Îngrijirea pacientului cu

rujeolă
Cuprins
Argument.................................................................................. pag. 3

Obiectivul I. Anatomia și fiziologia pielii..................................pag. 4

Obiectivul II.

Rujeola.......................................................................................pag. 17

Definiție.....................................................................................pag. 17

Etiologie.....................................................................................pag. 17

Patogenie ...................................................................................pag. 19

Tablou clinic..............................................................................pag. 20

Diagnostic pozitiv și diferențial.................................................pag. 24

Forme clinice.............................................................................pag. 25

Evoluție și prognostic................................................................pag. 27

Tratament...................................................................................pag. 27

Epidemiologie............................................................................pag. 29

Profilaxie și combatere..............................................................pag. 31

Rolul asistentei medicale în îngrijitea pacientului cu rujeolă....pag. 34

Fișa tehnică 1 - functia venoasă................................................pag. 37

Fișa tehnică 2 – recoltarea săngelui pentru HLG......................pag. 41

Fișa tehnică 3 – recoltarea materiilor fecale pentru analize

de laborator...............................................................................pag. 43
Fișa tehnică 4 – măsurarea temperaturii corpului ....................pag. 45

Obiectivul IV - educația sanitară a pacientului cu rujeola .......pag. 48

Obiectivul V – plan de îngrijirea a pacietului cu rujeola..........pag. 50

Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Bibliografie

Argument

Nursingul cuprinde toate verigile de munca ale asistentei medicale: primirea bolnavului în spital,
îngrijirile generale acordate acestuia, asistenta la examinarea bolnavului și supravegherea lui, alimentatie,
recoltarile de produse biologice și patologice, examinari urgente de laborator, tehnica testelor cutanate,
pregatirea bolnavilor pentru examene radiologice complementare, endoscopice, etc, tehnica tratamentului fizic
și medicamentos cât și particularitatile de îngrijire ale diferitelor categorii de vârstă și boala.

Parcurgand etapele proiectului coroborat cu practica din institutiile sanitare, am ajuns la concluzia că
fiecare pacient trebuie tratat ca un tot unitar, ca o entitate, mai precis ca o ființă umana care are 14 nevoi
fundamentale, unele dintre ele satisfacute, altele nesatisfacute, iar îngrijirile îndreptate către el trebuie să fie
personalizate.

Proiectul de diploma prezentat în continuare reprezinta o aplicație de ordin practic a cunoștintelor

acumulate pe parcursul celor trei ani de studiu.Punctul de plecare l-a reprezentat identificarea temei: Îngrijirea
pacientului cu rujeolă. Consultand bibliografia, s-au identificat notiuni de anatomie și fiziologie, de patologie
medicală și de îngrijiri specifice de nursing necesare în îngrijirea copilului cu rujeolă.

Acestea sunt:
1. organizarea activității în serviciul de boli contagioase.
2. respectarea legislatiei sanitare în asistenta mamei și copilului,
3. asigurarea îngrijirilor necesare creșterii și dezvoltarii nou-nascutului, sugarului și copilului.
4. acordarea îngrijirilor adaptate copilului cu boli contagioase.
5. aplicarea îngrijirilor individualizate pe afecțiuni (aparat respirator, cardio-vascular, digestiv, urogenital,
boli de sânge,etc).
6. acordarea primului ajutor de urgență.
7. aplicarea și supravegherea tratamentului și regimului igieno-dietetic prescris.
8. descrierea, interpretarea diferitelor forme de comportament al copilului.
9. asigurarea securității afective a copilului spitalizat.
10. educarea mamei și copilului cu privire la prevenirea și tratarea diferitelor afecțiuni.
11. aplicarea normelor de tehnica securitatii muncii și P.S.I.

1
2
 OBIECTIVUL I

Anatomia și fiziologia pielii

Anatomia pielii

Pielea este un înveliş membranos conjunctivo-vascular care acoperă corpul în întregime şi care se
continuă cu semimucoasele şi mucoasele cavităţilor naturale.

Grosimea pielii variază în funcţie de regiunea cutanată: 4 mm la palme şi plante, şi între 0,2-0,5 mm la pleoape,
prepuţ şi gland. De asemenea grosimea pielii variază cu sexul şi vârsta, fiind mai subţire la femei, copii şi
bătrâni. Pielea este foarte elastică având o rezistenţă mare, o fâşie de 2-3 mm lăţime suportând o greutate de 2
kg. Culoarea pielii este în funcţie de bogăţia în pigment melanic şi de vascularizaţie, variind după regiune şi
vârstă.

Suprafaţa pielii, evaluată la aproximativ 1,5-2 m2, este catifelată, grasă şi umedă. Suprafaţa este
brăzdată de depresiuni, unele mai mari denumite pliuri sau cute, altele minuscule denumite depresiuni
infundibuliforme.

Pliurile pot fi grosolane (ex: pliul submamar, interfesier, inghinogenital), mai discrete (ex: faţa de flexie
a articulaţiilor) şi şanţuri fine şi scurte, cele mai numeroase, prezente pe toată suprafaţa corpului şi vizibile cu
ochiul liber. Aceste şanţuri prin intersectare delimitează suprafeţe romboidale, constituind cadrilajul normal al
pielii. Pe suprafaţa palmară şi plantară se pot observa o serie de şanţuri curbe, juxtapuse, care delimitează mici
proeminenţe regulate denumite creste papilare.

Depresiunile infundibulare, cunoscute popular sub numele de pori, corespund orificiilor glandelor
sudoripare (greu distinse cu ochiul liber) şi foliculilor pilo-sebacei (mult mai aparente).

Suprafaţa pielii (cu excepţia palmelor şi plantelor) este acoperită de peri, unii voluminoşi, iar alţii foarte
fini, abia vizibili.

Histologia pielii

3
 Structura pielii este compusă din patru regiuni suprapuse care dinspre suprafaţă spre profunzime sunt
următoarele: epidermul, joncţiunea dermo-epidermică, dermul şi hipodermul. Anexele pielii sunt localizate în
derm şi hipoderm.

Epidermul

Epidermul este situat la suprafaţa pielii fiind un epiteliu pavimentos stratificat constituit din patru tipuri
celulare. Keratinocitele reprezintă 80% din totalul celulelor epidermului. Restul de 20% de celule sunt
dispersate printre keratinocite fiind formate din melanocite, celule Langerhans şi celule Merkel greu de observat
în preparatele histologice standard.

La microscopul optic în coloraţie cu hematoxilină-eozină epidermul apare ca o bandă sinuoasă,

neregulată, având la suprafaţă o serie de şanţuri (care corespund depresiunilor văzute cu ochiul liber), iar la
partea profundă prelungiri denumite creste interpapilare care pătrund în derm delimitând formaţiuni conice
denumite papile dermice.

Epidermul este o structură nevascularizată.

1. Keratinocitul

Keratinocitele sunt dispuse în straturi, fiecare strat fiind constituit din celule diferite ca formă şi structură:

• Stratul bazal, denumit şi stratul germinativ (pentru că dă naştere celulelor stratului supraiacent), este cel
mai profund. El este format dintr-un singur rând de celule de formă cilindrică dispuse unele lângă altele ca
ulucile unui gard (dispoziţie în palisadă). Celulele sunt situate perpendicular pe membrana bazală. Nucleul
celulelor bazale este situat apical, iar mitozele sunt rare. Printre keratinocitele bazale se găsesc intercalate
melanocite care apar ca celule clare.

• Stratul mucos al lui Malpighi este format din 6-20 rânduri de celule poligonale, voluminoase, având
nucleul rotund sau ovalar, cu 1-2 nucleoli. Celulele malpighiene au un aspect mai plat şi o dispoziţie orizontală
spre partea superioară, fiind unite prin tonofilamente sau punţi intercelulare. Aspectul fibrilar face ca stratul
malpighian să poarte şi numele de strat filamentos. Între celulele malpighiene există un spaţiu lacunar plin cu
limfă ce conţine substanţe nutritive.

• Stratul granulos (Langhans) este situat deasupra stratului malpighian. Acest strat este format din 3-4
rânduri de celule cu aspect romboidal având axul mare orizontal. Nucleul lor este mai mic iar protoplasma este

4
plină cu granulaţii de keratohialină. În cursul keratinizării aceste granulaţii de keratohialină produc substanţa
interfibrilară (matricea) care sudează tonofilamentele.

• Stratul lucidum este situat deasupra stratului granulos. Acesta este un strat clar şi format din celule cu
nucleu picnotic sau anucleate. Stratul lucid, denumit şi strat barieră sau zona barieră, este mai evident la palme
şi plante.

Stratul lucidum şi granulos formează împreună stratul precornos.

• Stratul cornos este constituit din celule plate, anucleate, care se intrică unele în altele formând lamele
care se suprapun. Partea cu totul superficială a stratului cornos, formată din elemente izolate care se desprind la
cel mai mic traumatism, poartă numele de stratul disjunct.

Timpul necesar de reînnoire a epidermului, evaluat după administrarea de glicină marcată cu C14, este de 26-28
de zile.

Desmozomii realizează legătura keratinocitelor între ele.Ei sunt puţin numeroşi la nivelul stratului bazal dar
foarte numeroşi la nivelul stratului spinos.

2. Melanocitul

Melanocitele reprezintă a doua mare categorie de celule ale epidermului localizate exclusiv în stratul bazal al
epidermului. Melanocitul are rol în sinteza melaninei care este înglobată în melanozomi care vor fi transferaţi în
keratinocite. În funcţie de cantitatea şi tipul melaninei este determinat fototipul cutanat. Există şase fototipuri
cutanate (tabelul I).

Fototipurile cutanate

- piele albă - piele mată

Tipul I - se ard întotdeauna Tipul IV - se ard puţin

- nu se bronzează niciodată - se bronzează întotdeauna

Tipul II - piele albă Tipul V - piele brună

5
 - se ard uşor
- se ard rar
- se bronzeză puţin şi cu
- se bronzează intens
dificultate

- piele brun închisă

- piele albă spre negru
Tipul
- se ard puţin Tipul VI - nu se ard niciodată
III
- se bronzează progresiv - se bronzeză intens
şi profund

3. Celulele Langerhans

Celulele Langerhans reprezintă 3-8% din celulele epidermice. Celulele Langerhans captează exoantigene
pe care le prelucrează, traversează apoi epidermul şi dermul prin sistemul limfatic, ajung la nivelul ganglionilor
limfatici unde prezintă antigenul limfocitelor T.

În microscopia optică celulele Langerhans apar ca celule clare, cu nucleul crestat, situate cel mai adesea
în stratul granulos al epidermului.

4. Celulele Merkel

Celulele Merkel sunt celule neuroepiteliale situate între keratinocitele bazale în contact cu o terminaţie
nervoasă. Uneori celulele Merkel se pot grupa în grămezi de 10-80 celule formând un disc numit corpusculul
Merkel îndeosebi la nivelul buzelor şi al pulpei degetelor.

Joncţiunea dermo-epidermică

Joncţiunea dermo-epidermică delimitează epidermul de dermul subiacent.În microscopia optică

joncţiunea dermo-epidermică apare ca o linie ondulată fină cu alternanţa crestelor epidermice şi papilelor
dermice.Joncţiunea dermo-epidermică prezintă la nivelul keratinocitelor bazale complexul de ancorare al
epidermului pe derm constituit din hemidesmozomi.

Dermul

6
 Grosimea medie a dermului este de 1-2 mm. Este subţire la nivelul pleoapelor şi prepuţului (0,6 mm), în
schimb este gros la nivelul palmelor şi plantelor (3 mm).

Dermul este format din două porţiuni: o porţiune superficială situată între crestele epidermice denumită
dermul papilar, corespunzând în cea mai mare parte papilei dermice, şi alta profundă sau dermul reticular,
numită şi corion. Dermul papilar cuprinde 1/5, iar corionul 4/5 din grosimea dermului.

Atât dermul papilar, cât şi cel reticular sunt formate din aceleaşi componente histologice şi anume:

1) Scheletul fibrilar format dintr-o reţea de fibre:

a) fibrele de colagen sunt cele mai numeroase reprezentând principalul component fibrilar al dermului.
Fibrele de colagen sunt grupate în fascicule formând benzi ondulate, alungite şi întretăiate în toate direcţiile.

b) fibrele elastice produse de fibroblaşti reprezintă un conglomerat de fibre separate printr-o substanţă
amorfă lipomucoproteică. Aceste fibre sunt subţiri, sinuoase, mai mult sau mai puţin anastomozate.

c) fibrele de reticulină sunt fibre fine a căror structură macromoleculară se aseamănă cu cea a colagenului.
Fibrele de reticulină sunt dispuse în formă de grilaj.

2) Elementele celulare sunt reprezentate de: fibroblaste cu aspect alungit, elemente histiocitare rotunde, de
mărimea unui mononuclear (sinonime cu monociţii), mastocitele (celule cu granulaţii bazofile metacromatice).
În număr mic în derm se pot întâlni şi limfocite, monocite, plasmocite cu dispoziţie în special perivasculară, şi
celule cromafine (palide şi de formă alungită).

