Raceala reprezintă o infecție virală.

Rino-faringita, faringita, amigdalita catarală (angina),

laringo-faringita, laringita, laringo-traheita, laringo-traheo-bronșita, traheo-bronșita, bronșita,
toate, în proporție de peste 90%, reprezintă infecții virale.

Cum apare?

Putem înhăța direct virusul de la o persoană infectată sau prin asocierea virusului în caz de
hipotermie locală sau generalizată (în urma consumului de lichide sau alimente reci, expunerii la
frig, etc), care răceşte căile respiratorii superioare şi favorizează activitatea virușilor. Frigul este
astfel un factor favorizant al apariţiei răcelei, nu cauza ei.Cauza o constituie infecţia cu virusuri.
Temperaturile joase modifică activitatea sistemului imun, slăbeşte mecanismele de apărare ale
organismului împotriva virușilor, ceea ce lasă cale liberă virusurilor pentru a ataca căile
respiratorii superioare.

Cum decurge?

Răceala o să evolueze așa cum are de evoluat. Nu există “să-i dau ceva să nu se ducă mai departe
sau să nu se agraveze”.

Infecția virală începe cu debut acut, cu febră (într-o viroză mai agresivă, poate ajunge și pâna la
40°C). Perioada acută într-o infecție virală durează 3 zile, perioadă în care această febră înaltă
se menține, greu cedează și crește rapid înapoi, copilul va fi somnolent, apatic și nu va dori să
mănânce nimic. În a 4-a zi, febra o să înceapă să cedeze, intervalul între perioadele febrile, o să
crească.

1-3 zi 4-5 zi 6-7 zi 8 zi 9 zi

39-40°C 38-39°C 37-38°C x1-2ori/zi - 37°C -

Febra mare (39-40ºC) nu este motiv de a chema ambulanța, adresarea la medic trebuie să fie una
în regim obișnuit. Dacă însă febra a apătur seara, scadeți febra și mergeți a doua zi la medic. Este
motiv de îngrijorare și adresare urgentă la medic, doar dacă copilul este mai mic de 3 luni.

Febra mare nu provoacă convulsii. Convulsiile febrile apar mai des la febra 38,5°C și numai la
acei copii care sunt purtători de o genă responsabilă de convulsii febrile. Iar dacă copilul totuși a
făcut convulsii febrile, trebuie să cunoașteți că ele nu neapărat se vor repeta la următoarele răceli
cu febră, iar copiii care fac convulsii febrile, deobicei o să facă convulsii doar de vreo 5-6 ori
până la vârsta de 5-6 ani.

Este foarte important să urmărim starea copilului în aceste 3 zile de febră înaltă. De obicei, într-o
viroză, atunci când la copil este febril, el devine apatic și somnolent, iar atunci când febra scade,
el se simte relative bine, devine mai activ, începe iar să se joace. Dacă însă, starea copilului este
la fel, indiferent dacă este febril sau afebril sau dacă în a 4-a zi, febra se menține la fel de înaltă
și copilul rămâne la fel de pasiv, apatic și somnolent, atunci se presupune că infecția virală sa
complicat într-o infecție bacteriană. Copilul trebuie neapărat revăzut de către medic.
Există câteodată și așa numita perioadă de recuperare a organismului după boala suportată, care
durează aprox. 2 zile. Apare după ce la copil dispare febra, însă el devine mai somnolent și mai
apatic, iar asta stresează și mai mult părinții. Totuși ar fi bine ca în această perioadă copilul să fie
revăzut de către medic și să fie repetată analiza generală de sânge, pentru a confirma această
perioada de recuperare.

Important de reținut!

Nu începem tratamentul cu antibiotic, până nu se dăanaliza generală de sânge, unde trebuie

neapărat să avem leucocite mărite.Analiza generală de sânge fie prelevată când copilul este
afebril. Ar fi bine să dăm și analiza generală de urină, pentru a exclude pielonefrita (proces
inflamator bacterian în rinichi).

