Sunteți pe pagina 1din 21

CUPRINS

MOTIVATIE

CAPITOLUL I: Introducere si istoricul bolii…………….

CAPITOLUL II: 1.Anatomia pielii……………………….


2.Definitie……………………………….
3.Etiologie………………………………..
4.Anatomie patologica…………………..
5.Epidemiologie si patologie…………….
6.Simptomatologie……………………….
7.Forme clinice……………………………
8.Complicatii si prognostic………………..
9.Diagnostic…………………………………
10.Tratament si profilaxie…………………….

CAPITOLUL III:1. Prezentarea cazurilor…………………….


2.Studiul facut intr-un an de zile……………
3.complicatii survenite intr-un an…………..
4.Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientilor cu
varicela …………………………………..

CAPITOLUL IV: 1. Concluzii………………………………..

BILIOGRAFIE…………………………………………….

1
MOTIVAŢIE

Numai o viaţǎ scurtǎ ne este acordatǎ pe planeta PǍMÂNT şi fiecare


trebuie sa-şi punǎ întrebarea:
“Cum aş putea sǎ investesc în puterile mele aşa încât sǎ aduc cel mai
mare folos?”
“Cum aş putea face mai mult pentru sǎnǎtatea mea şi pentru folosul
semenilor mei?”
Pentru cǎ viaţa, numai atunci are valoare când este folositǎ pentru
atingerea acestor scopuri.

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

De aproape trei milenii se discută despre medicină şi cei care o


practică.

2
Cei în halate albe sunt consideraţi cei mai buni prieteni şi confidenţi ai
bolnavilor, obligaţi moral să răspundă la orice chemare, fie zi sau noapte,
în tot timpul vieţii.
O literatură imensă a încercat să supună opiniei publice, judecăţii ei
aspre, dar drepte, orice faptă reprobabilă săvârşită de un medic.
Medicul reprezintă pentru toţi membrii societăţii, un fel de samaritean de
care îşi leagă speranţele toţi oamenii bolnavi.
S-a discutat şi încă se discută mult despre eficienţa socială a medicinei,
care în marea ei diversitate cântăreşte greu, în ponderea factorilor care
concureaza la sănătatea şi fericirea omului de azi.
Întregul personal medical este răspunzător de orice act medical pe care îl
face, trebuie să aibă o foarte bună pregătire profesională, să pună un
diagnostic, cât mai corect şi cât mai precoce, să intrevină la timp în
cazurile grave care nu permit temporizare.
Orice minut de amânare este un pericol, deoarece în cazurile grave
evoluţia bolii este rapidă şi, cu consecinţe ce nu pot fi prevăzute în
gravitatea lor.
Bolile infecţioase sunt determinate de microorganisme patogene
care au drept caracteristică principală uşurinţa cu care se transmit de la o
fiinţă la alta. În definiţiile acestor boli intră atât caracterul lor infecţios cât
şi caracterul lor transmisibil (contagios).
Este necesar să se deosebească, clar noţiunea de infecţie de cea de
boală infecţioasă, deoarece nu sunt sinonime.Prin infecţie se înţelege
multiplicarea în urma pătrunderii unui agent infecţios în ţesutul
organismului animal, dar care nu este urmată obligatoriu de boală
infecţioasă.
Boala infecţioasă este o manifestare mult mai complexă, în care pe
lângă acţiunea germenilor patogeni asupra organismului, intervine şi
reacţia organismului faţă de aceştia în variate forme şi intensităţi.
Prin contaminare se înţelege noţiunea de agent infecţios pe
suprafaţa unui organism (tegument) sau pe suprafaţa unor obiecte.
Tegumentul poate fi uneori contaminat (prezenţă pasivă a germenilor pe
suprafaţa lui); iar alte ori poate fi infectat.
Caracterul contagios al acestor boli este strâns legat de cel
infecţios, fiind datorat transmiterii agenţilor patogeni de la un bolnav sau
de la o persoană infectată la persoane receptive, ceea ce se realizează prin
diferite mecanisme şi anume:
transmiterea directă (imediată) prin contact (atingere, sărut, act sexual).
transmitere indirectă, prin aer (aerogenă) când aerul este contaminat cu
picături sau particule de praf purtătoare de germeni patogeni sau prin
intermediul unor vectori (apă, alimente, produse biologice).
În concepţia actuală, aşa cum medicina este înţeleasă şi aplicată în

3
ţara noastră profilaxia constitue o parte integrantă a fiecărei activităţi
medicale, a întregii activităţi de ocrotire a sănătăţii.

Boli infecțioase cu transmitere aerogena


O buna parte din bolile infecțioase se transmit de la bolnav la
copilul sănătos pe cale aeriană, prin picăturile foarte fine eliminate în
timpul tusei, strănuntului sau chiar al vorbirii.Aceste picături în stare
umeda, conțin un număr mare de microbi sau virusuri, care se găsesc în
gura și în gâtul bolavului. Uneori pot răspandi asemenea picături și unele
persoane sănătoase, așa-numiții purtători de germeni, care, deși nu se
îmbolnăvesc pot totuși transmite persoanelor din jur microbii sau
virusurile pe care le poartă în gură, gât și nas.
În unele cazuri, este posibilă infecția pe cale aeriana și prin așa
numiții aerosoli, adica prin particule foarte fine de praf care conțin
microbi sau virusuri și care, fiind foarte ușoare, plutesc în aer și pot fi
transportate de curenții de aer la distanță.
Posibilitatea de infectare pe cale aeriană, prin inspirarea picăturilor
și aerosolilor este cu atât mai mare, cu cât aglomerația în jurul copilului
este mai intensă și cu cât distanța față de bolnavi sau purtători este mai
mică.De aceea trebuie să se evite pe cât posibil aglomerațiile în timpul
epidemiilor, vizitarea persoanelor bolnave și în general vizite prea
frecvente.
Boli infecțioase, în special ale copilăriei
Copii sunt mai expuși la aceste boli întrucât, pe de o parte ei nu au
căpătat o rezistență a organismului prin îmbolnăviri anterioare, iar pe de
altă parte capacitatea de apărare este cu atât mai redusă, cu cât vârsta
copilului este mai mică. Frecvența crescută a bolilor molipsitoare la copii
impune o atenție cu totul deosebită din partea părinților, care pot deveni
colaboratori prețioși ai medicului în recunoașterea și anunțarea cât mai
precoce a îmbolnăvirilor ivite. Părinții pot să instituie primele măsuri de
izolare a bolnavului în scopul întreruperii răspândirii bolii la ceilalți copii,
precum și al acordării primelor îngrijiri. Mamele pot fi cele mai bune
infirmiere pentru proprii lor copii. Cu cât vârsta copilului este mai mică,
cu atât apărarea sănătății lui depinde mai mult de îngrijirea permanentă a
celor din jur și în primul rând al părinților. Participarea copilului la
apărarea propriei lui sănătăți crește pe măsură ce își însușește deprinderile
de igienă.
Cunoscând câteva noțiuni principale în legătură cu bolile
contagioase, părinții și copiii mai mari vor fi mai aproape de medic, pe
care îl vor putea sprijini în mod activ în activitatea lui de ocotire a
sănătății.