3) Substanţa fundamentală ocupă spaţiile dintre fibre şi celule fiind formată din mucopolizaharide (acidul
hialuronic, acidul condroitin sulfuric, etc) şi o substanţă proteică, conţinând apă, substanţe minerale şi
metaboliţi.

Dermul conţine şi o bogată reţea vasculară şi terminaţii nervoase. Prin derm trec şi canalele excretorii
ale glandelor sudoripare precum şi firul de păr la care este anexată glanda sebacee.

Hipodermul

Hipodermul se găseşte în continuarea dermului de care nu este net delimitat. Se întinde în profunzime
până la aponevroze sau periost, cu excepţia pleoapelor, urechilor şi organelor genitale masculine care nu
prezintă hipoderm.
7
 Hipodermul este constituit din lobuli adipoşi delimitaţi de tractusuri fibroase care vin din derm.

Anexele cutanate

Anexele cutanate cuprind glandele cutanate şi fanerele.Glandele cutanate cuprind glandele sudoripare
ecrine, glandele sudoripare apocrine şi glandele sebacee.Fanerele cutanate cuprind părul şi unghiile.

Glandele sebacee sunt anexate firelor de păr, ansamblul constituind foliculul pilo-sebaceu.Glandele
sudoripare apocrine sunt anexe ale foliculilor pilo-sebacei, pe când glandele sudoripare ecrine nu sunt legate de
firele de păr.

Suprafaţa epidermului este presărată de o multitudine de mici orificii corespunzând ostiumului pilar şi
porilor glandelor sudoripare.

Foliculul pilo-sebaceu

Foliculul pilo-sebaceu cuprinde:

1) părul şi tecile sale,

2) muşchiul erector al firului de păr,

3) glanda sebacee.

Părul este o formaţiune epitelială, cornoasă, filiformă care ia naştere în corionul profund dintr-o
expansiune cupuliformă de natură conjunctivo-vasculară numită papilă care reprezintă organul vital al firului de
păr. Porţiunea mai umflată a părului care coafează papila se numeşte bulb. În partea inferioară a bulbului se află
matricea sau centrul germinativ care produce părul şi teaca epitelială internă. Firul de păr traversează grosimea
pielii ieşind la suprafaţă şi prezintă astfel două porţiuni:

- rădăcina – porţiunea din grosimea pielii,

- tija sau tulpina – porţiunea aeriană.

8
 În zona inferioară a rădăcinii, în vecinătatea imediată a papilei, se găsesc melanocitele generatoare ale
pigmentului melanic care colorează părul.

Rădăcina firului de păr se găseşte inclusă într-un sac, numit folicul pilos.

Partea superioară a foliculului pilos, în formă de pâlnie, se numeşte ostium sau infundibul folicular, în el
deschizându-se şi glandele sebacee astfel încât foliculul pilos se numeşte şi foliculul pilo-sebaceu.

Glandele sebacee

Glandele sebacee sunt în general anexe ale firului de păr cu structură tubulo-alveolară, situate în
triunghiul format de epiderm, firul de păr şi muşchiul erector al firului de păr.

Muşchiul erector al părului

Muşchiul erector al părului este un muşchi neted, oblic, localizat pe faţa externă a glandei sebacee.
Contracţia muşchiului erector provoacă ridicarea firului de păr care se verticalizează.

Glandele sudoripare apocrine

Glandele sudoripare apocrine sunt prezente doar în anumite regiuni ale organismului: axile, scrot, labiile
mici, regiunea perianală, conductul auditiv extern, pleoape şi sunt totdeauna anexate foliculului pilo-sebaceu.
Sunt constituite dintr-o porţiune secretorie şi un canal excretor:

- porţiunea secretorie a glandelor sudoripare apocrine este localizată în hipoderm, mai profund decât
porţiunea secretorie a glandelor sudoripare ecrine.

- canalul excretor care se deschide în conductul pilo-sebaceu mai jos de glandele sebacee.

Produsul de secreţie este opac, gras şi alcalin. El este secretat în mod apocrin: eliminarea polului apical
al celulelor, dar partea bazală şi medie rămâne pe loc pentru regenerarea elementelor pierdute.

Glandele sudoripare ecrine

9
 Glandele sudoripare ecrine sunt repartizate pe toată suprafaţa pielii, cu excepţia regiunilor axilare,
perimamelonare, pubiene.Sunt foarte numeroase la nivelul palmelor şi plantelor şi numeroase la nivelul dosului
mâinilor şi pielii capului.

Sunt glande exocrine tubuloase simple având o porţiune secretorie şi un canal excretor. Secreţia lor
apoasă, incoloră şi sărată constituie sudoarea.Sunt glande merocrine vărsându-şi conţinutul în afara foliculului
pilos.

Unghia

Unghia este o lamă cornoasă localizată pe faţa cutanată dorsală a fiecărui deget de la mâini şi picioare.

Macroscopic unghia prezintă două părţi: o parte vizibilă - corpul unghiei sau limbul şi o parte ascunsă
sub repliul unghial – rădăcina. Lunula este porţiunea albă a corpului situată în vecinătatea rădăcinii. Pielea care
acoperă rădăcina constituie bureletul unghial a cărui extremitate liberă, foarte keratinizată, se numeşte cuticula,
pe când regiunea situată sub marginea liberă a unghiei se numeşte hiponichium sau patul unghial.

Creşterea unghiei se face prin proliferarea şi diferenţierea epiteliului rădăcinii şi lunulei unghiei, numită
matricea unghială. Matricea produce platoul unghial cu viteza de 1 mm/săptămână la mâini şi de 0,25
mm/săptămână la picioare.

Vascularizaţia pielii

Epidermul ca orice epiteliu nu este vascularizat el fiind hrănit prin osmoză. În schimb dermul şi
hipodermul sunt bogat vascularizate printr-o reţea foarte sistematizată de arteriole de calibru mediu apoi mic,
capilare şi venule.

Reţeaua arterială

În partea profundă a hipodermului arterele formează o primă reţea paralelă cu suprafaţa cutanată. De la
aceasta pleacă perpendicular ramuri care traversează hipodermul dând colaterale care vascularizează lobulii
adipoşi şi anexele.

Aceste ramuri se reunesc în partea profundă a dermului reticular pentru a forma a doua reţea a cărei
ramificaţii sunt paralele cu suprafaţa cutanată. Din această a doua reţea pornesc perpendicular arteriole, numite
„arteriole în candelabru”, care dau ramuri pentru anexele cutanate şi dermul reticular şi sfârşesc prin a se

10
anastomoza într-o a treia reţea – reţeaua subpapilară, situată dedesubtul papilei dermice. Din această ultimă
reţea pleacă arteriolele terminale care se îndreaptă vertical spre papile în vârful cărora se ramifică în numeroase
capilare dispuse în ansă. O asemenea arteriolă vascularizează 2-4 papile dermice. Capilarele arteriale se
continuă mai departe cu capilarele venoase.

Reţeaua venoasă şi limfatică

Reţeaua venoasă urmează în sens invers acelaşi traiect ca şi reţeaua arterială. Limfaticele sunt
reprezentate prin vasul central al papilei, apoi prin plexul subpapilar şi, în sfârşit, prin trunchiuri mai mari care
se deschid în limfaticele din ţesutul celular subcutanat. Lipseşte reţeaua subepidermică.

Inervaţia pielii

Dermul şi hipodermul sunt puternic inervate:

a) pe de o parte terminaţiile nervoase amielinice ale sistemului nervos vegetativ destinate vaselor şi
anexelor epidermice,

b) pe de altă parte terminaţiile nervoase ale nervilor senzitivi cerebro-spinali, mielinice sau amielinice,
reprezentate prin: terminaţii nervoase libere, terminaţii nervoase ale complexului Merkel, terminaţii nervoase
ale corpusculilor Meissner, Vater-Pacini, Krause şi Ruffini.

Funcţiile pielii

1. Funcţia de barieră cutanată

Funcţia de barieră cutanată este realizată de epiderm care este un epiteliu de înveliş. El realizează o
barieră care protejează eficient mediul intern de mediul înconjurător. Stratul cornos joacă un rol de barieră în
difuzarea apei evitând deshidratarea organismului. Bariera realizată de stratul cornos nu este absolută existând o
pierdere transepidermică a apei sau o pierdere insensibilă care însă poate creşte în situaţii patologice.

2. Flora cutanată

Flora cutanată este compusă din numeroşi germeni din mediu care colonizează pielea. Aceasta este
reprezentată de:

11
a) O floră cutanată stabilă pe piele, cel mai ades localizată la nivelul stratului cornos sau la nivelul
foliculului pilos şi care nu este patogenă în condiţii fiziologice. Din această floră fac parte bacterii
(corynebacterii, propionibacterii, stafilococi coagulazo-negativi (îndeosebi epidermidis) şi micrococi), levuri
lipofile (din genul Malassezia), paraziţi din familia acarienilor (Demodex) şi posibil anumite virusuri.

b) O floră cutanată tranzitorie care poate contamina temporar pielea sau poate să se instaleze timp
îndelungat pe anumite zone topografice propice prin condiţii de umiditate, de pH (perineu, fose nazale, conduct
auditiv extern) sau de afectare a barierei cutanate. În aceste cazuri este vorba în special de bacterii (Stafilococul
aureu, Streptococul, Neisseria, bacili gram negativ (exemplu Pseudomonas)) sau levuri (Candida albicans şi
parapsilosis).

3. Pigmentarea pielii

Pigmentarea pielii este realizată prin funcţia de melanogeneză a acesteia. Melanocitele sunt localizate în
epiderm şi sunt în contact prin prelungirile dendritice cu keratinocitele înconjurătoare (36 de keratinocite
corespund unui melanocit constituind unitatea epidermică de melanizare).

Formarea pigmentului melanic are loc în melanozomi, organite care iau naştere în melanocite şi care
migrează prin dendritele melanocitare în keratinocitelor din jur. Sub acţiunea ultravioletelor, mai precis UVB,
melanogeneza este stimulată şi transferul melanozomilor spre keratinocite este accelerat.

4. Funcţia sebacee

Glandele sebacee sunt răspândite pe întreaga suprafaţă tegumentară (cu excepţia palmelor şi plantelor),
fiind mai numeroase pe pielea pǎroasǎ a capului şi zonele medio-faciale. Sebumul se dispune pe tija pilară la
suprafaţa stratului cornos, amestecându-se cu alte lipide (de origine epidermică), apă şi sudoare, formând filmul
hidro-lipidic de la suprafaţa pielii (pielea este grasă dacă există un exces de sebum şi uscată dacă există un
deficit de apă). Hiperseboreea dă feţei şi părului un aspect gras şi strălucitor.

Activitatea glandelor sebacee se găseşte sub acţiunea hormonilor sexuali. Hormonii androgeni stimulând
activitatea glandelor sebacee iar estrogenii au la nivelul glandelor sebacee un efect antagonist.

5. Funcţia de termoreglare

Temperatura internă constantă a organismului este de 37°C. Temperatura cutanată variază între 20°C şi
40°C, cel mai adesea situându-se între 28°C şi 32°C la o valoare intermediară între temperatura internă şi

12
mediu. O serie de mecanisme reglatorii intervin pentru menţinerea homeostaziei. Metabolismul celular
reprezintă principala sursă de căldură a organismului.

Schimburile termice între organism şi mediul înconjurător se fac prin patru mecanisme fizice principale:
prin radiaţie, prin conducţie, convecţie, evaporare. Pielea elimină apă într-un mod insensibil, fenomen numit
perspiraţie.

Hipotalamusul reprezintă principalul centru al termoreglării.Pe cale nervoasă el primeşte informaţii

asupra temperaturii cerebrale, cutanate şi a sângelui prin termoreceptorii situaţi în piele, creier şi vasele
sanguine.Pe baza acestor informaţii hipotalamusul echilibrează balanţa între termogeneză şi termoliză.

Protecţia împotriva frigului se realizează prin creşterea metabolismului, producerea de căldură prin
muşchi şi vasoconstricţie cutanată arteriolară.În schimb protecţia împotriva căldurii se realizează prin
vasodilataţie cutanată activă şi sudoraţie.

6. Funcţia sudorală

Funcţia sudorală este un fenomen care în esenţă constă în pierderea căldurii (termoliză) prin fenomenul
de evaporare a apei la suprafaţa pielii.

Sudoarea secretată de glandele sudoripare este o soluţie salină hipotonă, fiind în principal compusă din
apă şi electroliţi dintre care principalii sunt clorura de sodiu, potasiu şi bicarbonaţi. Sudoarea conţine de
asemenea şi substanţe organice precum acidul lactic, ureea şi amoniacul.

Glandele sudoripare ecrine secretă sudoarea continuu. Perspiraţia insensibilă a unui organism în repaus
este în jur de 200 ml de sudoare pe oră la o temperatură a mediului ambiant de 18°C. Fluxul sudoral este în
funcţie de necesităţile de termoreglare.

7. Rolul pielii în procesele imunologice şi hematologice

Sistemul imunitar este constituit în principal din celulele prezentatoare de antigen (CPA) care în piele
sunt reprezentate de celulele Langerhans din epiderm şi celulele dendritice din derm.