Antibioticul nu ajută dacă este infecție virală. Antibioticul nu scade febra. Foarte des,
administrarea antibioticului are loc la sfârșitul perioadei acute (în a 3-4 zi de viroză) în care febra
are tendința să scadă deja, astfel corespunde cu perioada de regresie a virozei.

Cum se tratează?

Infecția virală se tratează simptomatic (scadem febra, curățim năsucul, tratăm tusa).

Imunostimulatoarele și imunomodulatoarele (așa numitele preparate antivirale) nu ajută!

Teoretic ar putea să ajute doar în momentul în care virusul a intrat în organismul nostru, în
perioada de incubare (de înmulțire a virusului), care durează în majoritatea virozelor, aprox. 1-7
zile, după care apar semenele de răceală. Iar în momentul în care apar primele semne de răceală,
este deja prea tirziu. Organismul nostru are resurse suficiente să lupte de sinestătător, cu
majoritatea virozelor, iar mai târziu să și formează anticorpi și imunitate împotriva acestor
viruși.

Așadar, copii când răcesc, își formează imunitatea, iar administrarea antibioticelor în viroze, scad
imunitatea copilului. Astfel se întâmplă că în următoarele, pînă la 10 zile, după finalizarea
tratamentului cu antibiotic, copilul iarăși va răci și va suporta mai greu acea viroza.

Haide-ți să fim conștienți și să tratăm corect virozele!

Cu respect,
Al vostru, Mihai Stratulat.

Pneumonia – mit sau realitate

Așa cum am promis, voi încerca prin intermediul postărilor din acest blog să găsim cele mai
importante probleme de sănătate cu care se întâlnesc copiii noștri.

Cea mai des întâlnită problemă la noi este diagnosticul greșit de pneumonie bacteriană, astfel el a
ajuns să fie cap de serie în morbiditatea pediatrică în țara noastră. Nu aș avea nimic împotrivă
acestei boli dacă ar fi fost diagnosticată corect, ceea ce nu se întâmplă, iar de aici începe și un
tratament total greșit cu antibiotice de ultimă generație.

Am să încep printr-o simplă întrebare adresată vouă, părinților, al cărui răspuns eu îl știu deja,
dar care ar trebui să vă pună pe gânduri. Câte pneumonii ați avut voi în viață dumneavoastră?
Corect, niciuna, sau cel mult una! Și atunci vă întreb de ce copiii dumneavoastră trebuie să aibă,
și încă mai multe pe an? Îi îngrijiți mai puțin decât v-au îngrijit părinții dumneavoastră? Știți că
copiii de boschetari au mai puține pneumonii decât au copii dumneavoastră? Astfel, vreau să
înțelegeți că această diagnoză se întâlnește destul de rar și este ultima diagnoză la care trebuie să
vă gândiți când copilul este bolnav.

Din păcate, hiperdiagnosticul de pneumonie reprezintă o problemă majoră la noi în țară.

Am să încerc în continuare să vă explic câte ceva despre această boală, astfel încât să puteți și
dstră, ca părinți, să vă dați seama daca are sau nu copilul pneumonie.

Am să încep cu câteva mituri despre pneumonie:

1. „Pneumonie ascunsă”
2. „Început de pneumonie”
3. Pneumonie fără febră
4. “Copilul are imunitatea scăzută și de aceea nu face febră”
5. Pneumonie cu debut în 1-a sau a 2-a zi de boală -

sunt toate idei eronate despre debutul si cursul acestei boli.

De ce se întâmplă că la noi se pune așa des această diagnoză? Pentru că la fel ca și la părinți, și la
medici se formează stereotipuri, că „este pneumonie când se aud raluri în plămâni”, că „există
pneumonie ascunsă”, că „există pneumonie fără febră”. Pentru că din lipsă de timp sau din
nedorință, nu există comunicare între medici și imagiști, pentru că nimeni din ei nu vor să-și
asume responsabilitatea, pasând-o de la unul la altul. Mai există și frica ca în cazul în care acea
viroză totuși, se va complica într-o pneumonie, sau copilul va fi văzut de către altcineva, doctorul
ar putea fi acuzat de către părinți, dar și de către colegii săi, că nu a depistat la timp boala și nu a
indicat tratamentul corect.
Aceasta ar fi pe scurt situația de la noi din țară...

