Sunteți pe pagina 1din 8

Rolul comunicării organizaționale în

domeniul sanitar-spitalicesc

Masteranzi: Rotariu Razvan


Stefan Liviu
Grupa: MCA 1.1
Abstract: Materialul de față își propune să descrie, în linii mari, metodele de comunicare
intraspitalicești, atât pentru angajați aflați în slujba acestuia, cât și pentru pacienții beneficiari.
Subiectul a fost ales în concordanța cu actuala pandemie generată de virusul COVID-19.
Considerăm că subiectul este unul de interes național deoarece face apel la normele de siguranță
pentru o întreagă națiune.
Cuvinte cheie: Covid-19, spitale, siguranță, protecție, sănătate.

1. Introducere
Pentru a ne contura discuția în jurul sferei de Comunicare Organizațională, dorim să aducem
în atenția cititorului criza acută ce a survenit al nivel mondial, asupra fiecărei arii de activitate. Cu
precădere, materialul de fata își conturează discuția asupra modelelor de comunicare impuse drept
standard de buna practica la nivel național, în cadrul instituțiilor sanitare, cu trimitere clară asupra
spitalelor, private sau de stat.
Comunicare intraspitalcească, face în aceste zile, subiectul unui exemplu de bună practica în
etica respectării normelor de siguranța pentru pacienți. Astfel, prin noile norme ce vor fi descrise
mai jos, aducem în vedere sfera comunicării ca principală normă ce se încadrează în obligativitatea
respectării pentru garantarea sănătății pacientului.
Acestea fiind spuse, invităm cititorul sau pe toți cei interesați, să parcurgă câteva informații
cruciale pentru buna înțelegere a conceptului de distanțare socială, în cadrul unor instituții ce se
află în prima line, în misiunea de combatere a actualei pandemii.

http://www.ms.ro/recomandari-privind-conduita-sociala-responsabila-in-prevenirea-raspandirii-
coronavirus-covid-19/
2. Prezentarea subiectului de interes
Din cauza crizei pandemice apărute, întreg sistemul medical a fost pus sub o grea încercare,
nemaiavând o astfel de experiență până acum.
Potrivit OMS, o pandemie este răspândirea la nivel mondial a unei noi boli şi apare atunci
când un virus apare şi se răspândeşte în întreaga lume, iar majoritatea oamenilor nu au imunitate la
el.
Conform planului OMS pentru pregătirea pandemiei, după declararea acesteia, guvernele
naţionale trebuie să se asigure de „mobilizarea completă a sistemelor de sănătate, a instalaţiilor şi
mobilizarea angajaţilor din sistemul medical naţional”.
De asemenea, OMS transmite că trebuie să „distribuie echipament de protecţie” şi să
„distribuie antivirale şi alte materiale medicale în conformitate cu planurile naţionale.
Ultima pandemie a fost in 2009, pandemia Gripei porcine (H1N1) ce a aparut intai in Statele Unite,
raspandindu-se apoi in intreaga lume.
Virusurile care au provocat pandemiile din trecut provin de obicei de la virusuri gripale
animale, situația actuală fiind mai delicată, doarece se poate transmite de la om la om. Astfel, se
poate spune că, cadrele medicale sunt “soldații din prima linie”, deoarece ei sunt primii care iau
contact cu persoanele deja afectate de acest virus, inclusiv cu virusul însuși.
Pentru a putea caștiga acest “război” dus împotriva virusului, cadrele medicale trebuie sa fie
atât echipate corespunzător, cât mai ales susținute de către Ministerul Sănătății prin noi proceduri ce
ii pot ajuta să nu fie la rândul lor contaminați. În același timp, cadrele medicale trebuiesc susținute
si psihic, nu doar fizic, deoarece cea mai grea luptă într-un război este cea purtată la nivel psihic.
În timp de criză precum este cea cu care ne confruntăm acum, personalul medical are nevoie
de ghidare și de sprijin cu ajutorul căruia să ajungă la finalul pandemiei de COVID-19 cu bine și cu
o încredere nezdruncinată în propriile forțe. Pe lângă măsurile de igienă și de siguranță absolut
necesare în lupta cu virusul SARS-COV-2, este nevoie și de multă perseverență, dar și de viziune a
liderilor. Sunt mai multe principii care stau la baza unui management eficient, printre care se
numără colaborarea, compasiunea sau respectul pentru comunitate.
Criza aduce cu sine numeroase provocări. Chiar și echipele unite pot să sufere datorită unor
decizii care le afectează orarele cu care erau obișnuiți sau rutina, în general. De aceea, o bună
comunicare, explicarea situației și a necesității noilor măsuri poate scuti compania de multe
probleme.
Liderii care li se adresează angajaților încă de la începutul crizei și continuă să comunice eficient
vor putea să gestioneze situația mult mai bine. Înainte de toate, aceștia trebuie să arate că au un
plan. Nu înseamnă neapărat că le știu pe toate, dar că au câteva linii directoare trasate.