Mastocitele din derm joacă de asemenea un rol important în procesele imunologice şi stările alergice.
Dermul prin sistemul reticulo-endotelial are şi funcţie hematopoietică, iar unele celule din seria mieloblastică şi
limfoblastică pot fi prezente în stări patologice.

13
 8. Funcţia de cicatrizare a pielii

Pielea izolează şi protejează organismul faţă de mediul exterior. Atunci când apare o soluţie de
continuitate sau o alterare a pielii intervine procesul de cicatrizare cu implicarea unui număr mare de tipuri
celulare.

În procesul de cicatrizare cutanată al plăgilor acute intervin trei mari etape. În cursul primei faze
vasculare şi inflamatorii în plagă ia naştere un dop de fibrină. A doua fază constă în reparaţia tisulară dermică şi
epidermică conducând la epitelizarea plăgii. Ultima fază mai puţin cunoscută este cea de remodelare a matricei
extracelulare şi de maturare a cicatricei. Aceste etape se succed în timp.

OBIECTIVUL II

Rujeola
14
 1. DEFINIŢIE:

Rujeola este o boala acută infectioasă şi extrem de contagioasă, uneori severă, provocata de virusul
rujeolic, caracterizată clinic prin manifestari catarale respiratorii, un enantem bucal particular, urmate de o
erupţie caracteristică şi insoţită de variate complicaţii bacteriene.

Rujeola este o boala extrem de raspândită (peste 90% dintr-o populaţie nevaccinată face boala până la
varsta adultă). În ţarile în curs de dezvoltare (nivel de viaţa scăzut şi igienă deficitară ), rujeola se insoţeşte de o
mortalitate ridicată ( 12% sau şi mai mult ); în celelalte ţari, acest risc este mult mai redus ( mortalitate 0,02-
0,1%).

Complicaţiile pulmonare şi nervoase contribuie la gravitatea bolii prin mortalitate şi sechele. Se

apreciaza că peste 1.500.000 de copii mor anual pe glob din cauza rujeolei.

Considerând marea morbiditate a rujeolei, complicaţiile şi mortalitatea, rujeola se numară, în cadrul bolilor
infecţioase, printre problemele mari de sanatate publică. Prin generalizarea vaccinării antirujeolice, se speră să
se obţină eradicarea bolii, în ultimii ani.

2. ETIOLOGIE

Noțiuni de anatomie și fiziologie a virusului rujeolic

Virusul rujeolic este agentul causal. El este prezent la omul bolnav în sânge, în secreţiile nazofaringiene
şi respiratorii, în elementele eruptive cutanate. Virusul nu se intalneşte la persone sănătoase, deoarece nu există
purtatori de virus rujeolic.

Morfologie - virusul rujeolic este o particulă sferică de 120 - 128μm în diametru, cu mici proiecţii
aciculare de suprafaţă. Structural, conţine o nucleocapsidă, cu A.R.N şi un înveliş exterior constituit din lipide,
glicoproteine şi polipeptide. Infectivitatea este legată de acest înveliş ca şi de proprietăţile de hemaglutinare şi
hemoliză. Antigenul pentru reacţia de fixare a complementului este prezent in nucleocapsidă, iar anumite
specificitaţi sunt date de inveliş. Spre deosebire de alte virusuri înrudite, virusul rujeolic nu posedă
neuraminidază. Există un singur tip antigenic.

15
 Izolarea virusului rujeolic s-a făcut pe culturi de ţesuturi ( rinichi uman, sau de maimuţă), utilizând sânge,
sau spălăturile faringiene de la bolnavii de rujeolă.

Gazde receptive. Maimuta inoculata parenteral cu virus rujeolos face o boala asemanatoare cu a omului.
Virusul poate fi izolat din sange, exudat faringian, recoltat in primele 24 de ore de la debut, pe culturi celulare
din rinichi de maimuta sau om.

Virusul rujeolic a fost adaptat si la embrionul de gaina pe cale amniotica si la multiple tipuri de culturi
celulare de om si maimuta.

Dezvoltarea virusului in culturi se face lent in 6 – 8 zile si se duce la modificari citopatice caracteristice,
celulele isi pierd conturul, apar vacuole si mase sincitiale cu numerosi nuclei (celule gigantice) iar intranuclear
apar incluziuni acidofile.

Structura antigenica.Virusul rujeolic poseda o activitate hemaglutinanta. Fenomenul este specific

inhibat de serul antirujeolos.

Virusul poseda si un antigen fixator de complement care poate fi pus in evidenta in lichidul supernatant
al culturii de celule infectate cu virus, care reactioneaza specific cu serul de convalescent.

Rezistenţa în mediu extern şi la factorii fizici - virusul rujeolic este puţin rezistent în mediul extern, mai
ales la temperaturi ridicate. Rezistă câteva saptămâni la frigider şi mai multe luni în stare ingheţată la –150 sau-
790 C. La 370C îşi pierde jumatate din infecţiozitate în 2 ore. La temperatura camerei şi la umiditate scăzută,
rezistă mai bine dar, pierde 50-70% din infecţiozitate, în conditii de umiditate crescută. Este distrus repede de
ultraviolete. Acţiunea formolului (1/4000), timp de 4 zile la 370, duce la inactivarea virusului (pierderea completă
a infecţiozitaţii). Virusul rujeolic nu este sensibil la nici un antibiotic.

3. PATOGENIE

Poarta de intrare a virusului rujeolic este mucoasa nazofaringiană şi conjunctivală. Unii autori au
susţinut că poarta de intrare a virusului ar fi numai mucoasa conjunctivală ( copii receptivi la rujeolă, puşi în
contact cu bolnavii de rujeolă, nu au facut boala, dacă li s-au aplicat ochelari, care acopereau întreaga regiune
orbitală sau dacă li s-a instilat ser de convalescent în sacul conjunctival ).

16
 După patrunderea prin mucoasă virusul ajunge în ţesuturile linfoide, unde se multiplică ( perioada de
incubaţie ). Virusul a putut fi izolat din sânge, în această perioadă, la maimuţe. Când s-a realizat o multiplicare
maximă a virusului, acesta invadează sângele şi organele, provocând primele manifestari ale bolii. Virusul
rujeolic se izolează în această perioada din sânge, din secreţii nazofaringiene şi din urină. În sânge, virusul
rujeolic este localizat îndeosebi în leucocite, în care se şi multiplică ( ceea ce ar explica leucopenia şi
modificările cromozonice fregvente din rujeolă ).

În rujeolă, se produc şi alte modificari imunologice şi metabolice. Astfel, în formele severe de rujeolă s-
a constatat o imunosupresie inportantă ( mai ales a imunitaţii celulare ), demonstrează printr-o scădere a
numărului de linfocite T, şi scăderea rezistenţei la infecţii bacteriene.

Rujeola gravă care apare frecvent la tropice, se insoţeşte de o eliminare mai prelungită a virusului
rujeolic şi de prezenţa prelungită a celulei gigante (8-29 zile), faţă de o durată medie de 6 zile în rujeola
obisnuită. Se consideră că acest aspect revelator de gravitate se datorerşte unei puternice deprimari a imunitaţii
celulare, la copiii cu malnutriţie, ceea ce ar favoriza proliferarea virală şi gravitatea bolii.

Viremia încetează cand apar anticorpii neutralizanţi, al căror tritru creşte progresiv, ajungând la
maximum între a 7-a şi a 10-a zi de convalescenţă. Tritru acestor anticorpi se menţine ridicat, chiar după un an,
persistând apoi toată viaţa şi asigurând imunitatea antirujeolică.

4. TABLOUL CLINIC

Incubaţia în medii este de 10 zile (cu variaţii între 8 şi 11 zile), fiind una din perioadele de incubaţie cele
mai fixe. Poate fi prelungită pănă la 21-28 de zile, dacă în cursul acestei perioade s-a administrat
gammaglobulină.

a) Perioada de invazie ( stadiul preeruptiv, perioada catarală ).

Această perioadă durează 3-4 zile, pănă la apariţia erupţiei. Debutul este gradat (şi nu brusc ca în
scarlatină ), cu febră care creşte treptat la 380-390C, insoţită de cefalee, indispoziţie şi de fenomene catarale
conjunctivale şi ale căilor respiratorii superioare.

17
 Caterul conjunctival este exprimat prin : conjunctivite roşii, pleoape umflate, ochi lacramoşi;este insoţit
adesea de fotofobie.

Catarul căilor respiratorii este localizat iniţial la nazofaringe şi laringe. Bolnavul strănută şi prezintă o
secreţie nazală, abundentă, seromucoasă sau mucopurulentă, care irită narinele, insoţită uneori de epistaxis.
Catarul ocular şi nazal dau feţei bolnavului un ,,facies de copil plâns”. Catarul se extinde apoi la laringe,
instalându-se laringita exprimată prin voce aspră, răguşită, tuse uscată supărătoare. Catarul laringean poate fi
mai accentuat, luând aspectul unei laringite obstruante (crup rujeolic). Către sfârşitul perioadei de invazie,
catarul se extinde descendent sub forma unei traheobronşite acute.

Examene radiologice efectuate sistematic în această perioadă pun în evidenţă, în peste jumatate din
cazuri, imagini de pneumonie interstiţială.

Cavitatea bucală . Din primele zile de boală, mucoasa bucală este congestionată, mai ales în fundul gurii.
Pe acest fond hiperemiat, se observă pete intens congestive, uneori chiar hemoragice. Petele sunt de dimensiuni
mici (3-5 mm în diametru), cu contur neregulat, fiind fregvente pe vălul palatin şi în fundul gâtului. Limba este
saburală, dar roşie pe margini cu tendinţe de descuamare în zilele următoare

Semnul Koplik, modificare caracteristică rujeolei în această perioadă; este constituit din căteva (uneori
numeroase) micropapule albe sau de culoare albastru deschis, izolate sau în mici grupuri, aşezate pe o zona
roşie, cu un diametru de câţiva milimetri. Aceste micropapule sunt situate pe mucoasa jugală, lângă ultimii
molari, mai rar pe gingii, în şanţul jugomaxilar şi excepţional în alte părţi (mucoasa nazală). Ele au fost
comparate cu grăunţele de griş sau cu mici stropituri de var, presărate pe o suprafaţă congestionată. Aceste
puncte reliefate se datoresc unor îngroşări epiteliale, fiind destul de aderente de mucoasă.

Semnul Koplik apare din perioada de invazie, de obicei in a 2-a zi şi persistă câteva zile, cuprinzând şi 2-
3 zile din perioada eruptivă, apoi dispar începând cu punctele albicioase, care lasă în loc un punct hemoragic pe
o areolă congestivă (,,rest de Koplik”). Semnul Koplik are o mare valoare în diagnosticul precoce al rujeolei,
putând fi considerat chiar patognomonic pentru această boală. Ganglionii limfatici, mai ales cei cervicali, sunt
usor măriti.

b. Perioada eruptivă. Febra, care la sfârşitul perioadei de invazie avusese o tendinţă de scădere, creşte din nou
şi mai mult, realizând astfelo curbă febrilă cu aspect difazic, asemănătoare cu aceea din alte boli virale (gripă,
poliomelită).

18
 Simptome generale şi nervoase- indispoziţie, agitaţie, insomnie, chiar delir, se accentuează. Erupţia
apare concomitent cu această exacerbare a simtomatologiei generale.

Erupţia rujeolică apare, de obicei, în cursul nopţii, astfel încât este descoperită dimineaţa. Primele pete
apar înapoia urechilor şi pe ceafă, pe frunte şi obraji, coborând spre gât. A 2-a zi, erupţia se extinde pe torace şi
pe pădăcina membrelor, pentru ca in a 3-a zi, să cuprinda în întregime trunchiul şi extremitătile membrelor.
Erupţia are deci un caracter descendent şi centrifug, generalizarea fiind desăvârşită de obicei în a 3-a zi. Uneori,
erupţia ,,iese” mai greu, generalizându-se în 4-5 zile .

Erupţia rujeolică este constituită din macule congestive (dispar la presiune), de culoare roz, la început
mici ( diamedrul de câţiva mm) putând rămăne ca atare (erupţie micromaculoasă) sau crescând în suprafaţă ( de
1-3 cm în diametru ), cu margini neregulate, sau uşor dinţate ( erupţia macromaculoasă).

Petele uşor reliefate si catifelate la pipăit sunt isolate, dar de obicei confluiază, lăsând pe alocuri porţiuni
de piele sănătoasă, ca niste insule cu contur neregulat. Acest aspect este vizibil mai ales pe fese, unde erupţia
este mai puţin accentuată, chiar în cazul unei erupţii intens confluiente. În general, pielea capătă un aspect pătat,
ca şi cum ar fi stropită cu o culoare roşie. Erupţia poate fi uşor pruriginoasă.