Acum vom vorbi despre ce este cu adevărat această „pneumonie”, de a ajuns să fie „cel mai
negru coșmar” al părinților din țara noastră în secolul 21 și ce greșeli se fac în examinarea unui
copil cu pneumonie.

Examinarea clinică a unui copil cu pneumonie bacteriană va indica în mod obligatoriu

prezența FEBREI, și cel mai des una înaltă. Copilul poate să prezinte o respirație accelerată, dar
acest lucru se întâmplă și atunci când copilul este cu febră.

În marea majoritate a cazurilor pneumonia apare pe cale descendentă (de sus în jos), de aceea
prezența TUSEI este la fel un semn important în diagnosticarea pneumoniei.
Auscultația – este prima și cea mai importantă examinare, fiindcă de la această etapă apar
primele greșeli în diagnosticarea pneumoniei.
Se consideră că prezența crepitațiilor și ralurilor la auscultarea plămânilor este un semn al
pneumoniei, lucru total greșit. Prezența lor indică diagnosticul de bronșită sau bronșiolită.
Atunci cînd copilul prezintă și o infecție a căilor respiratorii superioare, la auscutarea plămânilor
se aud și sunetele create în căile respiratorii superioare (nazo-faringe). În așa caz ar fi bine ca
doctoral care examinează copilul să ausculte atît plămânii, cît și să pună stetoscopul în
apropierea nasucului copilului.

Semnul distinctiv în pneumonie este transmiterea asimetrică a respirației, cu DIMINUAREA

RESPIRAȚIEI pe partea afectată.

Examinarea paraclinică o să ne arate un NUMĂR MARE DE LEUCOCITE în analiza generală

de sânge.

Investigatia radiologică (radiografia) este într-adevăr cea mai sigură metodă pentru a pune
diagnoza de pneumonie, însă interpretarea imaginii radiologice trebuie făcută doar împreună cu
restul examinărilor, astfel completându-se unele pe altele. Copiii foarte des se mișcă în timpul
efectuării radiografiei și din acest considerent interpretarea imaginii trebuie facută cu precauție.
Apariția altor țesuturi sau a artefactelor pe imagine (într-o poziție corectă ele nu se vizualizează)
duce la o diagnosticare eronată.

Imaginea pe radiografie a pneumoniei (opacifierea) se va vedea și peste 6 luni. Adică, daca peste
1-2-6 luni veți face iarăși radiografie – ”pata” se va vedea, si doctorul vă va zice că iarași copilul
face pneumonie!

Rețineți:
1. Pneumoniile se întâlnesc foarte rar, iar pneumoniile pe stânga și mai rar.
2. Diagnosticul de pneumonie pus la radiografie nu este unul întodeauna veridic.
3. Pneumonia poate aparea ca o complicație abia în a 3-4 –a zi de boală.
4. Dacă copilul tușeste doar, și nu are febră, nu are pneumonie și nu este necesar de făcut
radiografie.
5. Dacă copilul a avut câteva zile febra, apoi 1-2 zile nu a avut și apoi a revenit febra – nu este
pneumonie, este reinfecție virală.
6. Daca copilul a început să tușească, iar peste câteva zile a apărut febra - nu este pneumonie,
este reinfecție virală.
7. Pentru bebelusii mai mici, hârchîitul din năsuc (care poate să se audă și în piept) și tusa rară
- nu este pneumonie. Cauza mai frecventă este fie reflux gastro-esofagian, fie excesul de salivă și
mucușori.
8. Pentru cei mai mari, hârchîitul în piept, cu sau fără febră - nu este pneumonie. Este de la
exces de muci și saliva sau de la sputa acumulată în bronhii.

Cu respect,
Al vostru, Mihai Stratulat.
Cum vom alimenta copilul în primul an de viață?
Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă la sân până la vârsta de 6 luni şi
pînă la vîrsta de 2 ani, cu începerea diversificării de la 6 luni. Această perioadă se
consideră optimă indiferent dacă bebelușul este alăptat la sân, mixt sau doar cu formula de lapte.