http://www.ms.ro/recomandari-privind-conduita-sociala-responsabila-in-prevenirea-raspandirii-
coronavirus-covid-19/
3. Context general
Pentru a introduce cititorul într-o mai bună înțelegere a situației, dorim să menționăm câteva
date de clarificare ale acestui subiect. În primul rând, impunerea unor norme de comunicare
specială, în cadrul României, s-au simțiți a fi necesar începând cu lunea februarie aferentă anului
2020, la aproximativ 2-3 luni de la decretarea stării de urgența în China.
Noua metodă de comunicare se conturează sub aspectul unei distanțări sociale, de minimum
1,5 metri între 2 sau mai multe persoane, pentru a estompa actuala viroză.
Printre normele noi de comunicare, se poate enunța și apelul către soluții de tip on-line,
facilitate de către programe de tip Zoom, HangsOut sau google Terms. Aceste aplicații de video-call
permit buna desfășurare pentru activitățile esențiale de funcționare ale organizației, deoarece
elimină necesitatea apropierii între participanții discuției.
Alte metode de distanțare socială, cu repercusiuni directe asupra impactului comunicațional,
sunt reprezentate de către amplasarea unor paravane transparente pentru diminuarea riscului de
contact cu materiile biologice ale interlocutorului.
Purtarea unei măști de protecție, avizată de către ministerul sănătății este încă un factor
important în cadrul comunicării. Masca estompează receptarea mimici gestuale ale interlocutorului,
astfel ca exprimarea elocventa este crucială pentru buna înțelegerea a informației.
Gradul de încredere pentru instituția în cauză poate avea de suferit deoarece, relatiile cu
clienții se fac telefonic. Distanțarea putând fii un factor primordial pentru pierderea încrederii,
corelat cu empatia față de pacient.

http://www.ms.ro/recomandari-privind-conduita-sociala-responsabila-in-prevenirea-raspandirii-
coronavirus-covid-19/
4. Exemple de buna practică

Comunicarea prin aplicații de conferința online


În cadrul intraspitalicesc, realizarea comunicării de grup prin intermediul aplicațiilor online,
poate este benefică deoarece:
a) Prin comunicarea online se instituie o funcționarea normala a atribuțiunilor individuale,
cu respectare directă a normelor de siguranța între angajați
b) Chiar dacă achiziția unei astfel de aplicații presupune o oarecare investiție, aceasta este
benefică în ochii pacienților deoarece, denotă empatie fața de siguranța pacienților și interes față de
starea de sănătate a angajaților

Comunicarea cu masca chirurgicală


a) Purtarea unei măști asigura o comunicare sigură în cazul în carea aceasta este imperios de
realizat în proximitatea unei alte persoane.
b) Chiar dacă mimica este exclusă, informațiile cruciale pot fi transmise cu maxim de
siguranță

Aplicarea regulilor
În timpuri precum acestea, respectarea regulilor nu doar că este necesară, ci este obligatorie.
Este de datoria managementului să se asigure că normele de protecție și de siguranță sunt
respectate. De exemplu, o igienă temeinică a mâinilor sau respectarea procedurilor recomandate de
Organizația Mondială a Sănătății sunt unele pe care liderii trebuie să le aplice.

Decizii transparente
Transparența decizională are rolul de a influența pozitiv activitatea clinicii, spitalului sau
cabinetului medical. Cu cât liderii sunt mai transparenți cu deciziile pe care le iau în materie de
rezolvare a problemelor, de management a situațiilor sau de promovare a unora dintre angajați, cu
atât activitatea se poate desfășura mai bine.
În plus, transparența le dă asigurări angajaților că nu se întâmplă nimic pe la spatele lor și că
managementul se preocupă de probeleme unității. Liderii sunt responsabili cu asigurarea unui
proces decizional transparent.

http://www.ms.ro/recomandari-privind-conduita-sociala-responsabila-in-prevenirea-raspandirii-
coronavirus-covid-19/
Coordonare și îndrumare
De la formarea echipelor, la comunicarea rezultatelor, la oferirea liniilor directorii și a
indicațiilor, toate acestea sunt sarcini pe care orice lider și le asumă.
În combaterea pandemiei se lucrează pe mai multe „fronturi” și echipe întregi de specialiști
se pot confrunta cu aceeași problemă, dar din unghiuri diferite. Liderul sau liderii sunt cei care se
asigură că echipele știu de rezultatele sau progresele celorlalți și că munca lor le poate fi folositoare
și altora, și invers.

Transmiterea sentimentului de calm


În orice situație de criză, calmul este unul dintre principiile care trebuie să ghideze liderii.
Deciziile luate în momente tulburate se pot dovedi devastatoare. Pentru a crea o stare de calm,
liderii trebuie să îi ia alături de ei pe cei mai pregătiți membri ai echipei, să evalueze obiectiv
situația, să se sfătuiască și abia apoi să pună la cale un plan de acțiune pe termen scurt, mediu și
lung.
Dacă echipa de management este calmă, ceilalți angajați vor fi la fel și vor putea să își
continue sarcinile de zi cu zi. Chiar dacă coronvirusul a schimbat rutina multor secții din spitale,
acest lucru nu înseamnă că medicii și personalul medical nu se vor ocupa de pacienții care au alte
tipuri de afecțiuni.

