Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ARGUMENT....................................................................................................................................................2
INTRODUCERE..............................................................................................................................................3
CAPITOLUL I..................................................................................................................................................4
VIRUSUL HIV..................................................................................................................................................4
Prezentare generala.......................................................................................................................................4
Structura antigenica.......................................................................................................................................5
Mecanismul de infecție..................................................................................................................................7
Istoricul virusului HIV in Romania..................................................................................................................8
Epidemiologie................................................................................................................................................9
CAPITOLUL II...............................................................................................................................................11
Infectia cu HIV/SIDA...................................................................................................................................11
Definitie.......................................................................................................................................................11
Etiopatogenie...............................................................................................................................................12
Anatomie patologica....................................................................................................................................14
Tablou clinic.................................................................................................................................................17
TABLOU PARACLINIC....................................................................................................................................20
Evolutia si prognosticul................................................................................................................................24
Complicatii...................................................................................................................................................26
Tratament....................................................................................................................................................29
CAPITOLUL III..............................................................................................................................................40
Aspecte patologice si psihologice in infectia cu HIV la adolescent...............................................40
Implicatiile patologice ale infectiei cu HIV...................................................................................................40
Implicaţiile psihologice ale diagnosticului HIV+...........................................................................................42
Nevoile adolescentului infectat cu HIV........................................................................................................46
CAPITOLUL IV.............................................................................................................................................49
Rolul asistentului medical in ingrijirea..................................................................................................49
adolescentului infectat cu HIV.................................................................................................................49
Tehnici de nursing.......................................................................................................................................49
Planul de ingrijire a adolescentului infectat cu HIV......................................................................................62
1
Tehnici specifice de ingrijire a adolescentului infectat cu HIV.....................................................................71
CAPITOLUL V...............................................................................................................................................74
Studii de cazuri............................................................................................................................................74
Cazul I..........................................................................................................................................................74
Cazul II.........................................................................................................................................................82
Cazul III........................................................................................................................................................91
Concluzii.......................................................................................................................................................99
Bibliografie.................................................................................................................................................100
ARGUMENT
Din stagiile practice efectuate cel mai profund m-a impresionat stagiul efectuat la Spitalul
de “Boli Infecţioase” .
2
Suferinţele fizice şi trăirile lor sufleteşti m-au impresionat profund.
Gândul că aceşti copii nu vor ajunge la maturitate întrucât durata de viaţa a celor ce suferă
de afecţiunea SIDA este foarte redusă.
Am ales această temă în speranţa de a înţelege mai bine această afecţiune, tratamentul şi
modalităţile prin care le pot uşura suferinţa.
Motivaţia alegerii acestei teme este prezenţa SIDEI la persoanele tinere, active social şi
profesional care nu au acces curent la informaţii privind limitarea extinderii acestei boli sau
folosesc tratamente inadecvate.
Consider că ajutând un bolnav, făcând tot ce este posibil şi uman pentru el, folosindu-ţi
toate cunoştiinţele şi priceperea pe care le deţii simţi cea mai mare satisfacţie sufletească.
INTRODUCERE
Îngrijirile de bază (nursing-ul) îşi au rădăcinile în nevoile fundamentale ale omului. Prin
nursing se defineşte o suită de acţiuni în scopul păstrării sănătăţii, prevenirii bolilor,
acordărilor îngrijirilor, pentru asigurarea unei morţi liniştite.
3
Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor de bază în toate serviciile de sănătate. Polul
esenţial al asistenţei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-şi
menţină sau să-şi recâştige sănătatea prin îndeplinirea sarcinilor pe care persoana
respectivă le-ar fi îndeplinit singură dacă ar fi avut voinţa sau cunoştinţele necesare.
Asistenta medicală trebuie să îndeplinească aceste funcţii astfel încât bolnavul să-şi
recâştige independenţa cat mai repede posibil. Asistenta medicală nu trebuie sa piardă din
vedere că orice fiinţă umană sănătoasă sau bolnavă este animată de dorinţa vitală de a
mânca, de avea un adăpost, de a se recreea, etc., nevoia de afecţiune, de sentimentul de
utilitate, de înţelegere.
Asistenta medicală trebuie să fie pentru un timp "conştiinţa celui lipsit de conştiinţa, dorinţa
de trai pentru cel care nu mai doreşte să traiască, este membru pentru cel căruia i-a fost
amputat, este ochi pentru cel ce a fost orbit". Virginia Henderson. Asistenta medicală
ajuta bolnavul să-şi pastreze nevoia de a trăii, să se adapteze impedimentelor ce decurg
din starea sa sau să moară cu demnitate, atunci când moartea este inevitabilă.
CAPITOLUL I
VIRUSUL HIV
Prezentare generala
HIV reprezintă prescurtarea în limba engleză a Human Immunodeficiency Virus (Virusul
Imunodeficienței Umane). De fapt, acest termen denumește două virusuri înrudite, din
categoria retrovirusurilor, HIV-1 și HIV-2, care cauzează la om sindromul imunodeficienței
4
dobândite (SIDA). Aparținând retrovirusurilor, nu poate fi îndepărtat complet din organism
pentru că acest tip de virusuri are capacitatea de a-și înscrie codul în codul genetic al
celulei gazdă. O infectare cu HIV duce după o perioadă lungă de incubare, de ani, chiar
zeci de ani, la declanșarea bolii SIDA
Structura antigenica
HIV este un retrovirus circular, din specia lentivirusurilor. Infecțiile cu acest tip de virus
decurg de regulă cronic, cu o perioadă lungă de latență, afectând și sistemul nervos.
Diametrul este de 100-200 nm ș este înconjurat de un înveliș de lipoproteine.
5
În interiorul acestui înveliș se găsesc circa 72-100 de complexe glicoproteice, formate doua
glicoproteine:gp 120 si gp41. Gp120 are rolul de legare de receptorii CD4 a celulei țintă.
Învelișul virusului se formează din membrana celulei gazdă și are deci o parte din
proteinele membranare ale celulei gazdă, de exemplu molecule HLA I și II și proteine de
adeziune (legare). Copia ARN-ului viral se află în interiorul a două capside alături de
enzimele reverstranscriptază, intergrază și protează, necesare pentru multiplicarea virală.
Genomul virusului HI este mai complex decât cel a altor retrovirusuri. Genele accesorii (vif,
vpu, vpr, tat, rev, nef) au alături de genele uzuale (gag, pol, env) îndeplinesc mai ales
functii regulatoare.
HIV este format din 2 lanțuri scurte de ARN, compuse din 9200 nucleotide precum și
enzime virale, clasificate astfel:
6
proteine reglatoare Tat și Rev (HIV) și Tax/Rex (HTLV) modulează transcripția și
sunt esențiale pentru propagarea virusului.
proteine auxiliare: Vif, Vpr, Vpu, Vpx, Nef, unele cu rol încă neelucidat
După intrarea în corpul uman, particulele virale sunt atrase datorită tropismului către cel
mai apropiat receptor CD4, de a cărui membrană celulară se atașează prin fuziune sau
prin endocitoză, după care are loc intrarea în celulă. Probabilitatea infectării la ambele
tipuri de HIV este determinată de capacitatea de legare cât mai rapidă de CD4, dar și de
numărul de receptori CD4 aflați în jurul locului de penetrare a virusului în organism. În
interiorul celulei are loc eliberarea RNA din anvelopa virală. Enzimele încep să producă
gena pol, care la rîndul său codează revers transcriptaza, enzima care transcrie fragmentul
de ARN într-un model de ADN proviral, utilizând aparatul metabolic și de sinteză proteică a
celulei parazitate. Acest ADN proviral va fi integrat în ADN-ul celulei gazdă prin intermediul
integrazei, eliberată în citoplasmă după distrugerea anvelopei virale. Odată ce ADN-ul
proviral este integrat in ADN-ul celulei gazdă, nu mai poate fi eliminat sau distrus decât prin
distrugerea celulei însăși. Începe replicarea HIV-ului în celula gazdă. Celulele infectate pot
elibera virionii prin fenomenul de înmugurire, sau eliberarea acestora după liza celulei,
fenomen care duce la infectarea altor celule. Anticorpii anti HIV nu apară organismul
împotriva infecției, iar infectarea virală poate persista foarte mult în ciuda unui titru înalt al
anticorpilor.proteine auxiliare: Vif, Vpr, Vpu, Vpx, Nef, unele cu rol încă neelucidat.
Mecanismul de infecție
7
Formele imatur și matur ale HIV
În prima etapă, HIV-ul infectează receptorii CD4, folosindu-i apoi ca poartă de intrare în
organism. Multe tipuri de celule au epitopul comun cu aceste proteine în care CD4 joacă un
rol crucial: macrofagele, fibroblaștii, monocitele, limfocitele T, limfocitele B, limfocitele NK
(natural killer); celulele endoteliale, celulele microgliale și celulele epiteliului gastrointestinal
sunt țintele primare preferate de HIV.
8
Un angajat CFR care se ocupa cu întreținerea vagoanelor de dormit pe rutele
internaționale a fost cel dintâi român depistat cu virusul HIV. Se întâmpla în toamna anului
1985. A fost primul asemenea caz din întregul spațiu comunist. Din 1989 au fost semnalate
cazuri la copii. Numai în 1990 au fost diagnosticate peste 1.000 de persoane infectate, cea
mai mare parte fiind copii. De la apariția în 1985 a primului caz de HIV/SIDA, în România
au fost înregistrați 16.077 de bolnavi, 5.534 au murit, iar 563 au fost pierduți din evidență.
În prezent, în România trăiesc cu această maladie 9.980 pacienți. Potrivit statisticilor,
majoritatea celor infectați sunt tineri între 20 și 24 de ani. Studiul arată că cele mai multe
cazuri sunt în București, iar cei mai expuși contaminării sunt prostituatele, utilizatorii de
droguri, marinarii și șoferii.
Epidemiologie
9
Virusul HIV (HIV) se transmite prin sânge, spermă, secreții genitale, lichid cefalorahidian
(LCR) și lapte matern. Porțile de intrare cele mai frecvente sunt rănile proaspete,
sângerânde din mucoasă (oculară, bucală, vaginală, anală) sau rănile nevindecate sau
insuficient protejate de pe oricare parte a pielii corpului. Căile de transmitere cele mai
frecvente sunt cele vaginale sau anale datorate nefolosirii prezervativelor și practica
sexuală orală. La toxicomani folosirea în comun a acelor de seringă poate fi, de asemenea,
un mod de transmitere prin consumul de droguri pe cale intravenoasă. Grupul
homosexualilor este considerat ca fiind un grup de risc, din cauza contactului sexual anal.
Gradul de risc depinde direct de concentrația de virusuri din secreția vaginală, spermă sau
sânge.
Riscul de transmitere HIV de la mamă la făt( intrauterin sau la naștere) este de 10-30%. În
cazul mamelor infectate se poate reduce acest risc la 2% prin administrare de
medicamente antiretrovirale, naștere prin operație cezariană și evitarea alăptării.
O modalitate de transmitere, din păcate des întâlnită prin anii 80 din secolul trecut, este
cea parenterală, prin folosirea de seringi contaminate în cazul toxicomanilor dependenți de
droguri injectabile. Eliminarea folosirii în comun a seringilor a redus considerabil acest risc
în țările în care toxicomania este o problemă des întâlnită. Un grup de risc reprezintă și
personalul sanitar care poate veni în contact cu secrețiile și sângele pacientului infectat,
riscul direct reprezentând înțepături, tăieturi sau contactul direct pe pielea lezată,
neprotejată corespunzător.
Cercetările ultimilor ani au arătat că se poate exclude transmiterea prin secreția oculară
(lacrimi), bucală și prin transpirație, deoarece concentrația de HIV nu este destul de mare
pentru a cauza infectarea, la fel ca transmiterea pe calea aerului prin aerul expirat, o cale
10
des întâlnită la alte afecțiuni virale. Infectarea printr-un contact accidental cu HIV poate fi
prevenit cu succes prin profilaxia postexpunere care durează 28 de zile și se poate începe
2 ore după contact. Prima doză medicamentoasă trebuie administrată în primele 24 de ore
în cazul înțepăturilor sau 72 de ore în cazul contactului cu mucoase genitale.
