ROLUL COMUNICARII IN KINETOTERAPIE

Fiecare dintre noi îşi doreşte să devină un om de succes. Succesul însă depinde în mare măsură
de modalitatea de a comunica cu ceilalţi şi cu tine însuţi, fie că aceasta va fio comunicare
verbală, fie că ea este nonverbală, comportamentală

Comunicarea este cel mai important lucru în stabilirea relaţiei cu pacientul, cu aparţinătorii şi cu
ceilalţi membri ai echipei medicale. „A şti să asculţi este prima condiţie a unui dialog”.
Comunicarea reprezintă un ansamblu de cuvinte şi gesturi prin intermediul cărora se transmit şi
primesc mesaje. Ca proces important în actul medical, comunicarea este un proces activ de
transmitere şi recepţionare de informaţii, în care cel puţin unul dintre partenerii de comunicare
trebuie să aibă abilităţi de ascultare activă, înţelegere a mesajului şi de a răspunde unor întrebări,
interpretare a limbajului nonverbal, motivare a interlocutorului pentru ca acesta să susţină
conversaţia. A-i asculta pe pacienţi este la fel de important ca şi a vorbi cu ei! Indiferent de
specialitatea pe care o are medicul, atunci când trebuie să comunice cu pacientul pe care îl
tratează, acesta trebuie să fie atent la ce spune şi, mai ales, cum spune. Pentru realizarea unei
comunicări eficiente are nevoie de timp suficient pentru a stabili o relaţie cu bolnavul. Empatia
în comunicare este şi ea extrem de importantă, deoarece cu ajutorul ei medicul poate înţelege mai
bine prin ce stări trece pacientul şi îl poate încuraja să se exprime deschis şi neîngrădit. Calitatea
informaţiilor obţinute de medic în timpul consultaţiilor este strâns legată de abilităţile de
comunicare ale medicului şi ale pacientului.

În dialogul terapeut-pacient, folosirea de către terapeut a unui limbaj clar şi simplu reprezintă o
regulă de bază. A vorbi simplu, înseamnă să terapeutul trebuie să întrebuinţeze limbajul obişnuit,
să evite termenii de specialitate mai greu de înţeles pentru pacient. A vorbi clar înseamnă a-i
asigura interlocutorului posibilitatea să înţeleagă în orice moment despre ce se vorbeşte; ca atare,
terapeutul trebuie să îşi regleze ritmul vorbirii şi redundanţa mesajelor după capacitatea de
înţelegere a pacientului.

Comportamentul nonverbal al terapeutului are importanţă deosebită; el poate fi purtătorul unor

sugestii pozitive sau negative, feed-back-ul care orientează discursul bolnavului. Acordarea unui
timp insuficient bolnavului poate avea asupra sa un efect anxiogen prin imposibilitatea realizării
catharsis-ului, prin receptarea unei lipse de interes din partea terapeutului, ori prin inducerea
incertitudinii în legătură cu completitudinea a ceea ce a spus pentru stabilirea diagnosticului.

Terapeutul trebuie să înveţe bolnavul nu numai cum să participe la vindecarea sa, ci şi cum să
trăiască cu boala sa, în cazul în care aceasta nu poate fi vindecată. Pentru a-şi îndeplini aceste
responsabilităţi terapeutul nu trebuie să ofere doar medicamente sau recomandări, ci trebuie să se
dăruiască pe deplin pe el însuşi pacientului său.

Comunicarea terapeutică trebuie văzută ca o interacţiune dintre medic şi pacient, în cursul căreia
medicul se focalizează pe nevoia pacientului de a promova un schimb eficient de informaţii cu
medicul. Comunicarea cu pacientul trebuie să fie concordanţă cu starea lui actuală, cu
posibilităţile lui de înţelegere şi asociată cu elemente de sprijin pentru a influenţa pozitiv evoluţia
bolii sale.

Scopul comunicării medicale implică stabilirea relaţiei terapeutice, înţelegerea perspectivei

pacientului, explorarea gândurilor şi emoţiilor acestuia şi ghidarea acestuia în rezolvarea de
probleme. Cadrele medicale trebuie să se aproprie şi să-i cunoască mai bine pe beneficiarii
îngrijirilor, să ofere îngrijiri mai bune, individualizate, complete şi continue. Altfel spus, ar fi de
preferat ca pacienţii să fie trataţi necondiţionat. Boala este ruperea echilibrului armoniei, care se
traduce prin suferinţă fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situaţie nouă, provizorie
sau definitivă.

Componenţele esenţiale ale comunicării terapeutice sunt: confidenţialitatea, caracterul privat,

respectul pentru limite, dezvăluirea de sine, atingerea, ascultarea activă, utilizarea abilităţilor de
observare.
În concluzie, comunicarea contează. Comunicarea facilitează realizarea unei relaţii de încredere
terapeut-pacient, a unei adevărate alianţe cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii şi a stării de
sănătate a pacientului, şi, de ce nu, a creşterii prestigiului medicului. Relaţia terapeut– pacient se
bazează pe o comunicare adevărată, autentică. Comunicarea autentică implică o ascultare în care
eşti atent la cuvintele, valorile şi lumea interioară a celuilalt.

BIBLIOGRAFIE:

http://jurmed-jurnaldesanatate.ro/medici/comunicarea-practica-medicala-eficientizarea-comunicarii-
cu-pacientul-o-necesitate/

http://cadredidactice.ub.ro/marzadoina/files/2011/04/relatia-terapeut-pacient.pdf

Curs Comunicare si consiliere in efs,spm si kms, Titular curs: Conf.univ.dr.Sandovici Anisoara

Referat realizat de Dogaru Georgiana-Larisa Grupa 207 C