4
CAPITOLUL II

DATE ȘTIINȚIFICE

2.1 ANATOMIA

Modificările anatomice care apar în varicelă sunt următoarele:


- La nivel tegumentar (pielea)
Pielea este înveliş conjunctivo-epitelial care apără organismul pe toată
suprafaţa sa externă.
Structura pielii: - epidermul, ţesut stratificat, o pătură cornoasă şi una
mucoasă;
- dermul, format din ţesut conjunctiv care cuprinde un
strat papilar şi unul reticular;
- hipodermul, format din ţesut conjunctiv care cuprinde
fascicule conjunctive între care se găseşte ţesut adipos.
Anexele pielii: - cornoase: unghiile şi părul;
- glandulare: glande sebacee şi glande sudoripare.
Funcţiile pielii: - funcţia de protecţie antiinfecţioasă, contra radiaţilor solare;
- funcţia de termoreglare;
- funcţia de sensibilitate tactilă şi termică;
- funcţia metabolică.
Leziunile de la nivelul pielii apar
ț ini ial sub form ă de pată, trec prin stadiile de papulă,
veziculă, pustulă ș i crustă. C iclul evolutiv al leziunilor poate dura 7-10 este
zile. afectată
Pielea în
totalitate, iar leziunile sunt dureroase
ș i pot provoca m âncărimi. Cicatricea poate dispărea fără a lasa
urm e, dacă nu este traum atizată prin scărpinat.

2.2 D E FINIŢIAȘ I ISTO R IC U L B OL II

5
Varicela este o boală infecţioasă şi contagioasă endemo-
epidermică, frecventăla copii, produsă de un virus. Ea se caracterizează
din punct de vedere clinic prin prezenţa pe întreg corpul a unei erupţii
papulo-veziculoase polimorfe, care evoluează în puseuri succesive şi este
însoţită de fenomene infecţioase generale atenuate. Deşi este o boală
benignă, varicela are o deosebită importanţă practică, prin contagiozitatea
şi frecvenţa ei mare la copii.
N um ele de varicelă
a fost utilizat pentru prim a dată de V ogel în anul 1764. B oala
era însă cunoscută cu m ult tim p înainte, fiind considerată drept o form ă atenuată a
variolei.A ceastă părere a persistatș chiar i după ce T rousseau, bazat pe argum ente clinice
și epidem iologice, a facut o distinc ție netă între cele două boli. A stăzi independen ța
varicelei este dovedită – în afara lipsei uneiț im unitaș i încruci ate cu variola- prin etiologia
cu un virus propriu, prin prezen
ț a unor leziuni histologice caracteristice
ș i prin existen
ț a
unor reac
ț ii im unologice specifice.
V aricelei i s-a m ai atribuit o etiologie com ună cu zona. În urm ț a observa iilor lui
von B okay (1892),ș i a altor autori, reluate de N etter (1920) carecăauvaricela
constatat
poate apărea în urm a contactului cu zona,ș precum i a cercetarilor de laborator prin care s-
au gasit reac
ț ii im unologice încruci ș ate în serul convalescen ț ilor, unici
ș tii sus
ț in
identitatea agentului etiologic al acestor două boli.ș D upă ace ti autori, virusul com un,
derm otropș i neurotrop în acela ș i tim p, atunci când se generalizează pe tegum ente produce
varicela, iar când se localizează în ganglionii spinali produce zona. D eoarece datele
epidem iologiceș i de laborator pe care se bazează acestă teorie nu sunt întâlnite în m od
constant, duali
ș tii consideră că cele două boli au o etiologie diferită, iar faptele citate nu
dem onstrează decât că întreț apari ia varicelei
ș i a zonei zoster există uneorio oarecare
legătură, al cărei m ecanism intim răm âne de elucidat.
O explicaț ie m ai nouă care se dă rela ț iei dintre aceste boli este urm ătoarea: zona,
dupa unii autori n-ar fi o boala independenta, ci un , însindrom
etiologia căruia pot intra
m ai m ul
ț i agenț i patogeni, printre careș i virusul varicelei, cu condi ț ia de a se localiza în
ganglionii rahidieni. Fenom enele epidemșiologice i im unologice am intite m ai sus, nu sunt

6
prezente decât în zona cauzată de virusul varicelei, lipsind în zonele cu alte etiologii, de
unde neconcordan
ț a datelorț ob inute de cercetătorii anteriori.

2.3 ETIO LO G IE

Agentul etiologic al varicelei este un virus care se găseşte în


conţinutul veziculelor, precum şi în sângele bolnavilor de varicelă, în
perioada febrilă. Spre deosebire de virusul variolei şi vaccinei, virusul
varicelei este foarte puţin rezistent în afara organismului. El este repede
distrus de căldură; se poate conserva în glicerină 5% timp de o lună.
Forma vizibilă a virusului constă din corpusculii elementari Aragao
(1911) rotunzi, dispuşi în perechi sau lanţuri, de dimensiuni mai mici
(150-200 mu ) decât corpusculii Paschen din variolă şi vaccină. Suspensia
de corpusculi elementari obţinută prin centrifugarea rapidă a conţinutului
veziculelor este aglutinată de serul convalescenţilor de varicelă.
Incluziile celulare descrise de Tyzzer se găsesc în nucleul celulelor
din vezicule. Ele sunt formate din conglomerate de corpusculi elementari,
la care se adaugă reacţia celulei lezate.
Cultivare. Virusul varicelei poate fi cultivat pe membrana corio-
alantoidiană a oului incubat de găină sau pe culturi de țesuturi vii. Până în
prezent nu s-a reuşit să se reproducă boala experimental la animale.