CAPITOLUL II
Infectia cu HIV/SIDA
Definitie
11
Virusul Imunodeficientei Umane (HIV) este un virus care ataca sistemul imun, si
ingreuneaza lupta organismului cu infectiile si cu bolile. HIV este virusul care produce
Sindromul Imunodeficientei Dobandite (SIDA). Totusi a fi infectat cu virusul HIV nu
inseamna a avea SIDA. SIDA este ultimul si cel mai sever stadiu al infectiei cu virusul HIV.
Unii oameni traiesc cu infectia cu virusul HIV multi ani, chiar zeci de ani pana la a avea
SIDA.
Odata cu patrunderea virusului HIV in organism, acesta infecteaza un grup de celule
albe din sange, celule numite limfocite CD4+. Aceste celule albe sanguine reprezinta o
parte importanta a sistemului imunitar, care ajuta organismul in lupta cu infectiile. Prin
infectarea si distrugerea limfocitelor CD4+ de catre HIV, sistemul imunitar devine mai putin
capabil sa lupte impotriva infectiilor si a bolilor.
Etiopatogenie
Mod de transmitere
12
HIV se transmite atunci cand o persoana intra in contact cu sangele, sperma sau secretiile
vaginale ale unei persoane infectate. Calea de transmitere este de obicei:
- contactul sexual: virusul poate intra in organism printr-o discontinuitate a peretelui
rectului, vaginului, uretrei sau a cavitatii bucale; 75-80% din totalul cazurilor de HIV au ca
mod de transmitere contactulsexual;
- foloseste in comun ace, seringi, materiale folosite la injectarea ilegala de droguri sau
anabolizante (steroizi)
- se inteapa accidental cu un ac sau cu un obiect ascutit contaminat cu HIV.
Mai rar HIV poate fi transmis prin transfuzii; la toti donatorii de sange li se fac analize
pentru anticorpii HIV si sunt monitorizati pentru factorii de risc.Personalul sanitar nu mai
este considerat a fi la mare risc pentru infectia HIV, deoarece exista masuri de protectie
impotriva expunerii accidentale. Protectia se face prin depozitarea in siguranta a obiectelor
ascutite, a manusilor, a halatelor, a ochelarilor si a mastilor de protectie. Aceste masuri s-
au dovedit utile in protejarea personalului medical de infectia HIV.
Femeia infectata cu HIV poate transmite virusul la fat in timpul sarcinii, a nasterii sau in
timpul alaptatului la san.Majoritatea copiilor sub 13 ani infectati cu HIV au primit virusul de
la mama.Riscul ca o femeie sa transmita HIV la copilul ei, poate fi semnificativ redus, daca
ea este tratata in timpul sarcinii cu Zidovudina (ZDV, cunoscut si ca AZT) si daca nu va
alapta la san. Dupa nastere se poate trata si copilul cu ZDV.
Virusul HIV nu supravietuieste in afara organismului, deci HIV nu se transmite prin contact
intamplator cu o persoana infectata (cum ar fii folosirea in comun a veselei sau prin sarut).
HIV nu se transmite prin contactul cu saliva, transpiratia, lacrimile, urina sau materiile
13
fecale ale unei persoane infectate; de asemenea, HIV nu se transmite prin intepaturi de
insecte.
Anatomie patologica
14
HIV face parte din familia Retroviridae, subfamilia Lentivirinae, genul Lentivirus. Se
cunosc două tipuri de lentivirusuri: HIV-1 şi HIV-2, deosebite între ele prin origine,
particularităţi structurale, epidemiologice şi clinico-evolutive, dar cu structură şi ciclu de
viaţă similare.
Virionul are formă sferică cu proiecţii exterioare(F 13.31). învelişul extern este
format dintr-un dublu strat lipidic (derivat din celula gazdă) aşezat pe o matrice
reprezentată de proteina MA (p 17). Proiecţiile externe sunt formate din proteina SU (gp
120) şi proteina TM (gp41). Miezul virusului conţine proteina CA (p24, marker al replicării
virale), proteina NC (p9), echipamentul enzimatic propriu (revers-transcriptaza, proteaza,
integraza) şi genomul format din molecule de ARN. Genomul ARN conţine nouă gene,
fiecare codificând câte o proteină.
15
Categoria A cuprinde:
Categoria B cuprinde bolnavii cu infecţie HIV simptomatică, dar care nu prezintă nici o
manifestare clinică cuprinsă în categoria C .
Angiomatoza bacilarâ
Candidoza orofaringiană
Herpes zoster — cel puţin două episoade sau interesând >1 dermatom
Coccidioidomicoza.extrapulmonară (0,3%)
16
Criptosporidioza, diaree>1 lună (1,3%)
Tablou clinic
Infectia cu virusul HIV evolueaza in mai multe stadii. Stadializarea este facuta pe baza unor
simptome si pe incarcatura virala (cantitatea de virus din sange).
1. Stadiul initial
Perioada de incubatie, timpul scurs de la infectia cu virusul HIV si pana la aparitia primelor
simptome, poate varia de la cateva zile la cateva saptamani. In acest prim stadiu al
infectiei, sunt comune simptomele asemanatoare gripei, simptome grupate in asa-numitul
sindrom retroviral acut. Adeseori simptomele acestui sindrom sunt gresit catalogate ca
simptome ale altor infectii virale, cum ar fi gripa sau mononucleoza.
17
Simptomele sindromului retroviral acut pot fi:
- colici (crampe) abdominale, greturi, varsaturi;
- diaree;
- marirea in volum a ganglionilor de la nivelul gatului, axilelor si abdomenului;
- febra;
- cefalee (durere de cap);
- dureri musculare si articulare;
- eruptii cutanate;
- dureri de gat;
- scadere in greutate.
Aceste prime simptome pot fi de la usoare la severe si de obicei dispar spontan dupa
2-3 saptamani.
2. Perioada de stare
Dupa infectia cu HIV se poate trai multi ani fara nici un semn de boala. Cand
simptomelereapar, ele pot fi vagi si greu de descris (desi unii oameni acuza oboseala
sau dureri cu diverse localizari).
Medicul specialist poate suspecta infectia HIV daca simptomele persista sau daca nu poate
fi identificata o cauza a simptomelor (cum ar fi gripa).
De asemenea se poate suspecta infectia HIV in prezenta urmatoarelor simptome:
- stari confuzionale;
- diaree sau alte modificari de tranzit intestinal (constipatie/diaree);
- dificultate de concentrare;
- tuse uscata;
- oboseala (fatigabilitate);
- febra;
- lipsa poftei de mancare;
- rani (ulceratii) la nivelul mucoasei bucale;
- modificari ale unghiilor;
- transpiratii nocturne;
- cresterea in volum a ganglionilor de la nivelul gatului, axilelor si abdomenului;
18
- durere la inghitit;
- tulburari de personalitate;
- infectii repetate cu virusul Herpes Simplex;
- respiratie dificila;
- furnicaturi, amorteala, slabiciune la nivelul membrelor;
- scadere inexplicabila in greutate;
- afte.
In plus, infectia HIV poate fi suspectata la o femeie atunci cand aceasta prezinta cel putin
unul dintre urmatoarele simptome:
- mai mult de trei episoade de infectii vaginale micotice pe an, infectii care nu au legatura
cu folosirea de antibiotice;
- boala inflamatorie pelvina recurenta;
- test Babes-Papanicolau anormal sau cancer cervical.
Copii cu HIV prezinta adesea simptome diferite fata de adolescenti sau adulti (de exemplu,
intarzieri in crestere si dezvoltare sau cresterea in volum a splinei)
3. Stadiul final
19
TABLOU PARACLINIC
Testarea pentru infectia HIV poate inspaimanta; totusi, este importanta aceasta testare
daca se suspecteaza infectia, deoarece se poate incepe tratamentul pentru HIV.
Descoperirea in stadiu incipient si monitorizarea (urmarirea) infectiei HIV, va ajuta medicul
in a determina daca boala progreseaza si de asemenea, in a incepe tratamentul. Medicul
poate recomanda consiliere inaintea si dupa testarea HIV, cosiliere care este de obicei
disponibila in spitalul sau in clinica unde se face testarea.
Diagnosticul HIV este pozitiv atunci cand sunt detectati in sange anticorpi anti-HIV. Cele
doua teste primare folosite in detectarea anticorpilor anti-HIV in sange sunt:
Diagnosticul de infectie HIV este pus doar dupa doua sau mai multe teste ELISA pozitive,
confirmate de un test Western Blot pozitiv.Timpul scurs de la contactul infectant pana la
detectarea anticorpilor in sange, poate varia intre 2 saptamani si 6 luni. Aceasta perioada
este numita perioada de seroconversie sau perioada "fereastra". In tot acest timp,
20
persoana in cauza este contagioasa si poate transmite virusul. Daca exista suspiciunea
infectarii dar testul HIV este negativ, trebuie facut un nou test la 6 luni de la contact.
Testul HIV pozitiv poate aduce anxietate si temeri legate de viitor. Vestea buna este ca
bolnavii care urmeaza tratament pentru HIV, supravietuiesc mai mult decat pana acum, cu
ajutorul medicamentelor care incetinesc viteza de progresiune a infectiei HIV spre SIDA.
Medicul poate ajuta pacientul in intelegerea starii sale si in alegerea schemei cele mai
bune de tratament.In cazul unui test HIV pozitiv, medicul va completa foaia de observatie a
bolnavului, cu toate bolile anterioare sau actuale, si o examinare fizica a pacientului
(antecedentele si examenul obiectiv). Se vor indica anumite examinari de laborator pentru
a evalua starea de sanatate in asamblu si pentru a identifica eventualele infectii anterioare
sau actuale, care ar putea evolua cu complicatii din cauza infectiei HIV.
21
Unele tulpini ale virusului HIV pot fi rezistente la anumite medicamente. In cazul unui test
HIV pozitiv, in acest stadiu al infectiei, medicul poate testa daca tulpina virala este sau nu
rezistenta la medicatie. Aceasta testare il va ajuta in alegerea tratamentului
adecvat.Medicul va folosi rezultatele examinarii fizice si de laborator, pentru a determina
modul de evolutie al infectiei la examinarile ulterioare.
Este important de retinut ca testul HIV nu poate fi facut fara permisiunea persoanei in
cauza.Producatorii testului HIV pentru autotestare, ofera si un serviciu de consiliere prin
telefon. Cele mai multe unitati medicale de testare ofera rezultatele testului ELISA in 2-4
zile. Rezultatele testului Western Blot sunt disponibile doar dupa 1-2 saptamani. Testul
OraQuick Rapid HIV-1 Antibody ofera rezultate cu o acuratete de 99.6% in doar 20 minute.
Dupa testarea initiala, medicul trebuie sa contacteze pacientul pentru a-i da rezultatul
testului; daca in 1-2 saptamani de la testare nu se primeste rezultatul, pacientul trebuie sa
solicite acest rezultat.Negarea, teama si depresia, sunt reactii comune atunci cand
pacientului i se comunica diagnosticul de infectie HIV. Trebuie solicitat sprijinul emotional
necesar. Un consilier specializat este disponibil ori de cate ori familia si anturajul celui in
cauza, nu pot oferi sprijinul adecvat.
Se vor efectua in mod regulat doua teste pentru a monitoriza cat virus HIV exista in sange
(incarcatura virala), si in ce mod virusul afecteaza sistemul imunitar. Rezultatele acestor
teste vor ajuta la luarea deciziei de a incepe terapia antiretrovirala cu actiune marita (highly
active antiretroviral therapy-HAART) sau de a schimba tratamentul medicamentos cu alte
medicamente, daca cele folosite in acel moment nu sunt eficiente.
22
- numararea celulelor CD4+: ofera informatii despre starea sistemului imunitar;
- incarcatura virala: masoara cantitatea de virus din sange.