Pînă la 6 luni:
Alăptaţi copilul de cîte ori el cere, ziua şi noaptea, cel puţin de 8 ori în 24 ore. Intervalul între
alimentaţii nu va fi mai mare de 2-4 ore. Dacă copilul doarme mai mult de 4 ore treziţi-l şi
alimentaţi-l, excepție va fi noaptea, noaptea copilul are regim liber. După o lună, copilul va
mînca mai rar, iar pe la 2 luni poate suge cu un interval de 3-4 ore.
Se interzice folosirea altor alimente sau lichide (ceai, sucuri, biscuiţi, lapte de vacă sau laptele de
capră)! Nu este nevoie să dăm apă, dacă copilul este alăptat la sân, chiar și în perioadele de
caniculă. Bebelușul își ia apa din laptele mamei. Laptele “din față” este mai lichid și reprezintă
apa bebelușului, iar laptele „din spate” este mai consistent și reprezintă hrana bebelușului.

De la 6 la 12 luni:
Când bebeluşul a ajuns la vârsta de 6 luni, putem începe introducerea hranei suplimentare, a
alimentelor nelactate, solide sau lichide, continuând în acelaşi timp alăptarea. Pe măsură ce creşte
şi are mai multe activităţi, el nu se va mai mulţumi doar cu aportul de elemente nutritive,
minerale, vitamine şi energie din laptele matern.
Deobicei, la această vârstă, copilaşii pot să stea în şezut, să deschidă
guriţa, să prindă linguriţa pentru sugari şi să înghită alte alimente, altele decât laptele mamei.
Dispare reflexul de împingere înapoi cu limba a obiectelor solide din guriță.
Alimentaţia influenţează considerabil sănătatea copilaşului. Pentru o
dezvoltare normală, ea trebuie să conţină toate elementele nutritive necesare: proteine, lipide,
glucide, vitamine, minerale, în proporţii adecvate fiecărei perioade de dezvoltare.

Copilul va fi alimentat la sîn de cîte ori el cere, cel puţin 5-6 ori în 24 ore şi se va începe
folosirea suplimentului respectînd principiile menţionate mai jos:
· Nu cedaţi în faţa sfaturilor venite de la bunici și prietene de a introduce alimente solide
înainte de vârsta de 6 luni.
· Dacă bebeluşul este născut prematur, bolnav, puteţi întârzia începerea diversificării
după vârsta de 6 luni.
· Dacă bebeluşul manifestă alergie, tratați alergia și apoi începeți diversificarea.
· În perioada de introducere a suplimentului, principala sursă de alimentare rămîne totuşi
laptele matern.
· Totdeauna introduceţi suplimentul în prima perioadă a zilei pentru a putea urmări cum copilul
tolerează.
· Fiecare element nou introdus poate determina schimbări în organismul copilaşului, cu diaree,
indispoziţie sau erupţii cutanate. Deaceea, părinţii trebuie să urmărească
îndeaproape reacţiile copilaşului în primele 24 de ore.
· Daţi-i copilului suplimentul cu linguriţa, înainte de a-l alimenta la sân.
· Iniţial îi veţi da o cantitate mică pentru a urmări toleranţa, iar dacă tolerează, o creşteţi treptat.
Începți cu 2 lingurițe pe zi, apoi, progresiv, câte o masă de lapte va fi înlocuită cu hrană solidă
de felul cremei de legume. Ar fi bine ca acest nou tipde hrană să constituie al doilea mic dejun
sau masă de prânz şi nu la mese de seară, înainte de culcare, când pot provoca tulburări ale
somnului.
· Cînd începeţi să-l introduceţi, suplimentul trebuie să fie semisolid, iar cu timpul îl îngroşaţi.
· Începeţi cu un singur tip de supliment şi treptat introduceţi altele noi.
· Ar fi bine ca prima dată cînd îi daţi copilului ceva nou, acest produs să fie comercial, şi dacă
tolerează bine deja puteţi să il pregătiţi în condiţii casnice.
· La introducerea suplimentului fiţi răbdători şi nu insistaţi mai mult de 4-5 ori, aceasta ar putea
dezvolta o reacţie negativă la copil.