2.4 ANATO M IE PATOLO GICĂ

Vezicula variceloasă este localizată strict epidermic, ceea ce


explică vindecarea ei fără a lăsa cicatrice cutanate. Ea este formată la
început din mai multe alveole, despărţite prin septuri incomplete şi pline
cu un exudat seros, în care plutesc resturi celulare, leucocite, hematii şi
celule epiteliale degenerate. Ulterior vezicula devine uniloculară.
Planşeul unei alveole este reprezentat de papila dermică, plafonul prin
stratul cornos, iar pereţii prin celulele deformate ale stratului mucos
Malpighi. Modificările celulare epidermice constau, într-o primă fază din
umflarea nucleului cu prezenţa incluziilor celulare Tyzzer şi
transformarea lor în celule gigante multinucleate, Într-un stadiu avansat,
celulele suferă aşa-numita degenerescenţă balonizantă Unna, constînd din
umflarea celulei în întregime, cu ştergerea contururilor, opalescenţa şi
apoi lichefierea conţinutului. Celulele astfel lezate îşi pierd legăturile
dintre ele, se detaşează şi cad la fundul veziculei. Alături de aceste
modificări epidermice, la nivelul dermului nu vom găsi alte leziuni decât
o congestie a capilarelor, localizate pe teritoriul corespunzător veziculei şi
areolei roşii din jurul ei.

7
La nivelul mucoaselor se vor întâlni aceleaşi leziuni ca şi în
epiderm, cu deosebire că aici, din cauza secreţiilor, plafonul epitelial este
repede macerat,transformînd vezicula în ulceraţie.
În celelalte organe: plămân,ficat, peritoneu, se pot întâlni în
formele grave de boală leziuni interstiţiale infiltrative şi chiar necrotice.

2.5 EPIDEM IOLO GIE ŞI PATOGENIE

Izvorul de infecție în varicelă îl constituie individul bolnav. Virusul


se găseşte în sânge şi în veziculele de pe tegumente şi mucoase. El se
elimină prin picăturile Pflugge, precum şi prin exsudatul vezicular sau
particulele de cruste cutanate. Eliminarea prin picăturile de salivă şi
secrețiile nazo-faringiene este cea mai importantă, ea producându-se în
mod masiv şi precoce, de la începutul bolii. Eliminarea virusului la
nivelul tegumentelor are o importanţă mai mică, deoarece veziculele
rămân închise -de obicei - şi nu dau ulceraţii ca cele de pe mucoase.
Datorită eliminării virusului varicelei prin picături Pflugge, contagio-
zitatea este mai mare la începutul bolii, înainte cu 1-2 zile de erupţie şi în
primele zile ale erupţiei, după care ea începe să scadă. În perioada de
formare şi eliminare a crustelor, după părerea majorităţii autorilor, con-
tagiozitatea este minimă sau chiar absentă.
În varicelă, bolnavul este singurul izvor de infecţie, deoarece con-
valescenții sau indivizii sănătoși nu sunt purtători de virus.
Contagiunea se produce în mod direct de la bolnav la sănătoşi prin
atingere sau picături Pflugge. Ea se poate produce şi în mod indirect, prin
intermediul unor persoane sau obiecte, dar numai atunci cînd cele două
contacte au avut loc la scurt interval unul după altul, virusul fiind puţin
rezistent în afara organismului. Prin aer contagiunea se produce în aceeaşi
încăpere, la distanţă, peste pereţii boxelor, sau în camere vecine şi chiar la
alte etaje, atunci cînd există o posibilitate de comunicare a încăperilor.
Poarta de intrare este cea nazo-faringiană şi respiratorie. Virusul
pătrunde la început în celulele epiteliului acestor mucoase, pentru a trece
apoi în circulaţia generală şi a produce, prin diseminări succesive, mani-
festările de la nivelul tegumentelor şi mucoaselor. Virusul varicelei are şi
un neurotropism pronunţat, de unde determinările nervoase relativ frec-
vente, semnalate în special în ultimul timp.
Varicela se răspîndeşte sub forma unor epidemii nu prea extinse,
din cauza imposibilităţii propagării la distanţe mai mari, limitîndu-se la
colectivităţi de copii, cartiere, familii. Dată fiind contagiozitatea extrem
de mare (indicele de contagiozitate în varicelă fiind de 95%), toate
persoanele receptive se îmbolnăvesc. Între epidemii există cazuri
sporadice. În localităţile aglomerate, varicela se întîlneşte în mod
endemic.

8
Vîrsta predispusă pentru varicelă este între 2 şi 10 ani; sub vîrsta de
2 ani survine mai rar, iar în primele 6 luni ale vieţii este cu totul excep-
ţională, din cauza imunităţii pasive primite de la mamă. La adulţi, această
boală se întîlneşte de asemenea rar, deoarece majoritatea indivizilor au
suferit de varicelă în timpul copilăriei, iar boala lasă o imunitate durabilă,
pe toată viaţa.
Anotimpul are un rol favorizant, epidemiile de varicelă
producîndu-se mai ales în anotimpurile friguroase.

2.6 SIM PTO M ATO LO G IE

Perioada de incubaţie. Perioada de incubaţie în varicelă durează în


medie 14-15 zile. Ea poate fi mai scurtă, în special în varicela inoculată
artificial, sau mai lungă, la indivizii cărora li s-a injectat ser de convales-
cent în scop profilactic. Din aceste motive, durata de timp stabilită pentru
carantinare este de 21 de zile.
Perioada de invazie (preeruptivă) . Varicela începe prin fenomene
infecţioase generale discrete, care preced cu 1-2 zile apariţia erupţiei :
uşoară astenie, indispoziţie, inapetență şi cefalee, cu urcare moderată a
temperaturii, între 38-38°,5. De multe ori, fenomenele sunt atât de ate-
nuate, încât această perioadă trece neobservată. Mai rar varicela începe
prin fenomene violente ca: frison, febră peste 39°, vărsături, agitaţie şi
convulsii.
În cursul perioadei de invazie poate apărea un raş scarlatiniform
sau rujeoliform care dispare în cîteva ore.
Perioada eruptivă. Elementele eruptive în varicelă apar la început
sub formă de macule mici, bine delimitate, dispărând la presiunea
digitală. În câteva ore ele trec în stadiul de papule şi apoi de vezicule sau
direct în stadiul de veziculă. Veziculele sînt rotunde sau ovalare, de
dimensiuni între 2-4 mm putând varia de la mărimea unui ac cu gămălie
până la cea a unui bob de fasole. La periferie, vezicula este net delimitată
şi înconjurată de o zonă roz sau roşie, care se pierde apoi în mod difuz pe
tegumente. Vezicula este plină cu un lichid clar, transparent, având aspec-
tul de "picătură de rouă". Din cauza tensiunii reduse a conţinutului, ve-
zicula este moale la palpare şi nu dă senzaţia de "perlă de sticlă", ca
vezicula din variolă. De asemenea prin tracţiunea ei în direcţii opuse se
produc o serie de încreţituri, care la unele vezicule sînt prezente chiar şi
fără această manoperă. A doua zi după apariţia veziculei, conţinutul ei se
tulbură şi se reduce, încreţiturile înmulțindu-se. În centrul veziculei se
ivește apoi o crustă mică punctiformă, de culoare brună-negricioasă, care
produce o pseudoombilicaţie, asemănătoare cu cea din variolă. Veziculele
varicelei nu supurează, în ziua a 3-a - a 4-a lichidul se resoarbe şi ve-
zicula se transformă în crustă, uneori fără să fi trecut prin faza de om-