Adeseori HIV sufera schimbari si mutatii in organismul gazda. Uneori aceste schimbari fac
virusul rezistent la anumite medicamente sau clase de medicamente. Aceasta inseamna ca
medicamentul respectiv nu mai poate incetini sau preveni multiplicarea (inmultirea)
virusului sau nu mai poate proteja sistemul imunitar.
23
Exista medicamente care sunt capabile sa trateze infectia cu anumite tulpini HIV rezistente
la terapia medicamentoasa obisnuita.
Diagnosticul SIDA
SIDA este ultimul si ce mai sever stadiu al infectiei HIV. Diagnosticul SIDA este pozitiv
atunci cand rezultatele testelor arata:
- numarul celulelor CD4+ mai mic de 200 celule/L sange;
- sarcomul Kaposi (afectiune maligna proliferativa angiofibroblastica multifocala, cu
atingere predominant cutanata, caracterizata clinic prin placi infiltrative si noduli rosii-
violacei);
- pneumonia cu Pneumocistis.
Acestea din urma sunt boli frecvente la imunosupresati (pacienti cu sistemul imunitar slabit)
si reprezinta un fel de 'indicatori' ai SIDA).
Daca unul din partenerii sexuali are un mod de viata de inalt risc, este recomandata
testarea screening HIV de rutina.Screening-ul (testarea subiectilor fara simptome dar care
au risc crescut de infectie) este recomandata femeilor insarcinate si celor care au fost
expuse la HIV. Tratamentul timpuriu cu medicatia antiretrovirala cu actiune marita (HAART)
poate scadea riscul trecerii HIV la fat.
Evolutia si prognosticul
24
2. SIDA - cu evolutie letala in aproximativ 2 ani, precedata de prodromul SIDA
(=manifestarile care anunta aparitia bolii).
- in 50-70% din cazuri spre un sindrom acut mononucleozic - manifestat prin febra, cefalee,
dureri musculare si articulare. Debuteaza la 3-6 saptamani dupa contagiu si dureaza de la
cateva zile la cateva saptamani.
- pierdere in greutate
- oboseala
- transpiratii nocturne
- diaree persistenta
25
- dementa (tulburari psihice grave)
- forme neobisnuite de cancere (sarcomul lui Kaposi, cancer invaziv de col uterin, carcinom
ano-rectal
In timp ce tratamentul infectiei HIV ofera acum, cu succes, o buna speranta de viata,
odata aparuta SIDA, apare posibilitatea de a dezvolta anumite infectii severe, care pot
duce la deces. Fara tratament, SIDA este adesea fatala la 18-24 luni de la aparitie.
Decesul poate surveni mai rapid in cazul pacientilor cu infectie HIV cu evolutie rapida sau
in cazul copiilor.
Complicatii
26
- Manifestari respiratorii datorate infectiilor cu diferite bacterii, virusuri sau
ciuperci (pmneumonii recurente, TBC, etc.). Acestea sunt printre cele mai frecvente si
grave suferinte ale persoanelor infectate cu HIV.
- Manifestari digestive sunt cel mai frecvent traduse prin diaree cronica care
duce la scaderea în greutate pâna la situatia extrema de casexie. De cele mai multe ori ea
este urmarea unor parazitoze, a unor infectii virale sau bacteriene de la nivelul tubului
digestiv. Cea mai frecventa afectiune este stomatita micotica (depozite albicioase la nivelul
cavitatii bucale si a stomacului). Alte manifestari pot fi: varsaturile, disfagia, anorexia,
durerile abdominale, scaderea în greutate. De asemenea, pot exista atingeri hepato-biliare,
esofagiene si altele.
- Manifestarile cutanate sunt foarte variate si pot fi cauzate de infectia cu
diferite virusuri, paraziti sau ciuperci ce dau manifestari diverse cum ar fi: piele uscata,
herpes zoster, diferite eruptii)
- Manifestarile neurologice (ale sistemului nervos) pot aparea în toate stadiile
infectiei cu HIV si sunt destul de frecvent întâlnite. Afectiunile ce pot aparea la acest nivel
sunt: meningite, neuropatii, accidente vasculare cerebrale, tumori, diferite infectii
oportuniste (ex. toxoplasmoza). Acestea au o gama larga de simptome: dureri de cap,
paralizii, tulburari de comportament, tulburari ale functiilor cognitive, degradari motorii si ale
limbajului etc. În fazele avansate ale bolii apare encefalopatia HIV, care reprezinta
complicatia neurologica cea mai de temut în infectia cu HIV. Encefalopatia apare datorita
actiunii directe a virusului asupra sistemului nervos si are o evolutie gradata, dar
progresiva, cu scaderea functiilor motorii, cognitive si comportamentale, pâna la deces. De
asemenea, în cursul infectiei cu HIV, apar tulburari psihice care fiese asociaza cu leziunile
cerebrale, fie sunt date de dificultatile de acceptare a bolii sau de adaptare la problemele
implicate de aceasta.
Tumorile pot avea diverse localizari în organism. Unul din cancerele caracteristice în
infectia HIV este sarcomul Kaposi ce se dezvolta la nivelul pielii, dar si în alte zone ale
corpului, în fazele înaintate de boala. Mai frecvente sunt, de asemenea, si limfoamele -
cancere ale sistemului limfatic, ce pot avea localizari diverse .
27
Tulburarile de crestere si dezvoltare apar frecvent la copiii infectati cu HIV.
Acestea se refera, în special, la dezvoltarea staturo-ponderala datorata disfunctiilor
endocrine sau evolutiei infectiei cu HIV.
În faza de boala SIDA, organismul este afectat pe mai multe planuri pe fondul ineficientei
sistemului imunitar, simptomatologia fiind complexa si diferita de la un individ la altul.
Factorii care influenteaza negativ, adica grabesc evolutia infectiei HIV spre faza SIDA sunt:
În absenta unui tratament, evolutia de la infectare pâna la aparitia bolii SIDA este în
general între 5-10 ani. Durata supravietuirii, dupa instalarea bolii SIDA variaza între 9 luni
si 2 ani. Aceasta perioada poate fi mult prelungita în conditiile unui tratament adecvat si
sustinut cu medicamente antiretrovirale.
O persoana afectata de HIV/SIDA poate avea o viata normala, mai ales daca sistemul sau
imunitar este înca în stare buna. Daca sistemul imunitar cedeaza, apar riscuri legate de
evolutia infectiei.
28
Tratament
Tratamentul cel mai eficient pentru infectia HIV este terapia antiretrovirala cu actiune
marita (highly active antiretroviral therapy-HAART), care consta intr-o combinatie de
medicamente cu actiune antiretrovirala, care are ca scop controlul cantitatii de virus din
organism. Alti pasi terapeutici includ mentinerea unui bun sistem imunitar, prin folosirea
medicatiei prescrise si prin monitorizarea numarului de celule CD4+ din sange, toate
acestea in scopul incetinirii multiplicarii virusului in organism.
Infectia HIV netratata evolueaza spre SIDA, ultimul si cel mai sever stadiu HIV. Bolnavii
SIDA sunt mai predispusi la a dezvolta anumite boli intalnite mai ales la imunosupresati,
boli infectioase (cum ar fii tuberculoza) si anumite forme de cancer.
Tratament initial
Odata pus diagnosticul de infectie HIV, in timpul primelor simptome (sindromul retroviral
acut) trebuie luata in discutie terapia antiretrovirala cu actiune marita (HAART). Trialurile
(studiile) clinice despre tratamentul in perioada de debut a infectiei, ne ofera putine
informatii, dar sugereaza ca tratamentul in acest stadiu cu medicamente cu actiune
antiretrovirala, poate scadea incarcatura virala si poate creste numarul celulelor CD4+.
29
HIV.
Alte medicamente care pot fi folosite in tratarea HIV sau a bolilor asociate cu SIDA, includ
citokinele, de exemplu alfa-2a interferon sau alfa-2b interferon.Decizia de a incepe
tratamentul HAART inaintea declinului starii de sanatate este dificila. Inainte de inceperea
HAART, trebuie discutate toate aspectele cu medicul curant, luand in considerare toate
beneficiile si riscurile potentiale ale tratamentului timpuriu.
Beneficiile inceperii precoce a tratamentului
- afecteaza rata de evolutie a bolii;
- scade rata de multiplicare a virusului in organism;
- pastreaza functionalitatea sistemului imunitar;
- scade riscul aparitiei rezistentei la medicamente;
- reduce riscul transmiterii HIV.
Riscul transmiterii HIV exista, chiar si in cazul in care se incepe tratamentul precoce.
Terapia antiretrovirala nu poate inlocui masurile de preventie (folosirea prezervativului,
practicarea sexului protejat).
Riscurile asociate cu un tratament precoce
- scaderea calitatii vietii, din cauza efectelor adverse si a costului medicamentelor;
- aparitia rezistentei la medicamentele antiretrovirale, ceea ce poate limita optiunile
terapeutice ulterioare;
- necesitatea continuarii terapiei timp indefinit;
- reduce optiunile terapeutice viitoare, cand riscul HIV este mai mare.
In cazul in care pacientul HIV pozitiv nu are simptome, acesta impreuna cu medicul pot
continua supravegherea aparitiei simptomelor. Daca simptomatologia nu este prezenta iar
numarul celulelor CD4+ este mai mare de 350 celule/L, este posibil sa nu fie nevoie de
tratament. Totusi, in aceasta perioada, sunt necesare controale regulate in care medicul va
30
urmari incarcatura virala (viremia) si numarul celulelor CD4+, aceste teste aratand
cantitatea de virus din sange si respectiv, functionarea sistemului imunitar.
Tratament de intretinere
Tratamentul de intretinere pentru infectia HIV include vizite medicale regulate la medic,
pentru monitorizarea cantitatii de virus din sange (viremia) si numararea celulelor CD4+
(pentru evaluarea starii sistemului imunitar). Aceste teste sanguine se fac la fiecare 3-4
luni, iar rezultatele lor ajuta la supravegherea infectiei si la luarea deciziei de a incepe
tratamentul antiretroviral.
Tratamentul cel mai eficient pentru infectia HIV este terapia antiretrovirala cu actiune
marita (highly active antiretroviral therapy-HAART), care consta intr-o combinatie de
medicamente cu actiune antiretrovirala, care are ca scop controlul cantitatii de virus din
organism. Aceste medicamente interfera cu abilitatea virusului de a se multiplica si de a
slabi sistemul imunitar.
Alte medicamente care pot fi folosite in tratarea HIV sau a bolilor asociate cu SIDA includ:
- citokinele, de exemplu alfa-2a interferon sau alfa-2b interferon;
31
- hidroxiureea, care poate sa interfere cu abilitatea virusului de a se multiplica.
Terapia HAART poate fii recomandata de catre medic atunci cand numarul celulelor CD4+
scade sub 350 celule/L chiar in lipsa simptomelor infectiei HIV, desi sunt unii medici care
nu agreeaza aceasta recomandare. HAART este intotdeauna recomandata atunci cand
numarul CD4+ scade sub 200 celule/L, valoare de la care se considera ca pacientul are
SIDA.
32
- exercitiile fizice regulate reduc stresul si ajuta la mentinerea unui bun status psihic.
Psihoterapia este o alta terapie adjuvanta care poate imbunatati calitatea vietii la pacientii
cu HIV. Aceasta ajuta in controlarea starilor de anxietate si depresie, stari care apar odata
cu diagnosticul de infectie HIV.
Odata cu evolutia infectiei HIV spre stadiul final, poate fi necesar tratamentul cu trei sau cu
mai multe medicamente antiretrovirale (HAART).
33
scada, medicul va incerca sa identifice din ce cauza medicamentul nu este eficient.Exista
doua cauze principale ale esecului terapeutic:
- virusul HIV a devenit rezistent la medicament: medicamentul nu mai controleaza eficient
multiplicarea virusului sau nu mai protejeaza sistemul imunitar; exista teste pentru a
determina daca s-a instalat rezistenta la medicament si poate fi necesara o alta combinatie
medicamentoasa;
- tratamentul nu a fost urmat asa cum a fost prescris: daca exista dificultati in administrarea
medicamentului dupa schema prescrisa, acestea trebuie semnalate medicului.