Continuaţi alăptarea, chiar dacă aţi introdus hrană suplimentară, întrucât laptele matern este cel ma
i bun pentru bebeluşul dumneavoastră. Laptele mamei nu reprezintă doar un aliment, ci şi un
mijloc de protecţie şi un important factor pentru dezvoltare şi creştere.

Începerea diversificării mai devreme de 6 luni duce la dezvoltarea unor patologii prin
suprasolicitarea sistemului digestiv, care este încă nepregătit pentru alimente noi și solide:
· Insuficiența enzimatică pancreatică duce la o digestie incompletă a proteinelor și
amidonului și la o suprasolicitare a pancreasului, cu dezvoltarea ulterioară, în perioada copilăriei,
a pancreatitelor reactive.
· Imaturitatea mucoasei intestinale, caracterizată printr-o permiabilitate crescută, favorizează
absorbția sporită a alergenilor, astfel crește riscul manifestărilor alergice în copilărie.
· Incapacitatea digerării glutenului înainte de vârsta de 8-9 luni poate duce la apariția
alergiilor sau intoleranță la gluten.
· Valoarea energetică crescută a carbohidraților din făinoase duce la obezitate.
· Valoarea nutrițională scăzută a proteinelor din cereale și vegetale vs laptele matern.
· Introducerea laptelui de vacă mai devreme de 1 an duce la apariția alergiilor.

Introducerea diversificării trebuie făcută corect, treptat fără a suprasolicita sistemul digestiv al
bebelușului, care se dezvoltă și el împreună cu creșterea copilului.
Introducerea treptată presupune înlocuirea unei alăptări la sân cu o mâncare solidă, şi are loc
timp de o lună, începând cu cantități micuțe.

Recomandări de bază referitor la hrana suplimentară.

Nu vă dezamăgiți dacă prima încercare
a eşuat şi nu renunţaţi. Hrănirea sugarului este un proces care necesită răbdare.
Nu forţaţi copilaşul să mănânce tot ceea ce aţi pregătit. Pentru început (în lunile 6 şi 7 ), hrana
trebuie să fie pasată, apoi răzuită sau tăiată în bucăţi, astfel încât copilaşul să înveţe să o mestece.
Unii copii vor mânca mâncarea răzuită sau tăiată în bucăți, abia după 1 an. De la vârsta de un an,
puteţi începe să-l aşezaţi pe copilaş la masă împreună cu ceilalţi membri ai familiei.

?Cu ce începem introducerea suplimentului?

Este bine să începem alimentaţia adiţională cu pastă (pireu) de legume. Vom înlocui treptat o
alăptare, timp de 1 lună. Folosiţi întotdeauna produse de sezon. Începem cu legumele de culoare
deschisă și verzi, cele de culoare oranj și roșu le lăsăm la sfârșit. După ce încercăm toate
legumele monocomponente, putem apoi să combinăm mai multe legume. Evitaţi legumele
îngheţate. Se recomandă şi combinaţii dintr-o rădăcinoasă şi alt tip de legume (cartofi cu spanac,
morcov cu conopidă). Legumele conţin suficiente minerale şi orice surplus de sare poate afecta
rinichii. Legumele din păstăi ca fasolea şi mazărea pot fi introduse de la vârsta de 9 luni. Nu
adăugaţi sare!

Următorul aliment care va fi introdus în alimentația copilului începând cu a 7-a lună de viață,
este pireul de fructe. Aproape toate fructele sunt bune pentru copii. Însă vom începe cu fructele
de sezon, care se găsesc în țara noastră. Evitați citricile, căpșunele, zmeura, cireșele și vișinele în
primul an de viață.

Următorul produs care va fi introdus în alimentația copilului va fi cerealele (terciurile), în a 8-a

lună de viață. Începem cu cereale care nu conțin gluten. Terciurile vor fi fără lapte. Din gama
largă de alimente cerealiere,bogate în fier, puteţi începe
cu orezul, care se digeră uşor şi nu provoacă alergii. După aceasta, copilul va fi gata să mănânce
şi terciuri de porumb și hrișcă. După 1 lună de terciuri fără gluten și fără lapte, putem începe
introducerea terciurilor cu lapte și cu gluten. Amestecaţi cerealele cu orice pastă de fructe sau
legume şi pregătiţi o masă completă pentru bebeluşul dumneavoastră.