Dupa 2-3 zile, elementele eruptive pălesc şi dispar, în ordinea în care au apărut, lăsând in urma lor, timp
de câteva zile, pete gălbui- cafenii, cu valoare diagnostică retrospectivă. Acest aspect residual este mai intens,
când eruptia a fost hemoragică, (mult pigment sanguine extravazat). De obicei, urmează o descuamaţie fină,
furfuracee.

b) Perioada posteruptivă (convalescenţa).

În rujeola necomplicată, temperatura revine la normal, odată cu pălirea şi ştergerea elementelor eruptive,
iar bolnavul îşi recapătă treptat starea anterioară. În această perioadă, convalescentul este expus la variate
complicaţii bacteriene.

Evoluţia rujeolei este de obicei benignă, decurgând fără, sau cu puţine complicaţii, mai ales la copii în
stare de nutriţie normală şi în condiţii de bună îngrijire.

În epidemii mari, mai ales în regiunile cu populaţie subnutrită şi cu rezistenţă scăzută, rujeola se
îndrăţeşte de complicaţii.

19
 Complicaţii mai frecvente, la copii sub 2 ani, la rahitici, la distrofici, sau la cei cu focare infecţioase
preexistente, apar nu numai în cursul bolii, dar deseori către sfârşitul acesteia şi în convalescenţă.

Peste 90% din cazurile mortale de rujeolă sunt datorate complicaţiilor. Etiopatogenia complicatiilor este
complexă, contribuind îndeosebi la scăderea rezistenţei generale (anergia rujeotică) şi a celei locale (mucoasa
respirator şi a cavităţilor adiacente respiratorii- urechea medie, sinusuri), prin leziunile inflamatorii provocate de
virusul rujeolic. Se deschid, astfel numeroase porţi de intrare pentru suprainfecţii bacteriene. Majoritatea
complicaţiilor sunt deci bacteriene, survenind pe un teren preparat de acţiunea virusului rujeolic. Ele pot fi
favorizate de factori de mediu externi (spitalizare în saloane commune, îngrijiri insuficiente). Unele complicaţii
sunt determinate chiar de virusul rujeolic (laringita, pneumonia interstiţială, encefalita.

Complicaţii ale aparatului respirator. Aparatul respirator prezintă cele mai frecvente complicaţii in
rujeolă:

1. Pneumonia interstiţială rujeolică poate fi pusă în evidentă chiar din perioada prodromală.

Această pneumonie este de o deosebită gravitate la copii sub 2 ani, când se prezintă sub forma difuză şi
bilaterală, cu simtome funcţionale severe (dispnee şi cianoză ) şi evoluţie gravă.

2. Pneumonia cu celule gigante este severă. Apare, de asemenea, la copii cu imunitate

alterată, prin tratamente prelungite cu imunosupresive, sau la suferinzi de leucoze.

3. Pneumonia şi bronchopneumonia prin suprainfecţie bacteriană (stafilococ, pneumococ, bacil gramnegativ)

sunt frecvente (7-50% din cazuri). Deseori, au un caracter trenant, probabil din cauza componenţei virale
subdiacente; cel mai adesea sunt pneumonii mixte.

4. Abcesul pulmonar şi pleurezia purulentă pot să apară uneori.

5. Bronşita capilară (“catarul sufocant”), manifestate cu dispnee, cianoză şi evoluând de obicei spre moarte,
apare la copii mici.

6.Crupul rujeolic poate fi adesea mixt, prin suprainfecţie bacteriană.

Complicaţii ale sistemului nervos. Sistemul nervos poate fi sediul unor importante complicaţii.

20
1) Modificările electroencefalografice: par să fie comune in cursul rujeolei, mai frecvente la începutul
erupţiei .Aceste modificari indică o afectare tranzitorie a encefalului, mult mai fregventă decât o arată
manifestările clinice

2) Encefalita rujeolică. Este cea mai gravă complicaţie a rujeolei. Apare de obicei târziu, către sfârşitul
perioadei eruptive sau la începutul convalescenţei. Este o complicaţie rară (frecvenţe de 1/1000 de cazuri
de rujeolă), dar de o mare gravitate prin evoluţia letală posibilă şi prin sechelele neuropsihice pe care le
lasă. Debutul este brusc, cu modificări neuropsihice, delir, inconştienţă, comă, convulsii, etc.

3) Panencefalita subacută sclerozantă (P.E.S.S.). Se apreciază că această boală apare cu o frecvenţă de 5-10
cazuri pentru fiecare 1.000.000 de cazuri de rujeolă. Riscul apariţiei acestei panencefalite după
vaccinarea cu vaccin rujeolic viu atenuat este practice neglijabilă.

Alte complicaţii:

1. Complicaţii oculare: conjunctivite purulente, ulcer corneeană, panoftalmie

2. Complicaţii bucale (mai ales la copii distrofici, denutriţi, cu rezistenţă scăzută): stomatită
(bacteriană, sau micotică), amigdalită.

3. Otita medie supurată. Apare în circa 10% din cazurifiind urmată adesea de mastoidită.

4. Miocardita. Este exprimată prin modificări EKG,tranzitorii , care se constată în 0,5 –

33% din cazuri.

5. Complicaţii digestive : gastroenteritele (enantemul rujeolic al mucoasei digestive

favorizează dezvoltarea unor infecţii bacteriene , sau redeşteptarea unei infecţii
dizinterice prezentă până atunci sub fomă latentă sau ca stare de purtător ).

6. Rujeola şi sarcina: rujeola, apărută în primele trei luni de sarcină, poate provoca
malformaţii congenitale la făt. Riscul de malformaţii se apreciază la 50% pentru rujeola
apărută în prima lună de sarcină, scăzând apoi în lunile următoare. Moartea fetală şi
naşterile premature rămân pe primul plan în lunile următoare.

5. DIAGNOSTICUL POZITIV SI DIFERENŢIAL

21
 Diagnosticul pozitiv al rujeolei este, în general, uşor. Pentru aceasta se folosesc date epidemiologice
( lipsa rujeolei din antecedente, contact infecţios cu 10 –12 zile înainte ), semne clinice ( catar oculo-respirator
intens, facies plângător, enantem bucal, semnul Koplik, erupţie caracteristică) şi date de laborator ( leucopenie).
Examenul citologic al secreţiei nazale prin care se pun în evidenţă celulele gigante, multinucleate, caracteristice
rujeolei, are valoare diagnostică mai ales în perioada prodromală a bolii.

Izolarea virusului rujeolic nu constituie o metodă uzuală de diagnostic. Reacţiile serologice, care permit
un diagnostic sigur, punând în evidenţă prezenţa şi tritrul anticorpilor, sunt următoarele: reacţia de
hemaglutinoinhibare, reacţia de fixare a complementului, reacţia de neutralizare.

Diagnosticul diferenţial. În stadiul preeruptiv, rujeola poate fi confundată cu variate viroze respiratorii
( gripă, adenoviroze, guturai),de care trebuie diferenţiată prin anamneză epidemiologică, enantemul bucal şi
semnul Koplik.

În stadiul eruptiv diagnosticul diferenţial se face cu următoarele boli :

- scarlatina (angină, absenţa catarului respirator, topografia şi caracterul sunt deosebite, paloare
circumorală) ;

- rubeola ( erupţia este roz şi de scurtă durată, adenopatii evidente, evoluţie uşoară ) ;

- varicela ( caracterul veziculos al erupţiei ).

6. FORME CLINICE

După aspectul erupţiei:

1. Rujeola cu erupţie reliefată.

2. Rujeola cu erupţie miliară.

3. Rujeola cu erupţie buloasă.

4. Rujeola cu erupţie purpurică.

5. Rujeola cu erupţie confluentă.

22
6. Rujeola modificată sau mitigată (după administrare degammaglobuline în perioada de incubaţie) are
aspect atipic, frust, lipsind unele simtome, sau apărând într-o formă discretă; simptomele catarale pot lipsi,
iar erupţia constă dintr-un număr redus de pete risipite pe corp; această formă poate apărea la 3-5 luni de la
naştere, la sugarii care mai deţin un rest de imunitate maternă.

7. Rujeola fără erupţie apare la vaccinaţi sau la cei care au primit un material de imunizare pasivă, această
formă trebuie diagnosticată însă pe baze sigure : clinice, epidemiologice

După intensitatea simtomatologiei:

1) Rujeola atipică are o perioadă de invazie mai lungă (5-7 zile) sau mai scurtă (1 zi); semnul Koplik
apare tardiv, concomitent cu erupţia (probabil prin modificarea reactivităţii organismului; în urma
unei alte boli infecţioase, sau prin unele tratamente medicamentoase administrate la începutul bolii).

2) Rujeola atipică la imunizaţi cu vaccin inactivat. La copiii astfel vaccinaţi, s-a constatat apariţia, la
câţiva ani după vaccinare, a unei rujeole atipice şi severe (datorată sensibilizării), ceea ce a condos la
renunţarea la acest vaccin.

3) Rujeola la copii malnutriţi (rujeola tropicală). La copii subnutriţi (în special în regiunile tropicale din
ţările în curs de dezvoltare), evoluţia rujeolii este deosebit de severă, cu frecvente complicaţii şi
mortalitate mare (până la 50%). La aceştia viremia este persistentă, virusul rujeolic putând fi izolat
până la a 13-a zi. În limfocite, se găsesc cantităţi mari de antigen viral, iar anticorpii hemaglutinanţi şi
neutralizanţi sunt în titru foarte coborât în sânge.

4) Rujeola hemoragică, cutrombocitopenie, erupţie hemoragică, gingivorogii, epistaxis, metroragii,

etc.,evoluează grav, adesea mortal.

5) Rujeola hipertoxică, apare la copii mici sub 2 ani; se manifestă cu febră mare, dispnee accentuată,
cianoză, insuficienţă circulatorie, din cauza unui catar bronşic intens (bronşiolită capilară sau
rujeolă ,,sufocantă”).

După vârstă :

Rujeola este mult mai severă la copilul mic, prin frecvenţa mai mare a complicaţiilor;de peste 7ori
prin frecvenţa mai mare a complicaţiilor; de peste 7 ori mai frecvente (87,9%), faţă de copii mari (12%),
mai acelor grave (bronhopneumonii, laringite, encefalite, suprainfecţii bacteriene sistemice), precum şi

23
 printr-o evoluţie mai severă (forme hemoragice, forme hipertoxice mai frecvente), cu o letalitate de
2,2% (faţă de 0,4 la copii mari). La sugari uneori mai ales în primele 6 luni, rujeola prezintă aspecte
atipice (eruptie discretă şi de scurtă durată, febră mică, absenţa semnului Koplik )

Adulţii fac o rujeolă intensă şi suportă greu boala.

7. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC

În general, prognosticul rujeolei este favorabil, mai ales la copii cu stare de nutriţie normală şi în
condiţiile actuale de îngrijire. Astfel letalitatea a scăzut în spitalul clinic de boli infecţioase Colentina, de la
8,8% (1939-1944), la 2,3 % (1945-1959) şi la 0,5-1% (după 1960 ), pe cazurile spitalizate.

Prognosticul este influenţat de vârstă ( boală mai gravă la copii sub 2 ani ), de starea de nutritie
( distrofie, rahitism) şi de unele asocieri morbide ( scorlatină, tuberculoză ), de sarcină şi în general, de
complicaţii ( îndeosebi pneumonii, care dau 25% mortalitate şi encefalita rujeolică ). În Africa mortalitatea
prin rujeolă în spitale este de 6-12 %.

8. TRATAMENT

Tratamentul rujeolei este simtomatic şi de susţinere. Nu există nici un mijloc de tratament specific.
Gammaglobulinele au numai o valoare preventivă şi nu curativă. După unii administrarea de
gammaglobuline în stadiul prodromal ar scădea frecvenţa complicaţiilor şi întrucâtva gravitatea bolii.

Rujeola necomplicată se tratează la domiciliu (îngrijiri, igienă, dietă, medicaţie cât mai simplă);
spitalizarea este indicată numai pentru formele severe complicate, sau în situaţii de necessitate. Repaosul la
pat este indicat pentru toată perioada febrilă şi câteva zile după aceea.

Izolarea va fi individuală, excluzându-se ori ce vizită. În spital, pe cât posibil, izolarea se face întro
cameră individuală sau de cel mult 2-3 paturi, evitându-se contactul cu bolnavi cu leziuni supurative, cu
germeni piogeni, cu complicaţii pulmonare, sau cu tuberculoză.

Tehnica aseptică este obligatorie,ca şi dezinfecţia continuă şi cea terminală. Îngrijirea tegumentelor se
face cu loţiuni cu apă alcoolizată (baia este permisă în convalescenţă). Îngrijirea mucoaselor necesită multă
atenţie. Ochii trebuie protejaţi de acţiunea iritativă a luminii şi ţinuţi curaţi prin spălături zilnice cu ceai de
muşeţel călduţ.Cavitatea bucală trebuie curat întreţinută (gargară cu ceai de muşeţel , apă de gură). Secreţiile

24
se îndepărtează, iar uscăciunea mucoasei se combate printr-o hidratare adecvată şi prin aplicări de comprese
umede. Cavitatile nazale se curăţă de secreţii, iar narinele se ung cu o cremă simplă. Urechile şi mastoidele
se controlează atent zilnic.