In timp ce tratamentul infectiei HIV ofera acum, cu succes, o buna speranta de viata, odata
aparuta SIDA, apare posibilitatea de a dezvolta anumite infectii severe, care pot duce la
deces. Fara tratament, SIDA este adesea fatala la 18-24 luni de la aparitie. Decesul poate
surveni mai rapid in cazul pacientilor cu infectie HIV cu evolutie rapida sau in cazul copiilor.
Este de retinut ca negarea, teama, si depresia sunt reactii comune atunci cand pacientului i
se comunica diagnosticul de infectie HIV. Trebuie solicitat sprijinul emotional necesar. Un
consilier specializat este disponibil ori de cate ori familia si anturajul celui in cauza, nu pot
oferi sprijinul adecvat.Infectia HIV este o boala relativ noua care este inca studiata.
Tratamentul sufera frecvent modificari si specialistii dezbat inca schema terapeutica cea
mai eficienta.Tratamentele alternative si cele complementare pentru HIV, trebuie evaluate
cu mare atentie. Deoarece infectia HIV este o boala cu evolutie indelungata, cu mare
probabilitate de a se complica cu alte boli severe si chiar cu decesul, exista tendinta de a
lua decizia de a incerca tratamente care nu au baza stiintifica sau a caror eficacitate nu e
certificata. Anumite terapii alternative pot sa interfere cu medicatia prescrisa de medic.
Este important sa se discute cu medicul specialist inainte de a incerca aceste tratamente
alternative.
Tratament ambulatoriu
Daca sunteti infectat HIV puteti duce o viata activa o lunga perioada de timp. Exista mai
multi pasi care trebuie facuti pentru a mentine o buna stare de sanatate si pentru a preveni
transmiterea HIV:
- invatati cat mai multe despre HIV, pentru a participa activ in luarea deciziilor legate
34
propria stare de sanatate;
- urmati programul de imunizare si schema de tratament, pentru a preveni infectiile si bolile,
cum ar fi pneumonia sau cancerul, care apar mai frecvent atunci cand sistemul imunitar
este slabit;
- inscrieti-va intr-un grup de sustinere a bolnavilor HIV, pentru a impartasi frustrarile si
pentru a gasi sprijin din partea altor persoane aflate in aceeasi situatie;
- nu fumati; fumatul produce o scadere mai rapida a numarului celulelor CD4+ si provoaca
infectii mai frecvente la bolnavii HIV;
- nu consumati droguri, limitati consumul de alcool;
- invatati sa manipulati corect alimentele, pentru a preveni bolile transmise prin alimente;
- alimentati-va sanatos, echilibrat, pentru a mentine functionalitatea sistemului imunitar;
- exercitiile fizice regulate reduc stresul si imbunatatesc calitatea vietii.
Tratament medicamentos
Totusi, in ultimii ani aceasta rutina a fost mult simplificata si multi pacienti iau doar un
"cocktail", o data sau de doua ori pe zi.
Medicamentele folosite pentru tratamentul HIV sunt numite antiretrovirale, si unele dintre
acestea sunt folosite in combinatii - terapia HAART. Folosind tratamentul HAART este
redus riscul dezvoltarii rezistentei la medicament. Rezistenta la medicament este mai
susceptibil de a se dezvolta la pacientii care sunt tratati doar cu un singur medicament
antiretroviral.
35
- probabilitatea ca virusul sa devina rezistent la o anumita clasa de medicamente; daca
pacientul a fost deja tratat cu un anumit medicament antiretroviral, bolnavul sau medicul
pot sti daca exista rezistenta la medicamentul din acea clasa;
- efectele secundare ale medicamentului si consimtamantul pacientului de a le tolera;
- costul tratamentului medicamentos: costul HAART nu difera mult de costul altor
combinatii antiretrovirale.
Medicamentele pot fi, de asemenea, folosite pentru a preveni alte boli care pot aparea ca
urmare a slabirii sistemului imunitar, cauzata de infectia HIV. Anumite infectii, cum ar fi
pneumonia, sunt boli care apar atunci cand HIV ataca si distruge atat de multe celule CD4+
incat organismul nu mai poate lupta cu infectia.
Optiuni de medicamente
Terapia antiretrovirala. Medicamentele care previn multiplicarea HIV sunt numite
antiretrovirale si acestea includ: -nucleozide inhibitori de revers transcriptaza, numite si
analogi nucleozidici, cum ar fi Zidovudina (ZDV, fostul AZT) si Stavudina (d4T); aceste
medicamente sunt adesea administrate in combinatie cu altele, pentru rezultate mai bune
- ne-nucleozide inhibitori de revers transcriptaza, de exemplu Efavirenz, Nevirapine sau
Delavirdine;
- nucleotide inhibitori de transcriptaza, cum ar fi Tenofovir;
- inhibitori de proteaza, de exemplu Atazanavir, Saquinavir, Ritonavir, Indinavir, Nelfinavir,
Fosamprenavir sau Lopinavir/Ritonavir;
- inhibitori ai fuziunii, Enfuvirtide: aceasta este o clasa noua de medicamente in tratarea
HIV.
Alte medicamente care pot fii folosite in tratarea HIV sau a bolilor asociate cu SIDA includ
citokinele, de exemplu alfa-2a interferon sau alfa-2b interferon.
Esecul terapeutic apare atunci cand incarcatura virala nu scade sau daca numarul celulelor
CD4+ incepe scada,iar medicul va incerca sa identifice din ce cauza medicamentul nu
este eficient.Exista doua cauze principale ale esecului terapeutic:
- virusul HIV a devenit rezistent la medicament: medicamentul nu mai controleaza eficient
multiplicarea virusului sau nu mai protejeaza sistemul imunitar; exista teste pentru a
36
determina daca s-a instalat rezistenta la medicament si poate fi necesara o alta combinatie
medicamentoasa;
- tratamentul nu a fost urmat asa cum a fost prescris: daca exista dificultati in administrarea
medicamentului dupa schema prescrisa, acestea trebuie semnalate medicului.
Medicamentele pot avea reactii adverse neplacute, care uneori creeaza pacientului o stare
mai proasta decat inaintea inceperii tratamentului. Si in acest caz, trebuie sa existe o reala
comunicare cu medicul, acesta fiind in masura sa ajusteze doza de medicament sau sa
schimbe medicamentul incriminat.
Tratament chirurgical
Nu exista tratament chirurgical pentru infectia HIV.Pacientii cu HIV pot avea nevoie de
tratament chirurgical pentru alte boli. Persoanele HIV pozitive pot suferi interventii
chirurgicale. Totusi, perioada de recuperare dupa operatie, poate fi mai dificila daca
sistemul imunitar al persoanei in cauza este slabit.
Alte tratamente
HIV poate cauza stres emotional, social si financiar, toate aceste supra-adaugandu-se
stresului adus odata cu boala in sine. Prin recunoasterea existentei acestor stresuri si prin
acceptarea sprijinului si a educatiei necesare, pacientul cu HIV poate sa isi imbunatateasca
calitatea vietii, si deopotriva, si pe cea a ingrijitorului sau. Psihoterapia poate ajuta in cazul
tulburarilor emotionale care vin odata cu diagnosticul HIV si poate reduce anxietatea si
depresia.
Eliminarea stresului poate ajuta la o mai buna stapanire a bolii HIV. Cateva metode de a
reduce stresul sunt:
- relaxarea: care include exercitii de respiratie si exercitii de relaxare musculara;
- reprezentari mentale organizate (dirijate): o serie de ganduri si sugestii care ajuta la
relaxare;
- biofeedback: care invata pacientul sa se relaxeze, prin educarea autocontrolului asupra
37
functiilor organismului care nu sunt, in mod normal, sub control constient, cum ar fi
frecventa cardiaca sau temperatura periferica;
- rezolvarea de probleme: concentrarea asupra oricarei probleme curente din viata
pacientului si rezolvarea ei de catre acesta;
- acupunctura: care implica introducerea de ace foarte fine in piele, pentru a stimula fluxul
energetic prin corp; aceasta poate, de asemenea, reduce reactiile adverse ale
medicamentelor folosite in tratamentul HIV.
Profilaxie
Infectia HIV poate fi prevenita prin evitarea practicilor care va pot aduce in contact cu
sange, sperma sau secretii vaginale infectate:
- pentru a preveni infectia HIV, practicati sexul protejat: folositi intotdeauna
prezervativul in cazul unui contact sexual, daca nu sunteti in cadrul unei relatii de durata,
cu un singur partener, care nu are HIV sau alti parteneri sexuali;
- nu intretineti relatii sexuale, inclusiv sexul oral, cu persoane infectate cu HIV:
daca ati ales continuarea relatiilor sexuale cu o persoana cu HIV, este importanta
practicarea sexului protejat si testarea cu regularitate pentru HIV;
- reduceti numarul partenerilor sexuali, de preferinta la un singur partener;
- intrebati partenerul/partenerii sexual(-i) despre antecedentele sexuale; aflati
daca partenerul a avut comportamente de risc crescut pentru transmiterea HIV;
- evitati alcoolul si drogurile, care pot slabi atat discernamantul cat si sistemul
imunitar; persoane care cunosc si inteleg practicile sexului protejat, pot sa nu le aplice
atunci cand se afla sub influenta alcoolului sau a drogurilor;
- nu folositi in comun ace, seringi, materiale pentru injectarea drogurilor,
picuratoare pentru ochi.
Daca sunteti HIV pozitiv (infectat HIV) sau implicat in relatii sexuale sau in consum de
droguri intravenoase in comun cu o persoana posibil infectata HIV, luati masuri pentru a
impiedica transmiterea infectiei la altii:
- spuneti partenerului sexual daca aveti comportament de risc de transmitere
HIV sau daca sunteti HIV pozitiv;
- practicati sexul protejat, folosind prezervativul;
38
- nu donati sange, plasma, sperma, organe sau tesuturi;
- nu folositi in comun obiecte personale, cum ar fi peria de dinti, lame de ras sau
obiecte pentru practici sexuale, care pot fi contaminate cu sange, sperma sau secretii
vaginale.
O femeie insarcinata infectata HIV, poate sa previna sau sa reduca riscul transmiterii HIV
la copil daca ia Zidovudina (ZDV, fostul AZT) pe perioada sarcinii si daca nu alapteaza la
san. Copilul va primi ZDV, de asemenea, dupa nastere.Daca nu aveti comportamente de
risc crescut in transmiterea HIV, cum ar fi practicarea sexului neprotejat sau injectarea de
droguri si credeti ca totusi ati fost expus la HIV prin una din cele doua cai amintite,
contactati medicul cat mai repede posibil; acesta poate recomanda tratamentul daca de la
expunere au trecut mai putin de 72 ore.
39
CAPITOLUL III
40
introversia, pierderea interesului şi a plăcerii de a se juca, plâns uşor, lentoare ideativă şi în
mişcări. Apare des tematica eşecului, a incapacităţii: „nu pot”, „nu ştiu”, „nu reuşesc”, ceea
ce exprimă pierderea încrederii în sine şi a speranţei. Pot apărea însă şi momente de
hipersensibilitate, iritabilitate, nervozitate, agresivitate, ce întrerup această stare
generalizată. Starea psihică este însoţită de simptome somatice cum sunt: inapetenţă sau
bulimie, tulburările de somn, cefalee, dureri abdominale, constipaţie. În special la
adolescenţi, pot apărea ideaţia suicidară, gânduri despre moarte şi sfârşitul existenţei.
Stările depresive necesită o atenţie specială din partea familiei şi a specialiştilor,
adolescentii având nevoie imediată de evaluare şi de tratament specializat.
Crizele de afect sau de mânie pot apărea în special la adolescenţii proveniţi din
familii hiperprotective cu mari carenţe educaţionale. Se întâmplă destul de frecvent ca
imediat după aflarea diagnosticului,familiasă permită copilului absolut
totul,satisfăcându-i toate dorinţele ca şi când fiecare dintre ele ar fi ultima. Acest
comportament este perpetuat uneori ani întregi, iar când intervine o contradicţie între
dorinţele adolescentului şi posibilităţile reale de a le îndeplini apar crizele de mânie ca o
reacţie de protest iraţională şi necontrolată.