9
bilicație sau de tulburare a conţinutului. La sfîrşitul primei săptămîni de
la apariţia erupției, crustele cad, lăsând doar o uşoară depigmentare tre-
cătoare. În urma gratajului şi a infecţiei secundare pot rămîne uneori
cicatrice albe, nu prea profunde, care dispar de obicei în cîţiva ani.
Erupţia de varicelă este răspândită pe toată suprafaţa tegumentelor,
interesândşi pielea păroasă a capului. Elementele sunt localizate mai mult
pe trunchi decît pe extremităţi, dând erupţiei un caracter centripet, spre
deosebire de variolă, în care erupţia este mai abundentă pe faţă şi pe
membre, avînd un caracter centrifug.
Elementele eruptive nu apar deodată, ci în puseuri, la intervale de
1-2 zile, succedându-se până la 3-5 puseuri în total. Datorită apariţiei în
puseuri, erupţia va avea un polimorfism pronunţat, fiecare teritoriu cu-
prinzând elemente din diferite faze de evoluţie (maculă, papulă, crustă),
provenite din aceste puseuri. La producerea polimorfismului mai contri-
buie şi faptul că unele elemente nu ajung pînă la stadiul de vezicule, ci se
opresc în cel de papule.
Durata erupţiei în varicelă este de 7-10 zile. Apariţia şi intensitatea
ei sunt favorizate de factori iritativi locali (revulsive, substanţe iritante
etc.).
La nivelul mucoaselor (bucală, faringiană, laringiană, conjunctivală
şi genitală), elementele eruptive trec în stadiul de ulcerații şi eroziuni
superficiale, roşii sau cenuşii, înconjurate de o zonă hiperemică. Cînd
sunt mai numeroase, pot da tulburări locale: fotofobie, dificultăţi de
deglutiţie şi respiraţie, jenă la micţiune.
Fenomenele infecţioase generale din perioada de invazie continuă
si în perioada eruptivă. Fiecare puseu este însotit de o recrudescenţă a
febrei şi a fenomenelor generale.
Adeseori erupţia este foarte pruriginoasă şi însoţită de o adenopatie
generalizată trecătoare.
În tabloul sanguin vom găsi modificări discrete, constând într-un
număr normal sau uşor crescut de leucocite sau mononucleoză şi dispa-
riţia eozinofilelor.
Convalescența este scurtă, bolnavul putându-şi relua activitatea
după căderea crustelor.
În general, durata întregii evoluţii a varicelei este de aproximativ 2
săptămâni.

2.7 FORME CLINICE

Alături de tabloul clinic descris mai sus, varicela mai poate


prezenta diverse forme clinice, după intensitatea şi aspectul erupției, după
gravitatea evoluţiei şi după teren. Astfel vom avea forma discretă sau
acneiformă (cu un număr redus de vezicule), forma confluentă cu

10
vezicule numeroase, apropiate unele de altele şi chiar contopindu-se şi
forma pemfigoidă sau buloasă cu vezicule de dimensiuni mari. De
asemenea se întâlnesc forme clinice cu vezicule foarte numeroase pe
mucoase şi cu tulburări la acest nivel (fotofobie, disfagie, tulburări
respiratorii ș.a).
Uneori evoluţia bolii se opreşte într-o anumită fază, dând naştere la
forme clinice abortive fără exantem, sau cu exantem papulos.
Există forme clinice în care alături de modificarea aspectului
erupției vom avea şi o gravitate mai mare a evoluţiei. Ele se întîlnesc
destul de rar şi în producerea lor are un rol deosebit terenul.
Formele grave ale varicelei sînt următoarele:
Forma pustuloasă în care veziculele trec în stadiul supurativ şi lasă
ulterior cicatrice, ca în variolă. Supuraţia se datoreşte microbilor de infec-
ţie secundară. În producerea ei joacă rol important gratajul, lipsa de
igienă a tegumentelor şi lipsa de rezistenţă a organismului (copii distro-
fici, cașectici, debilitaţi prin boli anterioare). Supuraţia veziculelor poate
duce la procese supurative profunde şi septicemii.
Forma gangrenoasă în care se produc ulceraţii profunde
gangrenoase, ducând deseori la sfârșit lelal.
Forma hemoragică caracterizată, fie prin conţinutul hemoragic al
veziculelor, fie prin peteşii hemoragice, produse în jurul lor sau pe por-
ţiunile de tegumente sănătoase. Concomitent apar hemoragii la nivelul
mucoaselor. Evoluţia acestei forme clinice este gravă.

După vârstă, în afară de formele clinice obişnuite la copii, vom dis-


tinge: formele clinice ale nou-născutului rare de altfel, cu un tablou clinic
şi o evoluţie gravă, precum şi forma adultului cu erupţie abundentă, febră,
fenomene infecţioase generale accentuate şi mai ales fenomene nervoase
pronunţate (cefalee, insomnie, iritabi- litate).

Varicela la copii este caracterizată printr-o erupție cutanată foarte agresivă,


care apare în valuri, ea cuprinde mai multe zone ale corpului, începând, în faza de
debut, cu capul, varicela reprezintă o formă de infecție virală, produsă de virusul
Varicelo-zosterian, care face parte din familia Herpesviridae. Infecția cu varicela este
o afecțiune foarte contagiosă, copilul bolnav fiind principala sursa de infectare pentru
ceilalți copii din comunități ca scoala, gradința, creșa. Copilul bolnav de varicelă
(vărsat de vânt) poate foarte ușor contamina alți copii, mai ales în primele 2-3 zile de
la debut, înainte de debutul clinic propriu zis al bolii, atunci când simptomele sunt
aproape insesizabile. Contaminarea se poate face direct, prin atingerea zonelor
contaminate și a veziculelor cu lichid ce apar pe piele, fie prin secreții respiratorii, ce
conțin de asemenea virusul.

Dupa momentul erupției, în mod normal se izolează copilul bolnav la domiciliu


14 zile, până la vindecare, pentru evitarea infectării și a altor copii.