Tot în luna a 8-a, vom introduce carnea în pireurile de legume. Evitați carnea de porc. Ficatul,
gălbenușul de ou și peștele va fi introdus începând cu luna a 9-a, alături de legumele pasate.
Carnea și peștele trebuie să fie proaspăt, începem cu pește alb și apoi trecem și la cel
roșu. Albuşul de ou poate fi adăugat cu atenţie doar în al doilea an de viaţă.

Lactatele (excepție laptele de vacă) vor fi introduse începând cu luna a 10-a de viață. Laptele de
vacă poate fi introdus la 1 an și jumătate, dar și mai bine ar fi după 3 ani. Copiii foarte greu
tolerează proteina din laptele de vacă, iar din cauza raportului albumină/cazeină, total diferit de
laptele matern, îl asimilează foarte greu.

?Ce nu trebuie să mănânce bebelușul dumneavoastră?

· Până când copilul nu va împlini vîrsta de 4 ani, evitaţi mâncarea condimentată, grăsimile
animale şi alimente prelucrate ca salamul ş.a.
· Evitaţi băuturile acidulate întrucât pot cauza probleme digestive şi tulburări ale somnului.
· Sarea poate îngreuna activitatea rinichilor bebeluşului şi,
utilizată în exces, poate conduce, mai târziu, la hipertensiune arterială. Rinichii sugarului nu sunt
capabili să elimine în mod natural sarea până laîmplinirea vârstei de un an.
Atât timp cât copilul nu cunoaşte gustul sării, mâncarea nesărată nu prezintă nici un fel de
probleme pentru el. Şi, oricum, toate sărurile minerale de care are nevoie organismul sunt
prezente în alimentele obişnuite pe care le primeşte.
· Atenţie la zahăr! Fructele sunt bogate în fructoză şi sunt suficient de dulci. Surplusul de zahăr
poate crea dependenţă de dulciuri, ceea ce-l predispune la obezitate, carii dentare şi chiar diabet.
· Este foarte bine să adăugaţi o linguriţă de ulei în pireul de legume. Nu uitaţi să alegeţi doar
uleiuri din măsline sau seminţe de floarea soarelui „virgine” (rezultatul primei presări,
fără rafinare).
· Mierea nu este recomandată copiilor sub un an. Datorită unei bacterii aflată în compoziţia sa
şi care se poate dezvolta în sistemul
gastrointestinal al sugarilor, mierea poate provoca îmbolnăviri serioase. Poate provoca și alergii.

Schema diversificării:
6-7 LUNI, 12.00-14.00: PIREU DE LEGUME (brocoli, conopidă, bostănel, cartof, …, morcov,
bostan).
7-8 LUNI, 16.00-18.00: PIREU DE FRUCTE (măr, pară, prună, caise, piersic, banana…).
8-9 LUNI, 8.00-10.00:TERCI fără lapte, fără gluten (porumb, orez, hrișcă) + CARNEA în
legume(pui, iepure, prepeliță, vițeluș, miel…).
9-10 LUNI, 8.00-10.00:TERCI cu lapte, cu gluten (grîu, orz, ovăz…) + gălbenuș de ou, ficat
și apoi peștele în pireul de legume.
10 LUNI: LACTATELE (brînză, chefir, …)

zi 1 legumă 2 legumă 3
1 2 lingurițe
2 4
3 6
4 6 2
5 6 4
6 6 6
7 - 10 2
8 8 4
9 6 6
10 - 1
11 8
12 6
13 -
14
15
16

Mituri despre diversificare:

1. MITUL 1: Copiii alimentati cu formula trebuie sa înceapă diversificarea mai devreme.

ADEVĂR: Diversificarea alimentației se începe la 6 luni, indiferent dacă copilul este alăptat la
sân sau cu formulă!