Agresivitatea la adolescent se manifestă prin crize de furie, fugă, autoagresivitate
sau heteroagresivitate. Reacţiile emoţionale ce însoţesc aceste exteriorizări
comportamentale sunt cele de teamă, intoleranţă la frustrare, furie, nerăbdare. Aceste
reacţii sunt cel mai adesea datorate unei mari insecurităţi pe care o resimt, lipsei de repere
şi puncte de sprijin în propria viaţă, unei istorii de viaţă dificile sau a unor modele parentale
şi de educaţie violente.
Conduitele regresive. Regresia este o formă de „retragere”, o întoarcere psihologică
într-o perioadă când adolescentul se simţea în siguranţă şi când situaţia stresantă nu era
prezentă sau când părintele atotputernic îl proteja. Regresia este un mecanism de apărare
în faţa unui eveniment stresor prea puternic pentru a fi înfruntat direct şi apare destul de
frecvent în cazul adolescentilor confruntaţi cu un diagnostic sever cum este cel de infecţie
cu HIV.
Aceste tulburări pot părea fireşti în contextul bolii, dar ele pot avea repercusiuni atât
în dezvoltarea psihoafectivă a copilului cât şi asupra evoluţiei infecţiei cu HIV, fiind
cunoscut faptul că o afecţiune psihică duce la scăderea imunităţii organismului şi implicit la
41
apariţia unor infecţii oportuniste.
În toate aceste cazuri familia adolescentului seropozitiv, persoanele implicate în
educaţia sa, precum şi personalul medical trebuie să observe şi să comunice modificările
din comportamentul acestuia. Acestea trebuie evaluate în context individual pentru a fi
stabilit diagnosticul exact şi tratamentul adecvat.
42
etc. Această izolare poate constitui un moment de căutare interioară a resurselor pentru
ca, ulterior, persoana să fie capabilă să înfrunte exteriorul, dar poate fi şi un moment în
care apar idei suicidare, tentative suicidare şi chiar suicidul. Este foarte important ca familia
şi prietenii să sprijine persoana în această perioadă, să o confirme şi să-i arate că este
iubită.
Negocierea constă în modalităţi de rezolvare colaterală a situaţiei; ea apare la copiii
mai mari, la adulţi, la aparţinători şi la personalul care se ocupă de persoanele
seropozitive. Pacientul ia în consideraţie proiecte de viitor şi ia decizii, punând în practică
anumite ritualuri şi gânduri de tip magic („Mă voi lăsa de fumat.”, „Voi avea un regim de
viaţă mai echilibrat.”, etc.). În această etapă persoana nu mai suportă informaţia, dar
acţionează prin ea.
Acceptarea este etapa în care persoana acceptă să trăiască cu statutul de
seropozitivitate, este o reinvestire în sine, o reluare a sentimentului de urgenţă de a exista
şi de a profita de viaţă.
Aceste etape diferă de la o persoană la alta, iar desfăşurarea lor nu este liniară. Astfel,
persoana poate parcurge toate etapele iar ulterior se poate reîntoarce la una dintre ele în
funcţie de diferite evenimente ale vieţii; alte persoane nu ajung niciodată la etapa ultimă,
rămânând blocaţi într-un punct. Cu alte cuvinte, e un proces continuu cu plecări şi reveniri.
Persoana aflată în această situaţie se confruntă cu multiple sentimente şi emoţii. Acestea
se concentrează în jurul pierderilor resimţite intens în plan psihologic. Am încercat, mai jos,
să listăm câteva dintre cele mai dureroase experienţe cu care se confruntă o persoană
seropozitivă.
• Pierderea sănătăţii - este faptul evident care apare în conştiiinţa persoanei
respective. Această pierdere duce la reajustarea priorităţilor personale în jurul
menţinerii unei stări de bine - cât mai aproape de sănătatea pierdută - în dauna altor
lucruri importante din viaţa personală şi profesională.
• Pierderi în plan psihologic, pierderea aspiraţiilor, a statutului social, a relaţiilor cu
ceilalţi, scăderea stimei de sine, pierderea interesului pentru viaţă etc. Aceste
pierderi se petrec în timp şi duc, de multe ori, la trăirea permanentă a senzaţiei de
singurătate, de a fi neînţeles, la retragere socială, la dezechilibre psihologice
serioase.
43
• Pierderea viitorului. La aflarea diagnosticului toată perspectiva asupra vieţii este
răsturnată. Cei mai mulţi dintre oameni trăiesc având o viziune asupra propriului
viitor şi idei despre cum îşi vor împlini acele vise. Pierderea acestei viziuni asupra
viitorului are un impact devastator asupra imaginii de sine, a respectului de sine, a
încrederii în sine, a identităţii personale, a întegrităţii psihologice a persoanei.
• Ameninţarea permanentă a stigmatizării şi izolării din partea societăţii. Persoanele
HIV+ trăiesc această teamă indiferent unde merg şi indiferent cu cine vorbesc. La
serviciu, acasă, la şcoală, în relaţiile cu prietenii sau rudele, permanent selectează
informaţiile personale care pot fi spuse. Ei trebuie să decidă permanent cui, cum, cât
şi ce anume vor spune în legătură cu sănătatea lor, problemele lor, nevoile lor.
• Descoperirea unui secret - infidelitate, prostituţie,
homosexualitate, consum de droguri. Există situaţii când, odată cu dezvăluirea statutului de
seropozitivitate, persoanele sunt nevoite să dezvăluie informaţii ascunse până atunci,
informaţii care pot prin ele însele să pună în pericol echilibrul personal, al relaţiei de cuplu,
al relaţiei cu familia sau prietenii.
• Vinovăţia - pentru că s-a infectat şi poate că a infectat şi pe alţii. În multe cazuri
povara propriului diagnostic este dublată de povara vinovăţiei. Dacă persoana nu
depăşeşte această etapă psihologică ea poate alimenta mari frământări şi poate
duce la depresii serioase sau alte manifestări psihopatologice.
• Povara păstrării secretului diagnosticului. Persoanele HIV+
ajung, în timp, să trăiască o viaţă dublă. O viaţă intimă, neîmpărtăşită cu nimeni sau cu
foarte puţine persoane şi o viaţă publică, cu alte priorităţi, cu alte persoane, dar cu multe
minciuni care acoperă cealaltă parte, ascunsă, ce nu trebuie ştiută de nimeni. Această
permanentă dedublare duce la epuizarea resurselor emoţionale, la retragere socială,
la retragere în sine, schimbarea unor
comportamente şi chiar, cu timpul, la schimbări în personalitatea persoanei respective.
• Pierderea speranţei. Aceasta poate fi cel mai greu de suportat de către persoana în
cauză dar şi de către persoanele apropiate. Persoanele trăiesc disperare şi
neputinţă, nemaicrezând în apariţia în viitor a unui tratament care să le rezolve
problema. Orice încercare de a le vorbi acestor persoane despre speranţă este
privită cu neîncredre şi cinism.
44
Aceste pierderi şi experienţe prin care trec persoanele seropozitive se cumulează, în timp,
creând o adevărată pânză de păianjen, din care persoana nu mai poate ieşi. Totuşi,
problema majoră din punct de vedere emoţional, este cea a morţii. În societatea noastră
moartea este privită ca un moment îndepărtat care nu priveşte decât populaţia care a
depăşit un anumit prag de vârstă. Pentru o persoană infectată cu HIV perspectiva morţii
devine brusc iminentă. Cu toate că, la nivel intelectual, persoana înţelege că infecţia cu
HIV este o boală cronică, cu care se poate trăi foarte mult timp, la nivel emoţional
anxietatea dată de iminenţa morţii devine punctul cel mai dureros al vieţii de zi cu zi.
Această anxietate fundamentală va însoţi persoana pe parcursul existenţei sale ulterioare,
crescând sau diminuând în intensitate, dezintegrând sau mobilizând persoana respectivă
pe măsură ce boala evoluează.
Mulţi dintre ei, trăiesc durerea propriei morţi chiar foarte devreme, când încă nu au apărut
semne de boală. Aceasta este anxietatea anticipatoiie care apare frecvent la cei
diagnosticaţi cu o boală terminală şi la membrii familiilor lor. Anxietatea anticipatorie este
una dintre marile consumatoare de energie psihică şi resurse emoţionale, iar profesionistul
trebuie să o recunoască şi să ajute persoana să îi facă faţă.
După o perioadă de timp, când apar infecţiile oportuniste, cunoştinţe sau prieteni mor de
aceeaşi boală, persoanele HIV+ se simt din ce în ce mai vulnerabile, mai fragile în faţa
acestei frici. Alte pierderi se adaugă în timp: îşi pierd energia fizică, pierd capacitatea de
muncă, pierd unele abilităţi cognitive (de exemplu au pierderi de memorie), uneori apar
leziuni vizibile ale pielii, apoi pierderea controlului asupra propriului organism (de exemplu
incontinenţa urinară sau parezele). Evident, devine, din ce în ce mai greu de făcut faţă
acestor situaţii, iar apariţia sentimentelor de disperare, neputinţă, ruşine, tristeţe, umilinţă,
inutilitate este firească.
Atunci când evenimente traumatizante duc la pierderi multiple, apar şi momente de criză,
când persoana este pur şi simplu depăşită şi nu mai face faţă situaţiei. Ea basculează
emoţional într-o stare psihopatologică de depresie sau de agitaţie şi/sau are
comportamente imprevizibile şi de neînţeles pentru cei din jur. Intervenţia specialiştilor este
atunci foarte importantă, de cele mai multe ori, fiind nevoie de o echipă multidisciplinară,
pentru a evalua complet situaţia şi a găsi sprijinul adecvat pentru persoana în cauză.
45
Nevoile adolescentului infectat cu HIV
Adolescenţa este o etapă stresantă. Astfel, adolescentul începe să fie preocupat de:
greutatea şi forma corpului, acnee, menstruaţie, sex, regulile şi constrângerile impuse de
şcoală şi de părinţi, bani, etc.
Transformările profunde prin care trece adolescentul îi induc acestuia o stare de disconfort
care poate ajunge la o situaţie de stres. De aceea, familia trebuie să fie pentru adolescent
locul care îi conferă securitate afectivă şi dragoste necondiţionată necesare maturizării sale
psiho-comportamentale.
Un adolescent HIV+ prezintă aceleaşi caracteristici de dezvoltare psihologică şi relaţională
cu familia ca şi cel sănătos, la care se asociază anumite aspecte legate de stresul indus de
percepţia sa de a fi infectat cu HIV sau de a avea boala SIDA (se face referire la
adolescenţii care îşi cunosc diagnosticul). Adolescentul crede că infecţia/boala îl va face să
fie marginalizat social. Adolescentul infectat HIV poate avea unele reacţii negative şi nume:
îşi face singur rău prin diferite moduri şi atitudini (fumează, bea, se droghează sau, din
contră, ajunge să-i ignore pe cei din jur şi să se autoexcludă social), face rău altora
adoptând un comportament antisocial (poate merge până la a dori şi încerca să infecteze
alte persoane).
Adolescentul HIV+ este supus unor situaţii foarte stresante, precum:
• statutul de seropozitivitate are în percepţia sa repercusiuni asupra integrităţii
corporale, asupra frumuseţii, asupra sexualităţii, asupra acceptării de către grupul
de egali. Aceste aspecte sunt deosebit de importante la această vârstă.
• schimbarea unor obişnuinţe alimentare în vederea adoptării unei alimentaţii/diete
echilibrate impuse de noua situaţie.
• dependenţa de medicamente şi de controale medicale regulate.
• relaţiile cu sexul opus în contextul fricii de a nu se afla diagnosticul sau în situaţia
asumării responsabilităţii de a-i dezvălui partenerului situaţia sa şi a posibilităţii de a
fi respins de către acesta.