Dieta constă, în perioada febrilă, din lichide (supe, ceaiuri, limonadă, sucuri de fructe, lapte, apă
minerală, sifon, etc), administrate cu stăruinţă şi grijă, în funcţie de toleranţa gastrică. Vărsăturile repetate,
urmate de deshidratare, necesită o hidratare pe cale parenterală. Imediat ce toleranţa gastrică permite, dieta se
îmbogăţeşte treptat, devenind completă în convalescenţă (fără nici o restricţie ).

Febra se combate cu medicamente antiseptice (Acid acetilsalicilic, Aminofenazonă, AminofenazonăL

supozitoare, Paracetamol comprimate şi supozitoare , Acalor supozitoare) şi cu împachetări umede. Tusea
iritativă supărătoare se tratează cu antitusive (Calmotusin, Codenal ). Ulterior, se pot da ceaiuri sau siropuri
expectorante. Laringita poate fi calmată cu comprese umede şi calde, inhalaţii şi umidificarea aerului.
Împotriva vărsăturilor, se dau poţiuni calmante (cu novocaină), sau antiseptice (Emetiral). În caz de agitaţie,
se poate recurge la doze mici de antihistaminice hipnotice (Romergan), care se pare că au şi efectul de a
atenua erupţia. Vitaminele sunt indicate numai la cei cu carenţe anterioare(denutriţi, distrofici).

Indicaţiile antibioticelor şi sulfamidelor. Nimic nu justifică folosirea de rutină a substanţelor

antimicrobiene în tratamentul rujeolei. Folosirea acestora în scop “profilactic”, pentru prevenirea
complicaţiilor bacteriene, dă rezultate nefavorabile, prin selectarea unei flore rezistente şi apariţia de
complicaţii mai fregvente şi mai grave (la un grup de bolnavi trataţi “profilactic” astfel, au apărut complicaţii
bacteriene în 28% din cazuri, în timp ce la grupul netratat, au apărut în numai 14% din cazuri). Unii autori
recomandă, totuşi, folosirea profilactică a antibioticelor în formele severe de rujeolă, mai ales la copii
distrofici sau cu diateză exudativă (copii “catarali”) şi la convalescenţii de la alte boli infecţioase.

Rujeola complicată. Antibioticele vor fi folosite, imediat ce a apărut, sau se suspectează o complicaţie
bacteriană.

Pneumoniile şi bronhopneumoniile se tratează cu antibiotice în doze mari, folosindu-se antibiotice

diferite (penicilină G, eritromicină, tetraciclină, cloranfenicol, peniciline semisintetice), în funcţie de bacteria
cauzală şi de sensibilitatea ei la antibiotice. Bineânteles, se adaugă tratamentul simtomatic şi de susţinere
(oxygen, analeptice, cardiovasculare, prişniţe toracice, etc).

Crupul rujeolic se tratează, în formele uşoare, cu aer umidificat, inhalaţii, comprese calde şi sedative
(luminal, antihistaminice). În cazurile severe, se recurge la corticosteroizi, pentru acţiunea lor
25
antiinflamatoare (hidrocortizon, hemisuccinat;100 mg x 3/zi, timp de 2-3 zile). Se mai administrează după
nevoie, oxigenoterapie, aspiraţia secreţiilor, antibiotice (de obicei, există suprainfecţie bacteriană) şi eventual
traheostomie.

Encefalita (encefalomielita) rujeolică se tratează cu sedative,(la nevoie), soluţii hipertonice intravenoase

de glucoză, soluţie de sulfat de magneziu, antipiretice, vitamine din grupul B şi mai ales, aplicarea
intravenoasă precoce şi în doze mari de corticosteroizi (hidrocortizon, hemisuccinat: 200 -600 mg/zi), urmată
urmată de corticoterapie orală (prednison). Corticoterapia dă rezultate excelente, în comparaţie cu cei trataţi
fără corectarea dezechilibrului hidroelectrolitic etc.

9.EPIDEMIOLOGIA BOLII

Caractere generale.

Rujeola este o boală infecţioasă de mare răspândire universală, apărând în toate continentele şi ţările, la
orice latitudine.

Rujeola afectează pănă la 99,9% din populaţie, receptivitatea fiind generală(într-o populaţie
nevaccinată). În populaţia urbană, boala apare endemo-epidemic, cu valuri epidemice la 2-3 ani; în zonele
rurale, apare sporadic sau în epidemii extinse, la intervale mari.

Aspectul clinic al epidemiilor s-a păstrat în general acelaşi, dar severitatea lor a scăzut mult în ultimele
decenii, mai ales în ţările dezvoltate cu nivel crescut de nutriţie şi igienă şi accesibilitatea la înjrijirile
medicale moderne. Gravitatea rujeolei în unele ţări din Africa şi Asia se explică prin îmbolnăvirea
predominantă a copiilor la vârstă mică (sub 3 ani) şi prin malnutriţia acestora, cu rezistenţă scăzută faţă de
evoluţia bolii şi apariţia de complicaţii.

În regiuni cu totul isolate, în special în insule rujeola apare la intervale mari, de zeci de ani, cu ocazia
importului unui caz contagios şi atunci cuprinde toată populaţia receptivă expusă, inclusive pe bătrâni.
Apărând astfel în ţinuturile virgine, epidemiile de rujeolă sunt mai severe.

Morbiditatea prin rujeolă variază annual, în funcţie de nivelul endemic şi de apariţia de epidemii, între
300 şi 800 de cazuri la 100.000 de locuitori. În ţara noastră, morbiditatea a fost de 370,1/100.000 de
locuitori.

26
 În ultimii ani, în ţările în care s-a aplicat programul de vaccinare antirujeolică a copiilor, morbiditatea a
scăzut considerabil (la câteva zeci, sau sute de cazuri pe an).În curba multianuală a morbidităţii, se remarcă o
periodicitate a croşetelor epidemice la intervale de 2-4 ani. În mediul urban, aceste croşete survin pe un fond
mai crescut endemic.

Amploarea acestor variaţii epidemice ţine de masa receptivă cuprinsă, prin acumularea de noi generaţii
receptive care apar. Curba lunară şi sezonieră a incidenţei rujeolei arată umaximum în lunile de primăvară
(aprilie-mai) şi un minimum in august şi septembrie.

Reapariţia pe grupe de vârstă arată că imensa majoritate a populaţiei se îmbolnăveşte în copilărie (mai
ales în oraşe), asfel că adulţii sunt imuni. În ţara noastră, în 1964, 80% din cazuri au apărut între 1 şi 9 ani şi
numai 1% din cazuri peste vârsta de 15 ani.

PROFILAXIE SI COMBATERE

Faţă de marea ei răspândire, prevenirea rujeolei constituie o problemă însemnată. Deoarece măsurile de
izolare nu pot împiedica răspândirea bolii, profilaxia rujeolei se bazează pe imunizarea pasivă şi mai ales, pe
imunizarea activă.

Măsuri la ivirea unui caz.

Izolarea (la domiciliu sau la spital ) se face de la primele semne de boală până la 6 zile după apariţia
erupţiei.Dezinfecţia continuă, şi cea terminală, a camerei bolnavului sunt necesare. Suspecţii sunt izolaţi
până la precizarea diagnosticului. Carantina contacţilor este necesară, deşi dificil de realizat în practică. Se
aplică în colectivităţile de copii, unde s-a ivit un caz, prin interzicerea intrării de noi copii receptivi şi de
vizitatori. Şcolile nu se inchid, însă copiii sunt supuşi unui control medical zilnic. Copiii-contacţi, la care se
cunoaşte data precisă a contactului, pot fi lăsaţi la şcoală primele zile de incubaţie, după care este
recomandabil să fie izolaţi la domiciliu.

27
 Contacţii (copiii mici sub 3 ani vârstă, convalescenţii după alte boli infecţioase, copiii cu boli debilitare,
etc) primesc imonoglobuline “standard” ( gammaglobulină 10% sau 16%) în doză de 0,3 ml/kg corp, din
concentratia de 16% (imunizare pasivă). Aplicată în primele 5 zile de la contact, efectul preventiv al
gammaglobulinei este sigur. Durata de protecţie se extinde la 3 săptămâni. Dacă administrarea s-a făcut după
a 5-a zi de la contact, efectul este numai de atenuare şi cu atât mai redus, cu cât administrarea
gammaglobulinei s-a făcut în ultimile zile de incubaţie. În locul gammaglobulinei “standard”, se pot folosi
imunoglobuline specifice (imunoglobuline umane specifice anti-rujeolă), doză de 0,2-0,3 ml/kg corp .

Măsuri de prevenire şi combatere permanente.

Depistarea bolnavilor trebuie făcută cât mai precoce, ca şi izolarea lor (4 zile înainte şi 6 zile
după apariţia erupţiei). Se va evita contactul direct al celor receptivi cu cei bolnavi. Secţiile de rujeolă din
spitale vor fi cât mai riguros separate (conagiozitate mare, transmitere aerogenă). Protecţia receptivilor se
poate realiza prin măsuri de profilaxie specifică (pasivă sau activă)

A. Protecţia prin imunizare pasivă se face cu gammaglobuline”standard” sau specifice, cu efect de protecţie,
dacă se administrează în primele 5 zile de la contact şi cu efect de atenuare, dacă se dau în următoarele zile
de incubaţie. Durata protecţiei este de 3 săptămâni.

B. Protecţia prin imunizare activă. În prezent, prevenirea rujeolei, este, cu success, asigurată prin imunizarea
în masă cu vaccinul cu virus rujeolic viu atenuat. Introdus în 1963, acest vaccin a arătat o înaltă eficacitate,
determinând o imunitate protectivă în circa 95% din cazuri, reducând substanţial morbiditatea prin rujeolă (în
S.U.A. de la 400.000 de cazuri pe an, la mai puţin de 3000 de cazuri in 1984).

Vârsta de vaccinare. În mod usual, se începe de la vârstade 12 luni (chiar 15 luni după unii autori) âşi
ulterior se face la orice vârstă. Experienţa a arătat că efectuarea sub vârsta de 12 luni poate reduce şansa şi
gradul seroconversiunii, din cauza persistenţei mai prelungite a anticorpilor transmişi de la mamă. Toţi
autorii sunt însă de accord că în cazurile de risc mare de contact infecţios pentru sugari (epidemii în creşe,
morbiditate mare la vârstă mică) este indicat să se facă vaccinarea de la vârsta de şase luni. În aceste cazuri,
este însă necesar să se repete vaccinarea la vârsta de 15 luni, pentru o protecţie completă (sub 12 luni
protecţia este de numai 67%). Copiii mai mari şi adolescenţii se vaccinează dacă sunt receptivi. Expunerea la
rujeolă (contact infectant) nu constituie o contraindicaţie a vaccinării. Dacă vaccinul este efectuat în primele
3 zile de la contact, vaccinul induce o protecţie, care împiedică dezvoltarea rujeolei.

Precauţii şi contraindicaţii.
28
 Vaccinarea antirujeolică se amână pentru 2-3 luni, dacă copilul a primit gammaglobuline, sânge sau
plasmă (interferarea vaccinării).

Se exclud de la vaccinare: gravidele (risc de malformaţii la făt), copiii cu boli febrile severe, tuberculoza
activă, precum şi cei cu imunitate alterată (leucoze şi alte boli de sânge, persoane tratate cu corticoizi,
citostatice, iradiate), din cauza pericolului de dezvoltare a unor reacţii grave. Copiii cu aceste contraindicaţii
se protejează (în caz de contact infectant) cu imunoglobuline “standard” sau specifice.

Reacţii adverse.

Experienţa de peste 15 ani cu vaccinul rujeolic a arătat o securitate foarte bună şi o toleranţă acceptabilă.
Între 5-15% dintre vaccinaţi, dezvoltă febră pănă la 390C, începând de la a 6-a zi după inoculare şi durând
câteva zile; mai rar apar erupţii uşoare. Modificările EEG, trecătoare şi reversibile, sunt posibile, ca şi
convulsii, dar manifestări neurologice s-au semnalat numai în proporţia de 1-1,2/1000.000 de vaccinări.

Alţi autori dau proporţii mai mari (1 : 25.000) de complicaţii neurologice. Excepţional s-au citat cazuri
de sindrom Guillain-Barré şi pareze. Riscul de panencefalită subacută sclerozantă este considerat cu totul
excepţional.

Durata imunităţii.

Experienţa de până acum arată că imunitatea durează 10-12 ani de la vaccinare (observaţiile continuă),
sugerând o imunitate pentru toată viaţa ( deşi apare mai puţin puternică decât aceea după infecţia naturală).

Esecurile vaccinării antirujeolice sunt rare (1-5%) şi explicabile fie prin prezenţa de anticorpi la copilul
vaccinat (sugar sau primitor recent de imunoglobuline), fie mai ales prin defecţiuni de conservare a
vaccinului la rece (,,lanţul de frig” necesar de la producător până la aplicare), deoarece vaccinul rujeolic este
foarte labil la temperatură inaltă şi la lumină (un mare impediment pentru zonele tropicale).