11
Perioada de incubație a varicelei este de aproximativ 15 zile, în care copilul nu
manifestă foarte multe simptome, în afară de o stare generală ceva mai proastă și
oboseală accentuată. Urmează perioada preeruptivă, caracterizată prin febră moderată,
dureri de cap și alte mialgii, urmată îndeaproape de perioada eruptivă, care se întinde
pe maxim 10 zile. În această perioadă apare erupția cutanată, însoțită aproape
întotdeauna de febră, iar copilul devine agitat. Primele elemente de erupție apar pe
corp, apoi se extind pe cap și pe membre, cele mai multe găsindu-se pe trunchi, la
subțioară și axial. Ele apar însa și pe față, pielea păroasă a capului, în palme.

Particularitați
- varicela la adulți - debut acut, brutal; hiperpirexie; exantem abundent în
valuri eruptive repetate; durata mult mai mare decât la copii; complicații
frecvente.
- varicela la copiii imunodeprimați și la cei tratați cu corticosteroizi -
febra înalta intermitenta; exantem bogat cu erupții deseori hemoragice;
afectarea viscerelor - forma clinica generalizata; complicații frecvente cu
suprainfecții bacteriene; prognostic nefavorabil.
- varicela congenitala (contamineaza gravide în primul trimestru al
sarcinii) este rar întâlnită și se caracterizează prin simptome multiple
severe: hipoplazia unui membru, atrofie corticală, corioretinita.
- varicela perinatală contactată de gravida cu 5 zile înaintea nașterii
(evolutie severă, complicații pulmonare).

2.8 COMPLICAŢII ŞI PROGNOSTIC

Varicela fiind în general o boală benignă, complicaţiile ei sunt


foarte rare. Se pot întâlni totuşi în perioada eruptivă sau în convalescenţă
unele complicaţii, datorita virusului varicelei sau microbilor de infecţie
secundară.
Complicaţii specifice. Nefrita variceloasă este de obicei o nefrită
hemorngică. Apare spre sfârşitul erupţiei şi în convalescenţă,
manifestându-se prin albuminurie şi hematurie microscopică, mai rar
edeme şi azotemie. De obicei evoluează benign. În producerea ei joacă
rol, atât virusul varicelei, cât şi microbii de infecţie secundară.
Pneumonia virotică variceloasă îmbracă aspectul radiologic al unei
pneumonii atipice cu o simptomatologie clinică redusă.
S-au citat şi pneumonii grave cu virus varicelos mai ales la adulţi,
unele din ele cu sfârşit letal şi care se încadrează în simptomatologia mai
gravă a adultului.
Artrita voriceloasa este excepţională.
Encefalitele şi meningo-encefalitele apar în perioada de stare şi în
convalescenţă, manifestându-se prin cefalee, somnolenţă, paralizii ale
nervilor cranieni şi alte manifestări nervoase (cerebeloase, piramidale,
extrapiramidale, nevritice, mielitice). Modificările lichidului

12
cefalorahidian sunt reduse. Anatomopatologic se constată mai des leziuni
vasculare cu caracter reversibil. În producerea acestor complicaţii ar avea
rol după unii virusul varicelei, iar după alţii un virus neurotrop, saprofit în
organism. Evoluţia este de obicei benignă, iar sechelele sunt
excepţionale.
Localizări foarte rare observate în cursul varicelei sunt: leziunile
oulare (keratite, ectropion cicatriceal), orhitele şi hepatitele.
Complicaţii prin infecţii secundare. Se datoresc, fie infectării
elementelor eruptive de la nivelul tegumentelor şi mucoaselor, fie exaltării
virulenţei florei saprofite din diferite regiuni. În urma gratajului se pot
produce supra infecţii cu streptococi şi stafilococi (furuncule, abcese) şi
cu anaerobi (gangrene), în special la indivizii debilitaţi. La nivelul
mucoaselor se pot produce stomatite, faringite şi laringite cu fenomene de
obstrucţie laringiană (crup ) apoi conjunctivite şi vulvo-vaginite. În urma
exaltării florei saprofite pot apărea otite supurate, bronhopneumanii,
adenite supurate. Toate aceste complicaţii pot produce septicemii cu
localizări metastatice: pleurale, articulare etc. Spitalizarea în saloane
comune, ca şi în cazul altor boli infecţioase, favorizează apariţia
complicaţiilor prin infecţie secundară. Astăzi, datorită antibioticelor,
aceste complicaţii nu mai prezintă acelaşi pericol ca în trecut.
Boli asociate. Varicela poate apărea concomitent cu alte boli infec-
ţioase: difteria, scarlatina, tusea convulsivă, rujeola sau în convalescenţă
după aceste boli. Aceste asociaţii imprimă o gravitate mai mare, atât
varicelei, cât şi bolii cu care este asociată şi în acelaşi timp, în urma scă -
derii rezistenţei organismului, predispun la complicaţii prin infecţie
secundară.
Faţă de tuberculoză, varicela are aceeaşi acţiune ca şi rujeola fiind
şi ea o boală anergizantă.
Prognostic. Varicela este o boală benignă, cu o simptomatologie şi
o evoluţie de obicei atenuată, cu complicaţii rare şi cu o mortalitate, în
mod practic, nulă. Există totuşi cazuri excepţional de rare, cu sfârşit letal.
Ele se recrutează dintre formele clinice grave (gangrenoase, hemoragice)
şi se datoresc într-o mai mică măsură virulenţei agentului, cât mai ales
stării de rezistenţă scăzută a organismului.

2.9 DIAG NOSTIC

Diagnosticul se bazează pe date:


- epidemiologice (contact cu bolnavul de varicela sau cu Herpes Zoster);
- anamnestice - nu a suportat varicela;
- clinice (febra intermitenta, exantem caracteristic, uneori și enantem);
Diagnosticul pozitiv. Este în general uşor de făcut. El se bazează
în primul rând pe date epidemiologice şi clinice, şi într-o mult mai mică