• dificultăţi de apartenenţă la grupul de egali datorate fricii de a nu i se afla
diagnosticul.
46
• întreruperea anului şcolar sau chiar repetenţie datorate episoadelor acute de boală.
• certuri în familie sau chiar despărţirea părinţilor, provocate uneori de statutul de
seropozitivitate.
• probleme financiare ale familiei.
În aceste condiţii, rolul consilierului/psihologului este deosebit de important atât pentru
adolescent cât şi pentru familie, rolul său constând în a-i ajuta să-şi recapete energia fizică
şi psihică pentru a trăi şi a face faţă problemelor, în informarea corectă în privinţa infecţiei
cu HIV şi a bolii SIDA, în sprijinul de a găsi noi modalităţi de a se bucura de viaţă, nu
ignorând infecţia, ci luptând conştient împotriva ei.
De asemenea, intervenţiile suportive care se concentrează pe promovarea independenţei
şi păstrarea autonomiei pot face adolescentul să fie capabil de a accepta sprijinul
emoţional şi fizic fără a se simţi ameninţat. Simţul deţinerii controlului poate fi sprijinit prin
oferirea de opţiuni adolescentului atunci când acestea există.
Adolescenţii care împărtăşesc un necaz comun pot fi unii pentru alţii o sursă puternică de
sprijin. Astfel, există un simţ al familiarităţii şi al acceptării printre cei care împărtăşesc o
nenorocire comună. Adolescenţii pot fi încurajaţi să-şi extindă reţeaua de suport prin
participarea la grupuri de egali şi alte programe dezvoltate pentru această grupă de vârstă.
Grupurile diminuează izolarea adolescentului furnizând în schimb siguranţă, un mediu
suportiv în care participanţii cred şi răspund prin dezvăluirea mutuală a emoţiilor şi
experienţelor. Grupul normalizează crizele adolescentului şi deschide noi surse de forţă şi
speranţă.
Consilierea pre-testare este efectuată înaintea testului HIV şi are ca scop oferirea
şi/sau clarificarea informaţiilor despre infecţia cu HIV şi SIDA, despre căile de infectare,
evitarea comportamentelor de risc, precum şi implicaţiile medicale, sociale şi psihologice
pe care le presupune situaţia de a fi o persoană infectată. Persoana consiliată este
47
încurajată să se testeze informând-o asupra avantajelor testării şi este obţinut
consimţământul pentru testare.
48
CAPITOLUL IV
Tehnici de nursing
Pentru examinarile hematologice este necesara recoltarea sângelui prin punctie venoasa.
Pe o tava medicala acoperita cu un câmp steril se aseaza seringi de diferite marimi, ace
pentru punctionarea venei ceva mai groase si mai scurte decât cele folosite pentru injectia
intra-musculara, tampoane sterile îmbibate în alcool sau iod, comprese urgo, pense post -
tampon.
49
Pentru protectia patului se foloseste musamaua si aleza, iar pentru sustinerea cotului
pacientului ne sunt necesare: pernite, musamaua si aleza.
În cazul în care pacientul este copil sau adult cu venele sclerozate, se vor folosi ace de
calibru mai mic decât la alte persoane.
De obicei, punctia venoasa se face cu pacientul stând întins pe pat în decubit dorsal, însa
daca pacientul este adult si starea de sanatate este oarecum buna, acesta poate sta si pe
scaun.
Recoltarea se face cu manevre blânde si cât mai putin dureroase sau traumatizante pentru
pacient.
Asistenta medicala se spala pe maini cu apa sterila si sapun, fara a se usca pe mâini, se
face badijonarea mâinilor cu alcool de 70%, apoi asistenta medicala sta cu mâinile la aer
pâna se evapora alcoolul si îmbraca manusile sterile.
50
Bratul ales pentru punctie va sta în extensie si supinatie si abductie îndepartat de corp.
Asistenta medicala va face controlul plicii cotului pentru a stabili locul punctiei.
Daca la plica cotului nu se poate aborda vena, asistenta medicala controleaza vizibilitatea
venei pedioase, a jugularei, sau anunta medicul, ce va face denudare sau deschidere
chirurgicala pe vas.
Se face toaleta locala a plicii cotului cu apa calda si sapun, apoi se degreseaza cu alcool si
se dezinfecteaza cu tinctura de iod.
Pentru a face punctia se elibereaza membrul superior ales de îmbracaminte si în tot acest
timp de pozitionare si pregatire a materialelor, se face pregatirea psihica a pacientului.
Dupa controlul venelor, asistenta medicala aplica garoul la nivelul treimii mijlocii a bratului
si degreseaza din nou locul punctiei cu alcool.
Sunt cazuri când nici dupa aplicarea garoului venele nu se observa si atunci se recurge la
metoda de evidentiere a venelor - se aplica o compresa calda pe plica cotului sau se bate
energic cu degetele pe plica cotului.
Se prinde garoul de capete, se întinde si se fac miscari dinspre articulatia pumnului înspre
cot spre sensul circulatiei de întoarcere.
Dupa aceste metode de evidentiere a vaselor de sânge se face o noua degresare larga a
plicii cotului.
Se desface plicul seringii, se monteaza acul si se punctioneaza vena aleasa, astfel: mâna
stânga a asistentei medicale va cuprinde antebratul pacientului pe partea dorsala si va
întinde pielea, fixându-se astfel vena în momentul punctionarii.
51
Seringa se tine cu patru degete de dedesubt si cu policele pe deasupra.
Imediat dupa punctionarea venei vine sânge în seringa si se desface garoul cu miscari
lente, pentru a nu scoate acul din vena.
Dupa punctie, dupa ce s-a extras acul din vena, se aplica la locul punctiei un tampon
îmbibat cu alcool stors si se roaga pacientul sa faca compresie pe locul punctiei timp de 1
minut.
Peste tamponul aplicat pe locul punctiei se va aplica o banda foarte subtire de romplast.
Daca se fac probe serologice, sângele se recolteaza pentru fiecare proba în recipient
separat si se eticheteaza cu toate datele complete: nume, prenume, sectie, salon, numele
probei, data.
Obiectele de munca foarte folosite se vor arunca, apoi asistenta medicala îsi va spala
mâinile cu apa calda si sapun si îsi va badijona apoi mâinile cu alcool de 70 %.
52
În cazul în care recoltarea sângelui se face cu vacutainer, tehnica de recoltare va fi aceeasi
ca si la recoltarea clasica, cu deosebirea ca se vor utiliza ace speciale ce se introduc pe un
cilindru de plastic, iar eprubetele sunt special pregatite în fabrici si contin anticoagulant în
functie de necesitati.
Precautii:
-la sfârsitul punctiei este interzisa flexia bratului, deoarece favorizeaza revarsarea
sângelui n tesutul perivenos.
53
-valori normale Ht:
Barbati 46+ 6 g%
Femei 41+6 g%
Barbati 15+2 g%
Femei 12+2 g%
Barbati 1 - 10 mm/1 h
7 - 13 mm/2 h
12 - 17 mm/2 h
Materiile fecale sunt recoltate de obicei prin emisie spontana într-un recipient perfect curat,
din sticla sau din metal, cu capacitatea de peste 1 l si cu gura larga, pentru a permite
examenul macroscopic în conditii cât mai bune.
Se va evita tendinta bolnavilor de a prezenta spre analize portiuni mici din materiile fecale,
aduse mai ales în conditii ambulatorii în recipiente improprii (sticlute pentru medicamente,
cutii din plastic sau cutii de chibrituri).
54
Prezenta urinei în recipientul în care au fost recoltate materiile fecale este nedorita din
cauza posibilitatii de a modifica aspectul macroscopic al scaunului.
Este recomandabil ca examenul complex al materiilor fecale sa fie facut imediat dupa ce
acestea au fost emise, pentru a evita eventualele modificari fermentative susceptibile de a
falsifica si ele rezultatele.
Ocazional, pentru obtinerea de materii fecale, pot fi recoltate prin tuseu rectal sau cu
ajutorul rectosigmoidoscopului.
REGIMUL DE PROBĂ
Scaunele emise spontan, fara vreun regim pregatitor, pot fi considerate ca un material
asupra caruia un examen coprologic poate furniza date de o deosebita importanta în
practica curenta.
Pentru ca metoda sa câstige într-adevar valoarea unei probe functionale digestive, este
necesar ca bolnavul sa respecte un regim de proba.
Pentru uzul practic au fost întocmite regimuri timp în care figureaza aceste categorii de
alimente si care, pe de alta parte, sunt echilibrate sub aspectul caloric si al principiilor
alimentarii.Un astfel de regim este cel propus de Schmidt si Strassburger.
55
REGIMUL SCHMIDT si STRASSBURGER
-unt -200 g
-lapte -300 ml
-apa -1 buc
-ou
Prânz -perisoare -125 g
prajite
-200 g
-piure de cartofi
-10 g
-unt
-100 ml
-lapte
Ora 16.00 -lapte -500 ml
-unt -200 g
-lapte -300 ml
-apa -1 buc
-ou
56
EXAMENUL MACROSCOPIC AL SCAUNULUI
Scaunul normal este format în proportie de 2/3 din produsele elaborate la nivelul tubului
digestiv (flora microbiana, produsi de secretie, celule nedigerate).
Aproximativ 1/3 din greutatea uscata a scaunului este formata din bacteriile ce alcatuiesc
flora intestinului gros normal.
În conditiile unui regim echilibrat se elimina de regula odata pe zi aproximativ 100 - 200
gde materii fecale de culoare galben - brun, datorita prezentei stercobilineiu, de o
consistenta pastoasa, suprafata neteda si cu o forma care reproduce mulajul filierei ano -
rectale ca un calibru cu diametru de 2, 5 - 5 cm.
Mirosul materiilor fecale normale este caracteristic, nu prea intens, PH-ul variaza între 6,8 -
7,3.
57
TGP 2 - 16 U.I.
7)Sumar de urina - se recolteaza 150 - 200 ml urina din prima misciune a zilei, într-o
sticluta sterila;
Valori normale:
-Ph acid;
-urobilinogen normal;
-albumina - absenta;
58
-glucoza - absenta;
ETAPE DE EXECUŢIE:
Când se recolteaza sânge capilar este foarte important sa avem temperatura constata de
18 - 20 0 C pentru a se evita vasoconstrictia periferica.
59
Înteparea degetului se face dupa degresarea cu alcool si stergerea sau uscarea naturala a
lui si se face printr-o miscare sigura a degetului în partea laterala externa a degetului, iar la
sugari si la copiii mici se înteapa calcâiul sau fata plantara a halucelui-
Daca extremitatile pacientului sunt reci, încalzim mâna lui într-un vas cu apa calda sau
masam usor locul de punctie.Urmeaza o degresare cu alcool , dezinfectarea cu iod si se
asteapta uscarea.
Se alege un ac cu bizou lung si bine ascutit, care va intra pe o adâncime de 2 - 3 mm.
Aceasta ajuta la venirea spontana a sângelui, fara a fi necesar sa se stoarca zona.
Urmatoarele picaturi vor fi recoltate si se vor face frotiuri pe lame, se aspira în pipete
pregatite sau cu hârtia de filtru.
Lamele pentru frotiu vor fi sustinute numai de margine pentru a nu le murdari sau a le
contamina cu microbii nostri.
Imediat dupa terminarea punctiei capilare se va aplica un tampon îmbibat cu alcool, pentru
care se aplica un pansament urgo.
60
Lamele de sticla, frotiurile ce contin picaturile de sânge recoltate vor fi trimise imediat la
laborator.