Pentru a evita eşecurile prin imunitatea umorală reziduală la sugari, s-au făcut încercări de vaccinare la
aceştia cu vaccin rujeolic administrat pe cale nazală, prin aerosoli, cu rezultate bune. Eradicarea rujeolei este
posibilă numai pe baza unui progrom de vaccinare antirujeolică cu vaccin viu, generalizat şi susţinut a
fiecărei generaţii anuale de copii.

În ţara noastră, vaccinarea antirujeolică se face obligatoriu copiilor, începând de la vârsta de 9 luni. Se
utilizează un vaccin viu supraatenuat liofilizat, preparat cu tulpina Schwartz.

29
 OBIECTIVUL III.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJITEA PACIENTULUI CU RUJEOLĂ

Asistenta medicală reprezintă cadrul sanitar care se ocupă de îngrijirea bolnavilor și care trebuie să aibă
pe lângă pregatirea de specialitate și o conduită etică adecvată acestei meserii.

Este necesar să cunoasca: epidemiologia bolilor infecto-contagioase precum și modul lor de prevenire,
modul de prevenire al infecțiilor intraspitalicesti, tehnici de pregatire a bolnavilor pentru investigații, tehnici de
administrare a medicamentelor, rezolvarea problemelor de alimntație.

Totalitatea afirmațiilor de mai sus este oglindită într-o altă afirmație a Virginiei Henderson: ,,Nursa este
conștiința celor fără conștiință, iubirea de viață a celui care a încercat să se omoare, piciorul celui care i-a fost
amputat, ochii unui nevăzător, puterea de a se mișca a sugarului, încrederea tinerei mame, gura celor care sunt
prea slabiți sau care se tem să vorbească. Când sensibilitatea ei către nevoile umane este cumulată cu abilitatea
de a se folosi de o opinie expertă și de a aplica în practică – influența asistentei asupra îngrijirii bolnavilor nu
cunoaste limite în întreaga lume.”

Examinarea clinică

Colaborarea la examinarea clinică a bolnavului este una din sarcinile importante ale asistentei medicale.
Ajutorul acordat medicului și bolnavului în cursul examinarii clinice degreveaza pe acesta din urma de eforturi
fizice și previne o serie de suferinte inutile, contribuie la crearea unui climat favorabil între bolnav și medic, face
accesibilă medicului explorarea tuturor regiunilor organismului, servindu-1 cu instrumentarul necesar, toate acestea
intervenind pentru scurtarea timpului expunerii bolnavului în stare grava la traumatismul examinarilor.
Sarcinile asistentei în pregatirea și asistarea unui examen clinic medical sunt urmatoarele:
- pregatirea psihica a bolnavului/a copilului că nu este un act traumatizant;

- adunarea, verificarea și pregatirea instrumentarului necesar;

- dezbracarea și îmbracarea bolnavului;

- aducerea bolnavului în pozițiile adecvate examinarilor;

- asigurarea iluminatiei necesare la examinarile cavităților naturale;

- deservirea medicului cu instrumente;
30
 - așezarea bolnavului în pat după examinare și pregatirea patului.

În preajma examinărilor de orice natură, asistenta trebuie să lamureasca bolnavul asupra caracterului
inofensiv al examinărilor, căutand să se reducă la minimum durerile, care eventual trebuie provocate prin unele
manopere simple, ca: examinarea unei articulații imflamate, palparea unui abdomen dureros.
Pentru examenul clinic medical, asistenta pregateste urmatoarele:
- o învelitoare ușoara de flanela;

- stetoscopul;

- spatule linguale sterile, eventual oglinda frontala;

- tensiometru;

- manuși sterile de cauciuc;

- ciocanul de reflexe pentru luarea reflexelor osteo-tendinoase, ace

- un termometru;

- o tăviță renală pentru depunerea manușilor utilizate;

- instrumente speciale în funcție de natura examinarii;

- două prosoape curate și săpun pentru spălarea mâinilor;

Instrumentele vor fi verificate în ceea ce privește functionalitatea lor, apoivor fi așezate pe o tăviță utilizată
numai pentru acest scop și invelite cu un câmp. Asistenta va sta în fața medicului de cealalta parte a patului.
Bolnavii trebuie dezbracati complet, cu ocazia examinarii, însa dezbracarea se va face gradual în funcție
de regiunea de corp interesata.
Examinarea se începe prin întocmirea anamnezei. La examenul obiectiv, pacientul trebuie adus totdeauna
în pozițiile cele mai adecvate observației.
Pentru examenul mucoasei cavitatii bucale, limbii, faringelui și amigdalelor, bolnavul va duce capul în
hiperextensie, fiind sprijinit de asistentă. Aceasta va asigura la nevoie iluminarea cavitatii bucale cu ajutorul unei
lampi.
Examinarea organelor toracice va începe în decubit dorsal. După terminarea fetei anterioare și laterale a
toracelui, examinarea va continua în pozitie sezand. În cursul examinarii, asistenta va veghea că bolnavul să
întoarca capul lateral, pentru a nu respira în fața ei sau a medicului examinator. Examinarea organelor toracice se
completeaza cu măsurarea tensiunii arteriale.
Examinarea organelor abdominale se face în decubit dorsal, cu brațele întinse și relaxate de-a lungul
corpului și membrele inferioare îndoite din genunchi, pentru a relaxa musculatura abdominală.
Pentru delimitarea matitatii ficatului și a splinei, asistenta va întoarce bolnavul, la cererea medicului, în
decubit lateral stâng, respectiv drept, aducând în același timp mâna la ceafa. La examinarea echilibrului și a
motricitatii membrelor, ea va ajuta bolnavul pentru a se ridica din pat și îl va sprijini în timpul mișcarilor pe care
medicul i le va cere. Predarea spatulei linguale la momentul examinarii cavitatii bucale, a ciocanului de reflexe,
aplicarea tensiometrului pe bratul bolnavului, ajutorul dat la îmbrăcarea și dezbracarea pacientului, deservirea

31
medicului cu instrumentar, manipularea sursei de lumina, toate acestea trebuie executate la momentul oportun,
exact atunci când medicul are nevoie de instrumentele, manoperele sau miscarile respective. Din acest motiv
asistenta trebuie să cunoasca bine ordinea cronologica a unui examen clinic. După terminarea examinarii clinice,
bolnavul va fi așezat în pat, în pozitia preferata de el, dacă specificul bolii nu impune o alta pozitie.

Îngrijiri igienice

Copilul cu rujeolă va fi internat, într-un salon bine aeresit și luminat, cu o temperatura de 20-22ºC, în care
să fie un pat și pentru mama, pentru că la aceasta vârstă copilul se interneaza cu însotitor. Dacă este posibil este
bine că în salon să existe și baie pentru a evita deplasarea copilului pe hol și în acest fel și contactul cu alti copii. Se
va masura functiile vitale P, R, T, TA, diureza, scaun, aspectul tegumentelor și mucoaselor și se vor nota în foaia
de observatie. Se urmareste zilnic și se apreciza potentialul infectios al copilului și se iau masuri de prevenire a
complicatiilor, se supravegheaza respectarea regimului igieno - dietetic recomandat. Lenjeria de pat se va schimba
de doua ori pe zi și la nevoie, iar cea de corp ori de cate ori transpira sau se murdareste. În primele zile cât are febra
se va evita baia generala, toaleta se va efectua pe regiuni urmând că atunci când copilul este afebril și la indicația
medicului să se faca baie la dus. Se va asigura copilului un climat psihologic linistit, evitandu-se discutiile cu voce
tare, iar, vizita apartinatorilor se va face în grupuri.

Fișa tehnică 1
PUNCŢIA VENOASĂ

OBIECTIVELE PROCEDURII
Crearea accesului la o venă pentru:
- recoltare de sânge în siguranţă pentru examene de laborator
- extragerea unei cantităţi de sânge
- introducerea medicamentelor în circulaţia venoasă

PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Garou
- Mănuşi de unică folosinţă
- Seringi; ace; o canulă Buterfly (fluturaş); sistem vacutainer (după scop)
- Tampon

32
 - Alcool
- Muşama, aleză
- Etichetă
- Eprubete
- Bandă adezivă non alergică
- Formulare pentru laborator
- Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
- Recipient pentru colectarea materialelor

PREGĂTIREA PACIENTULUI
Verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea procedurii
- Explicaţi pacientului cum poate participa la procedură, anuntaţi-l că e puţin dureroasă
- Explicați-i pacientului că îi veți recolta sânge sau veți introduce medicamente
- Încurajaţi pacientul pentru a reduce anxietatea
- Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată, dacă a simţit leşin, transpiraţie, stare de greaţă,
vărsătură
- Obţineţi consimţămantul informat

b) FIZICĂ:
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi locul puncţiei
(decubit dorsal sau mai rar şezând);
- Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul

EFECTUAREA PROCEDURII:
- Identificaţi pacientul
- Spălaţi mâinile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea
- Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica cotului, mai rar cele de pe faţa
dorsală a mâinii
- Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
- Aplicaţi garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie, capetele garoului fiind direcţionate departe de
zona de puncţie
- Palpaţi vena
- Verificaţi prezenţa pulsului distal, radial
- Montaţi seringa şi ataşaţi acul
- Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
- Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare încercaţi următoarea tehnică:
 Rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
 Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i se umple
venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe venă pentru a deveni mai vizibilă
 Înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15'

33
 - Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool), folosind mişcări circulare de la centru în afară cu
câţiva cm, pentru a evita întroducerea potenţialei flore de pe piele ăn interiorul vaselor pe perioada
efectuării procedurii
- Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea dreaptă pe
venă
- Ţineţi acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi introduceţi-l la un unghi de 10-30, de deasupra venei
sau dintr-o parte a venei, în poziţie oblică
- Urmăriţi cursul venei şi când sângele se intoarce prin lumenul acului avansaţi cu acul în venă 1-2 cm
- În cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului
- Aspiraţi sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea analizelor indicate de medic)
- Dacă curgerea sângelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza şi hemoconcentraţia care pot
modifica rezultatele testelor de laborator
- Dacă curgerea sângelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decât înainte de a retrage acul cu seringa cu sânge
(dacă tehnica nu impune altfel)
- Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul cu seringa
- Aplicaţi o presiune blandă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3' sau până se opreşte sângerarea;
aceasta previne extravazarea în ţesuturile din jur, cu cauzarea hematomului
- După oprirea sângerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
- Transferaţi sângele din seringă în eprubete, după ce aţi detaşat acul de la seringă
- Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba recoltată, secţia care
trimite proba de sânge la laborator

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
- Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verificați locul puncției venoase pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat un hematom
- Sfătuiţi pacientul să nu flectrze antebraţul pe braţ

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

- Colectaţi deşeurile conform P.U. în recipiente speciale
- Îndepărtaţi manuşile
- Spălaţi mâinile

NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul cand proba a fost trimisă la laborator
- Notaţi orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului

34
 - Notaţi dacă puncţia a fost făcută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi ce probe aţi recoltat,
când au fost trimise la laborator

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
- Semnele vitale sunt normale
- Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase
- Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom

Rezultate nedorite/ce faceţi ?

- Leşinul, starea de greaţă sau voma:
 anunţaţi medicul
- Anxietatea:
 discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-l
- Refuzul pacientului privind puncţia venoasă:
 anunţaţi medicul
- Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur, hematomul:
 comprimaţi locul cu un tampon steril
 nu repetaţi înţepătura în aceeaşi zonă
 aplicaţi compresă rece
 aplicaţi unguente care favorizează resorbţia
- Hemoliza sângelui recoltat:
 repetaţi recoltarea cu acordul pacientului
- Recoltarea nu s-a făcut in condiţii corespunzătoare:
 infecţia, se evită prin efectuarea procedurii în conditii de asepsie

CONSIDERAŢII SPECIALE
- Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braţ, o venă deja utilizată
pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
- Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
- Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
- Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
- Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă, shunt arteriovenos, locuri ale
hematomului anterior, sau răniri
- Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă, se menţine o presiune
fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din venă pentru a preveni formarea
unui hematom
- Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta creşte riscul de
tromboflebită
- La bătrani, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii la braţul dominant pentru puncţia venoasă
deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
35
 - La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul

Fișa tehnică 2
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU HLG

OBIECTIVELE PROCEDURII
- Efectuarea diagramei sângelui prin care se determină: Hb, Ht, elementele figurate, formula leucocitară

PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior
- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac mov )
- Soluţie dezinfectantă (alcool); tampon de vată, garou, tăviţă renală
- Mănuşi de cauciuc de unică folosinţă, muşama

PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţămantul informat
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
36
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănance cel puţin 12 ore şi să stea în repaus fizic la pat
- Verificaţi dacă a respectat recomandările
- Poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă
- Alegeţi vena cea mai proeminentă

EFECTUAREA PROCEDURII:
a) prin metoda clasică:
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi mâinile cu alcool
- Îmbrăcaţi mănuşi de protecţie
- Pregătiţi o seringă de 2ml pentru recoltare
- Aplicaţi garoul pentru puncţia venoasă
- Puncţionaţi vena
- Desfaceţi garoul
- Aspiraţi în seringa 1,5 - 2ml sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o compresiune asupra tamponului 2-5' fără ca pacientul să îndoaie braţul
- Transferaţi sângele din seringă în flaconul cu EDTA
- Agitaţi flaconul prin mişcare circulară lentă pe o suprafaţa plană

b) prin metoda vacuette:

- Spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
- Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
- Îndepărtaţi cauciucul de pe ac - partea superioară
- Aplicaţi garoul
- Puncţionaţi vena
- Dezlegaţi garoul
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării HLG
- Umpleţi până la semn recipientul cu sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului de 2- 5'
- Agitaţi lent vacutainerul

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Aplicaţi un plasture peste tampon
- Verificaţi locul puncţiei
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU

37
 - Îndepărtaţi mănuşile/spălaţi mainile cu apă şi săpun
- Aşezaţi tava în dulap

NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura în dosarul/planul de ingrijire:
- Data şi ora recoltării;
- Notaţi eventualele manifestări ale pacientului

PREGATIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR

- Etichetaţi recipientul tubului vacuette
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

Rezultate aşteptate/dorite:
- Puncţia se desfăşoară fără incidente
- Pacientul exprimă stare de confort
- Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematom

Rezultate nedorite ( probleme potenţiale) / Ce faceţi?