13
măsură pe examenele de laborator. Dată fiind contagiozitatea mare a bolii
atenţia va fi îndreptată spre diagnosticul de varicelă totdeauna atunci când
este vorba de un copil la vârsta receptivă, care n-a avut varicelă cu
antecedente și care a fost în contact cu un bolnav de varicelă, înainte de
aproximativ 2 săptămânide îmbolnăvire, sau provine dintr-o colectivitate,
în care mai există astfel de cazuri.
Diagnosticul clinic se bazează mai ales pe caracterul erupţiei : sed
ei pe toată suprafaţa tegumentelor, pe pielea păroasă a capului şi pe
mucoase, polimorfismul erupţiei, cu prezenţa concomitentă de macule,
papule şi vezicule în toate regiunile şi aspectul veziculei cu conţinut clar,
sub tensiune mică, situată superficial şi înconjurată de o zonă congestivă.
Evoluţia clinică contribuie de asemenea la precizarea diagnosticului:
prioada de invazie scurtă (1-2 zile), cu simptomatologia de obicei
atenuată, apariţia erupției în puseuri însoțita de recrudescență febrilă,
evoluția rapidă a elementelor eruptive (2-3 zile) fără a trece în supurație,
căderea crustelor fără a lăsa cicatrice.
Diagnosticul de laborator
Este necesar doar în formele atipice:
- examen citologic – evidențiază în frotiul din conținutul veziculelor
celule gigante multinucleare;
- evidențierea virusului la microscopul electronic, prin imunofluorescența
sau/și culturi;
- examen serologic - dinamica anticorpilor specifici fixatori de
complement sau neutralizanți.
Diagnosticul serologic al infecțiilor VZV are la bază depistarea anticorpilor
IgG, IgA si IgM. În timp ce tabloul clinic al infecței VZV este în general caracteristic
și sugerează diagnosticul, evaluarea serologică este necesară la pacienții cu
manifestări atipice, pneumonie, infecții SNC precum și în cazul infecțiilor survenite în
cursul sarcinii sau la nastere. Pentru profilaxia infecțiilor nozocomiale este important
screening-ul serologic al persoanelor care lucrează în unitățile spitalicești. De
asemenea testele serologice sunt utile pentru evaluarea eficienței imunizării prin
vaccinare.
Se folosesc urmatoarele tipuri de analize pentru examinare:
- celule recoltate din vezicule (prelucrate prin imunofluorescența):
rezultatele se obțin în 1-2 ore;
- lichid recoltat din interiorul veziculei (cultura virală): rezultatele se
obțin după 7-21 de zile.
Dacă o femeie însărcinată face varicelă în primul trimestru de sarcină are
posibilitatea să verifice dacă fătul va avea anomalii congenitale. Aceasta
se poate vedea cu ajutorul ecografiei fetale.
Datele de laborator au o importanţă practică mai redusă, decat în mod
obişnuit diagnosticul varicelei se pune pe baza datelor clinice.
Examinările de laborator sunt utilizate în cazuri speciale, pentru a deosebi
varicela de variolă sau vaccină.

14
Examenul virusoscopic, cultivarea pe membrana corio-alantoidiană oului
embrionat de găină constituie metode de diagnostic al varicelei accesibile
numai laboratoarelor utilate în mod special. Se pot de asemenea executa
şi reacţii serologice specifice, ca reacţia de aglutinare sau fixare a
complementului. Aceste probe, ca şi lipsa de patogenitate a virsului
pentru animale, proba Paul negativă, deosebesc varicela de variola.
Citodiagnosticul varicelei constă din punerea în evidenţă în frot
recoltat prin raclajul fundului unei vezicule recente, colorate cu May Gri
wald-Giemsa, a unor celule gigante cu mai mulţi nuclei. Aceste elemete
se întâlnesc şi în herpes şi zonă, dar lipsesc în variolă.
Tabloul sanguin în varicelă nu prezintă modificări caracteristice.
Diagnosticul diferenţial. Se va face în primul rând cu
variola anume cu forma atenuată a acesteia, numită varioloid, în care
veziculele nu trec în stadiul supurativ. În varioloid, fenomenele
infecţioase generale sunt însă mai accentuate, erupţia nu prezintă
polimorfismul celei cu varicelă, este localizată mai mult pe faţă, iar
veziculele situate mai profund în tegumente sunt dure şi dau senzaţia de
perle de sticlă. T ab lo usanguin
l cu hiperleucocitoză şi mononucleoză,
precum şi evidențierea corpusculilor Guamieri în urma inoculării
conţinutului veziculelor corneea iepurelui, precizează diagnosticul de
variolă.
Cu vaccina generalizată, diagnosticul se face pe baza vaccinării
recente în antecedente, a reacţiei vaccinale locale şi a caracterului
pustulos şi monomorf al veziculelor.
Cu zona generalizată, diagnosticul se face prin prezența
concomitentă a veziculelor, atât pe traiectul unui nerv, cât şi pe întreaga
suprafaţă a tegumentelor.
În practică intră uneori în discuţie diverse afectiuni dermatologice,
ca : impetigo, scabia infectata, acneea şi furunculoza. Caracterul
supurativ al leziunilor, sediul lor în anumite regiuni şi lipsa lor la nivelul
mucoaselor, clarifică diagnosticul.
De asemenea alte afecţiuni dermatologice, ca prurigostrofulus şi
urticaria deşi pot prezenta manifestări papulo-veziculoase, se elimină
prin lipsa fenomenelor infecţioase generale, localizarea exclusivă pe
tegumente, fără a interesa mucoasele, caracterul extrem de pruriginos şi
tendinţa la recidive.
Sifilisulsecundar variceliform poate fi confundat cu varicela
adultului, de care se deosebeşte prin prezenţa concomitentă cu erupţia
variceliformă a plăcilor mucoase caracteristice şi a reacţiei Wassermann
pozitivă.
Pemfigusul infecţios nesifilitic, survenind uneori epidemic în
colectivitaț ilede copii, se poate confunda cu forma pemfigoidă a varicelei.
EI este însotit de hipertermie şi o stare generală foarte alterată. Bulele aici

15
sunt de dimensiuni mai mari, cu margini regulate şi au o evoluţie mai
lungă.
Măsuri antiepidemice în focar
- depistarea precoce și izolarea bolnavilor la domiciliu sau la spital (în
funcție de evoluția bolii) pentru un timp de 5 zile de la ultimul val
eruptiv.
- declarare obligatorie.
- depistarea și supravegherea contactaților timp de 21 zile din momentul
contactului.
- regim de carantina în colectivitați cu supraveghere de 21 zile dupa
ultimul caz relevat.
- profilaxia cu imunoglobuline umane standard a copiilor cu
imunodeficit, a celor medicați cu imunodeprimante (corticosteroizi, copii
cu imu-nodeficiență congenitală sau dobândită, bolnavi cu leucemie, nou-
născuți de la mame cu varicela, femeile gravide contacte cu varicela.
Persoanele predispuse la complicații sunt:
• femeile însărcinate care nu au suferit de varicelă în copilărie;
• persoanele cu un sistem imunitar slăbit, precum cei cu leucemie sau
infectați cu HIV.