Valori normale:
Valoare normala: 1
Forma leucocitara:
-neutrofile nesegmentate 0 - 5%
-neutrofile segmentate 45 - 70 %
-limfocite 20 - 40 %
-bazofile 0 - 1 %
-monocite 1 - 3 %
5.Timpul de sângerare -se recolteaza prin punctie capilara;Valori normale: 2 1 30 11 - 4 1
61
6.Timpul de coagulare -se recolteaza prin punctie capilara;
1. Terapia etiologică
În fiecare an tot mai multe medicamente cu proprietăţi anti0HIV intră în fază de testare şi în
fiecare an un număr dintre acestea este părăsit din cauza lipsei de eficacitate, a rezistenţei
la medicament sau a toricităţii exagerate. În contextul infecţieii HIV, medicamentele
antivirale acţionează în moduri diferite astfel: unele intervin în ciclcul de viaţă al virusului,
alte acţionează în interiorul celulelor infectate. În final scopul este de a distruge, de a
dezmembra sau de a suprima virusul, în timp ce efectele asupra celulelor normale să fie
absent sau minim.
62
Terapia infecţiilor oportuniste este deosebit de importantă întrucât acestea sunt în
majoritatea cazurilor de SIDA cauză de deces. Acesta are în vedere:
terapia antifungică
terapia antibiotică
terapia antivirală
terapia antiparazitară
Terapia antifungică
63
Dernatophytes Griseofulvin 1-2 luni
- leziuni cutanate Micozanol
Clotrimazol
Ketonazol
Isconazol
Terapia antibiotică
64
Campylobacter sp. Eritromicină Cloramfenicol
Enterobacter sp. Cefalosporină(generaţia Aminoglicozide,
E.coli III) Ureipopeniciline
H. influenzae Ampipcilină+Gentamicin Cefalosporine (generaţia III)
- mengite ă Biseptol
- alte infecţii Clorafenicol
Cloramfenicol
Cefoaxim, Ampicilină
65
gazdei administr
are
Acyciogua- Herpes Keratită Normal Local Efecte similare
nosine Seimple cu Ara-A
(acyclovir) x
Herpes Normal I.v. Dacă infecţia
genital este severă sau
primar complicaţii
nervoase
Local
66
Keratită Normal Local
Varicela Varicela Imunocompro I.v. Efect
Zoster mis asemănător cu
Acyclovir
Herpes Herpes Imunocompro I.v.
Zoster Zoster mis
Iododesoxiu Herpes Keratită Normal Local
rina(IDU) simplex
Trifluorothi Herpes Keratită Normal Local
midina(TFT) simplex
67
virusologică
Labial Normal I.m.
Varicell Varicela la Imunocompro I.m. Reduce durata
a Zoster pilul cu mis de evoluţie a
cancer elementelor
cutanate şi
previne
complicaţiile
viscerale
Virusuril Hepatită I.m. Scade rata de
e cronică replicare virală
hepatic
e ( B şi
NonA
NonB)
Papilom Veruca Normal Local
avirus Vulgaris
Papilomatoy Normal I.m.
ă laringiană I.v.
juvenilă
Terapia antiparazitară
68
moză Clindamicin
Cryptosoiriu Spiramicin p.o. 28 zile Nutriţie parentală
m Reechilibrare H-E
Diaree
apoasă
cronică
Isospora Trimetrom p.o. 21-28 zile Frecvent dispar
Belli +Sulfametoxa (10 mg/kg/zi) semnele de boală,
Diaree cronică zol dar parazitul
persistă
Etamoba Nu se 5 zile
histoliytica cunoaşte un
- asiptomatică drog eficient
-diaree
cronică
Giardia Tinidazol p.o. 1 zi Se va repeta peste
Intestinalis 3 săptămâni
- diaree
asimptomatică
Leishimania Pentamidin I.m. 2-3 cicluri Tulburare EKG
- Apare lipotimie
leishmanioză
Strongyloide Thiabendazol p.o. 10.07.09
s stercoralis
- infectţie
sistemică
3. Terapia antitumorală
69
Tehnici specifice de ingrijire a adolescentului infectat cu HIV
În majoritatea cazurilor anticorpii specifici anti-HIV pot fi detectaţi după 4-12 săptămâni de
la infecţia iniţială, deşi ocazional s-au raportat şi perioade prelungite de seroconversie.
Testul ELISA
Testul WESTERN-BLOT
70
Testele de radioimunofluorescentă ( IFA ) şi radioimunoprecipitera ( RIPA ) sunt mai
rar utilizate.
Testul ELISA
Este cel mai larg folosit, încă din 1985, fiind considerat în varianta iniţială un test "de primă
generaţie" cu valoare de screening.
Există in testul ELISA rezultate atât fals pozitive, cât şi fals negative.
Orice caz pozitiv la testul ELISA trebuie retestat cu aceleasşi tehnici şi dacă şi a doua oară
rezultatul este pozitiv, se face un test de confirmare printr-o tehnică diferită ( de obicei
WESTERN-BLOT ).
Acest test este lipsit de valoare pentru copiii născuţi din mame seropozitive, deoarece o
reacţie seropozitivă poate semnifica, în egală măsură, atât infecţia copilului cât şi portajul
de anticorpi anti-HIV de provenienţă maternă la un copil neinfectat ( persistenţa acestor
anticorpi de provenienţă maternă în circulaţia copilului poate dura între 6 şi 12 luni).
Testul ELISA pozitiv identifică un copil expus care necesită o îngrijire atentă. În primii doi
ani de viaţă este necesară o evoluare clinică şi testări repetate. Dacă dupa acest interval
de timp testele sunt pozitive, sunt consieraţi infectaţi, iar cei la care sunt negative şi rămân
în general aşa, sunt consideraţi neinfectaţi.
71
Testul WESTERN-BLOT
Acest test evidenţiază profilul anticorpilor anti-HIV. Testul WESTERN-BLOT dă mai puţine
reacţii fals pozitive comparativ cu testul ELISA. El are mai multe avantaje pentru un sugar
evidenţiind copiii infectaţi faţă de copiii neinfectaţi purtători de anticorpi materni.
În această categorie este inclus testul de neutralizare dar care sunt folosite mai rar.
hibridizarea în situ.
detectarea AND-ului proviral ( Polymerase Chain Reaction ). PCR reprezintă una
dintre cele mai promiţătoare tehnici de diagnostic pentru infecţia HIV. Această
metodă este practicată decât în laboratoare foarte specializate.
Izolarea virusului în culturi de celule. Această tehnică este puţin folosită în
practica curentă, fiind costisitoare.
72
CAPITOLUL V
Studii de cazuri
Cazul I
Sursa de informare:
- Interviu cu pacientul: D. F.
- Membrii echipei de îngrijire: - Doctor
- Asistent
- Dosarul medical actual al pacientului: Foaie de observație
- Date fixe: Nume: D
Prenume: F
Sex: Masculin
Vârsta: 16 ani
73
Naționalitate: Român
Religie: Ortodoxă
+.
Grup sanguin: 0I Rh
- Date variabile: Domiciliu: Constanta
Ocupația: Elev
Echipa de susținere: Familia
T.A.: 110/70 mmHg
Temperatura: 38,7° C
Puls: 75 puls/min
Respirație: 15 rest/min
- Data internării: 16.05.2015
- Data externării: 20.05.2015
- Număr zile de spitalizare: 5 zile
- Diagnostic la internare: Infecție HIV
Limfom malign Non-Hodini
TBC Pulmonar
- Motivele internării: Pacientul se internează acuzând durere la nivelul lojei
submandibulare stângi, scădere ponderală și febră. Simptomatologia se agravează motiv
pentru care se internează.
- Antecedente personale: Poli spitalizat, suferind de TBC pulmonar, Limfom malign
Non-Hodinișiinfecții repetate ale căilor respiratorii în antecedente
- Antecedente heredocolaterale: Neagă
Istoricul bolii:
Pacientul în vărstă de 16 ani se prezintă cu o infecţie HIV pozitiv depistat în 2010, infect
probabil pe cale parenterală, a fost internat la data de 15 mai acuzând febră, dureri la
nivelul lojei submandibulare stângi şi scădere ponderală.
A fost consultat de medicul stomatolog suspiciunânduse iniţial un abces dentar
După aproximativ 4 zile apare o tumefacţie la nivelul zonei menţionate ce nu cedează sub
tratament antibiotic: amoxicilină.
Simptomatologia se agravează, motiv pentru care se internează.
74
Examen obiectiv:
Stare generală: alterată.
Stare de nutriţie: deficit ponderal astenic.
Greutate: 35Kg.
Tegumente: uscat, palid
Fanere: palide
Muscoase: normale
Ganglionici limfatici: Poliodenopatie
Muşchi: Hipotrofici
Sistemul ostioarticular: integru morfofuncţional
Aparat respirator: Dispnee, Polipnee, Tuse, Expectoraţie
Aparatul cardiovascular: Soc apexian, Sp. V intercostal Stâng, zgomote cardiace ritmice,
AV: 110 bătăi/min, vase periferice pulsatile.
Aparat digestiv: tranzit intestinal aculezat, dureri abdominale, faringo amigdalită
hiperemică.
Aparatul urogenital: rinichi nepalpabili, loje renale libere, micţiuni fiziologice
Sistem nervos şi endocrin:Instabilitate la mers, reflexe osteotendinuase prezente
Sensibilitate subiectivă prezentă
Nervi cranieni integri
Sindrom meningial: absent
Tulburări trofice sfincteriene vegetative: absente
Psihic: normal
Organe endocrine: normale
Organe de simţ: normale
75
- Frecvenţa respiratorie: 20 resp/min
- Zgomote cardiace: ritmice, P: 75 b/min, T.A: 100/60 mmHg
76
8. Nevoia de a fi curat şi de a proteja tegumentele şi mucoasele: satisfacută
- Pacientul este ajutat să-şi întreţină igiena corporală
- Mucoasa bucală este umedă şi roz
- Unghii curate, tăiate scurt
77
- Pacientul este conştient de necesitatea formării noi atitudini şi deprinderi corecte
necesare obţinerii unei stări de bine
- Prezintă interes faţă de tratament şi manifesta dorinţa de a se însănătoşi
Diagnostic de nursing:
Dificultate de eliberare a căilor respiratorii din cauza durerii abdominale R=20 resp/min.
Dificultate datorită dezechilibrului hidroelectrolitic şi nutriţional.
Dificultate datorită incontinenţei urinare şi scaunelor diareice.
Dificultate datorită febrei moderate 38°C.
Obiective:
Pacientul să expectoreze secreţiile la fiecare 2 ore.
Să-şi eliberee căile respiratorii cu minimum de dificultate în termen de 2 zile.
78
Să fie bine echilibrat hidroelectrolitic şi nutriţional.
Să aibă greutate corporală în funcţie de înălţime, vârstă, sex.
Să prezinte şi mucoase integre şi curate.
Să fie echilibrat psihic. Pacientul prezintă durerile diminuate
Să aibă tonusul muscular şi forţă musculară păstrată.
Să beneficieze de un somn corespunzator calitativ şi cantitativ în termen de 4 zile.
Să cunoască importanţa satisfacerii de a se îmbrăca şi dezbrăca.
Să aibă o stare de bine, fizic şi psihic.
Să aibă temperatura corpului în limite fiziologice.
Intervenţii:
Am administrat lichide pacientului, şi-l îndeamnă să tuşească la fiecare 2 ore arătându-i
cum să-şi protejeze abdomenul.
Asigur condiţiile de igienă şi aerisire din încăpere.
Administrez tratamentul medicamentos.
Explorez gusturile bolnavului la diferite categorii de alimente.
Urmăresc bolnavul să consume numai alimentele cuprinse în regim.
Protejez lenjeria cu muşama şi aleză, în funcţie de poziţia pacientului.
Aplic tratamentul medicamentos: vitamine, săruri minerale, antiemetice.
Fac zilnic bilanţul hidric măsurând cu conştiinţiozitate ingestia şi excreţia.
Corectez dezechilibrul hidric prin hidratarea sau prin reducerea aportului de lichide şi
electroliţi în funcţie de onograma serică şi urină.
Asigur o atmosferă caldă, răspunde prompt şi plină de solicitudine la chemare.
Planific un program de exerciţii în funcţie de cauza imobilizării şi de capacitatea pacientului.
Masez regiunile predispuse la escare, pudrez cu talc.
79
Suplinesc pacientul în satisfacerea nevoilor sale, îl servesc la pat cu cele necesare.
