli psihice cu caracter excesiv si confuzional, stari insotite de febra si agitatie,
sarcina cu risc crescut de pierdere, boli acute ale sisitemului endocrine, masajul se aplica dupa 2-3 ore de la servirea meselor
sau de alte boli de natura infecto-contagioasa, transmisibila sau care necesita un tratament de specialitate si nu l-am urmat.
Data:________________ Numele /Prenumele:__________________________
Semnatura :____________________________
Concluziile observate in urma tratamentului: ________________________________________________________
______________________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

24 /25
VI. BIBLIOGRAFIE

- Melania Campeanu: Kinetoterapia deficiențelor fizice: Ed. Napoca Cluj, 2005

- Masaj medical. Procedee: metodica: indicatii terapeutice Elena Zamora: Dan-Dragoș
Crăciun: Ed. Risoprint Cluj 2007
- Fiziokinetoterapie si recuperare medicala - Iaroslav Kiss, Ed. Medicala – Bucuresti, 2008;
- Recuperarea medicala la domiciliul bolnavului - Tudor Sbenghe, Ed. Medicala – Bucuresti,
2010.
- Note de curs

25 /25