2.10 TRATAM ENT


ȘI PROFILAXIE

Tratament. Dată fiind lipsa unui tratament etiologic eficace pe de o


parte şi benignitatea bolii pe de altă parte, tratamentul în varicelă se va
mărgini la combaterea unor simptome şi la prevenirea complicaţiilor.
Bolnavul va păstra repausul la pat tot timpul perioadei febrile şi a duratei
exantemului, pînă la căderea crustelor. I se va administra la început un
regim alimentar uşor, pentru ca în convalescenţă să poată trece la un
regim normal. O atenţie deosebită se va acorda igienei tegumentelor şi a
mucoaselor, pentru evitarea infecțiilor secundare. Se va împiedica grata-
jul, atât prin educarea bolnavului, cât şi prin aplicarea pe tegumente a
unor substanțe calmante şi dezinfectante, ca de exemplu: pudrarea cu talc
mentolat 1 % .Veziculele mari, cu tendinţă la pustulizaţie vor fi pudrate cu
praf de sulfamidă. În astfel de cazuri se va putea institui şi un tratament
cu penicilină. O dată crustele formate, se va grăbi detaşarea lor prin un-
guente (vaselină boricată), precum şi prin băi. Mucoasa buco-faringiană,
oculară şi genitală vor fi dezinfectate cu substanţele obişnuite: apă oxige-
nată, permanganat de potasiu şi acid boric.
Febra ridicată va fi combătută prin antitermice, iar fenomenele ner-
voase prin calmante.
Complicaţiile prin infecţie secundară vor fi tratate cu antibiotice,
iar celelalte complicaţii (renale, nervoase, articulare ) prin tratamentele
adecvate.

16
Este bine cunoscut astăzi pericolul diseminării infecţiilor în cursul
tratamentului cu cortizon. Astfel s-au observat cazuri letale sau agravarea
evoluției varicelei, la bolnavi aflaţi în tratament cu cortizon, pentru
diverse alte afectiuni ca: hepatită, reumatism Sokolski-Bouillaud, boli
alergice etc.
Tratamentul cu cortizon trebuie oprit de asemenea la bolnavii în
iminenţă de a face varicelă.
Tratamentul cu cortizon se foloseşte cu rezultate bune numai în
encefalita postvariceloasă.
Tratamentul varicelei este simptomatic şi igieno-dietetic:
-se combate febra prin administrare de antitermice, antipiretice;
-se combate pruritul prin pudraj cu talc mentolat 1%,
antihistaminice;
-se combate cefaleea, mialgia prin administrare de antialgice.
-izolare strictă pană la căderea ultimelor cruste, cu repaus la pat;
-tăierea unghiilor care, prin grataj, inoculează germeni piogeni; se
previn astfel suprainfecţiile cutanate;
-menţinerea unei igiene riguroase;
-nu se permite baia decât după uscarea elementelor eruptive, pentru
a nu deschide porţi de intrare pentru germeni din ambianţă, printr-o
decapitare precoce a veziculelor.

Vaccinarea pentru prevenirea varicelei


Varicela poate fi prevenită prin vaccinarea cu vaccinul varicelo-zosterian
înainte de expunerea la acest virus.
Vaccinarea în primele 3 zile împiedică îmbolnăvirea sau favorizează
apariția unei forme ușoare de boală în cazul expunerii la varicelă.

Medicamente care reduc severitatea varicelei:


- medicamente antivirale ca de exemplu: Zovirax,
Foscavir, Famvir, Valtrex și Denavir; tratamentul antiviral este
recomandat de obicei la adulti și la persoanele cu sistem imunitar scăzut;
în mod normal copiii cu varicelă fără alte afecțiuni nu necesită tratament
antiviral (nu se cunoaste dacă tratamentul antiviral reduce riscul apariției
complicațiilor)
- anticorpii împotriva varicelei, ca de exemplu: imunoglobulina varicelo-
zosteriană (VZIG) sau imunoglobulina zosteriană (ZIG); administrarea
acestor imunoglobuline (anticorpi) trebuie făcută înainte de apariția
erupției din varicelă; anticorpii împotriva varicelei administrați injectabil
nu ofera o protecție de lungă durată.

Medicamente simptomatice (reduc durerea si disconfortul):


- acetaminofen (Paracetamol, Tylenol, Tempra) sau Ibuprofen pentru

17
controlul durerii și al febrei.
- persoanele peste 20 de ani pot lua aspirină pentru reducerea febrei (la
persoanele sub 20 de ani nu se recomandă tratamentul cu aspirină datorită
riscului de a dezvolta sindrom Reye);
- antihistaminice (antialergice) pentru a diminua scărpinarea, ca de
exemplu Temaril, Benadril.
În cazuri rare, după vaccinare poate apărea o erupție (urticarie) ușoară. În
acest caz este bine să nu existe contact cu alte persoane care nu au făcut
varicelă sau care nu au fost vaccinate. Dupa dispariția erupției și dupa ce
toate veziculele s-au uscat și s-au format cruste, persoana infectata nu mai
este contagioasă.

În momentul administrării tratamentului simptomatic trebuie urmărite cu


atenție instrucțiunile. La nou născuți și la copiii mici este necesară o
atenție specială în administrarea tratamentului medicamentos sau a altor
metode.
Medicul recomandă tratament cu antibiotice dacă exista o infecție a pielii
datorată veziculelor ce apar în varicelă.

Profilaxie. Varicela este o boală care se declară numeric lunar, cu


titlu informativ. Izolarea în spital nu numai că nu este obligatorie, ci
atunci când este posibil, ea trebuie evitată, din cauza pericolului infec-
ţiilor secundare şi a bolilor asociate.
Bolnavul de varicelă va fi scos din colectivitatea de copii, unde nu
va reveni decât după 2-3 săptămâni. Se va face de asemenea o carantinare
a contacţilor, sau mai bine închiderea colectivităţilor pe timp de 21 de
zile. Aceste măsuri generale de profilaxie de obicei nu dau rezultate
satisfăcătoare, atât din cauza contagiozităț ii mari a bolii, încă dintr-o
perioadă precore anterioară diagnosticului, care le face adeseori inutile,
cât şi din cauza benignităţii bolii, care face ca aceste măsuri să nu fie
aplicate cu destulărigurozitate. O atenţie deosebită trebuie să li se dea însă
acestor măsuri:în colectivităţile de copii mici, sau a convalescenţilor de
alte boli infecţioase, unde varicela poate îmbrăca şi forme severe.
Metoda de imunizare activă prin varicelizaţie de la un individ la
altul nu și-a găsit o aplicare mai extinsă, astăzi fiind chiar abandonată,
deoarece nu dă totdeauna rezultate și este însotităde riscul transmiterii
diverselor infecț ii.
Imunizarea cu ser de convalescent sau cu gama -globuline îşi
găseşte o aplicare restrânsă la acele cazuri, în care vârsta sau lipsa de
rezistenţă a organismului ar putea predispune la o evoluţie mai gravă.