Planific îngrijirile şi intervenţiile delegate astfel încât să nu trezesc pacientul între orele 22-
06.
Temperatura camerei sa fie între 18°C şi 24°C.
Identific prin discuţiile cu pacientul cauza hipersomniei.
Identific care sunt activităţile agreate de pacient.
Administrez tratamentul medicamentos. Solicit persoanei să se îmbrace vorbindu-i clar,
distinct, cu respect, cu răbdare respectând ritmul acesteia.
Evaluez gradul de confuzie şi observ schimbările de comportament, orientându-l regulat în
timp şi spaţiu.
Anotez zilnic interesul persoanei pentru a se îmbrăca şi dezbrăca.
Menţin igiena tegumentelor şi schimb des lenjeria de corp şi de pat.
Aplic comprese reci, împachetări reci, pungă cu gheaţă, fricţiuni.
Pregătesc psihic pacientul înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.
Administrez tratamentul prescris: antibiotice, analgezice.
Evaluare:
Pacientul reuşeşte să elibereze căile respiratorii cu mai puţină dificultate.
Pacientul ingeră cantităţi mici de alimente.
Pacientul prezintă în continuare incontinenţă urinară.
Pacientul este imobilizat la pat datorită durerilor.
Pacientul nu a putut să doarmă datorită agitaţiei şi trezirilor frecvente.
Pacientul se îmbracă şi dezbracă cu dificultate.
Pacientul prezintă febră moderată.
80
Cazul II
81
+.
- Grup sanguin: AII Rh
Date variabile: Domiciliul: Constanta
Ocupaţia: Elev
Echipa de susţinere: Familia
TA: 100/60 mmHg
Temperatura: 37,8° C
Puls: 70 puls/min
Respiraţia: 14 resp/min
Data internării: 11.03.2015
Data externării: 15.03.2015
Numar zile de spitalizare: 5 zile
Diagnostic la internare: Infecţie HIV, Pneumonie bazală stânga , hepatită cronică bilaterală
Motivele internării: Pacientul se internează pentru tuse cu expectoraţie mucopurulentă,
atalgie, inapetenţă şi febră.
Tablou clinic se agravează motiv pentru care se internează.
Antecedente personale: Polispitalizat, suferind de hepatită cronică, numeroase infecţii ale
căilor respiratorii, suspect TBC
Antecedente heredocolatorale: Neagă
Istoricul bolii: Pacientul a fost descoperit ca fiind purtător al virusului HIV în anul 2013,
sursa de infecţie fiind neelucidată, niciunul dintre parinţi nu este purtător al virusului HIV
sau purtător de SIDA.
In acest moment se internează prezentând tuse cu expectoraţie, atalgie, inapetenţă.
Boala debuteaza în urmă cu 10 zile cu tuse cu expectoraţie mucopurulentă, febră, atalgie,
inapetenţă.
Tabloul clinic se agravează motiv pentru care se internează.
Examen obiectiv:
Stare generală:
- Stare de nutriţie: Deficit ponderal astenic
- Greutate: 20Kg
82
- Tegumente: palide, deshidratate, pliu cutanat persistent
- Fanere: palide
- Mucoase: persistente
- Ganglioni limfatici: micropoliatenopatii
- Muşchi: atrofiaţi
83
- Prezintă greaţă, vărsaturi biloase, dureri abdominale
84
- Prezintă perturbarea imaginii de sine datorită dificultăţii şi de adaptare la mediul
spitalicesc
85
Nevoia de a se recrea.
Plan de nursing
Nume şi prenume: B.M.
Diagnostic: Infecţie HIV
Diagnostic de nursing:
Dificultatea expectorării secreţiilor din căile respiratorii.
Dificultate datorită dezechilibrului hidroelectrolitic şi nutriţional dificultăţi în masticaţie şi de
glutiţie, apetit scăzut.
Dificultate datorită polakiuriei şi deshidratare.
Dificultate datorită imobilizării, atrofiei musculare, refuzul de a face activităţi, dureri
articulare.
Dificultate datorită cantităţii inadecvate de odihnă, stare psihică de tensiune manifestată
prin nelinişte pe care îl împiedică să se odihnească.
Dificultate în a se îmbrăcă şi dezbrăca.
Dificultate datorită stării febrile 39,3°C.
Dificultate datorită vulnerabilităţii faţă de pericole, predispoziţie la infecţii, la îmbolnăviri
frecvente, fragilitate.
Dificultate datorită îndeplinirii activităţilor recreative şi inactivităţilor, tristeţe.
Obiective:
Să expectoreze la fiecare 2 ore şi să tuşeasca ţinându-şi abdomenul.
Să respire liber pe nas.
Să aibă stare de bine fără greţuri şi vărsături
Să fie echilibrat hidroelectrolitic
Să fie echilibtrat nutriţional.
Să fie hidroelectrolitic şi acido-bazic.
Să nu prezinte complicaţii cutanate, respiratorii, urinare.
Să aibă tonus muscular şi forţă musculară păstrată.
Depăşirea refuzului de a face activităţi.
86
Diminuarea durerilor.
Să poată să se odihnească bine, să-i dispară neliniştea, să doarmă 10ore/24ore
Să fie activ şi cooperant.
Să se poată îmbrăca şi dezbrăca singur.
Să cunoască importanţa satisfacerii de a se îmbrăca şi dezbrăca.
Să-şi menţină temperatura în limite fiziologice.
Să fie echilibrat hidroelectrolitic.
Să-şi menţină temperatura corpului în limite normale.
Să beneficieze de mediu de siguranţă fără accidente şi infecţii.
Să fie echilibrat psihic. Să prezinte o stare de bună dispoziţie.
Să-şi amelioreze condiţiile fizice.
Să-şi recapete încrederea în forţele proprii şi in cele din jur.
Intervenţii:
Trebuie să determin determin pacientul să tuşească la fiecare două ore arătându-i cum să-
şi protejeze abdomenul
Asigur un raport suficient de lichide pe 24 de ore
Umezesc aerul din încăpere.
Fac zilnic bilanţul hidric, corectez dezechilibru hidric prin administrare de lichide
Recoltez urină pentru examene chimice şi bacteriologice
Fac zilnic bilanţul hidric, corectez dezechilibru hidric prin administrare de lichide
Recoltez urină pentru examene chimice şi bacteriologice
Administrez antiseptice urinare, sulfamide antibiotice la indicaţia mediculuiAdministrez
antiseptice urinare, sulfamide antibiotice la indicaţia medicului.
87
Fac zilnic bilanţul hidric, corectez dezechilibru hidric prin administrare de lichide.
Recoltez urină pentru examene chimice şi bacteriologice.
Administrez antiseptice urinare, sulfamide antibiotice la indicaţia medicului.
Fac zilnic bilanţul hidric, corectez dezechilibru hidric prin administrare de lichide.
Recoltez urină pentru examene chimice şi bacteriologice.
Administrez antiseptice urinare, sulfamide antibiotice la indicaţia medicului.
88
Evaluare:
Pacientul ingeră cantităţi mici de lichide dar încă nu prezintă o creştere a apetitului.
Pacientul prezintă dorinţa de a se mişca, dar datorită durerii nu reuşeşte să realizeze toate
exerciţiile fizice.
89
Cazul III
Sursa de informare
Interviu cu pacientul:A.M
Membrii echipei de îngrijire: - doctor
- asistent
Dosarul medical actual al pacientului: foaia de observaţie
90
Echipa de susţinere: familia
TA: 130/80 mmHg
Temperatura: 39°C
Puls: 72 puls/min
Respiraţia: 16resp/min
Data internării: 26.01.2015
Data externării: 30.01.2015
Nr zile de spitalizare: 5 zile
Diagnostic la internare: - infecţie HIV
- Hepatită cronică tip B
- TBC pulmonar
91
Aparat cardiovascular: regiunea precordială de aspect normal, zgomote cardiace ritmice,
AV 100b/min, artere şi vene: permeabile
Aparat digestiv: tranzit intestinal aculezat, abdomen sensibil la palpare, cavitate bucală,
faringe, amigdale: hiperemiate
Ficat: limita superioară a spaţiului V intercostal drept
Aparatul urogenital:
Loji renale: libere
Simptome: polakiurie
Organe genitale: normale
Sistem nervos şi endocrin:
Mers ebrios, instabilitate
Nervi cranieni: integri
Simptom meningial: absent
Psihic: normal
Organe endocrine: normale
Organe de simţ: normale
92
- Pacienta prezintă micţiuni fiziologice 4-5 pe zi
- Diureză 1400ml
- Urina este inchisă la culare şi miros fetid, pH acid
- Transpiraţii abundente
93
- Prezintă stări de nelinişte
94
- Nevoia de a se îmbraca şi dezbrăca
- Nevoia de a ţine temperatura corpului în limitele normale
- Nevoia de a evita pericolele
- Nevoia de a se recrea
Plan de nursing:
Nume şi prenume: A.M.
Diagnostic: Infecţie HIV
Hepatită cronică tip B
Diagnostic de nursing:
Dificultate datorită expectorării secreţiilor din căile respiratorii.
Dificultate în a se odihni datorită anxietăţii manifestată prin somn agitat, treziri frecvente,
oboseală.
Obiective:
95
Să expectoreze la fiecare 2 ore .
Să-şi exlibereze căile respiratorii cu minimum de dificultate.
Intervenţii:
Asigur condiţiile de igienă din încăpere.
Trebuie să determin pacientul să tuşească la fiecare 2 ore.
Administrez tratamentul medicamentos prescris de medic.
După încetarea vomei rehidratez bolnava şi îi servesc alimente hipocalorice în cantităţi mici
şi reci.
96
Fac bilanţul lichidelor îngerate şi eliminate.
Aplic tratamentul medicamentos prescris de medic.
Evaluare:
97
Pacienta reuşeşte să-şi elibereze căile respiratorii.
Datorită durerii pacienta este imobilizată la pat deşi prezintă dorinţa de a se plimba.
Concluzii
Situaţia cu care ne confruntam adesea la spital, este cea in care bolnavii se prezintă direct
în faza complicată.
Lucrând cu omul şi pentru om, cadrele medicale trebuie să dea dovadă de calm,
înţelegere faţă de bolnavi şi devotament faţă de profesia sa.
98
Asistenta medicală îl convinge că urmând tratamentul totul o sa fie bine şi îşi poate relua
activităţile anterioare. Fiind singur şi neliniştit cu mediul spitalicesc, asistenta comunică cu
bolnavul îşi creează o legătură şi încredere.
Bibliografie
99
Bucharest-Constanţa, 1994
6. POPA M.I., POPESCU PIA, TUDORACHE MARIANA, ISPAS DOINIŢA - “Prevenirea
transmiterii infecţiei HIV Într-o colectivitate de copii”, Info Medica, Bucureşti, 1994
7. TITIRCĂ LUCREŢIA - “BREVIAR de explorări funcţionale şi de îngrijiri speciale acordate
bolnavului”, Editura “Viaţa Medicală Românească”, Bucureşti, 2006
8. TITIRCĂ LUCREŢIA - “Tehnica îngrijirii bolnavului”, Editura “Viaţa Medicală
Românească”, Bucureşti, 1998
9. TITIRCĂ LUCREŢIA - “Ghid de nursing, cu tehnici de evaluare şi îngrijiri
corespunzătoare nevoilor fundamentale”, Editura “Viaţa Medicală Românească”, Bucureşti,
2003
10. SCRIPCARU G. - “Aspecte medico-legale în infecţia cu HIV/SIDA”, revista “Viaţa
medicală”, 1992
11. I.C. VOICULESCU, I.C. PETRICU –„Anatomia si fiziologia omului”, Editura Medicala
12. AUREL ARDELEANU, IONEL ROSU, CALIN ISTRATE- „Biologie- manual pentru clasa
a XI-a, Editura Leda-Grupul Editorial Corint nr. 3883/31.05.2002.
13.CORNELIU BORUNDEL- „Manual de medicina interna pentru cadre medii” Editia aIII-a,
All Medical, Bucuresti- Bic All 2000
100