Starea de siguranță
Calmul nu înseamnă lipsă de reacție, ci asumarea deciziilor abia după ce au fost bine
gândite. Tocmai de aceea arătarea siguranței se traduce prin mai multă încredere atât din partea
angajaților, partenerilor, colaboratorilor și a comunității.
Criza sanitară va dura câteva luni, dar ea se va termina fie când va fi găsit remediul, fie când
va începe imunizarea în masă. Este important ca în tot acest timp ca reputația companiei să fie una
bună pentru continuarea activității și după combaterea COVID-19.

Buna comunicare
Comunicarea este cheia către prevenirea, dar și rezolvarea mai multor probleme. Dacă
angajații comunică eficient între ei, cât și cu superiorii lor ierarhici, pot să depisteze din timp
eventuale probleme de management. Dacă ele sunt transmise mai departe conducerii, poate fi
construită o strategie de comunicare pe timp de criză.
La nivel intern, comunicarea ajută la clarificarea din timp a problemelor și astfel sunt evitate
bârfe, speculații și neîncrederea generalizată. Mai mult, angajații trebuie să fie puși la curent cu
schimbarea priorităților, dacă este necesar, sau cu alte proceduri.
http://www.ms.ro/recomandari-privind-conduita-sociala-responsabila-in-prevenirea-raspandirii-
coronavirus-covid-19/
În comunicarea cu terții deschiderea și transparența sunt esențiale. Colaboratorii, autoritățile,
presa și toate celelalte părți interesate trebuie să găsească un partener de dialog și o instituție de
încredere. Combaterea coronavirusului este una care necesită multă perseverență, dar care
presupune și coordonare.

Colaborare
Nimeni nu are toate răspunsurile și cu siguranță nu în perioada aceasta în care ne confruntăm
cu multe incertitudini și întrebări legate de răspândire, prevenire, măsuri ideale, protocoale și multe
alte aspecte legate de COVID-19.
Tocmai de aceea punerea la comun a cunoștințelor, resurselor, capabilităților se pot dovedi
utile. Liderii care colaborează cu alți lideri sau cu autoritățile vor putea să se descurce mai bine pe
timp de criză și să gestioneze situația în cunoștință de cauză. În cadrul acestui proces pot fi incluși și
membri ai personalului medical, acest lucru crescând gradul de transparență.
Așa cum echipe de cercetători din întreaga lume și-au pus forțele la comun pentru a găsi
tratamente sau vaccinuri pentru COVID-19, tot la fel pot face și liderii pentru a trece cu bine peste
criză.

Comunicarea cu angajații
Criza aduce cu sine numeroase provocări. Chiar și echipele unite pot să sufere datorită unor
decizii care le afectează orarele cu care erau obișnuiți sau rutina, în general. De aceea, o bună
comunicare, explicarea situației și a necesității noilor măsuri poate scuti compania de multe
probleme.
Liderii care li se adresează angajaților încă de la începutul crizei și continuă să comunice
eficient vor putea să gestioneze situația mult mai bine. Înainte de toate, aceștia trebuie să arate că au
un plan. Nu înseamnă neapărat că le știu pe toate, dar că au câteva linii directoare trasate.

Comunicarea cu ministerul Sănătății


Ministerul Sănătății are acum rolul de instituție care gestionează în România lupta împotriva
coronavirusului, iar acțiunile sale de la nivelul întregii țări sunt susținute de eforturile medicilor și
ale personalului medical. Dar pentru ca rezultatele bune să apară, este nevoie să existe un dialog
permanent și susținut între minister și conducerea spitalelor și clinicilor.

http://www.ms.ro/recomandari-privind-conduita-sociala-responsabila-in-prevenirea-raspandirii-
coronavirus-covid-19/
Concluzie
În vremuri tulburi este nevoie de viziune, multă voință și, mai presus de toate, de echipe
unite care să treacă cu bine peste provocări. Toate acestea nu pot avea loc în lipsa unui lider, ci din
contră, vor înflori sub coordonarea unuia sau mai multor persoane responsabile cu luarea deciziilor.
Pe de altă parte, comunicarea acțiunilor luate la nivelul companiilor, asumarea deciziilor,
arătarea compasiunii pentru angajați, dar și a grijii pentru comunitate vor avea impact real atât în
timpul pandemiei, dar și pe termen lung.
De cele mai multe ori dezastrele nu pot fi prevăzute, iar din acest motiv este important să
existe un plan de criză realizat specific pentru orice tip de situație. Un astfel de plan bine realizat și
o echipă instruită te va ajuta să comunici eficient atât intern, cât și extern și să minimizezi daunele.

http://www.ms.ro/recomandari-privind-conduita-sociala-responsabila-in-prevenirea-raspandirii-
coronavirus-covid-19/

S-ar putea să vă placă și