- Perforarea venei şi apariţia hematomului
- Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotemie
- Se produce coagularea sângelui
- Se produce hemolizarea sângelui

Fisă tehnică nr. 3.

Recoltarea materiilor fecale pentru analize de laborator

Definitie: Cultivare și identificare pe medii speciale de cultura a germenilor prezenti în materiile fecale.
Scop: Examinarea macroscopica, biochimica, bacteriologica și parazitologica
- Stabilirea diagnosticului bolilor infectioase gastrointestinale
- Depistarea persoanelor purtatoare de germeni patogeni
Materiale necesare:
- Coprocultor steril sau curat și uscat
- Sonda Nelaton nr. 14-16 sterila
- Seringa de unica folosinta de 10 ml
- Bazinet (plosca)
- Manusi de unica folosinta
- Prosop de hartie igienica
- Formular de recoltare
Pregatirea pacientului:
 psihica:

38
- se informeaza pacientulul sau / și familia despre procedura pentru a obtine
colaborarea și pentru a preveni o eliminare necorespunzatoare
- se obtine consimtamantul informat
 fizica:

- se asigura intimitatea pacientului

- se administreaza pacientului un purgativ salin (sulfat de magneziu sau magnezia usta) dacă nu are scaun
spontan
- se instrueste pacientul sa-si fac toaleta perianal că în cazul recoltarii
coproculturii
- se recomanda o dieta bogata în fibre vegetale sau un regim "alb" în funcție de examenul cerut.
Efectuarea procedurii:
La bolnavul în perioada de stare, din scaunul emis spontan, defecat în vase sterile, se recolteaza coprocultor
cu mediu de cultura cu ajutorul unei lingurite fixata la capac.Se aleg portiunile din scaun cu mucus,sânge, puroi,
când acestea lipsesc se recolteaza boluri de fecale din 2-3 locuri diferite.
Recoltarea materiilor fecale la copilul mic.
- se aseaza copilul, cu blandete, în decubit lateral sau dorsal
- se vizualizeaza orificiul anal
- Se introduce sonda Nelaton pe o distanţa de ≈ 10 cm, respectand regulile de
asepsie
- se aspira continutul colonic cu o seringa adaptată la capatul sondei
- se indeparteaza seringa și sonda din rect
- se transfera continutul seringii (2-3 ml) într-un recipient steril pentru
coprucultura sau curat și uscat pentru alte examene
- se efectueaza toaleta regiunii perianale, la nevoie
- se spala mainile
- se eticheteaza recipientul
- se trimite imediat produsul la laborator
Ingrijirea pacientului:
- Nu necesita ingrijiri speciale legate de procedura
Notarea procedurii:
- Procedura în planul de îngrijire și în fisa de proceduri
- Data, felul examenului
- Numele persoanei care a recoltat
Evaluarea eficacitatii procedurii:
Rezultate asteptate/dorite:
- Pacientul este compliant şi respecta intocmai instructiunile oferite
- Materiile fecale nu sunt amestecate cu urina
- Produsul recoltat este adus imediat la laborator evitandu-se suprainfectarea sau distrugerea oualelor de paraziti
prin refrigerare
Rezultate nedorite:
- Materiile fecale sunt amestecate cu urina
- Instruiti de la inceput pacientul să defece în plosca uscata și curata
- Pacientul nu respecta regimul alb, ceea ce duce la obtinerea unor reactii fals
pozitive
- Explicati-i dinainte consecintele nerespectarii dietei
- Materiile fecale sunt pastrate prea mult la temperatura: camerei (peste o ora)
sau la frigider (peste 12ore) ceea ce modifica acuratetea testului

39
- se respecta conditiile de pastrare ale produsului
- Pacientul refuza recoltarea:
- se anunță medical

Fișa tehnică nr. 4.

Masurarea temperaturii corpului

Definitie: Temperatura reprezinta cantitatea de caldura degajata de organism în urma proceselor metabolice.
Obiectivele procedurii:
- determină rea nivelului curent a caldurii corpului
- Aprecierea evolutiei unor boli
- Detectarea raspunsului pacientului la masurile initiate de cresterea sau de
scaderea temperaturii corpului
- Evaluarea refacerii pacientului după boala
Pregatirea materialelor:
-In funcție de calea aleasa pentru masurare, se pregateste pe o tava medicala:
- Termometru din sticla, oral sau rectal
- Termometru uzual pentru axila.
- Lubrifiant dacă se foloseste calea rectala
- Manusi de unica folosinta, comprese de tifon
- Ceas de mana
- Culoare albastra (creion, pix, carioca)
- Foaie de temperatura (f.t.)
40
- Caiet de adnotari personale
- Recipient cu solutie de cloramina 1%
Pregatirea pacientului:
 psihica:

- Se explica procedura pacientului pentru a otine colaborarea sa

 fizica:

- Se aseaza pacientul în pozitia cea mai adecvata caii utilizate pentru masurarea temperaturii corporale:
- Decubit dorsal - pentru masurarea în cavitatea bucala și axialra
- Decubit lateral - pentru masurarea în cavitatea rectala
Efectuarea procedurii:
 Metoda orală:

- Se spala mîinile
- Se clateste termometrul cu apa rece dacă a fost pastrat în solutie dezinfectanta
- Se sterge termometrul cu o compresa de tifon pentru a indeparta urmele solutiei chimice
- Se prinde termometrul cu degetul mare și celelalte degete
- Se scutura prîntr-o miscare puternica până la coborirea mercurului sub 36ºC
- Se plaseaza bulbul cu mercur al termometru lui pe dreapta sau stanga a cavitatii sublinguale
- Se instruieste pacientul să inchida gura, apropiind buzele în jurul termometrului
- Se mentine termometrul sub limba timp de 3 min
- Se indeparteaza termometrul și se sterge cu tifon
- Se citeste gradatia și se noteaza în foaia de temperatura
- Se spala termometrul cu apa calduta și detergent și se clateste cu apa rece
- Se usuca termometrul și se plaseaza în ambalajul sau de plastic, fie în recipientul special pentru termometre
- Se spala mainile
 Metoda axilara:

- Se spala mainele
- Se spala și se sterge termometrul dacă a fost tinut în solutie dezinfectanta
- Se scutura termometrul pentru a cobori mercurul sub 36ºC
- Se plaseaza bulbul termometrului în centrul axilei
- Se apropie bratul pacientului de trunchi și se flecteaza antebratul pe torace
- Se mentine termometrul în axila 10 minute
- Se indeparteaza termometrul, se citeste gradatia și se inregistreaza grafic în foaia de temperatura
- După folosire termometrul se spala, se clateste, se sterge și se introduce în suportul special
- Se spala mîinile.
 Metoda rectala(la nou-nascut, sugar,copil mic)

- Se spala mîinile
- Se sterge, se scutura și se citeste gradatia termometrului
- Se pun manusi de unica folosinta
- Se lubrifiaza bulbul termometrului și zona din apropiere pe o distantă de ~ 2,5cm
- Se aseaza copilul în decubit dorsal cu membrele inferioare ridicate sau în decubit lateral
- Se indeparteaza fesele pentru vizualizarea orificiului anal
- Se introduce termometrul în anus 2,5 cm la copil şi 1,25 cm la sugar
- Se mentine termometrul pe loc 3 până la 5 minute
- Se indeparteaza termometrul și se sterge cu o compresa de tifon
41
- Se citeste gradatia termometrului
- Se spala termometrul în apa calduta cu detergent,se introduce într-un vas cu solutie de cloramina 0,5%,
pentru 20 minute, se clateste cu apa rece
- Se usuca și se aseaza în ambalajul sau din plastic sau în recipientul special
pentru termometre rectale
- Se spala mainele
- Se inregistreaza temperatura în foaia de temperatura
Inregistrarea temperaturii:
- Se inregistreaza cifric tº=36,8°C
grafic
- Se socoteste pentru fiecare linie orizontala din foaia de temperatura cite 2 diviziuni de grad
- Se noteaza grafic valoarea inregistrata, prîntr-un punct de culoare albastra asezat direct pe linia orizontala
din rubrica coresponzatoare pentru dimineata (d) sau seara (s) pentru cifrele cu sot (pare) exemplu: 36,2; 37,4;
38,6; etc. Sin în mijlocul patratului din rubrica corespunzătoare (d sau s) dacă cifrele sunt
fara sot (impare), exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc;
- Se uneste primul punct cu rubrica pentru temperatura aflata în partea dreapta a sistemului de coordonate din
foaia de temperatura
- Se obtine curba termica prin unirea punctelor care indica valorile temperaturii masurate bicotidian pe
parcursul zilelor de supraveghere și ingrijire.
Evaluarea eficacitatii procedurii:
Rezultate asteptate/dorite:
- Temperatura inregistrata este congruenta cu starea de sanatate a pacientului/copilului
- Tegumentele sunt intacte, fara iritatii sau transpiratii
Rezultate nedorite:
- Pacientul prezinta discomfort, frisoane, tegumentul este congestionat, iritat,
transpirat sau palid, rece
- Temperatura inregistrata impune aplicarea unor masuri adecvate

42
 OBIECTIVUL IV.

EDUCAȚIA SANITARĂ A PACIENTULUI CU RUJEOLĂ

Asistenta medicală informează bolnavul și familia acestuia despre boală și transmiterea ei, prevenire și
tratament.

Pacientul se izoleaza pentru a nu transmite infecția și pentru a-i proteja mai ales pe cei cu rezistență
scazută, izolarea (la domiciliu sau spital) se face de la primele semne de boală până la 6 zile după apariția
erupției.

Dezinfecția continuă și cea terminală a camerei bolnavului sunt necesare. Suspecții sunt izolați până la
precizarea diagnosticului. Carantina contacților este necesară, deși dificil de realizat în practică. Se aplică în
colectivitățile de copii, unde s-a ivit un caz de rujeolă, prin interzicerea intrării de noi copii receptivi și de
vizitatori. Școlile nu se închid, însa copii sunt supuși unui control medical zilnic. Copiii – contacți, la care se
cunoaște data precisă a contactului, pot fi lăsați la școală primele zile de incubație, după care este recomandabil
să fie izolați la domiciliu sau spital.

43
 Asistenta medicală educă bolnavul să-si mențina igiena cavitatii bucale prin: spălarea dinților, gargara cu
ceai de mușețel asupra curățării corecte a cavității nazale și protecția narinelor prin aplicarea de creme simple.

Asistenta medicală sfătuiește bolnavul să-și acopere nasul și gura cu o batista atunci când tușește sau
strănută; să folosească batista de hârtie pentru tuse și pentru expectorație; acestea se aruncă după folosire într-un
recipient amplasat aproape de patul bolnavului.

Asistenta medicală aeriseste și umidifica aerul din încăperea bolnavului, de mai multe ori pe zi, folosește
metode umede de curățire a prafului.

Asistenta medicală sfătuiește bolnavul privind respectarea unui regim alimentar în perioada febrilă
alcatuit din: lichide, supe, ceaiuri, limonadă, sucuri de fructe etc. Administrate cu stăruință, în funcție de
toleranța gastrică. Vărsăturile repetate, urmate de deshidratare, necesită o hidratare pe cale parentală. Imediat,
dacă toleranța gastrică permite, dieta se îmbogatește treptat.

Asistenta medicală promovează vaccinarea copiilor în jurul vârstei de 12 luni cu vaccinul antirujeolic,
iar în cazurile de risc mare de contact infecțios pentru sugari (epidemii în creșe, morbiditate mare la vârstă
mică), este indicat să se facă vaccinarea de la vârsta de 6 luni.