2. MITUL 2: Diversificarea înseamnă de toate…

ADEVĂR: Diversificarea nu înseamnă diversitate! Faptul că vouă nu vă place ceea ce-i dați
copilului, nu înseamnă că și lui nu-i place! Voi ați gustat de toate și știți deja ce-i gustos, el însă,
nu!

3. MITUL 3: Odata cu începrea diversificării, copii pot manca direct de la masa

familiei.
ADEVĂR: Nu-i dăm copilului ceva de mîncare de la masa noastră, pentru că așa a vrut și a cerut
copilul, el nu știe ce-i bun sau nu, pentru el!

Pneumonie vs bronsita obstructiva

Am decis să postez și eu un caz interesant, consider că este interesant pentru toți... Cred că toți
avem ce învăța și că încă nu sa născut nimeni atît de deștept, încât să le știe pe toate... În
medicină, printre doctori, se numește prezentare de caz clinic.

Așa dar, un copil de 5 ani se prezintă la secția de primire urgență a unui spital din Chișinău cu
următoarele acuze: febră pînă în 38,5-38,6 a 4-a zi de la debut și tusă semi-productivă (din
spusele mamei). Motivul adresării a fost insistența unei prietene, mama fiind destul de convinsă
că nu este nimic grav și că va merge a doua zi, în mod programat la pediatru. Dar totuși
influențele externe sunt câte odată mai puternice decât convingerile interne.

A urmat investigarea acestui copil (auscultația, analiza general de sânge, radiografia cutiei
toracice, aprecierea saturației sângelui cu oxigen), cred că în acest caz aveam să fac exact la fel,
însă interpretarea rezultatelor a făcut diferența. Doctorii de la spital, am înțeles că după
investigare erau deja vreo trei, au omis starea general a copilului (activ, aleargă, se joacă),
analiza general de sânge (leucocite – 6,2) și saturația cu oxygen (97-98%) și s-au concentrat doar
pe radiografia cutiei toracice, care la prima vedere nu mi-a plăcut și mie. Radiografia cutiei
toracice a arătat: opaciefieri (pete albe) în lobul superior drept (1/3 din plamân) și într-un
segment în plămânul stâng. Astfel a fost apreciată starea copilului ca fiind “foarte gravă”, copilul
diagnosticat cu pneumonie bilaterală și pleurezie, necesită internare urgentă și administrarea de
antibiotic.

Luând în considerație că sunt pacienții mei de la naștere, analizând situația în ansamblu am decis
împreună cu mama (responsabilitatea mi-am asumat-o pe deplin) să refuzăm internarea și să
consult copilul a doua zi, la prima oră. A doua zi copilul deja nu mai avea febra, era la fel de
activ, saturația cu oxigen a sângelui era la fel de bună, auscultativ în plămâni, respirația era ușor
diminuată în lobul superior al plămânului drept cu weezing (șuerat) la expir, am decis că copilul
face o bronșită acută cu sindrom obstructiv și atelectazia acelui lob, dar și a unui segment din
plămânul stâng.

Iar acum voi încerca să vă explic de unde au apărut acele “pete albe” pe radiografie. Într-o
bronșită obstructivă, din cauza obstrucției (îngustării) bronhiilor și a sputei mai vâscoase, mai
dense, la inspir a fost blocat bronhul cu această spută, iar lobul sau segmentul de plămân spre
care ducea acest bronh, s-a colabat (închis). Astfel au apărut acele opacifieri (pete albe) la
radiografie.

Tratamentul a fost unul îndreptat spre diminuarea spasmului bronșic și drenarea activă a sputei,
prin intermediul inhalațiilor cu soluție salină hipertonică. Radiografia a fost repetată la a 5-a zi,
opacifierele au dispărut.

De atunci au trecut deja 2 săptămâni, copilul se simte foarte bine.

Din acest caz m-am convins a mia oară că trebuie să tratăm în primul rând copilul și nicidecum
analizele sau radiografiile, iar pentru a pune o diagnoză și a începe un tratament este necesar să
luăm în considerație pe toate!
Sănătate și cât mai mulți copii fără pneumonii!!!
Stratulat M.