Vărsatul de vânt (varicela) este una dintre cele mai frecvente boli infecto-
contagioase cauzate de virusul de tip herpetic. Prevenirea îmbolnăvirii cu

18
varicela se face prin administrarea vaccinului numit varicelo-zosterian,
cel mai frecvent fiind numit vaccinul vărsatului de vânt.

Vaccinul este recomandat urmatoarelor persoane:


- cei mai mulți copii în primele 12-18 luni de viață, făcând parte din
programul de vaccinare de rutină;
- copii care sunt complet vaccinati prin programul de imunizare de rutină
și care nu au facut varicelă; în multe țări este obligatoriu ca toți copiii de
vârstă scolară să fie vaccinați împotriva varicelei sau să se poată dovedi
imunitatea copilului împotriva virusului varicelo-zosterian;
- adolescenți și adulți care nu au facut varicelă;
- persoane adulte care nu își amintesc daca au facut varicela în copilărie;
acest lucru le ofera siguranta de a nu se îmbolnăvi chiar dacă aceștia au
avut varicela;
- persoane care nu au facut varicelă sau cele care nu au fost vaccinate și
au venit în contact cu o persoană care avea varicelă.

Majoritatea organizațiilor de sănătate recomandă efectuarea vaccinării


împotriva virusului varicelo-zosterian. S-a dovedit că acest vaccin
împiedica îmbolnăvirile severe sau moderate cu varicelă în 95% din
cazuri și a formelor ușoare de boală în aproximativ 70-85%. Ocazional,
persoanele vaccinate împotriva varicelei fac o formă de boala foarte
ușoară, ștearsă.

Această formă de boala apare când persoanele sunt expuse la tipul


sălbatic al virusului varicelo-zosterian. În acest caz infecția virala este
mai ușoară, pacienții prezentând câteva vezicule la nivelul pielii și doar
câteva simptome comparativ cu infecția obișnuită de varicelă. Trebuie să
fie consultat medicul dacă există întrebări sau alte nelămuriri legate de
administrarea vaccinului.
Unele studii efectuate arată că sansa de a face o formă ușoară de varicelă
crește o dată cu prelungirea duratei de timp ce a trecut de la prima
vaccinare. În unul din studii se constată că eficacitatea vaccinului scade
după primul an de la vaccinare când este făcut la copii sub 15 luni. În
urma rezultatelor acestor studii, cercetatorii discută de o a doua vaccinare
care să determine o creștere a eficacitații mai ales la copii sub 13 luni.

De asemenea se poate preveni varicela dacă după expunerea la virus


organismul dobândește rapid anticorpi împotriva varicelei. În cazul în
care o persoană intră în contact cu o persoană bolnavă de varicelă și nu
este sigura dacă are imunitate față de virus (nu a dobandit anticorpi)
trebuie să consulte medicul în vederea vaccinării sau a altui tip de
profilaxie.

19
Prevenirea îmbolnăvirii cu varicelă se poate face și prin evitarea
contactului cu o persoană infectată de acest virus. Aceasta se recomandă
persoanelor care au un sistem imunitar deficitar. Cu toate acestea virusul
varicelo-zosterian se transmite de la o persoană infectată fără ca aceasta
să prezinte semne de boală. Vărsatul de vânt (varicela) se transmite foarte
rapid, mai ales persoanelor aflate într-un spațiu închis, ce vin în contact
cu alte persoane, ca de exemplu copiii în sălile mici de clasă sau persoane
care împart același dormitor.

Este dificilă prevenirea varicelei odată ce a aparut erupția cutanată.


Femeile care doresc să rămână însărcinate și nu au făcut varicela ar trebui
să se vaccineze împotriva virusului sau să testeze dacă au imunitate,
deoarece în acest mod previn complicațiile ce pot apărea în cazul infecției
din timpul sarcinii.

2.11 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA


PACIENŢILOR CU VARICELĂ

1. Asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor pentru evitarea infectărilor


secundare.
- cavitatea bucală va fi curaţată după fiecare masă, spălată cu ceai
de muşeţel şi dezinfectată prin badijonări cu stamicină.
- igienizarea tegumentelor se face cu apă alcoolizată, după care se
pudrează cu talc mentolat 1% sau se tamponează cu alcool mentolat 1%
pentru ameliorarea pruritului.
- baia generală se face numai după uscarea leziunilor cutanate şi
căderea crustelor.
- pentru evitarea ruperii şi infectării veziculelor, se indică tăierea
unghiilor, folosirea unor mănuşi moi de bumbac sau bandajarea
degetelor.
2. Adaptează regimul alimentar la necesităţile pacientului: regim lacto-
hidro-zaharat şi făinos format din lichide şi piureuri în febră, apoi regim
complet.
3. Supraveghează permanent pacientul pentru a observa semnele unor
eventuale complicaţii precoce, datorate suprainfecţiei cutanate
stafilo/streptococice; pacientului i se monitorizează pulsul, tensiunea
arterială şi temperatura.
4. Se combate febra prin aplicare de comprese hipotermizante de două-
trei ori pe zi;
- antitermicele se administrează la indicaţia medicului fiind alese şi
dozate în funcie de vârsta bolnavului;

20
- cefaleea, mialgia se combat prin administrare de antialgice la indicaţia
medicului.
CAPITOLUL 4

Concluzii

O bună relaţie asistent-pacient se realizează prin respectul pentru


punctele de vedere şi trăirile pacientului, înţelegerea şi dorinţa de a intra
în dialog, ceea ce îi dă putere pacientului de a deveni partener în actul
terapeutic. Pacientul are nevoie de informaţii, instrucţiuni şi atenţionări
pentru a accepta şi a urma tratamentul şi pentru a-şi redobândi sănătatea.
Rolul asistentei medicale în bolile infecţioase este foarte
important atât în îngrijirea pacienţilor pe întreaga perioadă evolutivă a
bolii, cât şi în educaţia bolnavului şi a familiei în ceea ce priveşte izolarea
sursei epidemiogene, în speţă bolnavul, limitarea contactului acestuia cu
persoanele cu sănătate aparentă, educarea persoanelor potenţial receptive
în a face boala de a evita total contactul cu bolnavii.
Urmărind evoluția varicelei la 4 pacienți, am ajuns la concluzia că această
afecțiune este cauzată de virusul varicelo-zosterian şi apare ca urmare a infectării
organismului care nu are imunitate la acest virus. Consider că activitatea de îngrjire
presupune ca fiecărui pacient să-i fie respectate drepturile, să-i fie satisfăcute nevoile
şi să-i fie recunoscută valoarea şi demnitatea ca o fiintă umană, fără deosebire de
nationalitate, varstă, sex şi religie.

21