Experiența a arătat că efectuarea sub vârsta de 12 luni poate reduce șansa și gradul de seroconveriuni,
din cauza persistenței mai prelungite a anticorpilor transmiși de la mamă. În aceste cazuri, este însă necesar să
se repete vaccinarea la vârsta de 15 luni, pentru o protecție completă (sub 12 luni protecția este de 67 % ).
Copiii mai mari și adolescenții se vaccinează dacă sunt receptivi. Expunerea la rujeolă (contact infectant) nu
constituie o contraindicație a vaccinării. Dacă vaccinul este efectuat în primele 3 zile de contact, vaccinul
induce o protecție, care impiedică dezvoltarea rujeolei.

Se exclude de la vaccinare gravidele (risc de malformații de fat), copiii cu boli febrile severe,
tuberculoză activă, precum și cei cu imunitate alterată (leucoze și alte boli de sange, persoane tratate cu
corticoizi, citostatice, iradiate),din cauza pericolului de dezvoltare a unor reactii grave. Copiii cu aceste
contraindicații se protejeaza (în caz de contact infectant) cu imunoglobuline ,,standard” sau specifice.

44
 OBIECTIVUL V

PLANUL DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU RUJEOLĂ

  STUDIUL DE CAZ

Nume: M

          Prenume: S

          Starea civilă: necăsătorită

          Talie: 1,56 m

          Greutate: 40 kg

          Data naşterii: 17.VIII.2011

          Ocupaţia: elevă

          Data internării: 16.05.2018

          Data externării: 23.05.2018

          Numărul de zile de spitalizare: 8

Diagnostic la internare: Rujeolă formă severă cu erupție intensă și sinuzită acutizată

         Planul de îngrijire

După conceptul Virginiei Henderson

45
Data: 16.05.2018

Problema:

- astenie fizică

- febra

- cefalee

- eruptie papuloasa la nivelul fetei si trunchiului

- tuse seaca

Manifestări de dependenţă:

- slăbiciune, oboseală

- odihna insuficienta

Surse de dificultate:

- proces infecţios

- noua imagine corporala

Obiective:

- combaterea durerii

- prevenirea complicaţiilor

- supravegherea funcţiilor vitale

Intervenţii proprii:

- psihoterapie

- urmărirea pulsului, temperaturii, respiraţiei.

Intervenţii delegate:

- administrarea tratamentului prescris de medic

- pregătirea pacientei pentru recoltarea probelor de sânge şi urină indicate de medic

Evaluare: Bolnava parţial dependentă privind nevoia de a se alimenta, a-şi păstra o bună postură, a dormi şi a se
odihni, necesită ajutorul nursei pentru aceste nevoi.
46
 Recoltari de produse biologice si patologice:

16.05.2018 :

Exudat faringian – SH – absent, stafilococ – absent, VSH = 21 mm/h

Urocultura - negativ

17.05.2018 :

Hemoleucograma

- leucocite = 4700

- limfocite = 13 %

- monocite =13 %

- neutrofile = 71,5 %

- eozinofile = 1,9 %

- bazofile = 0,5 %

Nr. hematii = 4310

Hg = 13,3 g/dl

Hematocrit = 38,8 %

Tratament : antitusive, mucolitice, polivitamine, antitermice, antiinflamatoare, analgezice.

Epicriza: rujeola forma deosebit de severa cu eruptie intensa, manifestari neuropsihice (depresie), febra care a
cedat foarte greu la antitermice, inapetenta totala.

Evolutie favorabilă sub tratament antiinfectios al sinuzitei acutizate, antiinflamator, vitamine.

Comunicarea. 

          Pentru a putea concepe planul de nursing pentru îngrijirea bolnavei, am purtat discuţii cu aceasta din care
am obţinut următoarele date referitoare la apariţia primelor semne şi simptome ale bolii, motivele internării,
dacă a mai prezentat şi alte boli asociate, antecedentele heredo-colaterale şi personale, modul de viaţă anterior
internării.

Motivele internării:Astenie fizică, paloare, cefalee.

47
 Antecedente heredocolaterale:HVA la 9 ani, fără importanţă.

Antecedente personale: Hepatită cronică.

Antecedente patologice: Amigdalită, otită medie supurativă.

Condiţii de viaţă şi muncă: Bune.

Venit mediu lunar: Alocaţie de stat.

Comportament faţă de mediu: Sociabilă, orientată temporo-spaţial.

Istoricul bolii: Din relatările bolnavei rezultă că prezintă astenie fizică, paloare, cefalee, febra, eruptie la
nivelul fetei si trunchiului. Nu a făcut tratament în ambulator şi se prezintă la camera de gardă.

Examen clinic: S-au găsit următoarele aspecte patologice:

-         aparatul respirator: tuse frecventa, neproductiva

-         aparatul circulator: nu prezinta simptome

-         aparat digestiv: nu prezinta simptome

II . Aprecierea.

Pe baza datelor culese de la bolnavă, a examenului clinic obiectiv efectuat de medic şi din observaţiile
personale am stabilit următoarele.

Manifestări subiective: astenie fizică, cefalee.

  Manifestări obiective: paloare, febra,eruptie la nivelul fetei si trunchiului.

          III . Analiza datelor culese.

48
           Coroborând datele din anamneza şi istoricul bolii cu datele obţinute din examenul clinic al bolnavei cu
cele paraclinice din foaia de observaţie precum şi cu observaţii proprii s-a suspicionat diagnostic de: rujeola
forma severa cu eruptie intensa si sinuzita acutizata.

          IV . Evaluare.

          Din analiza datelor obţinute am stabililt că din punct de vedere al dependenţei pacientei este vorba de o
bolnavă cu rujeola forma severa cu eruptie si sinuzita acutizata , care necesită îngrijiri, privind combaterea
semnelor şi simptomelor pe care le prezintă: astenie fizică, cefalee, febra, tuse seaca, eruptie papuloasa la
nivelul fetei si trunchiului.

Asigurarea condiţiilor igienico-sanitare şi de mediu fizic şi uman, care să-i permită refacerea psihică şi
fizică, asigurarea administrării medicaţiei prescrisă de medic, educaţia sanitară privind modul de comportare în
spital şi apoi la domiciliu.

Evaluarea nevoilor fiziologice

NEVOIA MANIFESTARI SURSE DE DIAGNOSTIC DE GRADUL DE

DE DIFICULTATE NURSING DEPENDENȚĂ
UNDAMENTALĂ
DEPENDENȚĂ

A RESPIRA ȘI A Independent
VEA O BUNĂ
RCULAȚIE

A BEA ȘI A Inapetență, Dezechilibru Alterarea stării de Dependent

ÂNCA slabiciune, metabolic nutriție prin deficit
pierderea in
greutate

49
A ELIMINA Micțiuni reduse Anxietate, Alterarea Dependent
in raport cu disconfort la eliminărilor,
lichidele eliminare, datorată mediului
ingerate, scaune datorate mediului spitalicesc și
modificate spitalicesc si condițiilor de boală
condițiilor de
boală

A SE MIȘCA ȘI A Astenie, fizică, Perioada de stare Alterarea stării Dependent

generale, datorate
VEA O BUNĂ prurit a rujeolei
perioadei de stare a
STURĂ generalizat bolii, manifestată
prin astenie fizică,
prurit generalizat
A DORMI ȘI A SE Insomnie Anxietate, prurit, Alterarea somnului, Dependent
DIHNI stare febrilă manifestată prin
insomnie, datorată
anxietății,
pruritului și starii
febrile

A SE IMBRACA ȘI Independent
ZBRĂCA

A MENȚINE Febră Procesul infecțios Alterarea Dependent

MPERATURA temperaturii
T= 390C
RPULUI în corpului
MITE NORMALE

A FI CURAT, Erupție Erupției rujeolice Deficit de îngrijire, Dependent

GRIJIT ȘI A generalizată, datorată erupției
OTEJA prurit, roșeața rujeolice
GUMENTELE ȘI pielii generalizate
UCOASELE

A EVITA Independent
RICOLELE

50
A COMUNICA Independent

A ACȚIONA Independent
NFORM
OPRIILOR
NVINGERI

A FI Independent
EOCUPAT în
DEREA
ALIZARII

A SE RECREEA Independent

A ÎNVATA CUM Independent

ÎȘI PĂSTREZE
NĂTATEA

Epicriza

Pacientul se externează cu stare generală bună, afebrile, apetit prezent, tegumente și mucosae
normal colorate, curate, scaune normale, micțiuni fiziologice. Se recomandă evitarea frigului și umezelii, pentru
prevenirea complicațiilor posibile, datorită imunității scăzute a organismului, postrujeolă. Urmează
vitaminoterapie, după indicația medicului și dispensarizare la medical de familie.

51
 NEVOIA SURSA DE
FUNDAMENTALA MANIFESTĂRI DIFICULTATE OBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE
DE
DEPENDENȚĂ
AUTONOME DELEGATE
A mentine temperatura Febra, eruptia de Procesul infecțios Sa aiba o Pacienta sa bea Asistenta Pacienta si-a
corpului in limite pe piele temperatura in cat mai multe administreaza restabilit
normale limite normale lichide antitermice temperatura
Se fac (Paracetamol,
împachetări reci Novocalmin).
la nevoie

A bea si a manca Inapetență, Eruptia rujeolica, Sa fie echilibrata Prescrierea unui Administrarea Pacienta este
slabiciune, durere, nutritional si regim alimentar alimentelor restabilita hidric
pierderea in dezechilibru hidroelectrolitic și hidric adecvat bogate in și metabolic
greutate metabolic vitaminele A si C
Medicație cu
suplimente
alimentare
De a elimina Micțiuni reduse in Anxietate, Sa aiba mictiuni Asigurarea Administrarea de Scaune normale,
raport cu lichidele disconfort la normale ca si condițiilor alimente in micțiuni
ingerate, scaune eliminare, datorate frecventa si tranzit favorabile cantitati mici fiziologice
modificate mediului intestinal normal eliminărilor (ceaiuri, sucuri si
spitalicesc si (intimitate, compot) si la ore
condițiilor de boală igienă) regulate
De a dormi si a se Insomnie Anxietatea, Pacientul să aibă Crearea Prescrierea de Pacienta se
odihni pruritul, starea timpul de odihnă conditiilor sedadive si odihnește
febrilă corespunzător specifice unui somnifere conform vârstei
vârstei som linistit (Fenobarbital si
Romergan)

De a se misca si a avea Stare generală Perioada de stare a Sa aiba o pozitie Instruirea unui Supravegherea Pacienta prezinta
o buna postura alterată rujeolei care sa favorizeze program zilnic pacientei și eruptia rujeolica
respiratia si asigurarea unei generalizată,
circulatia, sa pozitii adecvate starea generală
revină la o starea este ameliorată
generală bună.
A mentine igiena Prurit, roșeața Eruptia rujeolica Sa aiba tegumente Pastrarea Administrarea Prurit ameliorat,
corporala pielii, erupție si mucoase normal conditiilor de tratamentului tegumente curate
colorate, curate igiena antipruriginos
ANEXA 1.
`

Morbilivirus – virusul rujeolic ,,Facies plans”

ANEXA 2.

Semnul Koplik
 ANEXA 3.

Eruptia rujeolei
BIBLIOGRAFIE
1. Beldean, Luminiţa – Principii de ingrijire a copilului bolnav; Ed. Alama Mater; Sibiu; 2005
2. Beldean, Luminiţa; Gal, Gherghinica; Seuchea, Monica – Procesul de nursing – Aspecte teoretice şi practice; Ed. Universităţii “
Lucian Blaga” din Sibiu; 1999;
3. Beldean, Luminiţa; Helju, Cristina – Promovarea sănătăţii copilului; Ed. Alma Mater; Sibiu; 2003
4. Coldea, Liliana; Beldean, Luminiţa; Gal, Gherghinica; Seuchea, Monica; Pintea, Alina – Nevoi fundamentale – intervenţii de
nursing; Ed. Alma Mater; Sibiu; 2003
5. Georgescu, Adrian – Compendiu de pediatrie; Ed, All Medical; Bucureşti; 2005
6. Geormăneanu, Mircea – Pediatrie; Ed. Didactică şi Pedagogică; Bucureşti; 1994
7. Harrison – Principii de medicină internă; Ed. Teora; Bucureşti; 2003
8. Interiorul corpului uman; Ed. DeAgostini Hellas SRL; 2009
9. Maiorescu, Mircea; Iacob, Constanta – Elemente de nutriţie pediatrică; Ed. Medicală; Bucureşti; 1987
10. Munteanu, Ioan – Tratamentul deshidratărilor acute la copil; Ed. Medicală; Bucureşti; 1986
11. Munteanu, Ioan – Vademecum de Pediatrie; Ed. Medicală; Bucureşti; 2007
12. Pascal Ciofu, Eugen; Ciofu, Carmen – Esenţialul in pediatrie ediţia a 2-a; Ed. Medicală Amaltea; Bucureşti; 2002
13. Spock, Benjamin – Ingrijirea sugarului si copilului editia a 8-a; Ed. All; Bucuresti; 2009
14. Titircă, Lucreţia- Ingrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali; Editura Viaţa Medicală Românească;
Bucureşti; 2006
15. Titircă, Lucreţia- Urgente medico-chirurgicale; Editura Medicală; Bucureşti; 2009